Stabilire program de vizită minor Sentință civilă 321 24.04.2014 Minori Tribunalul CONSTANȚA În tabloul familial dominat de conflictul dintre părinți, exercițiul dreptului reclamantului de a păstra legături personale cu fiica sa, stabilit prin art.401 din Codul Civil, nu se poate realiza în prezența intimatei pârâte...
Încuviințarea adopție major Sentință civilă 39 06.05.2015 Adopții Tribunalul CONSTANȚA Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.2225/118/2015, reclamantul a solicitat încuviințarea adopției pârâtei majore și încuviințarea purtării, de către pârâtă, a numelui de familie al adoptatorului, respectiv...
Plata pensiei de întreținere în intervalul când se realizează programul de vizită al părintelui la care nu s-a stabilit locuința minorului. Modificarea programului de vizită minor stabilit inițial prin convenția părților.
Plata pensiei de întreținere în intervalul când se realizează programul de vizită al părintelui la care nu s-a stabilit locuința minorului. Modificarea programului de vizită minor stabilit inițial prin convenția părților. Decizie 590 17.05.2016 Minori Tribunalul CONSTANȚA Prin stabilirea pensiei de întreținere într-un anumit...
Stabilirea în concret a autorității părintești și a pensiei de întreținere. Autoritate părintească exclusivă.
Stabilirea în concret a autorității părintești și a pensiei de întreținere. Autoritate părintească exclusivă. Decizie 411 12.04.2016 Minori Tribunalul CONSTANȚA Stabilirea în concret a autorității părintești și a pensiei de întreținere este atributul instanței de judecată, pe baza probelor administrate și ținând cont de interesul superior...
Stabilirea autorității părintești exclusive la unui dintre părinții minorului
Stabilirea autorității părintești exclusive la unui dintre părinții minorului Sentință civilă 989 15.09.2016 Minori Tribunalul CONSTANȚA Interesul superior al minorului pentru exercitarea exclusivă, de către unul dintre părinți, a autorității părintești, apare atunci când celălalt părinte are față de minor un comportament care are drept consecință...
acțiune în tăgada paternității, excepția prescripției dreptului material la acțiune
dosar 5560/212/2019
prescripție
acțiune în tăgada paternității, excepția prescripției dreptului material la acțiune Hotărâre 778 18.06.2020 Paternitate. Stabilire. Tăgadă Tribunalul CONSTANȚA Titlu: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C la data de 27.02.2019 sub nr. 5560/212/2019 reclamantul T P, cu CNP....9, domiciliat în orașul...
Divorț - cu copii Decizie 3/A 15.01.2013 Situații la divorț Tribunalul COVASNA R O M Â N I A TRIBUNALUL COVASNA SECȚIA CIVILĂ DECIZIA CIVILĂ NR. 3/A/ 2013 Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ……………...
Exercitarea autorității părintești Hotărâre 834/A 19.12.2018 Tribunalul COVASNA R O M Â N I A TRIBUNALUL COVASNA SECȚIA CIVILĂ Dosar nr. …………… DECIZIA CIVILĂ Nr. 834/A Ședința publică de la 19 decembrie 2018 Instanța constituită din: PREȘEDINTE : ………...
Contestatie la executare Hotărâre 16/R 10.05.2022 Contestație la executare Tribunalul COVASNA Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2022:............ R O M Â N I A TRIBUNALUL COVASNA SECȚIA CIVILĂ Dosar nr. ............. Completul de apel/recurs specializat în soluționarea cauzelor în materiile civil, litigii cu profesioniștii și...
Dreptul reclamantului de a avea legaturi personale cu minorul numai prin vizitarea copilului la domiciliul mamei este stanjenit cata vreme relatiile dintre parinti sunt tensionate iar mama se opune la pastrarea legaturii tata-copil.
dosar 4202/315/2007
Dreptul reclamantului de a avea legaturi personale cu minorul numai prin vizitarea copilului la domiciliul mamei este stanjenit cata vreme relatiile dintre parinti sunt tensionate iar mama se opune la pastrarea legaturii tata-copil. Decizie 112 17.03.2008 Minori Tribunalul DÂMBOVIȚA Dreptul parintelui de a mentine relatii...
Legea nr. 272/2004art. 1169art. 14art. 296art. 43art. 8art. 97
Desfacerea casatoriei prin divort de catre o instanta judecatoreasca nu aduce atingere dispozitiilor art.8 si 12 din CEDO.
dosar 3374/315/2007
Desfacerea casatoriei prin divort de catre o instanta judecatoreasca nu aduce atingere dispozitiilor art.8 si 12 din CEDO. Decizie 165 21.04.2008 Drepturile omului Tribunalul DÂMBOVIȚA Divort. Prin desfacerea casatoriei prin divort de catre o instanta judecatoreasca nu se aduce atingere dreptului pârâtului la o viata...
Minor. Stabilire program vizitare. Principiul interesului superior al copilului. Condiții.
Minor. Stabilire program vizitare. Principiul interesului superior al copilului. Condiții. Decizie 343 07.11.2011 Minori Tribunalul DÂMBOVIȚA Stabilirea unui program de vizitare restrictiv aduce atingere atât dreptului parintelui caruia nu i-a fost încredintat copilul cât si dreptului minorului de a pastra legatura cu parintii sai firesti...
Încuviințare adopție - chiar daca părinții naturali ai minorului și-au dat acordul la adopție, asemenea poziții trebuie raportate la art.30 alin.1 din Legea 272/2004 și la interesul minorului, iar orice alte interese, de orice natură, oricât de justu...
Încuviințare adopție - chiar daca părinții naturali ai minorului și-au dat acordul la adopție, asemenea poziții trebuie raportate la art.30 alin.1 din Legea 272/2004 și la interesul minorului, iar orice alte interese, de orice natură, oricât de justu... Sentință civilă 8 09.02.2005 Adopții...
Legături personale cu minorul – stabilirea limitelor perioadei de vizitare – convenția de la strasbourg din 15.05.2003 ratificată de românia prin legea nr.87/2007
LEGĂTURI PERSONALE CU MINORUL – STABILIREA LIMITELOR PERIOADEI DE VIZITARE – CONVENȚIA DE LA STRASBOURG DIN 15.05.2003 RATIFICATĂ DE ROMÂNIA PRIN LEGEA NR.87/2007 Sentință civilă 1461 29.07.2008 Minori Tribunalul GALAȚI DREPTUL FAMILIEI SI MINORI Sentința civilă nr. 1461/29.07.2008 LEGĂTURI PERSONALE CU...
Exercitarea autorității tutelare a minorilor gemeni de către ambii părinți
Exercitarea autorității tutelare a minorilor gemeni de către ambii părinți Decizie 370 12.12.2012 Minori Tribunalul GALAȚI Asupra apelului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoare: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați – Secția civilă reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta...
Legea nr. 272/2004Legea nr. 273/2004.art. 119art. 1441art. 196art. 2art. 282art. 296
Regula este ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinți. Excepția de la regulă poate apărea dacă există motive întemeiate de natură a sugera că nu ar fi în interesul superior al minorului ca ambii părinți să păstreze autoritatea părintea
Regula este ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinți. Excepția de la regulă poate apărea dacă există motive întemeiate de natură a sugera că nu ar fi în interesul superior al minorului ca ambii părinți să păstreze autoritatea părintea Decizie 341 09.12.2013 Minori Tribunalul...
Prin ”domiciliu”, în sens procesual, se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește.
Prin ”domiciliu”, în sens procesual, se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește. Sentință civilă 196 22.04.2014 Procedură civilă și penală (căi de atac, competențe etc.) Tribunalul GALAȚI Prin ”domiciliu”, în sens procesual, se înțelege acela pe...
Deschidere procedură adopție. Sentință civilă 1128 22.08.2014 Adopții Tribunalul GALAȚI În condițiile în care părinții nu prezintă garanții materiale și morale pentru creșterea și educarea minorului și, mai mult, au demonstrat, de-a lungul timpului, un dezinteres accentuat în privința acestuia, refuzul pârâtei, care a fost...
Legea nr. 272/2004.Legea nr. 273/2004art. 26art. 29art. 8
În condițiile în care părinții nu prezintă garanții materiale și morale pentru creșterea și educarea minorului, refuzul pârâtei de a-și da consimțământul pentru deschiderea procedurii de adopție internă în privința minorului este unul abuziv.
clauză abuzivă
În condițiile în care părinții nu prezintă garanții materiale și morale pentru creșterea și educarea minorului, refuzul pârâtei de a-și da consimțământul pentru deschiderea procedurii de adopție internă în privința minorului este unul abuziv. Sentință civilă 1112 20.08.2014 Adopții Tribunalul GALAȚI Prin cererea înregistrată pe...
Legea nr. 272/2004.Legea nr. 273/2004art. 26art. 29art. 8
Competența teritorială de soluționare a cererii de exequator în ipoteza în care nu se face dovada existenței unei entități din raza de competență teritorială a Tribunalului Galați de a recunoaște hotărârea străină.
Competența teritorială de soluționare a cererii de exequator în ipoteza în care nu se face dovada existenței unei entități din raza de competență teritorială a Tribunalului Galați de a recunoaște hotărârea străină. Sentință civilă 1431 20.10.2014 Competență teritorială Tribunalul GALAȚI Cuprins pe materii: Cerere de exequator...
Stabilire program vizitare. Cerere de sesizare a CJUE. Necompetența generală a instanțelor române.
dosar .
Stabilire program vizitare. Cerere de sesizare a CJUE. Necompetența generală a instanțelor române. Decizie 6 13.01.2015 Minori Tribunalul GALAȚI Dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. a raportate la dispozițiile art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 își găsește...
Căsătorie minori, vârsta matrimonială. Căsătoria minorei înainte de împlinirea vârstei de 16 ani nu este permisă de dispozițiile legale.
Căsătorie minori, vârsta matrimonială. Căsătoria minorei înainte de împlinirea vârstei de 16 ani nu este permisă de dispozițiile legale. Decizie 10 14.01.2015 Minori Tribunalul GALAȚI Decizia civilă nr. 10/2015 Ședința publică din 14/01/2015 Cuprins pe materii: Căsătorie minori, vârsta matrimonială. Căsătoria minorei înainte...
Conform art. 1093 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene
Conform art. 1093 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene Sentință civilă 2949 27.08.2015 Cereri Tribunalul GALAȚI Conform art. 1093...
Măsuri speciale de protecție după dobândirea capacității depline de exercițiu; continuarea studiilor
Măsuri speciale de protecție după dobândirea capacității depline de exercițiu; continuarea studiilor Sentință civilă 811 15.07.2015 Măsuri de siguranță și educative Tribunalul GALAȚI Nivelul de școlarizare este un element care influențează gradul de independență al unei persoane iar tânărul care, datorită problemelor medicale, are nevoie de...
În condițiile în care calea de atac uzitată de apelantul pârât se referă la o situație juridică încheiată asupra căreia nu s-ar mai putea reveni, apelul exercitat de acesta nu mai îndeplinește condiția de a avea un obiect actual.
ordin de protecție
În condițiile în care calea de atac uzitată de apelantul pârât se referă la o situație juridică încheiată asupra căreia nu s-ar mai putea reveni, apelul exercitat de acesta nu mai îndeplinește condiția de a avea un obiect actual. Decizie 585 19.08.2015 Cereri Tribunalul GALAȚI...
Stabilire locuință minor. Competența instanțelor române. Decizie 373 09.07.2015 Ordonanță Președințială Tribunalul GALAȚI Ordonanță președințială. Stabilire locuință minor. Competența instanțelor române. Noțiunea "reședința obișnuită", trebuie să fie interpretată în sensul că această reședință corespunde locului care exprimă o anumită integrare a copilului într-un mediu social...
Pentru instituirea unui ordin de protecție nu este necesar ca violența agresorului să fie concretizată fizic cu un nivel de gravitate semnificativ.
ordin de protecție
Pentru instituirea unui ordin de protecție nu este necesar ca violența agresorului să fie concretizată fizic cu un nivel de gravitate semnificativ. Decizie 829 19.08.2016 Chemare în judecată (acțiuni, cereri) Tribunalul GALAȚI Pentru instituirea unui ordin de protecție nu este necesar ca violența agresorului să fie...
Legea nr. 217/2003Legea nr. 217/2003.art. 26art. 273art. 3art. 4art. 476art. 480
instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acel stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acel stat membru la momentul la care instanța este sesizată. Decizie 230 19.08.2016 Competență teritorială Tribunalul GALAȚI Supremația dreptului Uniunii Europene. Conform Regulamentului (CE) nr. 2201...
Minor aflat in plasament. Cerere de inlocuire a masurii cu una in cadrul unui centru din raza teritoriala a judetului unde locuieste mama minorului.
Minor aflat in plasament. Cerere de inlocuire a masurii cu una in cadrul unui centru din raza teritoriala a judetului unde locuieste mama minorului. Sentință civilă 992 11.08.2016 Minori Tribunalul GALAȚI Minor aflat in plasament. Cerere de inlocuire a masurii cu una in cadrul unui centru...
Motivare hotărâre Decizie 611 11.05.2018 Cereri Tribunalul GALAȚI Cuprins OUG 195/2002 Index alfabetic : lipsă motivare Tribunalul Galați decizia nr 611/11.05.2018 La data de .... pe rolul Tribunalului Galați secția CAF a fost înregistrat sub nr ......apelul declarat de IPJ Galați în contradictoriu cu...
Consimṭâmânt exprimat la divorṭ, pentru păstrare nume purtat în timpul căsătoriei.Revenire la numele purtat anterior căsătoriei.Apel
Consimṭâmânt exprimat la divorṭ, pentru păstrare nume purtat în timpul căsătoriei.Revenire la numele purtat anterior căsătoriei.Apel Decizie 124 01.02.2018 Cereri; Vicii. Evicțiuni Tribunalul GALAȚI Consimṭâmânt exprimat la divorṭ, pentru păstrare nume purtat în timpul căsătoriei.Revenire la numele purtat anterior căsătoriei.Apel Cuprins pe...
Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa polițistului.
dosar 7542/121/2009
Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa polițistului. Decizie 595 04.06.2019 Raporturi de muncă Tribunalul GALAȚI Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa polițistului. Verificând raportul juridic dedus judecății prin prisma principiului proporționalității, instanța reține că, prin suspendarea raportului de serviciu de pe funcția de execuție pe care...
Legea nr. 360/2002art. 1art. 18art. 2art. 21art. 26art. 27art. 2725
Competenṭa instanṭelor judecătorești din statele membre UE. Recurs
Competenṭa instanṭelor judecătorești din statele membre UE. Recurs Decizie 74 20.06.2022 Competență materială Tribunalul GALAȚI Competenṭa instanṭelor judecătorești din statele membre UE. Recurs Cuprins pe materii: Drept U.E. Index alfabetic: -competenṭa instanṭelor române; -cerere cu element de extraneitate; -încetare prorogare competenṭă. Reg. (UE) 2019/1111...
Conflict de competenṭă. Ordin de protecṭie. Instanṭa competentă
ordin de protecție
Conflict de competenṭă. Ordin de protecṭie. Instanṭa competentă Sentință civilă 1427 10.11.2022 Tribunalul GALAȚI Cuprins pe materii: Ordin de protecṭie provizoriu.Competenṭa teritorială a instanṭei de judecată. Index alfabetic: -Competenṭă teritorială -Ordin de protecṭie -Confirmare ordin de protecṭie Legea nr. 217/2003: art. 40 alin. (1...
Legea nr. 217/2003Legea nr. 217/2003.art. 34art. 36art. 40
Civil - divort si autoritate parinteasca Hotărâre 417 03.04.2019 Minori Judecătoria ADJUD Prin cererea înregistrată sub nr. 3264/173/2018, din data de 27.12.2018 reclamantul, pârât reconvențional (denumit în continuare reclamant) Z C, în contradictoriu cu pârâta, reclamantă reconvențional (denumită în continuare pârâta) Z G...
Art. 525Legea nr. 272art. 194art. 2art. 209art. 36art. 373art. 397
Competenta teritoriala in materie de persoane.Invocarea exceptiei din oficiu de catre instanta
Competenta teritoriala in materie de persoane.Invocarea exceptiei din oficiu de catre instanta Sentință civilă 595 14.05.2009 Competență teritorială Judecătoria ADJUD Domeniu:Civil Tip:sentinta NR/Data:595/14.05.2009 Autor:Judecatoria Adjud Competenta teritoriala in materie de persoane.Invocarea exceptiei din oficiu de catre...
Ordonanta presedintiala.Dispunerea pe aceasta cale a masurii de evacuare a sotului turbulent
Ordonanta presedintiala.Dispunerea pe aceasta cale a masurii de evacuare a sotului turbulent Sentință civilă 857 25.06.2009 Ordonanță Președințială Judecătoria ADJUD Domeniu:Civil Tip:sentinta NR/Data:857/25.06.2009 Autor:Judecatoria Adjud Ordonanta presedintiala.Dispunerea pe aceasta cale a masurii de evacuare a sotului...
Divort Sentință civilă 120 21.02.2010 Competență teritorială Judecătoria ADJUD Domeniu:Civil Tip:sentinta Nr/data:120/21.02.2010 Autor :Judecatoria Adjud Competenta teritoriala Divort. Asupra exceptiei de necompetenta teritoriala invocata de instanta din oficiu ,s-a retinut ca : Prin cererea inregistrata pe rolul Jud Adjud...
Aprecierea ca nefondata a cererii de reincredintare minor in situatia in care nu au intervenit modificari importante in conditiile concrete de crestere si educare oferite de parintele caruia i-a fost incredintat minorul
Aprecierea ca nefondata a cererii de reincredintare minor in situatia in care nu au intervenit modificari importante in conditiile concrete de crestere si educare oferite de parintele caruia i-a fost incredintat minorul Sentință civilă 269 23.02.2010 Minori Judecătoria ADJUD Domeniu:Civil Tip:sentinta Nr/data...
Competenta de solutionare a actiunii de divort cand ambele parti locuiesc in fapt in strainatate
Competenta de solutionare a actiunii de divort cand ambele parti locuiesc in fapt in strainatate Sentință civilă 44 11.01.2010 Competență teritorială Judecătoria ADJUD Domeniu: Competenta teritoriala Tip: sentinta Nr. 44/11.01.2010 Autor: Judecatoria Adjud Competenta de solutionare a actiunii de divort cand ambele parti...
Legea nr. 105/1992Legea nr.105/1992art. 155art. 159art. 19art. 607
Competenta teritoriala in caz de divort a sotilor care locuiesc in strainatate
Competenta teritoriala in caz de divort a sotilor care locuiesc in strainatate Sentință civilă 303 02.03.2010 Competență teritorială Judecătoria ADJUD Domeniu: Competenta teritoriala Tip: sentinta Nr. 303/02.03.2010 Autor: Judecatoria Adjud Competenta teritoriala in caz de divort a sotilor care locuiesc in strainatate Prin...
Legea nr. 105/1992Legea nr.105/1992art. 148art. 155art. 159art. 19art. 607art. 614
CIVIL - divorț Hotărâre 1834 10.11.2021 Procedură civilă și penală (căi de atac, competențe etc.) Judecătoria ADJUD INSTANȚA Deliberând asupra procesului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1119/173/2021, din data de 28.04.2021, reclamanta, pârât reconvenientă (denumită în continuare reclamanta...
Art. 17Art. 401Art. 525Legea nr. 272OUG nr. 80/2013art. 15art. 2art. 36
divorț cu copii minori Decizie 236 15.03.2021 Situații la divorț Judecătoria ADJUD INSTANȚA, Deliberând asupra acțiunii civile de față, instanța constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2321/173/2021, din data de 30.08.2021, reclamanta, B G M, , în contradictoriu cu pârâtul, B A...
Art. 525Legea nr. 272art. 2art. 36art. 383art. 398art. 403art. 453
partaj bunuri comune Sentință civilă 469 13.04.2022 Partaj Judecătoria ADJUD INSTANȚA Deliberând asupra acțiunii civile de față constată: Prin cererea înregistrată sub nr. 797/173/2020 din data de 17.03.2020 reclamanta A (fostă S) N, în contradictoriu cu pârâtul S M-D, a solicitat...
OUG nr. 80/2013art. 269art. 270art. 315art. 406art. 455art. 5art. 676
Divort Sentință civilă 318 12.06.2010 Situații la divorț Judecătoria AGNITA JUDECĂTORIA AGNITA SENTINȚA CIVILĂ Nr.318/2010 Domeniu asociat : SITUAȚII LA DIVORȚ Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 14.08.2009 sub dosar nr...
încredințare minor, exercitarea autorității părintești și stabilire domiciliu minor
încredințare minor, exercitarea autorității părintești și stabilire domiciliu minor Sentință civilă 55 14.02.2012 Minori Judecătoria AGNITA Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 1026/174/14.12.2011, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul .. în contradictoriu...
Legea nr. 272/2004Legea nr. 272/2004.art. 14art. 15art. 2art. 274art. 276art. 396-398
Ordonanță președințială Hotărâre 1620/2023 12.12.2023 Ordonanță Președințială Judecătoria ALBA IULIA Dosar nr. ......../176/2023 SENTINȚA CIVILĂ NR. 1620/2023 Ședința publică de la .............. Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ......................... GREFIER: ................. Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta T.A.I. în contradictoriu cu pârâtul T...