ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul GALAȚI ·

Decizie nr. 341 din 09.12.2013

Instanță
Tribunalul GALAȚI
Dosar
Obiect
Regula este ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinți. Excepția de la regulă poate apărea dacă există motive întemeiate de natură a sugera că nu ar fi în interesul superior al minorului ca ambii părinți să păstreze autoritatea părintea
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Regula este ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinţi.

Excepţia de la regulă (art. 398 alin. 1 Cod civil) poate apărea dacă există motive întemeiate de natură a sugera că nu ar fi în interesul superior al minorului ca ambii părinţi să păstreze autoritatea părintească.

În speţă, reclamantul a solicitat să se dispună restabilirea domiciliului minorului L.A. la domiciliul reclamantului şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere.

Instanţa de fond a respins cererea.

În apel, reclamantul a susţinut că lucrează în străinătate pentru a asigura condiţii materiale bune pentru fiul său, care doreşte să rămână cu tatăl şi bunicii săi.

Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea.

A reţinut că reclamantul dispune de condiţii materiale pentru a asigura cele necesare dezvoltării minorului, iar intimata nu mai lucrează, mai are în întreţinere şi pe sora minorului.

Cum nu s-a făcut dovada că intimata-pârâtă realizează venituri, a fost obligată la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 25% din venitul minim pe economia naţională