Preschimbare permis de conducere emis de autoritățile străine.Condiții.
potrivire în textul hotărârii
...instituit măsura anulării permisului de conducere. S-a mai învederat că reclamantul la data condamnării nu deținea permis de conducere, iar măsura anulării permisului eliberat de autoritățile germane a fost luată cu nerespectarea termenului de prescripție de 3 ani. În drept s-a invocat Legea nr. 554/2004...
Art. 116Art. 5Legea nr. 554/2004Legea nr. 554/2004.OUG nr. 195/2002art. 114art. 115art. 116
Fapta administratorului unei societăți comerciale, de a-și însuși sumele de bani cuvenite societății și de a le folosi în scopuri care contravin intereselor acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Le...
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...de art.290 C.pen. cu aplic. art.41 al.2 C.pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. A obligat inculpatul la plata sumei de 39.869 Euro către M.D.R.L. reprezentând despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul...
Legea nr. 31/1990Legea nr. 31/1990.art. 122art. 124art. 2151art. 272
Aplicarea obligatorie a Deciziei nr. 53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, raționament continuat prin Decizia 33/2008 și 27/2011. Diferența esențială de abordare impusă de practica CEDO în cauza pilot Maria Atanasiu,
potrivire în textul hotărârii
...1980, să fie dispusă rectificarea CF în acest sens, cu obligarea intimatului la plata unei juste despăgubiri pentru acest teren și obligarea acestuia la plata sumei de 1 leu/zi folos de tras pe suprafața arătată și în termenul de prescripție. În motivare arată în esență că, prin...
Legea nr. 198/2004Legea nr. 33/1994Legea nr. 33/1994.art. 1art. 11art. 2art. 21art. 21-27
Spor vechime în muncă. Clauză contract individual de muncă.
potrivire în textul hotărârii
clauză abuzivămuncă
...Pârâta prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere privind calcularea și acordarea diferenței de spor de vechime de la 5% la 25% pentru perioada 01.03.2009–13.05.2011 față de art.268 alin.1 lit.e...
Răspunderea civilă a funcționarului public angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 „ ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispoziției
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...este obligat a emite decizia de imputare, sub sancțiunea decăderii. Constatarea pagubei și emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripție, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a...
Legea nr. 188/1999Legea nr. 285/2010Legea nr. 554/2004Legea nr. 84/2012Legea nr.188/1999art. 14art. 2art. 483
Drept procesual civil. Calea de atac promovată de oponent împotriva somației emise de executorul judecătoresc în cadrul procedurii silite a unei cambii.
potrivire în textul hotărârii
executare silită
...silită. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea opoziției având în vedere că nu există o reglementare legală a excepției privind tardivitatea formulării somației cambiale și că în toată perioada de prescripție de trei ani a dreptului de a cere executarea silită, poate fi emisă o astfel de somație...
Caracterul prescriptibil al acțiunii în contencios administrativ în termenul prevăzut de art.11 din Legea nr. 554/2004, indiferent de cauza de nulitate invocată.
potrivire în obiect
prescripțieanulare act administrativ
Caracterul prescriptibil al acțiunii în contencios administrativ în termenul prevăzut de art.11 din Legea nr. 554/2004, indiferent de cauza de nulitate invocată. Decizie 3764 11.09.2018 Acțiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc. Curtea de Apel ALBA IULIA Prin sentința nr. 87/CA/31.01...
HG NR.229/2009HG nr.1705/2006HG nr.229/2009Legea nr. 213/1998Legea nr. 213/1998.Legea nr. 554/2004Legea nr. 7/1996Legea nr.213/1998
...până la plata efectivă a sumei, precum și dispoziția de obligare a pârâtului la plata sumei de 69.159 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A fost menținută dispoziția privind soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune. A fost obligată intimata SC A. SRL să plătească în favoarea apelantului...
Legea nr. 31/1990Legea nr. 43/1990art. 1art. 1011art. 1246art. 1247art. 1350art. 1373
Calitatea procesuală pasivă a UAT în acțiunea având ca obiect uzucapiunea unui teren ce a făcut obiectul naționalizării.
potrivire în textul hotărârii
...contrar aprecierii instanței de apel, UAT C justifică calitatea procesuală pasivă în cauză, fiind singura entitate care ar putea ridica pretenții cu privire la terenul pe care reclamantul susține că l-a dobândit prin prescripție achizitivă. Statul Român nu mai justifică un drept actual, față de aceleași dispoziții...
Legea nr. 119/1948Legea nr. 18/1991Legea nr. 18/1991.art. 26art. 36art. 477art. 488art. 496
Decesul titularului dreptului de pensie. Valorificarea ulterioară a unei adeverințe privind încadrarea în grupă de muncă.
potrivire în textul hotărârii
...aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Alba, Secția I Civilă, în dosarul civil nr.../107/2020: - s-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu și în consecință s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții: A., CNP..., dom...
...necuvenit în perioada 2018-2020; - Să fie obligat pârâtul la plata sumei de 68.930 Lei și dobânda aferentă. Prin sentința civilă nr.../2022 pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare, și, în consecință: A...
Articolul 1Legea nr. 329/29.11.2022.Legea nr. 62/2011Legea nr.227/2015Legea nr.273/2006Legea nr.329/2022Legea nr.500/2002Legea nr.53/2003
Pretenții bănești. Pârâtă aflată în procedura falimentului. Aplicarea prevederilor art.35 din legea nr.64/1995.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvență
...împotriva pârâtei recurente, pentru plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată conform prevederilor art.35 din Legea nr.64/1995. Celelalte motive de recurs invocate de pârâtă, respectiv excepțiile prescripției și a lipsei îndeplinirii procedurii de conciliere s-au constatat nefondate având în vedere actele depuse la dosar.
Legea nr.64/1995Legea nr.64/1995.legea nr.64/1995.
Cerere de revizuire având ca obiect hotărârea instanței de recurs
potrivire în textul hotărârii
clauză abuzivăanulare act administrativ
...nr.218/2002 și a respins acțiunea față de acest pârât, iar în rest, a constatat ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul I.P.J. Sibiu și a respins acțiunea în contencios administrativ. Instanța a reținut că reclamantul a primit actul ce-l atacă...
Revizuirea hotărârilor. Temeiul de drept. Condiții.
potrivire în textul hotărârii
...că nu s-a renunțat niciodată la capetele de cerere din acțiunea introductivă. Reținând greșit instanța de recurs că a fost vorba de o precizare de acțiune, s-a soluționat cauza pe excepția prescripției, fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților. Soluționând recursul pe această excepție...
Legea nr. 10/2001Legea nr. 213/1998art. 322art. 45art. 46art. 6
Funcționari publici cu statut special. Discriminare în acordarea drepturilor salariale. Condiții.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...stabilit cu Inspectoratul de poliție al județului Hunedoara. Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.09.2002-6.03.2005 considerând că acțiunea trebuia formulată în termenul de 3 ani reglementat de art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958. S-a admis...
Acțiune în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001. Aplicarea greșită a dispozițiilor art.480 Cod civil și a art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O. în favoarea reclamantului. Consecințe.
potrivire în textul hotărârii
...cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 720/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în rejudecare a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat raportat la petitul privind constatarea nulității absolute a adresei nr. 275/509/1964 și a încheierii...
Legea nr. 7/1996art. 1art. 275art. 304art. 34art. 480art. 948
Contopirea pedepselor conform prevederile art.61 alin.1 Cod penal.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...curator, urmând ca executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi să înceapă după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei principale În baza art. 88 C.pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive...
Legea nr.76/2008art. 118art. 189art. 191art. 197art. 33art. 34art. 350
Restituirea prețului de piață al imobilului. Art. 501 din Legea nr.10/2001 nu este incident în cazul în care anterior, prin hotărâri judecătorești irevocabile, s-a stabilit că locuința ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, nu putea f...
potrivire în textul hotărârii
...Legea nr.1/2009. Prin sentința civilă nr. 968/28.01.2010 pronunțată de Judecătoria Sibiu a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât și respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul MFP. Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că...
...a și lit. b C.pen. pe o perioadă de 1 an de la executarea pedepsei închisorii, de la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei. În baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării inculpatului...
Principiul legalității căilor de atac. Motiv de recurs de ordine publică, invocat din oficiu de instanță, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă. Calificarea unei acțiuni ca fiind evaluabilă în bani, și stabilirea căii de atac în funcție de v
potrivire în textul hotărârii
...Prin sentința civilă nr. 5084/2012 a Judecătoriei Sibiu s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune precum și acțiunea reclamanților, reținând în considerente următoarele: Cu privire la obligarea pârâților să refacă zidul de cărămidă de la stradă pe o porțiune de 3 m pe care l-au...
Acordarea sporului de salariu aferent titlului științific de doctor. Aplicabilitatea Deciziei nr. 21/2016 a Înaltei Curți.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...parțial netemeinică și nelegală ca urmare a neacordării sporului pentru perioada de 3 ani anteriori datei depunerii cererii la instanță. Fiind vorba de prestații periodice (lunare)termenul de 3 ani corespunde dispozițiilor art.166 din Codul muncii privind prescripția dreptului la acțiune pentru drepturi salariale. De altă parte...
Art. 19AlLegea nr. 193/2016Legea nr. 2/2013Legea nr. 283/2011Legea nr. 285/2010Legea nr. 285/28.12.2010Legea nr. 330/2009Legea nr.193/2016
Contract de vănzare – cumpărare. Lipsă preț. Nulitate absolută.
potrivire în textul hotărârii
...19.03.2015. Ulterior, prin sentința civilă nr. 6116/11.11.2016, Judecătoria Sibiu – Secția Civilă a respins excepțiile lipsei de interes și prescripției extinctive, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă și autorul reclamantului, B.N., autentificat sub nr...
Contract de vânzare – cumpărare. Lipsă preț. Nulitate absolută.
potrivire în textul hotărârii
...la 19.03.2015. Ulterior, prin sentința civilă nr. 6116/11.11.2016, Judecătoria Sibiu – Secția Civilă a respins excepțiile lipsei de interes și prescripției extinctive, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă și autorul reclamantului, B., autentificat sub nr...
HG 1822/2004 - locurile de muncă și activitățile specifice polițiștilor, care dau dreptul la încadrare în condiții deosebite, speciale și alte condiții. Aplicarea Deciziei RIL nr. 12/2016 – cu privire la regimul și metodologia de recunoaștere a condițiil
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...nr.223/2015 privind pensiile militare de stat. Prin sentința nr.739/CA/2021 Tribunalul Hunedoara a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta Direcția Generală de Pașapoarte. A admis în parte acțiunea formulată de...
Art. 2Art. 3HG nr 1822/2004HG nr. 1.822/2004HG nr. 1822/2004HG nr. 1822/28.10.2004HG nr.1822/2004Legea nr. 179/2004
Acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34 pct. 1 și 2 din Decretul Lege nr.115/1938, își produce efectele și față de terțele persoane care au dobândit cu bună-credință și cu titlu oneros un drept real întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.
potrivire în textul hotărârii
...persoane care au dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare. Prezenta cerere de chemare în judecată a fost promovată în ….2005, deci în termenul legal de prescripție de 3 ani. Pârâții B. și F...
Imobil intrat în patrimoniul statului fără titlu valabil și deținut de o stațiune de cercetări agricole. Neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 35 din Legea nr. 18/1991 și de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr.213/1998.
potrivire în textul hotărârii
...de întabulare trebuia comunicată tuturor persoanelor arătate în CF, lucru ce nu s-a făcut nici în prezent cu reclamantul sau antecesorul lor, astfel că termenul de prescripție nu putea să curgă împotriva acestora. În mod greșit instanța de fond a reținut că sunt aplicabile prev. Legii nr...
Legea nr. 18/1991Legea nr. 18/1991.Legea nr. 187/1945Legea nr. 213/1998Legea nr. 213/1998.Legea nr.18/1991Legea nr.213/1998.art. 11
Imobil intrat în patrimoniul statului fără titlu valabil și deținut de o stațiune de cercetări agricole. Neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 35 din Legea nr. 18/1991 și de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr.213/1998.
potrivire în textul hotărârii
...de întabulare trebuia comunicată tuturor persoanelor arătate în CF, lucru ce nu s-a făcut nici în prezent cu reclamantul sau antecesorul lor, astfel că termenul de prescripție nu putea să curgă împotriva acestora. În mod greșit instanța de fond a reținut că sunt aplicabile prev. Legii nr...
Legea nr. 18/1991Legea nr. 18/1991.Legea nr. 187/1945Legea nr. 213/1998Legea nr. 213/1998.Legea nr.18/1991Legea nr.213/1998.art. 11
Plata indemnizație pentru incapacitatea temporară de muncă. Obligația salariatului de a depune certificatul medical la angajator, în original sau copie legalizată
potrivire în textul hotărârii
...doilea angajator pentru a putea beneficia de indemnizația solicitată, aceasta nu a înțeles să dea curs acestei solicitări, deși până la împlinirea termenului de prescripție de trei ani a mai rămas puțin timp. Având în vedere că reclamanta intimată nu a respectat prevederile art. 133 din Legea nr...
Legea nr. 19/2000Legea nr. 19/2000.OUG nr. 159/2005art. 12art. 129art. 13art. 133art. 15
Sintagma „pierderea dreptului” folosită de legiuitor în art. 21 alin. 5 din Legea nr.10/2001
potrivire în textul hotărârii
...art. 22 din Legea 10/2001 pentru introducerea notificărilor cât și cel prev. de art. 24 pentru contestarea dispozițiilor sunt termene de decădere și nu de prescripție. Astfel, în speță nu se poate opera repunerea în termen sau o altă modalitate de natură a complini procedura prev. de...
Legea nr.10/2001Legea nr.10/2001.art. 2art. 21art. 22art. 24art. 296art. 44
Dispozițiile din Legea nr.85/2004 privitoare la sesizarea judecătorului sindic în vederea atragerii răspunderii membrilor organului de conducere sunt dispoziții procedurale care se aplică cu prioritate(legea nouă), în detrimentul dispoziți...
potrivire în textul hotărârii
insolvență
...o avea conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau lichidatorul care trebuiau să exercite această acțiune în termenul de prescripție prevăzut de art. 139 din Legea nr. 85/2006 raportat la Decretul nr. 167/1958 și nu creditoarea reclamantă. Împotriva acestei soluții...
Legea nr. 149/2004Legea nr. 31/1990Legea nr. 64/1995Legea nr. 64/1995.Legea nr. 85/2006Legea nr. 85/2006.Legea nr.64/1995Legea nr.85/2004
Încetarea contractului individual de muncă. Lipsă acord.
potrivire în textul hotărârii
...executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Acest text de lege prevede extrem de clar data de la care curge termenul de prescripție a acțiunii respectiv data comunicării deciziei de încetare a contractului de muncă. Or, în speță, în mod corect prima instanță a reținut faptul...
Legea nr.176/2009Legea nr.53/2003Legea nr.95/2006OUG nr.162/12.11.2008OUG nr.162/2008OUG nr.162/2009art. 165art. 281
Agent de poliție. Încetarea raporturilor de serviciu. Neacordarea ajutorului stabilit în raport cu solda lunară netă. Legalitate.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...neabrogată, iar plata acestuia se face necondiționat, fie la momentul pensionării, fie ulterior, înlăuntrul termenului de prescripție. Intimatul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât raporturile de serviciu ale recurentului reclamant au fost cu I.P.J. A....
Legea nr. 118/2010Legea nr. 284/2010Legea nr. 285/2010Legea nr.286/2010OUG nr. 54/2011art. 1-3art. 13art. 16
Litigiu privind Curtea de Conturi. Posibilitatea instanței de a stabili pe cale incidentală legalitatea contractelor colective de muncă. Nelegalitatea unor drepturi de natură salarială acordate în temeiul contractelor colective de muncă. Efectele Legii 84
potrivire în textul hotărârii
...de conturi a județului Hunedoara a dispus: Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat prin plata nelegală la titlu de cheltuieli „Cheltuieli de personal” a unor sporuri salariale în baza contractului /acordului de muncă (spor de dispozitiv și spor de confidențialitate), înlăuntrul termenului de prescripție; dispunerea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului stabilit...
Art. 13Art. 2Legea nr. 130/1996Legea nr. 130/1996.Legea nr. 138/1999Legea nr. 188/1999Legea nr. 53/2003Legea nr. 84/15.06.2012
Indemnizația reparatorie de revoluționar. Majorare 15%.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...Potrivit art. 179 alin. l din L.263/2010: „Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani”. Potrivit art. 179 al.4 din Legea 19/2000: „Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de...
Legea nr. 118/2010Legea nr. 118/2010.Legea nr. 285/2010Legea nr. 285/2010-Legea nr. 341/2004Legea nr. 341/2004-Legea nr.118/2010-art.14Legea nr.263/2010
Actul administrativ fiscal. Sancțiunea necomunicării lui și data nașterii obligației fiscale la care acesta se referă.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...reclamanta nu a respectat obligația legală de a se adresa instituției pârâte în vederea declarării veniturilor realizate și stabilirii contribuției de sănătate, s-a procedat la emiterea deciziilor contestate, fiind respectat termenul de prescripție de 5 ani de stabilire a obligațiilor fiscale; • Potrivit art. 119 C.pr.fisc...
...03.2013 pronunțată în cauză a respins acțiunea. Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut următoarele: - excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată, întrucât drepturile solicitate de reclamantă sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 154 din Codul muncii în forma în...
Legea nr. 130/1996Legea nr. 130/1996.Legea nr.62/2011art. 132art. 154art. 229art. 236art. 268
...03.2013 pronunțată în cauză a respins acțiunea. Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut următoarele: - excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată, întrucât drepturile solicitate de reclamantă sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 154 din Codul muncii în forma în...
Legea nr. 130/1996Legea nr. 130/1996.Legea nr.62/2011art. 132art. 154art. 229art. 236art. 268
Delegare. Drepturi recunoscute magistraților prin legea specială.
potrivire în textul hotărârii
...derogare de la dispozițiile art.2324 NCC (fost 1718 C.civ.). Răspunderea subsidiară a prepusului angajatorului intervine însă numai în măsura în care acesta în calitate de manager nu a luat măsurile necesare recuperării sumei în termenul de prescripție. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta M.E...
Articolul 18HG nr. 1.860/2006HG nr. 186/2006HG nr. 1860/2006OUG nr. 27/2006OUG nr. 27/2006-OUG nr.27/2006OUG nr.27/2013
Asigurării sociale. Decizie de debit emisă urmare a săvârșirii unei infracțiuni de către beneficiar.
potrivire în textul hotărârii
...aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor. Cu privire la aceste prevederi se va observa în primul rând că decizia de debit nu este și o decizie de recalculare, buletinul de calcul...
Încasarea unor sume de bani cu titlu de premii în perioada efectuării concediului pentru creșterea copilului.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...și completările ulterioare, iar instanța a respins solicitarea reclamantei motivând pe art.3 coroborat cu art.8 din Decretul nr.167/1958, fără a motiva în vreun fel inaplicabilitatea dispozițiilor Noului Cod civil referitoare la prescripție. Potrivit art.21 alin.1 din O.U.G. nr.148/2005...
Legea nr.287/2009Legea nr.554/2004art. 1art. 12art. 2art. 21art. 3art. 488
Răspunderea statului este o răspundere directă, limitată doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și este reglementată de art.538-539 Cod procedură penală (art.504 – 507 din vechiul Cod de procedură penală).Răspund
potrivire în textul hotărârii
...în discuție în nicio altă circumstanță și de nicio altă instanță. Deci, odată ce printr-o hotărâre anterioară irevocabilă s-a negat dreptul pretins de reclamantă prin reținerea prescripției, acest aspect nu mai poate fi pus în discuție în prezentul dosar, căci a interpreta altfel puterea lucrului judecat...
Indemnizație reparatorie. Suspendare acordare. Decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...s-a făcut aplicarea întocmai a dispozițiilor art.179 din Legea nr. nr.263/2010 potrivit cărora - (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani. (…) (4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul...
Art. 18Legea nr. 283/2011Legea nr. 341/2004Legea nr. nr.263/2010Legea nr.263/2010Legea nr.283/2011Legea nr.341/2004Legea nr.341/2004.Această
...255/2010, potrivit cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, iar acțiunea se soluționează în conformitate cu dispozițiile art.21-27 din Legea nr.33/1994. Modul de stabilire a despăgubirilor în fața instanței...
Legea nr. 225/2010Legea nr. 255/2010Legea nr. 33/1994Legea nr.184/2008Legea nr.198/2004Legea nr.225/2010Legea nr.255/2010Legea nr.33/1994
Salarizare. Existența unor hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizație indexările prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007.
potrivire în textul hotărârii
...de fundamentare și din preambul acestei ordonanțe de urgență. Deci, pentru perioada 23.06.2013 (respectiv trei ani anterior introducerii acțiunii, conform termenului general de prescripție)-01.10.2016, pretențiile reclamantului se vizează a fi întemeiate pe considerentele expuse mai sus, ulterior datei de 01.10.2016, însă...
Legea nr. 154/1998Legea nr. 231/2007Legea nr. 330/2009Legea nr. 330/2009.Legea nr.154/1998Legea nr.231/2007Legea nr.283/2011Legea nr.284/2010
...publice, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că: "Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani". Apreciind că raportat la natura debitului în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.125/2014...
Art. 1Legea nr. 125/2014Legea nr. 196/2009Legea nr. 263/2010Legea nr.125/2014art. 1art. 179art. 479
...procesuale pasive, invocată de pârâții T. și M.J. S-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată de pârâta C.A. ALBA IULIA, anterior datei de 01.09.2012 și pe cale de consecință respinge cererea reclamanților ca fiind prescrisă pentru această perioadă. S...
Art. 4Legea nr. 182/2012Legea nr. 263/2010Legea nr. 284/2010Legea nr. 330/2009Legea nr. 500/2002Legea nr.274/2010Legea nr.283/2011
Calitate procesual pasivă. Debitorul obligației de plată a creanțelor fiscale.
potrivire în textul hotărârii
...de Judecătoria Sibiu în dosar nr…/…/2018/a1. A schimbat în parte sentința și încheierea apelate, în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune și, rejudecând în aceste limite, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de...
Legea nr. 10/1995Legea nr. 10/1995.Legea nr. 50/1991Legea nr.10/1995Legea nr.50/1991OG nr. 92/2003OG nr..art. 110
Acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea 554/2004. Admisibilitate.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativdaune morale
...2016. Dat fiind faptul ca se refuza executarea sentinței pronunțate în acest dosar, și pentru a evita intervenirea termenului de prescripție in ceea ce privește anularea deciziilor, a formulat o noua acțiune având ca obiect anularea deciziilor de impunere mai sus arătate in dosar nr…/…/2017...
Legea nr. 554/2004Legea nr. 554/2004.Legea nr. 95/2006art. 11art. 1357art. 1359art. 1385art. 18
Acțiune având ca obiect constatarea dobândirii prin edificare a dreptului de proprietate asupra construcției și dreptul de superficie asupra terenului.
potrivire în textul hotărârii
...unui titlu, convenție, prescripție sau ope legis. Relevantă în speță, este Hotărârea din data de 15 februarie 2007, cauza Bock și Palade contra României, potrivit căreia dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin lege, prin prescripția achizitivă sau prin convenția părților. În cauză se solicită, nu crearea...
Calitate procesual pasivă. Debitorul obligației de plată a creanțelor fiscale.
potrivire în textul hotărârii
...dosar nr. …/306/2018/a1. A schimbat în parte sentința și încheierea apelate, în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune și, rejudecând în aceste limite, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții D. și M...
Legea nr. 10/1995Legea nr. 10/1995.Legea nr. 50/1991OG nr. 92/2003art. 110art. 17art. 23art. 25