Decizie nr. 2627 din 05.10.2023

În consecinţă, Legea nr.329/2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr.78/2018, privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, se aplică pentru toate sumele ce fac obiectul judecăţii de faţă, sume reprezentând diferenţa din banii încasați de pârât şi sumele pe care trebuia să le încaseze de la instituţia reclamantă, pentru care s-a solicitat restituirea drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi ... a unor prejudicii, prin Decizia nr. .../2021.

(Secția I civilă, Decizia nr.2627/5 octombrie 2023)

Prin acţiunea civilă înregistrată sub dosar nr.../107/2022, reclamanta A., reprezentată legal prin d-na Primar B. şi convenţional prin avocat cu delegaţie anexată C., în contradictoriu cu pârâtul D., a solicitat, în urma administrării întregului probatoriu în prezenta cauză, admiterea acţiunii formulate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună următoarele:

- Să se constate că pârâtul a încasat de la reclamantă sume nedatorate în cuantum de 68.930 lei, reprezentând sume încasate necuvenit în perioada 2018-2020;

- Să fie obligat pârâtul la plata sumei de 68.930 Lei şi dobânda aferentă.

Prin sentința civilă nr.../2022 pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admisă în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare, şi, în consecinţă:

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul D., având ca obiect restituirea sumelor încasate cu titlul de spor pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene şi vouchere de vacanţă, ca fiind prescrisă.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea sumelor reprezentând norma de hrană încasată în perioada anterioară datei de 22.07.2019, ca fiind prescrisă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul D. şi, în consecinţă, obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 61.700 lei, încasată în perioada 2018-2020 cu titlu de spor de dificultate.

A fost respinsă, în rest, cererea reclamantei, în ceea ce priveşte restituirea normei de hrană, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată constă în restituirea sumelor încasate de către pârât cu titlu de spor de dificultate pentru activitatea desfășurată în cadrul Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, norma de hrană, vouchere de vacanță și spor pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene, reclamanta invocând caracterul nedatorat al acestor sume.

Potrivit situațiilor centralizatoare depuse la dosar de către reclamantă, sporul de dificultate a fost acordat pârâtului în intervalul decembrie 2018-ianuarie 2020, indemnizația pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene în perioada octombrie – decembrie 2018, norma de hrană în perioada ianuarie – decembrie 2019, iar tichetele de vacanță în iunie 2018.

În conformitate cu prevederile art.211 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011, cererile referitoare la restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, este relevantă decizia nr.19/2019 pronunțată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.268 alin.(1) lit.c) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, şi a dispoziţiilor art.211 lit. c) din Legea dialogului social nr.62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a art.2.526 din Codul civil (art.2528 în urma renumerotării), actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

Înalta Curte a tranșat chestiunea prevalenței art.211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 faţă de art.268 alin.(1) lit.c) din Codul muncii pe principiul de drept specialia generalibus derogant, dat fiind faptul că Legea nr. 62/2011 este legea specială în materia conflictelor de muncă dintre partenerii de dialog social, iar, pe de altă parte, asigură într-o mai mare măsură protecţia socială a salariaţilor, prevăzută şi garantată de art. 6 din Codul muncii.

Așadar, data emiterii deciziei nr.../2021 de către Curtea de Conturi prin care s-a constatat că au fost acordate drepturi salariale cu încălcarea prevederilor Legii nr.153/2017 nu echivalează cu momentul în care paguba s-a produs în mod efectiv, acesta fiind anterior, respectiv la data efectuării fiecărei plăți lunare.

Cu referire la sporul de dificultate, acesta a fost achitat pârâtului în temeiul dispozițiilor primarului nr.../27.12.2018, nr.../05.02.2018 și nr.../31.10.2020, care au fost însă anulate prin sentințele nr.../CAF/2020, nr.../CAF/2019 și nr.../CAF/2019 pronunțate de Tribunalul Alba.

Așadar, pârâtul nu a încasat sporul în discuție în temeiul unui fapt juridic licit, precum plata nedatorată, ci a unor acte juridice, care ulterior au fost anulate, devenind astfel incident termenul de prescripție calculat potrivit prevederilor art. 268 lit. c din Codul Muncii coroborate cu cele ale 2525 Cod Civil, față de care, raportat la obiectul conflictului individual de muncă, Legea nr. 62/2011 nu a mai instituit norme derogatorii.

Prin urmare, pentru sporul de dificultate, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, dată care este marcată de rămânerea definitivă a hotărârilor judecătorești prin care au fost desființat actele în baza cărora a fost acordat.

Sentința nr.../CAF/2019 a rămas definitivă prin decizia nr.../27.11.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, sentința nr.../CAF/2019 a rămas definitivă prin decizia nr.../20.11.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, iar sentința nr.../CAF/2020 a rămas definitivă prin decizia nr.../2021 Curții de Apel Alba Iulia, astfel încât la data introducerii acțiunii în restituire (22.07.2022) termenul de 3 ani nu era împlinit.

În schimb, pentru sumele reprezentând spor pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene și vouchere de vacanță, care au fost achitate pârâtului în integralitate cel mai târziu în decembrie 2018, precum și pentru norma de hrană achitată anterior datei de 22.07.2019, termenul de prescripție era împlinit la data înregistrării acțiunii.

Instanța nu a reținut susținerile reclamantei referitoare la întreruperea cursului prescripției prin notificarea transmisă pârâtului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 20.09.2021, deoarece nu a fost urmată, în decurs de 6 luni, de introducerea cererii de chemare în judecată, aceasta survenind mult mai târziu, după aproximativ 10 luni.

Astfel, potrivit art.2537 pct.4 Cod Civil, a constituit caz de întrerupere a prescripției orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere, însă acesta este supus condițiilor stipulate la art.2540 Cod Civil, în sensul că prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

Pe cale de consecință, instanța a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare, şi, în consecinţă, a respins cererea având ca obiect restituirea sumelor încasate cu titlul de spor pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene, vouchere de vacanţă și norma de hrană încasată în perioada anterioară datei de 22.07.2019 ca fiind prescrisă.

Pe fond, în ceea ce privește sporul de dificultate, așa cum s-a arătat mai sus, acesta a fost acordat pârâtului în perioada 2018-2020 în baza unor dispoziții ale primarului comunei Șibot, care au fost însă anulate pe cale judecătorească, reținându-se de instanța de contencios administrativ că nu mai subzista temeiul legal de acordare odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.153/2017.

În conformitate cu prevederile art.1635 alin.1 Cod Civil, "restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite …în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv".

Iar potrivit art.256 alin.1 din Codul Muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Reclamanta a determinat cuantumul sporului de dificultate încasat de către pârât în perioada 2018-2020 la suma de 67.128 lei, conform situației depuse la fila 8 din dosar, iar pârâtul nu a contestat prin întâmpinare întinderea acestuia.

Cu toate acestea, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat, cu titlu de spor de dificultate, o sumă inferioară - 61.700 lei din totalul pretențiilor, așa încât, în considerarea principiului disponibilității, precum și a temeiurilor de fapt și de drept mai sus enunțate, s-a impus obligarea pârâtului la restituirea acesteia.

Referitor la norma de hrană pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție, reclamanta nu a indicat în concret normele legale încălcate prin acordarea lor, respectiv care sunt motivele de fapt și de drept pentru care s-ar circumscrie noțiunii de plată nedatorată.

La punctul 2 capitolul II din decizia Curții de Conturi s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile Legii nr.153/2017 prin plata normei de hrană demnitarilor publici și secretarului general al comunei, însă din actele dosarului nu rezultă ca pârâtul să se încadreze în categoria demnitarilor publici, astfel cum sunt enumerați în Anexa IX din lege, sau că în perioada în care a încasat norma de hrană acesta ar fi îndeplinit funcția de secretar general al comunei.

În considerarea acestor argumente, instanța a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea normei de hrană, ca neîntemeiată.

În privința cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că pârâtul a formulat o cerere în sensul acordării acestora, depunând în justificarea lor chitanța pentru onorariul de avocat în cuantum de 3.000 lei.

Făcând însă aplicarea dispoziţiilor art.453 alin.2 C.pr. civ., instanța a reținut că măsura în care au fost respinse pretențiile reclamantei nu impune acordarea unor cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

În acest sens, se raportează la ponderea foarte redusă a pretențiilor respinse din totalul celor pretinse, pârâtul a fost obligat la restituirea sumei de 61.700 lei din totalul de 68.930 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât reclamanta A. cât și pârâtul D.

Prin apelul declarat, reclamanta A. a solicitat anularea sentinței apelate și rejudecâțnd cauza, admiterea în întregime a acțiunii formulate.

În motivarea apelului a arătat că aşa cum reiese din înscrisurile depuse în dovedirea cererii de chemare în judecată, prin Raportul de audit financiar din data de 30.07.2021 şi Decizia nr. …/2021 emise de Curtea de Conturi …, pentru intimat s-a constatat (conform cheltuielilor evidenţiate în cadrul Anexelor nr.10.1, 11.1, 12.1 şi 13 la Raport) încasarea necuvenită a unei sume totale de 68.930 Lei, reprezentând: i) Spor de dificultate în cuantum de 61.700 Lei pentru activitatea desfăşurată în Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; ii) Norma de hrană în cuantum de 3.470 Lei; iii) Vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 Lei; iv) Spor în cuantum de 2.310 Lei pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene.

Susține că în mod corect a reţinut instanţa de fond că sumele reprezentând spor de dificultate au fost acordate intimatului în temeiul dispoziţiilor primarului nr…/27.12.2018, nr…/05.02.2018 şi nr…6/31.10.2020, care ulterior au fost anulate prin sentinţele nr…/CAF/2020, nr…/CAF/2019 şi nr…/CAF/2019 pronunţate de Tribunalul Alba.

Astfel, în cazul sumei de 61.700 lei, încasată în perioada 2018-2020 cu titlu de spor de dificultate în baza unor acte juridice care ulterior au fost anulate, instanţa de fond a reţinut că în prezenta cauză a devenit incident termenul de prescripţie calculat potrivit prevederilor art. 268 lit. c din Codul Muncii coroborate cu cele ale 2525 Cod Civil, faţă de care, raportat la obiectul conflictului individual de muncă, Legea nr. 62/2011 nu a mai instituit norme derogatorii.

Prin urmare, susține că pentru sporul de dificultate în cuantum de 61.700 lei, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, dată care este marcată de rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost desfiinţat actele în baza cărora a fost acordat:

Sentinţa nr…/CAF/2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr…/107/2018 având ca obiect anularea dispoziţiilor nr… - …/2017 şi …/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. …/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia de respingere a recursului (27.11.2019);

Sentinţa nr…/CAF/2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr…/107/2019 având ca obiect anularea dispoziţiilor nr…-…/2018, rămasă definitivă prin Decizia nr…/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia de respingere a recursului (20.11.2019);

Sentinţa nr…/CAF/2020 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr…/107/2020 având ca obiect anularea dispoziţiilor nr…-…, …, … şi …/2020, rămasă definitivă prin Decizia nr…/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia de respingere a recursului (24.02.2021).

Referitor la sumele de 2.429 lei reprezentând norma de hrană în perioada ianuarie 2019 - iulie 2019, suma de 1.450 Lei vouchere de vacanţă 2018 şi suma de 2310 lei reprezentând spor pentru activitatea în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene perioada octombrie 2018 - decembrie 2018, aşa cum am arătat şi în faţa instanţei de fond, pârâtului i-au fost comunicate adresele nr…/08.09.2021 şi nr…/30.09.2021 privind sumele reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

In conformitate cu prevedrile art. 2537 pct. 4 Cod Civil, prescripţia se întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere, în speţă adresele nr…/08.09.2021 şi nr…/30.09.2021.

În drept invocă dispozițiile art.466 și urm. Cod civil

Reclamantul D. a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamantă prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin apelul declarat în cauză, pârâtul a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul resingerii acțiunii formulate de reclamanta A., cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul motivelor de apel se arată că instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, privitor la sporul de dificultate in mod nelegal, a încălcat și aplicat in mod greşit normele de drept material.

În cee aced privește excepția prescripției dreptului material de a formula acțiunea în restituirea unei plăți nedatorate, arată că sabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubii de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia.

Paguba constatată, preexistentă raportului Curţii de Conturi trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate.

Prin urmare, paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entităţii controlate, care, potrivit legii, trebuia să declanşeze mecanisme interne în ceea ce priveşte controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul.

Susține astfel că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

Mai arată că în acord cu dispozițiile art.211 lit.c din Legea 62/2011, momentul nașterii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăți nedatorate îl reprezintă data producerii pagubei.prin care s-a statuat că actul de control întocmit de Curtea de Conturi, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

Raportat la situația concretă, apreciază că din suma totală solicitată de reclamantă, în cuantum de 68.930 lei, este prescrisă suma de 53.679 lei.

În ce privește fondul cauzei, arată că reclamanta nu argumentează în drept care este temeiul juridic al normelor de drept presupus încălcate sau care nu au fost respectate, cu atat mai mult cu cât acţiunea așa cum este motivata este nedovedita.

Nu se arata care sunt motivele in drept care justifica, pentru fiecare dintre presupusele sume, natura juridica si argumentele pe care se întemeiază.

Reclamanta își justifica demersul judiciar, invocând Decizia nr…/2021 emisa de către Camera de Conturi …, ca urmare a verificării exerciţiului financiar pentru anul 2020.

Acest act nu îi este opozabil, nu poate fi invocat ca temei de drept, cu atat mai mult cat reclamanta nu a exercitat calea de atac prevăzută de dispoziţiile legale in materie, împotriva actului de control al Camerei de Conturi ….

Arată că în materia răspunderii patrimoniale, actioneaza o prezumţie de nevinovăţie, instituită de art. 272 din Codul muncii.

Invocă dispozițiile Legii 78/28.03.2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, modificată și completată prin Legea nr. 329/29.11.2022.

În ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată, apreciază că instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art.451 și art.453 Cod procedură civilă.

În drept invocă dispozițiile art.466 si următoarele, art.476 alin. 1 si art.480 alin. 2 din Codul de procedura civila; art. 211 lit. c); art.214 si art.215 din Legea nr.62/2011 a dialogului social; art.2500 si următoarele, art.2544 din Codul civil; Legea nr.78/2018, modificata si completata prin Legea nr.329/2022; Decizia nr. 19/2019 pronunţata de către Înalta Curte de Casaţie si Justitie-Completul competent sa judece recursul în interesul legii, în dosarul nr…/1/2019; și toate actele normative la care a făcut trimitere.

Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate şi a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul declarat de reclamantă este nefondat iar apelul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl reprezintă solicitarea reclamantei A. de obligare a pârâtului la plata unor sume încasate în mod necuvenit în perioada 2018-2020, stabilite de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi ... potrivit deciziei nr.../2021.

Prin Legea nr.329/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială s-a prevăzut:

„Art.

I - Legea nr.78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.276 din 28 martie 2018, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.

Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art.1 - Prezenta lege se aplică personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 1 alin. (2) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare."

2.

La articolul 2, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art.2 - (1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art.76 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau reprezentând alte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, precum şi cele provenind din drepturi de asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.

(3) Se exonerează de la plată şi impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi obligaţiile fiscale accesorii drepturilor prevăzute la alin.(1), după caz, consecinţă a constatării Curţii de Conturi sau a altor structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii, atât pentru salariaţi, cât şi pentru angajatorii acestora."

3.

La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:"(4) Exonerarea personalului de la plata sumelor prevăzute la alin. (1) şi (3) se aplică pentru toate sumele plătite, în considerarea actelor care au generat plăţile considerate prejudicii, emise sau încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, până la momentul reţinerii, de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control, ca fiind prejudicii."

Art.

II - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art.1 din Legea nr.78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, a sumelor prevăzute la art.2 din Legea nr.78/2018, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, precum şi orice formă de recuperare a acestora. (2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a recalcula salariul de bază şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr.78/2018, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, aferente lunii în care intră în vigoare prezenta lege, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control. (3) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a constatărilor prevăzute la art. 2 alin.(1) şi (3) din Legea nr.78/2018, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, nu se restituie.”

Curtea reţine, referitor la incidenţa acestor dispoziţii legale, intervenite ulterior pronunţării sentinţei apelate, că în Decizia nr.43 din 12 octombrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, Curtea Constituţională a României a reţinut următoarele:

„69.

În ceea ce priveşte criticile raportate la întinderea efectelor legii supuse controlului, respectiv faptul că "aceasta nu vizează doar plăţi realizate în baza unor acte emise sau încheiate anterior intrării în vigoare a legii (facta praeterita), ci şi sume plătite ulterior intrării în vigoare a legii, dar în baza unor acte emise sau încheiate anterior intrării în vigoare a legii, acte care produc efecte juridice şi după intrarea în vigoare a legii şi stau la baza plăţilor realizate (facta pendentia), dar până la reţinerea de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control, ca fiind prejudicii" sau faptul că "ulterior intrării în vigoare a legii criticate, nerecuperarea prejudiciilor de către conducerile entităţilor vizate prin măsurile transmise de Curtea de Conturi între data de 31 martie 2018 şi data intrării în vigoare a soluţiilor legislative propuse va avea implicaţii asupra dosarelor penale al căror obiect îl constituie săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 64 din Legea nr.94/1992, deoarece exonerarea de la obligaţia de plată a prejudiciului conduce, implicit, şi la ştergerea obligaţiei de recuperare şi, pe cale de consecinţă, la neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni", inclusiv în cauzele în care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, Curtea constată că toate aceste aspecte nu vizează probleme de constituţionalitate a legii criticate, ci modul de aplicare în timp a normelor civile şi penale, cu privire la care competenţa exclusivă de a decide o au autorităţile administrative prevăzute de lege, organele de urmărire penală, respectiv instanţele judecătoreşti.

În plus, nu se poate considera că exonerarea de la plată a unor categorii de personal bugetar, în acord cu politica fiscală şi socială a statului, având ca efect atât renunţarea la recuperarea prejudiciului creat prin punerea în plată a unor drepturi salariale nelegal stabilite, cât şi înlăturarea obligaţiei angajatorului public de a recupera prejudiciile constatate de Curtea de Conturi, pentru o anumită perioadă de timp, ar avea efecte asupra existenţei infracţiunii prevăzute de art.64 din Legea nr.94/1992 în sensul reconfigurării conţinutului normativ al infracţiunii, efecte supuse reglementării prin lege organică.” Astfel, ca efect al intervenirii unor noi dispoziţii legale, sunt exonerate de la plată sumele reprezentând venituri din salarii, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul din cadrul instituţiilor administraţiei publice trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii, iar exonerarea personalului de la plata acestor sume se aplică pentru toate sumele plătite, în considerarea actelor care au generat plăţile considerate prejudicii, emise sau încheiate anterior intrării în vigoare a legii, până la momentul reţinerii, de către Curtea de Conturi ca fiind prejudicii.

În consecinţă, Legea nr.329/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială se aplică pentru toate sumele ce fac obiectul judecăţii de faţă, sume reprezentând diferenţa din banii încasați de pârât şi sumele pe care trebuia să le încaseze de la instituţia reclamantă, pentru care s-a solicitat restituirea drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi ... a unor prejudicii, prin Decizia nr.../2021.

Prin sentinţa apelată, tribunalul a respins ca prescrise parte din pretenții, admițând în rest acțiunea.

Ca urmare a intervenirii exonerării de la plată, prin legea sus-menţionată, nu mai prezintă relevanţă analizarea temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor solicitate prin acţiune nici sub aspectul incidenței prescripției dreptului material la acțiune, nici sub aspectul fondului acestora.

Faţă de aceste considerente, raportat la intervenirea unor dispoziţii legale cu incidenţă în cazul pretenţiilor deduse judecății, în baza art.480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de reclamantă, va admite apelul declarat de pârât și în consecință, va schimba sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea, ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr.329/2022.

Întrucât dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului, în temeiul art.453 Cod procedură civilă, se va dispune şi obligarea reclamantului apelant la plata sumei totale de 5250 lei – cheltuieli de judecată în fond și apel către apelantul D., reprezentând onorariu de avocat.