...TRIBUNALUL, prin sentința civilă nr.828/26.03.2013 pronunțată în cauză a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, pentru perioada 01.04.2009-30.11.2009 și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de S.I.A.cu privire la această...
Art. 2512Legea nr. 221/2008Legea nr. 221/2008.Legea nr. 330/2009Legea nr. 62/2011Legea nr. 71/2011Legea nr.221/2008Legea nr.221/2008.
...solicitând să se constate îndeplinirea termenului de prescripție a executării pedepselor aplicate și punerea de îndată în libertate. Instanța de fond a respins contestația la executare , instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe , considerând că termenul de prescripție nu s-a împlinit întrucât termenul de socotește de la...
Prescripția acțiunii în răspunderea membrilor organului de conducere în contextul art.139 din Legea nr.85/2006.
potrivire în obiect
prescripțieinsolvență
...Acest termen, însă nu este un termen de decădere, așa încât în mod nelegal judecătorul sindic a legat începutul curgerii prescripției de acest termen. A admite această teză, sub motiv că odată cu epuizarea sa este presupus că administratorul/ lichidatorul judiciar a luat la cunoștință despre persoanele responsabile...
Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 138art. 139art. 312art. 59
Prescripția dreptului de a stabili creanța fiscală și prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale. Natura juridică a despăgubirilor acordate de instanța penală în soluționarea laturii civile a cauzei. Aplicarea Deciziei nr.17/20
...Astfel, pentru întârzierea plății după pronunțarea hotărâri penale, dreptul la accesorii poate fi obținut pe cale separată de acțiunea penală, în termenul legal de prescripție. Pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii penale, în conformitate cu art.19 Cod procedură penală, organul fiscal nu are deschisă calea separată de obligare...
Art. 120Legea nr. 287/2009Legea nr.141/1997Legea nr.207/2015Legea nr.241/2005Legea nr.554/2004Legea nr.571/2003OG nr.11/1996
Prescripția dreptului de a stabili creanța fiscală și prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale. Natura juridică a despăgubirilor acordate de instanța penală în soluționarea laturii civile a cauzei. Aplicarea Deciziei nr.17/20
...Astfel, pentru întârzierea plății după pronunțarea hotărâri penale, dreptul la accesorii poate fi obținut pe cale separată de acțiunea penală, în termenul legal de prescripție. Pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii penale, în conformitate cu art.19 Cod procedură penală, organul fiscal nu are deschisă calea separată de obligare...
Art. 120Legea nr. 287/2009Legea nr.141/1997Legea nr.207/2015Legea nr.241/2005Legea nr.554/2004Legea nr.571/2003OG nr.11/1996
Uzucapiune. Prescripția achizitivă. Acțiunea în revendicare.
potrivire în obiect
prescripție
...printr-un act juridic, în mod corect s-a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1860 Cod civil 1864 care reglementează facultatea oricărui posesor posterior, spre a putea opune prescripția, să unească posesia sa cu posesiunea autorului său, în condițiile în care între părți posesia s...
Legea nr. 241/1947Legea nr.241/1947Legea nr.7/1996Legea nr.71/2011art. 1846art. 1847art. 1850art. 1860
Constatarea prescripției executării silite.Calificarea acțiunii drept incident intervenit în legătură cu executarea silită, de competența instanței de executare.
potrivire în obiect
executare silităprescripție
Constatarea prescripției executării silite.Calificarea acțiunii drept incident intervenit în legătură cu executarea silită, de competența instanței de executare. Decizie 97 22.03.2022 Procedură civilă și penală (căi de atac, competențe etc.) Curtea de Apel ALBA IULIA Instanța a fost chemată să se pronunțe asupra unor incidente...
Acțiune în constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă
potrivire în obiect
executare silităprescripție
...că încearcă un prejudiciu de neînlăturat. Cererea sa nu poate fi catalogată ca o contestație la executare, ea având indubitabil caracterul juridic al unei acțiuni în constatarea prescripției dreptului material la executarea silită, acțiune inadmisibilă deci în raport de temeiul de drept invocat – art. 111 Cod procedură civilă.
Contencios administrativ – fiscal. Termen de prescripție
potrivire în obiect
prescripțieanulare act administrativ
...1564/29.11.2005 a respins cererea reclamantei . Instanța a constatat că reclamanta a sesizat instanța cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004 și ca atare cererea este tardiv formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând...
Certificat de moștenitor. Prescripția dreptului de a cere anularea certificatului de moștenitor. Renunțarea la succesiune nu se confundă cu neacceptarea moștenirii, deoarece numai succesorul care a acceptat moștenirea poate, ulterior, să renunțe la ea.
potrivire în obiect
prescripție
...prescris la împlinirea termenului de 3 ani de la data eliberării, dată la care a luat cunoștință de cuprinsul lui. A solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată în apel, arătând că acest drept nu l-a dobândit prin succesiune, ci este un drept propriu al său...
Legea nr. 36/1995.art. 3art. 304art. 312art. 669art. 689art. 700art. 75
Acțiune în despăgubiri întemeiate pe HG nr.1083/2008. Termen de prescripție.
potrivire în obiect
prescripțieanulare act administrativdaune morale
...Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4128/CA/27.06.2013 pronunțată în cauză a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul I.P.J. H. A respins acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul S...
Insolvență. Momentul începerii curgerii termenului de prescripție a nașterii dreptului la acțiunea în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
potrivire în obiect
prescripțieinsolvență
...în aparenta, s-ar putea situa și anterior deschiderii procedurii, împlinirea duratei termenului de prescripție de 3 ani nu se poate produce ,,mai devreme de 2 ani de la data deschiderii procedurii". Secția a II - a civilă , Decizia civilă din 286 din 03 septembrie 2019 Prin sentința nr...
Legea nr. 85/2006Legea nr. 85/2006.Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.Legea nr.85/2014.art. 138art. 139art. 20
Legea nr. 247/2005: Prescripția dreptului la acțiune
potrivire în obiect
prescripție
Legea nr. 247/2005: Prescripția dreptului la acțiune Decizie 66/A 28.03.2008 Prescripții Curtea de Apel ALBA IULIA Legea nr. 247/2005: Prescripția dreptului la acțiune. Actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuințe încheiate după data de 14 februarie 2001, pot...
Legea nr. 247/2005Legea nr.10/2001Legea nr.247/2005Legea nr.247/2005.art. 46
Contencios administrativ-fiscal. Termenul de prescripție în care se poate formula cererea de acordare a despăgubirilor aferente creanțelor fiscale nedatorate bugetului de stat.
potrivire în obiect
prescripțieanulare act administrativdaune morale
...a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 86/CA/2010 a admis acțiunea, și a obligat pârâta la plata sumei de 28.352 lei reprezentând daune .A fost respinsă excepția prescripției acțiunii. Instanța a reținut prin considerentele expuse că prin decizia de impunere nr. 32/2007 s-a stabilit...
Legea nr. 554/2004Legea nr.554/2004art. 1art. 114art. 117art. 120art. 124art. 17
Aplicarea legii civile în timp. Prescripția dreptului la acțiune. Analizarea excepției în raport de legea sub imperiul căreia s-a născut.
potrivire în obiect
prescripție
... art. 13 din Legea nr. 71/2011. Pârâtul prin întâmpinare a invocat prescripția dreptului la acțiune. Prin sentința civilă nr. 277/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamantul MM în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M...
Art. 103Legea nr. 323/2004Legea nr. 586/2002Legea nr. 71/2011.OG nr. 105/1999art. 1art. 103art. 105
Extinderea cadrului procesual în apel. Invocarea prescripției achizitive ca mijloc de apărare pentru prima dată în apel. Aplicarea dispozițiilor art. 285 și 292 Cod procedură civilă.
potrivire în obiect
prescripție
...Invocarea prescripției achizitive ca mijloc de apărare pentru prima dată în apel. Aplicarea dispozițiilor art. 285 și 292 Cod procedură civilă. Decizie 131 26.03.2010 Procedură civilă și penală (căi de atac, competențe etc.) Curtea de Apel ALBA IULIA Extinderea cadrului procesual în apel. Invocarea prescripției achizitive...
Drepturi de pensie încasate necuvenit. Decizie de debit. Termen de prescripție.
potrivire în obiect
prescripțiedaune morale
...care s-a instituit debit în sumă de 12812 lei, obligarea pârâtei la plata de daune morale și la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că emiterea deciziei atacate s-a făcut cu nerespectarea termenului legal de prescripție. Prin întâmpinarea depusă, pârâta C.J.P...
Legea nr. 19/2000Legea nr. 19/2000.art. 1art. 168art. 299art. 304art. 312legea nr. 19/2000
Decizie de concediere întemeiată pe dispozițiile art.61 litera d din codul muncii. Termen de emitere.
potrivire în textul hotărârii
muncă
...precum și faptul că anumite perioade de timp reclamantul a fost în concediu medical, însă termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.62 din Codul muncii este un termen de prescripție extinctivă, putând fi întrerupt sau suspendat conform prevederilor art.13 și 16 din Decretul nr...
...753/01.10.2009 pronunțată în dosar nr. 1518/2008 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de pârâți și în consecință a respins acțiunea formulată în cauză de reclamanții pe această excepție. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.P...
Legea nr. 168/1999Legea nr. 50/1996Legea nr. 50/1996.Legea nr. 53/2003-art. 1art. 12art. 13art. 283
Acțiune prin care se solicită restituirea contravalorii valutei confiscate în anul 1955. Natura juridică a acțiunii. Modul de calcul al termenului de prescripție. Calitatea procesuală activă a moștenitorului de a solicita această restituire, când au...
potrivire în obiect
prescripție
Acțiune prin care se solicită restituirea contravalorii valutei confiscate în anul 1955. Natura juridică a acțiunii. Modul de calcul al termenului de prescripție. Calitatea procesuală activă a moștenitorului de a solicita această restituire, când au... Decizie 468 18.11.2010 Acțiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc. Curtea...
Legea nr.284/1947art. 1art. 14art. 1909art. 299art. 301art. 304art. 312
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar în baza art. 31 din Legea nr.359/2009 în procedura dizolvării de drept nu întrerupe cursul prescripției extinctive.
potrivire în obiect
prescripțieinsolvență
...11.2004. Mai învederează că prin cererea nr.14336/9.10.2007 a cerut lichidatorului înscrierea creanței în Tabelul creditorilor, iar prin admiterea cererii de numire lichidator la 14.06.2007 s-ar fi întrerupt cursul prescripției potrivit art. 133 aliniat 1 lit.a din O.G. nr...
Legea nr.359/2009Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 133art. 31
Legea nr. 221/2009. Solicitarea de despăgubiri în temeiul art. 5 din lege. Schimbarea temeiului acțiunii după pronunțarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale în fața primei instanțe. Prescripția dreptului la acțiune. Dreptul părții de a s...
potrivire în obiect
prescripțiedaune morale
...temeiul art. 5 din lege. Schimbarea temeiului acțiunii după pronunțarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale în fața primei instanțe. Prescripția dreptului la acțiune. Dreptul părții de a s... Decizie 449 16.06.2011 Deținuți politici Curtea de Apel ALBA IULIA Legea nr. 221/2009. Solicitarea de...
Legea nr. 221/2009.Legea nr.221/2009art. 13art. 147art. 16art. 3art. 5art. 6
Revizuire. Căi de atac.Cazul prevăzut de art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală. Prescripția răspunderii penale.
potrivire în obiect
prescripție
...3. Termenele prevăzute de dispozițiile art.122 Cod penal privind prescripția răspunderii penale se calculează raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită și nu la pedeapsa rezultată ca urmare a aplicării unor cauze de atenuare a răspunderii penale – cum este și reținerea dispozițiilor art. 741 Cod...
Art. 74Legea nr. 202/2010Legea nr. 31/1990Legea nr.202/2010art. 10art. 118art. 13art. 192
Activitate impozabilă. Admisibilitatea petitului având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală care a stat la bata emiterii Decizii de impunere. Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale în accepțiunea art. 91 alin. 2 și 3 din OUG nr.9
potrivire în obiect
prescripțieanulare act administrativ
Activitate impozabilă. Admisibilitatea petitului având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală care a stat la bata emiterii Decizii de impunere. Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale în accepțiunea art. 91 alin. 2 și 3 din OUG nr.9 Decizie 725 06.10.2020 Curtea de Apel...
Art. 127Art. 91HG nr. 44/2004HG nr.44/2004Legea nr. 207/2015Legea nr. 554/2004Legea nr. 571/2003Legea nr. 571/2003.
Uzucapiune în regim de carte funciară. Legea aplicabilă. Uzucapiunea extratabulară.
potrivire în textul hotărârii
prescripție
Uzucapiune în regim de carte funciară. Legea aplicabilă. Uzucapiunea extratabulară. Decizie 338 02.10.2009 Uzucapiune (Prescripția achizitivă) Curtea de Apel ALBA IULIA Uzucapiune în regim de carte funciară. Legea aplicabilă. Uzucapiunea extratabulară. Secția civilă – Decizia civilă nr. 338/02 octombrie 2009 Prin sentința civilă nr. 252/2008...
Legea nr. 241/1947Legea nr. 7/1996art. 1art. 136art. 1888art. 26art. 27art. 28
Art. 304 pct. 5 cod procedură civilă Decizie 100 02.02.2006 Uzucapiune (Prescripția achizitivă) Curtea de Apel ALBA IULIA Art. 304 pct. 5 cod procedură civilă. Nepronunțarea asupra tuturor excepțiilor invocate. Casare cu trimitere cu rejudecare. Atunci când în fața instanței de control sunt invocate mai multe...
Executarea silită a titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare
potrivire în sumar
executare silităprescripție
...111 cod procedură civilă, constatarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești iar în privința executării acestei hotărâri, invocă termenul general de prescripție de 3 ani de la rămânerea irevocabilă a sentinței judecătorești a cărei întabulare se solicită. Susține că hotărârea și-a pierdut puterea de lucru judecat, și trebuie promovată...
Contestație la executare Decizie 729 03.10.2006 Contestație la executare Curtea de Apel ALBA IULIA Contestație la executare. Inadmisibilitatea unei acțiuni de drept comun în constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a unui debitor în cadrul executării silite a unei hotărâri judecătorești. Potrivit art. 111...
Acțiunea în despăgubiri formulată potrivit art. 19 din Legea nr.554/2004
potrivire în sumar
prescripțieanulare act administrativdaune morale
...prevăzute la art.7 din Legea nr.554/2004 cu înscrisul aflat la fila 30. A apreciat că acțiunea este formulată în termenul de prescripție prevăzut de art.19 din Legea nr.554/2004, respectiv acest termen începe să curgă de la data când reclamanta a cunoscut întinderea...
Legea nr. 554/2004Legea nr.544/2004Legea nr.554/2004Legea nr.554/2004.Legea nr.554/2006art. 113art. 119art. 19
Decizie de pensie emisă în temeiul Legii nr. 3/1977
potrivire în sumar
prescripție
...de pensie emisă în temeiul Legii nr. 3/1977 Decizie 144 03.03.2008 Pensii Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie de pensie emisă în temeiul Legii nr. 3/1977. Calea de atac. Prescripția dreptului la acțiune. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000. Potrivit art...
Legea nr. 19/2000.Legea nr. 3/1977Legea nr.19/2000OUG nr.4/2005art. 155art. 312art. 52
Inadmisibilitatea acțiunii în răspundere civilă delictuală exercitată de angajator ulterior anulării deciziei de imputare emisă funcționarului public pentru recuperarea prejudiciului.
potrivire în sumar
prescripțieanulare act administrativ
...Prin sc. 1575/CA/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H. în contradictoriu...
Legea nr.188/1999Legea nr.554/2004art. 1art. 131art. 16art. 1870art. 20art. 21
Revizuire. Data de la care curge termenul de formulare a cererii
potrivire în sumar
prescripție
...de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. Împlinirea termenului de prescripție se constituie într-o împrejurare de natura celor prevăzute de textul de lege enunțat, de la data luării la cunoștință de existența acestuia trebuind să se calculeze termenul de...
Restituirea taxelor de poluare plătite conform dreptului intern, dar nedatorate din perspectiva dreptului Uniunii. Aplicarea OUG nr.52/2017 în lumina Cauzei C – 677/2019 Valoris.
potrivire în sumar
prescripțieanulare act administrativ
...motiv că nu a urmat procedura prevăzută de OUG nr.52/2017, întrucât în cazul său această ordonanță a creat un dezavantaj, prin reducerea termenului de prescripție de 5 ani, recunoscut de Codul de procedură fiscală. Reclamanta a înregistrat acțiunea de față la data de 19.08.2019...
Legea nr.140/2011Legea nr.207/2015Legea nr.207/2015.Legea nr.37/2014Legea nr.571/2003Legea nr.9/2012OUG nr. 50/2008OUG nr. 52/2007.
Nerespectarea de către organul fiscal a tuturor prevederilor legale privind realizarea inspecției fiscale.
potrivire în sumar
prescripțieanulare act administrativ
...98, alin. 1 Cod procedură fiscală inspecția fiscală trebuie să se efectueze în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale și că înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea...
Legea nr.554/2004.OG nr.92/2003art. 101art. 134art. 152art. 451art. 453art. 483
Aplicarea sancțiunii disciplinare. Momentul de la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 Codul muncii
potrivire în textul hotărârii
...a și c Codul muncii. Se invocă în principal excepția prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară raportat la prevederile art. 268 din Codul muncii motivând că decizia contestată a fost emisă la 37 de zile de la data la care angajatorul avea cunoștință de săvârșirea abaterii...
Contestarea recunoașterii de paternitate. Imprescriptibilitatea acțiuni. Încălcarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității . Consecințe.
potrivire în sumar
prescripție
...procedură civilă, care constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. În condițiile în care instanța de apel a lăsat cauza în pronunțare pe excepția prescripției dreptului la acțiune, judecata trebuie să se rezume la această problemă de drept și nu să mai analizeze fondul cauzei. Pe de...
Situația juridică a constructorului pe terenul altei persoane. Înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și recunoașterea dreptului de superficie asupra terenului. Condiții.
potrivire în sumar
prescripție
...recunoașterea dreptului de superficie asupra terenului. Condiții. În sistemul de drept românesc, dreptul de superficie nu se poate naște decât prin lege, prescripție achizitivă, legat sau acordul părților, iar simplul fapt de a ridica construcția pe terenul altuia, cu toată buna – credință, nu ar putea constitui un drept...
Legea nr. 115/1938Legea nr. 7/1996.art. 19art. 22art. 274art. 30art. 480art. 492
Decizie de imputare. Natura termenului de 30 de zile prevăzut pentru emiterea deciziei. Determinarea momentului de la care începe să curgă termenul.
potrivire în sumar
prescripție
...este obligat a emite decizia de imputare, sub sancțiunea decăderii. Constatarea pagubei și emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripție, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a...
Legea nr. 188/1999art. 1092art. 304art. 312art. 4041art. 4042art. 84art. 85
Recurs. Procedura insolvenței. Creanță născută în timpul perioadei de observație. Incidența dispozițiilor art. 36 și art. 40 din Legea nr. 85/2006.
potrivire în sumar
prescripțieinsolvență
...…. al Tribunalului …… și, în consecință, A fost modificată parțial sentința atacată, în sensul că: s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de administratorul judiciar B.G.I. SPRL al debitoarei SC E.M. SRL, pentru perioada 13.10.2011-31.07.2012...
Legea nr. 64/1995Legea nr. 85/2006Legea nr. 85/2006.Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 11art. 13art. 16
Posibilitatea Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de revocare a unei hotărâri deja intrate în circuitul civil prin emiterea unei hotărâri ulterioare de modificare a celei dintâi.
potrivire în sumar
prescripțieanulare act administrativ
...intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, singura posibilitate juridică de a-i înlătura efectele contrare legii fiind formularea unei acțiuni în anulare în fața instanței de contencios administrativ în termenul de prescripție de 1 an. Prin Hotărârea nr…/01.06.2010 s-a dispus...
Legea nr. 164/2014Legea nr. 290/2003Legea nr. 554/2004Legea nr.164/2014Legea nr.18/1991Legea nr.290/2003Legea nr.290/2003.Legea nr.554/2004
Control fiscal realizat la o persoană fizică autorizată ulterior radierii acesteia din Registrul Comerțului. Legalitate.
potrivire în sumar
prescripțieanulare act administrativ
...de către persoanele fizice autorizate, chiar și în cazul în care s-a procedat la radierea persoanei fizice autorizate, persoana fizică răspunde în aproape toate cazurile și cu patrimoniul propriu pentru obligațiile fiscale datorate pe perioada de prescripție de PFA. În aceste condiții, nu sunt aplicabile cauzei prevederile...
Art. 145Articolul 167Articolul 168Articolul 178HG nr. 44/2004HG nr. 50/25.01.2012HG nr.44/2004HG nr.44/2004.
Indemnizații de asigurări sociale de sănătate. Restituire. O.U.G. nr. 36/2010.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...nr. 158/2005, în forma care era în vigoare atunci, și care prevedea că aceste indemnizații pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Prin O.U.G. nr...
Art. 40Legea nr. 554/2004Legea nr.47/1992art. 1art. 120art. 124art. 135art. 15
Drept procesual civil. Norme de procedură privind administrarea probelor prevăzute în legislația specială a exproprierii. Criterii de evaluare a terenurilor supuse exproprierii.
potrivire în textul hotărârii
daune morale
...din Legea nr.255/2010, potrivit cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, iar acțiunea se soluționează în conformitate cu dispozițiile art.21-27 din Legea nr.33/1994. În fața instanței de judecată...
Legea nr. 255/2010Legea nr.255/2010Legea nr.33/1994Legea nr.33/1994.art. 26art. 304-3041art. 8
Dreptul de opțiune între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală.
potrivire în textul hotărârii
...26 ianuarie 2022) Prin sentința civilă nr.../2020 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar nr.../221/2017, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare. A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare. A fost respinsă cererea formulată de către reclamantul Composesoratul A...
Asistența medicală a persoanelor cu handicap grav. Limite legale.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...administrativ formulată și precizată de reclamant, cu motivarea că nu este îndeplinită cerința legală ca medicamentele să figureze în lista cuprinzând denumirile comune internaționale ale medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală, cu sau fără contribuție personală...
Legea nr.121/19.04.2004.Legea nr.519/2002Legea nr.783/2001OG nr.30/29.01.2004-laOUG nr.102/1999OUG nr.102/1999.OUG nr.170OUG nr.170/1990
Încheiere prin care s-a soluționat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...14 februarie 2005, sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr.554/2004 care stabilește termenul de sesizare al instanței într-un termen de prescripție de 6 luni. În cauză nu este vorba de retroactivitatea legii, ci o situație tranzitorie reglementată expres de noua lege în caz de...
Legea nr.146/1997Legea nr.554/2004Legea nr.554/2004.art. 11articolul 27
Revizuirea hotărârii instanței de contencios administrativ conform art. 21 al. 2 din Legea nr.554/2004.Condiții de admisibilitate
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...P. Hunedoara a solicitat a se dispune modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei, susținând că instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra excepției prescripției acțiunii, deși în considerente se reține că acțiunea este formulată cu depășirea termenului de 3 ani...
Art. 2Legea nr. 146/1997.Legea nr.29/1990Legea nr.554/2004Legea nr.554/2004.Condițiiart. 1art. 11art. 148
Condițiile răspunderii administratorului social în baza art.138 din Legea nr.85/2006. Necesitatea dovedirii intenției de fraudare.
potrivire în textul hotărârii
insolvență
...vederea întocmirii situațiilor pentru recuperarea creanțelor societății . Întrucât pârâta a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin nerecuperarea creanțelor și prin împiedicarea lichidatorului judiciar să formuleze acțiuni pentru recuperarea creanțelor înainte ca termenul de prescripție să se împlinească, pârâta a făcut ca bunurile societății să fie...
Legea nr. 64/1995Legea nr.64/1995Legea nr.85/2006.art. 124art. 304art. 3041art. 312
Sechestru asigurător instituit asupra bunurilor părții responsabile civilmente. Menținerea acestuia.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...249 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 13 C.pen. ca urmare a prescripției răspunderii penale. În baza art. 357 alin. 2 lit. c C.pr.pen. a fost menținută măsura sechestrului asigurator instituită prin încheierea din 10.06.2003 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul...
Drepturi salariale angajați S.C. Petrom S.A. Contravaloare cotă de gaze.
potrivire în textul hotărârii
muncă
...petrol și gaze pe anii 2005, 2006 și 2007 care reglementau aceste drepturi. Prin întâmpinarea și precizările ulterioare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesual active și excepția necompetenței materiale, iar pe fondul pricinii netemenicia pretențiilor reclamanților, care nu au nici un...
Legea nr. 130/1996Legea nr.168/1999art. 145art. 168art. 176art. 187art. 2art. 284