...de salariu emisă pe același nume, acte anexate la cererea de credit depusă de inculpat. În cursul judecății, în ședința publică din 12.02.2013, după constatarea regularității actului de sesizare și aducerea la cunoștință a disp. art. 70 alin. 2 Cpp, inculpatul a arătat că recunoaște în...
Litigiu de muncă. Repararea prejudiciului moral, urmare a achitării cu întârziere de către angajator a despagubirilor acordate în baza unui titlu executoriu în materia raporturilor de muncă. Dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii patrimoniale. Lipsa
potrivire în textul hotărârii
executare silităpenal / probedaune morale
...În raport de aceste considerente, Curtea nu poate reține caracterul ilicit al faptei pretins săvârșite de către fostul angajator, constând în executarea cu întârziere a sumei de 72.806 lei reprezentând despăgubiri acordate prin sentința civilă nr. 1736/23.02.2011. Trebuie remarcat că atât cererea de lămurire...
Drept procesual civil. Drept administrativ. Admisibilitatea căii de atac a apelului. Imposibilitatea calificării
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...Astfel, ca urmare a neachitării la scadență a obligațiilor datorate bugetului general consolidat, organul de executare silită din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins în mod corect și legal în aprecierea tribunalului măsuri de executare silită constând în emiterea de somații, titluri executorii, adrese de...
Art. 10Art. 457Legea nr. 134/2010Legea nr. 207/2015Legea nr. 207/2015.Legea nr. 554/2004Legea nr. 554/2004.Legea nr. 85/2014
Furt. Îndepărtarea sistemului antifurt montat pe produsele dintr-un supermarket. Nereținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin.(1) lit. e) C.pen..
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...303/2018/a3, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 6/CJ/28.12.2018, pus în executare la data de 31.01.2019. A constatat că persoana vătămată S.C. A.R. S.A. nu s-a constituit parte civilă. În baza art...
Legea nr..Legea nr.24/2000art. 228art. 229art. 25art. 27art. 274art. 374
Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Fapta nu este prevăzută de legea penală.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...17 d.i.). Prin încheierea din data de 15.05.2019, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. X din data de 10.12.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală și...
Novație prin schimbare de debitor-delegație perfectă Efectele novației
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvențăpenal / probe
...se afla in interdicție bancară de a emite cecuri, numai că împrejurarea descrisă nu poate echivala cu starea de insolvabilitate și nici cu incapacitatea de plată (acestea trebuind constatate printr-o hotărâre judecătorească cu consecințele prevăzute la dispozițiile legale aplicabile). Nu poate fi reținut nici argumentul privind declarația...
...imobilului situat in București, sector 1,. constând in teren in suprafața de 1.500 mp. proprietatea debitoarei DT: b)contract de garanție reala mobiliara asupra tuturor soldurilor creditoare si respectiv asupra tuturor disponibilităților bănești prezente si viitoare ale conturilor curente ale societății deschise la BR, înregistrat la Arhiva...
Art 6Art. 123Art. 124Art. 1654Art. 3Art. 322Art. 379Art. 4
Rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare. Notificarea de rezoluțiune.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...si suma achitata pana in prezent. In cauza de fata, reclamanta solicita constatarea intervenirii rezolutiunii de plin drept a contractului de vanzare-cumparare pe motiv ca parata nu a achitat cea de-a doua transa din pret, conform Anexei 3 la contract, care era scadenta in termen de...
...a restitui posesia Utilajelor agricole (care, în lipsa achitării întocmai și la timp a ratelor de preț, nu mai puteau conferi nici măcar aparența unei detenții legitime) a determinat crearea în patrimoniul SC B R SRL a unui prejudiciu constând, pe de o parte, în lipsa prețului contractual...
...03.2010(fila 9-10), acord de reziliere din 10.11.2009(fila 11), chitan?a din 28.09.2009(fila 12), certificat constatator din 25.11.2010(filele 25-27), sentința civilă nr. 3788 din 14.05.2010(filele 31-32), chitan?a nr.2339 din 14...
contestație împotriva încheierii judecătorului delegat la penitenciar
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...pronun?at? de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București ... în dosarul nr. .../2009 și, rejudecând, admite în parte plângerea petentului .... Va constata încălcat dreptul la instruire ?colar? prev?zut de art. 65 alin. 4 din Legea nr. 275/2006 în ce-l prive...
Legea nr. 275/2006Legea nr. 275/2006.art. 179art. 192art. 38art. 42art. 46art. 6
...tere ale inculpaților se coroboreaz? cu declarația martorei ...., agent de paz? în cadrul magazinului, precum și cu procesul-verbal de constatare încheiat de lucr?torii Secăiei 26 Poliție. Prejudiciul în valoare de 30,70 lei a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase. 2. La data de 24.01...
...validitate ale contractului, aspecte cu care nu a fost investită ; -în contract nu este prevăzut un pact comisoriu de gradul IV, așa încât nu se putea constata reziliat de drept contractul ; -nu se poate imputa neplata lunară a chiriei, întrucât nu avea o asemenea obligație contractuală, chiria trebuia...
Art. 21Legea nr. 554/1964Legea nr. 554/2004Legea nr.64/1995art. 1art. 11art. 117art. 13
Achitare. Aprecierea probelor. PrincipiuI in dubio pro reo.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...10984/180/2007. Onorariu avocat oficiu în sumă de câte 200 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiției Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. S-a constatat că inculpatul P.C. este arestat în altă cauză. Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în...
art 3art 345art 37art. 10art. 11art. 118art. 191art. 208
Vătămare corporală din culpă. Acțiune civilă. Despăgubiri. Calitatea de parte civilă.
potrivire în textul hotărârii
penal / probedaune morale
...căreia a rezultat că autoturismul condus de inculpatul B.M., a circulat prin localitate cu o viteză de 87 km/h (fl. 32), constatându-se și alte încălcări la legea circulației pe drumurile publice, precum și păstrarea distanței neregulamentare între autovehicule, ce circula în coloană, pătrunderea pe contrasens...
Tulburare de posesie. Prejudiciu material. Criterii de stabilire. Stabilirea în echitate.
potrivire în textul hotărârii
penal / probedaune morale
...perioada 2007-2009. Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivelor invocate, a constatat următoarele: Premisa coerenței și predictibilității sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării și aplicării normelor de drept. În operațiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să deslușească voința legiuitorului în edictarea acestora. Una din...
Procedura insolvenței. Creditor societate de leasing. Rezilierea contractului. Înscrierea în tabelul preliminar a ratelor restante până la finalizarea contractului cu titlu de creanțe provizorii. Nelegalitate
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvențăpenal / probe
...de recuperat să fie înscrisă la masa credală. Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic a constatat următoarele: Prin sentința comercială nr. 3235 din data de 06.09.2010 Tribunalul Comercial Cluj a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea S.C B. S.R.L....
Legea nr. 85/2006OG nr. 51/1997art. 1169art. 15art. 151art. 21art. 304art. 312
Casare cu trimitere. -Art.385/9 pct.10 din Codul de procedură penală.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...spre rejudecare cauza instanței de fond, care urmează să realizeze operațiunea de contopire a pedepselor luând în calcul toate condamnările inculpatului. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare avansate vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei. Din fondurile Ministerului Justiției se...
Legea nr. 71/2011art. 14art. 191art. 208art. 209art. 3art. 320art. 34
DREPT CIVIL. Rezoluțiune contract. Procură dată de vânzător cumpărătorului pentru a face demersuri în scopul obținerii titlului de proprietate. Art.1020 din Codul civil.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...1 Cod procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, a găsit fondate criticile apelanților și a constatat că sentința atacată este netemeinică, din perspectiva următoarelor considerente: Din ansamblul materialului probator administrat în cauză a rezultat, sub aspectul stării de fapt necontestate...
Obligarea inculpatului și la plata accesoriilor aferente debitului principal.
potrivire în textul hotărârii
penal / probedaune morale
...jud. B., au solicitat cercetarea inculpatei I.C-F. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că i-a indus și menținut în eroare cu ocazia executării unor contracte, în sensul că, prin amăgire, inculpata i-a determinat să solicite și să obțină credite bancare, din care...
Apel. Procedura insolventei. Confirmare plan de reorganizare. Aprecierea ca si vot pozitiv a votului unui creditor în sensul votarii planului, cu conditia ca toate obligatiile nascute dupa data intrarii în insolventa (necuprinse în graficul de rambursare)
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvențăpenal / probe
...ar primi în cazul falimentului”. Verificând îndeplinirea conditiilor cumulative prevazute de art. 101 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic a constatat în primul rând faptul ca, din punct de vedere formal, Planul de reorganizare îndeplineste toate conditiile prevazute de art. 94 si art. 95 din Legea nr...
Legea nr. 85/Legea nr. 85/2006Legea nr. 85/2006.art. 100art. 101art. 103art. 11art. 3
Drept civil. radierea dreptului de ipoteca din cartea funciara. lipsa consimtamântului titularei dreptului de ipoteca. suplinirea consimtamântului prin hotarâre judecatoreasca definitiva din perspectiva prevederilor art. 885 din codul civil, drep
potrivire în textul hotărârii
credit / cesiunepenal / probedaune morale
...poziția în cauză. Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel a constatat următoarele: Criticile aduse hotărârii apelate sunt găsite ca fiind întemeiate în parte, în primul rând în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate. Astfel, instanța de...
Art. 26Legea nr. 255/2010Legea nr. 33/1994Legea nr.33/1994art. 202art. 24art. 276art. 5
DREPT PENAL. Luare de mită. Achitare. Lipsa probelor că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...în stație, nu sunt în corelație/nu se coroborează cu probele ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză. 9. S-a constatat că nefondată apărarea inculpatului potrivit căreia, actul de sesizare al instanței este neregulamentar întocmit, cât timp nu poartă semnătura șefului ierarhic superior, privind verificarea...
DREPT PENAL. Apel. Achitare art. 18/1 Vechiul Cod penal. Lipsa pericolului social al faptei
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...plateasca statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarele: Instanta a constatat ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria B. nr.123/P/2014 din 30.09.2014 a fost trimis în judecata, în stare de libertate...
Recurs. Procedura insolventei. Obligatia judecatorului – sindic de stabilire a remuneratiei administratorului sau lichidatorului judiciar desemnati provizoriu, prin hotarârea de deschidere a procedurii generale, respectiv prin hotarârea de deschidere a pr
potrivire în textul hotărârii
insolvențăpenal / probe
...si nefondat. Încheierea nr.209/F/2015 pronuntata de catre Tribunalul Bihor la data de 03.06.2015 este corecta, instanta constatând în mod just faptul ca cererea sa este întemeiata, întrucât la baza stabilirii cuantumului onorariului lichidatorului a stat o hotarâre legala a adunarii creditorilor. Afirmatiile pârâtei...
Legea nr. 85/2006Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 102art. 107art. 11art. 121art. 19
Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...o activitate economică și să fie realizată de o persoană impozabilă (conform prevederilor art. 126-127 Cod fiscal), instanța de recurs constată că legiuitorul a prevăzut ca fiecare dintre cele două operațiuni (plata arendei și, respectiv, cedarea folosinței) să fie tratată separat stabilind că prevederile Titlului VI Cap...
Art. 141HG nr.44/2004Legea nr. 571/2003Legea nr.554/2004.art. 126art. 126-127art. 127art. 128
Recurs. Procedura insolvenței. Contestație raport asupra fondurilor obținute din lichidare și plan de distribuire. Conținutul raportului asupra fondurilor și planului de distribuire, în situația concretă în care s-au obținut venituri atât din vânzarea bun
potrivire în textul hotărârii
insolvențăpenal / probe
...Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment". Ori, sumele constând în impozite, taxe și contribuții în valoare totală de 760.765 lei - reprezintă obligații curente, în accepțiune prevederilor art.64 alin.6 Legea nr.85/2006 fiind declarate de către lichidatorul judiciar...
Legea nr. 85/2006Legea nr. 85/2006.Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 10art. 102art. 121art. 122
Recurs. Procedura insolvenței. Contestație plan de distribuire. Nelegalitatea distribuirii, în condițiile art. 41 alineat 2 din Legea nr. 85/2006, către creditorul - instituție nebancară, a dobânzilor legale, calculate de la data dobândirii prin cesiune a
potrivire în textul hotărârii
insolvențăpenal / probe
...art. 121 alin.1 pct.1, în cazul în care nu au legătura cu vânzarea bunului sau conservarea acestuia. Întrucât creanța constând din impozite reprezintă creanță curentă ce va fi plătită conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, în raport de dispozițiile art. 64...
Art. 122Art. 2Art. 303Art. 306Art. 64Art. 641Legea nr. 207/2015Legea nr. 85/2006
Apel. Procedura insolvenței. Cerere de deschidere a procedurii respinsă pe motiv că există un singur creditor al debitoarei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 pct. 45 din Legea nr. 85/2014. Temeinicia apelului. Inexistența unei obligații
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvențăpenal / probe
...averii și stingerii pasivului. Concluzionând, curtea a constatat că în mod eronat judecătorul sindic a respins cererea debitoarei fără a proceda la analizarea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii, doar pe considerentul că are un singur creditor și poate parcurge procedura lichidării voluntare. În consecință...
Legea nr. 31/1990Legea nr. 85/2014Legea nr. 85/2014.art. 2art. 227art. 252art. 3art. 341
Litigii cu profesioniști Recurs exercitat împotriva unei hotărâri parțiale. Calificarea poziției procesuale a pârâtei. Necesitatea existenței unei recunoașteri clare și neechivoce a pretențiilor reclamantei. Temeinicia recursului
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...de către intimată nu au caracter cert, lichid și exigibil, întrucât nu rezultă din facturile emise și comunicate de către reclamanta (...) către pârâtă. Afirmația acesteia conform căreia sumele sunt constatate prin facturile emise de către (...) S.R.L. către (...) este nefondată. În probațiune, recurenta solicită proba cu înscrisuri...
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Greșita reținere a temeiului soluției de achitare
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...ale examenului pentru obținerea permisului de conducere. Situația premisă: existența unei situații concrete care ar impune obligația conducătorului de vehicul, instructorului auto sau examinatorului de a accepta prelevarea unor mostre biologice la solicitarea agentului constatator, necesare pentru stabilirea alcoolemiei ori a altor substanțe psihoactive. Curtea a reținut că...
Legea nr. 218/2002art. 103art. 114art. 16art. 17art. 185art. 275art. 31
Recurs. Antrenarea răspunderii solidare a administratorului societății care, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvențăpenal / probe
...16.11.2017 prin care a hotărât deschiderea procedurii insolvenței, însă nu depune în probațiune acest document. Se constată că reclamantul a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, data înregistrării acestei cereri la instanță fiind ulterioară emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. (...)/04.12.2017...
Legea nr. 207/2015Legea nr. 85/2014art. 18art. 25art. 27art. 398art. 488art. 5
Contestarea deciziei prin care s-a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, în baza Legii nr. 263/2010, în condițiile în care contestatoarea a beneficiat de pensie de serviciu în baza Legii nr. 303/2004
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...lei și o pensie de serviciu în cuantum de 8007 lei, conform Legii nr. 303/2004, contestatoarea având la data pensionării calitatea de magistrat. S-a constatat că prin deciziile nr. (...)/01.03.2019 (fila 55), nr. (...)/18.07.2018 (fila 62) și nr. (...)/21.04.2017 (fila...
Art. 15Art. 24Art. 8Art. 82HG nr. 1275/2005HG nr. 1275/2005.HG nr. 257HG nr.706/2015
Infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. Achitare
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...și 1,75 g/l alcool pur în sânge conform celei de a doua probe. Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele : Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii încheiat la data de 30.04.2016, fiind sesizați prin SANAU că pe strada Principală din comuna (.....
Tăiere ilegală și furt de arbori. Soluționarea acțiunii civile
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...de unde acestea din urmă au tăiat lemnele, în zona UA 3/A UB (...), constatând că în locul respectiv au fost tăiați 9 arbori din specia fag, din care în cele două căruțe se afla cantitatea totală de circa 2 mc, iar după fiecare căruță se aflau legați...
Legea nr. 4/2015Legea nr. 46/2008Legea nr. 46/2008.art. 104art. 107art. 109art. 16art. 274
Greșita încadrare juridică a faptei. Dezincriminarea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...Țăndărei și nici mijloacele de transport trecute în factură nu sunt adecvate pentru transportul de băuturi alcoolice. S-a efectuat un raport de constatare tehnico-științifică, din care rezultă că cele două facturi fiscale sunt falsificate și nu au fost semnate și ștampilate la primire de către inculpat...
Legea nr. 241/2005Legea nr. 241/2005.Legea nr. 26/1990Legea nr. 87/1994Legea nr. 87/1994.Legea nr. 87/94art. 10art. 11
Infracțiunea de înșelăciune. Inducerea sau menținerea în eroare a părții vătămate. Achitare. Respingerea acțiunii civile. Incidența art. 192 alin. 3 Cod procedură penală
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...preventiv. În perioada 22.10.-28.11.2008, cu ocazia efectuării unui control de către controlorii financiari ai Camerei de Conturi Botoșani, s-a constatat faptul că documentele justificative (situațiile de lucrări) anexate de către învinuit ulterior la factură, conțin date nereale, neconforme cu realitatea din teren, stabilindu...
Încetarea prin acordul părților și încetarea ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, două modalități distincte de încetare a raportului juridic de muncă desprins dintr-un contract individual de muncă
potrivire în textul hotărârii
penal / probemuncă
...pârâta B ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Examinând actele și lucrările dosarului, asupra acțiunii de față, tribunalul a constatat următoarele: La data de 31.10.2013, între reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de...
Art. 3Art. 55Articolul 39Legea nr. 53art 12art. 1art. 1179art. 1538
...71/2015. Întrucât în perioada 1.01.2015-8.04.2015 acest act normativ nu era în vigoare, Curtea constată că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii pentru acest interval de timp este legală și temeinică. Pentru perioada 9.04.2015-30.06.2016, Curtea reține că...
Art. 2Art. 31Art. 4Legea nr. 218/2002Legea nr. 24/2000Legea nr. 283/14.12.2011Legea nr. 283/2010Legea nr. 283/2011
Insolvență. Anulare Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor. Sancțiunea încălcării competenței exclusive a Consiliului de Administrație. Opozabilitatea actelor încheiate de directorii societății.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvențăpenal / probe
...pârâți a componentei variabile din remunerația lunară, așa cum este prevăzută în contractele de mandat. În considerarea dispozițiilor art. 1270 Cod civil, prima instanță a constatat întemeiată acțiunea reclamanților. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții și pârâta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate...
Legea nr. 31/1990Legea nr. 31/1990.OUG nr. 109/2011OUG nr.109/2011art. 1art. 111art. 1250art. 1251
Inexistența obligației de a emite factură fiscală în cazul calculării penalităților de întârziere pentru achitarea cu întârziere a debitului principal.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...în cazul „creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesioniști sau între aceștia și o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea și execuția lucrărilor...
Art. 14Legea nr. 554/2004.Legea nr. 72/2013OUG nr. 34/2006art. 1art. 11art. 1178art. 1270
Suspendare soluționare contestație administrativă. Inexistența unei obligații a organului fiscal de a suspenda soluționarea contestației în cazul în care au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infra
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...Publice - Activitatea de inspecție Fiscală, în perioada supusă inspecției fiscale, 01.01.2010 - 31.03.2016 pentru impozit pe profit și 01.12.2010 - 31.03.2016 pentru taxa pe valoarea adăugată, au constatat că S.C. A. S.R.L. a înregistrat în contabilitate achiziții de materii...
Legea nr. 134/2010Legea nr. 207/2015Legea nr. 241/2005art. 1art. 184art. 214art. 274art. 277
Ajustare TVA. Realitatea operațiunii. Art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativpenal / probe
...inspecție fiscală nr. F-BT 239 din 25.07.2014 întocmit în urma inspecției fiscale desfășurate la societate în perioada 01.07.2014 - 25.07.2014 s-a consemnat constatarea unor diferențe de taxă pe valoare adăugată pentru care inspecția nu a acordat dreptul de deducere. Diferența arătata...
Art. 11Legea nr. 571Legea nr. 571/2003Legea nr.571/2003art. 11art. 1254art. 1342art. 137
Reparare prejudicii produse de erori judiciare. Condiții pentru antrenarea răspunderii statului
potrivire în textul hotărârii
penal / probedaune morale
...legalității înfăptuirii justiției. În acest sens, statul trebuie să răspundă și de împrejurarea că o persoană a suportat rigorile unui proces penal pentru care s-a constatat în mod definitiv nevinovăția, inclusiv pentru cheltuielile de judecată achitate de reclamant și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. În acest...
Art. 52Art. 8Legea nr. 303/2004Legea nr. 303/2004.Legea nr. 304/2004Legea nr. 360/2002Legea nr. 78/2000art. 1
Acțiune în daune interese întemeiată pe dispozițiile art.1431 alin.4 din Legea nr.31/1990, ca urmare a revocării sale fără justă cauză din funcția de director gerneral al societății pârâte. Justețea cauzei revocării
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...și a directorului general ce avea și calitatea de administrator), acestea constând în administrarea defectuoasă a societății și lipsa informărilor periodice către AGA și acționarul unic - Primăria mun.Rădăuți cu privire la situația economico-financiară a societății. Din nota de fundamentare întocmită de către consilierul local P F...
Legea nr.31/1990Legea nr.31/1990.OUG nr.109/2011art. 1254art. 14art. 142art. 1431art. 144
...juridică. În aceste condiții, instanța unește cererea de schimbarea încadrare juridică cu fondul cauzei și, nemaifiind alte probe de formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei, potrivit art. 340 Cod procedură penală. Procurorul, având cuvântul...
Legea nr. 31/1990Legea nr. 59/1934art. 10art. 11art. 19art. 192art. 215art. 25
Decizie de casare. nerespectarea acesteia de către instanța de rejudecare. consecințe.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...urma a ordona în cauză efectuarea mai multor lucrări de specialitate. Pe de altă parte, dacă instanța de rejudecare constata că soluționarea cauzei este împiedicată din vina reclamantei avea la îndemână alte mijloace legale, iar nu să procedeze la soluționarea cauzei cu nesocotirea deciziei instanței de control judiciar.
Depunerea declarațiilor de avere sau de interese care nu corespund adevărului. Elemente constitutive
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...subiectivă a infracțiunii se constată următoarele: Intenția ca formă se vinovăție ar trebui să rezulte din probele administrate care să poată dovedi că inculpatul a acționat în mod voit cu scopul de a produce consecința juridică prevăzută de art.292 C. pen., consecință constând în neidentificarea unui posibil...
Legea nr. 176/2010Legea nr. 176/2010.Legea nr.144/2007Legea nr.176/2010Legea nr.176/2010.art. 1art. 192art. 28
a) Corupție sexuală. Perversiune sexuală. Elemente distinctive.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...referindu-se la actele de perversiune sexuală, infracțiunea există chiar și atunci când se realizează un singur asemenea act.” Față de aceste aspecte, instanța a constatat că în cauză nu se poate reține că inculpatul a săvârșit, cu intenție, gesturi care să se circumscrie noțiunii de acte sexuale...
Legea nr. 61/1991art. 10art. 11art. 192art. 2art. 20art. 201art. 202