...antecedente penale, domiciliat în com. Loamneş, , jud. Sibiu, CNP, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 208 al.1 – art. 209 al.1 lit. g cp. Prin actul de sesizare al instanţei s-au reţinut următoarele: în data de 21.12.2005, orele 3,00, inculpatul D...
...procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii, şi nu mai înţelege să solicite alte probe. Totodată, menționează că bunurile respective i-au fost încredințate, motiv pentru care consideră că nu este vorba despre o infracțiune de furt, ci mai mult de abuz de încredere. Apărătoarea inculpatului, av. ales M....
...decizia penala nr. 191/2002 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus condamnarea inculpatului(la acea vreme) B.C.V. la o pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durata 6 ani pentru savârsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209...
Furt Sentinţă penală 41 02.03.2009 Infracţiuni Judecătoria SIGHIŞOARA R O M Â N I A JUDECĂTORIA S PENAL SENTINTA PENALA Nr. 41 Şedinţa publică de la 02 Martie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE DV Grefier MMD Cu PARTICIPAREA REPREZENTANTEI Ministerului Public doamna PROCURO VM Pe rol...
Furt Sentinţă penală 122 16.09.2014 Infracţiuni Judecătoria SIGHIŞOARA Dosar nr. 251/308/2014 Operator de date cu caracter personal 3192 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA PENAL SENTINŢA PENALĂ Nr. 122 Şedinţa publică de la 16 septembrie 2014 Completul compus din: PREŞEDINTE MISIRGIC...
Furt Sentinţă penală 131 24.09.2014 Infracţiuni Judecătoria SIGHIŞOARA Dosar nr. 3082/308/2013 Operator de date cu caracter personal 3192 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA PENAL SENTINŢA PENALĂ Nr. 131/2014 Şedinţa publică de la 24 Septembrie 2014 Completul compus din: PREŞEDINTE...
art 209art 5art. 110art. 396art. 41art. 5art. 83art. 99
Furt Hotărâre 67 14.04.2014 Infracţiuni contra proprietăţii Judecătoria SIGHIŞOARA Dosar nr. 355/308/2013 Operator de date cu caracter personal 3192 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA PENAL SENTINŢA PENALĂ Nr. 67 Şedinţa publică de la 14 Aprilie 2014 Completul compus din: PREŞEDINTE...
Furt Hotărâre 154 13.10.2015 Infracţiuni Judecătoria SIGHIŞOARA Dosar nr. 833/308/2015 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA PENAL SENTINTA PENALĂ Nr. 154/2015 Şedinţa publică de la 13 Octombrie 2015 Completul compus din: PREŞEDINTE Doina Volanschi Grefier Mioara Maior Dita Cu participarea...
Furt Hotărâre 122 04.09.2015 Infracţiuni Judecătoria SIGHIŞOARA Dosar nr. 3041/308/2014 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA PENAL SENTINŢA PENALĂ Nr. 122/2015 Şedinţa publică de la 04 Septembrie 2015 Completul compus din: PREŞEDINTE Vasile Aenoaei Grefier Gabriela Balind Cu participarea reprezentantei...
Furt Hotărâre 195 08.12.2015 Infracţiuni Judecătoria SIGHIŞOARA Dosar nr. 2086/308/2015 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA PENAL SENTINŢA PENALĂ Nr. 195/2015 Şedinţa publică de la 04 Decembrie 2015 Completul compus din: PREŞEDINTE Vasile Aenoaei Grefier Gabriela Balind Cu participarea reprezentantei...
Condamnare pentru furt calificat. aspecte privind cooperarea judiciara internationala
potrivire în obiect
penal / probe
...2006 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Sinaia împreuna cu rechizitoriul întocmit în acest dosar, prin care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata, în stare de libertate, a inculpatului ZSF pentru savârsirea infractiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin...
Legea nr. 285/2005Legea nr. 289/2005Legea nr. 289/2005.Legea nr. 69/2005art. 110art. 14art. 18art. 197
...îi aparţinea. Inculpatul, legal citat, s-a înfăţişat în instanţă şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar nu şi pe cea privind săvârşirea infracţiunii de furt. Prin încheierea de şedinţă din data de 29.01.2013, instanța, în baza art. 334 C...
art 290art. 11art. 181art. 208art. 209art. 210art. 33art. 334
Furt de folosinta. parti locuind impreuna. lipsa plangerii prealabile
potrivire în obiect
penal / probe
...art. 286 alin. 2 din Codul de procedura penala, instanta a audiat partea vatamata F.O.G. (fila 20), care a aratat ca nu formuleaza plangere prealabila impotriva inculpatului in cazul schimbarii incadrarii juridice a faptei de furt. In aceste conditii, in temeiul art. 11 pct. 2 lit...
Infractiune de furt calificat. luarea bunurilor de la debitor
potrivire în obiect
penal / probe
...Judecatoria Slatina, inregistrat pe rolul acestei instante sub nr 8091/2003, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului P.M., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta de art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. e din Codul penal. În considerentele...
Legea nr. 30/1994art. 14art. 19art. 191art. 193art. 208art. 209art. 346
infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin 1 – 209 alin. 1 lit. a C.p.
potrivire în obiect
penal / probe
...311/2009. În raport de cele mai sus expuse şi de încadrarea în drept reţinută, instanţa în baza art. 334 C.p.p. a admis cererea procurorului şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1...
...fost împărţită în mod egal de inculpaţi, sumă pentru care martorul nu s-a constituit parte civilă. În drept, faptele inculpaţilor C, B, D, C şi B întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, g...
art 191art. 118art. 208art. 209art. 221art. 345art. 52art. 64
FURT Sentinţă penală 585 25.08.2009 Furt Judecătoria SLATINA Prin sentinta penala nr 585/25.08.2009 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr 6535/311/2009 in baza art 403 alin 3 c.p.p. respinge cererea de revizuire a sentintei penale nr. 181/21.02...
art 192art 208art 33art 394art 403art. 208art. 209art. 26
...instanta apreciaza ca inculpatul a actionat cu o unica rezolutie infractionala, astfel ca va retine in sarcina acestuia savirsirea unei singuri infractiuni de furt calificat in forma continuata. Se apreciaza ca actionind in acest mod inculpatul a prevazut rezultatul faptei sale urmarind producerea lui prin savirsirea acelei fapte...
art 118art 191art 345art 41art 52art 64art 71art 72
...4967/P/2010 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 12523/311/2010 au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii Mihai Nini zis „Drilă”, Mihai Iulian, Mihai Tortică şi Mihai Constantin zis „Ion” pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art...
art 64art 71art. 14art. 191art. 198art. 208art. 209art. 320
...pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 961/311/2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului minor O. M.M. pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin...
Legea nr. 278/2006Legea nr. 278/4.07.2006art. 110art. 1101art. 14art. 189art. 19art. 191
Furt calificat Sentinţă penală 937 20.10.2011 Furt Judecătoria SLATINA Furt calificat Data publicare portal: 09.12.2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 25.07.2011 sub nr. 8829/311/2011 petentul condamnat G. C. M. a solicitat instanţei ca prin hotărârea...
...stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de pătrundere fără drept in zona de siguranţă feroviară prev. la art. 4 din Lg. 289/2005 şi tăierea fără drept de arbuşti şi furt de arbuşti din perdeaua forestieră de protecţie a căii ferate prev. de art. 107 alin. 1 lit...
art 61art. 107art. 109art. 113art. 114art. 115art. 118art. 274
...F. care a consumat energie electrică tip de un an anterior datei de 10.10.2014 prin folosirea unei instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare fiind depistată in data de 10.10.2014 de către lucrătorii ….., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de furt prev. de art...
Legea nr. 123/2012art 228art 38art 92art. 228art. 25art. 274art. 374
...C. p., cu aplic. art. 77 lit. a şi d C. p., P.S. (în stare de arest în altă cauză), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit...
Infracţiunile de furt calificat, tentativă de evadare,distrugere
potrivire în obiect
penal / probe
...reprezentată legal prin administrator T. I. Instanţa a dispus obligarea inculpatul M.E.I. la plata către partea civilă a sumei de 3.000 lei, reprezentând valoarea bunurilor sustrase şi cheltuielile necesare reparaţiilor uşilor forţate în scopul săvârşirii infracţiunii de furt. În baza art. 19, art. 23 alin...
...declaraţiile inculpaţilor. În drept. Fapta inculpaţilor L.M.N. ş.a., de a sustrage împreună un viţel cu o valoare de 1.500 lei aparţinând părţii vătămate T T F întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit...
...de 05.10.2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor T.V, şi M. H –I , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a)...
...infracţiunilor de: violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal (p.v. L E ); furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal ...
Legea nr. 202/2010Legea nr. 202/2010.Legea nr. 30/art. 11art. 112art. 118art. 14art. 191
...al. 1 Cod penal, (parte vătămată D G), deoarece, în mod concret, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; M N A, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 raportat la art. 208 al.1 , 209 al. 1 lit. a...
Legea nr. 287/2009Legea nr. 30/Legea nr. 71/2011art. 1000art. 1003art. 103art. 11art. 110
...abric, un flex, o geantă cu chei mecanice, şase diamante pentru tăiat sticlă, şurubelniţe şi un mănunchi de chei ce deschid celelalte magazii, în valoare totală de 2500 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de: furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b...
Legea nr. 286/2009art. 1357art. 19art. 208art. 228art. 248art. 33art. 38
...nr. 171/09.10.2014 Prin rechizitoriul nr. 1445/…./2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T B , a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul B I , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d...
Furt. Schimbarea încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
potrivire în obiect
...împreună cu inculpatul C I M, în curtea părţii vătămate C G, prin înlăturarea sistemului de închidere al porţii de acces şi de a sustrage un ham, o căpiţea şi o caprină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin...
Legea nr. 286/2009art. 208art. 320art. 37art. 5art. 64art. 71art. 72
Furt. Schimbarea încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile. Prezumţia de nevinovăţie. Reţinere spre judecare. In dubio pro reo.
potrivire în obiect
insolvențăpenal / probe
...fizice: CI E GC i, I C E , acţionând şi în interesul inculpatei persoană juridică SC O SRL, prin lichidator, au săvârşit infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin.1 C.pen, probele nerelevând dincolo de orice îndoiala rezonabilă, faptul că inculpaţii, după punerea în posesie din...
Furt. Schimbarea încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile. Prezumţia de nevinovăţie. Reţinere spre judecare. In dubio pro reo.
potrivire în obiect
insolvențăpenal / probe
...fizice: CI E GC i, I C E , acţionând şi în interesul inculpatei persoană juridică SC O SRL, prin lichidator, au săvârşit infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin.1 C.pen, probele nerelevând dincolo de orice îndoiala rezonabilă, faptul că inculpaţii, după punerea în posesie din...
Furt calificat (art. 228 –art. 229 alin.1 lit. b şi d C.pen.)
potrivire în obiect
penal / probe
...pătrunde, prin escaladare/efracţie, în imobilul nelocuit al persoanei vătămate B I, situat în comuna B-M, judeţul G, şi de a sustrage mai multe bunuri, în valoare totală de 300 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228, alin. 1 – 229, alin...
Legea nr. 286/2009art. 118art. 181art. 192art. 208art. 228art. 229art. 274
1. Furt calificat şi Influenţarea declaraţiilor (art. 228 –art. 229 alin.1 lit. b şi art. 272 alin.1 C.pen.)
potrivire în obiect
penal / probe
...Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor la data de 24.04.2015 în dosarul nr. …./P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului JG, recidivist, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin...
...20.09.2015 Prin rechizitoriul nr. …../249/P/2012, din data de 30.04.2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Bujor a dispus trimiterea în judecată a inculpatului TEC pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin...
...în schimbul telefonului marca „Acer” un telefon marca Samsung. La data de 29.10.2014, aflând că persoana vătămată M V sesizase organele judiciare în legătură cu furtul telefonului mobil, inculpatul s-a gândit să părăsească localitatea D, pentru a nu fi depistat de către organele de poliţie...
Legea nr. 187/2012art. 10art. 15art. 228art. 229art. 274art. 38art. 39
Furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii
potrivire în obiect
penal / probe
...2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. …/P/2017 din 04.10.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G , privind pe inculpatul C C , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art...
Furtul prev. de art.228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b Cod penal. Privare de libertate
potrivire în obiect
penal / probe
...rechizitoriul nr. 6.../P/2015 din data de 30.03.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria T B a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpatul D G, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b şi...
...10.04.2019 Prin rechizitoriul nr. 26/P/2018 din 27.03.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpatul H T -O , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin...
...03.2021, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 12...3/P/2015 din data de 20.01.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T B privind pe inculpatul P S , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de...
Furt calificat - prev. și ped. de art. 228 alin.1, 229 alin. 1 lit. b) și d) și alin. 2 lit. b) Cod penal
potrivire în obiect
penal / probe
...cantitate mai însemnată, ocazie cu care am găsit şi o urmă de porumb boabe în proximitatea grajdului şi o urmă de căruţă trasă de doi cai. L-am bănuit ca autor al furtului de numitul N I -A, întrucât acesta ştia modul de intrare în magazie, faptul că...
Furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) și d), alin. 2 Cod penal
potrivire în obiect
penal / probe
...2/04.01.2024 Prin rechizitoriul nr. 9.../P/2022 din data de 16.11.2022, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria T B , s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D A I pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art...
...Valea cu Apă, pentru a încărca în camionul inculpatului O.V.V., cărbunele sustras. In sarcina inculpatului O.V. (Doru) s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de furt calificat întrucât, în complicitate cu fiul său, inculpatul O.V.V., a sustras cărbune lignit din perimetrul EM Roşia, pe care...
art 10art 11art 18art 208art 209art 246art 25art 26
...jud. Mures, ffl in Targu-Mures, str. jud. Mures, cu antecedente penale, sub acuza savarsirii infractiunii de tentativa la furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin.1 Cod penal, raportat la art. 209 alin.1 lit. e, i Cod penal...
Art. 3201Legea nr. 202/2010Legea nr. 202/2010.Legea nr. 241/2005art 20art. 1art. 10art. 13
...2o21/P/2oo6 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului FARKAS LEHEL TIBOR, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută şi pedepsită de art...
...de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor MT şi PJ, cercetaţi conform procedurii urgente a urmăririi unor infracţiuni flagrante, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2o8 alin...
...nr. 43o2/P/2oo7 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului LA, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2o8...
...nr. 2012/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş înregistrat la Judecătoria Tg-Mureş sub numărul 7400/320/2007, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor: - TA – pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev...