Criterii de încredințare a minorilor când sunt doi sau mai mulți frați.
potrivire în textul hotărârii
...se mai impune efectuarea referatului de anchetă socială la domiciliul său. A precizat că solicită încredințarea minorului acesteia deoarece vizitându-l la reclamant a constatat că nu este îngrijit corespunzător motiv pentru care a sesizat și Protecția Copilului. A susținut că la instanța de fond a fost inițial...
Stabilire program vizitare minor în condițiile aplicării Noului Cod Civil.
potrivire în textul hotărârii
...prin acordul lor. Cu privire la al doilea motiv de apel, încredințarea spre creștere și educare a minorului A.G., tribunalul constată că, fiind la domiciliul tatălui, are rezultate foarte bune la școală (este elev în clasa a II - a la Școala cu clasele I – VIII „S. A....
Cauză cu element de extraneitate în materia răspunderii părintești. Stabilirea competenței instanțelor române și a legii aplicabile
potrivire în textul hotărârii
...2. în ceea ce privește rezolvarea cererii privind exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, se constată că potrivit art.403 din Noul cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori...
Legea nr. 361/2007Legea nr.71/2011art. 15art. 403art. 46art. 8articolul 15articolul 507
...de 30.01.2012 și până la majoratul minorului, a constatat că a încetat regimul matrimonial la data de 30.01.2012 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 839,3 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia 66/20.03.2013 a Tribunalului Brăila...
Încredințarea copilului spre creștere și educare unuia dintre părinți cu ocazia divorțului. Criterii de determinare a interesului superior al copilului
potrivire în textul hotărârii
...Minora a fost audiată de instanțele de judecată, pentru a se afla punctul de vedere al acesteia în legătură cu părintele la care dorește să rămână. În mod constant ea a solicitat să fie încredințată spre creștere și educare mamei, motivând că aceasta este o persoană calmă, caldă...
Obligația de întreținere între soții divorțați. Articolul 41 din Codul familiei
potrivire în textul hotărârii
...potrivit art. 41 din Codul familiei, o pensie de întreținere care să-i permită un trai decent. Instanța de recurs a constatat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 41 din Codul familiei. Este de reținut că recurenta nu se află în incapacitate totală, ci parțială de muncă...
Încredințarea copilului la pronunțarea divorțului părinților. Evaluarea interesului superior al copilului
potrivire în textul hotărârii
...stabilit curtea. Soluția pronunțată de tribunal este de natură a asigura stabilitatea și continuitatea în îngrijirea, creșterea și educarea copiilor, deoarece mama a fost cea care s-a ocupat constant de ei, tatăl reușind să o îndepărteze printr-o promisiune mincinoasă, aceea că le va aduce înapoi. Curtea...
Încuviințarea executării în România a unei hotărâri judecătorești privind încredințarea unui minor, pronunțată într-un stat membru al Uniunii Europene. Dispoziții legale aplicabile
potrivire în textul hotărârii
...exercita calea de atac împotriva hotărârii”. În cauză, instanța de judecată, examinând cerințele impuse de dispozițiile legale citate, a constatat că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că hotărârea nu este executorie (potrivit art. 174 lit. a) și așa cum a invocat...
Legea nr. 105/1992Legea nr. 105/1992.Legea nr. 187/Legea nr.105/Legea nr.105/1992art. 110art. 129art. 148
Interpretarea și aplicarea art.14 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Noțiunea de „persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament”
potrivire în textul hotărârii
...acasă. În mod greșit prima instanță a stabilit că reclamanții pot avea relații personale cu minora R.-E. și o pot vizita atâta timp cât din probele dosarului rezultă o altă situație de fapt, a constatat tribunalul. Declarațiile extrajudiciare depuse la dosar (preotul paroh, primarul comunei S., medicul...
Articolul 14Legea nr. 272/2004Legea nr.272/2004art. 1169art. 14art. 24art. 304art. 312
Înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura de protecție specială a plasamentului. Condiția ca minorul să fie „neglijat”, în sensul art. 56 lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
potrivire în textul hotărârii
...și M. dispune de condiții materiale și morale care să asigure o creștere și dezvoltare normală ca copilului. Din coroborarea probelor administrate în cauză tribunalul a constatat că interesul superior al copilului, așa cum este definit de art.2 din Legea nr.272/2004, este de a beneficia...
Articolul 2Legea nr. 272/2004Legea nr.272/2004Legea nr.272/2004.art. 56art. 68
Obligația de întreținere a copiilor. Data de la care se datorează pensia de întreținere pentru minor
potrivire în textul hotărârii
...doar formale. Cuantumul pensiei a fost stabilit în raport de suma oferită de tată, de 250 euro lunar pentru doi copii. Instanța de prim grad a constatat că minora D.I.-R. a devenit majoră în timpul judecății. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta-pârâtă formulând, între altele...
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Motive de refuz al recunoașterii, conform art. 22
potrivire în textul hotărârii
...în timp util pârâtului care nu s-a prezentat și astfel încât acesta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că pârâtul a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc; (c) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o...
Divorț. păstrarea numelui dobândit prin căsătorie.
potrivire în textul hotărârii
...recursul a fost privit ca întemeiat și admis ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, constatându-se că părțile litigante nu au ajuns la o învoială privind numele dobândit de reclamantă prin căsătorie și, în consecință, se impune ca aceasta să-și redobândească numele purtat anterior...
Divorț. domiciliul comun în străinătate. competență .
potrivire în textul hotărârii
...care soții nu mai locuiesc în țară, competența soluționării cererii de divorț nu mai revine instanțelor române. Instanța de apel a constatat că părțile nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de legea română pentru a atrage competența de soluționare a acțiunii de divorț. În consecință, curtea...
...tatălui de copil nu periclitează buna sa educație și siguranța, întrucât are o vârstă ce-i permite adaptarea. Prima instanță a constatat că stabilirea unei perioade de o lună, respectiv două săptămâni în perioada de vară și de iarnă, echivalează cu o părăsire a mediului în care a...
...sub supraveghere paternă. Prin decizia civilă nr.852 din 9 septembrie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins ca nefondate ambele apeluri, constatând că instanța a apreciat corect atât durata, cât și locul în care aceste legături se vor desfășura, ținându-se cont de vârsta și interesele minorului, nedovedindu-se...
Dreptul copilului de a avea legături personale cu părinții săi. Obligația instanței de a lua în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului minor.
potrivire în textul hotărârii
...în permanență interesul superior al minorului, regulă reglementată cu valoare de principiu consacrată de dispozițiile art.2 din Legea nr.272/2004. (Decizia civilă nr. 1593/22.06.2012) Constată că, prin cererea înregistrată la data de 14.07.2011, reclamanta R.I. a chemat în judecată și...
...dovezi privitoare la sănătatea precară a copilului și la imposibilitatea continuării cursurilor școlare, instanța constată că în speță este încălcat dreptul acestuia de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea aptitudinilor și personalității sale. Este adevărat că din procesul verbal încheiat la data de 5 martie...
Divorț cu minori. Încredințarea copiilor spre creștere și educare unuia dintre părinți. Nesepararea fraților
potrivire în textul hotărârii
...nu a fost în măsură să cunoască cuprinsul dosarului și evoluția procesului încât, cu ocazia comunicării hotărârii a constatat că situația de fapt a fost greșit reținută de prima instanță. Apelanta a mai susținut că instanța de fond nu a ținut seama de anchetele sociale efectuate în cauză...
Calitatea procesuală în cauzele privind adopția copilului de către soțul părintelui firesc
potrivire în textul hotărârii
...1 din Legea 273/2004 și art. 2 din Legea 272/2004, prima instanță a constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admiterea cererea de încuviințare a adopției. S-a preciza și că acțiunea pentru încuviințarea adopției poate fi introdusă potrivit art. 35 din legea nr...
Legea nr. 273/2004art. 18art. 2art. 20art. 29art. 31art. 312art. 34
...și într-un ziar de largă răspândire, atât a citației cât și a hotărârii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul. Curtea a constatat că recursul este fondat . Citarea părților în cazul proceselor de divorț, se face potrivit reglementărilor generale cuprinse în art. 86 – 100 cod pr.civ...
Actiune reincredintare minori. Aplicabilitate art. 44 din Codul Familiei, in raport de interesul copilului.
potrivire în textul hotărârii
...până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat și reținut următoarele: Reclamantul și pârâta au fost căsătoriți, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința nr. 596/2006 a Judecătoriei Băilești prin care s-a dispus...
Raspundere parinteasca. Competenta in raport de art. 8 și urm. din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003
potrivire în textul hotărârii
...altfel cu normele interne de procedura care stabilesc ca, în situatia stabilirii domiciliului minorilor, se va întocmi o ancheta sociala, s-a constatat ca, domiciliul minorei fiind practic pe teritoriul altui stat, competenta de solutionarea cererii principale apartine statului pe teritoriul caruia minora locuieste efectiv, considerente pentru care...
Legea nr.105/1992art. 107art. 129art. 20art. 261art. 28art. 312art. 5
Stabilirea gradului de handicap pentru copiii cu dizabilități. Competență. Proceduri. Control judiciar.
potrivire în textul hotărârii
...insulinodependent-Juvenil" si s-a apreciat ca acesta necesita îngrijire speciala si supraveghere permanenta din partea altei persoane, instanta a constatat ca în acelasi raport s-a precizat ca minorul are capacitatea de autoservire formata corespunzator vârstei si un grad de dependenta fizica si psihica specifice vârstei. Ori...
Adopție. Stabilirea caracterului abuziv al refuzului părintelui firesc de a-și exprima consimțământul la adopție.
potrivire în textul hotărârii
clauză abuzivă
...a plecat, dupa nastere, în strainatate, unde a gasit un loc de munca. În mod constant, mama biologica a minorei a refuzat sa-si exprime consimtamântul la adoptie. Fiind prezenta în fata instantei, a aratat expres ca nu doreste ca fiica sa sa fie adoptata de reclamanta, deoarece...
Legea nr. 273/2004Legea nr. 71/2011Legea nr.273/2004art. 11art. 12art. 129art. 13art. 2
Măsuri de protecție specială a copilului aflat în dificultate. Persoanele și serviciile la care legiuitorul a prevăzut posibilitatea instituirii măsurii plasamentului.
potrivire în textul hotărârii
...semnalate iar în urma verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele: Situația minorei și a fraților săi s-a mai aflat în atenția DGASPC Dolj în anul 2009 urmare unei sesizări telefonice anonimă la Telefonul Copilului prin care au fost informați despre cazul a cinci copii din com. B....
Legea nr. 272/2004Legea nr. 272/2004.art. 116art. 117art. 123art. 480art. 60art. 62
Civil-plasament Participarea părinților la programul educațional stabilit prin planul individualizat de protecție în vederea dezvoltării abilităților parentale, condiție de încetarea a măsurii plasamentului și reintegrarea în familie a minorului neglijat
potrivire în textul hotărârii
...minori și familiei, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta CDA, în contradictoriu cu pârâta DGPC, ca neîntemeiată. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 462/24.07.2018 pronunțată de Tribunalul Dolj în, rămasă definitivă prin dec. civ. nr. 2319/20...
Art. 2Legea nr. 272/2004art. 2art. 476art. 480art. 61art. 70art. 72
Suspendare a executării. Inadmisibilitatea căii de atac a apelului declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței primei instanțe, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată odată cu
potrivire în textul hotărârii
...a ordonanței președințiale, respectiv urgența, neprejudecarea fondului dreptului și caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurii ce se cere a se lua pe calea acestei proceduri speciale. Totodată, s-a constatat că au fost respectate și dispozițiile art. 450 alin. 4 și alin. 5 N.C.P.C., în sensul...
...ca prin sentinta civila nr. ... a Judecatoriei Arad, s-a stabilit pensia de întretinere în cuantumul maxim prevazut de lege la care debitorul ar putea fi obligat. Se constata ca sentinta civila nr. ... a Judecatoriei Arad constituie titlu executoriu si mai mult, potrivit art. 278 Cod procedura civila...
...există un aviz medical și totodată încuviințarea părinților. Raportând situația de fapt dedusă judecății la dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța constată că minora A este în vârstă de 17 ani, fiind îndeplinită astfel condiția vârstei minime pentru acordarea dispensei. Potrivit adeverinței medicale eliberată la data de…...
...potrivit art. 64 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Instanța va constata că au fost respectate și dispozițiile art. 65 din același act normativ, dispoziții care obligă mediatorul să vegheze la respectarea interesului superior al copilului. În condițiile date și în temeiul...
...192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Cu privire la obligația de întreținere: Totodată instanța constată că prin acordul de mediere părțile au convenit renunțarea pentru viitor la obligația de întreținere ce revine tatălui minorei. Instanța nu poate lua act de învoiala părților referitoare la obligația...
Legea nr. 192/2006art. 438art. 514art. 515art. 525art. 529art. 63art. 64
Divorț. Conflict de jurisdicție. Competența instanței române sesizate anterior dobândirii de către România a calității de membru al U.E. Excepția litispendenței internaționale.
potrivire în textul hotărârii
...B.N. a declarat că într-o convorbire telefonică purtată de reclamant și soția sa, T.I. i-a adresat cuvinte jignitoare soției. In consecință s-a constatat că raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, căsătoria nemaiputând continua, motiv pentru care, în baza art. 38 al...
Legea nr. 105Legea nr. 105/1992Legea nr.105/1992art. 11art. 148-157art. 150art. 151art. 156
Divorț. Casare cu trimitere spre rejudecare . Încălcarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.
potrivire în textul hotărârii
...se reîntoarce în țară a respectat-o întru-totul, că nu este real că a trimis bani din străinătate doar sporadic, ci a făcut acest lucru în mod constant, că nu este de acord cu declarația martorului T.V. în sensul că ar fi avut relații extraconjugale și...
Obligație de întreținere. Cerere de stabilire a pensiei de întreținere în cotă procentuală. Calculul valoric a pensiei de către instanța de judecată. Caracterul normei de hrană . Neluare în considerare.
potrivire în textul hotărârii
...siguranță națională. Secția pentru cauze cu minori și de familie - Decizia civilă nr. 54/ 2 iunie 2008 Constată că prin sentința civilă nr. 3509/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia… a fost admisă acțiunea de divorț formulată de reclamanta P.A.A împotriva pârâtului P.A. și...
Legea nr. 90/1996art. 1art. 1-4art. 155art. 16art. 2art. 312art. 4
Ocrotirea copilului. Dreptul părintelui care locuiește în alt stat de a menține relații personale cu copilul său.
potrivire în textul hotărârii
...nu poate fi primită. Secția pentru cauzele cu minori și de familie – Decizia civilă nr. 24/23 februarie 2009 Constată că prin sentința civilă nr.664/2006 a Judecătoriei Orăștie s-a admis în parte acțiunea reclamantei M.L. formulată împotriva pârâtului M.E.V. având ca obiect...
Articolul 15Legea nr. 272/2004Legea nr. 87/2007Legea nr.272/2004art. 100art. 14art. 144/1art. 16
Legea nr. 272/2004. Plasament în regim de urgență. cenzurarea măsurii după luarea acesteia. Principiul interesului superior al copilului.
potrivire în textul hotărârii
...plasamentului la același asistent maternal profesionist. Prin cererea reconvențională formulată pârâții Trifan Victoria și Căldărar Constantin au solicita a se respinge cererea introductivă de instanță și a se înceta măsura plasamentului în regim de urgență luată cu privire la minorul în cauză, fiul reclamanților reconvenționali și reintegrarea copilului...
Legea nr. 272/2004Legea nr. 272/2004.Legea nr.272/2004art. 30art. 304art. 312art. 38art. 44
Partaj bunuri comune. Evaluarea apartamentului. Includerea în masa de împărțit a centralei termice ca bun individual. Nelegalitate.
potrivire în textul hotărârii
...împotriva pârâtului C.G., precum și cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantei și, s-a constatat, printre altele, că părțile au dobândit în cote egale de contribuție sub durata căsătoriei un apartament și s-a dispus partajarea bunurilor prin formare de două loturi și atribuirea lor către...
Greșita aplicare a dispozițiilor art. 1551 al.1 Cod procedură civilă privind suspendarea judecării unei cauze. Aplicarea dispozițiilor Regulamentului 2201/2003 al. CE.
potrivire în textul hotărârii
...doar recunoașterea hotărârii de divorț. Curtea de Apel examinând recursul declarat de reclamanta G.M. prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu a constatat că acesta este fondat și a fost admis, din următoarele considerente: Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara reclamanta G.M. a solicitat recunoașterea în...
Dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de a păstra legături personale cu acesta. Verificarea stării de sănătate a minorului și a condițiilor morale și materiale ale părintelui. Interesul minorului.
potrivire în textul hotărârii
...Cugir, iar din căsătorie a rezultat minorul P.F.D. născut la data de 27.02.2007. Instanța a constatat în raport de probele dosarului, că între părți au intervenit neînțelegeri grave, motiv pentru care s-a apreciat că relațiile de familie sunt grav și iremediabil vătămate, astfel...
Articolul 15Legea nr. 272/2004Legea nr.272/2004art. 100art. 14art. 43art. 8
Principiul unicității cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune. Excepție. Autoritatea de lucru judecat în materie
potrivire în textul hotărârii
...H.)V. în contradictoriu cu pârâtul H.M. pentru sistarea comunității de bunuri a foștilor soți și, în consecință, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare, cota de 2/3 din imobilul situat în municipiul Arad, […...
Competența de soluționare a acțiunii având ca obiect desfacerea căsătoriei, cu elemente de extraneitate
potrivire în textul hotărârii
...cauzei spre rejudecare la Judecătoria Arad. Prin Decizia civilă nr. 242 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, în mod justificat și în aplicarea corectă a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 la acțiunea de divorț de față, Tribunalul Arad a stabilit că instanțele...
Convenție cu privire la modalitatea de plată a obligației de întreținere. Condiții pentru validare de către instanță. Posibilitate compensare cu o altă creanță, de natură diferită
potrivire în textul hotărârii
...2014 în avans. Potrivit art. 1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante; instanța nu a fost sesizată cu constatarea nulității convențiilor, iar, în raport cu interesul particular ocrotit de art. 515 Cod civil – cel al creditorului întreținerii în general, fie acesta...
Hotărâre de divorț. Renunțare la apelul exercitat. Cale de atac
potrivire în textul hotărârii
...cel al renunțării la judecata acțiunii, situație în care legea [art. 406 alin. (6) C.pr.civ.] permite calea recursului. Sub acest aspect, a constatat instanța, este indiferentă mențiunea din decizia Tribunalului Timiș, anume că aceasta este supusă recursului, câtă vreme art. 457 alin. (1) C.pr.civ...
Suportarea pasivului succ esoral, în condițiile art. 1114 alin. 2 Cod civil de către moștenitor. Cerere în pretenții. Prescripția dreptului material la acțiune. Nașterea dreptul reclamantului de a cere contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul bun p
potrivire în textul hotărârii
prescripție
...reținut următoarele: Prin raportul de expertiză întocmit în cauză au fost evaluate lucrările de îmbunătățire efectuate asupra imobilelor, indicate de reclamant, în limita constatărilor efectuate de expert. În prezenta cauză, reclamantul nu a depus la dosar facturi care să dovedească achiziționarea materialelor necesare efectuării investițiilor și plata lucrărilor...
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 272/2004 "copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament", iar, potrivit aliniatului 3 a...
potrivire în textul hotărârii
...este urmarea faptului că s-a dat prioritate părintelui în viață să își crească minorul. De asemenea, instanța a constatat că până în anul 2006, bunicii paterni au manifestat interes față de dezvoltarea minorului, dovadă în acest sens fiind caracterizarea minorului de către învățătoarea la care a fost...
Anularea certificatelor de stare civilă este de competența primăriei și nu a instanțelor, instanțele având competență doar pentru anularea actelor de stare civilă, nu și a certificatelor care atestă cele înscrise în actul de stare civilă.
potrivire în textul hotărârii
...stare civilă. În al doilea rând, potrivit acelorași articole, anularea sau rectificarea certificatelor de stare civilă se poate dispune doar dacă se constată că unele date din cuprinsul acestora nu corespund cu cele din actul pe baza cărora au fost eliberate. Ori, în speța de față, primul certificat...
...a hotărârii având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiată între părți. Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat faptul că minora s-a născut la data de 30 noiembrie 2001, din relația de căsătorie a reclamantei cu pârâtul, iar pe rolul Judecătoriei Craiova este înregistrată cererea de divorț...
Legea nr. 272/2004Legea nr.272/2004art. 14art. 22art. 31art. 312art. 581art. 6132
Cerere privind încuvințarea executării silite a unei hotărâri pronunțată într-un stat membru CE
potrivire în textul hotărârii
executare silită
...secțiunile 1 și 2 din prezentul capitol, instanța consideră că prezenta cerere privind încuviințarea executării este admisibilă. Cu privire la fondul cererii, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Secțiunea 1, 2 și 4 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, în sensul că există o hotărâre și...
Venitul minim pe economie, care constituie baza de calcul pentru stabilirea pensiei de întreținere, va fi cel din statul unde locuiește permanent debitorul obligației de întreținere, nu cel din România, atunci când debitorul locuiește în alt stat.
potrivire în textul hotărârii
...faptul că nu s-au schimbat mijloacele celui care dă întreținerea, iar pârâtul are în întreținere în prezent trei copii minori, instanța constată că acțiunea civilă formulată de reclamantă nu este întemeiată. Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta O.A.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie...