...pentru acidul citric utilizat la fabricarea produsului. Sub aspectul legalității, instanța de fond a reținut că procesul - verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă...
HG nr. 1134/2002OG nr. 21/1992OG nr. 21/1992.OUG nr. 2/2001art. 17art. 25art. 256art. 27
...judecarea cauzei în lipsă, după care: Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, și consultându-se, apreciază că nu sunt motive de amânare a cauzei și constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 (2) Cod procedură civilă, lasă dosarul în pronunțare, după care s-a...
Suspendarea condiționată a executării pedepsei . Termen de încercare împlinit. Consecințe. Grațiere.
potrivire în textul hotărârii
...și, în rejudecare, s-au înlăturat dispozițiile art. 83 Cod penal și art. 7 din Legea nr. 543/2002, constatându-se, în baza art. 86 Cod penal, reabilitarea de drept a inc. T.P. pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr...
Legea nr. 543/2002art. 203art. 37art. 41art. 7art. 83art. 86
...Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că: În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor invocate în următoarea ordine: Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor în acțiunea având ca obiect sporul de misiune de risc va fi...
Art. 1OG nr. 38/2003art. 1art. 12art. 1201art. 137art. 150art. 163
...?? INSTANȚA Asupra cauzei de față constată următoarele Prin cererea înregistrată sub nr. 1686/89/2009, reclamantul E G a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui solicitând obligarea părților la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din...
Legea Nr.188/1999Legea nr. 188/1999Legea nr. 188/1999.Legea nr. 251/2006Legea nr.188/1999OG nr. 6/2007OUG nr. 92/2004.art. 1
...???? INSTANȚA Asupra cauzei de față constată următoarele Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1290/89/2009 reclamantul Cabinetul de medicină de familie „Dr. S A” a chemat judecată pârâții Primăria comunei Viișoara, Primarul comunei Viișoara, Comisia de vânzare a spațiilor medicale din cadrul Primăriei com...
Art. 8OUG nr. 68/2008.art 1art 3art 4art 5art 6art 7
...au lipsit părțile. Procedura legal îndeplinită. S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, după care: Se constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2009, dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face...
Legea nr. 123/2006Legea nr. 304/2004Legea nr. 327/2006art. 137art. 2art. 22art. 260art. 281
...S-au verificat actele si lucrările dosarului, după care: Nemaifiind probleme prealabile dezbaterilor,instanța constată cauza în stare de judecată,dând cuvântul în susținerea motivelor de apel. Având cuvântul în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad procurorul de ședință arată că menține concluziile formulate la termenul anterior...
Legea nr. 90Legea nr.319/2006Legea nr.319/2006.Legea nr.90/1996Legea nr.90/1996.OUG nr.195/2002art. 1000art. 178
...prealabile dezbaterilor apelului declarat în cauză. Reprezentantul parchetului arată că nu mai are alte probleme prealabile dezbaterilor apelului declarat în cauză. Instanța constată cauza în stare de judecată, trece la dezbateri și acordă cuvântul apărătorului în susținerea apelului inculpatului G I P. D-na avocat având cuvântul arată...
viol în contextul – autor cu discernământ diminuat
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...art. 177 alin.4 Cod procedură penală, precum și cu mandat de aducere, instanța constată că procedura de citare cu inculpatul intimat este legal îndeplinită la termenul de azi și interpelează părțile în sensul dacă mai au cereri de formulat în cauză. Avînd pe rând cuvântul, apărătorul inculpatului...
...când ; Ulterior deliberării ; TRIBUNALUL , Asupra recursurilor de față constată : Prin Sentința penală nr.708 din 29.05.2009 a Judecătoriei Vaslui s-a dispus respingerea excepției nulității absolute invocată de petenții V G M și V F, ca neîntemeiată. În baza art. 278 indice 1 alin.8 litera...
calcul termen împotriva soluțiilor prevăzute de art. 278 cod procedură penală
potrivire în textul hotărârii
...o cerere de constituire ca parte civilă cu suma de 10.000 euro. S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care: Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul cu privire la recursul declarat în cauză. D-l. av. Grigoraș...
...de politie Calfa Ciprian rezulta ca din verificarile facute la imobilul din str. Erou Frentescu nr.4 nu locuieste nici o persoana. Totodata în urma verificarilor efectuate a constata ca martorul C M G nu locuieste pe raza mun. Husi;- si s-au verificat actele si lucrarile dosarului...
Legea nr. 95/2006art 53art. 14art. 174art. 182art. 191art. 2art. 20
nerespectarea regimului armelor si munitiilor prev. de art. 279 C.penal.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...regimului armelor si munitiilor prev. de art. 279 C.penal. La apelul nominal facut în sedinta publica s-a constatat ca se prezinta inculpatul C C în stare de arest, asistat de d-na Naidin Isabela Nicoleta traducator autorizat de limba italiana, si av. Gradinariu Gabriela cu împuternicire...
Art. 84Legea nr. 59/1934Legea nr. 59/1934.art 74art 84art. 279art. 304art. 33
...a fi data în cauza. Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele: Reclamantul C I în perioada octombrie 2008- septembrie 2009 a ocupat functia de primar al orasului Negresti, functie de demnitate publica a carei exercitare se realizeaza in temeiul unor dispozitii speciale, continute de Legea nr...
Legea nr. 154/1998Legea nr. 215Legea nr. 215/2001Legea nr. 323/2006Legea nr. 393/2004Legea nr. 393/2004.Legea nr. 393/2004..OG nr. 10/2007
litigiu munca – contestatie la decizia de eliberare din functie
potrivire în textul hotărârii
...instanta, sub nr. 2913/89/2009 din data de 14 septembrie 2009, contestatoarea B D a solicitat constatarea nulitatii absolute a dispozitiei nr. 282 emisa de intimatul Spitalul municipal de Urgenta „Elena Beldiman” Bârlad pe data de 12 august 2009, reintegrarea pe postul detinut anterior emiterii dispozitiei contestate...
...cauzei în lipsa, dupa care: Instanta, verificând actele si lucrarile dosarului, si consultându-se, apreciaza ca nu sunt alte motive de amânare si constatând ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, declara cercetarea judecatoreasca închisa, dupa care lasa dosarul în pronuntare, trecând apoi la deliberare, conform art...
...când, din lipsa de timp pentru deliberare a fost amânata pronuntarea pentru azi, când INSTANTA Asupra cauzei de fata constata urmatoarele Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1290/89/2009 reclamantul Cabinetul de medicina de familie „Dr. S A” a chemat judecata pârâtii Primaria comunei...
Art. 8OUG nr. 68/2008.art 1art 3art 4art 5art 6art 7
...fondul si exceptia tardivitatii procedurii prealabile invocata de catre pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui. Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul la dezbateri partii prezente. Reprezentantul pârâtei, având cuvântul solicita respingerea actiunii formulata de catre reclamanta si asa cum s...
HG nr. 686/2008.Legea Nr. 157/2005Legea nr. 554/2004Legea nr. 554/2004.Legea nr. 571/2003OG nr. 92/2003OUG nr. 50/2008art. 109
...de invocat, instanta acorda cuvântul cu privire la propunerea de probe. Apelantii prin avocat solicita încuviintarea probei cu înscrisuri, cele aflate la dosar si nota de constatare nr. 5497/14.10.2009 emisa de Primaria Comunei Stanilesti, pe care o depune în copie la dosarul cauzei. Intimatii prin...
...civila, s-a luat interogatoriul civil intimatei si dupa ce a fost citit si semnat s-a atasat la dosarul cauzei. Nemaifiind înscrisuri de depus sau cereri de formulat, instanta constata cauza în stare de judecata si da cuvântul la dezbateri. Av. Barbieru Giorgiana, având cuvântul pentru apelant...
Legea nr. 272/2004.art. 190art. 221art. 274art. 276art. 296art. 40art. 42
...lipsa de timp pentru deliberare, a fost amânata pronuntarea pentru azi, când INSTANTA deliberând asupra recursului declarat constata urmatoarele Prin sentinta civila nr. 1687/04.06.2009 pronuntata de Judecatoria Bârlad a fost admisa actiunea în rezolutiunea contractului de întretinere autentificat cu nr. 4695/12.10.2005 la...
...ianuarie 2010, când s-a dat solutia de fata. TRIBUNALUL Deliberând asupra recursului declarat constata urmatoarele: Prin sentinta civila nr. 1093/2008 a Judecatoriei Husi a fost respinsa plângerea formulata de F A în contradictoriu cu pârâta Comisia Judeteana pentru aplicarea legii 18/1998 împotriva hotarârii nr. 154...
...4538/333/2006 (Numar în format vechi 6996/2006), constata: Prin rechizitoriul nr.2187/P/2005 din data de 10 octombrie 2006, al Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatilor - AP pentru savârsirea infractiunii...
...pronuntata în dosarul nr. 2967/333/2006, constata: Prin rechizitoriul nr.373/P/2005 din data de 11 august 2006, al Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatilor CDC, ZT si PC pentru savârsirea...
...aceasta noua fapta constituind un incident. Având cuvântul, reprezentantul parchetului arata ca pedeapsa din cauza de fata aplicata inculpatului Ceriu Constantin este doar de 1 an închisoare, însa s-a revocat beneficiul suspendarii conditionate pentru pedeapsa anterioara de 3 ani închisoare , ajungându-se astfel la 4 ani închisoare...
plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată
potrivire în textul hotărârii
...recursul declarat si depune un memoriu în sustinerea acestuia. S-au verificat actele si lucrarile dosarului, dupa care: Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanta constata cauza în stare de judecata si da cuvântul în sustinerea recursului. Petentul recurent, având cuvântul, solicita admiterea recursului formulat si sa fie luate...
plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată
potrivire în textul hotărârii
...de cercetare la fata locului, raportul prin care organul de cercetare a cerut mandatul de perchezitie domiciliara în vederea recuperarii bunurilor, procesul-verbal de sanctionare a parintelui, raportul Serviciului IPJ Vaslui de constatare a faptuitorului si a pagubei produse. Apreciaza ca, lipsind aceste acte, nu se poate gasi...
plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată
potrivire în textul hotărârii
...în scris. Cauza se afla la al III-lea termen de judecata. S-au verificat actele si lucrarile dosarului, dupa care: Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanta constata cauza în stare de judecata si da cuvântul în sustinerea recursului. Av. Duca Tudor, având cuvântul pentru recurenta, arata ca...
...si nu doreste sa faca declaratii suplimentare în fata instantei de apel. Nefiind cereri formulate si nici alte aspecte invocate prealabile dezbaterilor, instanta constata cauza în stare de judecata si trece la dezbateri, dând cuvântul cu privire la apelul partii civile BG. Având cuvântul pentru inculpatul intimat CI...
...fondul si exceptia tardivitatii procedurii prealabile invocata de catre pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui. Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul la dezbateri partii prezente. Reprezentantul pârâtei, având cuvântul solicita respingerea actiunii formulata de catre reclamanta SC AC SRL si...
HG nr. 686/2008.Legea Nr. 157/2005Legea nr. 554/2004Legea nr. 554/2004.Legea nr. 571/2003OG nr. 92/2003OUG nr. 50/2008art. 109
...Instanta, având în vedere faptul ca nu mai sunt cereri noi de formulat si acte de depus la dosar, constata terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvântul la fond. Consilier juridic Andrusca Danut pentru reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui având cuvântul la fond, solicita...
Legea nr. 272/2004Legea nr. 272/2004.art. 256art. 44art. 61art. 68art. 69art. 95
...a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care; Se constata ca dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica din data de 04 februarie 2010, ce s-au consemnat în încheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta hotarâre...
Art. 1HG nr.736/2003Legea nr. 18/1991Legea nr. 303/2004Legea nr. 330Legea nr. 567/2004Legea nr. 74/1999.Legea nr.288/2002
...formulat. Instanta, având în vedere faptul ca nu mai sunt cereri noi de formulat si acte de depus la dosar, constata terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvântul la fond. Consilier juridic Agudaru M. pentru reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui având cuvântul la fond...
Legea nr. 272/2004Legea nr. 272/2004.Legea nr.272/2004.art. 119art. 130art. 131art. 256art. 51
...a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care; Se constata ca dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica din data de 07 ianuarie 2010, ce s-au consemnat în încheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta hotarâre...
HG nr. 1294/2001HG nr.1294/2001.HG nr.261/22.02.2001Legea nr. 164/2001Legea nr. 19/2000Legea nr.80/1995art. 1art. 11
...dosar cu motivarea ca la data de 25 iulie 2005, asa cum rezulta de pe constatarea depusa la dosarul cauzei de catre asiguratorul de raspundere civila, reclamanta LR accepta suma de 4.177 lei care reprezinta despagubirea integrala pentru pagubele suferite prin accidentul din data de 29 iunie...
...ca nu mai are înscrisuri de depus si nu formuleaza alte cereri. Intimatul DD arata ca nu mai are înscrisuri de depus. În baza probatoriului administrat instanta se considera lamurita, constata cauza în stare de judecata si da cuvântul la dezbateri. Av. Pascaru Ioan, având cuvântul pentru recurenti...
...extravilanul com. Matca, jud. Galati, în tarlaua 45, parcela 413/2- 2/1) si pentru constatarea nulitatii absolute a contractului de concesiune nr. 9/23.05.2001 (încheiat între Agentia Domeniilor Statului si Asociatia Salariatilor PAS „A” Matca), actiune formulata de reclamantul AN, domiciliat în Galati, str. Serei...
HG nr. 890/2005.Legea nr. 18/1991Legea nr. 268/2001Legea nr.18/1991Legea nr.247/2005.art. 16art. 2art. 201
...însa achitarea. Instanta învedereaza partilor ca urmeaza a se pronunta prin hotarâre asupra cererii formulate de procuror privind schimbarea de încadrare juridica si, nefiind alte cereri formulate prealabile dezbaterilor, constata cauza în stare de judecata si trece la dezbateri, dând cuvântul inculpatului în sustinerea apelului. Având cuvântul, d...
...de art. 184 C.penal. La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit toate partile. Este prezent numitul Foghel Constantin, cu procura de reprezentare la dosarul de fond pentru inculpatul FEE. Procedura legal îndeplinita – fara citare parti. Dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica...
Legea Nr. 356Legea nr. 136/1995Legea nr. 543/2002Legea nr. 95/2006Legea nr.543/2002art. 1art. 10art. 11
...B U N A L U L, Asupra apelului declarat de inculpatul CRL, constata : Prin rechizitoriul 1043/P/2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Husi, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului CRL, pentru comiterea infractiunilor de: emitere de...
Legea nr. 59/1934Legea nr. 59/1934.art 84art. 1art. 18art. 181art. 191art. 192
...azi, când, deliberând, T R I B U N A L U L, Asupra apelurilor penale de fata, constata: Prin rechizitoriul 931/P/2009 din data de 28 mai 2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Bârlad, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a Cod procedura penala...
Legea Nr. 46Legea nr. 26/1996art 20art. 1art. 10art. 108art. 110art. 118
...facând parte integranta din prezenta decizie. Deliberând, T R I B U N A L U L, Cu privire la apelurile penale declarate, constata: Prin Rechizitoriul nr. 251/P/2008 din 13.10. 2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria HUSI, în temeiul art.262 pct. 1 lit...
...din prezenta hotarâre. Deliberând, T R I B U N A L U L, Asupra apelului penal de fata, constata: Prin rechizitoriul 3595/P/2008 din data de 11.05.2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Bârlad, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a Cod procedura...
Articolul 37Legea nr. 319Legea nr.319/2006Legea nr.319/2006.art. 10art. 14art. 182art. 184
infracțiuni privind circulația pe drumurile publice
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...Având pe rând cuvântul, inculpatul prin aparator si reprezentantul parchetului arata ca nu mai au cereri de formulat în cauza. Instanta constata cauza în stare de judecata si trece la dezbateri dând cuvântul cu privire la apelul formulat. Având cuvântul, reprezentantul Parchetului arata ca Parchetul de pe lânga...
Legea nr. 281OUG nr. 195/2002art. 10art. 11art. 191art. 192art. 262art. 264
...demisia reclamantei fiind astfel retractata prin acordul tacit al pârâtilor. Fata de cele expuse, instanta constata ca reclamanta justifica existenta unui drept subiect recunoscut de lege, a carei realizare se urmareste prin promovarea prezentei actiuni, în conditiile în care contractul sau de management nu a încetat prin demisie...
Legea nr. 128/1997art. 137art. 146art. 21art. 23art. 24art. 246art. 260
...Instanta, având în vedere faptul ca nu mai sunt cereri noi de formulat si acte de depus la dosar, constata terminata cercetarea judecatoreasca si da cuvântul la fond. Consilier juridic Otel Ionel Catalin pentru reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui având cuvântul la fond...
Legea nr. 272/2004art. 114art. 119art. 125art. 130art. 24art. 256art. 38
...regim - a suferit mari prejudicii pe plan psihic, condamnarile si urmarile acestora fiind prezente permanent în viata sa Arata reclamantul ca si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, în mod constant, ca în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al conventiei (privare nelegala de libertate...
art. 1art. 274art. 323-329art. 327art. 5legea nr. 221/2009legea nr. 221/2009.
...pronuntarea pentru astazi, 9 iunie 2010, când s-a dat solutia de fata. INSTANTA Deliberând asupra apelului declarat constata urmatoarele: Prin sentinta civila nr. 377/03.02.2010 Judecatoria Vaslui a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtelor S.C. E.ON Moldova S.A. Sucursala Vaslui...
Legea nr.13/2007art. 13art. 16art. 274art. 296art. 480legea nr.13/2007
...nr. 4599244 / 22.12.2008 si sanctiunile aplicate prin acestea. Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs petenta SC. BIO TEHNIC GRP SRL criticând pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente: Prin procesele - verbale de constatare a contraventiei nr. 45992456/22.12.2008 si nr. 4599244/22.12.2008...
OG nr. 43/1997art. 1art. 19art. 304art. 41art. 6articolul 60