...COMUNEI SC , județ Tulcea, s-a constatat că instituția a fost prejudiciată cu suma totală de 39.532 lei prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare pentru refacerea capacității de muncă și pentru ținută necorespunzătoare, de la titlul II „bunuri și servicii”, prin aceasta fiind...
Legea nr. 130/1996Legea nr. 273/2006Legea nr. 94/1994art. 1art. 12art. 24art. 31art. 40
...mai este de competența instanței de judecată. În acest sens, art.31 (3) din Legea nr.94/1992 actualizată prevede că „În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această...
Legea nr. 217/24Legea nr. 94/1994Legea nr.217/24.10.2008Legea nr.94/1992art. 1art. 31art. 40legea nr. 217/2008
...suficiente pentru a se ocupa de creșterea și educarea celor două minore. Reclamanta mai arată că este sănătoasă din toate punctele de vedere, fapt constatat și din analizele la care a fost supusă, atât pentru a fi angajată la actualul loc de muncă, cât și pentru prezenta cerere...
Comercial-pronunțare hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Competență judecător sindic.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvență
...din Codul civil. În dovedirea acțiunii, la dosarul cauzei s-au depus în copie: certificat constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Tulcea, un act de dezlipire autentificat prin încheierea nr.938/5.04.2004, facturile fiscale nr.218164/27.11.1998,nr.4827786/22.09.2003...
Comercial –stabilire răspundere organe de conducere ale societății debitoare
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvență
...cu 21 părți sociale, în prezent decedat în urma unui accident rutier, iar urmare a verificării documentelor contabile s-a constatat că există lipsuri și inadvertențe în înregistrările contabile, motiv pentru care s-a efectuat o expertiză contabilă, raportul întocmit evidențiind faptul că nu corespunde contul analitic la...
Legea nr. 31/1990Legea nr. 82/1991Legea nr. 85/2006Legea nr. 85/2006.art. 10art. 138art. 73art. 998
...acesteia. Susținerile petentei în sensul că martorul consemnat în conținutul actului precum și faptul că organul constatator se afla în data de 14 mai 2008 orele 800 în cinci locații diferite din Municipiul Tulcea nu au fost probate în cauză așa cum cer dispozițiile art.1169 Cod civil...
Legea nr. 14/2003art. 1art. 12art. 16art. 19art. 25art. 3art. 31
...cu apă Sarichioi, județ Tulcea, s-a constatat că instituția a fost prejudiciată cu suma totală de 17.390 lei prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare pentru refacerea capacității de muncă și pentru ținută necorespunzătoare, de la titlul II „bunuri și servicii”, prin aceasta...
Legea nr. 130/1996Legea nr. 273/2006Legea nr. 94/1994art. 1art. 12art. 24art. 31art. 40
...civ., a stabilit calea de atac ca fiind apelul. In apel, tribunalul a constatat că, deși reclamantul-pârât apelant a fost citat cu mențiunea timbrării cererii de apel cu suma de 3 lei și 0,15 lei timbru judiciar, acesta nu a timbrat calea de atac promovată. Potrivit...
...art.591 C.proc.civ., pentru instituirea sechestrului asigurător. Astfel, creanța pretinsă de către reclamantă este constatată printr-un act scris – facturile fiscale depuse la dosar - și este exigibilă. De aceea, este justificată instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, bineînțeles doar în limita debitului...
...Examinând cauza, în raport de probele administrate în fața primei instanțe, tribunalul constată recursul nefundat. Procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt constatate până la proba contrarie, probă pe care trebuie să o facă petentul în susținerea plângerii sale. Dar petentul nu a făcut...
...la executare. În aceste condiții instanța a constatat din nou reaua credință a contestatorului, care, deși a invocat faptul că și-a adresa de peste 4 ani nu a indicat această nouă adresă unde să i se comunice actele procedurale. De asemenea instanța a constatat că, culpa pentru...
Recurs-Plângere contravențională - Dreptul la un proces echitabil
potrivire în textul hotărârii
...61/1991. Potrivit regulilor generale în materie de probațiune, în favoarea procesului-verbal de contravenție operează o prezumție relativă de reflectare a adevărului cu privire la situația de fapt consemnată de către agentul constatator. Această prezumție poate fi înlăturată prin producerea unei probe contrare, sarcina efectuării acesteia aparținând...
Legea nr. 61/1991.art. 1081art. 1169art. 188art. 2art. 256art. 6
Recurs- Plângere contravențională - Contravenție la regimul circulației
potrivire în textul hotărârii
...Civ cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie sa o dovedească. Pe cale de consecință, sarcina probei revine reclamantului. Înregistrarea video efectuată de către aparatul radar confirmă întru totul situația de fapt reținută de organul constatator, respectiv, efectuarea manevrei de depășire cu încălcarea liniei continue. Deși martorul ........
Recurs –Contestație în anulare-art.318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă
potrivire în textul hotărârii
...în raport de disp.art.16 al.1 din OG nr.2/2001 având în vedere gravele omisiuni și anume: lipsa împrejurărilor ce servesc la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor pricinuite și încălcarea dreptului contravenientului de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare...
Recurs- Plângere contravențională - Contravenție la regimul circulației
potrivire în textul hotărârii
...nr.32157/11.01.2007 a Serviciului Poliției Rutiere Tulcea rezultă că agentul constatator ....... era autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar . Pentru aceste considerente s-a reținut că organul constatator a reușit să facă dovada situației de fapt înscrise în procesul verbal de...
...lit.a din HCL 56/2006 și sancționată de art. 20 alin.2 lit.a. din același act normativ, constând în aceea că în data de 26.08.2008, ora 09,31autoturismul marca Dacia Logan, cu nr de înmatriculare .......... a staționat voluntar în parcarea Complexului Pelican având lampa...
...fără însă a-l motiva. Examinând cauza în recurs, tribunalul constată următoarele: Potrivit disp.art.303 al.1 cod proc.civ. recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. Conform art.306 Cod proc.civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat...
...taxi, nu se mai află în patrimoniul ........., bunul fiind înstrăinat către S.C.......... În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei în copie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria AA nr. 03156 din data de 23.08.2008 (f. 5), contract de novație nr...
...deoarece nu îi mai poate întreține, crește și educa. Potrivit art.455 raportat la 453 lit.c cod pr.penală, întreruperea poate fi dispusă când se constată că, din cauza unei împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familia sau unitatea la care...
...muncă. Conform dispozițiilor articolului 455 raportat la articolul 453 aliniat 1 litera a Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întrerupta când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei. În acest caz, executarea...
...judecată, de procesul verbal de reconstituire (filele 53 - 58 dosar de urmărire penală), de raportul de constatare tehnico-științifică (filele 61 - 63 dosar urmărire penală) precum și din declarațiile martorelor Jalbă Anișoara și Bumbac Elena (filele 102 -103). Fapta inculpatului minor (..) care în data de 9 aprilie 2007...
...b și c-211 al.2/1 lit.a și b C. pen, fapte constând în aceea că împreună, în noaptea de 28/29.09.2008 au pătruns fără drept în locuința numitului (..) din satul (..), i-au aplicat acestuia mai multe lovituri după care i-au luat și...
...libertate. Conform dispozitiilor articolului 455 raportat la articolul 453 aliniat 1 litera a Cod procedura penala, executarea pedepsei închisorii poate fi întrerupta când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat sufera de o boala grava care face imposibila executarea pedepsei. În acest caz, executarea...
...acest caz executarea putând fi amânata cel mult 3 luni si numai o singura data. Analizând ancheta sociala efectuata de Primaria comunei Greci, jud.Tulcea, instanta constata ca imobilul la care face referire petentul nu îi apartine acestuia, ci celor 4 copii ai defunctilor .... si ...., printre care si .....
...de 300 lei, reținută pe luna septembrie 2008, instanța constată următoarele: Așa după cum rezultă din dovada drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru luna septembrie 2008, aflată în copie la dosar acesta era îndreptățit la a primi cu titlu de salariu suma de 1.017 lei, din care i...
...un stoc de marfă în valoare de 3.265 lei și disponibil în bancă și casierie în cuantum de 473 lei, constatându-se și reținerea de la salariați și nevirarea CAS și CASS. Reclamanta a mai invocat și faptul că pârâtul nu a predat actele contabile ale debitoarei...
...în orice stadiu al procedurii pevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere...
Fond comercial - deschidere procedura de insolventa
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativinsolvență
...intenția de reorganizare, a solicitat deschiderea procedurii falimentului față de debitoarea în cauză. Constată că în cadrul procedurii de insolvență deschisă împotriva debitorului ........ acesta nu și-a declarat intenția de reorganizare și nici unul dintre celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute...
...precum și din recuperarea de creanțe. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrăinărilor de părți sociale sau de interes ori a acțiunilor deținute de debitoare, de către administratorii acesteia...
...administrator, acesta locuind în realitate în satul Zebil. La data de 26.09.2006 lichidatorul s-a deplasat în comuna Stejaru, unde a constatat că fostul administrator s-a mutat în satul Zebil, unde desfășura operațiuni industriale și comerciale. Ca urmare a unei convorbiri telefonice cu fostul administrator...
...precum și din recuperarea de creanțe. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrăinărilor de părți sociale sau de interes ori a acțiunilor deținute de debitoare, de către administratorii acesteia...
...trimise, DGFP Tulcea a comunicat ca debitul societatii debitoare fata de bugetul de stat consolidat are o valoare totala de 1.082 lei. Mai precizeaza lichidatorul judiciar ca societatea nu mai desfasoara activitate comerciala de câtiva ani si ca a fost constatata dizolvarea de drept, potrivit prevederilor art...
Art. 3Legea nr. 85/2006Legea nr.31/1990Legea nr.85/2006art. 237legea nr.31/1990
...curier special, mandatat de lichidator, care a constatat si mentionat pe borderoul de corespondenta faptul ca persoana nu mai locuieste la adresa respectiva, sens în care s-a adresat Serviciului de Evidenta Persoanelor din Judetul Tulcea care i-a comunicat adresa de domiciliu unde figureaza fostul administrator, respectiv...
Art. 3Legea nr. 85/2006Legea nr.31/1990Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.
...obtinute din lichidarea bunurilor ce compun averea debitoarei si din recuperarea de creante. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, prin începerea falimentului, iar în continuare se va face aplicarea dispozitiilor generale cuprinse în art...
Legea nr. 85/2006Legea nr.31/1990Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 33
...obtinute din lichidarea bunurilor ce compun averea debitoarei si din recuperarea de creante. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, prin începerea falimentului, iar în continuare se va face aplicarea dispozitiilor generale cuprinse în art...
...obtinute din lichidarea bunurilor ce compun averea debitoarei si din recuperarea de creante. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, prin începerea falimentului, iar în continuare se va face aplicarea dispozitiilor generale cuprinse în art...
...obtinute din lichidarea bunurilor ce compun averea debitoarei si din recuperarea de creante. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, prin începerea falimentului, iar în continuare se va face aplicarea dispozitiilor generale cuprinse în art...
...precum si din recuperarea de creante. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrainarilor de parti sociale sau de interes ori a actiunilor detinute de debitoare, de catre administratorii acesteia...
Fond comercial - Inchidere procedura de insolventa
potrivire în textul hotărârii
insolvență
...precum si din recuperarea de creante. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrainarilor de parti sociale sau de interes ori a actiunilor detinute de debitoare, de catre administratorii acesteia...
...Tulcea, au fost respinse obiecțiunile la raportul final ca nefondate. Examinând cererea lichidatorului de închidere a procedurii falimentului deschisă față de debitoarea S.C.""...""SA Babadag, judecătorul sindic constată că, creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei sunt : DGFP Tulcea, Primăria oraș Babadag și AVAS București...
...Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanța constată în fapt următoarele: Potrivit contractului individual de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei începând cu data de 1.03.2008 și până la data de 31.08.2008...
...precum și din recuperarea de creanțe. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrăinărilor de părți sociale sau de interes ori a acțiunilor deținute de debitoare, de către administratorii acesteia...
...din Legea nr.359/2004, modificată și completată cu O.G. nr.75/2004, , fapt constatat prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr. 112006 din 06.05.2005. Astfel, solicită să se constate că rezultă creanțe certe, lichide și exigibile în...
Art. 3Legea nr. 85/2006Legea nr.31/1990Legea nr.359/2004Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 1
...colectiv. Examinând contestația, în raport de probele administrate în cauză, instanța constată în fapt următoarele: Art.270 alin.1 din Codul muncii prevede că: " Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor"...
...Urmează a dispune dizolvarea societății debitoare. În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrăinărilor de părți sociale sau de interes ori a acțiunilor deținute de debitoare, de către administratorii acesteia...
...R.B.D.D., personalul din teren a anunțat agenții ecologi din zonă eliberarea autorizațiilor pentru fondurile de vânătoare, verificându-se în multe cazuri aceste autorizații și condițiile de desfășurare a partidelor de vânătoare și întocmindu-se note de constatare. Se mai susține că, între părți a avut...
Legea nr. 554/2004Legea nr. 554/2004.art 14art. 14art. 7
...instituțiile statului conform legislației, nemaiexistând fapta prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006. Se mai constată că cei trei creditori ai falitei în cauză făcând parte dintre creditori bugetari, nu au avansat sume de bani corespunzătoare continuării procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. Potrivit dispozițiilor art...
conflict de drept - anulare act aditional la carnet de munca
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativdaune morale
...procesul verbal de control nr.11341/2008, notă de constatare. În ședința publică din data de 21 ianuarie 2009 instanța a disjuns capătul de cerere privind anularea deciziei de sancționare precum și capetele de cerere nr.3 privind plata despăgubirilor și nr.4 privind reîncadrarea pe postul deținut...
... actul adițional la contractul individual de muncă și concluzii scrise. Examinând contestația în raport de probele administrate în cauză, instanța constată în fapt următoarele: Prin emiterea deciziei nr. 2749/36 RU/2.10.2008, intimata l-a sancționat pe contestator cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă potrivit...