...suplinirea acordului paratei, avand acelasi parti, iar obiectul priveste acelasi minor. Cu toate acestea, instanta constata ca dosarul de fond nu priveste perioada mentionata in prezenta ordonata presedintiala, astfel cum a fost precizata, respectiv 30.07.2017 – 10.09.2017 si nici acelasi scop. Astfel, prin actiunea de...
Legea nr. 248/2005Legea nr. 272/2004Legea nr.272/2004art. 18art. 2art. 255-258art. 264art. 30
...juridic depun la dosarul cauzei întâmpinarea în original. Tribunalul în temeiul art. 131 cod de procedură civilă procedând din oficiu la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauzei constată că este competent general material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În temeiul art. 238 cod de procedură civilă...
...*****, când a decis cele arătate mai jos. TRIBUNALUL, Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. *****, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I Penală în dosarul nr. *****: În temeiul art.585 alin.1 lit.a și lit.b C.proc.pen., s-a...
...de reclamanta, in cuantum de 300 lei, constând in onorariu avocat redus de la suma de 600 lei având în vedere ca prezenta cauză are un grad de complexitate redus ceea ce a condus la judecarea pricinii încă de la primul termen acordat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE...
Legea nr. 19/2000Legea nr. 263/2010art. 104art. 164art. 2art. 392art. 451art. 96
...Tribunalul, în temeiul art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare. TRIBUNLAUL Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 28.08.2014, sub nr. *******5 reclamanta ******, în contradictoriu cu pârâții...
HG nr. 1588/2007Legea nr. 230/2007art 453art 460art 466art 470art 477art 480
...suplinirea acordului paratei, avand acelasi parti, iar obiectul priveste acelasi minor. Cu toate acestea, instanta constata ca dosarul de fond nu priveste perioada mentionata in prezenta ordonata presedintiala, astfel cum a fost precizata, respectiv 30.07.2017 – 10.09.2017 si nici acelasi scop. Astfel, prin actiunea de...
Legea nr. 248/2005Legea nr. 272/2004Legea nr.272/2004art. 18art. 2art. 255-258art. 264art. 30
...de viciile menționate, executorul judecătoresc a sesizat instanța de judecată, respectiv Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr............., cu cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu constând în contract de credit nr. .............. însoțit de contractul de garanție reală mobiliară asupra soldului contului deschis la creditor nr. ....
Art. 2Art. 712Legea nr. 193/2000Legea nr. 193/2000.Legea nr.193/2000OUG nr. 1/2016OUG nr. 174/2008art 666
...intimata. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Tribunalul constată că nu se solicită probe noi în calea de atac și invocă incidența disp. art. 78 Cod procedură civilă ca motiv de ordine publică și acordă cuvântul pe apel. Apelantul...
Art. 30Art. 31Art. 32Legea nr. 7/1996art. 17art. 20art. 21art. 22
...394 N.C.Proc.Civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare asupra fondului. T R I B U N A L U L Deliberand, constata: Prin cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr. ….., pentru motivele aratate in cuprinsul acestei cereri (file ….), reclamantul …....
Legea nr. 188/1999Legea nr. 554/2004art. 13art. 15art. 18art. 20art. 21art. 216
...certificatul medical nr….. – fila …. dosar … - prin care s-a recomandat recuperare medicală intensivă, constatându-se că se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile și necesit însoțitor permanent. La data de ……., a fost evaluată de Comisia ……, unde a prezentat tot dosarul...
Legea nr 448/2006Legea nr. 448/2006art 194art. 13art. 192art. 193art. 35art. 87
...după care: Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, tribunalul constată contestația formulată în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acesteia. Apărătorul din oficiu al petentului-inculpatul solicită admiterea contestației având în vedere motivele invocate în cerere apreciind că petentul-condamnat nu poate...
...social este împărțit în 70 de părți sociale, numerotate de la 1 la 70 inclusiv, cu o valoare de 10 lei fiecare, deținute în totalitate de asociatul unic Constantinescu Ioana, 1005 aport la capitalul social, procent beneficii și pierderi 100%, să constate legalitatea actului constitutiv al societății beneficiare...
Legea nr. 84/2010Legea nr.31/1990OUG nr.116/2009art. 148art. 149art. 238art. 249art. 2501
...interogatoriu. Avocatul reclamantului arată că partea a timbrat cererea și a așteptat dispoziția instanței în sensul de a completa timbrajul. Tribunalul constată că taxa judiciară de timbru este în cuantum de … lei, însă reclamantei i s-a pus în vedere să achite doar suma de …. lei...
Legea nr. 554/2004art. 11art. 1350art. 1386art. 152art. 1549art. 1550art. 1553
...7 pct. 5 din OUG. 50/2010, instanța constată că această entitate ar putea desfășura activitate de recuperare creanțe doar în măsura în care face dovada înregistrării de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în condițiile art. 951 din OUG 50/2010. Întrucât pe baza actelor depuse la dosar...
Art. 95Art. 951OUG nr. 50/2010art. 480art. 632art. 663art. 666art. 7
...competența în conformitate cu dispozițiile art. 131 cu referire la art. 95 din Codul de procedură civilă, constată că este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză În temeiul art. 238 din Codul de procedură civilă, tribunalul estimează durata de cercetare a...
Legea nr. 31/1990art. 118art. 131art. 192art. 195art. 238art. 249art. 255
...ca obiect suplinirea acordului paratei, avand acelasi parti, iar obiectul priveste acelasi minor. Cu toate acestea, instanta constata ca dosarul de fond nu priveste perioada mentionata in prezenta ordonata presedintiala, astfel cum a fost precizata, respectiv ……… si nici acelasi scop. Astfel, prin actiunea de drept...
Legea nr. 248/2005Legea nr. 272/2004Legea nr.272/2004art. 18art. 2art. 255-258art. 264art. 30
...aceleași concluzii, în sensul că cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect. Instanța reține cauza în pronunțare. TRIBUNALUL Deliberând asupra cauzei civile de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a III-a Civilă la data de ....................., sub nr. ....................., MUNICIPIUL BUCUREȘTI, în contradictoriu...
Legea nr. 1/2000Legea nr. 18/1991Legea nr. 340/2004art. 1art. 11art. 115-118art. 19art. 244
...de reprezentanții Penitenciarului Rahova, care atestă acest aspect prin semnătura și ștampila aplicate pe înscrisul în baza căruia acesta a fost adus în instanță. Tribunalul constată că la acest termen de judecată procedura de citare cu apelantul-reclamant .......................este legal îndeplinită. La interpelarea tribunalului, apelantul-reclamant arată că...
HG nr. 1849/2004.HG nr. 756/2016Legea nr. 169/2017Legea nr. 169/2017.Legea nr. 90/2001art. 1art. 10art. 2
...silită (f ..........) a sumelor cuprinse în titlul executoriu, prin încheierea din ............ fiind format dosarul de executare nr. ......... al BEJ Guli Constantin (f ...........). Prin încheierea din data de .......... (f .........) pronunțată în dosarul nr. ......... al Judecătoriei Sectorului 3 București s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu sus-menționate...
Art. 6Art. 7Art. 8Legea nr. 188/2000Legea nr. 188/2010Legea nr.188/2000OG nr. 22/2002OG nr. 22/2002.
...Nitoi DOSAR NR. 20401/3/2016 ROMÂNIA TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ INCHEIERE Ședința publică din 09.03.2018 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: Adela COMAN GREFIER: Alina Constantina NIȚOI Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile formulate de reclamanții Ioniță Ileana, Namian Romeo Valentin Mihail...
Legea nr. 10/2001Legea nr. 165/2013Legea nr. 165/2013.art. 17art. 2art. 21art. 23art. 247
...Cu toate acestea, in dimineata zilei de ....................... a constatat ca pe acest teren se executa lucrari de ingradire a acestuia si de amenajare a unei parcari, dupa cum rezulta din fotografiile pe care le depun alaturat ca Anexa nr................ Arată reclamantă că nu i s-a oferit nicio...
...Tribunalul, verificând competența, în temeiul art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă constată că este competent să soluționeze cauza sub toate aspectele. Potrivit art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă estimează durata litigiului la 6 luni. Tribunalul pune în discuția necesitatea introducerii în cauză a asiguratorului francez având...
...art. 238 N.c.pr.civ, estimează durata cercetării procesului la o lună. Constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul reclamantului prin reprezentant, pentru propunerea de probe. Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și cele depuse pentru termenul de...
HG nr. 498/2003Legea nr. 10/2001Legea nr. 165/2013Legea nr. 165/2013.Legea nr. 213/1998Legea nr. 319/1944Legea nr.10/2001art. 1
...conformitate cu dispozițiile art. 131 cu referire la art. 95 din Codul de procedură civilă, constată că este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 4 din OUG 116/2009 În temeiul art. 238 din Codul de...
Legea nr. 84/2010Legea nr.31/1990OUG nr.116/2009art. 131art. 148art. 149art. 238art. 238și
...asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant invocate prin întâmpinare. T R I B U N A LU L Deliberînd, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr………….., reclamantul ………………., prin ………………....
...reclamanta a depus cerere modificatoare (filele ......... vol. II) prin care a indicat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei totale de ................... de euro, având în vedere faptul că s-a mai constatat existența unui raport de evaluare neconform. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 204 C. proc...
HG nr. 572/2013Legea nr. 247/2005Legea nr. 94/1992OUG nr. 80/2013.art. 1270art. 1350art. 16art. 2
...cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta- pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, Tribunalul, verificându-și din oficiu competența,constată că este competent general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cereri de apel, potrivit art.95 pct. 2 C.pr.civ...
Legea nr. 85/2014Legea nr. 85/2014.Legea nr.85/2014Legea nr.85/2014.art. 1038art. 1040-1045art. 123art. 14
...Ordinul de plată nr.X/X.2019. Odată cu primirea cererii de chemare în judecată, s-au făcut verificări in urma cărora s-a constatat eroarea. S-a luat legătura cu societatea în contul căreia a intrat din eroare suma și, în urma discuțiilor telefonice cu societatea respectivă...
Art. 1535Art. 2Art. 42HG nr. 395/2016Legea nr. 101/2016Legea nr. 554/2004Legea nr. 98/2016OG nr. 13/2011
...Judecătorești ................... a solicitat încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit .................. încheiat de debitorul ..................... Analizând actele dosarului, instanța a constatat că În lumina jurisprudenței Curții Constituționale, instanța de executare, analizând cererea de încuviințare a executării silite, urmărește ca din înscrisul ce reprezintă titlul executoriu...
Articolul 663Legea nr. 36/1995art. 1413art. 1417art. 2155art. 2156art. 2157alinart. 34
...sedinta, dupa care: Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus si fata de faptul ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, tribunalul constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul asupra fondului. Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata. Tribunalul...
Legea nr. 248/2005Legea nr. 248/2005.art. 18art. 234art. 25art. 27art. 38art. 38-39
...L, Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele: Prin cererea înregistrata sub nr.154/96/24.07.2006 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantii Gyarmaty Ibolika si Csiky Andrei au solicitat în contradictoriu cu pârâti Directia pentru Tineret Harghita si Autoritatea Nationala pentru Tineret anularea Ordinelor nr. 5009...
Legea nr.10/2001Legea nr.247/2005art. 1art. 16art. 25art. 26legea nr. 10/2001legea nr. 10/2001.
...mentionat si numele sau. Nu cunoaste când va fi in masura sa depuna acest act din strainatate. Instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul in fond. Reclamantul solicita admiterea actiunii in sensul acordarii de despagubiri de 10.000.000 lei Euro, pentru luarea masurii arestarii...
Legea nr. 219/2005art. 246-249art. 327art. 48art. 504art. 505art. 506
...08.04.2009, când a hotărât următoarele : TRIBUNALUL Deliberând constată următoarele: Reclamantul S A. B prin cererea înregistrată la data de 08.12.2008 a chemat în judecată pe pârâta SC E I SRL pentru a fi obligată la plata despăgubirilor în sumă de 51.324,00 lei...
Legea nr. 19/2000art 111art 58art 67art 964art. 111art. 137art. 22
...data de 18.05.2010 si ulterior la data de 25.05.2010 si la data de 01.06.2010, când a hotărât următoarele: TRIBUNALUL Deliberând constată următoarele: I. Prin contestatia formulata la data de 05.02.2010 creditorul IREH a solicitat inscrierea in tabelul definitiv de creante...
Legea nr.58/1934Legea nr.58/1934.Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.Legea nr.99/1999art 1730art. 29art. 8
...06.2010, când a hotărât următoarele: T R I B U N A L U L Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr. 43935/3/5.11.2009,reclamanții D.T. și D...
Legea nr. 1/2009Legea nr. 10/2001Legea nr. 112/1995Legea nr. 112/1995.Legea nr.1/2009Legea nr.10/2001Legea nr.10/2001.Legea nr.112/1995
...Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fond. Reclamantul prin apărător solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată având în vedere decizia de casare, precum și faptul că Ministerul Finanțelor...
HG nr. 34/2009Legea nr. 10/2001Legea nr. 10/2001.Legea nr. 247/2005Legea nr. 247/2005.Legea nr. 30/1994.Legea nr.10/2001Legea nr.247/2005
...și în urma careia creanța platita, deși stinsa fața de creditorul platit, continua sa existe în folosul terțului platitor, împreuna cu toate accesoriile ei" (Ion P Filipescu" Teoria Generala a Obligațiilor,M.G.Rarincescu, Constantin Statescu, Corneliu Barsan). Ca urmare, operand subrogarea, creanța fiind transmisă cu toate garanțiile...
Legea nr.136/1995art. 1106-1109art. 22art. 242art. 299-313art. 304art. 441legea nr. 136/1995
...cauzei de catre grefierul de sedinta , dupa care: Nemaifiind alte cererii de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei . Având cuvântul reclamanta, prin avocat solicită admiterea acțiunii , întrucât din răspunsul la interogatoriu rezultă faptul...
art. 132art. 1541art. 247art. 580art. 969legea nr. 31/1990R
...cerut și judecata în lipsă. T R I B U N A L U L Deliberînd, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr.2499/315/2010, reclamanta B A –M în contradictoriu cu pârâta A P P S A M B , a solicitat anularea deciziei...
...14.02.2011, când a pronunțat prezenta sentință. TRIBUNALUL Deliberând asupra contestației de față constată următoarele: La data de 14 iunie 2010 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a comercială sub nr. 28676/3/2010 cererea debitorCNS prin care acesta a solicitat, în temeiul...
Legea nr. 298/2001Legea nr. 85/2006art. 11art. 14art. 15art. 17art. 242art. 246
Conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale
potrivire în textul hotărârii
...U L, Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 14.01.2011 sub nr. 3077/3/2011 reclamanta K M a chemat în judecată pe pârâții SC L B SA, SC A...
OUG nr. 51/2008art. 1169art. 132art. 158art. 16art. 17art. 2art. 3
...și în urma careia creanța platita, deși stinsa fața de creditorul platit, continua sa existe în folosul terțului platitor, împreuna cu toate accesoriile ei" (Ion P Filipescu" Teoria Generala a Obligațiilor,M.G.Rarincescu, Constantin Statescu, Corneliu Barsan). Ca urmare, operand subrogarea, creanța fiind transmisă cu toate garanțiile...
Legea nr.136/1995art. 1106-1109art. 22art. 242art. 299-313art. 304art. 441legea nr. 136/1995
...concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.11.2011, când a pronunțat prezenta sentință. TRIBUNALUL Deliberând asupra acțiunii comerciale de față constată următoarele: Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la data de 20 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a comercială sub nr. 2062...
Legea nr. 82/1991Legea nr. 85/2006Legea nr. 85/2006.Legea nr.85/2006art. 116art. 116-art. 1169art. 118
...scrise a amânat pronunțarea la data de 14.05.2012. TRIBUNALUL Deliberând asupra acțiunii comerciale de față constată următoarele: La data de 17 noiembrie 2010 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a comercială sub nr. 55668/3/2010 cererea debitor RC prin care acesta...
Legea nr. 31/1990Legea nr. 85/2006Legea nr.85/2006art. 100art. 101art. 107art. 108art. 113
Atragerea răspunderii patrimoniale – Art.138 din Legea nr.85/2006
potrivire în textul hotărârii
insolvență
...15.05.2012 și apoi la datele de 22.05.2012, 29.05.2012 si 05.06.2012, când a pronunțat urmatoarea hotarare : TRIBUNALUL Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele: 1). Cu privire la procedura insolventei, Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.33519/3...
Legea nr. 85/2006.Legea nr.85/2006Legea nr.85/2006.art. 138
...din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 05.07.2012 și 09.07.2012. TRIBUNALUL Deliberând asupra acțiunii comerciale de față constată următoarele: Prin cererea, legal timbrată, înregistrată...
...procedura de citare este legal îndeplinită. Recurenta prin avocat învederează că nu mai are de formulat alte cereri. Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei. Recurenta prin avocat solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal solicită casarea în tot...
Legea nr. 202/2010art. 1073art. 1082art. 1084art. 109art. 114art. 129art. 299
...făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință , după care, Nemaifiind cereri de solutionat sau probe de administrat, Tribunalul constată cauza in stare de judecată si acordă părților cuvântul în calea de atac promovată. Recurenții –pârâți, prin consilier juridic, arata ca sentința civilă pronunțată de instanța de fond...
Art. 18Art. 4Legea nr. 114/1996Legea nr. 193/2000Legea nr. 193/2000.Legea nr.333/2003Legea nr.lart 10
...instanței că procedura de citare este legal îndeplinită. Nemaifiind cererii prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Tribunalul constată cauză în stare de judecată și acordă cuvantul pe fond. Reprezentantul legal al contestatoarei SC B.R., având cuvântul, învederează instanței de judecată că în cauză...
Obligativitatea plății cauțiunii anterior soluționării cererii de înființarea sechestrului asigurator.
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...de timbru în cuantum de 10 lei, timbru judiciar în valoare de 0,3 lei și a consemnării unei cauțiuni în cuantum de 10% raportat la valoarea creanței. Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare. TRIBUNALUL, Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București...