ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Căutare juridică

Jurisprudență pentru avocat

Scrie liber, caută exact după articol sau restrânge rapid după instanță, materie și soluție.

Rezultate

894 hotărâri pentru „Constanța”

Pagina 8 · 50 afișate

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 1775 din 12.05.2015

Domeniu
Drept civil
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

pretenţii

potrivire în sumar

pretenţii Sentinţă civilă 1775 12.05.2015 Plăţi Judecătoria TULCEA INSTANŢA, Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de.., sub numărul.., reclamanta A P I a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V I, pronunțarea unei hotărâri prin care să...

Legea nr. 230/2007Legea nr. 230/2007.art. 255-artart. 351art. 358art. 453art. 46art. 47

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 2077 din 29.06.2015

Domeniu
Drept civil
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

pretenţii

potrivire în sumar

pretenţii Sentinţă civilă 2077 29.06.2015 Plăţi Judecătoria TULCEA INSTANŢA, Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de…, sub numărul…, reclamanta A P C3 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M I, pronunțarea unei hotărâri prin...

Legea nr. 230/2007Legea nr. 230/2007.art 47art. 255-artart. 351art. 452art. 46art. 48

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 303 din 02.02.2009

Dosar
5906/327/2008
Domeniu
Drept comercial
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...contravenţională Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ Nr. 303 Şedinţa publică de la 02 Februarie 2009 INSTANŢA Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.12.2008 sub dosar nr.5906/327/2008, petentul _, în contradictoriu cu intimatul ...

Legea nr. 82/1991Legea nr.146/1997Legea nr.82/1991Legea nr.82/1991.Legea nr.82/1999OG nr. 2/2001OG nr.2/2001art. 3

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 303 din 02.02.2009

Dosar
5906/327/2008
Domeniu
Drept comercial
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...contravenţională Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ Nr. 303 Şedinţa publică de la 02 Februarie 2009 INSTANŢA Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.12.2008 sub dosar nr.5906/327/2008, petentul _, în contradictoriu cu intimatul ...

Legea nr. 82/1991Legea nr.146/1997Legea nr.82/1991Legea nr.82/1991.Legea nr.82/1999OG nr. 2/2001OG nr.2/2001art. 3

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 486 din 16.02.2009

Dosar
6167/327/2008
Domeniu
Insolvență
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere Contraventionala

potrivire în sumar

...Cereri Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ Nr. 486 Şedinţa publică de la 16 Februarie 2009 INSTANŢA Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.12.2008 sub dosar nr.6167/327/2008, petenta _, în contradictoriu cu intimatul ...

Legea nr.146/1997Legea nr.82/1991Legea nr.82/1991.Legea nr.85/2006OG nr. 2/2001OG nr.2/2001OG nr.2/2001.OUG nr.86/2006

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 570 din 23.02.2009

Dosar
5146/327/2008
Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Contraventii

potrivire în sumar

...2009 Contravenţii. Închisoare contravenţională Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ NR.570 Şedinţa publică de la 16 Februarie 2009 INSTANŢA Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.10.2008 sub dosar nr.5146/327/2008, petenta _, în...

Legea nr.146/1997Legea nr.82/1991OG nr. 2/2001OG nr.2/2001art. 2art. 34art. 5

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 295 din 02.03.2009

Domeniu
Drept civil
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Somatie de Plata

potrivire în sumar

...constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea somaţiei de plata la data de 17.09.2008 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr.4480/327/2008 creditoarea _ a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să someze debitorul _ să achite creditoarei suma de 5069,02 lei...

Legea nr. 146/1996

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 651 din 02.03.2009

Domeniu
Drept civil
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Somatie de plata

potrivire în sumar

...constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea somaţiei de plata la data de 15.01.2008 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr.209/327/2009 creditoarea SC _ a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să someze debitorul _ să achite creditoarei suma de 784,3...

Legea nr. 146/1996art. 1art. 2

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 373 din 03.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...pronunţării, plângerea contravenţională formulată de petentul…..în contradictoriu cu ….. şi împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din …… Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 ianuarie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care...

Legea nr. 31/Legea nr.31/OG nr. 2/OG nr. 5/art. 1art. 16art. 167art. 17

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 374 din 03.02.2009

Domeniu
Bancar și protecția consumatorilor
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere Contraventionala

potrivire în sumar

...în vederea pronunţării, plângerea contravenţională formulată de petentul ……, cu …… împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ……., întocmit de ………… Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 ianuarie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea...

Legea nr. 61/Legea nr. 61/1991Legea nr. 61/1991.art. 1art. 167art. 17art. 2art. 3

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 376 din 03.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...de petenta S.C. ……S.R.L., ……. în contradictoriu cu ………….şi împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. …….. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 29 ianuarie, susţinerile părţilor fiind...

OG nr. 2/OUG nr. 195/OUG nr. 195/2002OUG nr. 195/2002.art. 1art. 105art. 167art. 17

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 464 din 10.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...……., …. în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TULCEA- ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE TULCEA….. şi împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria A/200_ nr. ……. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 5 februarie 2009, susţinerile părţilor...

Legea nr. 82Legea nr. 82/Legea nr. 82/1991Legea nr. 82/21991OG nr. 2OG nr. 2/OG nr. 5/art. 1

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 476 din 12.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Respins
Etapă
Apel
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...părţi nu s-a prezentat la apelul cauzei, instanţa lasă dosarul la sfârşitul şedinţei. La al doilea apel nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art...

Legea nr. 108/Legea nr. 108/1999Legea nr. 109/Legea nr. 109/1999OG nr. 2/2001.art. 1art. 104art. 167

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 547 din 19.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Admis
Etapă
Apel
Tip
Sentință civilă

Somatie plata

potrivire în sumar

...– prin Unitatea Teritorială Comercială ……., .. în contradictoriu cu debitorul …….., cu domiciliul în …….. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Având în vedere prevederile art. 104 alin. (13) din Hotărârea nr. 387/2005 privind Regulamentul de ordine interioară al instanţelor...

art. 1art. 104art. 242art. 379art. 56art. 6art. 8art. 969

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 313 din 02.02.2009

Domeniu
Drept civil
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

OUG 119-2007

potrivire în sumar

...Plăţi Judecătoria TULCEA Sentinţa civilă nr.313 din 02.02.09 Sedinţă publică din 02.02.2009 Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, instanţa constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ……………, sub dosar nr………….....

OUG nr.119/2007.art. 2art. 379

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 416 din 09.02.2009

Domeniu
Drept civil
Soluție
Admis în parte
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Somatie de plata

potrivire în sumar

...09.02.2009 Plăţi Judecătoria TULCEA Sentinţa civilă nr.416 Sedinţă publică din 09.02.2009 Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, instanţa constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ……… sub dosar nr………., creditoarea ………....

OG nr.5/2001OG nr.9/2000art. 1art. 263art. 379art. 382art. 6art. 969

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 616 din 24.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...TULCEA SENTINŢA CIVILĂ Nr. 616 Şedinţa publică de la 24 Februarie 2009 INSTANŢA, Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.11.2008 sub nr.5458/327/2008, petenta _, în contradictoriu cu intimata _, a solicitat instanţei...

Legea nr.146/1997OG nr. 2/2001OG nr.2/2001OUG nr.28/1999art. 10art. 103art. 112art. 138

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 684 din 03.03.2009

Domeniu
Drept civil
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...TULCEA SENTINŢA CIVILĂ Nr. 684 Şedinţa publică de la 03 Martie 2009 INSTANŢA Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.10.2008 sub nr.5093/327/2008, petentul _ în contradictoriu cu intimata _, a solicitat instanţei...

Legea nr.146/1997Legea nr.82/1991Legea nr.82/1991.OG nr. 2/2001OG nr.2/2001art. 1art. 10art. 16

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 401 din 09.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

contestatie la executare

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinei de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

art. 242

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 2680 din 20.10.2008

Domeniu
Drept comercial
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...proba testimoniala cu doi martori, pe care i-a audit nemijlocit in sedinta publica din data de …., declaratiile acestora fiind consemnate la filele 65-66 dosar. Instanta constata ca plangerea contraventionala este scutita de taxa judiciara de timbru, conform art. 36 din OG 2/2001. In cauza...

art. 16art. 17art. 34art. 36art. 6

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 3025 din 13.11.2008

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...SENTINTA CIVILA NR. 3025 Sedinta publica din 13 noiembrie 2008 Deliberand asupra prezentei cauze, avand ca obiect plangerea contraventionala, constata urmatoarele : Prin actiunea formulata la data de ……… si inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. ………, petentul ………….. a solicitat...

Art. 34OG nr. 2OG nr. 2/OG nr. 2/2001OUG nr. 195OUG nr. 195/OUG nr. 195/2002.art 1

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 2422 din 02.10.2008

Domeniu
Drept civil
Soluție
Admis în parte
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Ordonanta de plata

potrivire în sumar

...octombrie 2008 Deliberand asupra prezentei cauze, constata urmatoarele: Prin cererea formulata pe calea ordonantei de plata la data de ……………… si inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr………… creditoarea SC ………….. SNC a solicitat instantei ca...

Legea nr. 119/2007.OG nr. 5/2001art 970art. 1art. 2art. 274art. 379art. 4

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 433 din 10.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Paternitate

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 434 din 10.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Divort f.c.

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 438 din 10.02.2009

Domeniu
Drept civil
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Pretentii

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 604 din 24.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Perimare

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 608 din 24.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Perimare

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 605 din 24.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Perimare

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 606 din 24.02.2009

Domeniu
Drept comercial
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Perimare

potrivire în sumar

...potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 334 din 10.02.2009

Domeniu
Dreptul familiei
Soluție
Admis în parte
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Divort cu copii

potrivire în sumar

...334 DIN 3 FEBRUARIE 2009 Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul … la data de 24.01.2008, reclamanta … a chemat în judecată pe pârâtul … solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în...

Legea nr. 146/1997art. 101art. 107art. 274art. 3art. 38art. 40art. 617

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 665 din 02.03.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

divort

potrivire în sumar

...SENTINŢA CIVILĂ NR. 665 din 02 martie 2009 Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul …/327/2008 la data de 15-10-2008, reclamantul … Vasile a chemat în judecată pe pârâta … Florentina, solicitând instanţei ca...

Legea nr. 146/1997art. 38art. 40art. 7

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 756 din 10.03.2009

Domeniu
Dreptul familiei
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

divort

potrivire în sumar

...SENTINŢA CIVILĂ NR. 756 din 10 martie 2009 Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul …/327/2008 la data de 17 iunie 2008, reclamanta … Nicoleta a chemat în judecată pe pârâtul … Dumitru, solicitând instanţei ca...

Legea nr. 146/1997art. 101art. 107art. 38art. 7art. 86art. 94art. 97

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 904 din 24.03.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Anulat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

plangere contraventionala

potrivire în sumar

...că nu se face vinovată de fapta reţinută în sarcina sa, atâta timp cât la momentul constatării urmărilor sociale ale faptei de către intimată partiziile pe care le avusese în exploatare fuseseră predate către ………….., astfel P 8156 predată la data de 11.07.2008...

art. 112art. 115art. 138art. 16art. 17art. 2art. 20art. 21

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 905 din 24.03.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

plangere contraventionala

potrivire în sumar

...avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege. Instanţa constată că plângerea contravenţională este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 36 din OG 2/2001. Reprezentantul petentei a invocat la termenul de judecată din data de 17.03...

OG nr. 2/2001art. 1art. 137art. 32art. 36art. 41

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 964 din 27.03.2009

Domeniu
Dreptul familiei
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

divort cu copii

potrivire în sumar

...Sentinţă civilă 964 27.03.2009 Obligaţii de întreţinere Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ NR.964 Şedinţa publică de la 27 Martie 2009 Deliberând asupra cauzei civile de faţa, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul .../327/2009 la data de 12.01.2009, reclamanta .....

Art. 30Legea nr. 146/1997art. 101art. 107art. 1441art. 38art. 40art. 42

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 2768 din 10.11.2017

Domeniu
Drept comercial
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

ordin de protecţie

potrivire în sumar

...din camera de consiliu din data de 10.11.2017 I N S T A N ŢA, Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de _ sub nr. __, reclamanta _ a chemat în judecată pe pârâtul _...

Legea nr. 217/2003Legea nr. 25/2012art. 193art. 2art. 23art. 25art. 27art. 3

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 1802 din 20.07.2018

Domeniu
Dreptul familiei
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

exercitare autoritate părintească

potrivire în sumar

...20.07.2018 I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 28.12.2017 reclamanta _ a chemat în judecată pe pârâtul _, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa...

art. 118art. 397art. 398art. 487-502art. 503art. 505art. 507

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 1980 din 05.09.2018

Dosar
_
Domeniu
Dreptul familiei
Soluție
Admis în parte
Etapă
Apel
Tip
Sentință civilă

ordin de protecţie

potrivire în sumar

...de 05.09.2018 I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 03.09.2018 sub nr. 6492/327/2018, reclamanta _ a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului...

Legea nr. 217/2003Legea nr. 25/2012art. 2art. 23art. 25art. 27art. 3art. 4

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 2112 din 24.09.2018

Dosar
593/327/2014
Domeniu
Drept penal
Soluție
Admis
Etapă
Apel
Tip
Sentință civilă

rectificare carte funciară

potrivire în sumar

...Sentinţa civilă nr. 2112/2018 Şedinţa publică din data de 24.09.2018 I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 09.10.2017 sub nr. __, reclamanta __, în contradictoriu cu...

art. 1254art. 907art. 908

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 1515 din 21.06.2018

Domeniu
Dreptul familiei
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Ordin de protecţie

potrivire în sumar

...06.2018 Minori Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ NR.1515 din 21.06.2018 Şedinţa publică din 21 iunie 2018 INSTANŢA Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de …………… sub nr. …………....

Legea nr. 217/2003art. 2art. 23art. 255-258art. 3art. 4art. 453

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 2552 din 08.11.2018

Domeniu
Dreptul familiei
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Divorţ cu copii

potrivire în sumar

...cu copii Sentinţă civilă 2552 08.11.2018 Minori Judecătoria TULCEA Sentinţa civilă nr.2552 din 08 noiembrie 2018 Şedinţa publică din 08.11.2018 INSTANŢA Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de ………. sub nr...

Articolul 379art. 309art. 36art. 373art. 379art. 383art. 388”art. 397

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 1250 din 11.05.2017

Domeniu
Drept comercial
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

divorţ fără copii

potrivire în sumar

...SENTINŢA CIVILĂ NR. 1250 Şedinţa publică de la 11 Mai 2017 Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, instanţa constată că sub numărul … s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 17.08.2016 cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta C. I. în contradictoriu...

art. 373art. 379art. 383art. 453

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 2415 din 10.10.2018

Domeniu
Drept civil
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Cerere valoare redusă

potrivire în sumar

...Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ NR. 2415 Şedinţa camerei de consiliu din data de 10.10.2017 Instanţa constituită din: Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin formularul de cerere completat şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea în data de ......, sub numărul unic de dosar ..., reclamanta A...

art. 1art. 2art. 248art. 2501art. 6

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 511 din 28.02.2018

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Cerere valoare redusă

potrivire în sumar

...TULCEA SENTINŢA CIVILĂ NR. 511 Şedinţa Camerei de consiliu din data de 28.02.2018 Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 01.08.2017, sub numărul unic de dosar ..., reclamanta S a solicitat...

Legea nr. 193/2000Legea nr. 193/2000.Legea nr. 296/2004.Legea nr.193/2000art. 1art. 1026-1033art. 1270art. 1516

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 909 din 24.03.2009

Dosar
.....
Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Admis în parte
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

validare poprire

potrivire în sumar

...909 24.03.2009 Popriri Judecătoria TULCEA SENTINŢA CIVILĂ NR. 909 Din 24 martie 2009 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de ......., sub dosar nr. ....., reclamanta - organ de executare .....

Legea nr. 230/2007art. 1093art. 167art. 242art. 453art. 454art. 456art. 46

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 551 din 19.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Respins
Etapă
Apel
Tip
Sentință civilă

Plangere contravetionala

potrivire în sumar

...ca nici una dintre parti nu s-a prezentat la apelul cauzei, instanta lasa dosarul la sfârsitul sedintei. La al doilea apel nominal facut în sedinta publica se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal îndeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca...

Legea nr. 61/1991Legea nr. 61/1991.OG nr. 2/2001OG nr. 5/art. 1art. 104art. 16art. 17

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 633 din 26.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Admis
Etapă
Apel
Tip
Sentință civilă

Somatie plata

potrivire în sumar

...în contradictoriu cu debitoarea S.C. .........S.R.L. ........ cu sediul în .............. La apelul nominal facut în sedinta publica se constata lipsa partilor. Având în vedere prevederile art. 104 alin. (13) din Hotarârea nr. 387/2005 privind Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti si faptul ca niciuna...

art. 104art. 379

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 634 din 26.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Admis
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Somatie plata

potrivire în sumar

...Judecătoria TULCEA SENTINTA CIVILA NR. 634 Sedinta publica din 26 februarie 2009 JUDECATORIA: Deliberând asupra prezentei cauze, constata urmatoarele: Prin cererea formulata pe calea somatiei de plata la data de 16.01.2009 si înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 257/ 327/ 2009 .... în calitate de mandatar...

art. 1art. 15art. 7art. 9

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 637 din 26.02.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Încetat
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Pretentii

potrivire în sumar

...TULCEA SENTINTA CIVILA NR. 637 Sedinta publica din 26 februarie 2009 JUDECATORIA Deliberând asupra prezentei cauze, constata urmatoarele: Prin cererea formulata pe calea somatiei de plata la data de 23.12.2008 si înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 6270/ 327/ 2008 reclamanta ... SA a solicitat instantei...

art. 41art. 56art. 7art. 970

Deschide

Judecătoria TULCEA

Sentinţă civilă nr. 708 din 03.03.2009

Domeniu
Contencios administrativ și fiscal
Soluție
Respins
Etapă
Fond
Tip
Sentință civilă

Plangere contraventionala

potrivire în sumar

...708 Sedinta publica din 3 martie 2009 JUDECATORIA, Deliberând asupra prezentei cauze, având ca obiect plângerea contraventionala, constata urmatoarele : Prin actiunea formulata la data de 03.12.2008 si înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 5850 /327/2008, petentul ... a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o...

Art. 34OG nr. 2/OUG nr. 195OUG nr. 195/OUG nr. 195/2002art. 101art. 135art. 16

Deschide