...02.06.2009 COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN: PRESEDINTE – LUMINITA ANGHEL GREFIER – CARMEN ZBEREANU La ordine a venit spre solutionare cauza civila pentru contestatie la executare, formulata de contestatoarea S.C. M. S.R.L. - CONSTANTA împotriva intimatilor O.M., O.M. si B.E.J. T. Onesti...
...legal timbrată iar în motivare contestatoarea a arătat că în mod greșit intimatul BEJ … a contestat că titlul executoriu este prescris deoarece: titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr.6557/29.06.2005 a Judecătoriei Constanța – hotărâre pronunțată în cadrul procedurii speciale prevăzute de O.G...
...Procedura îndeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care: instanta constata cauza în stare de judecata si o lasa în pronuntare. I N S T A N T A Deliberând Asupra cauzei civile de fata; Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Moinesti la...
...atunci i-a fost adus la cunostinta procesul verbal, executarea silita a fost începuta la Constanta apoi s-a comunicat la Onesti. La Onesti a primit comunicarea la data de 09.06.2010 si considera ca este în termenul legal de 15 zile de depunere a contestatiei conform...
...Referitor la stabilirea motivelor de drept, invoca o practica constanta a Înaltei Curti de Casatie si Justitie: chiar daca reclamantul nu-si motiveaza în drept actiunea dar sesizeaza o instanta prin care arata o situatie de fapt, instanta nu poate sa respinga actiunea pentru ca nu a fost...
Art. 36Legea nr. 169Legea nr. 169/1997Legea nr. 169/1997.Legea nr. 18/1991Legea nr. 18/1991.Legea nr. 247.Legea nr. 4
...cererea creditoarei de judecare a cauzei în lipsa o retine spre solutionare. I N S T A N T A Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele : Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti sub nr. 3077/12.05.2011 contestatoarea …., în contradictoriu cu intimatul .…....
...I N S T A N Ț A Deliberând asupra cererii de față, constată că: Prin rechizitoriul nr………………….. al Parchetului de pe lângă Judecătoria ……………………… s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii...
art 209art. 1000art. 1003art. 208art. 208-209art. 99
...de grefierul de sedinta, dupa care, s-a procedat la audierea martorilor, sub prestare de juramânt, declaratiile acestora fiind consemnate la dosar. Instanta constata ca este în imposibilitatea audierii martorilor …., ……… si în baza art. 327 al. 3 Cod pr. pen. dispune citirea declaratiei acestora...
Legea nr. 61/1991Legea nr. 61/1991cuLegea nr. 81/1991.Legea nr. 95/2006art. 1/1art. 11art. 118art. 14
...de 250 lei. Nu are cereri noi de formulat. Nemaifiind cereri noi de formulat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond. Apărătorul reclamantei solicită ase pronunța o hotărâre prin care ieșirea din indiviziune să fie conform variantei I din expertiză, cu compensarea onorariilor...
...- s-a depus dovada îndeplinirii mandatelor de aducere pentru martori. - stadiul procesual fond, Instanta constata imposibilitatea audierii martorului … fata de raspunsul Serviciului de Evidenta Informatizata a Persoanelor, precizarile din cuprinsul mandatului de aducere, conform carora nu mai locuieste la adresa din mandat si având în vedere pozitia...
...S T A N T A Deliberând, Asupra cauzei penale de fata, Constata ca la data de 01.06.2011, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a înaintat instantei spre competenta solutionare plângerea formulata de petentul …. împotriva solutiei date de procuror în cauza...
...si exceptia de netimbrarii cererii de interventie în interes propriu formulata de catre BEJ …. împreuna cu înscrisuri, precum si procesul verbal de constatare încheiat de BEJ …. la data de 21.12.2011 în dosarul 3622/o/2011, înscrisuri aflate la filele 120-132 - stadiul procesual fond...
Legea nr. 146/1997Legea nr. 146/1997.Legea nr. 188/2000art. 10art. 137art. 15art. 167art. 371
...S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, instanta constata cauza în stare de judecata si o lasa în pronuntare. I N S T A N T A - deliberând - Asupra cauzei civile de fata, Prin plângerea formulata la data de 26.04.2012 si...
Legea nr. 7/1996art. 1art. 1512art. 1517art. 167art. 2art. 254art. 4
...pentru care ele au ramas consemnate la dispozitia instantei. A fost atasat în copie certificata dosarul de executare silita nr. 1044/2012 întocmit de BEJ …., respectiv: procesul verbal constatator nr. 1044/17.07.2012, procesul verbal de amânare a vânzarii, publicatia de vânzare din 17.07.2012...
OG nr. 2/2000OG nr. 24/2011OG nr. 24/2011.art. 105art. 11art. 2art. 208art. 274
...prezenta hotarâre. INSTANTA , Deliberând asupra cererii de fata, constata ca: Prin rechizitoriul nr. 332/P/2010 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului COZMA VASILE , cercetat pentru comiterea infractiunilor prev.si ped. de...
...S T A N T A : Deliberând asupra cererii de fata, constata ca: Prin rechizitoriul nr.1394/P/2010 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata,în stare de arest preventiv,a inculpatului minor ….. ...
...89, 94, 104). Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 27.06.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. (2) Cod de procedură penală, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 28.04.2016 al Parchetului de pe...
...pronunțare. I N S T A N Ț A Deliberând, Asupra cauzei civile de față, constată că: Prin cererea adresată acestei instanțe la data de ……………….. sub nr. ……………………. Reclamantul………………...
Constatare nulitate titlu proprietate Sentință civilă 353 28.01.2010 Proprietate privată Judecătoria ONEȘTI ROMÂNIA JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU Dosar nr. 5702/270/2009 const. nul. titlu prop. Înreg. 3.09.2009 Sentința civilă nr. 353 Ședința publică din data de 28.01.2010 COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT...
constatare nulitate act Sentință civilă 724 04.03.2009 Acțiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc. Judecătoria ONEȘTI R O M Â N I A JUDECATORIA ONESTI JUDETUL BACAU DOSAR NR.5659/270/2008 Înreg.9.12.2008 const.nulit.act SENTINTA CIVILA NR.724 Sedinta publica din...
...și L., O. S.I., SC A… SRL Onești, SC S… SRL Onești având ca obiect constatare nulitate act. La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat M.M. care substituie pe avocat B.V. pentru reclamanta S.L., cu delegație de substituire la...
...…. Grefier – … Astăzi a fost pe rol soluționarea acțiunii civile promovate de reclamanta ….. prin procurator … în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Administrativ Teritorială a municipiului ……, având ca obiect constatare proprietate. La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns procurator ….. reprezentând reclamanta, martorul...
constatare nulitate titlu de propietate Sentință civilă 2936 21.10.2010 Fondul funciar Judecătoria ONEȘTI ROMÂNIA JUDECATORIA ONESTI, JUDETUL BACAU Dosar nr. 4538/270/2010 const. nulit. titlu propr. Înreg. 02.07.2009 Sentinta civila nr. 2936 Sedinta publica din 21.10.2010 Completul de judecata format din...
Legea nr. 1/2000Legea nr. 169/1997Legea nr. 169/1997.Legea nr. 247/2005art. 137art. 42
...cuantum de 200 lei. Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond: Procuratorul reclamantului solicita admiterea actiunii si modificarea titlurilor de proprietate conform expertizei. Solicita cheltuieli de judecata de la Comisia Locala Livezi, precizând ca avocatul...
Art. 274Legea nr. 1/2000Legea nr. 169/1997Legea nr. 18/1991Legea nr. 18/1991.art. 167art. 27art. 274
constatare nulitate act juridic Sentință civilă 3382 04.11.2011 Cereri Judecătoria ONEȘTI R O M Â N I A JUDECATORIA ONESTI JUDETUL BACAU Dosar nr. 5762/270/2010 Înreg. 01.09.2010 – const. nulit. act juridic - SENTINTA CIVILA NR. 3382 Sedinta publica din data de 04.11...
...05.2012, fiind consemnate prin încheierea de amânare de la aceea data si care face parte integranta din prezenta hotarâre. I N S T A N T A - deliberând - Asupra cauzei civile de fata; Constata ca prin actiunea înregistrata sub nr. 5551/270/2011 reclamantii …, …, …...
...avea cum sa aiba atâtia bani. Pe fond, solicita admiterea actiunii, constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare. Reclamanta a fost într-o totala eroare la încheierea actului la notar. Ideea a fost de a înstraina nepotului pentru ca acesta sa o întretina. Având 84 de ani...
OUG NR. 51/2008art. 1207art. 1208art. 167art. 19art. 3
...a fost pusă în executare, așa încât instanța a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii pendinte. Examinând motivele de nulitate invocate de către reclamant instanța constată că acestea au natura juridică a unor motive de recurs , așa încât a fost invocată excepția inadmisibilității. Raportat la cele doua...
Legea nr. 169/1997Legea nr. 169/1997.Legea nr. 18/1991Legea nr. 18/1991.art. 1art. 129art. 1591alinart. 23
...prin Primar, …… cu sediul în ……..si …… prin lichidator judiciar ……., cu sediul în …….., având ca obiect actiune în constatare. La apelul nominal facut în sedinta publica nu au raspuns partile. Procedura de citare legal îndeplinita. S-a facut referatul...
Legea nr. 453/2001Legea nr. 85/2006art. 111art. 77
actiune in constatare Sentință civilă 435 11.02.2016 Acțiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc. Judecătoria ONEȘTI Sentința civilă nr. 435 Ședința publică din data de 11.02.2016 Completul de judecată format din: Președinte – Ion Anghel Grefier – Daniela Ghiță Pe rol fiind rejudecarea cauzei civile formulată...
Art. 2502Legea nr. 10/1995Legea nr. 7Legea nr. 7/1996Legea nr. 71/2011art. 111art. 16art. 248
acțiune în constatare –clauze abuzive Sentință civilă 1258 07.06.2017 Acțiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc. Judecătoria ONEȘTI Document finalizat Cod ECLI ECLI:RO:JDONE:2017:002.001258 Dosar nr. 441/270/2015 „Operator 2881. Confidențial, date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii...
Articolul 2Legea nr. 193/2000art. 2art. 29art. 3art. 4art. 41art. 5
acțiune în constatare Sentință civilă 1763 27.09.2017 Acțiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc. Judecătoria ONEȘTI Document finalizat Cod ECLI ECLI:RO:JDONE:2017:002.001763 „Operator 2881. Confidențial, date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001” ROMÂNIA JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL...
Legea nr. 193/2000art. 13art. 194art. 2art. 29art. 453art. 51art. 6
...la dosarul cauzei. Interogatoriile pârâților sunt luate separat. Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității formulată de pârâți și pe fondul cauzei: Avocat ………, pentru reclamantă, precizează că acțiunea este admisibilă; actul...
rectificare carte funciara Sentință civilă 470 14.02.2012 Carte Funciară Judecătoria ONEȘTI ROMÂNIA JUDECATORIA ONESTI JUDETUL BACAU DOSAR NR. 7289/270/2011 actiune în constatare rectificare carte funciara SENTINTA CIVILA NR. 470 Sedinta publica din data de 14.02.2012 COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN: PRESEDINTE – …...
Art. 908Legea nr. 7/1996Legea nr. 71/2011art. 100art. 111art. 137art. 167art. 201
...integranta din prezenta hotarâre. I N S T A N T A Deliberând, Asupra cauzei civile de fata, Constata ca prin cererea formulata si înregistrata pe rolul acestei instante la data de 22.02.2012 sub nr. 127/32/2012, contestatoarea ……- …, în contradictoriu cu intimata...
Legea nr. 146/1997OG nr. 32/1995.art. 1art. 2art. 249art. 3art. 372art. 399
...a pronuntarii de la acea data si care face parte integranta din prezenta hotarâre. I N S T A N T A Constata ca prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr.3211/270/2012 , petentul … a solicitat ca pe calea contestatiei la executare sa se constate...
Legea nr. 302/2004Legea nr.302/2004art. 110art. 119art. 12art. 131art. 132art. 15
...A N Ț A Deliberând, Asupra cauzei civile de față, constată că: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 1.02.2010 sub nr. 774/270/2010 reclamanții --- au solicitat în contradictoriu cu pârâta --- a se dispune desfacerea contractului de întreținere nr. 396/29.01.2008...
...și care face parte integrantă din prezenta hotărâre. I N S T AN Ț A, Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele, Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 19.03.2012 sub nr. 1548/110/2012, reclamantul pârât … a chemat în judecată...
Legea nr. 10/2001Legea nr. 10/2001.art. 115art. 12art. 14art. 15art. 1777art. 19
...această decizie, intimatul fusese obligat în solidar cu ……………, față de soluția de mai sus menționată, instanța constată că, titlul executoriu în baza căruia s-a declanșat procedura executării silite împotriva contestatorului, nu mai are suport juridic (decizia de impunere fiind anulată), situație în...
...extras de cont din data de 16.10.2007 în suma de 2.500 lei. Analizând instrumentele de plata precizate anterior, instanta constata ca acestea sunt emise pe parcursul a aprox. 7 luni, la diferite intervale de timp si în ele reclamanta a specificat ce reprezinta sumele de...
...2012 COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN: PRESEDINTE – …… GREFIER – …… Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta …., în contradictoriu cu pârâtul ….., având ca obiect constatare nulitate act juridic. La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta avocat …., pentru reclamanta...
...aceea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre. I N S T A N Ț A - deliberând - Asupra cauzei civile de față; Constată că prin plângerea înregistrată sub nr. 5333/270/2012 petentul --- a solicitat anularea procesului verbal de contravenție nr. --- încheiat la 2.05.2012...
...reclamanții --- și --- personal, lipsind reclamanta --- și pârâtele. Procedura completă. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, după care: Instanța constată că este competentă general, material și teritorial, conform art. 126 din Constituție, art...
Legea nr. 1/2000Legea nr. 18/1991Legea nr. 18/1991.art. 126art. 237art. 238art. 255art. 258
...vedere obiectul cauzei și prevederile art. 954, 94 și 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză. Instanța estimează o durată a cercetării procesului de 10 zile, în baza dispozițiilor art.238 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile de...
...de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată că toate onorariile de expert au fost achitate în prezenta cauză. Apărătorii reclamantei precizează că, nu au alte cereri de formulat, iar avocat ………………...
...ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. I N S T A N Ț A Deliberând, Asupra cauzei civile de față, Constată că reclamanții … , au chemat în judecată … solicitând anularea H.C.J. nr. 10249/8.08.2006. Prin cererea depusă la...
...ședință, după care, instanța constată cauza în stare de judecată și, față de cererea intimatului de judecare a cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare. I N S T A N Ț A Deliberând, Asupra acțiunii civile de față; Constată că prin plângerea formulată petentul …. a solicitat...
...hotărâre. I N S T A N Ț A Deliberând, Asupra cauzei civile de față, Constată că reclamanta … a chemat în judecată pârâții …, solicitând în baza probelor ce se vor administra, să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 600 m.p. teren...
...făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare. I N S T A N Ț A Deliberând, Asupra cauzei civile de față, Constată că reclamanta ….. cu sediul în municipiul …. ……...
...făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond. Avocat …. pentru petentă solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, cele reținute prin procesul verbal în sarcina petentei nu...