...Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le utile cauzei. Prin încheierea din data de 0.08.2016 instanța a respins excepție prescripției invocată de petentă. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: Prin procesul-verbal seria încheiat de intimata ANPC...
...nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe țară în vigoare la data plății, calculându-se majorări de întârziere; (8) Pentru situațiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data...
...este contractuală, iar executarea silită în natură, a obligației de a face, se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Potrivit art. 1073 Cod...
...care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripție a acțiunilor la care se refera textul de lege criticat. Articolul 36 din lege vizează doar acele acțiuni individuale care au ca scop realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, scopul măsurii fiind acela de a asigura satisfacerea drepturilor...
Articolul 36Legea nr. 85/2006art 1730art 36art 399art. 40articolul 36
...ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință. În acest sens, art.1846 alin.1 Cod civil prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art.1847 Cod civil ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată...
...penal, art.13 din Lg. nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si art.13Cod penal, art.31alin.2 cu ref.la art.290Cod penal, deoarece a intervenit prescriptia speciala a raspunderii penale. In baza art. 14, 346 C.proc.penala raportat la art...
Art. 177Legea nr. 3l/l990Legea nr.31/1990Legea nr.3l/l990art 1003art 14art 178art 33
...Prezenta infracțiune, comisă în noaptea de 04/05.04.3013, a fost comisă după considerarea ca executată a pedepsei de 1 an închiosare, însă înainte de împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei de 6 ani, stabilit conforma art.126 alin.1 lit. b C.pen. și reprezintă...
...la moștenire este actul juridic unilateral, expres și solemn, prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că nu își însușește titlul de moștenitor, desființând cu efect retroactiv vocația sa succesorală și devenind astfel străin de moștenire. Renunțarea este un act juridic...
...ca incadrarea in handicxap de gradul II a contestatorului , nu ii mai dadea dreptul acestuia sa beneficieze de vreo scutire inca din anul 2007 , debitele fiind calculate pentru ultimii 5 ani pentru incadrarea in termenul de prescriptie . In drept, instanta retine incidenta in cauza a prevederilor art.172...
...astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere. (2) Declarația de rezoluțiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripție prevăzut de lege pentru acțiunea corespunzătoare acestora. (3) În toate cazurile, declarația...
...solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. În primul rând, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiunea arătând că prejudiciul s-a produs la data de 11.05.2010 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 04.07.2014. Totodată, s-a arătat că...
Art. 4Legea nr. 32/2000art. 10art. 1003art. 13art. 1349art. 1669-1670art. 184
...respectiv al emitentului, acest termen nefiind stabilit în detrimentul creditorului cu consecința pierderii dreptului de a solicita plata sumei cuprinse în titlu deoarece acesta o poate solicita de la data scadentei și până la împlinirea termenului de prescripție. Aceste aspecte reies din dispozițiile art.41 din Legea 58...
Legea nr. 58/1934Legea nr. 58/1934.Legea nr.58/1934art. 10art. 12art. 19art. 194art. 2
...de repartizare a profitului obținut din activitatea societății, cât și cu privire la continuarea funcționării S.R.L.-ului, astfel încât creditorul să fie în imposibilitate de a-și satisface creanța în interiorul termenului de prescripție al executării silite. Așadar, suntem astăzi în prezența unor norme speciale care...
Legea nr. 152/2015Legea nr. 31/1990Legea nr. 31/1990.art. 11art. 202art. 286art. 622art. 65
...cont ( depus de către contestator) a fost și alimentat contul debitorului, a avut loc și declararea anticipată a creditului, fiind data de la care începe să curgă termenul de prescripție. Față de data de 31.05.2011, introducerea cererii de executare silită la data de 03.04.2014...
...împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data pronunțării Sentinței Civile nr. 457/12.03.2009 din dosarul 1.062062006 al J. C. M. si care reprezintă titlul executoriu ce sta la baza prezentei executări silite. Având în vedere împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art...
Legea nr. 138/2014.art. 1art. 12art. 1516art. 1522art. 24art. 406art. 453
...cererii de chemare în judecată ca nefondată. În motivarea excepției prescripției dreptului de a formula cerere de revendicare in cazul vânzării la licitație publica a unui imobil supus urmăririi silite se arată că la data de 14.02.2000 Judecătoria B. a pronunțat o ordonanța prin care S...
OG nr. 138/2000art. 1207art. 1246art. 197art. 453art. 520art. 551art. 552
...solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. În primul rând, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiunea arătând că prejudiciul s-a produs la data de 11.05.2010 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 04.07.2014. Totodată, s-a arătat că...
Art. 4Legea nr. 32/2000art. 10art. 1003art. 13art. 1349art. 1669-1670art. 184
...nr. 167/1958. Având în vedere aceste considerente, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâte urmează a fi respinsă ca neîntemeiată Așa după cum rezultă inclusiv din poziția procesuală a pârâtelor, clienții au aderat la prevederile Condițiilor generale contractuale, inclusiv sub aspectul definițiilor termenilor contractuali...
Legea Nr. 193/2000Legea nr. 193/2000art. 10art. 2art. 3art. 4art. 5art. 8
...Volksbank România S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența materială a Judecătoriei Bacău, prescripția dreptului la acțiune , lipsa de obiect a cererii, lipsa coparticipării procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, cu obligarea reclamantului...
Art. 1271Legea nr. 193Legea nr. 193/2000Legea nr.193/2000Legea nr.288/2010art. 1art. 10art. 1271
...care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada vreunui raport juridic cu pârâta astfel încât nu poate justifica calitatea de reclamant și excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a...
Legea nr. 71/2011art. 1art. 103art. 1088art. 1341art. 16art. 216art. 3
Plângere la soluția de neurmărire/netrimitere în judecată
potrivire în textul hotărârii
anulare act administrativ
...în mod repetat achitarea contravalorii lucrărilor de instalații electrice de care a beneficiat, suspectul SM invocând diverse pretexte pentru a obține amânarea plății, acesta urmărind în realitate împlinirea termenului de prescripție de 3 ani. Astfel, în luna iunie 2009 petrenta s-a adresat instanței de judecată cu o...
...noiembrie 2012. Cum cererea de executare silită a fost formulată la data de 29.01.2016, rezultă că este întemeiată apărarea contestatoarei referitoare la intervenirea prescripției dreptului de a cere executarea silită, termenul de 3 ani împlinindu-se cel mai târziu la data 30.11.2015. Intimatul nu...
Legea nr. 227/2007art. 120art. 395art. 396art. 45art. 6art. 706
...aceste condiții. Vechiul Cod civil stabilea prin art. 700, un termen de prescripție de 6 luni de la deschiderea succesiunii pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală. Reclamanta nu a făcut dovada în cauză că în interiorul acestui termen și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală. În consecință, pentru...
Legea nr. 319/1944Legea nr. 36/1995Legea nr. 71/2011art. 1art. 1103art. 1110art. 1134art. 2
...nu poate curge înainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel că momentul încheierii contractului, nu are nici o relevanță, reținând că pe acest capăt de cerere nu a operat prescripția.Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin...
Legea nr. 193/2000Legea nr.193/2000Legea nr.193/2000.Legea nr.313/1879OG nr.13/2011OG nr.9/2000art. 1092art. 3
...imobilului.” Potrivit Art. 35 din Legea nr. 7/1996: „(1) Acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond, va fi imprescriptibilă. (2) Față de terțele persoane care au dobândit cu bună-credință un drept real prin donație sau legat, acțiunea în rectificare nu se...
Art. 20Art. 21Art. 31Art. 33Art. 34Art. 35Art. 36Legea nr. 146/1997
...care fac obiectul masei succesorale și sulte. Prin note scrise la dosar(filele 203 și 209) pârâții au invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâților GT și GE și excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a reclamanților din prezenta cauză. În motivarea primei excepții pârâții invocă...
...la plângerea contravențională formulată la data de ……. ( fila 52), prin care a invocat excepția prescripției dreptului intimatei de a aplica sancțiunea în baza art.13 alin.1 din OG 2/2001. Aceasta a arătat că serviciile de mentenanță, accesorii și servicii asociate aferente infrastructurii terestre au...
Legea nr.146/1997OG nr.2/2001OG nr.21/1992OG nr.32/1995art. 1art. 10art. 11art. 14
...art.33 lit. a Cp. Având în vedere că în privința infractiunilor prev. de art. 84 pct. 2,3 din Lg. 59/1934 a intervenit prescripția răspunderii juridice penale , instanta urmează a înceta procesul penal pornit impotriva inculpatului , potrivit dispoz. art. 11 pct. 2 lit. b Cpp rap...
Legea nr.59/1934art. 10art. 11art. 14art. 191art. 215art. 41art. 74
...făcut decât cerere de partaj, până la soluționarea acesteia, prin hotărâre rămasă definitivă, se suspendă prescripția dreptului la acțiune contra debitorului coproprietar sau devălmaș. Potrivit alin. 3 creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din dreptul de proprietate asupra imobilului, fără a mai fi...
...Din conținutul acestei sentințe instanța apreciază faptul că reclamanta are calitatea de creditor al pârâtului Y, creanța nefiind acoperită până în prezent, iar în cauză nu a intervenit prescripția executării silite, creditorul fiind în drept să solicite partajarea bunurilor comune. În conformitate cu dispozițiile art 353 C.civ...
art 1art 18art 339art 340art 353art 44art. 353art. 988
...care solicitările reclamantei din prezenta acțiune sunt lipsite de obiect. II. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a arătat că nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, având la bază viciile de consimțământ care sunt invocate...
Art. 2Articolul 41Articolul 5Legea nr. 193/2000Legea nr. 193/2000.Legea nr. 363/2007Legea nr.193/2000Legea nr.71/2011
...care solicitările reclamantei din prezenta acțiune sunt lipsite de obiect. II. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a arătat că nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, având la bază viciile de consimțământ care sunt invocate...
Art. 2Articolul 41Articolul 5Legea nr. 193/2000Legea nr. 193/2000.Legea nr. 363/2007Legea nr.193/2000Legea nr.71/2011
...în suprafață de 30 prăjini, adică 53 ari și 70 centiari și 20 prăjini, adică 35 ari și 80 centiari. Pârâta A C prin întâmpinarea formulata a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active a Comisiei locale de fond funciar , a Primarului com. H ...
Art. 10Art. 36Art. 8Art. 9HG nr. 131/1991Legea nr. 167/1998Legea nr. 169/1997Legea nr. 18/1991
...și practică judiciară(filele 29-70). Prin încheierea din 21.11.2014, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei de obiect, invocate de pârâtă prin întâmpinare, pentru motivele expuse pe larg în această încheiere. În cauză, instanța a încuviințat și administrat la...
Legea nr. 193Legea nr. 193/2000Legea nr. 288/2010Legea nr.193/2000Legea nr.288/2010OUG nr. 50/2010OUG nr. 99/2006art. 1
...În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive." Art 255 reglementează măsurile provizorii ce pot fu luate de instanță în cazul lezării drepturilor nepatrimoniale. Conform art 1349 C.civ "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le...
Art 253Art 255Art 30Art 74Art. 1357Articolul 10art 1art 10
...înscrisuri și interogatoriul pârâtei. Pârâta Raiffeisen Bank a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare în perioada 04.11.2007-03.11.2010, iar pe fond a...
Art. 4Legea nr. 193/2000Legea nr.193/2000art 1art 194art 205art 29art 3
...legii, daune în legătură cu care Asiguratul a primit o plângere /cerere scrisă de despăgubire în timpul perioadei de asigurare sau ulterior acesteia, dar înainte de a fi operat prescripția. La constatarea întocmită înainte de intrarea în reparații de către inspectorul societății pârâte din 14.02.2014, de...
...de altfel, lipsește clauza de efectele contrare normei imperative care trebuie respectată pentru încheierea sa valabilă. Față de cele expuse și având în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare motivat că nulitatea clauzei este un arelativă și ce ar opera, în opinia sa...
Legea nr. 193/2000Legea nr.193/2000Legea nr.206/2004Legea nr.288/2010Legea nr.289/2004OUG nr.50/2010art. 1092art. 11
...taxă de timbru modică, suprafața de teren fiind situată lângă o stradă asfaltată, cu posibilitatea de a se racorda la utilități foarte repede. A mai invocat și excepția prescriptibilității acțiunii. În motivarea acestei excepții, pârâtul a arătat că prin actul de vânzare cumpărare nr XXX, Ț.N împreună...
...executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite. În speța de față contestatorul a formulat contestație împotriva procesului verbal de sechestru nr 49452/21.04...
...Cod procedură fiscală contribuabilul suspus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite. În speța de față contestatoarea a formulat contestație împotriva actelor de executare...
...si lucrările dosarului instanța retine ca: Potrivit dispozițiilor articolului 172 Cod procedura fiscală contribuabilul suspus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite. În fapt...
...executării silite având posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite. În cadrul contestației la executare de față contestatorii invocă nelegalitatea actelor de executare față de ei motivat...
Legea nr.93/2009art. 399art. 52art. 8articolul 373
...a sesiza instanța de executare urm?rind anularea actelor de executare silit? contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite. În spe?a de față contestatoarea a formulat contestație împotriva actelor de executare, respectiv a titlului executoriu nr…… și...
...executării silite având posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite. În cadrul contestației la executare de față contestatorul consideră nelegală executarea silită pornită împotriva sa motivat de...