Furt calificat. Obiect material de valoare modică. Bunuri de consum propriu. Circumstanțe atenuante.
potrivire în obiect
penal / probe
...art. 37 lit. a C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., recidivist, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a...
...în mod reperat, diverse sume de bani din casa părinților, bani pe care i-a folosit în scopuri personale respectiv suma de 48.100 lei, s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la furt, prevăzută de art. 31 raportat la art. 208 al...
Tâlhărie.coautorat. săvârșirea de către unii dintre participanți a actelor de violență și amenințare și de către alții a actelor de furt
potrivire în obiect
...Totodată, s-a respins cererea inculpaților privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie calificată în infracțiunea de furt calificat. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 31 oct.2006, în jurul orelor 21,00 inculpații Ș.P.I...
Infracțiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Latură obiectivă. Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări. Complicitate.
potrivire în obiect
Infracțiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Latură obiectivă. Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări. Complicitate. Decizie 334 02.04.2010 Infracțiuni Curtea de Apel PLOIEȘTI Infracțiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Latură obiectivă. Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări. Complicitate. Codul penal, art. 211 alin.1, alin. 2...
3. aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de disp.art.71 c.p., constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.”d”c.p., constând în “interzicerea drepturilor părintești”.
potrivire în sumar
penal / probe
...nr.700/2005, Judecătoria Câmpina, a condamnat pe inculpatul M.C.N. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208-209 alin.1 lit.e,g,i C.p. cu aplic.art. 41 alin.2 C.p. Conform art.71...
Apelul peste termen. Perioada în care poate fi declarat.
potrivire în sumar
penal / probe
...pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., pe inculpatul P.I.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 83 C.pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani dispusă anterior, față de acesta...
Repunere în termenul de recurs. Recurs tardiv formulat.
potrivire în sumar
penal / probe
...2009 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din Camera de Consiliu din 05 mai 2009, Judecătoria Ploiești a condamnat pe inculpatul G.F.V, la pedeapsa de 3(trei)ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. și ped. de art.208 alin...
Concurs de infracțiuni, lipsa gradului de pericol social al unei infracțiuni.
potrivire în sumar
penal / probe
...art. 192 alin. 2 Săvârșirea de către o persoană cunoscută cu antecedente penale și aflată în stare de ebrietate a unei infracțiuni de furt calificat și a uneia de violare de domiciliu, în concurs real, pe timpul nopții și în dauna unei persoane în vârstă cu care a...
Revocare măsură preventivă. Depășirea termenului rezonabil prevăzut de art.6 par.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
potrivire în sumar
...1, art. 1451 Fapta unei persoane care cu intenție determină o minoră în vârstă de 13 ani să sustragă diverse sume de bani de la părinții săi întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de furt. Curtea de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru cauze...
Legea nr. 356/2006art. 136art. 139art. 1451art. 148art. 2art. 5art. 6
Incidența legii nr. 554/2005 restituirea permisului de conducere
potrivire în textul hotărârii
...hotărârea penală definitivă, reclamantul a fost condamnat la închisoare, cu suspendare, deoarece a transportat cu autoturismul proprietate personală, bunuri provenite din furt, astfel că se justifică măsura anulării permisului de conducere, fiind irelevant faptul că s-a dispus sau nu și confiscarea autoturismului. Împotriva sentinței nr. 157/2005...
Legalitatea aplicării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părintești , față de principiul preeminenței dreptului comunitar- art. 8 din convenția europeană a drepturilor omului
potrivire în textul hotărârii
...inculpații: 1. B. F. C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, faptă prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,e,g,i Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu...
Individualizarea pedepselor. pluralitatea de infracțiuni. contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente săvârșie de persoana fizică.
potrivire în textul hotărârii
...se poate adăuga un spor de până la 5 ani. Decizia penală nr. 536 din 13 iunie 2008 - R Prin sentința penală nr. 181 din 04 martie 2008 a Judecătoriei Buzău s-a dispus condamnarea inculpatului pentru tentativă de furt calificat prev. de art. 20 rap. la art...
Căile de atac ordinare. apelul. soluțiile la judecata în apel. desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei pentru rejudecare de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată.
potrivire în textul hotărârii
...nr. 399/P/2005 din 29 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, între alții, și a inculpatei-recurente pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 al.1 , art. 209...
Legea nr. 487/2002art. 10art. 11art. 114art. 117art. 146art. 197art. 208
Căile de atac ordinare. Recursul. Soluțiile la judecata în recurs. Declararea, renunțarea,retragerea recursului.Liberarea provizorie sub control judiciar. Recurs tardiv.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...pronunțată de Judecătoria Târgoviște, inculpatul apelant a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al. 2 Cod penal, furt calificat prevăzut de art. 208 al. 4 – 209 al. 1 lit. e și g Cod...
OUG nr. 195/2002art. 160/9art. 1602art. 1608aart. 1609art. 192art. 208art. 33
Conflict negativ de competență. Recunoașterea hotărârilor penale pronunțate în străinătate pe cale incidentală.
potrivire în textul hotărârii
...pedeapsă executată, precum și în Italia, unde a fost sancționat și a executat pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de furt în anul 2006. Drept urmare, a solicitat contopirea pedepselor și deducerea acestor perioade precum și a celei în care s-a aflat în arest...
...pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. condamnarea inculpatei Ș.L.T., la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata Ș.L.T. Tribunalul în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b C.proc...
Acțiune formulată de sindicat. Anularea cererii pentru lipsa calității de reprezentant.
potrivire în textul hotărârii
...emis 2 decizii, care prevăd printre altele faptul că dacă nu se va identifica autorul sustragerilor de bunuri din societate, sancțiunile vor fi aplicate tuturor salariaților și maiștrilor din schimbul în care s-a constatat furtul. Această mențiune este în contradicție cu art.271 Codul Muncii, care prevăd...
Abatere disciplinară. Neexecutarea unui ordin verbal al conducătorului ierarhic superior
potrivire în textul hotărârii
...R. și I.I., efectuând un control la instalația electrică, neexistând nici o suspiciune de furt, care să facă obiectul unor cercetări penale. Împotriva acestei sentințe, intimata în contestație a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit a fost anulată decizia...
Drept penal. individualizarea judiciară a pedepsei. criterii. conduita procesuală sinceră. proporționalitatea sancțiunii.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...ajunși în zona respectivă, în jurul orelor 17,00 cei doi inculpați au atașat o instalație improvizată compusă din pompă și 2 furtune și au umplut un recipient din plastic cu capacitate de 1000 litri pe care l-au încărcat într-un autoturism Dacia . Cei doi inculpați au...
Suspendarea pedepsei. condiții de acordare. calculul termenului de reabilitare, atunci când cel ce solicită suspendarea pedepsei a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau 1 an.
potrivire în textul hotărârii
...pe lângă criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod pen. și faptul că inculpatul este recidivist fiind condamnat de 3 ori pentru infracțiuni de furt și tâlhărie la pedepse cu închisoarea, dintre care una de 7 ani. De asemenea, s-a ținut cont și de atitudinea...
Legea nr.243/2002OUG nr.105/2001art. 1art. 135art. 179art. 37art. 385/15art. 385/9
Recunoașterea hotărârilor penale străine pe cale principală și incidentală. Art. 116, 117, 118 din Legea nr. 302/2004, modificată și actualizată
potrivire în textul hotărârii
...03.01.2000, T.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată pentru o perioadă de încercare de 5 ani de la data intrării în vigoare a acestei sentințe pentru o faptă de furt prev. de art. 198 alin...
Art. 116Legea nr. 110/1975Legea nr. 110/75Legea nr. 30/1994Legea nr. 302/2004Legea nr.110/75.Legea nr.30/1994Legea nr.302/2004
Schimbarea încadrării juridice. Recalificarea căii de atac a recursului.
potrivire în textul hotărârii
penal / probe
...arată că în mod greșit tribunalul a schimbat încadrarea juridică, întrucât inculpații se aflau în posesia bunurilor considerate sustrase de la partea vătămată în momentul însușirii. Recursurile sunt fondate. Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 C.pen....
Anulare contract de vânzare cumpărare. Dispozițiile art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006
potrivire în textul hotărârii
insolvență
...fi fost mai mare daca ar fi fost pastrata în patrimoniu, inclusiv suportarea costurilor de întretinere, cât si pericolul de furturi si dezmembrari. Pe de alta parte în masura în care contractul de vânzare cumparare ar fi anulat, interesele creditorilor nu ar fi aparate întrucât în patrimoniul societatii...
...de nelegalitate din cererea introductiva, unde reclamanta a invocat lipsa rolului activ al organului de solutionare a contestatiei si ca organele fiscale nu au luat în calcul pierderile inerente actului comercial, precum si pierderile suportate de societate ca urmare a unor furturi repetate. Or, aceste motive nu pot...