ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria VASLUI ·

Sentinţă penală nr. 197 din 30.03.2023

Instanță
Judecătoria VASLUI
Dosar
Obiect
Liberare condiţionată.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 07.02.2023 sub nr. 1113/333/2023, petentul condamnat DS a solicitat liberarea condiţionată anterior executării integrale a pedepsei de 18 ani, 0 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.339/2009 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr..../2010 emis de Trib.

Vaslui.

Analizând susţinerile condamnatului, precum şi actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Raportând criteriile prevăzute de lege la situaţia petentului condamnat, precum şi la actele aflate la dosarul cauzei, instanţa reţine că, potrivit procesul-verbal nr..../07.03.2023, Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Găeşti a stabilit că persoana privată de libertate DS nu poate fi liberată condiţionat anterior executării integrale a pedepsei de 18 ani, 0 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.339/2009 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr..../2010 emis de Trib.

Vaslui, având în vedere că deţinutul nu a fost recompensat în perioada analizată, propunând un termen de amânare de 5 luni, respectiv după data de 06.08.2023.

Executarea pedepsei a început la 08.03.2009 şi urmează să expire la termen la data de 05.09.2025.

Pentru a dobândi vocaţie în vederea liberării condiţionate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 18 ani închisoare 3/4-fracţia, respectiv 4930 zile închisoare.

Până la data de 07.03.2023, condamnatul are un total de 5724 zile câştigate şi executate.

Potrivit caracterizării aflate la dosar rezultă faptul că, în perioada analizată (08.09.2022 şi până în prezent), persoana condamnată a manifestat un comportament corespunzător, nefiind recompensată sau sancţionată disciplinar, cu implicare în cadrul demersurilor de reintegrare socială, unde a finalizat Programul de educaţie pentru viaţa de familie si a participat la activităţi semistructurate de tipul concursuri tematice, creație literară, dezbateri, activităţi de informare/consiliere/medierea muncii, activităţi sportive și moral-religioase desfăşurate cu reprezentanții altor culte.

De asemenea, a participat la activități psihologice semistructurate, de tipul: stagii de practică.

De la data depunerii (17.03.2009) şi până in prezent, deținutul a executat pedeapsa in Penitenciarele: Vaslui, Iași, București Rahova, Giurgiu, Constanța Poarta-Albă, Spital Constanţa Poarta-Albă, Tulcea, Craiova, Spital Târgu Ocna, Spital Dej și Găești (05.12.2018), timp in care a manifestat un comportament foarte bun, fiind recompensat de 25 de ori şi nesancționat disciplinar.

La începutul executării pedepsei, a declarat că este absolvent a 8 clase şi că are o calificare profesională de agricultor.

Pe parcursul executării pedepsei, s-a implicat în mod activ și constant în cadrul demersurilor educaţionale, unde a finalizat un nr. de 11 programe şi module.

De asemenea, a participat la mai multe şi diverse activităţi semistructurate, de tipul: concursuri tematice, creație literară, conferinţe, dezbateri, vizite la obiective cultural; artistice (muzeu, mănăstire), activități de informare/consiliere/medierea muncii, vizionare de filme, activități sportive si moral-religioase desfășurate atât cu preotul unității cât şi cu reprezentanţii altar culte.

A reuşit să îndeplinească recomandările prevăzute în planul individualizat, înregistrând astfel un progres în plan educaţional.

În plan psihosocial, a avut o bună implicare şi a finalizat 5 programe, printre care cel de pregătire pentru liberare şi cel de reducere a riscului de recidivă după închisoare si a participat la diverse activităţi semistructurate (sociale și psihologice).

Pe parcursul executării pedepsei nu a înregistrat refuz în ceea ca priveşte activitățile și programele recomandate în plan individualizat.

In ceea ce priveşte activităţile productive, s-a implicat și a reușit să obţină un număr de 83,59 zile câștig din munca prestată în interiorul locului de deținere, fiind remunerat pentru activitatea desfăşurată.

La ultima analiză în cadrul comisiei de selecție si repartizare la muncă a înregistrat un refuz în ceea ce priveşte punctele le lucru propuse.

În participarea la activităţi de reintegrare socială şi lucrative, a obținut un număr de 1114 de credite, din care au fost scăzute prin recompense 1075 de credite, soldul disponibil in prezent fiind de 39 de credite.

Pe parcursul executării pedepsei, a menţinut legătura cu mediul de suport, prin intermediul vizitelor ocazionale şi al convorbirilor telefonice, fiind susţinut financiar de membrii familiei.

În drept, potrivit art.59 Cod penal anterior, liberarea condiţionată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanţă dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiţii: condamnatul să fi executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat şi că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabileşte următoarele condiţii în care se poate dispune liberarea condiţionată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

În raport de data săvârşirii infracţiunii, 6/7 martie 2003, analizând modificările intervenite cu privire la condiţiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiţionate, se constată că Noul Cod penal conţine dispoziţii mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să se afle, la data împlinirii fracției, în executarea pedepsei în regim semideschis/deschis şi să facă dovada că a achitat obligaţiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare.

De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării şi executarea restului de pedeapsă.

Având în vedere şi dispoziţiile art.5 N.C.pen. instanţa urmează a analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiţionată a petentului condamnat raportându-se la condiţiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

Analiza instanţei de judecată:

- se constată ca fiind îndeplinită condiţia de legalitate a executat cel puţin 3/4 din durata pedepsei cf. art. 59 Cod penal 1968– condamnatul a executat, cumulat, o perioadă suplimentară de 794 zile, fila 34 dosar instanţă;

- se constată ca fiind îndeplinită condiţia de temeinicie este stăruitor în muncă cf. art. 59 Cod penal 1968 fraza II-a - a obţinut în urma muncii prestate 83,59 zile considerate câştig – fila 50, dosar instanţă;

- se constată ca fiind îndeplinite condiţia de temeinicie - este disciplinat şi condiţia de oportunitate dă dovezi temeinice de îndreptare - cf. art. 59 Cod penal 1968 fraza II-a – a manifestat un comportament corespunzător, nefiind recompensat sau sancţionat disciplinar, cu implicare în cadrul demersurilor de reintegrare socială, unde a finalizat Programul de educaţie pentru viaţa de familie si a participat la activităţi semistructurate de tipul concursuri tematice, creație literară, dezbateri, activităţi de informare/consiliere/medierea muncii, activităţi sportive și moral-religioase desfăşurate cu reprezentanții altor culte.

De asemenea, a participat la activități psihologice semistructurate, de tipul stagii de practică.

De la data depunerii (17.03.2009) şi până in prezent, deținutul a executat pedeapsa in Penitenciarele: Vaslui, Iași, București Rahova, Giurgiu, Constanța Poarta-Albă, Spital Constanţa Poarta-Albă, Tulcea, Craiova, Spital Târgu Ocna, Spital Dej și Găești (05.12.2018), timp in care a manifestat un comportament foarte bun, fiind recompensat de 25 de ori şi nesancționat disciplinar.– astfel că, în convingerea acestei instanţe de judecată, a dat dovezi temeinice de îndreptare şi poate fi redat societăţii.

- condiţia de oportunitate constând în raportarea la - reperul antecedentelor penale - cf. art. 59 Cod penal 1968 fraza II-a – se constată a fi îndeplinită – nu are antecedente penale, filele 35 dosar.

În concluzie se constată că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de lege, astfel că va dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat.

Având în vedere toate aceste aspecte, instanţa va admite cererea având ca obiect liberarea condiţionată.

În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală cu trimitere la art. 59 Cod penal 1968, va dispune liberarea condiţionată a condamnatului DS, fiul lui H. şi E., născut la data de ..., anterior executării integrale a pedepsei de 18 ani, 0 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.339/2009 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr..../2010 emis de Trib.

Vaslui.

Va atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.61 Cod penal 1968 privind revocarea liberării condiţionate.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat TCG cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. ... /2023 emisă de Baroul Vaslui) în cuantum de 340 lei rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea având ca obiect liberarea condiţionată.

În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală cu trimitere la art. 59 Cod penal 1968, dispune liberarea condiţionată a condamnatului DS, fiul lui H. şi E., născut la data de ..., anterior executării integrale a pedepsei de 18 ani, 0 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.339/2009 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr..../2010 emis de Trib.

Vaslui.

Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.61 Cod penal 1968 privind revocarea liberării condiţionate.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat TCG cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1... /2023 emisă de Baroul Vaslui) în cuantum de 340 lei rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei de judecată, astăzi, 30.03.2023.