Judecătoria VASLUI · .../333/2024
Sentinţă civilă nr. 195 din 08.04.2022
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus, la data de 05.02.2021, contestatoarea GDG, în contradictoriu cu intimata ILTD, a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. 94/T/2021, nelegal şi abuziv întocmite, efectuate de BEJ AC şi alţii, solicitând desfiinţarea actelor de executare silită îndeplinite până la această dată.
În motivare, contestatoarea a arătat că nu a avut şi nu are nicio relaţie de orice natură cu pretinsul creditor I.
LTD, solicitând anularea încheierii Judecătoriei Vaslui pronunţată în dosarul nr. .../333/2024 la data 18.01.2021 de încuviinţare executare silită ca fiind netemeinică, nelegală.
Pe cale de excepţie, contestatoarea a invocat nulitatea absolută a încheierii Judecătoriei Vaslui din 19.01.2021, nulitatea absolută a actelor de executare silită întocmite de BEJ AC şi alţii, motivat de faptul că aceasta nu a fost notificată despre cesiunea de creanţă.
Astfel, din actele ce i-au fost comunicate la data 03.02.2021 a dedus că CP ar fi exportat prin cesiune creanţa ce o avea asupra sa la data 18.01.2008, probabil în acest context I.
LTD societate cu sediul în Malta solicită executarea silită.
În cazul în care s-a procedat la cesiunea creanţei, contestatoarea a solicitat instanţei să constate şi să dispună nulitatea cererii de executare silită cât şi a actelor de executare silită întrucât aceasta nu a fost notificată despre cesiunea creanţei.
Contestatoarea a învederat că, în opinia sa, debitul nu este cert, lichid si exigibil.
Contestatoarea a înţeles să invoce excepţia prescripţiei dreptului de a mai obţine executarea silită în cauză, prin raportare la dispoz. art. 6 alin. (4) Cod civil, potrivit cărora prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
De asemenea, aceasta a arătat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile privind prescripția executării silite din Decretul nr. 167/1958 şi dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, respectiv prescripţia şi dreptul de a cere executarea silită din Codul de procedură civilă 1865 coroborat cu prevederile art.
I pct. 158 din OUG nr. 138/2000, raportat la data 18 ianuarie 2008, data încheierii contractului de credit dintre creditoare şi CP P LTD.
Or, potrivit art. 6 din actul normativ, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani iar conform art. 7 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită adică din anul 2008 dată de la care a încetat plata ratelor de credit către CP LTD.
A precizat contestatoarea faptul că prescripţia dreptului de a cere executarea silită este o sancţiune de drept procesual civil si are ca efect urmarea ca nu mai permite creditorului pasiv să îşi exercite dreptul său după obţinerea titlului executoriu, pasivitatea creditorului constă în faptul că nu a manifestat nicio diligenţă pentru punerea în executare a titlului executoriu în timpul legal prevăzut.
Contestatoarea a învederat că în cauză nu există niciun caz de întrerupere a curgerii prescripţiei, drept care la data 2011 creditorul CP (G.) LTD şi-a stins prin delăsare, lipsa de interes, pasivitate dreptul de a mai obține executarea silită.
Nici creditoarea cesionară I.
LTD nu poate dobândi dreptul de executare silită a contractului de credit în cazul în care aceasta a preluat, achiziţionat creanţa cum după anul 2011 a primit un titlu care NU mai avea forţă executorie prin împlinirea termenului de 3 ani, riscul revenind intimatei.
Faţă de cele menţionate, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare silită îndeplinite în dosarul 197/333/2021 şi 94/T/2021.
În dovedire, partea a depus înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz. art. Codului civil, ale Legii nr. 71/2011 şi ale Decretului nr. 167/1958.
Cererea a fost timbrată cu suma de 1000 lei potrivit chitanţei aflate la fila 6 ds.
Acţiunea a fost comunicată intimatei care a formulat întâmpinare la data de 29.03.2021, prin cară a solicitat respingerea ca nelegală şi neintemeiată contestaţia la executare formulată împotriva executării silite înseşi şi a actelor de executare încheiate de executorul judecătoresc TDP în dosarul execuţional nr. 94/2021.
În motivare, intimata a arătat că, la data de 18.01.2008, a fost încheiat Contractul nr. .../279235, între CP (G.) LTD, în calitate de împrumutant și contestatoare, în calitate de împrumutat, prin care creditorul i-a acordat acesteia din urmă un împrumut, iar întrucât debitoarea a încetat să mai achite ratele, instituţia financiar bancară a declarat creditul scadent anticipat şi ulterior a cesionat întreaga creanţă către intimată.
Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Cum încercările cretitorului de a oferi consiliere şi posibilitatea rambursării creanţei în mai multe rate avantajoase au fost ignorate de către contestatoare, a precizat intimata, în anul 2013 s-au început formalităţile de executare silită prin intermediul BEJA SV, care la data da 26.11.2019 constată insolvabilitatea debitoarei, urmand ca în anul 2021 să fie reluată executarea silită prin intermediul BEJ TDP.
Pe cale de exceptie, intimata a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, motivând că termenul de 15 zile în care se putea introduce contestaţia la executare diferă după cum obiectul acesteia este reprezentat de un act de executare, ipoteză în care termenul curge de la data la care contastatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă, respactiv după cum esta vorba de contestarea executării însăşi, ipoteză în care termenul curge fie de la data de la care debitorul a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare în cazul în care acesta nu a primit încheierea de încuviinţare a executării și nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.
Intimata a apreciat că în acest caz se impune respingerea contestaţiei la executare ca tardiv introdusă, întrucât instanţa poate proceda, în temeiul art. 152 Cod proc. civ., la punerea în discuţia părţilor a recalificării contestaţiei la executare îndreptată împotriva unor acte de executare ca fiind contestaţie împotriva executării silite însăşi.
Pe fondul cauzei, referitor la solicitarea contestatorului de anulare a actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional, intimata a arătat că toate documentele întocmite în cadrul procedurii de executare silită au fost transmise la adresa menţionată în prezenta acţiune, executarea silită însăşi, cât şi toate actele de executare fiind întocmite de către executorul judecatoresc cu respectarea tuturor regulilor de font şi de formă impuse de dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Referitor la solicitarea contestatorului de anulare a încheierii Judecătoriei prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite a contractului, intimata a precizat că procedura încuviinţării executării silite efectuate reprezintă o procedură separată de executarea silită în sine care este atribuită executorului judecătoresc ca urmare a modificării art. 666 Cod proc. civ. prin OUG nr. 1/2016.
Astfel, în cadrul procedurii încuviinţării executării silite, instanţa de judecată este obligată să verifice chiar documentul în sine, înscrisul efectiv, pentru a determina dacă acesta îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea dobândi efectul constând în caracterul, însuşirea de a fi titlu executoriu, efect ce se constată numai prin pronunţarea încheierii de admitere a cererii de investire cu formulă executorie.
Cu privire la precizările debitoarei potrivit cărora nu ar exista nicio relaţie de orice natură cu pretinsul creditor I.
LTD, intimata a învederat că, la data de 19.01.2004, a fost încheiat contractul de credit şi, având în vedere faptul că debitoarea nu a înţeles să achite întreaga creanţă, contractul a fost reziliat automat de cedent şi declarat scadent anticipat.
Instituţia financiar bancară în calitate de cedent şi actualul creditor, în calitate de cesionar au încheiat contractul de cesiune de creanţă prin care Cedentul a cedat Cesionarului un portofoliu de creanţe neperformante, între care se regăseşte şi cea rezultată din contractul bancar din prezenta cauză.
Intimata a apreciat că a făcut dovada calităţii de creditoare atât prin contractul de cesiune de creanţe cât şi prin avizul de înscriere al creanţei în Arhiva Electronică, fiind îndeplinite toate condiţiile cerute de Legea nr. 99/1999 și a făcut publicitatea cesiunii astfel cum esta prevăzut de Lege.
În ceea ce priveşte susţinerile debitorului contestator cu privire la caracterul creanței, intimata a arătat că debitul deţinut împotriva debitorului provine din nerespectarea obligaţiilor asumate prin încheierea contractului.
În cazul de faţă, creanţa creditorului rezultă din contractul de credit prin care debitorul şi-a asumat obligaţia achitării sumei împrumutate şi a dobânzii aferente, la termenele menţionate în graficul de rambursare, fiind inserată şi clauza penală referitoare la acoperirea prejudiciului pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiei de plată.
Referitor la caracterul lichid al creanţei, conform definiţiei legale, acesta vizează posibilitatea de determinare a câtimii creanţei pe baza titlului executoriu.
Astfel având în vedere faptul că debitorul a întârziat cu plata ratelor, contractul a devenit scadent anticipat rezultând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, declararea anticipată a scadenţei creditului fiind realizată numai după ce refuzul debitorului de a-şi respecta obligaţiile de plată a fost evident, deoarece numai creditorul care şi-a executat sau se declară gata să îşi execute obligaţiile este singurul în drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluţiunea contractului sau să ceară executarea silită a contractului şi de a nu ajunge la rezoluţiune.
Faţă de susţinerile contestatoarei cu privire la pretinsa intervenire a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, intimata a menţionat că respectivul Contract de credit intervenit între intimată în calitate de împrumutat şi cedent a fost încheiat la data de 18.01.2008.
Creditorul iniţial a formulat cerere de executare silită înregistrată pe rolul BEJA SV formându-se dosarul cu nr. .../2013, ca urmarea a cesiunii şi demersurilor execuţionale demarate până la acea dată care nu a identificat contestatorul cu bunuri urmăribile BEJA SV emite în data de 26.11.2019, încheiere de încetare executare potrivit art. 702 alin. 1 pct. 2 C.P.C. şi, ulterior, intimata a procedat la reluarea executării prin intermediul BEJ TDP în anul 2021, formându-se dosarul cu nr. 94/2021 şi încuviinţată la data de 19.01.2021.
Astfel, ca urmare a predării acestui dosar execuţional la BEJ, executarul Judecătoresc a efectuat toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua în considerare o potenţială prescripţie.
Referitor la presupusa inopozabitlitate a cesiunii de creanţă ca urmare a necomunicării acesteia, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca fiind nefondat, avand în vedere dispoz. art. 1.573 Cod civil, potrivit cărora creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarulul, fără notificarea debitorului, iar potrivit art. 1.579 Cod Civil, cesiunea unei universalităţi de creanţe, actuale sau viitoare, nu este opozabliă terţilor decât prin înscrierea cesiunii în arhivă.
Cu toate acestea, cesiunea nu aste opozabilă debitorilor decât din momentul comunicării ei.
Totodată, a precizat aceasta, aşa cum rezultă din dovada de comunicare depusă la dosarul cauzei, creditorul cesionar şi intimata au notificat-o pe debitoarea GDG, prin intermediul unei scrisori cu confirmare de primire, aşa cum prevede legislaţia în materie, factorul poştal s-a deplasat la adresa debitoarei, în vederea predării respectivei notificări de cesiune, comunicarea fiind făcută pe aceeaşi adresă indicată în contractul de credit, prin scrisoare recomandată cu conținut declarat, debitoarea fiind avizată la data de 16.08.2019, însă plicul nu a putut fi predat întrucât la domiciliu nu a fost gasită nicio persoană care să semneze de primire fiind menţionat NS (nimeni să semneze), iar debitoarea nu s-a prezentat în urma avizării pentru ridicarea corespondenţei.
Pentru aspectele relatate în cuprinsul întâmpinării, intimata a solicitat instanţei să constate nelegalitatea şi netemeinicia contestaţiei la executare formulată de contestator şi pe cale de consecinţă să respingă acţiunea.
În probaţiune, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În drept, intimata a invocat dispoz. art. 205 şi urm. din Cod proc. civ., precum şi dispoziţiil elegale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Prin încheierea din 12.08.2021, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Sub aspect probatoriu, instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, la data de 18.01.2008, a fost încheiat Contractul nr.
N.../279235, între CEB, în calitate de împrumutător și contestatoarea GDG în calitate de împrumutat, prin care creditorul i-a acordat acesteia din urmă un împrumut şi întrucât debitoarea a încetat să mai achite ratele, instituţia financiar bancară a declarat creditul scadent anticipat şi ulterior a cesionat întreaga creanţă către CP (G.) LTD, care la rândul său a vândut creanţa intimatei I.
LTD.
Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la data de 05.08.2019.
Executarea silită împotriva contestatoarei a fost demarată la data de 24 septembrie 2013 cand s-au început formalităţile de executare silită prin intermediul BEJA SV, care la data da 26.11.2019 prin încheierea de încetare executare silită s-a constatat insolvabilitatea debitoarei, s-a dispus încetarea executării silite în dosarul execuţional 2032/2013 al BEJA SV întrucât executarea nu putea fi efectuată din causa lipsei de bunuri urmăribile ale debitoarei, urmând ca la data de 05.01.2021 să fie reluată executarea silită prin intermediul BEJA ACAL şi TDP, la cererea creditoarei I.
Ltd, prin înregistrarea dosarului execuţional ...T/2021 în baza titlului executoriu reprezentant de contract de credit nr. .../279235 din data de 18.01.2008 emis de CEP.
Ulterior, la data de 06.01.2021 a fost emisă încheierea nr...de către BEJA ACAL şi TDP prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 94/T/2021 la cererea creditoarei I. LTD formulată la data de 05.01.2021.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 19 ianuarie 2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul .../333/2021 a fost încuviinţată executarea silită la cererea creditoarei I.
LTD, împotriva debitoarei GDG, pentru suma de 22.113,11 Eur (la cursul BNR din ziua plăţii).
Copie a titlului executoriu, încheierea de încuviințare a executării silite, încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și adresele de înființare a popririi bancare și asupra veniturilor lunare ale debitorului, au fost comunicate acesteia la data de 02.02.2021, conform dovezii de comunicare (dosar de executare).
În ceea ce privește creanța urmărită, instanța mai reține și faptul că, ulterior declarării scadenţei anticipate a creditului acordat contestatorilor, creditoarea a transmis creanța deținută împotriva debitoarei, în temeiul titlului executoriu de mai sus, către CP (G.) LTD, care la rândul său a vândut creanţa intimatei I.
LTD .
Creanţa a fost cesionată către I.
LTD, prin contract de cesiune creanţe încheiat între creditorul cedent şi cesionară la data de 30 iulie 2019.
Creditorul-cesionar putea formula o nouă cerere de executare silită, dar în speţă cesionarii care erau în termen de a solicita executarea silită nu au notificat cesiunea de creanţă în mod conform, pentru ca cesiunea sa fie opozabilă părţilor.
În considerarea motivelor de fapt şi de drept expuse anterior, instanţa va reţine că intimata – cesionară nu a făcut dovada notificării legale către contestator a cesiunii de creanţă, obligaţia de a comunica creditoarei schimbările privind domiciliul sau datele de identitate revine debitorului pe durata derulării contractului de credit, dar după începerea executorii silite procedura de citare este cea prevăzută pentru dreptul comun, cu atât mai mult cu cât imobilul situat la adresa cu care debitorul figura ca având domiciliu a fost vândut la licitaţie, fiind adjudecat.
În drept, potrivit art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.” Instanţa constată că în soluţionarea prezentei contestaţii, în baza art. 24 C.proc. civ. sunt aplicabile disp. normelor de procedură ale noului C.proc. civ.
Sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului creditoarei de a cere executarea silită invocată de contestator, instanţa reţine următoarele:
În temeiul art. 201 din Legea nr. 71/2011, instanţa apreciază că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Secţiunii a VI-a indice 2 – Prescripţia dreptul de a cere executarea silită din Codul procedură civilă din 1865, astfel cum a fost introdusă prin art.
I pct. 158 din OUG nr. 138/2000, având în vedere data de 18.01.2008, când a fost încheiat contractul de credit nr. nr.
NPFG727/279235 între CEB şi contestatoare.
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită este o sancţiune de drept procesual civil şi are ca efect faptul că nu mai permite creditorului să-şi exercite dreptul său, după obţinerea titlului executoriu, dacă nu a manifestat diligenţa necesară pentru a-l pune în executare.
Art. 6 din Decretul nr. 167/1958 prevede că „dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani”, iar art. 707 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 405 alin. 3 Cod procedură civilă din 1865) dispune că „prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie”.
Potrivit art. 706 alin. 1 fraza I şi alin. 2 Cod procedură civilă (art. 405 alin. 1 şi 2 din Cod procedură civilă din 1865), „dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel”, iar „termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită”.
Pe parcursul curgerii termenului de prescripţie, pot interveni anumite cauze care să-l împiedice pe creditor să-şi exercite dreptul, iar legiuitorul a reglementat strict şi limitativ cazurile de suspendare şi întrerupere a termenului de prescripţie.
Instanţa constată că în cauză nu au fost cazuri de suspendare a termenului de prescripţie, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 708 Cod procedură civilă (art. 4051 alin. 1 lit. a-d din Codul de procedură civilă 1865) şi nici cauze de întrerupere prevăzute de art. 709 Cod procedură civilă (art. 405 alin. 1 din Codul de procedură civilă 1865).
Instanţa reţine că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită, în speţă, iniţial de la data declarării scadenţei anticipate a debitului, în anul 2013, a fost pornită executarea silită.
Din copia conformă înaintată de BEJA SV, (dosar executare silită 2032/2013), rezultă că la cererea creditorului I.
LTD transmisă executorului judecătoresc acesta renunţă la executarea silită, solicitând încetarea executării şi restituirea titlului executoriu.
Defavorizarea creditorului constă în faptul că în cursul executării silite un act de executare are efect întreruptiv și deci de la acel act începe să curgă un nou termen de prescripție în favoarea debitorului.
După 3 ani de la ultimul act de executare (efectuat de executor în cursul executării silite) prescripția operează în favoarea debitorului și executarea silită poate fi continuată dacă debitorul nu invocă excepţia prescripţiei dreptului la executare silită.
Creditorul I.
LTD a solicitat încetarea executării silite, iar debitorul poate invoca peste 3 ani de la acest ultim act de executare, în cadrul contestației la executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită și constatarea executării silite nelegale în temeiul faptului că titlul executoriu nu mai are putere executorie.
Încetarea executării prin decizia executorului este cea care are un efect suspensiv pentru executare și atunci creditorul este apărat de lege prin faptul că executarea poate fi reluată oricând fără teama că prescripția s-ar împlini, efectul suspensiv al încetării executării silite (ca urmare a lipsei bunurilor în patrimoniul debitorului) profitând creditorului, dar în speţă nu suntem în această ipoteză, creditorul fiind cel care a solicitat închiderea procedurii execuţionale.
În ce priveşte capătul de cererea privind anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 19.01.2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. .../333/2021, instanţa constată că prin cererea de executare silită formulată de intimată, aceasta nu a precizat că executarea silită pornise anterior, că executarea silită trebuia reluată, având în vedere că executarea silită a fost încuviinţată în ds. exec. nr..../2013.
Astfel că în cazul în care nu s-a prescris dreptul de a obține executarea silită, aceasta va putea fi reluată de executor, chiar dacă acesta a dispus încetarea ei.
Per a contrario, dacă s-a prescris dreptul de a obține executarea silită și dacă prima executare silită a încetat prin Încheierea de încetare emisă de executor, o executare silită pentru respectiva creanță nu mai poate fi nici inițiată nici reluată în aceste situații.
Astfel încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 19.01.2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. ..../333/2021este lovită de nulitate absolută şi ca urmare a faptului că cesiunea de creanţă nu a fost legal comunicată debitorului, în dosarul de încuviinţare executare silită creditorul a depus notificarea, aşa cum a reţinut instanţa , dar nu i s-a adus la cunoştinţă că, de fapt, este o cerere de reluare a executării silite, notificarea cesiune.
Instanţa admite excepţia invocată de contestator a prescripţiei dreptului la executarea silită ca întemeiată, în consecinţă admite cererea având ca obiect „contestaţie la executare” formulată de contestator, va dispune desfiinţarea formelor de executare în ds. de exec. nr. .../2018 al 94/T/2021 al BEJA ACAL şi TDP, precum şi a încheierii încuviinţare a executării silite din data de 19.01.2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. .../333/2021.
De asemenea, instanţa va obliga intimata la plata la plata către contestatoare a sumei de 85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare xerocopiere dosar de executare silită, respectiv dosarul execuţional nr. 94/T/2021 al BEJA ACAL şi TDP şi la plata către BEJA svc a sumei de 253 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare xerocopiere dosar de executare silită, respectiv dosarul execuţional nr. .../2013 al BEJA SVC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea GDG, CNP ... şi cu domiciliul procesual ales la UC, mun. ..., în contradictoriu cu intimata INVESTCAPITAL LTD PRIN K SRL, cu sediul în .....
Constată prescris dreptul intimatei I. LTD PRIN K. ROMANIA SRL de a cere executarea silită a contestatorilor în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. .../279235 din 18.01.2008, emis de CP (G.) LTD ( CEB R S.A.).
Dispune anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul execuţional nr. .../T/2021 al BEJA ACAL şi TDP, precum şi a încheierii încuviinţare a executării silite din data de 19.01.2021 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. .../333/2021.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare xerocopiere dosar de executare silită, respectiv dosarul execuţional nr. 94/T/2021 al BEJA ACAL şi TDP.
Obligă intimata la plata către BEJA SVC a sumei de 253 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare xerocopiere dosar de executare silită, respectiv dosarul execuţional nr. 2032/2013 al BEJA SVC.
Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Vaslui.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 8.04.2021.