Judecătoria VASLUI · .../333/2022
Sentinţă civilă nr. 187 din 08.09.2022
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2850/333/2022 la data de 07.04.2022, contestatoarea B.T.
SA în contradictoriu cu intimaţii SCPEJ N.H.P., CMI Dr.
G.A.V., G.A. şi G.A.P., a formulat contestaţie împotriva încheierii de suspendare din 25.03.2022 emisă de SCPEJ N.G.P. în dosarul de executare silită nr. .../N/2019.
În motivare, s-a arătat că în cauză nu sunt incidente prevederile din Legea 77/2016, astfel că, măsura suspendării executării silite atacată prin prezenta acţiune, nu este una legală, creditele acordate de bancă profesioniştilor nefăcând obiectul notificărilor de dare în plată.
În fapt, debitorul CMI Dr.
G.A.V. a beneficiat de un credit în valoare de 270.000 lei în temeiul contractului de credit nr. ... din 05.06.2008.
Pentru garantarea creditului acordat au fost ipotecate două imobile, unul fiind proprietatea soţilor C.M. şi C.N. situat în V., ..., iar celălalt proprietatea soţilor G.L. şi G.A., fiind situat în V....De asemenea, au fost încheiate contracte de fideiusiune cu soţii G.A.V. şi G.A.P.
Ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale, creditul a fost declarat scadent anticipat, fiind formulată cerere de executare silită către BEJ S.A..
În cadrul ds execuţional nr. .../2013 au fost valorificate ambele imobile ipotecate în favoarea băncii.
Ulterior, a fost formulată cerere de executare silită formând ds execuţional nr. .../N/2019 pe rolul BEJA N.H.P.
În data de 08.02.2022 a fost recepţionată la sediul SCPEJ N.H.P. notificarea prin care debitoarea împrumutată şi garanţii fideiusori au comunicat băncii intenţia de a se folosi de prevederile Legii 77/2016 în vederea stingerii obligaţiilor provenite din contractul de credit.
A precizat că împrumutatul CMI Dr. G.A.V. nu are calitatea de consumator deoarece art. 4 lit. a din Legea 77/2016 şi art. 1 alin. 1 din legea 77/2016 nu se aplică contractului de împrumut mai sus menţionat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 şi urm. Cod procedură civilă, Legea 77/2016 şi Decizia 95/2017.
În susţinere, au fost depuse în copie o serie de înscrisuri şi s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 17.05.2022, intimaţii au depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei.
S-a arătat că a fost încheiat cu B.T.
SA contractul de credit nr. .../05.06.2008, modificat prin Actul adiţionat nr. .../23.06.2010 garantat prin contractele de fidejusiune nr. .../FID/01/23.06.2010 şi nr. .../FID/02.23.06.2010.
A precizat că imobilele aduse drept garanţie au fost vândute în cadrul procedurii de executare de către BEJ A.S..
Faţă de aceste motive, au solicitat unităţii bancare să acorde eficienţă dispoziţiilor legale din actul normativ invocat şi să dispună încetarea executării silite împotriva intimaţilor, să constate stingerea datoriilor din contract.
A arătat că executorul judecătoresc nu a procedat la suspendarea executării silite după ce au depus notificarea nr..../.08.02.2022, ci la data de 25.03.2022 când i-au adus la cunoştinţă faptul că a promovat acţiunea în stingerea datoriei, acţiune ce face obiectul dosarului nr. .../333/2022 pe rolul Judecătoriei Vaslui.
A considerat că intimaţii fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 77/2016.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă, Legea 77/2016.
În data de 24.06.2022, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare în care a reluat anumite aspecte învederate în cuprinsul contestaţiei şi a solicitat admiterea contestaţiei.
La solicitarea instanţei, SCPEJ N.H.P. a comunicat în copie dosarul de executare nr. .../N/2019.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin Contractul de credit nr. .../05.06.2008, B.T.
S.A. a acordat CMI G.A.V. un credit în sumă de 270.000 lei, cu destinația – nevoi nenominalizate, ce a fost garantat prin constituirea în favoarea băncii a 4 garanţii: Ipotecă de rang I asupra imobilului situat în mun. ........; ipotecă de rang I asupra imobilului situat în .......; garanţie reală mobiliară de prim rang având ca obiect soldul creditor al conturilor RO........................ până la concurenţa datoriei; trei bilete la ordin emise de client în favoarea BT, în alb la suma şi scadenţă în valoarea totală de 627.052 lei.
Prin notificarea înregistrată la contestatoare, intimaţii invocând dispozițiile din Legea nr. 77/2016, având în vedere că imobilele garanţie au fost valorificate în cadrul procedurii de executare, au solicitat să se dispună încetarea executării silite şi să se constate stingerea datoriilor din contractul de credit încheiat.
Totodată, la data de 24.03.2022 s-a înregistrat pe rolul societăţii de executori acţiunea în constatare a stingerii datoriei formulată de intimaţi în contradictoriu cu B.T.
SA.
La data de 25.03.2022, executorul judecătoresc N.G. din cadrul SCPEJ N.H.P a emis Încheierea de suspendare a executarii silite în dosarul execuțional nr. .../N/2019, prin care a dispus suspendarea executării silite inițiate în acest dosar, în baza art. 5 alin. 3 coroborat cu art. 6 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, motivat de faptul primirii notificării de dare în plată anterior menționate.
În drept, conform art. 712 alin. 1 Cod proc. civilă, ”Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.”
Pe fondul cauzei, instanța va analiza dacă notificarea comunicată de debitori creditoarei și executorului judecătoresc, are sau nu ca efect suspendarea de drept a executării silite, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 77/2016 și, în acest context, urmează a fi stabilită legalitatea încheierii din data de 25.03.2022 emisă de executorul judecătoresc N.G. din cadrul SCPEJ N.H.P. în dosarul execuţional nr. .../N/2019.
În speța dedusă judecății, intimaţii au transmis o notificare contestatoarei prin care au informat-o că imobilele garanţie au fost valorificate în cadrul procedurii de executare, sens în care au solicitat să se dispună încetarea executării silite şi să se constate stingerea datoriilor din contractul de credit încheiat, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii și stabilind un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitori în vederea stingerii datoriei.
Ulterior, având în vedere că reprezentantul creditoarei nu s-a prezentat la notarul public în vederea stingerii datoriei faţă de intimaţi, aceştia s-au prevalat de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 77/2016 şi au introdus pe rolul Judecătoriei V. o acţiune de constatare a stingerii datoriei.
Instanța reține că executorul judecătoresc nu avea competența analizării caracterului legal al notificării de dare în plată și de a decide dacă se impune sau nu suspendarea executării silite, atâta timp cât prevederile legale indică o suspendare de drept a executării silite în situația formulării unei acţiuni de stingerii a datoriei.
Referitor la susținerile contestatoarei privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016 în cazul intimaţilor, instanța reține că acestea nu pot fi analizate în prezenta cauză, ci urmează a fi analizate în dosarul nr. .../333/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 77/2016 (1) În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părților, de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază debitorul.
(3) Până la soluționarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(4) Acțiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
(5) Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.
Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria inițială și pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat.
Dispozițiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător.
În acest scop, Legea nr. 77/2016 a prevăzut o cale procesuală specifică – constatarea stingerii obligaţiilor născute din contractul de credit – procedură, de altfel, urmată de intimaţi.
Or, atâta timp cât art. 8 alin. 3 prevede că până la soluţionarea definitivă a unei astfel de cerere se menţine suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului, instanţa apreciază că în mod corect executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării silite, motiv pentru care va dispune respingerea contestației formulate ca neîntemeiată.
Cererea contestatorului de restituire a taxei judiciare de timbru va fi respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că în temeiul art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013, coroborat cu alin. 2 din acelaşi articol, taxa judiciară de timbru se restituie, la cerere, la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a contestaţiei la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea B.T.
S.A. – C.N., cu sediul ales la ...., în contradictoriu cu intimaţii CMI Dr.
G.A.V., G.A. şi G.A.P., toţi cu domiciliul procesual ales ...... şi SCPEJ N.H.P. cu sediul în .............
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria V.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, astăzi, 08.09.2022.