Sentinţă civilă nr. 698 din 24.05.2023

Cuprins pe materii:

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 698/24.05.2023

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria T.

B sub nr. ...../2023 la data de 10.02.2023, petentul D G C , în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului G , formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PGLW nr. 11....5/22.01.2023, a solicitat instanţei anularea acestuia.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertisment.

În motivarea plângerii petentul a învederat următoarele:

La data de 06.02.2023 a fost înştiinţat prin Poşta Română că în data de 22.01.2023 i s-a întocmit în lipsă procesul verbal de contravenţie seria PGLW nr. 118.....5.

În ziua de 22.01.2023 în jurul orelor 02,30, în timp ce se deplasa spre domiciliu cu autoturismul proprietate personală marca VW Passat cu numărul de înmatriculare ........, s-a oprit brusc în locul descris în procesul verbal.

Cu toate că a încercat să îl pornească de mai multe ori, acesta nu a pornit.

Fiind singur, l-a împins cum a putut până în afara carosabilului.

Fiind o oră înaintată a mers spre casă pe jos, urmând ca a doua zi să roage pe cineva să îl ajute să ia din locul respectiv autoturismul şi să îl ducă acasă.

A doua zi în jurul orei 09,00 a reuşit să ducă autoturismul acasă.

A precizat petentul că este prima dată când a fost sancţionat şi sancţiunea este prea aspră faţă de fapta comisă şi de consecinţele create de aceasta.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri.

Taxa judiciară de timbru a fost depusă la dosar.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii pentru următoarele motive:

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare a. contravenție cu seria PGLW nr. 118....5/22.01.2023, acesta respectă condițiile de formă, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de ari. 16 și 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate relativă sau absolută.

O eventuală încălcare a prevederilor art. 16 din OG 2/2001 ar putea atrage anularea procesului- verbal doar în măsura în care petentul ar face dovada că a suferit o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal Doar în cazul încălcării noimelor imperative prevăzute de ari. 17 din OG 2/2001 potrivit căruia „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Nulitatea se constata și din oficiu”, petentul nu trebuie să facă dovada unei vătămări. în cazul de față, procesul-verbal de constatare a contravenției este întocmit cu respectarea cerințelor legale.

Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator (ex propriis sensibus).în practica judiciară în materie (soluțiile Tribunalului Galați fiind unanime în acest sens) s-a reținut constant că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, rezultă că procesul-verbal, întocmit pe baza observațiilor agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

S-a reținut, de asemenea, ci procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor are forța juridică a unui înscris oficial, întrucât emană de la o autoritate publică, de la un agent public care acționează în numele statutului, învestit în mod expres de către legiuitor cu competență în acest sens.

Acesta este un înscris autentic și, prin urmare, produce efecte juridice fără a mai fi necesară o altă formalitate de aprobare sau confirmare.

Constatările personale ale agentului constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului-verbal.

În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității.

Aceste indicii trebuie furnizate și dovedite de petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia, în caz contrar, fiind lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

În măsura în care petentul nu prezintă probe de natură să răstoarne această prezumție și nici din celelalte elemente identificate de instanță nu va rezulta o altă situație de fapt, procesul-verbal de contravenție își păstrează puterea doveditoare, constituind prin el însuși un mijloc de probă suficient pentru antrenarea răspunderii contravenționale.

În dovedirea susţinerilor a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar raportul agentului constatator.

În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Codului de procedură civilă, pe prevederile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

Prin procesul verbal seria PGLW nr. 118....5/22.01.2023 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului G..., s-a aplicat petentului o amendă contravenţională în sumă de 580 lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 100/2 din OUG 195/2002.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că petentul în data de 22.01.2022, ora 02,43, pe DJ 251A localitatea D, petentul în calitate de conducător auto a staţionat neregulamentar autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare ......, pe DJ 251A, în localitatea D, în dreptul marcajului pietonal aflat în proximitatea Şcolii Gimnaziale D, judeţul G, punând astfel în pericol atât pietonii cât şi ceilalţi conducători auto.

Procesul verbal este încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din OG nr. 2/2001 şi nu conţine vicii de fond sau de formă de natură să atragă nulitatea acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie iar în temeiul art. 249 Cod procedură civilă, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din cuprinsul procesului verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudenţă a devenit obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei Europene şi care se aplică cu preeminenţă faţă de dispoziţiile dreptului intern potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României) în cazurile Anghel contra României din 4 octombrie 2007 şi Telfner contra Austriei, din martie 2001, a apreciat faptul că materia contravenţională aparţine domeniului penal, acuzatul – contravenient beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei contrare revenind acuzatorului, respectiv organului constatator.

Dar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.

Franţa, 7 octombrie 1988).

Forţa probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.

Franţa, 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v.

România, Hotărârea din 4 octombrie 2007.

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de constatare a contravenţiei beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În consecinţă, procesul verbal de constatare a contravenţiei ce face obiectul prezentei cauze face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din OG nr. 2/2001, probă care în speţă nu a fost făcută.

Procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatări personale ale organului care l-a încheiat are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă de vinovăţie a contravenientului cât timp, acesta din urmă, nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată şi se sancţionează contravenţiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată, fără adăugiri sau deturnări ale realităţii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menţionării intenţionate sau din neglijenţă a unor împrejurări nereale, agentul constatator este supus unor posibile sancţiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

În doctrină s-a reţinut în acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, în privinţa prezumţiilor şi a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depăşească în folosirea lor, că una dintre limitele până la care să acţioneze prezumţia de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

De altfel, Curtea face distincţie între faptele constatate personal de către agentul constatator şi cele care nu au fost constatate personal.

Cum în speţă petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reţinută în procesul verbal de constatare a contravenţiei întocmit în baza constatărilor personale ale agentului constatator, iar sancţiunea a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 instanţa va respinge plângerea ca nefondată.