Sentinţă civilă nr. 1738 din 19.12.2022

Cuprins pe materii:

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 1738/19.12.2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub nr. ..../2022, la data de 09.06.2022, petentul B S , în contradictoriu cu pârâta D A -M, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei B B -G de către ambii părinți, stabilirea domiciliului minorei la reclamant și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.

În motivarea acțiunii petentul a arătat în esență că în urma relației de concubinaj pe care a avut-o cu pârâta, a rezultat minora B B -G , născută la data de 22.04.2019 și au locuit împreună în sat T , com.

F , jud.

G , la casa bunicilor paterni.

Ulterior, în cursul lunii mai 2022, pârâta a părăsit domiciliul conjugal, iar minora a continuat să locuiască cu tatăl și familia acestuia.

În probațiune a solicita proba cu înscrisuri, cu martori și cea cu ancheta socială.

Ulterior, la data de 13.10.2022, reclamantul a solicitat un capăt de cerere subsidiar prin care instanța să stabilească un program de vizită al minorei.

În drept, cererea a fost motivată în baza dispozițiilor art. 400 și următ. din Cod civil.

Chitanța de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei a fost depusă la dosarul cauzei.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost efectuate și depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamantul a avut o relație de concubinaj cu pârâta , din această relație rezultând minora născută la data de 22.04.2019.

Fiind audiată martora B S , aceasta menționează că fiul ei B S a avut o relație de concubinaj cu pârâta, din aceasta relație s-a născut minora , iar în luna mai 2022 a surprins-o pe pârâtă vorbind la telefon cu un bărbat.

În aceeași lună pârâta a părăsit domiciliul conjugal, singură, după care în luna octombrie minora s-a mutat la pârâtă unde locuiește și în prezent.

Mai arată că minora este foarte atașată de tată și că la domiciliul lor minora are propria cameră unde stă singură, având toate condițiile pentru a locui aici.

Totuși, instanța observă, potrivit referatului de anchetă socială efectuat în cauză la domiciliul pârâtei, că minora este îngrijită corespunzător și locuința unde se află este compusă din 3 camere, bucătărie și hol.

În drept, referitor la exercitarea autorității părintești cu privire la minori potrivit art. 483 C. civ. - Autoritatea părintească”: (1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. (2) Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. (3) Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.”

Dezvoltarea de relații afective puternice cu ambii părinți este în interesul copilului, art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevăzând că: „soții se bucură de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relațiile cu copii lor, în ceea ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii acesteia”.

De asemenea, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală, la echilibru socio-afectiv, la viață de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 487 C. civ. – Conținutul autorității părintești – Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.

Înțelesul și conținutul autorității comune care rezulta din prevederile Codului Civil menționate anterior sunt redate și de prevederile art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicata, conform căruia, (1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. (2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. (3) În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți. (4) În situația în care, din orice motiv, un părinte nu-și exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (21), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. (8) În cazul existentei unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului”.

Potrivit art. 397 C. civ. - Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți: După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

Excepțiile de la această regulă sunt detaliate de art. 507 Cod Civil, art. 398 Cod Civil si art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, republicata, când autoritatea parentală se exercită de către un singur părinte.

Astfel, art. 507 C. civ. prevede: Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte – stabilește în mod limitativ situațiile obiective în care este incidentă autoritatea parentală unică: „Dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se afla în neputința de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”.

De asemenea, art. 398 C. civ. dispune: „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.”

Motivele subiective la care face referire art. 398 C. civ. au fost exemplificate prin art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, modificata, care prevede că: „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești”.

Regula este că autoritatea părintească aparține în mod egal ambilor părinți, exercitarea autorității de către un singur părinte reprezentând o situație de excepție, ce poate fi dispusă numai în mod excepțional, atunci când exercitarea în comun a autorității părintești ar fi contrară interesului superior al copilului, reține că probatoriul administrat nu a format convingerea că reclamantul ar avea un comportament dăunător intereselor superioare ale copiilor.

Mai mult, în nici unul din referatele de anchetă psihosocială, efectuate în cauză nu s-a făcut referite la sesizarea de către referenții autorităților tutelare a unor împrejurări de fapt dintre cele enumerate la art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, modificată și completată, care să justifice înlăturarea unui părinte de la cotitularitatea autorității părintești, și nici la existența unor alte împrejurări de fapt, de natură să conducă la concluzia că, în interesul celor doi copii minori ai părților, ar fi ca autoritatea părintească cu privire la aceștia să revină doar unuia dintre părinți.

Este adevărat că, din probatoriul administrat, a reieșit că, în prezent, relațiile dintre părți nu sunt bune, fiind deosebit de tensionate, însă acest lucru nu trebuie să se răsfrângă asupra relației lor cu cei doi minori.

Instanța mai reține că în conformitate cu prevederile art. 496 alin. 5 C .civ., părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu miorul, la locuința acestuia; instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Potrivit art. 401 C. civ.: „(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. (2) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.

Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.”

Astfel, potrivit probatoriului administrat în cauză, minora locuiește în prezent cu pârâta, iar în privința reclamantului, în calitate de tată al minorei, aceasta are dreptul de a avea legături personale cu fiica sa, acest drept putând fi limitat doar în condiții excepționale, atunci când interesul superior al minorului o impune.

Mai departe art. 6 din Legea nr. 272/2004 stabilește că „In determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologica, de educație si sănătate, de securitate si stabilitate si apartenența la o familie; b) opinia copilului, in funcție de vârsta si gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având in vedere, in mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta forma de violenta asupra copilului, precum si potențialele situații de risc care pot interveni in viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează sa se ocupe de creșterea si îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.”

Pentru aceste motive, va stabili un program de vizitare a minorei, în favoarea reclamantului, la domiciliul acestuia din sat T , com. F , jud. G , după cum urmează:

- în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri, ora 17:00 până duminică, ora 17:00, cu obligația de a readuce minora la locuința mamei;

- o lună pe timpul verii, respectiv august, cu obligația de a readuce minora la locuința mamei;

- în prima săptămână din vacanța de iarnă a fiecărui an, cu obligația de a readuce minora la locuința mamei;

- în prima zi de Paște și 5 ore în ziua de naștere a minorei, cu obligația de a readuce minora la locuința mamei;

Având în vedere faptul că minora este îngrijită corespunzător de către mamă și are condiții optime de dezvoltare și educare la domiciliul acesteia, va respinge în rest ca neîntemeiată acțiunea.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 2 C. proc. civ. și a faptului că cererea de chemare în judecată va fi admisă în parte, va dispune în consecință.

Pentru aceste motive, va admite în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată și va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 1.060 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 60 lei reprezentă taxă judiciară de timbru și 1.000 lei reprezintă onorariu avocat.