Sentinţă civilă nr. 182 din 16.02.2022

Cuprins pe materii:

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 182/16.02.2022

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria T.

B sub nr. ....../2021 la data de 24.11.2021, petentul T C G , în contradictoriu cu intimatul I de P al J G , formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PGLW nr. 0.....252 din data de 13.11.2021, a solicitat instanţei anularea acestuia și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii petentul a învederat următoarele:

În data de 13.11.2021, în jurul orelor 10,20 deplasându-se dinspre B spre C cu autoturismul marca Renault Megane, cu număr de înmatriculare .......1 GMC, pe raza localității B., a observat în oglinda retrovizoare că în spatele său circula o autospecială de poliție ce nu avea în funcțiune semnalele acustice sau luminoase.

După ieșirea din localitatea B., la aproximativ 500 metri este o curbă la stânga, iar după această curbă a observat că autospeciala de poliție din spatele său a pus în funcțiune semnalele luminoase, iar el a semnalizat dreapta și a redus viteza cu intenția de a opri, crezând că vrea să îl depășească.

Atât el cât și soția sa, cu care era în mașină, a observat că autospeciala de poliție a încetinit, rămânând și mai mult în spatele lor.

Nu a înțeles niciun dintre ei ce intenție are polițistul așa că a continuat deplasarea cu viteză redusă, aproximativ 50 – 60 km la oră, iar toată atenția lor era concentrată asupra mașinii de poliție din spatele lor.

După aproximativ un kilometru, înainte de o curbă la stânga, autospeciala s-a apropiat mai mult de ei, moment în care a auzit semnalele acustice foarte slab.

A semnalizat dreapta, a redus și mai mult viteza, însă nu a putut opri în curbă deoarece veneau și mașini din față, așa că a oprit imediat după acea curbă la punctul depozit.

Agentul de poliție a venit la mașină, l-a legitimat, i-a atras atenția că toată conversația este înregistrată audio-video și a motivat că a fost oprit pentru că, în localitatea B , ar fi depășit o betonieră auto (ce se deplasa cu aproximativ 5 km/h, iar agentul de poliție l-a văzut de la magazin), încălcând marcajul longitudinal continuu.

Apoi a fost luat la rost de către agentul de poliție pe un ton ridicat că avea obligația să oprească imediat pe dreapta la vederea semnalelor luminoase ale autospecialei de poliție, contrar dispozițiilor art. 37 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Agentul de poliție i-a cerut să rămână la mașină, între timp acesta a oprit și betoniera auto pe care susținea că ar fi depășit-o, după câteva minute a lăsat să plece acea betonieră auto, apoi a venit la mașină aducându-i la cunoștință faptul că nu îi poate reține permisul de conducere pentru acea depășire pe marcaj longitudinal continuu , întrucât nu are dovezi, în schimb îi va reține permisul de conducere pentru că nu a oprit la semnalele acustice și vizuale ale autospecialei.

A mai arătat petentul că este profesor în învățământul primar la Liceul Tehnologic G C din M , județul V și face naveta zilnic, astfel că permisul de conducere îi este indispensabil.

În dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri și înregistrarea video efectuată de agentul de poliție.

În drept, și-a întemeiat plângerea pe disp. art. 118 din OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001 și art. 240 Cod procedură civilă.

Taxa judiciară de timbru a fost depusă la dosar la fila .

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii pentru următoarele motive:

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare a. contravenție cu seria PGLW cu nr. 0.......52 din 13.11.2021, acesta respectă condițiile de formă, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de ari. 16 și 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate relativă sau absolută.

O eventuală încălcare a prevederilor art. 16 din OG 2/2001 ar putea atrage anularea procesului- verbal doar în măsura în care petentul ar face dovada că a suferit o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal Doar în cazul încălcării noimelor imperative prevăzute de ari. 17 din OG 2/2001 potrivit căruia „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Nulitatea se constata și din oficiu”, petentul nu trebuie să facă dovada unei vătămări. în cazul de față, procesul-verbal de constatare a contravenției este întocmit cu respectarea cerințelor legale.

Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator (ex propriis sensibus).în practica judiciară în materie (soluțiile Tribunalului Galați fiind unanime în acest sens) s-a reținut constant că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, rezultă că procesul-verbal, întocmit pe baza observațiilor agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

S-a reținut, de asemenea, ci procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor are forța juridică a unui înscris oficial, întrucât emană de la o autoritate publică, de la un agent public care acționează în numele statutului, învestit în mod expres de către legiuitor cu competență în acest sens.

Acesta este un înscris autentic și, prin urmare, produce efecte juridice fără a mai fi necesară o altă formalitate de aprobare sau confirmare.

Constatările personale ale agentului constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului-verbal.

În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității.

Aceste indicii trebuie furnizate și dovedite de petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia, în caz contrar, fiind lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

În măsura în care petentul nu prezintă probe de natură să răstoarne această prezumție și nici din celelalte elemente identificate de instanță nu va rezulta o altă situație de fapt, procesul-verbal de contravenție își păstrează puterea doveditoare, constituind prin el însuși un mijloc de probă suficient pentru antrenarea răspunderii contravenționale.

În dovedirea susţinerilor a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar raportul agentului constatator.

În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Codului de procedură civilă, pe prevederile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

La data de 04.01.2022 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

Prin procesul verbal seria PGLW nr. 0....52 încheiat la data de 13.11.2021 de I de P al J G , s-a aplicat petentului sancțiunea avertisment și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 100/3/f din OUG 195/2002.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că petentul în data de 13.11.2021, ora 10,26, pe DN2.... – B., a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare ......1 GMC, marca Renault Megane, din direcția B spre B .și nu a oprit la semnalele vizuale și acustice ale autospecialei, continuându-și deplasarea încă aproximativ 1 km până în punctul depozit.

Procesul verbal este încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din OG nr. 2/2001 şi nu conţine vicii de fond sau de formă de natură să atragă nulitatea acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie iar în temeiul art. 249 Cod procedură civilă, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din cuprinsul procesului verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudenţă a devenit obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei Europene şi care se aplică cu preeminenţă faţă de dispoziţiile dreptului intern potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României) în cazurile Anghel contra României din 4 octombrie 2007 şi Telfner contra Austriei, din martie 2001, a apreciat faptul că materia contravenţională aparţine domeniului penal, acuzatul – contravenient beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei contrare revenind acuzatorului, respectiv organului constatator.

Dar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.

Franţa, 7 octombrie 1988).

Forţa probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.

Franţa, 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v.

România, Hotărârea din 4 octombrie 2007.

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de constatare a contravenţiei beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În consecinţă, procesul verbal de constatare a contravenţiei ce face obiectul prezentei cauze face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din OG nr. 2/2001, probă care în speţă nu a fost făcută.

Procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatări personale ale organului care l-a încheiat are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă de vinovăţie a contravenientului cât timp, acesta din urmă, nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Simpla negare a petentului în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu corespunde realităţii, nu poate răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe şi nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată şi se sancţionează contravenţiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată, fără adăugiri sau deturnări ale realităţii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menţionării intenţionate sau din neglijenţă a unor împrejurări nereale, agentul constatator este supus unor posibile sancţiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

În doctrină s-a reţinut în acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, în privinţa prezumţiilor şi a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depăşească în folosirea lor, că una dintre limitele până la care să acţioneze prezumţia de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

De altfel, Curtea face distincţie între faptele constatate personal de către agentul constatator şi cele care nu au fost constatate personal.

Cum în speţă petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reţinută în procesul verbal de constatare a contravenţiei întocmit în baza constatărilor personale ale agentului constatator, instanţa va respinge plângerea ca nefondată.