Sentinţă civilă nr. 1196 din 10.12.2021

Cuprins pe materii:

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 1196/10.12.2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub nr. ..../2021 la data de 12.10.2021, petentul S D a contestat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliția al Județului G , procesul-verbal seria PGLY nr. 1....336 din 08.08.2021, solicitând admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că prin procesul-verbal contravențional contestat s-a reținut că la data de 07.08.2021, în intervalul orar 22:00 – 01:00, a tulburat liniștea locatarilor din zona brutăriei „Anne” prin producerea de zgomote cu un instrument muzical (boxă audio) la intensitate mare, în sediul brutăriei „Anne”.

Acesta arată că procesul verbal nu a fost încheiat pe loc, fiind comunicat la o lună și jumătate de data faptei mai sus descrise și i-a fost îngrădit dreptul de a face obiecțiuni.

În continuare menționează că nu au fost respectate dispozițiile prev. de art. 20 din O.G. 2/2001, nefiind întocmit un singur proces-verbal, chiar dacă au fost reținute mai multe fapte contravenționale.

Petentul menționează că același agent de poliție, la aceeași dată a întocmit un alt proces-verbal pentru o faptă constată în jurul orei 22:30.

De asemenea arată petentul că fapta nu este suficient descrisă în cuprinsul procesului-verbal.

În drept, cererea a fost motivată potrivit dispozițiilor O.G. 2/2001.

În dovedirea susţinerilor, petentul nu a solicitat probe.

În cauză a fost achitată taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru .

La data de 28.10.2021, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.

În motivare a arătat că sub aspectul legalității actului sancționator, acesta îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de OG 2/2001 și se bucură de prezumțiile de legalitate, temeinicie și veridicitate.

Cu referire la puterea probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, intimatul a făcut referire la practica judiciară, precizând că acesta are forța juridică a unui înscris oficial, întrucât emană de la o autoritate publică, de la un agent public care acționează în numele statului investit în mod expres de către legiuitor.

Este un înscris autentic și prin urmare produce efecte juridic fără a mai fi necesară o altă formalitate de aprobare sau confirmare.

Acesta a mai arătat că în măsura în care petentul nu prezintă probe de natură să răstoarne această prezumție, procesul-verbal de contravenție își păstrează puterea doveditoare.

În drept, a invocat intimatul dispozițiile Codului de procedură civilă și prevederile din OG nr. 2/2001.

De asemenea intimatul a depus la data de 09.11.2021 raportul agentului constatator.

Sub aspect probatoriu, la termenul de judecată din data de 07.12.2021 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând întregul material probator administrat, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria PGLY nr. 1...336 din 08.08.2021, petentul S D , în baza prevederilor art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei.

Pentru a dispune sancționarea contravențională, în cuprinsul procesului-verbal, agentul constatator a reținut că, la data de 07.08.2021, în intervalul orar 22:00 – 01:00, a tulburat liniștea locatarilor din zona brutăriei „Anne” prin producerea de zgomote cu un instrument muzical (boxă audio) la intensitate mare, în sediul brutăriei „Anne”.

În drept, potrivit art. 37 din OG 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Instanța arată că din interpretarea textului de lege anterior citat, rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională se bucură de prezumțiile de legalitate și temeinicie.

Aceste prezumții se extrag din faptul că, în situația în care acesta nu este atacat în instanță, poate fi executat fără nicio altă formalitate.

Ori din punct de vedere logic, punerea în executare a acestuia nu se poate admite decât dacă se pleacă de la prezumția că a fost întocmit în mod legal, iar constatările din cuprinsul său corespund adevărului.

În situația în care procesul-verbal este contestat în instanță, cum este cazul de față, se contestă de fapt ambele prezumții, instanța fiind obligată să analizeze, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, atât aspectele privind legalitatea, cât și pe cele privind temeinicia procesului-verbal.

De asemenea, instanța precizează că cele două prezumții, a legalității și a temeiniciei, generate de procesul-verbal de constatare a contravenției nu contravin prezumției de nevinovăție specifică materiei penale, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze (a se vedea cauza Ioan Pop c.

României, cererea nr. 40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, precum și cauzele pronunțate de Curte, menționate în respectiva decizie).

Instanța urmează a analiza procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității acestuia.

Referitor la critica petentului potrivit căreia actul sancționator nu cuprinde o descriere corespunzătoare a faptei imputate, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, din moment ce fapta reținută în sarcina contestatorul a fost suficient de precis redată în cuprinsul procesului-verbal atacat, respectând întrutotul dispozițiile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001.

Prin urmare, instanța reține că din acest punct de vedere sunt respectate exigențele art. 16 alin. 1 din OG 2/2001.

În ceea ce privește mențiunea petentului cu privire la faptul că agentul constatator nu a respectat dispozițiile art. 20 din O.G. 2/2001, instanța nu o consideră întemeiată deoarece acesta nu a probat existența unui alt proces-verbal.

Mai mult, în cazul în care într-adevăr s-ar fi aplicat o altă sancțiune contravențională petentului, prin alt proces-verbal, instanța reține faptul că cele două sancțiuni, așa cum au fost descrise de petent în prezenta plângere, au fost constate la ore diferite și nu cu aceeași ocazie, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 20 din O.G. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că nu există niciun motiv de nulitate absolută a acestuia, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, ori un alt asemenea motiv, care poate fi invocat din oficiu.

Se constată așadar, că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de dispozițiile legale incidente, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate.

În ceea ce privește temeinicia instanța reține că, în privința contravențiilor care pot fi constatate prin propriile simțuri de către agentul contestator procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.

Astfel cum anterior s-a evidențiat, se constată că în sarcina petentului, s-a reținut că aceasta nu a respectat dispozițiile prevăzute de art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991.

Potrivit art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991: „ Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 26) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 și 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;”.

În baza art. 3 alin. 1 lit. c) din Legea 61/1991: „(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), 5) - 10), 13), 15), 19), 20), 26), 29), 31) și 32);.”

Așadar, în cazul concret, situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.

Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului-verbal.

În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității.

Aceste indicii trebuie furnizate și dovedite de petent care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia.

În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

Astfel, petentului i s-a dat posibilitatea de a proba susținerile sale, însă mențiunile din cuprinsul procesului verbal nu pot fi înlăturate din oficiu de către instanță ca un efect automat al prezumției de nevinovăție, ci trebuie analizate într-un context probatoriu de natură să respecte drepturile ambelor părți.

Or, petentul în această cauză nu a făcut dovada faptului că la data reținută în cuprinsul procesului-verbal nu a săvârșit contravenția mai sus descrisă.

Pe cale de consecință, în acest cadru, instanța reține că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal cu privire la săvârșirea de către petent a faptelor reținute în actul sancționator.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v.

România, Hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una dintre limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului-verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Instanța constată că petentul nu a putut face dovada, prin niciun mijloc de probă, că cele consemnate în conținutul procesului-verbal nu sunt conforme cu realitatea.

În acest cadru, față de toate motivele anterior analizate, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul actului sancționator este conformă cu realitatea, procesul-verbal atacat fiind temeinic întocmit, prezumția de temeinicie de care acesta beneficiază nefiind răsturnată de petent.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța precizează că revine organelor specializate în constatarea faptelor contravenționale în domeniul lor de activitate, să aprecieze asupra gravității acestora și asupra cuantumului sancțiunilor.

Drept urmare a specializării lor, dar și din datorită apropierii față de faptă și de momentul săvârșirii acesteia, trebuie să li se recunoască agenților constatatori o anumită marjă de apreciere.

Rolul instanței este, prin urmare, subsidiar, și impune intervenția acesteia în cazul în care sancțiunea este aplicată în mod nelegal sau în condițiile în care există o disproporție vădită între circumstanțele săvârșirii faptei și sancțiune.

În speță, instanța constată că sancțiunea aplicată contestatorului pentru contravenție prevăzută de art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991, a fost orientată înspre minim, respectiv cu suma de 500 lei, având în vedere că intervalul de sancționare este situat în conformitate cu dispozițiile legale precizate, art. 3 alin. 1 lit. c) din Legea 61/1991, cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

De asemenea instanța reține, potrivit raportului agentului constatator aflat la dosarul cauzei, că petentului nu a fost sancționat la prima abatere, organele de poliție fiind sesizate în intervalul 22:00 – 01:00, de trei ori de către locatarii din zonă

Instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale, și înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului având în vedere fapta săvârșită.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, constatând că susținerile petentului nu sunt de natură a-l exonera de răspundere contravențională, iar individualizarea sancțiunii s-a făcut în mod corect de către agentul constatator, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta.

Ia act, că în prezenta cauză, părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.