Sentinţă civilă nr. 248 din 03.03.2021

Cuprins pe materii:

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 248/03.03.2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G la data de 28.04.2020 sub nr. ............/233/2020, petentul P S Ş a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului G , anularea procesului-verbal seria CSP nr. 1254/11.03.2020.

În motivarea plângerii petentul a învederat următoarele:

Este șofer comunitar efectuând curse internațional.

La data de 05.03.2020 a intrat în țară pe la punctul de trecere N , a descărcat marfă, a încărcat marfă de la bazele NATO, a reîncărcat și a pornit înapoi spre vamă, oprindu-se pentru efectuarea timpilor de repaus la G , județul C și a ieșit din țară în data de 09.03.2020.

Prin procesul verbal s-a reținut că nu a respectat prevederile legale privind combaterea răspândirii bolilor, întrucât la data de 11.03.2020, acesta nu se afla în izolare, nerespectând prevederile Ordinului nr. 313/26.02.2020 pentru persoanele care intră în România.

A mai arătat petentul că, organele de control au interpretat greșit prevederile legale, întrucât Ordinul privind restricțiile de circulație a fost emis la data de 09.03.2020 și a prevăzut că transporturile de marfă de minim 3,5 tone sunt exceptate de la restricțiile de trafic impuse prin hotărârea CNSSU din data de 08.03.2020, privind accesul pe teritoriul României, astfel încât s-a deplasat în continuare cu camionul și a ieșit din țară la data de 09.03.2020.

În această situație, întrucât asigura transportul de material de la bazele NATO, a intrat în țară la data de 05.03.2020, după cum rezultă din evidențele înregistrărilor tahograf și beneficiind de excepția stabilită prin ordin a și ieșit din țară după 4 zile.

A mai arătat petentul că, așa cum rezultă din declarația administratorului societății comerciale, conducea un camion de 40 de tone, iar ordinul amintit din 9 martie 2020 stabilea că aceste categorii de autocamioane sunt exceptate de la restricțiile de trafic.

În dovedirea plângerii, a fost solicitată proba cu înscrisuri.

În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile prevederile OG 2/2001.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării a învederat următoarele:

La data de 26.02.2020 a intrat în vigoare O.M.S. nr. 313/2020 pentru instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situația de urgență de sănătate publică internațională determinarea de infectarea cu COVID 19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei.

Art. 1 alin. 1 lit. b din ordin prevede că: „persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile în localități din zonele afectate de COVID 19 altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă, se vor autoizola la domiciliu 14 zile, timp în cere vor fi monitorizate de către direcțiile de sănătate publică și prin intermediul medicului de familie.

Măsura se aplică și membrilor de familie care locuiesc la același domiciliu”.

Conform dispozițiilor legale, petentul, având în vedere că a călătorit într-o zonă afectată de COVID 19, dar care nu făcea parte din cele cu transmitere comunitară extinsă, avea obligația de a se autoizola la locația declarată la intrarea în țară, pentru o perioadă de 14 zile.

În data de 09.03.2020 un reprezentant al Secției 5 Rurale R , în urma sesizării ofițerului de serviciu din cadrul Poliției Orașului T B , s-a deplasat la domiciliul petentului, adresă la care acesta din urmă trebuia să se afla în autoizolare conform declarației făcute la intrarea în țară.

În urma verificării efectuate, agentul de poliție a încheiat procesul verbal transmis la DSP G în data de 10.03.2020 și înregistrat cu nr. 3789 din aceeași dată.

Urmare a înștiințării, o echipă de inspectori sanitari s-a deplasat la adresa petentului, constatând că acesta nu se afla la adresa declarată la intrarea în țară ca fiind adresa unde se va autoizola.

De altfel, apelat fiind de către inspectorii sanitari, petentul a declarat că se află pe teritoriul Ungariei.

Constatările făcute cu ocazia controlului au fost consemnate în procesul verbal seria CSP nr. 56142 din 11.03.2020, ulterior fiind încheiat procesul verbal contestat.

Tot ca urmare a lipsei de la domiciliu s-a procesat la afișarea procesului verbal de constatare a contravenției nr. 1254/2010, fiind încheiat procesul verbal nr. 2 din data de 09.04.2020.

A mai arătat intimata, cu privire la susținerea petentului că transporturile de marfă de minim 3,5 tone sunt exceptate de la restricțiile de trafic, faptul că această excepție se referă la accesul pe teritoriul României cu mașinile de marfă mai mari de 3,5 tone, însă în ceea ce privește obligativitatea intrării în izolare la domiciliu, această reglementare se regăsește la pct. 4, ori conform alin. 1 al aceluiași punct: „cetățenii români care soseau din Italia, China, Iran, Coreea de Sud erau informați despre obligativitatea carantinării pe raza județului de graniță, respectiv izolarea la domiciliu, urmând a-și asuma această responsabilitate prin completarea unei declarații pe proprie răspundere, ceea ce s.a și întâmplat.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205 – 208 din Legea nr. 134/2010.

În dovedirea susținerilor s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 6838/03.12.2020 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei G şi a fost declinată cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria T B .

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria T B sub nr. 72.......3/2020 la data de 22.12.2020.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal contestat s-a aplicat petentului P S Ş o amendă contravenţională în sumă de 10.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de disp. art. 34 lit.m din H.G. nr. 857/2011, constând în aceea că petentul nu a respectat măsurile prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile.

La data de 11.03.2020, ora 9,30, nu se afla la adresa declarată pentru autoizolare la domiciliu – măsură stabilită prin Ordinul 353/26.02.2020 pentru persoanele care intră pe teritoriul României venind din țară afectată de Covid 19.

P S Ş a sosit în România pe data de 05.03.2020 din Italia, zona Veneția.

Procesul verbal este încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din OG nr. 2/2001 şi nu conţine vicii de fond sau de formă de natură să atragă nulitatea acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie iar în temeiul art. 249 Cod procedură civilă, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din cuprinsul procesului verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudenţă a devenit obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei Europene şi care se aplică cu preeminenţă faţă de dispoziţiile dreptului intern potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României) în cazurile Anghel contra României din 4 octombrie 2007 şi Telfner contra Austriei, din martie 2001, a apreciat faptul că materia contravenţională aparţine domeniului penal, acuzatul – contravenient beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei contrare revenind acuzatorului, respectiv organului constatator.

Dar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.

Franţa, 7 octombrie 1988).

Forţa probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.

Franţa, 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v.

România, Hotărârea din 4 octombrie 2007.

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de constatare a contravenţiei beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În consecinţă, procesul verbal de constatare a contravenţiei ce face obiectul prezentei cauze face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din OG nr. 2/2001, probă care în speţă nu a fost făcută.

În ceea ce privește susținerile petentului în sensul că era exceptat de la restricțiile impuse, instanța constată că nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă.

Astfel, deși a solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță, acesta nu a depus niciun înscris în dovedire.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată petentului, instanţa apreciază că este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Faţă de cele ce preced, instanţa va respinge plângerea ca nefondată.