Sentinţă civilă nr. 2928 din 03.11.2025

Data publicare portal 02.04.2026

Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (taxă de timbru), ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv reduce cuantumul onorariului avocaţial de la suma de 2000 lei la suma de 1000 lei.

Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare care se depune la Judecătoria Slatina.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 03.11.2025.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din data de 12.09.2025, înregistrată sub numărul #####/311/2025, reclamanta #### ####### , în contradictoriu cu pârâtul ####### ######, a solicitat, în temeiul art. 997 CPC, exercitarea autorității părintești asupra minorei ####### ########## ########, născută la data de ##########, în mod exclusiv de către reclamantă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. ####/207/2023, aflat pe rolul Judecătoriei ####### în ceea ce o privește pe minora ####### ######### ########.

În motivare, reclamanta a arătat că, în urma relației dintre părți, s-a născut minora ####### ######### ######## la data de 14.09.2022, iar în aprilie 2023 a intervenit un conflict violent, fapt ce a condus la separarea faptică, minora locuind cu aceasta.

A precizat că, începând din toamna anului 2023, pârâtul a achitat lunar suma de 500 lei cu titlu de obligație de întreținere, iar prin sentința civilă nr. ####/11.06.2024 a fost stabilit domiciliul minorei la mama, în mod provizoriu.

A susținut că, în mai 2025, minorul a fost diagnosticat cu tulburare de conduită hiperchinetică, tulburare de spectru autist-deficit sever de interacțiune socială, autoservire și limbaj, stereotipii și retard psihomotor, fiind necesară terapia ABA zilnică, costul acesteia fiind estimat la cel puțin 3.500 lei lunar.

A menționat că pârâtul a fost informat despre afecțiunile minorei și a promis să contribuie la cheltuielile medicale, însă nu a efectuat nicio plată suplimentară, limitându-se la suma inițială de 500 lei.

A învederat că, deși terapia ABA se realizează pe perioade nedeterminate, până la ameliorarea simptomelor, costurile sunt permanente și necesită sprijin financiar constant, iar lipsa acestuia a generat un risc major pentru dezvoltarea psihică și socială a minorei.

A arătat că, în data de 16.07.2025, a solicitat din nou sprijinul pârâtului, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost nevoită să continue singură plata cheltuielilor.

A expus faptul că, pârâtul deși are venituri superioare salariului minim, nu a contribuit la costurile medicale, invocând că suma de 500 lei este suficientă, deși medicația necesară minorei este de 7 ori mai costisitoare.

A precizat că, întrucât nu realizează venituri, a fost nevoită să se sprijine pe familia sa pentru acoperirea cheltuielilor, solicitând totodată sprijinul financiar al pârâtului.

A relatat că, în ciuda diagnosticului medical, pârâtul a manifestat un comportament dezinteresat, refuzând să recunoască afecțiunile minorei și pretinzând că terapia ABA nu este necesară, generând un risc major pentru dezvoltarea psihică și socială a copilului.

A menționat că, întrucât pârâtul este angajat în străinătate, lipsind din țară pentru perioade lungi, a fost necesară exercitarea provizorie a autorității părintești de către mamă, întrucât pârâtul nu a putut exprima acordul pentru măsurile urgente.

A arătat că, deși a obținut sentința civilă nr. ####/13.08.2025 prin care s-a suplinit acordul pârâtului pentru evaluarea minorei de către DGASPC ###, procedura a durat două luni, perioadă pe care ar fi putut-o evita dacă pârâtul ar fi colaborat.

A precizat că, prin decizia nr. ###/26.08.2025, Tribunalul ### a stabilit o pensie de întreținere procentuală în sarcina pârâtului, însă acesta nu a achitat nicio sumă suplimentară.

A susținut că, întrucât pârâtul a manifestat un comportament agresiv față de ea, existând cercetări penale în curs, se justifică exercitarea exclusivă a autorității părintești de către mamă.

A menționat că, la ultima vizită, atitudinea pârâtului a generat stări de neliniște minorei, care nu îl recunoaște pe tată, fiind necesară o mediere specializată pentru dezvoltarea relației.

A invocat faptul că, în lumina art. 36 alin. 7, art. 46 alin. 1 și art. 47 din Legea nr. 272/2004, sunt întrunite condițiile pentru exercitarea provizorie a autorității părintești exclusiv de către mamă, având în vedere încălcarea gravă a autorității părintești, lipsa interesului pârâtului față de starea medicală a minorei și comportamentul său agresiv.

A solicitat emiterea ordonanței președințiale prin care să se dispună exercitarea exclusivă a autorității părintești de către mamă, până la soluționarea dosarului de fond.

În drept, au fost invocate prevederile art. 997 CPC, ale Legii nr. 272/2004 și ale art. 507 din Codul Civil.

În dovedire, s-au solicitat următoarele probe: înscrisuri, interogatoriul pârâtului și o eventuală probă testimonială, în funcție de apărările ce vor fi formulate.

Prin întâmpinarea din data de 22.10.2025, pârâtul ####### ######, a solicitat respingerea acţiunii, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a învederat că, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar din relatia părţilor a rezultat minora, născută la data de 14.09. 2022.

In raport de solictarea reclamantei si motivele invocate, a considerat acţiunea ca fiind neîntemeiată pentru considerentele expuse mai jos.

Raportat la susţinerile acesteia ca a contribuit doar cu 500 de lei lunar iar aceşti bani nu sunt de ajuns pentru tratamentele necesare fetei, aceste susţineri sunt unele nereale menite să creeze o falsă impresie instanţei de judecată.A arătat faptul că pârâtul a contribuit cu aceasta suma iar când a avut posibilitatea a trimis şi sume mai mari de bani aşa cum rezultă din înscrisurile pe care le ataşează.

Faptul că a achitat aceste sume de bani nu poate constitui decât dovada ca a prezentat interes faţă de minoră.A arătat faptul ca instanţa care a stabilit această sumă de bani ca şi pensie de întreţinere în favoarea minorei a avut în vedere pe lângă veniturile sale si starea de sanatate a minorei invocate cu acest prilej.

A încercat în nenumărate rânduri sa-i explice reclamantei ca nu realizează venituri în permanenţă şi că atunci când poate contribuie şi cu alte sume decât cele stabilite de instanţă.

Reclamanta nu doreşte să înţeleagă aceste aspect, cu toate că în luan august a trimis o sumă de bani mai mare decât cea stabiltă de instanţă.

In ceea ce priveste sustinerea ca nu a vizitat minora si ca prin aceste inactiuni ale sale prezintă un dezinteres faţă de minoră, a solicitat să le respingă ca neîntemeieate.

Aşa cum rezultă din înscrisurile pe care le ataşează a încercat în mai multe rânduri să îşi exercite programul de legături personale cu minora însă de fiecare dată s-a lovit de diverse motive nereale invocate de catre aceasta.

A precizat ca aceasta a refuzat de doua ori consecutiv să-i îngăduiască exercitarea programului de legături persoanle motiv pentru care a formulat şi o plângere penală în acest sens.

Cu privire la susţinerile reclamantei la faptul că a exercitat acte de violenţă faţă de ea şi ca ar fi o persoană violentă din nou, a arătat că aceste susţineri sunt menite să creeze o falsă impresie instanţei de judecată.

A menţionat că nu s-a opus niciodată la examinarea medicală a fiicei lor şi i-a transmis reclamantei ca este de acord cu tratamentele mediclae necesare aşa cum rezultă din înscrisurile pe care le ataşează.

Declaraţia prin care a fost de acord cu examinarea medicală a fiicei pe care o ataşează a trimis-o reclamantei.

A solicitat să se analizeze şi faptul că aceste motive au mai fost invocate si in cadrul dosarului ####/311/2025 care a avut ca şi obiect şi acest capat de cerere iar solicitarea a fost respinsă in mod definitiv.

De asemenea de la acel moment şi până în prezent condiţiile avute în vedere de instanţă nu s-au modificat fiind doar reluate de către reclamantă.

Raportat la toate aceste aspect, a considerat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, motiv pentru care a solicitat respingerea sa.

În dovedire, s-au solicitat următoarele probe: înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi martorul ##### ###### ##### pe care o va prezenta personal în vederea audierii.

În timpul cercetării judecătoreşti, instanţa a încuviinţat şi administrat probele apreciate ca fiind admisibile potrivit legii şi putând conduce la soluţionarea procesului.

Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt, părţile sunt părinţii minorei ####### ######### ########, născută la data de ## ########## ####, conform certificatului de naștere ##### ### ### ######.

Instanţa reţine drept necontestat faptul că în prezent părţile sunt despărţite în fapt, iar minora a rămas în grija mamei, existând pe rolul Judecătoriei ####### dosarul nr. ####/311/2024 (fila 51) având ca obiect măsuri privind minorul, prin care (sentinţa civilă nr. ####/11.06.2024) s-a dispus încuviinţarea tatălui a legăturilor personale cu minora ####### ######### ########, născută la ##########, în următoarea modalitate:

- În a doua şi a patra săptămână din lună, în zilele de sâmbătă şi duminică, de la ora 17.00 la ora 20.00, în prezenţa mamei, la domiciliul acesteia sau în alte locuri publice stabilite de comun acord cu mama

- De ziua de naştere a minorei, pe 14 septembrie 2022, de la ora 17.00 la ora 20.00, în prezenţa mamei, la domiciliul acesteia sau în alte locuri publice stabilite de comun acord cu mama

- transmiterea de către mamă a unor informaţii referitoare la copil (precum evaluări medicale sau informaţii legate de creşă/grădiniţă) către tată

De asemenea, a fost stabilită locuinţa minorei ####### ######### ######## la mamă.

Această hotărâre a rămas definitivă, iar prin sentinţa civilă nr. ####/13.08.2025 pronunţată de Judecătoria ####### în dosarul nr. ####/311/2025 (fila 54), modificată parţial prin Decizia nr. 474/2025 de la 15 ##### 2025 a Tribunalului ### (fila 60) s-a dispus suplinirea acordului pârâtului pentru evaluarea minorei ####### ######### ########, născută la data de ########## de către DGASPC ###, pentru care, în urma evaluării minorei, să se stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap având în vedere afecțiunea medicală de care minora suferă şi obligarea tatălui, ####### ###### #####, în mod provizoriu, la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1/6 din venitul lunar net impozabil realizat în țară și în străinătate în favoarea minorei ####### ######### ########, născută la data de ##########, începând cu data introducerii cererii, respectiv 20.06.2025 și până la judecarea definitivă a dosarului civil ####/207/2023, cu termen 15.01.2026.

În drept, potrivit art. 997 din codul de procedură civilă ,,instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Aşadar, pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete ce intră în conţinutul acţiunii civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale cumulative, şi anume: existenţa în favoarea reclamantului a unei aparenţe de drept, urgenţa, caracterul provizoriu sau vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.

Referitor la exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către mama reclamantă, instanţa reţine că, în ceea ce priveşte aparenţa dreptului, fiecare dintre părinţii minorului beneficiază, în aparenţă, de drepturile solicitate prin cererea de ordonanţă preşedinţială, respectiv de a decide cu privire la minoră.

####, instanţa subliniază că de toate drepturile enumerate mai sus sunt îndreptăţiţi să beneficieze ambii părinţi ai unui copil, aceştia având fără îndoială drepturi egale cu privire la copil, astfel încât printr-o procedură de ordonanţă preşedinţială, pentru schimbarea acestei situaţii juridice (şi faptice) este necesar să se dovedească că dreptul unuia dintre părinţi, este preferabil să aibă prevalenţă asupra dreptului celuilalt părinte, din perspectiva interesului superior al copilului.

Astfel, instanţa subliniază faptul că ambii părinţi ai minorului au drepturi şi obligaţii egale cu privire la copil, niciunul nebeneficiind de vreun drept preferenţial în detrimentul celuilalt, având în vedere că aceştia exercită în comun autoritatea părintească asupra minorului.

Astfel, condiţia aparenţei dreptului este îndeplinită.

În ce privește condiția urgenței, aceasta reprezintă o cerinţă esenţială a ordonanţei preşedinţiale, legea nedefinind conceptul de urgenţă, instanţa de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speţei.

Legea indică doar situaţiile ce pot face necesară şi posibilă o intervenţie a justiţiei, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării, în primele două situaţii, instanţa având posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenţei.

##### în vedere faptul că reglementarea legală a statutului unui minor ai cărui părinţi sunt despărţiţi este esenţială în vederea asigurării dezvoltării armonioase a acestuia, dând părintelui/părinţilor posibilitatea să îşi exercite drepturile ce decurg din autoritatea părintească, respectiv de a lua măsuri cu privire la propriul copil şi de a se ocupa de creşterea şi îngrijirea acestuia, ţinând seama de situaţia minorului, în lipsa unei intervenţii a instanţei de judecată se poate cauza acestuia un prejudiciu nepatrimonial ireparabil.

În cauza de față, instanţa apreciază că nu este îndeplinită condiţia urgenţei.

Astfel, chestiunea dezinteresului tatălui faţă de minoră din perspectiva tratamentului nu mai este de actualitate, întrucât consimţământul pârâtului a fost suplonit pe cale judiciară, iar urgenţa nu mai subzistă.

Prin urmare, reclamanta nu a dovedit că situația juridică a minorei impune luarea unei măsuri urgente prin care drepturile acesteia să fie protejate, această măsură fiind deja luată odată cu soluționarea dosarului nr. ####/311/2025, numai la fond putându-se analiza dacă tot comportamentul actual al pârâtului poate constitui sau nu motiv suficient pentru a se dispune relativ la autoritatea exclusivă.

Autoritatea părintească exclusivă, reglementată de Codul Civil și Legea nr. 272/2004, acordă unui singur părinte dreptul de a lua toate deciziile majore privind copilul, chiar dacă celălalt părinte își păstrează dreptul de vizită.

Această formă de custodie se acordă în mod excepțional, de regulă în cazuri dificile, precum abuzul, neglijarea sau incapacitatea celuilalt părinte, dar doar dacă se dovedește că este în interesul superior al copilului.

Există o multitudine de alte situații concrete care justifică exercitarea autorității părintești exclusive, fie că vorbim despre atitudinea pasivă, dezinteresul unui părinte, fie de situații obiective, cum ar fi distanța foarte mare dintre părți și/sau absența mijloacelor de comunicare.

###### în materie de autoritate părintească o reprezintă exercitarea acesteia în comun de către ambii părinți, care trebuie să țină cont, în orice decizie, de interesul superior al copilului.

Drept urmare, înlăturarea unuia dintre părinți de la exercitarea autorității părintești este o măsură excepțională, care poate fi luată doar în baza unor motive temeinice prevăzute de lege.

Potrivit art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, se consideră motive întemeiate alcoolismul, boala psihică, dependența de alcool (…), precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

Apreciind asupra existenței în cauză a unor împrejurări ce ar face oportună îndepărtarea pârâtului de la exercitarea autorității părintești, instanța reține că acestea nu au fost dovedite, lipsa de interes a tatălui în dezvoltarea fizică și psihică a minorei, dar și refuzul comunicării cu reclamanta, deşi pe fond pot fi argumente mai mult decât suficiente în sensul necesității ca autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată în mod exclusiv de mamă, acestea nu au fost dovedite sau nu mai sunt de actualitate, în contextul în care tratamentul minorei a fost demarat prin suplinirea acordului pârâtului, iar alte fapte de abuz ale pârâtului nu au fost probate din perspectiva ordonanţei preşedinţiale care să reclame urgenţă, numai fondul litigiului putând stabili definitiv dacă se impune exercitarea autorităţii părinteşti numai de mamă.

În ce privește condiția neprejudecării fondului, art. 997 alin.(5) C.pr.civ., stabilește că pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Instanţa arată că această cerinţă nu trebuie înţeleasă întotdeauna ca implicând necesitatea existenţei unui proces asupra fondului în paralel cu procedura ordonanţei preşedinţiale, ci trebuie interpretată în sensul că determină limita maximă a duratei măsurilor dispuse în cadrul acestei proceduri, fiind în strânsă legătură cu condiţia urgenţei, dar mai ales cu aparenţa dreptului.

Conform art. 483 alin. (1) C.Civ., autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Art 487 C.Civ. prevede cǎ părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Totodată, conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

Potrivit art. 484 C.civ., autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.

Conform art. 503 alin. (1) C.civ., părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.

Mai mult, conform art. 36 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. ###### exercitării în comun a autorității părintești de către ambii părinți este confirmată și de art. 397 C.civ., normă legală aplicabilă prin asemănare prin trimiterea realizată de dispoziția legală precitată și care prevede că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

Totodată, conform art. 396 alin. (1) C.civ., dispoziție legală aplicabilă tot prin trimiterea respectivă, instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.

De asemenea, potrivit art. 486 C.civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului de anchetă socială, hotărăște conform interesului superior al copilului.

##### în vedere textele incidente, instanța reține că principiul în materie este că autoritatea părintească se exercită de către ambii părinți.

Toate deciziile importante cu privire la copil se iau de către părinți împreună.

Astfel, conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, ȋn situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.

Art. 507 C. civ. nu stabilește o simplă excepție de la exercitarea în comun a autorității părintești, ci veritabile situații exceptionale în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, de interpretare restrictivă, situații care ar trebui să intervină foarte rar și care pot fi subsumate ipotezei în care unul dintre părinți se află în imposibilitate de a-ți exprima vointa.

În afara ipotezei prevăzute de art. 507 C.civ., care reprezintă regula în materia autorității părintești exclusive, potrivit art.398 C.civ., instanța poate decide în acest sens, „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului”.

Aşadar, exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către unul dintre părinți poate fi dispusă de instanța numai dacă, pe parcursul procedurii judiciare, se probează existența suferinței minorului dacă s-ar afla sub autoritatea ambilor părinți.

Dispoziţiile legale în vigoare enumeră care ar putea fi considerate motive întemeiate de care instanţa de judecată atunci când decide exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, după cum urmează: alcoolismul; boala psihică; dependenţa de droguri a celuilalt părinte; violenţă faţă de copil sau faţă de celălalt părinte; condamnări pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Instanța nu identifică în prezenta cauză niciunul din criteriile sus-menţionate care ar putea justifica exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către un singur părinte, în condiţiile în care din probele administrate nu a reieşit existenţa vreuneia dintre situaţiile care să impună exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, neidentificându-se niciun comportament al tatălui care să fi cauzat suferințe minorei.

Din contextul întregului material probator şi din alegaţiile cuprinse în cererile cu care a fost investită instanţa, se constată că între părţi există o relaţie susceptibil de a fi catalogată drept tensionată.

Cu toate acestea, starea de tensiune dintre părinţi nu are în niciun fel legătură cu relaţia tatălui cu minora, pentru a se impune stabilirea autorităţii părinteşti exclusive.

Chiar dacă părţile locuiesc separat, nu înseamnă că de creșterea şi educarea minorei trebuie să se ocupe exclusiv părintele cu care copilul locuiește.

Implicarea ambilor părinţi in procesul de educaţie şi dezvoltare armonioasă a copiilor conferă mai multe şanse de reușită, asigurând un climat stabil din punct de vedere emoțional pentru aceştia, ceea ce este de preferat unei înstrăinări din punct de vedere afectiv, cu repercusiuni faţă de evoluția in viitor a copiilor.

Ambii părinţi trebuie să vegheze la creşterea şi dezvoltarea copilului lor şi să colaboreze în interesul acestuia, lăsând deoparte tensiunile create în relația de parteneri.

Pentru copil, părțile pot fi părinţi buni, chiar dacă în relaţia lor directă, ca parteneri, au eşuat.

Pentru aceasta însă este nevoie de un grad mai mare de înțelegere şi de eforturi comune canalizate în direcția asigurării unui climat sănătos de viață pentru minore.

În consecinţă, constatând că, în cauză nu s-a dovedit existenţa unor motive temeinice care să justifice stabilirea în regim de urgenţă a exercitării autorităţii părinteşti doar de către mamă, în baza considerentelor expuse anterior, va respinge cererea ca neîntemeiată.

Raportat la art. 453 C.pr.civ., va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (taxă de timbru), ca neîntemeiată.

Va admite în parte cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv reduce cuantumul onorariului avocaţial de la suma de 2000 lei la suma de 1000 lei şi va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 1000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, față de complexitatea redusă a cauzei, redactarea întâmpinării şi punerea de concluzii orale la singurul termen de judecată.

Instanţa constată că pârâtul nu este îndrituit să recupereze integral cheltuielile de judecată generate de judecata cererii, întrucât acestea sunt vădit excesive şi disproporţionate, fiind necesar a se avea în vedere o bază echitabilă. #### este adevărat că fiecare parte este îndrituită să îşi asigure apărarea aşa cum consideră de cuviinţă, la fel de adevărat este faptul că partea adversă, care pierde procesul, nu este obligată în mod automat să suporte integral cheltuielile de judecată, instanţele de judecată având nu doar dreptul, ci chiar obligaţia de a asigura caracterul proporţional al cheltuielilor de judecată.

De altfel, în legătură cu activitatea avocatului, Curtea Constituţională a statuat că acesta, prin exercitarea profesiei sale, îndeplineşte o activitate economică, activitate care constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piaţă liberă (Hotărârea din 19 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza ####### şi alţii, paragraful 49), însă orice activitate economică se desfăşoară "în condiţiile legii", şi a reţinut că, în consecinţă, legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporţională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestaţia avocaţială şi onorariul solicitat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. ### din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, ----).

În acest context, făcând o apreciere a proporţionalităţii onorariului avocaţial solicitat de pârât, instanţa constată că se impune cenzurarea acestuia, cuantumul de 2000 lei neîncadrându-se în limitele caracterului rezonabil, de vreme ce complexitatea cauzei este una redusă (fiind o generare a unui capăt de cerere care a făcut obiectul unei alte judecăţi fără a fi pronunţată şi soluţia asupra acestuia), iar activitatea prestată de apărătorul pârâtului s-a rezumat la redactarea întâmpinării şi punerea de concluzii orale la singurul termen de judecată acordat în cauză, în etapa procesuală a fondului, aşa încât obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei respectă criteriile stabilite de legiuitor în art. 451 alin. (2) prima teză C.pr.civ.

În final, se cuvine a releva că, raportat la art. 451 alin. (2) teza finală C.pr.civ., măsura reducerii onorariului avocaţial nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clienta sa, la fel cum diminuarea onorariului avocaţial de către instanţă nu reprezintă o nerecunoaştere sau o recunoaştere parţială a activităţii desfăşurate de avocat de a asigura asistenţă juridică şi reprezentare de către avocat - profesionist al dreptului -, ci constituie o modalitate de aplicare a dispoziţiei legale prin care cel care pierde procesul poate suporta doar o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de adversarul său care a câştigat procesul.