ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria SLATINA · .

Sentinţă civilă nr. 3414 din 18.11.2025

Instanță
Judecătoria SLATINA
Dosar
.
Obiect
Succesiuni, moşteniri
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Data publicare portal 02.04.2026

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant Dispune anularea în parte a testamentului autentificat sub nr. -----/16.09.2021 de B.N.I. -----pentru partea ce depăseste cota defunctului --- de 5/8 din imobil compus din suprafaţa de 1000 mp loc de casă, curte, grădină împreună cu o casă construită din lemn acoperit cu carton cu sădirile şi împrejmuirile existente situat în intravilanul oraşului ---, judeţul ---.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către reclamant.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de către pârâtă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria ---.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 18.11.2025.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin Încheierea de şedinţă din data de 11.03.2025, pronunţată de către Judecătoria ####### în dosarul nr. ####/311/2024, având ca obiect succesiune, instanţa a disjuns capătul de cerere din cuprinsul cererii reconvenţionale formulate de pârâtul ###### ####, privind anularea testamentului şi a dispus constituirea unui nou dosar, având ca obiect „anulare act”, reclamant ###### ####, în contradictoriu cu pârâtul ###### #####.

Prin cererea de chemare în judecată (cererea reconvenţională) înregistrată sub nr.####/311/2025 înregistrată la data de 11.03.2025 pârâtul ###### #### a solicitat:

I. deschiderea succesiunii și după defuncta ###### ####### decedată la 28.03.2000, să se constatate că moștenitori sunt ###### ######## (soț decedat), ###### ##########, ####### ##### și ###### #### toți trei descendenți de gradul I;.

II. reducțiunea liberalităților excesive potrivit art. 1094 C.civ. și următoarele, în ceea ce privește testamentul reclamantei, încălcându-se rezerva succesorală;

III. să se constate nulitatea testamentului autentic nr.----- din 16.09.2021 potrivit art. 1064 alin. 1 din Codul Civil, motivat de faptul că defunctul ###### ######## a testat întreg imobilul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr…./18.l l . 1997, deși acest imobil nu îi aparținea doar lui, ci era cumpărat împreună cu soția lui de atunci, ###### #######.

Acesta putea testa doar cota de 1/2 din acest imobil (construcții și teren), restul îi aparținea soției după care nu s-a dezbătut succesiunea.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 11.03.2025 instanţa a disjuns capătul de cerere din cuprinsul cererii reconvenţionale formulate de pârâtul ###### ####, privind anularea testamentului şi a dispus dispus constituirea unui nou dosar, având ca obiect „anulare act”.

A fost creat dosarul civil nr. ####/311/2025 având ca obiect „anulare act”, privind pe reclamantul ###### #### şi pe pârâta ###### #####.

Totodată în dosarul nr. ####/311/2024, Judecătoria ####### în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. a dispus suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect succesiune până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. ####/311/2025 disjuns având ca obiect anulare act.

Au fost anexate înscrisuri din dosarul nr. ####/311/2024, încheierea din data de 11.03.2025, întâmpinarea şi cererea reconveţională formulată de ###### ####, împuternicire avocaţială avocat ##### ####### ##### în copie, testament autentificat de BNP ######## ###### sub nr. -----/16.09.2021, contract de vânzare-cumpărare, titlul de proprietate nr. ###########.08.1993, încheierea nr. #/29.01.2024 a BNP ##### ###### ŞI ######### #### #####, privind verificarea evidenţelor succesorale după defunctul ###### ########, răspunsul la întâmpinare formulat de reclamanta ###### ##### precum şi întâmpinare la cererea reconvenţională, împuternicire avocaţială avocat ##### #####, ##### ########, copie CI ###### #####, certificat de căsătorie, certificat de deces, încheiere OCPI ### nr. …/29.03.2024, plan de amplasament şi delimitare a imobilului, extrase de carte funciară, sesizare privind deschiderea procedurii succesorale notariale după autorul ###### M. #######.

În întâmpinarea formulată cu privire la cererea reconvențională, ###### ##### a cerut respingerea cererii cu motivarea că, testamentul a fost întocmit de notarul public în anul 2021, a fost voinţa testatorului pentru faptul că l-a îngrijit până când a încetat din viaţă.

A arătat că în anul 2007 autorul s-a îmbolnăvit cu inima şi nu a mai putut să presteze niciun fel de activitate în curte, starea lui de sănătate s-a agravat în fiecare an, urma un tratament, era înscris la medicul cardiolog care îi prescria reţete pe care el avea grijă să le urmeze, niciodată el nu şi-a administrat singur tratamentul şi mâncarea pregătite doar să le ia.

A solicitat instanţei să aibă în vedere că afirmaţia pârâtului de pe fila 2 a cererii reconvenţionale alin. 2 şi anume, faptul că, autorul i-a cerut pârâtului reclamant să părăsească casa când s-a căsătorit cu ea şi că şi-ar dori să-i fie atribuită în lotul său această casă, este neadevărată.

A precizat că după decesul mamei sale din anul 2000, autorul i-a informat pe toţi copiii săi că nu poate să stea singur şi că doreşte să se recăsătorească.

Instanţa în temeiul art.255 C.pr.civ. rap. la art.258 C.pr.civ. a încuviinţat probele apreciate ca fiind pertinente, concludente şi utile cauzei.

La data de 13.06.2025 s-au depus de către UNNP-B.I.N. ######## ###### actele care au stat la baza întocmirii testamentului nr.-----/16.09.2021 (f.46-54).

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele :

Reclamanta a solicitat anularea testamentului autentificat sub nr.-----/16.09.2021 încheiat de către ###### ######## prin care a testat în favoarea numitei ###### #####, întrucât

defunctul a dispus cu privire la întregul dreptul de proprietate asupra imobilului compus din suprafaţa de 1000 mp loc de casă, curte, grădină împreună cu o casă de locuit, anexe gospodăreşti şi fântână, situate în intravilanul oraşului Scorniceşti, sat Bircii, ####### ### #### #### #### # #### ## #/2.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.####/18.11.1997 ###### #### şi ###### ######### în calitate de vânzători au înstrăinat lui ###### ######## căsători cu ###### ####### imobil compus din suprafaţa de 1000 mp loc de casă, curte, grădină împreună cu o casă construită din lemn acoperit cu carton cu sădirile şi împrejmuirile existente situat în intravilanul oraşului Scorniceşti, sat Bircii, ####### ### (f.12-13).

Din situația de fapt de mai sus, rezultă că în timpul căsătoriei cu ###### #######, defunctul ###### ######## a dobândit în proprietate imobil compus din suprafaţa de 1000 mp loc de casă, curte, grădină împreună cu o casă construită din lemn, situat în intravilanul oraşului Scorniceşti, sat Bircii, ####### ####### ########, potrivit extrasului de carte funciară nr.62830 Scorniceşti terenul în suprafaţă de 1000 mp împreună cu construcţia C1 sun intabulate ca bunuri comune dobândite prin convenţie de ###### ######## şi ###### ####### (f.28-29).

##### în vedere data încheierii căsătoriei dar și perioada dobândirii bunurilor imobile, în cauză sunt incidente dispozițiile din Vechiul Cod Civil și din Codul Familiei respectiv art.1232 V.C.C. și art.30 C.F., astfel că bunurile imobile în cauză sunt bunuri comune ale soților ###### ######## și ###### #######.

Soția ###### ####### a decedat în anul 28.03.2000, iar potrivit 651 Vechiul C. civ. „succesiunile se deschid prin moarte”.

Din coroborarea dispozițiilor mai sus citate, de desprinde concluzia că drepturile patrimoniale ale unei persoane se transmit la data decesului acesteia, indiferent dacă are loc și de data dezbaterii succesiunii.

Cu alte cuvinte, în momentul decesului soției ###### ####### dreptul său de proprietate asupra cotei de ½ din bunurile comune a fost transmis moștenitorilor legali ai acesteia.

Prin urmare, de la data de 28.03.2000, potrivit cotelor succesiunii legale prevăzute de art. 1 din Legea nr.######## coroborat cu art.669 din Vechiul C.civ., defunctului ###### ######## i s-a transmis cota de ¼ din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor ce fac obiectul testamentului în cauză.

##### în vedere că acesta deține dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei cu ###### #######, rezultă că, la momentul întocmirii testamentului autentificat, defunctul ###### ######## deținea cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobil compus din suprafaţa de 1000 mp loc de casă, curte, grădină împreună cu o casă construită din lemn acoperit cu carton cu sădirile şi împrejmuirile existente situat în intravilanul oraşului --, ####### ########## ######, defunctul ###### ######## a testat bunurile imobile ce au constituit bunuri comune, în întregul lor, nu numai asupra cotei de 5/8 pe care o deține, aflându-se astfel în eroare cu privire la calitatea sa de proprietar în ce privește partea ce depășește această cotă.

Se impune, astfel, aplicarea art.1064 alin.2 N.C.C. (defunctul ###### ######## a decedat la data de 04.04.2022 şi testamentul este din data de 16.09.2021), testamentul fiind anulabil nu în ce privește cota de ½ din teren și construcții, ci în ce privește partea ce depășește cota defunctului ###### ######## de 5/8 din aceste bunuri.

##### vedere argumentele de drept şi de fapt expuse, instanţa va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant şi va anula în parte testamentul autentificat sub nr. -----/16.09.2021 de B.N.I. ######## ###### pentru partea ce depășește cota defunctului ###### ######## de 5/8 din imobil compus din suprafaţa de 1000 mp loc de casă, curte, grădină împreună cu o casă construită din lemn acoperit cu carton cu sădirile şi împrejmuirile existente situat în intravilanul oraşului -# ## ## ## ######## ########## ## ######## ## ##### #########.

În temeiul art.452 C.pr.civ. rap la art.453 C.pr.civ. faţă de cele expuse instanţa va respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de către pârâtă.