ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria SLATINA ·

Sentinţă civilă nr. 1281 din 10.04.2025

Instanță
Judecătoria SLATINA
Dosar
Obiect
Contestație la executare, taxa de timbru
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Data publicare portal 18.12.2025

Admite excepţia netimbrării contestaţiei la executare, invocată din oficiu.

Anulează contestaţia la executare ca netimbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria …..

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.04.2025.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.09.2024, sub nr. #####/311/2024, contestatoarea ##### ####### ######### SRL, în contradictoriu cu pârâta ###, a solicitat instanţei anularea procesului verbal de sechestru bunuri mobile nr. … din 02.09.2024 instituit de către ###.

Cererea a fost formulată de societate, prin reprezentantul său legal, administrator ##### ######.

Prin rezoluţia de la data de 28.10.2024 reclamantei i s-a pus în vedere să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 1000 lei pentru contestaţia la executare.

Reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru, aspect care conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii.

Conform art. 248 alin. (1) din C.proc.civ. „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”.

În temeiul art. 33 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Totodată, art. 197 din C.proc.civ. prevede că „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.”

Instanţa reţine că prin încheierea din data de 23.09.2024, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitorului ##### ####### ######### SRL, drept pentru care la data de 30.01.2025, instanţa a dispus introducerea în cauză a lichidatorului judiciar numit prin încheierea anterior nominalizată, respectiv ….

La data de 09.04.2025, lichidatorul judiciar …. a arătat că nu îşi însuşeşte contestaţia la executare formulată de ##### ####### ######### SRL prin ##### ######.

Instanţa apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 115 alin.1 din Legea 85/2014, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată de societate, prin reprezentantul său legal, administrator ##### ###### şi nu prin administratorul judiciar, astfel încât textul nu este aplicabil.

În acest sens, Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. #/2024 din 26 februarie 2024 a hotărât: „Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel #### şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 32 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, raportat la dispoziţiile art. 197, art. 470 alin. (2) şi (3), respectiv art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în cazul cererilor de chemare în judecată şi al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însuşirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvenţă desemnat în procedura ulterior declanşată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.”

În paragrafele 66-69 şi 79-79 ÎCCJ a arătat că: 66.

În ceea ce priveşte art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă, invocat ca argument de către unele dintre instanţele care au opinat în sensul incidenţei prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în situaţia în care debitorul intră în insolvenţă ulterior sesizării instanţei cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac, iar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în procedură îşi însuşeşte cererea formulată, se observă că textul legal prevede că "actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia". 67.

Or, de vreme ce cauza de nulitate o constituie neplata taxei judiciare de timbru, dispariţia acestei cauze nu poate avea loc decât prin îndreptarea neregularităţilor actului de procedură, respectiv prin depunerea dovezii de achitare a taxei în cuantumul legal, până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate, şi nu ca urmare a intervenirii unei schimbări în situaţia juridică a debitorului obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, ulterior momentului naşterii obligaţiei. 68.

Sintetizând, întrucât obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru se naşte la momentul înregistrării cererii, respectiv a căii de atac pe rolul instanţei şi se stinge prin achitarea sumei datorate şi depunerea dovezii de plată la dosar, intervenirea unei schimbări în situaţia juridică a debitorului obligaţiei de plată a taxei, ulterior momentului arătat, nu are efecte asupra obligaţiei înseşi şi nici nu determină înlăturarea sancţiunii nulităţii în condiţiile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 69.

Un alt argument care susţine această opinie se fundamentează pe sfera de aplicare a normei care stă la baza divergenţei de jurisprudenţă, respectiv a art. 115 din Legea nr. 85/2014, raportat la caracterul de excepţie al acestei prevederi legale, la înţelesul termenilor utilizaţi şi la finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea normei, în decelarea căreia nu se poate face abstracţie de contextul istoric în care aceasta a avut loc. 76.

Pentru a fi incidentă scutirea în temeiul dispoziţiei legale enunţate este necesar, pe de-o parte, ca acţiunea sau cererea să fie introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, indiferent că acţionează în această calitate ori ca reprezentant legal al persoanei aflate în insolvenţă, iar pe de altă parte, ca acţiunea să fie formulată "în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor". 77.

Ţinând cont de structura actului normativ din care face parte textul în discuţie, referirea legiuitorului la "prezentul capitol" trebuie raportată la capitolul I - Dispoziţii comune al titlului II - Procedura insolvenţei din corpul Legii nr. 85/2014, care cuprinde principalele atribuţii ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în cadrul procedurii. 78.

Pe de altă parte, folosirea adverbului "inclusiv" în legătură cu acţiunile exercitate pentru recuperarea creanţelor reflectă intenţia legiuitorului de a circumscrie aceste acţiuni celor formulate în aplicarea dispoziţiilor legii insolvenţei, respectiv pentru asigurarea respectării principiilor care guvernează această procedură, conform art. 4 din Legea nr. 85/2014. 79.

O acţiune însuşită de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură nu este echivalentă cu o acţiune introdusă de aceeaşi persoană şi, ca atare, nu intră în sfera de aplicare a art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia netimbrării.