Sentinţă civilă nr. 3670 din 23.09.2024

Data publicare portal: 31.03.2025

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite cererea.

Constată ca fiind simulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. … de BIN ….. încheiat între ….. pe de o parte, în calitate de vânzător, decedat la …., şi reclamantul ….. pe de altă parte, în calitate de cumpărător.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 2203 lei, 1 leu contravaloarea taxei pentru certificatul de grefă şi restul sumei taxă de timbru pentru fond.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la sediul Judecătoriei ……..

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 23.09.2024.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ####### sub nr. ###/, reclamantul #### ######, cu domiciliul procesual pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la Cabinet avocat ########, în contradictoriu cu pârâta ###### (fosta #### ###) domiciliata în #######, a formulat acţiune în declararea simulaţiei, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că, contractul de vânzare cumpărare nr…. din 25.08.2014 prin care tatăl reclamantului i-a vândut suprafaţa de 4.987 mp teren intravilan situat în #######, T 12, P72, este simulat.

În motivare, a arătat că, deşi cu ocazia transmiterii proprietății acelui teren s-a întocmit contract de vânzare cumpărare, acest contract este de fapt o donaţie, întrucât intenţia tatălui său a fost de a îi transmite proprietatea acestui teren cu titlu gratuit, motiv pentru care şi preţul menţionat în contract a fost derizoriu şi nu a fost plătit.

Reclamantul a precizat că, terenul intravilan care face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr……./25.08.2014, a fost solicitat a fi introdus la masa partajabilă de către fosta sa soţie ###### (fosta ####) ###, în Dosarul nr. ####/, având ca obiect partaj de bunuri comune, aflat pe rolul Judecătoriei #######.

A arătat că, fosta sa soţie, a cerut cu rea credință introducerea terenului la masa partajabilă, ştiind că tatăl reclamantului i l-a donat, nu i l-a vândut, ştia că nu s-a plătit preţul de 1000 lei şi că nici nu a existat vreodată intenţia ca acest preţ să fie plătit de cumpărător sau solicitat de către vânzător, preţ care oricum este unul nesemnificativ raportat la valoarea de piață a unui teren intravilan situat în #######, dovada pe care urmează să o facă în dosar cu martori.

A subliniat că, este de esenţa contractului de donație titlul gratuit cu care se înstrăinează bunul supus gratificării, contractul fiind încheiat în forma autentică, fiind îndeplinită astfel şi condiţia de forma ceruta de lege pentru încheierea contractului de donație.

Astfel, cu rea - credință, pârâta a ales să se folosească de actul aparent, simulat, pentru a obţine un folos propriu, susținând că a dobândit în coproprietate cu reclamantul prin vânzare-cumpărare, un drept de proprietate asupra acestui teren, deşi cunoştea faptul că tatăl său i-a donat acest teren, pentru care nu s-a plătit niciun preţ.

Mai mult, în Contractul de vânzare cumpărare este menţionat doar reclamantul în calitate de cumpărător, precizându-se expres ” vând fiului meu", ceea ce face dovada clară a intenţiei tatălui său de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului doar către el în calitate de fiu, nu şi către fosta sa soţie care nu a fost menționată în acest înscris.

În concluzie, se solicită admiterea acţiunii şi să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare nr…../25.08.2014, fiind vorba în fapt de o donație deghizată, bunul imobil având caracterul de bun propriu al reclamantului.

În drept: art.1289 şi urm. din Codul Civil.

În probatoriu: proba cu înscrisuri, interogatoriul luat pârâtei şi proba testimonială cu martorii ##### ####, domiciliaţi în #######, ###, , #######, ####### ###, domiciliat în #######, cartier ##### ###, , #### #.7-17 din dosar.

La data de 06.03.2024, pârâta ###### (fostă ####) ###, domiciliată în #######, prin avocat ##### ######, cu sediul profesional în #######, #### a depus la dosar întâmpinare.

În motivare, pârâta a precizat că, susținerile din motivarea cererii introductive sunt vădit nereale.

În contractul de vânzare este menționat în mod expres: „Prețul vânzării, stabilit de noi, părțile contractante, este în sumă totală de 1.000 lei (una mie lei), bani pe care eu, vânzătorul, i-am primit în întregime de la cumpărător în numerar, azi, data autentificării actului, această declarație a mea #### ######, constituind chitanță liberatorie pentru executarea obligației de plată (privind încasarea integrală a prețului vânzării)'' .

De asemenea și tot în cuprinsul actului de vânzare se precizează că: „Subsemnatul, #### ######, înțeleg să cumpăr de la tatăl meu #### ######, imobilul descris mai sus, la prețul și în condițiile prevăzute în prezentul contract cu al cărui conținut mă declar de acord şi am achitat integral preţul vânzării, azi data autentificării actului”.

Potrivit mențiunilor din încheierea de autentificare nr. ...... din 25.08.2014 a contractului de vânzare, consimțământul expres al vânzătorului #### ###### a fost luat de notarul public în prezența martorilor ###### ###### și #### #####, pentru motivul că la acel moment #### ###### era nevăzător.

Cumpărătorul #### ######, după ce a citit actul și a declarat că i-a înțeles conținutul și că cele cuprinse în act reprezintă voința sa, a consimțit la autentificarea înscrisului și a semnat unicul exemplar

Așa fiind și constatând că de la încheierea respectivului contract de vânzare, 25.08.2014, și până la momentul introducerii acțiunii în declararea simulației, e drept imprescriptibilă, 10.01.2024, au trecut aproape 10 ani, timp în care nu a existat niciun fel de problemă privind contractul de vânzare, dreptul de proprietate dobândit prin vânzare fiind întabulat în cartea funciară potrivit extrasului de carte funciară pe care-l depun alăturat. #### limpede că această acțiune este introdusă cu vădită rea credință, efectiv pro cauza, pe de o parte pentru a zădărnici judecarea partajului bunuri comune ce face obiectul dosarului nr. ####/suspendat la data de 15.02.2024, până la soluționarea prezentei cauze, iar pe de altă parte pentru a scoate de la masa de partaj terenul ce face obiectul contractului de vânzare.

În dosarul de partaj bunuri comune menționat mai sus, #### ###### și-a fundamentat apărarea și susținerile în exclusivitate pe faptul că toate bunurile despre care se face mențiune în acțiunea de partaj sunt proprietatea exclusivă a sa, fiind dobândite prin moștenire, potrivit certificatului de moștenitor nr. …./02.03.2018.

Cu toate acestea, cum a arătat în precizările depuse la dosarul de partaj la termenul din 26.10.2023, pârâtul nu a depus la dosarul cauzei respectivul certificat de moștenitor de care a făcut uz în mod direct într-un dosar de evacuare împotriva pârâtei și a copiilor reclamantului şi pârâtei, astfel că în acel dosar i-a fost comunicat respectivul certificat de moștenitor pe care l-a anexat.

A arătat că respectivul certificat de moștenitor a fost obținut de pârâtul #### ######, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații în formă continuată și uz de fals în formă continuată, prev. de art. 326, 323 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și art. 38 C.p., motiv pentru care a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria #######, ce formează obiectul dosarului nr. ####/, plângere pe care a anexat-o în copie.

Împotriva făptuitorului #### ######, a arătat că a formulat plângere penală pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violente, precum și de amenințare prev. de art. 253 alin. l, 193 alin.

I și 206 C.p., plângere ce formează obiectul dosarului nr. ####/ al Parchetului de pe lângă Judecătoria #######.

De asemenea și tot împotriva pârâtului #### ###### a formulat plângere penală nepoata de soră a acestuia, ######## #######, care prin activitatea infracțională a pârâtului #### ###### a fost prejudiciată în mod direct prin neparticiparea la dezbaterea succesiunii autorului #### ######, tatăl pârâtului #### ###### și, respectiv, bunicul matern al numitei ######## #######, dosarul penal întocmit la plângerea acesteia fiind reunit cu dosarul penal nr. ####/ menționat mai sus.

Pârâta a solicitat instanţei să solicite Parchetului de pe lângă Judecătoria ####### relații privind dosarele menționate, stadiul cercetărilor și soluția pronunțată în cazul în care există la acest moment.

Mai mult, a menţionat că, în funcție de stadiul cercetărilor (începerea urmării penale), se impune suspendarea judecății prezentei cauze civile până la soluționarea dosarelor penale menționate, în temeiul disp. art. 413 alin.

I pct. 2 N.

C.p. civ”.

În realitate, a arătat că, prețul respectivului teren pentru perioada anului 2014 a fost corect și serios și a fost plătit așa cum s-a consemnat în cuprinsul contractului de vânzare.

În ipoteza unui preț derizoriu, notarul public (cel mai vechi notar din ####### la acest moment, și chiar din țară, cu o vastă experiență), ar fi refuzat indubitabil autentificarea contractului de vânzare având în vedere grilele notarilor publici de la momentul respectiv.

Cu privire la preț, fostul Tribunal Suprem, secția civilă, în decizia nr. #### din 14.09.1977, nepublicată a statuat: „Caracterul de seriozitate a preţului, în sensul art. 1303 C.civ., implică o echivalentă valorică relativă, raportat atât la valoarea lucrului vândut, cât și la subiectivismului părților contractuale, care, prin efectul voinţei lor, sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se stabilește ca preţ”.

Sub nicio formă în speța de față nu ne aflăm în prezența unui act simulat, astfel că acţiunea în declararea simulației urmează a fi respinsă ca vădit neîntemeiată.

A invocat doctrina care a reţinut că acțiunea în declararea simulației este o acțiune personală, în constatare. prin care se asigură înlăturarea elementelor (nereale) din actul public al părților în scopul aplicării singurului act care corespunde voinței lor reale și anume cel secret.

Actul secret, contraînscrisul (contrelettre) nu există, neputând fi depus la dosarul cauzei.

Sub aspectul calității părților dintr-o acțiune în declararea simulației, calitate procesuală pasivă (pârât) are cealaltă parte sau, după caz, părțile din contractul aparent, după cum acțiunea a fost promovată de un contractant sau de terț.

Sub acest aspect, pârâta a precizat că nu are calitate procesuală pasivă, excepție ce trebuie pusă în discuție părților, în opinia sa, și, pe cale de consecință, acțiunea reclamantului respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul probatoriul solicitat de către reclamantă a precizat că este admisibilă proba cu înscrisuri și nu poate fi admisă proba testimonială pentru că o atare probă cu care se dorește dovedirea existenței contractului secret se poate admite numai dacă reclamantul este un terț față de contract, ceea ce evident nu este cazul în speță, reclamantul fiind parte în contractul de vânzare, respectiv cumpărător.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate disp. art. 201, 453 N.c.p.civ.

A ataşat înscrisuri f. 32-43 din dosar.

La data de 19.09.2024, reclamantul #### ###### a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâta ###### ###, prevederile art.1290 Cod civ. conferind terţului calitatea procesuala pasivă urmând ca buna sau reaua credinţă a acestuia să fie stabilită, după administrarea probatoriilor, prin soluţionarea pe fond a procesului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe baza celor anterior expuse, în aplicarea şi a art. 248 alin. 4 C.pr.civ., instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …. din data de 25 august 2014 de Biroul Individual Notarial ############## ######## (fila 7 şi urm. dosar), #### ######, în calitate de vânzător, a vândut cumpărătorului #### ######, asupra imobilului teren în suprafaţă de 4987,14 mp, măsurată, conform actelor 5000 mp, arabil, situat în extravilanul #### #######, T12, P72, nr. cadastral … (CF …. ####### – fila 14), pentru suma de 1000 lei.

Reclamantul a formulat acţiune în declararea simulaţiei, solicitând să se constate că această convenţie este simulată, întrucât, deşi cu ocazia transmiterii proprietății acelui teren s-a întocmit contract de vânzare cumpărare, acest contract este de fapt o donaţie, întrucât intenţia tatălui său a fost de a îi transmite proprietatea acestui teren cu titlu gratuit, motiv pentru care şi preţul menţionat în contract a fost derizoriu şi nu a fost plătit.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2 şi alin. 5 din noul Cod civil, „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”, „dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.”

Conform dispoziţiilor art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul Cod civil ,,contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa’’.

Din economia acestor texte de lege, instanţa reţine că legiuitorul a stabilit, ca regulă, aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic atât în ceea ce priveşte condiţiile de validitate, cât şi celelalte aspecte care privesc încheierea actului juridic, regulile de interpretare a actului, efectele actului juridic (inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a legii noi), executarea obligaţiilor asumate de părţi, dar şi încetarea actului juridic.

Totodată potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul Cod civil, ,,dispoziţiile art. 1.289-1.294 din Codul civil (privind simulația) se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil”.

Instanţa constată că atât vechiul, cât și noul Cod civil, conțin dispoziții similare în ceea ce privește simulația și acțiunea în declararea simulației.

Astfel, din interpretarea art. 1.175 şi următoarele din vechiul Cod civil, dar și a art. 1.289 şi următoarele din noul Cod civil, rezultă că simulaţia este o operaţiune juridică ce presupune existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a două acte juridice: unul public prin care se creează o aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii, şi unul secret, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea modifică în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public.

Între părţi, produce efecte juridice doar actul secret, însă faţă de terţi, acesta este, de regulă, inopozabil.

Pentru a putea fi în prezenţa unei simulaţii, esenţial este ca cele două acte juridice să fie contemporane, adică actul secret să fie încheiat concomitent sau anterior celui public.

Atunci când simulaţia este valabilă, între părţile contractante şi succesorii universali sau cu titlu universal ai părţilor, produce efecte actul secret.

Pe de altă parte, dacă între voinţa internă reală şi declaraţia de voinţă a părţilor contractante există neconcordanţă, are prioritate întotdeauna voinţa reală a părţilor, care se regăseşte în actul secret.

De menţionat şi faptul că principiul priorităţii voinţei interne este completat de cel al forţei obligatorii, consacrat de art. 969 din vechiul Cod civil, respectiv de art. 1270 din noul Cod civil.

Atunci când una dintre părţi refuză să execute prestaţiile pe care şi le-a asumat prin actul secret, cealaltă parte este îndreptăţită să ceară instanţei să constate simulaţia şi apoi executarea prestaţiilor celeilalte părţi sau să invoce celelalte remedii pentru neexecutare.

Aşadar, acţiunea în simulaţie este mijlocul tehnic prin care se poate ajunge la consfinţirea forţei obligatorii în cazul în care una dintre părţi o neglijează.

În cauza de față, reclamantul a susținut faptul că donația deghizată reprezintă contractul simulat, iar actul secret încheiat între părţi a fost un donaţie, sens în care, față de data încheierii acestui act juridic, sunt aplicabile prevederile noului Cod civil.

În cauză se poate reţine existenţa unui contract real, secret, de donaţie deghizată în sensul solicitat de reclamant, întrucât din probele administrate a rezultat încheierea unui astfel de contract secret între părţi, respectiv martorul propus de către reclamant a participat la discuţiile purtate de părţi cu privire la natura actului juridic încheiat, respectiv martorul ##### #### (fila 79) a menţionat că în 2014, părţile, alături de autorul reclamantului, defunctul „vânzător” #### ######, au stabilit natura deghizată a tranzacţiei în litigiu din motive fiscale.

Instanţa constată că în speța pendinte reclamantul a probat un acord de voință al părților în sensul încheierii unui act secret (contract de donaţie), în sens de negotium, care să corespundă voinţei reale a părţilor şi prin care acestea modifică în tot aparenţa juridică creată prin actul public, încheiat prin act notarial.

Instanţa subliniază că la baza simulaţiei, ca operaţiune juridică, stau întotdeauna şi anumite scopuri directe, concrete care sunt diferite de la caz la caz.

Spre exemplu, părţile pot urmări evitarea sau eludarea aplicării unor norme legale prohibitive incidente în materia contractelor.

Liberalităţile pot fi deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse. Ambele sunt manifestări ale simulaţiei în contracte.

Donaţia deghizată este o donaţie simulată care, sub aparenţa unui contract cu titlu oneros, ascunde natura gratuită a unui contract secret.

În speţă, deşi prin contractul public de vânzare-cumpărare s-a înstrăinat un imobil, în fapt, dreptul de proprietate s-a transmis cu titlu gratuit, în acest caz, deşi părţile contractante au recunoscut existenţa unui preţ, acesta nu există în realitate (nefiind datorat), cu atât mai mult cu cât preţul fixat de 1000 lei este mai mult decât derizoriu raportat la un imobil din #### #######, chiar dacă se ia în considerare şi faptul că părţile erau rude (ascendent şi descendent).

În general, donaţiile deghizate sunt valabile, simulaţia nefiind, în principiu, sancţionată cu nulitatea.

#### însă deghizarea este frauduloasă, contractul este nul. De exemplu, dacă donaţia a fost deghizată „în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi”, contractul este sancţionat cu nulitatea, în aplicarea art. 1033 alin. 1 C.civ.

În ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de fond, s-a apreciat unanim de doctrină că actul care deghizează donaţia (cel aparent) trebuie să întrunească toate cerinţele prevăzute de lege (în materie de donaţii).

Forma donaţiei deghizate (a contractului care deghizează o donaţie) este forma cerută de lege pentru validitatea actului aparent, şi nu forma autentică impusă de art. 1011 alin. 1 noul C.civ. pentru donaţii.

În speţă, obiectul vânzării aparente a fost un imobil, sens în care forma valabilă a donaţiei deghizate este forma autentică.

Proba deghizării se face potrivit regulilor din materia simulaţiei: părţile contractante, precum şi succesorii lor universali sau cu titlu universal o pot face cu un contraînscris sau cu început de dovadă scrisă (completat cu martori sau prezumţii), iar terţii o pot face prin orice mijloc de probă (deoarece, pentru ei, simulaţia este un simplu fapt).

Sensul acestei noţiuni (contraînscris) desemnează simulaţia, adică simultaneitatea celor două acte juridice, primul aparent, iar al doilea, ascuns (secret), dar anihilat sau modificator, care cuprinde recunoaşterea simulaţiei totale sau parţiale a primului act. simulaţia, indiferent că prin aceasta se urmăreşte să se facă a se crede în existenţa unui act care, în realitate, nu există, sau să ascundă natura actului real printr-un act aparent deghizat ori să marcheze adevăratele condiţii ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între părţile contractante pentru a ascunde adevărata convenţie intervenită între ele.

Pentru existenţa simulaţiei, este suficient ca actul secret să fi precedat actul aparent ori să fi fost simultan cu el, chiar dacă înscrisul în care s-a consemnat actul secret a fost redactat ulterior săvârşirii actului aparent.

Esenţial este faptul că înţelegerea între părţi, deci convenţia în sens de operaţiune juridică (negotium), să fie anterioară actului aparent sau concomitentă.

Instanţa mai reţine că părțile pot proba simulația doar potrivit dreptului comun (art. 249 C.pr.civ.).

Proba cu martori este admisibilă când valoarea actului este de până la 250 de lei; există un început de dovadă scrisă (309 alin. 4 pct. 2 și 310 C.pr.civ); părțile s-au aflat în imposibilitate de a preconstitui sau conserva un înscris (art. 309 alin. 4 pct. 1 C.pr.civ.); în cazul în care pretind că simulația are caracter ilicit (art. 309 alin. 4 pct. 5 C.pr.civ.).

Pentru a aprecia existenţa simulaţiei, în sensul de operaţiune juridică, actul secret trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond prevăzute pentru valabilitatea sa, singura condiţie ce nu se impune a fi îndeplinită fiind forma ad validitatem.

Aşadar, în structura simulaţiei, intră două acte, cel public şi cel secret care arată intenţia reală a părţilor de a produce efecte juridice şi un acord simulatoriu, care prevede manifestarea de voinţă de a simula, de a afişa producerea anumitor efecte juridice în aparenţă şi a altora în realitate.

Potrivit doctrinei, acordul simulatoriu nu este întotdeauna unul explicit, un act propriu-zis, dar existenţa lui rezultă din încheierea celorlalte două acte, secret şi public şi din concomitenţa lor.

Astfel, cu privire la elementele simulaţiei, instanţa observă că s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare care constituie actul public, iar acesta este dublat de actul secret încheiat între părţi privind donaţia deghizată, acesta conținând voința reală a părților, există concomitent sau este anterior actului public, fiind încheiat între aceleași părți, care au încheiat actul public.

Sancțiunea specifică a simulației nu este nulitatea ci, ca regulă, inopozabilitatea față de terțele persoane a situației juridice create prin contractul secret și, după caz, înlăturarea simulației pe calea acțiunii în simulație.

Potivit art. 1290 C.civ., ce vizează efectele față de terți ale simulației, “(1) contractul secret nu poate fi invocat de părți, de succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotiva terților care, întemeindu-se cu bună-credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.

(2) Terții pot invoca împotriva părților existența contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.”

Acțiunea specifică în această materie este acțiunea în simulație, prin care se urmărește a se demonstra caracterul simulat al operației, spre a face să se aplice efectiv singurul contract ce corespunde voinței reale a părților, respectiv contractul secret.

Orice persoană care justifică un interes poate intenta acțiunea în simulație.

Potrivit art. 1290 (2) Cod civil, citat anterior, acțiunea în simulație va fi introdusă de terțul pe care contractul aparent îl prejudiciază și care, deci, are interesul să invoce existența actului secret.

Bineînțeles că, dacă terțul înțelege să beneficieze de contractul aparent, el nu are interes să introducă acțiunea în simulație.

În conformitate cu dispozițiile art. 1292 C.civ., “dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă.

Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.”

Așadar, regula în materia probei simulației este aceea că terțului prejudiciat prin contractul aparent îi revine sarcina de a dovedi existența convenției secrete prin orice mijloc de probă, inclusiv martori, chiar dacă valoarea actului depășește suma de 250 lei (art. 309 (2) C.pr.civ.).

Spre deosebire de această regulă, în cazul particular descris de art. 1091 (4) C.civ., dacă sunt întrunite condițiile acolo menționate, în favoarea descendenților, a ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor, toți moștenitori rezervatari, conform art. 1087 C.civ., va opera prezumția relativă conform căreia înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori către un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este socotită a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, a uzului sau abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere.

Pentru a ne găsi în această situație, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- defunctul să încheie o convenție cu un moștenitor rezervatar, respectiv cu descendenții, cu ascendenții privilegiați ori cu soțul supraviețuitor,

- convenția astfel încheiată să fie cu titlu oneros,

- înstrăinarea să se fi făcut cu rezerva uzufructului, a uzului sau abitației ori în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere.

- ceilalți moștenitori rezervatari, străini de convenția încheiată, să nu fi consimțit la această înstrăinare.

Pârâta a invocat faptul că aceasta nu este parte litigantă în contractul în litigiu considerat a fi simulat prin acţiunea dedusă judecăţii, sens în care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Calitatea procesuală atât activă, cât și pasivă, este una dintre condițiile imperativ necesare pentru exercitarea acțiunii civile.

La nivel de noțiune, calitatea procesuală reprezintă identitatea dintre părțile procesului și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Mai precis, legitimarea procesuală înseamnă că numai acea persoană care are calitate procesuală poate fi parte în proces, adică trebuie să justifice un drept sau o obligație pentru a participa în calitate de parte la procesul civil.

Oricum, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanța sesizată trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și pasivă, procedură ce nu trebuie însă confundată cu verificarea existenței a însuși dreptului sau a înseși obligației corelative care intră în conținutul raportului juridic dedus judecății, acest lucru constituind o chestiune de fond.

Acţiunea în simulaţie este acea acţiune prin care se cere instanţei de judecată să constate existenţa şi conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.

Aşadar, în principiu, prin acţiunea în simulaţie nu se urmăreşte desfiinţarea actului secret, constatarea sau pronunţarea nulităţii simulaţiei.

Simulaţia prin ea însăşi este valabilă; sancţiunea ei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea faţă de terţi a actului secret. ####, actul secret va fi menţinut şi va produce efectele sale în toate acele situaţii când a fost încheiat valabil.

Acţiunea în simulaţie poate fi exercitată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul secret, dacă este valabil, sau să ceară constatarea nulităţii acelui act, cum sunt: o parte contractantă, succesorii în drepturi ai părţilor contractante sau terţii propriu-zişi.

Uneori acţiunea este intentată chiar de una dintre părţile contractante împotriva celeilalte părţi care, prevalându-se de actul public, nu-şi execută obligaţia asumată prin actul real.

Contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voinţa reală a părţilor, până în momentul în care se dovedeşte contrariul.

Chestiunii probei simulaţiei, legiuitorul îi dedică art. 1292 noul Cod civil, acest text este completat însă cu regulile generale aplicabile în materie de probaţiune.

Din analiza textelor legale se desprinde ideea că proba simulaţiei se face diferit, după cum actul secret este invocat de către una dintre părţile contractante, de către succesorii lor universali şi cu titlu universal sau de către un terţ, fie el terţ absolut devenit interesat să probeze simulaţia, fie creditor.

Între părţile contractante proba simulaţiei se poate face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice.

Aceleaşi reguli se aplică şi atunci când acţiunea în simulaţie este introdusă de succesorii în drepturi ai părţilor, dacă prin actul secret nu le-au fost fraudate interesele.

În esenţă este vorba de regula de drept comun în materie probatorie care interzice între părţi proba existenţei unui act juridic petrecut între părţi sau împotriva conţinutului unui act juridic constatat prin înscris, în orice alt mod decât prin înscris.

Excepţia consacrată chiar de art. 1292 teza a Il-a Noul Cod civil este că proba existenţei actului secret se poate face prin orice mijloc de probă chiar şi între părţi, dacă cel care invocă simulaţia invocă şi caracterul ilicit al acesteia.

Terţii propriu-zişi pot dovedi existenţa şi cuprinsul actului secret, atunci când introduc acţiunea în simulaţie, prin orice mijloc de probă, deoarece, neparticipând la încheierea contractului, nu au avut posibilitatea să-şi preconstituie un înscris doveditor al simulaţiei.

Faţă de terţi actul secret are valoarea unui fapt juridic, în sensul restrâns al cuvântului. De aceea, art. 1292 teza I noul Cod civil prevede că: „Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă.”

Tratarea situației terților din perspectiva bunei lor credințe necesită precizarea prealabilă că, în contextul simulației, din această categorie fac parte inclusiv persoane considerate, de regulă, avânzi-cauză ai părților propriu-zise.

Terți în această materie sunt considerați, într-adevăr, succesorii cu titlu particular, ba chiar uneori și cei universali sau cu titlu universal, atunci când simulația le prejudiciază rezerva, precum și creditorii chirografari.

Într-adevăr, simulația este, prin natura sa, menită să prejudicieze tocmai interesele acestor persoane, iar nu pe cele ale vreunui terț desăvârșit, neimplicat în vreun fel în cauză.

Mai departe, merită constatat că textele aplicabile rețin condiția bunei-credințe pentru ca succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari ai părților să își poată valorifica eficient interesele în contextul simulației.

Astfel prevede, de exemplu, art. 1.290 alin. (1) C. civ., în sensul căruia „contractul secret nu poate fi invocat de părți, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terților care, întemeindu-se cu bună-credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent”.

Textul îi protejează, în acest context, pe succesorii cu titlu particular precum creditorul ipotecar și, în general, precum dobânditorul vreunui drept real sau de creanță de la titularul aparent al acestuia, deținător în temeiul unui contract fictiv ori al unei interpuneri de persoane.

Pe calea interpretării acestor dispoziții, se afirmă că buna-credință este, în consecință, o cerință necesară pentru ca persoanele în cauză să revendice calitatea de terți și protecțiile aferente.

În caz contrar, ele devin avânzi-cauză și le este aplicabil un regim similar părților propriu-zise.

Aceasta înseamnă că, în eventualele conflicte cu alte persoane interesate în speță, acestea din urmă pot alege între a se prevala de actul public și, respectiv, de actul secret, întocmai precum în contra autorilor simulației.

Nu poate exista, prin urmare, un conflict între terții de bună-credință și avânzii-cauză de rea-credință, pentru că cei din urmă nu vor avea niciodată câștig de cauză în acest context.

Reclamantul a susţinut teza relei-credinţe a fostei sale soţii, pârâta din proces, prezumată relativ de lege, conform art. 14 C.civ., respectiv inaplicabilitatea bunei sale credinţe, iar aceasta a presupus chiar analiza fondului cauzei din perspectiva obiectului litigiului – reliefarea caracterului fals al actului public şi existenţa actului secret reprezentat de o donaţie deghizată.

Prin prisma probatoriului, în urma analizării elementelor factuale ale înţelegerii părţilor de la data încheierii convenţiei contestate în proces, instanţa reţine că pârâta a fost prezentă la data încheierii convenţiei de donaţie deghizată sub forma actului public, potrivit depoziţiie martorului audiat în mod nemijlocit.

Din această perspectivă pârâta a pierdut calitatea de terţ, devenind parte a convenţiei contestate în proces.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pârâta a arătat că scopul acţiunii în simulaţie este de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.

Totodată, acţiunea în simulaţie poate fi formulată de către orice persoană interesată, în contradictoriu cu părţile care au încheiat actul secret.

Astfel, într-o acţiune în simulaţie, calitate procesuală pasivă au părţile care au încheiat actul simulat.

În prezenta cauză, a învederat pârâta, are calitatea de terţ în raport de contractul de vânzare cumpărare, faţă de care produce efecte actul public, respectiv contractul de vânzare cumpărare şi nu un presupus contract de donaţie deghizat.

Părţile sunt persoanele care au încheiat contractul. Terţii sunt persoane străine de contract, care nu au participat, nici direct şi nici prin reprezentare, la încheierea contractului.

Între aceste categorii (părţi şi terţi) există o categorie intermediară de persoane – aşa numiţii succesori ai părţilor, care, deşi nu au participat la încheierea contractului, nici personal şi nici prin reprezentare, date fiind anumite raporturi în care se află cu părţile contractuale, suportă efectele contractului asemenea părţilor.

Noţiunea de succesor în domeniul de aplicaţie a principiului relativităţii efectelor contractului are un înţeles mai larg, nu se confundă cu cel folosit în dreptul succesoral.

Succesorii universali şi succesorii cu titlu universal sunt acele persoane care au dobândit, în tot sau în parte, patrimoniul – privit ca universalitate de drepturi şi de obligaţii, al uneia dintre părţile contractante.

Succesorul care are vocaţie la întregul patrimoniu este succesor universal, iar cel care primeşte vocaţia numai la o fracţiune matematică din patrimoniu este succesor cu titlu universal, între aceştia existând numai o diferenţă de cantitate.

Cum pârâta era soţia reclamantului la momentul faptelor prezentate anterior, iar acordul acesteia a fost dat în sensul dovedit de probatoriul administrat, instanţa reţine că aceasta nu mai poate fi catalogată ca fiind un terţ faţă de convenţia simulată, ci aceasta este „parte” a convenţiei şi are calitate procesuală pasivă în proces, buna sa creadinţă nemaifiind prezumată, aceasta fiind răsturnată.

Va respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi va admite cererea formulată, urmând a constata ca fiind simulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …./25.08.2014 de BIN ############## ######## încheiat între #### ###### pe de o parte, în calitate de vânzător, decedat la …., şi reclamantul #### ###### pe de altă parte, în calitate de cumpărător.

Va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 2203 lei, 1 leu contravaloarea taxei pentru certificatul de grefă şi restul sumei taxă de timbru pentru fond, conform art. 453 C.pr.civ. şi va respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, pe baza culpei procesuale.