Sentinţă civilă nr. 2357 din 27.05.2024

Data publicare portal: 06.09.2024

Admite cererea formulată de reclamantul ##### ##### (CNP #############), cu domiciliul în #### ##########, #### ###, în contradictoriu cu pârâtul ##### ######## (CNP #############), cu domiciliul în #######, #### şi cu reşedinţa în #### ########## ### #, jud. ####.

Dispune inventarierea bunurilor mobile aflate în imobilul domiciliu comun al părților din #### ########## ### #, #### ### (haine, macate, pături şi obiectele de uz casnic).

Obligă pârâtul să permită reclamantului accesul în imobilul descris anterior, prin pătrunderea în curte, dependinţe şi a tuturor camerelor acestuia.

Sentința este vremelnică, executorie, fără somație și fără îndeplinirea altor formalități până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. ####/184/2023 aflat pe rolul Judecătoriei ####, #### .

Cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Slatina. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 27.05.2024.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ####### în data de ########## sub nr. ####/311/2024, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, a solicitat instanţei să dispună pe cale de ordonanţă preşedinţială, fără citarea părţilor şi fără acordarea unui termen, urmatoarele:

-inventarierea bunurilor mobile aflate în imobilul domiciliu comun al părților din #### ##########, #### ### (haine, macate, pături şi obiectele de uz casnic) şi

-obligarea pârâtului să permită reclamantului accesul în imobilul descris anterior, prin pătrunderea în curte, dependinţe şi a tuturor camerelor acestuia.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că de aproximativ 2 ani de zile pârâtul a plecat din locuinţa sa din #######, alături de soţie, şi s-au mutat la domiciliul reclamantului din #### ##########, împotriva voinţei sale fiind obligat să intenteze acţiune înm evacuare care formează obiectul dosarului nr. ####/184/2023 aflat pe rolul Judecătoriei ####, cu termen la 17.06.2024.

Mai menţionează reclamantul că de la mutarea acestora i-au încuiat încăperile casei, ţinând cheile asupra acestora şi nu îi mai dă voie să intre în acestea pentru a avea acces la haine şi diverse bunuri de uz casnic, adresându-se şi organelor de poliţie, care au menţionat că numai în prezenţa unei hotărâri a instanţei pot pătrunde în domiciliul acestuia fără acordul poârâtului.

Împreună cu soţia s-au certat şi cu fiica şi nepoata sa ####### ######### ####### pentru a le determina pe acestea să nu mai vină la domiciliul acestuia pentru a vedea teroarea prin care trece.

Aşa fiind, a solicitat admiterea cererii pentru a putea să plătească un executor jduecătoresc care să vină în domiciliul acestuia şi să oblige pe fiul său şi pe nora sa să-i deschisă încăperile pentru a lua bunurile necesare din acele camere.

În drept, invocă dispoziţiile art. 997 alin. 3 Cod de procedură civilă.

În probaţiune: înscrisuri, după cum urmează: cererea de intervenţie a numitei ####### ######### din dosarul nr. ####/184/2023 şi citaţia emisă în acel proces.

Pârâtul nu a fost citat, la solicitarea reclamantului, sens în care au fost aplicate dispoz. art. 999 alin. 2 teza I C.pr.civ.

Instanţa, din oficiu, a depus din Ecris cererea reclamantului din cadrul dosarului nr. ####/184/2024 aflat pe rolul Judecătoriei #### prin care reclamantul a solicitat evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul litigiului şi în dosarul de faţă şi încheierea din 17.01.2024.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Pârţile sunt moştenitori ai autoarei ##### #######, decedată la 10.02.2019, cu ultimul domiciliu în #### ##########, #### ###, a cărei succesiune s-a dezbătut pe cale notarială conform certificatului de moştenitor nr. 135/06.05.2019 a BIN ######## ###### în dosarul succesoral nr. 183/2019, reclamantul fiind soţul supravieţuitor, cu cota de 1/4 din 1/2, iar pârâtul descedent de gr.

I cu cota de 3/4 din 1/2 asupra imobilului în litigiu.

Reclamantul a solicitat inventarierea bunurilor mobile aflate în imobilul domiciliu comun al părților din #### ##########, #, #### ### (haine, macate, pături şi obiectele de uz casnic) şi obligarea pârâtului să permită reclamantului accesul în imobilul descris anterior, prin pătrunderea în curte, dependinţe şi a tuturor camerelor acestuia.

A arătat reclamantul că, în prezent, pe rolul Judecătoriei #### se află înregistrată cauza nr. ####/184/2024 având ca obiect evacuare, dar instanţa constată că aceasta nu reprezintă acţiunea de drept comun în raport de dispoz. art. 998 C.pr.civ., în condiţiile în care aceea are ca obiect cererea de evacuare a pârâtului din imobil, iar cea de faţă priveşte un drept relativ la bunurile mobile din imobil şi obligaţia de a face personală a debitorului pârât relativă la asigurea accesului reclamantului la imobil, sens în care şi competenţa s-a stabilit în raport de data depunerii cererii şi HG nr. 1217/2023, care a reconfigurat competenţa instanţei în privinţa domiciliului părţilor, ocazie cu care com ########## a revenit în circumscripţia Judecătoriei #######.

În conformitate cu prevederile art. 997 alin. 1 C.pr.civ., „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Alin. 2 din acelaşi articol prevede că ordonanţa este provizorie şi executorie.

Pe de altă parte, în acord cu art. 997 alin. 5 C.pr.civ., „pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.”

Potrivit acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială sunt următoarele: urgenţa, caracterul vremelnic, neprejudecarea fondului şi aparenţa dreptului.

Prima condiţie care justifică admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială este urgenţa, care este îndeplinită în cauză.

Apreciind îndeplinite condițiile de la art. 997 C.pr.civ, cât și faptul că inventarierea constituie un act de conservare întrucât există riscul deteriorării sau înstrăinării bunurilor și investițiilor astfel cum au fost menționate, mai înainte de soluționarea acțiunii de partaj a părţilor, instanța apreciază întemeiat capătul de cerere având ca obiect inventariere bunuri.

Pe de altă parte, din conținutul art. 997 C.pr.civ., rezultă că urgența măsurii, caracterul temporar și necercetarea fondului dreptului, sunt condiții specifice ordonanței președințiale, în condiţiile în care instanța apreciază că pe calea unei astfel de cereri se poate dispune restituirea bunurilor mobile de uz personal, de strictă necesitate, restituirea altor bunuri neputând fi solicitată decât pe calea acțiunii de drept comun.

În speță, reclamantul nu solicită restituirea unor bunuri proprii, ci doar inventarierea acestora, sens în care, în condițiile date, instanța apreciază că o eventuală admitere a cererii nu ar avea drept consecință însăși judecarea fondului cauzei, netransformându-se astfel într-o veritabilă acțiune în revendicare, întrucât se va analiza numai existenţa acestora, nu şi cine este proprietarul acestora.

Faţă de cele menționate mai sus, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii pentru inventarierea bunurilor mobile indicate în cerere, motiv pentru care va dispune admiterea acestui capăt de cerere.

În privinţa condiţiei ca măsura dispusă să aibă caracter provizoriu (vremelnic): măsurile încuviinţate nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului ci sunt de natură să menţină o situaţie de fapt până la soluţionarea celui dintâi, aşadar – sunt limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului.

Raportat la speţă, între părţi se poartă litigiul ce face obiectul dosarului nr. ####/184/2024 având ca obiect evacuarea pârâtului, aşa încât măsura de faţă va avea efecte temporale până la soluţionarea definitivă a cauzei respective, ce va tranşa situaţia faptică şi parţial juridică pe fond a dreptului reclamantului privind imobilul în care se solicită accesul, aşa încât măsura solicitată ce reclamant în procesul de faţă este una care, în principiu, nu ar afecta iremediabil dreptul pârâtului.

Relativ la condiţia de a nu prejudeca fondul: cu titlu de noutate, este expres reglementată în noul Cod de procedură civilă (art. 997 alin. 5).

Chiar dacă această condiţie nu era expres reglementată, ea exista şi în reglementarea vechiului Cod de procedură civilă de la 1865, necesitatea acesteia fiind consacrată în doctrină şi dedusă din cea de-a doua condiţie (caracterul provizoriu).

S-a reţinut că, datorită faptului că ordonanţa presupune urgenţa şi adoptarea unor măsuri vremelnice, instanţa nu are căderea să prejudece fondul dreptului dar – pentru că totuşi soluţia să nu fie arbitrară – este datoare să cerceteze aparenţa dreptului.

Raportat la speţă, instanţa reţine că nu se stabileşte definitiv dreptul reclamantului, ci doar permite temporar ca acesta să aibă acces la imobilul pentru care deţine o cotă de coproprietate în raport de certificatul de moştenitor depus în proces până la finalizarea procedurii judiciare de drept comun.

În ceea ce priveşte existenţa unei “aparenţe de drept” în favoarea reclamantului, condiţie nouă, legiferată la art. 997 alin. (1) C.pr.civ.

S-a reţinut că această condiţie trebuie analizată în mod prioritar de către instanţă, aceasta din urmă fiind ţinută să nu dispună nicio măsură provizorie până ce nu îşi crează convingerea că în favoarea reclamantului există “aparenţa de drept”.

Limitele cercetării privind aparenţa dreptului sunt chiar limitele indicate şi în vechea reglementare, în doctrina şi jurisprudenţa, referitoare la “pipăirea fondului”.

Potrivit înscrisurilor dosarului, instanţa reţine că reclamantul are un asemenea drept de proprietate şi locativ, dar şi pârâtul, respectiv se pune în balanţă dreptul de proprietate al ambelor părţi litigante cu interese contrare, pe de o parte cel individual al reclamantului şi pe de alta al pârâtului.

Orice ingerință din partea unei autorități publice la respectarea „bunurilor” poate fi justificată numai dacă servește unui interes public (sau general) legitim [####, ###### #### împotriva Ungariei (MC), pct. 113; Lekić împotriva Sloveniei (MC), pct. 105].

În cadrul sistemului de protecție instituit de Convenție, este de competența autorităților naționale să efectueze evaluarea inițială cu privire la existența unei probleme de interes public care să justifice măsurile de privare de proprietate sau care constituie o ingerință în dreptul la respectarea „bunurilor”.

În acest caz, ca și în alte domenii în care se aplică garanțiile Convenției, autoritățile naționale beneficiază, în consecință, de o marjă largă de apreciere.

De exemplu, marja de apreciere de care dispune legiuitorul în punerea în implementare a politicilor sociale și economice va fi una largă, iar Curtea va respecta hotărârea legiuitorului în ceea ce privește „interesul public”, cu excepția cazului în care hotărârea este în mod evident lipsită de un temei rezonabil.

Or, în cazul de faţă, instanţa poate analiza în concret dacă interesul reclamantului este afectat în concret sau nu de cel al pârâtului, în contextul în care se identifică existenţa unui litigiu legat de modul de folosinţă a spaţiului comun de către cei doi moştenitori.

Conform art. 249 C.pr.civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Pe lângă necesitatea probei, apare cu aceeaşi forţă obligaţia de a proba a celui care face o susţinere sau, altfel spus, face o cerere în cursul procesului. Acest principiul îşi are originea în dreptul roman.

Obligaţia de a proba integrează atât obligaţia părţii de a propune probe, cât şi pe cea de a administra probele respective în măsura încuviinţării lor, beneficiind, după caz, de concursul instanţei.

Nu reprezintă o atenuare a acestei obligaţii situaţia în care judecătorul ordonă din oficiu, în condiţiile art. 254 alin. (5) C.pr.civ., completarea probelor deja propuse ori chiar probe noi, uneori împotriva voinţei părţilor.

În literatura de specialitate, referitor la repartizarea sarcinii probei între reclamant şi pârât s-au făcut următoarele precizări: reclamantul va face proba faptului generator al raportului juridic dintre el şi pârât; pârâtul va invoca şi va dovedi, după caz, fie faptele de natură a pricinui ineficacitatea faptului generator de raport juridic, fie faptele ulterioare care au modificat raportul juridic creat, fie faptele ulterioare care au stins raportul juridic dintre părţi.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că motivarea unei hotărâri este înţeleasă întotdeauna ca silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns faţă de argumentele fundamentale, acelea care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia litigiului.

O altă condiţie necesară pentru activarea sarcinii probei este aceea ca susţinerea să fie făcută în cursul procesului.

Nu interesează domeniul probaţiunii judiciare acele fapte pe care părţile nu le pun în discuţie ori nu le susţin sau care apar în afara limitelor procesului.

Astfel fiind, instanţa reţine că reclamantul a solicitat soluţionarea dosarului pe baza înscrisurilor ataşate cererii, iar acestea conduc la concluzia afirmată de reclamant.

Fiind îndeplinite condiţiile specifice procedurii speciale a ordonanţei presedinţiale, instanţa va admite cererea.

Totodată, având în vedere circumstanţele excepţionale din speţă (pericol relativ la lipsa de spaţiu locativ a reclamantului), în baza art. 997 alin. 3 C.pr.civ., având în vedere şi solicitarea reclamantului din cerere, se va dispune ca executarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea unui termen.