Sentinţă civilă nr. 5150 din 07.12.2023

Data publicare portal: 06.09.2024

Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta ######### ######### S.R.L., cu sediul în #### #########, în contradictoriu cu pârâtul ######## S.R.L., cu sediul în #### .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 816,68 lei reprezentând contravaloare servicii.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria #######.

Pronunţată astăzi, 07.12.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei #######, reclamanta ######### ########## S.R.L. a solicitat, pe calea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, obligarea pârâtului ######## S.R.L., la plata sumei de 1766,48 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii.

În motivare, reclamanta a arătat că între ######## ####### SA în calitate de prestator de servicii şi pârât, în calitate de client, s-a încheiat contractul de furnizare servicii aferente codului de client nr. ######### din 17.08.2016, în baza cărora prestatorul s-a obligat să furnizeze clientului serviciile prevăzute în cuprinsul contractului, în timp ce beneficiarul avea obligația corelativă și interdependentă de a achita integral și la termenul prevăzut în contract contravaloarea acestora.

La data de ######## ####### SA a procedat la emiterea facturii pentru suma de 1766,48 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate de către debitor şi/sau contravaloarea echipamentelor achiziţionate cu plata în rate.

Urmare a nerespectării de către beneficiar a obligaţiilor contractuale asumate, prestatorul a fost nevoit să procedeze la rezilierea contractului de prestări servicii.

Ulterior acestui moment, între ######## ####### SA şi ## ####### ######### ########## S.R.L., în calitate de cesionar, a intervenit contractul de cesiune de creanţe din 09.09.2019.

În drept, a invocat art. 1026 – 1033 C.proc.civ..

În dovedire, a anexat cererii înscrisuri.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, conform art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.

Pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat sau întâmpinare deşi a fost legal citat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între ######## ####### S.A. și pârâtul ######## S.R.L. s-a încheiat contractul de abonament pentru furnizare servicii aferente codului de client ######### din 17.08.2016. (F. 29-31)

În temeiul acestui contract, ####### a prestat serviciile pentru care s-a obligat contractual şi a emis mai multe facturi pentru plata serviciilor prestate şi penalități de întârziere calculate conform contractului.

Instanţa reţine, astfel, că, respectivul contract semnat, alături de facturile emise de ####### şi necontestate de pârât fac dovada existenţei raporturilor juridice dintre părţi.

În drept, potrivit art. 1026 C.proc.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

În consecinţă, instanţa apreciază, prin prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speţă, faţă de valoarea cererii indicată de reclamantă.

Totodată, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1270 Cod Civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, astfel încât prin această dispoziţie legală se instituie forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda, iar conform art. 1.170 „părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale”.

Raţiunea textelor citate constă în asigurarea stabilităţii si siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice.

În acest sens, constată instanța că în prezenta cauză s-au desfăşurat relaţii contractuale în urma cărora debitorul şi-a asumat obligaţia de a achita facturile aferente emise de către Vodafone pentru serviciile prestate.

În continuare, conform art. 1516 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1350 Cod civil, atunci când fără justificare o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire (respectiv obligaţiile pe care le-a contractat), ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Raportând prevederile legale anterior menţionate la situaţia de fapt, se reţine de către instanţă că în materie contractuală neexecutarea se prezumă, revenind părţii reclamante doar sarcina de a dovedi existenţa obligaţiei decurgând din convenţie, probă efectuată în cauză de reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar. ####### de a proba executarea obligației asumate de către pârâtă revine acesteia, în cauză nefiind dovedit că aceasta și-a respectat îndatoririle contractuale, ori, din contră, că s-a aflat în imposibilitatea de a plăti.

De asemenea, instanţa are în vedere că obligaţiile băneşti, astfel cum se solicită în cauza de faţă, pot fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale în vederea determinării prejudiciului, întrucât o creanţă în bani este determinată a priori în ceea ce priveşte cuantumul său.

În acest sens, instanţa apreciază că la analiza unei acţiuni ce are ca obiect plata unei sume de bani ce reprezintă obiectul unei obligaţii contractuale, instanţa trebuie să cerceteze dacă se deţine de către creditor o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de pârât în urma neexecutării culpabile a contractului de către acesta din urmă.

Astfel, instanța reține că o creanță este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi înscrisul constatator semnat de părţi. ####### este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul conţine elementele care permit stabilirea lui.

Totodată, o creanţă este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Din coroborarea datelor cuprinse în facturile emise de ####### şi actele anexate, cu atitudinea procesuală a pârâtului, care nu a contestat susţinerile reclamantei privind datoria restantă, instanţa reţine că obligaţiile asumate de către Vodafone au fost îndeplinite, iar pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciului furnizat, acumulând debitul principal și penalitățile de întârziere.

Cu privire la debitul principal reprezentând contravaloare servicii de comunicaţii electronice furnizate, instanţa apreciază în raport cu considerentele enunţate că suma pretinsă de creditoare reprezintă o creanţă certă – existenţa acesteia rezultând din contractul semnat de părţi şi facturile fiscale emise şi necontestate de debitor, lichidă – fiind stabilită în bani prin facturile emise şi exigibilă – întrucât sumele facturate au ajuns la scadenţă.

În consecinţă, având în vedere raporturile juridice dintre părţi şi faptul că nu s-a făcut dovada achitării facturilor mai sus menţionate, instanţa reţine că pârâtul datorează reclamantei sumele facturate pentru serviciile prestate.

Totodată, cu privire la penalitățile de întârziere, instanța reține că aceste au fost calculate de cedent și incluse în creanța cesionată, fiind menționate în facturile atașate la dosar.

Astfel, având în vedere și disp. art. 1535 C. civ, instanța reține că debitorul datorează și aceste sume.

Referitor la cererea privind obligarea pârâtului la plata sumelor regăsite în cuprinsul facturilor cu titlul de taxă reziliere, instanţa reţine că potrivit art. 21.6 din termenii şi condiţiile generale agreate de părţi la încheierea contractului de abonament analizat, în cazul în care încetarea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale este generată de încălcarea obligaţiilor contractuale de către client, acesta datorează o despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat, care se calculează pornind de la o sumă iniţială de 100 euro, împărţită la durata minimă contractuală şi apoi multiplicată cu numărul de luni rămase până la expirarea acestei din urmă durate.

Reţine instanţa că stipularea unei clauze penale în convenţia pe care părţile au încheiat-o nu dă naştere în mod automat în patrimoniul creditorului unui drept de creanţă, ci pentru activarea acesteia este necesară încetarea contractului, prin vreuna dintre modalităţile prevăzute de lege.

Clauza din cuprinsul punctului 21.6 din contract nu poate opera fără formalitatea notificării rezilierii către debitor.

În acest sens, instanţa reţine că, de regulă, rolul pactului comisoriu este acela de a înlătura exigenţa unei puneri în întârziere, fapt ce se desprinde din interpretarea dispoziţiilor art. 1553 alin. 1 şi art. 1523 alin. 1 C.civ., şi nu acela de a suprima condiţia formală pentru operarea rezilierii convenţionale, respectiv aceea a notificării specializate.

Pentru efectivitatea rezilierii convenționale, respectiv pentru ca aceasta, odată invocată, să opereze, este necesară comunicarea declarației unilaterale de reziliere, ca în cazul oricărei rezilieri unilaterale.

Prin raportare la cele arătate anterior şi din dovezile aflate la dosarul cauzei, instanța constată că nu există dovada notificării rezilierii unilaterale a contractului către debitor aşa cum impun dispozițiile art. 1552 alin. 1 şi 2 C.civ., împrejurare ce împiedică activarea clauzei penale.

În ceea ce priveşte obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere modul de rezolvare al cererii de chemare în judecată în sensul admiterii acesteia şi dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă, conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanţa va admite cererea reclamantei cu privire la plata de către debitor a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.