ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria SLATINA ·

Sentinţă civilă nr. 3631 din 03.10.2023

Instanță
Judecătoria SLATINA
Dosar
Obiect
Contracte, Dobânzi
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Data publicare portal: 06.09.2024

Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta……, înregistrată la ORC sub nr. ######### şi având ### ########, cu sediul în #######, în contradictoriu cu pârâta ###### ###### #####, având CNP #############, cu domiciliul în #### ##########.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma totală de 878,72 lei, reprezentând debit, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere începând cu data scadenţei (10.05.2021) şi până la data cesiunii creanţei (23.12.2021).

Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare ulterior datei cesiunii (24.12.2021) şi până la achitarea efectivă a debitului.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria #######.

Pronunţată azi, 03.10.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei ####### în data de 09.02.2023 sub nr. ####/311/2023, reclamata KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA în contradictoriu cu pârâtul ###### ###### #####, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata:

- debit principal compus din contravaloarea serviciilor contractate și rate echipamente, în cuantum total de: 849.08 lei;

De asemenea, solicită și următoarele accesorii aferente debitului principal (dobânzi, venituri accesorii și cheltuieli de judecată):

- penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de către creditorul cedent ####### ####### ###### ############## S.A. înainte de data cesiunii și cuprinse în facturile lunare: 0 LEI;

-penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de către creditorul cedent ####### ####### ###### ############## S.A., înainte de data cesiunii și indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi: 34.74 LEI;

- despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent și cuprinse în facturile lunare: 0 LEI;

- despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent și indicate în ultiia factură emisă, după caz, ultimele facturi: 288.6 LEI;

De asemenea, solicită penalități de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) și până la data achitării integrale a debitului, calculate la contravaloarea debitului principal indicat mai sus.

În subsidiar, în cazul în care nu veți acorda penalități de întârziere în cuantumul prevăzut în contract. solicităm acordarea de penalități de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobândă legală penalizatoare).

Totodată, a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă de timbru, cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv acelea care nu au fost cheltuite până în prezent, însă vor fi cheltuite ulterior (după caz, onorariu avocat, onorariu curator, onorariu expert, cheltuieli citare prin publicitate, taxe interogare baze de date etc.).

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în fapt, ####### ####### ###### ############## SA (Cedentul) și pârâtul din prezenta cerere au încheiat contractul, după caz, contractele, pentru fumizare de servicii, înregistrate sub codul de abonat: R#############.

În ceea ce privește facturarea serviciilor furnizate, au stabilit că cedentul va furniza serviciile contractate pârâtului, iar contravaloarea acestora este facturată lunar.

Factura lunară conține contravaloarea abonamentelor lunare pentru serviciile contractate, aferente lunii în curs calculate din ziua facturării; contravaloarea serviciilor utilizate în luna precedentă facturii respective; contravaloarea unor servicii suplimentare; contravaloarea reducerilor; contravaloarea tranșei lunare de plată pentru terminalul achiziționat; regularizări; alte obligații de plată stabilite în sarcina pârâtului prin Contact.

Din motive de ordin tehnic, în cazuri excepționale, factura emisă pârâtului va putea include și regularizări pentru corectarea unor erori apărute în facturile anterioare cu privire la calcularea valorii serviciilor utilizate în lunile precedente celei în care a fost emisă factura respectivă.

Pentru sumele neplătite la termen de către pârât, cedentul are dreptul de a aplica penalități, cu titlu de daune moratorii, în valoare de 0,5 % calculate la aceste sume datorate (valoarea neachitată), pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi următoare datei scadenței până la data plații integrale a sumei datorate.

Totalul penalităţilor pentru întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Orice notificare sau comunicare cu privire la relaţia comercială dintre pârât şi cedent transmisă pe cale electronică de cedent pe adresa de e-mail indicată de pârât îndeplineşte toate cerinţele legale privind comunicarea în scris între părţi.

Neplata totală/parţială a facturii la scadenţă dă dreptul Cedentului să suspende total/parţial serviciile sau să considere Contractul încetat de drept.

În cazul în care pârâtul nu îşi achită obligaţiile de plată în termenele stabilite în Contract, pârâtul se află de drept în întârziere.

Data efectuării plăţii se va considera data la care plata întregului debit a fost confirmată în contul Pârâtului din sistemul de evidenţă a facturilor şi plăţilor aferente al cedentului.

O factură va fi considerată achitată la data la care valoarea totală a acesteia a fost încasată de cedent.

Facturile vor fi stinse în ordinea cronologică de emitere a acestora.

În ceea ce privește durata Contractului și costurile de încetare înainte de expirarea perioadei pentru care s-au acordat beneficiile contractuale pârâtului, contractul întră în vigoare de la data încheierii pentru o perioadă de valabilitate inițială, denumită "Perioada Inițială" sau, după caz, pentru o perioadă nedeterminată, existând o perioadă inițială minimă „Perioadă Minimă" (perioada minimă contractuală), stabilită în considerarea beneficiilor acordate Pârâtului prin Contract.

La sfârșitul perioadei minime contractuale, Contractul este considerat a fi prelungit pentru o perioadă nedeterminată, dacă nicio parte nu notifică cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea perioadei minime contractuale că nu mai continuă Contactul.

Cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea perioadei minime contractuale, Cedentul notifică Pârâtul (scrisoare/e-mail/sms) că poate opta să nu se prelugească automat Contractul. #### Pârâtul a beneficiat de un terminal inclus într-un pachet promoțional.

Pârâtul va plăti și tranșele lunare rămase neachitate până la expirarea perioadei minime contractuale.

Calculul costurilor de încetare pentru situația rezilierii Contractului de către Pârât se calculează conform prevederilor contractuale specifice.

În ceea ce priveşte încetarea contractului, contractul poate înceta la iniţiativa pârâtului, în maximum 30 de zile de la data înregistrării/depunerii unei notificări scrise în magazinele Telekom ####### sau la sediul cedentului; prin cerere de portare adresată furnizorului în a cărui reţea pârâtul doreşte să aibă loc portarea, încetarea contractului intervenind la data realizării portarii, cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute în contract, de la data anulării de către pârât a cererii de portare în reţeaua cedentului, în condiţiile şi termenul stabilit de lege; alte cazuri prevăzute în contract.

Pentru evitarea oricărui dubiu, dacă prin contract nu se prevede expres altfel, încetarea contractului nu înlătură obligaţia pârâtului de a achita toate sumele datorate în baza contractului, inclusiv debitele ce se vor regăsi în facturile emise ulterior înregistrării de către cedent a solicitării de încetare a contractului, pentru serviciile consumate dar nefacturate până la data încetării (inclusiv transele lunare de plată aferente terminalului achiziţionat de pârât conform pachetului promoţional, care devin automat scadente şi exigibile), precum şi eventualele costuri de încetare.

Având în vedere că pârâtul beneficiază la încheierea contractului de promoţii, planuri tarifare specile, beneficii etc., în cazul în care Pârâtul doreşte încetarea Contractului înainte de sfârşitul perioadei contractuale, acesta va fi obligat să plătească costurile de încetare înainte de expirarea perioadei minime contractuale.

Contractul poate înceta la iniţiativa Cedentului, fără a aduce atingere dreptului Cedentului de a rezilia unilateral Contractul, pentru încălcarea de către pârât a obligaţiilor sale contractuale, cedentul fiind de drept în întârziere prin simpla neexecutare a obligaţiilor.

Cedentul este îndreptăţit să considere Contractul reziliat de drept, fără punere în întârziere si/sau preaviz, drept de compensație sau despăgubiri pentru Pârât, în următoarele situaţii: Pârâtul nu îşi respectă obligaţiile de plată chiar şi în urma suspendării sau deconectării serviciilor, în acest caz rezilierea de drept urmând să intervină pentru toate cartelele ###/serviciile activate în contul pârâtului, indiferent dacă pentru acestea există sau nu întârzieri la plata, Cedentul fiind îndreptăţit să nu mai încheie un nou Contract cu Pârâtul înainte de îndeplinirea integrală a obligaţiilor de plată ale Pârâtului; Pârâtul se face vinovat de utilizarea abuzivă sau interzisă a serviciilor sau pentru orice alt motiv de fraudă; daca se constată că actele prezentate de Pârât în vederea încheierii Contractului au fost false sau modificate; în cazul rezilierii de către cedent a unor alte contracte de abonament încheiate cu Pârâtul; în alte cazuri prevăzute în Contract.

În toate cazurile de încetare menţionate, în cazul în care nu se precizează altfel în contract, în cazul în care pârâtul a beneficiat de un pachet promoţional, ca urmare a încetării contractului, transele lunare neplătite aferente terminalului achiziţionat de pârât conform pachetului promoţional devin automat scadente si exigibile.

Totodată, în termen de maximum 30 zile de la data emiterii ultimei facturi după deconectare, pârâtul trebuie să achite toate sumele datorate (inclusiv tranşele neplătite aferente terminalului achiziţionat de pârât conform pachetului promoţional, care devin automat scadente şi exigibile), precum şi eventualele costuri de încetare înainte de expirarea perioadei minime contractuale.

Încetarea contractului se va produce prin deconectare începând cu sau oricând după data constatării de către cedent a oricăruia dintre cazuri.

Cedentul va înştiinţa Pârâtul cu privire la încetarea contractului pentru unul sau mai multe din motivele arătate mai sus.

Încetarea Contractului, indiferent de motiv, nu înlătură obligaţia Pârâtului de a achita toate sumele datorate în baza prezentului Contract, inclusiv debitele ce se vor regăsi în facturile emise ulterior înregistrării de către Cedent a solicitării de încetare a Contractului, pentru serviciile consumate, dar nefacturate până la data încetării (inclusiv tranşele lunare de plată aferente terminalului achiziţionat de Pârât conform pachetului promoţional, care devin automat scadente şi exigibile), precum şi eventualele costuri de încetare datorate pentru fiecare ####### ### dezactivată înainte de terminarea perioadei minime contractuale, conform Contractului.

În cazul în care Cartelele ###/Serviciile Cedentului sunt utilizate în alte scopuri decât cele pentru care au fost oferite Pârâtului, în calitate de utilizator final, inclusiv în caz de utilizare abuzivă sau interzisă a serviciilor sau pentru orice alt motiv de fraudă, Cedentul este îndreptăţit la o despăgubire conform Contractului.

Reclamantul a mai arătat că în data de 23.12.2021 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe între ####### ####### ######., în calitate de creditor cedent şi ###### ###### ###########, în calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanţa deţinută împotriva pârâtului.

Conform prevederilor contractuale (art. 5.1), transferul dreptului de proprietate asupra creanţelor cedate operează la data cesiunii, respectiv data la care contul Cedentului este creditat cu suma agreată de părţi reprezentând preţul cesiunii, data cesiunii fiind astfel 23.12.2021, dată la care a fost achitat preţul cesiunii conform adresei emise de către banca Cedentului, ataşată prezentei cereri.

Conform prevederilor art. 1568 Cod civil, precum și prevederilor contractuale, prin contractul de cesiune s-a transmis către reclamantă creanța împotriva pârâtului împreună cu toate drepturile accesorii aferente acesteia, creanța fiind identificată în Anexa 1 la contractul de cesiune (formată din Anexa 1A și Anexa 1B).

####### din sarcina Pârâtului este compusă din contravaloarea serviciilor prestate de ####### ####### și neachitate de către Pârât (inclusiv contravaloarea echipamentelor, după caz), despăgubiri percepute pentru încetarea prematură a contractului din culpa/initiativa Pârâtului, precum și penalităti de întârziere.

####### reprezentând contravaloarea serviciilor (inclusiv cele privind fumizarea de echipamente) prestate .și neachitate, din sarcina Pârâtului este solicitată în conformitate cu prevederile contractuale, agreate și semnate de către părți, unde au fost stabilite tipul serviciilor, produselor și valoarea acestora.

####### reprezentând penalități de întârziere este solicitată a fi platită de catre pârât, astfel cum a fost însușită de către acesta prin încheierea contractului.

Conform prevederilor contractuale, pârâtul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară, îndeplinirea vreunei alte formatițăţi și dațorează penalități de întârziere, cu titlu de daune moratorii, în valoare de 0,5% calculate la sumele datorate (valoarea neachitată), pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi următoare datei scadentei până la data plații integrale a sumei datorate.

Totalul penalităților pentru întârziere poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate."

Conform art. 1568 Cod civil, prin cesiunea de creanță s-au transferat reclamantei, în calitate de cesionar, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța cedată, inclusiv drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate.

Potrivit art 1576 Cod civil, dobânzile și orice alte venituri aferente creaniei, devenite scadente, dar neîncasate de cedent, se cuvin cesionarului, cu începere de la data cesiunii.

Conform art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Astfel, reclamanta, în calitate de creditor cesionar, având în vedere că a dobândit creanța rezultată din Contract, împreună cu toate drepturile pe care Cedentul le avea în legătură cu creanța cedată, inclusiv drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate astfel cum a arătat mai sus (și cum de altfel a refinut și Înalta ##### de Casatie şi Justitie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, prin decizia nr. # din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 437 din 16 iunie 2014), inclusiv dreptul de a aplica penalități, cu titlu de daune moratorii, în valoare de 0,5% calculate la sumele datorate (valoarea neachitată) pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi următoare datei scadenței până la data plății integrale a sumei datorate.

Totalul penalităților pentru întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

În subsidiar, în cazul în care nu se vor acorda reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, solicită acordarea de penalități de întârziere în cuantumul prevăzut de lege, conform OG 13/2011, respectiv dobânda legală penalizatoare.

####### reprezentând daune pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale a fost calculată în baza clauzelor contractuale.

Potrivit acestor clauze, dacă Contractul încetează pentru unul sau mai multe servicii, înainte de expirarea perioadei minime contractuale, urmare a rezilierii de către Cedent sau a denunţării unilaterale de către Pârât, iar acesta din urmă primit anumite beneficii ca urmare a încheierii un angajament faţă de Cedent pentru o perioadă mai lungă de timp, acesta va fi obligat la plata despăgubirilor reprezentând costurile de încetare înainte de expirarea perioadei pentru care s-au acordat beneficiile contractuale Pârâtului, menţionate în Contract, calculate în funcţie de contravaloarea beneficiilor acordate.

Diferența dintre despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul Cedent și cuprinse în facturile lunare și despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul Cedent și indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi. este aceea că primele sunt cuprinse în facturile lunare și mentionate în anexele facturilor, iar celelalte au fost calculate pentru serviciile pentru care despăgubirea pentru încetarea prematură a contractului nu a fost cuprinsă în valoarea facturilor lunare. ci calculată conform prevederilor contractuale de Cedent și indicată de acesta în ultima factură. după caz ultimele facturi, în partea din factură destinată pentru comunicarea de informații Pârâtului.

În temeiul art. 223 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisurile ataşate în copie certificată:

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, expune următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, prin raportare la alegerea reclamantei, exprimată prin introducerea formularului de cerere, în acord cu dispoziţiile art. 1.027 alin. (1) C.proc.civ., instanţa constată că, în judecarea prezentului litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile Titlului X, cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă”, din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” a Codului de procedură civilă. #### de calea procedurală aleasă de parte, instanţa va analiza cu prioritate măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acestei proceduri, al cărei domeniu de aplicare este delimitat prin dispoziţiile art. 1.026 C.proc.civ.

Potrivit art. 1.026 alin. (1) C.proc.civ., prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

Sub aspectul primei condiţii de admisibilitate enunţate, se constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, care se situează sub pragul maximal de 10.000 lei fixat de art. 1.026 alin. (1) C.proc.civ., astfel încât această cerinţă este realizată.

În ceea ce priveşte a doua condiţie de admisibilitate, instanţa apreciază că şi aceasta este îndeplinită, întrucât cererea formulată nu se regăseşte printre acelea care sunt excluse din domeniul de aplicare al procedurii cererilor de valoare redusă, vizate de art. 1.026 alin. (2), (3) C.proc.civ.

#### de aceste constatări, instanţa va proceda la analiza cererii formulate de reclamantă din perspectiva temeiniciei sale.

În fapt, între ####### #######., în calitate de prestator de servicii, și pârâta ###### ###### #####, a fost încheiat contractul de servicii de telefonie din data de 02.09.2020 prin care ####### #######. s-a obligat să furnizeze servicii aferente abonamentului mobil 6 pe o perioadă de 24 luni (filele 18-24).

În baza contractelor s-au emis facturile depuse la dosarul cauzei, la filele 43-57.

Instanța reține că, la data de 23.12.2021, creditoarea a cesionat creanța deținută împotriva debitoarei către ###### ###### ########### ## S.A. (conform înscrisurilor de la f. 67-76).

Cesiunea a fost comunicată debitoarei odată cu acțiunea intentată potrivit art. 1580 C.civ., astfel că reclamanta din prezenta cauză este titulara creanței ce face obiectul pretențiilor din prezenta cauză și este îndreptățită să obțină satisfacerea creanței, având calitate procesuală activă.

Potrivit art. 1.270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, creditorul având dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, în condiţiile art. 1.516 alin. (1) C.civ.

De altfel, acest din urmă articol prevede şi remediile aflate la dispoziţia creditorului în cazul neexecutării obligaţiei fără justificare de către debitorul care se află în întârziere, printre acestea regăsindu-se şi dreptul de a cere sau de a trece la executarea silită a obligaţii, potrivit art. 1.516 alin. (2) pct. 1 C.civ.

Instanța constată că reclamanta pretinde mai multe tipuri de creanțe: debit principal (contravaloarea serviciilor contractate și rate echipamente), penalități de întârziere, precum și despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului.

Cu privire la suma solicitată cu titlul de debit principal, din analiza înscrisurilor depuse, instanţa reţine că reclamanta ar datora suma de 878,72 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor şi rate echipamente.

Conform art. 1.527 alin. (1) C.civ., creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă. #### de natura obligaţiei a cărei executare se cere, instanţa reţine că aceasta constă în plata unei sume de bani, executarea în natură fiind întotdeauna posibilă.

În condiţiile art. 1.548 C.civ., culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării astfel încât, în măsura în care creditorul a făcut dovada existenţei obligaţiei, îi revine debitorului sarcina de a proba îndeplinirea obligaţiei sau existenţa unui caz justificat de neexecutare, dovada pe care pârâta nu a făcut-o în speţă.

Potrivit art.4 din contract, data scadenţei înseamnă o perioadă de 14 zile de la data emiterii facturii. ##### în vedere că ultima factură a fost emisă la 31.03.2021, toate sumele solicitate sunt deja scadente la data introducerii cererii.

Pentru motivele expuse, instanţa apreciază că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale în persoana pârâtei care, fără justificare, nu şi-a executare obligaţia de plată a sumei de bani datorate către ####### ####### S.A., în temeiul contractului încheiat cu aceasta din urmă, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate şi contravaloarea ratelor echipamentului, astfel că va dispune obligarea pârâtei să achite reclamantei suma totală de 878,72 lei, reprezentând debit.

Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 34,74 lei reprezentând penalităţi cuprinse în ultima factruă emisă şi despăgubiri privind încetarea contractului, instanţa constată că această factură (f. 43) nu cuprinde o astfel de sumă, totalul de plată fiind compus din sold precedent şi rată echipamente.

Instanţa a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de lămuri acest aspect, însă reclamanta a precizat că modul de calcul al acestor sume se regăseşte în ultima factură şi în anexa acesteia.

#### adevărat că în subsolul facturii sunt incluse într-un chenar, la subsol, şi suma de 34,74 lei şi suma de 288,60 lei, însă, contrar susţinerilor reclamantei, acestea nu sunt detaliate în anexa facturilor şi nu reiese modul de calcul.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa apreciază că nu este o creanţă certă astfel că va respinge ca neîntemeiată solicitarea privind recuperarea sumei de 34,74 lei şi a sumei de 288,60 lei.

Reclamanta a mai solicitat penalitățile de întârziere de 0,5 pe zi de întârziere calculate ulterior datei ultimei facturi emise, iar în subsidiar dobânda legală penalizatoare.

Potrivit art.2.6 din contract (f.18), pentru nerespectarea termenului de plată clientul datorează, până la plata integrală a datoriei, penalităţi de 0,5%/zi calculate asupra valorii neachitate, totalul penalităţilor de întârziere putând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Prin raportare la dispoziţiile art. 1.538 alin. (1) C.civ., instanţa reţine că această prevedere contractuală are natura unei clauze penale, prin care pârâta s-a obligat la plata unei sume de bani în cazul neexecutării obligaţiilor la timp, penalitate care, în principiu, în condiţiile art. 1.539 C.civ., poate fi cumulată cu executarea în natură a obligaţiei principale solicitată de reclamantă.

De altfel, prin inserarea clauzei contractuale analizate, părţile au făcut o aplicare a prevederilor art. 1.535 alin. (1) C.civ., prevăzând astfel cuantumul daunelor moratorii datorate de pârâta debitoare în cazul neexecutării la timp a obligaţiei de plată a sumei de bani reprezentând preţul abonamentului contractat.

În acest context, se impune obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere, conform contractului (0,5 pe zi de întârziere începând cu data scadenţei -10.05.2021- şi până la data cesiunii creanţei -23.12.2021).

Instanţa apreciază că ulterior cesiunii (din 24.12.2021) şi până la achitarea efectivă a debitului, pârâta datoarează doar dobânda legală penalizatoare având în vedere dispoz. art. 60 lit. b) din OUG nr. 52/2016 conform cărora se interzic perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităţile de recuperare creanţe.

În considerarea acestor dispoziţii legale, instanţa va admite în parte cererea de valoare redusă, va obliga pârâta să achite reclamantei suma totală de 878,72 lei, reprezentând debit, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere începând cu data scadenţei (10.05.2021) şi până la data cesiunii creanţei (23.12.2021) şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare ulterior datei cesiunii (24.12.2021) şi până la achitarea efectivă a debitului, respingând în cererea ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, faţă de soluţia de admitere în parte pe care o va pronunţa cu privire la cererea de chemare în judecată, în baza art. 1.032 alin. (1) C.proc.civ., coroborat cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) C.proc.civ., la cererea reclamantei şi constatând culpa procesuală a pârâtei, instanţa va admite cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată şi va obliga pârâta la plata sumei de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise (f.13).