Sentinţă civilă nr. 1567 din 06.04.2023

Data publicare portal: 12.06.2024

Prin Sentinta civila nr.... din data de ... pronuntata de Judecatoria …. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamantul #########, CNP #############, domiciliat în #######, şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat #########, cu sediul în #######, în contradictoriu cu intervenienţii forţaţi ##### ######, domiciliat în #######, şi societatea de asigurare SC ####### S.A. cu sediul în, ###.

Obligă pârâta ####### S.A. la plata către reclamant a sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale.

Obligă pârâta ####### S.A. la plata către reclamant a penalităţilor de intarziere de 0,2% pe zi de intarziere, începând cu a 11-a zi de la data comunicării prezentei hotarari.

Obligă pârâta ####### S.A. la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria #######.

Pronunţată azi, 06.04.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei #######, la data de 05.07.2022 cu nr.####/311/2022, reclamantul ####### în contradictoriu cu pârâta ########## S.A. şi intervenientului forţat ##### a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de daune morale; obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea efectivă a despăgubirilor anterior indicate precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din Ordonanţa de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria ####### în dosarul penal nr. ####/P/2019, reiese următoarea situaţie de fapt : „în data de 13.08.2019 numitul ##### în timp ce conducea autoturismul marca ####### ###### cu nr. de înmatriculare #########, în parcarea fabricii „PIRELLI "de pe str. ########## din #### pe o alee cu sens unic din direcţia Brebeni către ####### a acroşat pe numitul ####### care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă'.

După accident reclamantul s-a deplasat ######## de Urgenţă ####### pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Pentru vindecarea leziunilor traumatice reclamantul a necesitat un număr de 14-16 zile de îngrijiri medico-legale, astfel cum reiese din Certificatul medico-legal nr. 694/A2 întocmit de S.J.M.L. ### la data de 19.08.2019.

După producerea accidentului rutier din data de 13.08.2019 a fost internat la SJU ####### din data de 03.09.2019 până pe data de 16.09.2019, rămânând cu piciorul imobilizat în aparat gipsat o perioadă de două săptămâni.

Consideră că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prin fapta culpabilă a intervenientului forţat aducându-se prejudicii reclamantului.

Având în vedere natura juridică a raportului juridic litigios, să se reţină considerentele instanţei supreme care a statuat în mod obligatoriu, în cuprinsul Deciziei nr.

I din 28 martie 2005 a I.C.C.J., Secţiile Unite, interpretând dispoziţiile art. 54 al. 4 şi ale art. 57 din Leg. 136/1995, faptul că : „din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept la care s-a făcut referire rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu , pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul Civil, a celui care prin fapta Iui, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995".

În speţă, este de necontestat împrejurarea că reclamantul a suferit vătămările menţionate în Certificatul medico-legal nr. 694/A2 completat la 19.08.2019.

Apare ca deplin dovedită culpa intervenientului forţat ##### în producerea accidentului, actele depuse anexat cererii confirmând faptul că accidentul rutier produs în ziua de 13.08.2019 a fost rezultatul faptei ilicite a intervenientului forţat care în timp ce conducea autoturismul pe o alee în parcarea fabricii „PIRELLI" a acroşat pe reclamant care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă.

Din coroborarea tuturor probelor rezultă că persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului este intervenientul forţat, fiind întrunite în persoana sa condiţiile pentru angajarea răspunderii delictuale.

Conform art. 1349 C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impun şi să nu aducă atingere prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligată să le repare integral.

Potrivit art. 1357 C.civ. cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare.

Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii : să existe o faptă ilicită, un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi să existe vinovăţia autorului faptei ilicite.

în ceea ce priveşte vinovăţia potrivit art. 1357 al. 2 C.civ. autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, accidentul a fost produs din culpa intervenientului forţat, pe fondul nerespectării de către acesta a dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2002.

În raport de data încheierii poliţei RCA 28.02.2019 în cauză sunt aplicabile prevederile Lg. Nr. 132/2017 privind asigurările în vigoare din 12 iulie 2017.

Aşadar îi revine pârâtului asigurător obligaţia de a plăti despăgubirile pentru prejudiciul cauzat, ţinând cont de accidentul de circulaţie în care a fost implicat autoturismul asigurat la societatea pârâtă aşa cum rezultă din verificarea poliţei R.C.A.

În privinţa pretenţiilor vizând daunele morale, din cuprinsul Certificatului medico-legal nr. 694/A2/19.08.2019 reiese că reclamantul a avut nevoie de 14-16 zile de îngrijiri medicale de la data producerii accidentului.

În speţă, accidentul rutier a provocat suferinţa reclamantului generată de deplasarea cu dificultate şi durerile cauzate de leziunile menţionate în Certificatul medico-legal ce au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medico-legal, precum şi medicaţia ulterioară au determinat în mod neîndoielnic o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume fizice şi psihice o perioadă lungă de timp.

Reclamantul a arătat că în calitate de persoană prejudiciată a înaintat cererea de despăgubire către pârât prin intermediul avocatului ales în temeiul art. 20 din Lg. 132/2017.

Pârâtul avea obligaţia legată prevăzută în cuprinsul art. 21 din Lg.132/2017 ca în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către partea prejudiciată fie să formuleze în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, fie să notifice părţii prejudiciate în scris motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

Având în vedere prevederile cuprinse în art. 21 al. 2 din Lg. 132/2017 : „#### în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum si motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirilor".

În cauză, societatea pârâtă a fost notificată în scris cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire din data de 28.04.2021, precum şi cu notificarea scrisă comunicată cu scrisoare recomandată din 29.10.2021, dar şi cu notificarea scrisă comunicată prin e-maîl la data de 22.11.2021.

Societatea pârâtă nu a răspuns obligaţiei prevăzută expres de lege în sarcina acestuia.

În drept a invocat prevederile Lg.132/2017, precum şi art. 2199 şi următoarele C.civ.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. ( f. 10-48)

La data de 23.11.2022 parata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii iar pe fond a solicitat admiterea în parte a acţiunii.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat instanței că a solicitat admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată iar, pe fondul cauzei, a solicitat diminuarea daunelor morale, potrivit practicii, jurisprudentei şi echităţii din #######, respingerea solicitării privind acordarea penalităţilor de întârziere şi diminuarea cheltuielilor de judecata.

Ca o chestiune prealabilă, pârâta a solicitat să se aibă în vedere la pronunţarea hotărârii, că a formulat oferta de despăgubire, suma ofertată fiind in cuantum de 2.000 lei daune morale, oferta pe care o a ataşat-o prezentei în vederea comunicării către reclamant.

Totodată, având în vedere ca reclamantul nu a menţionat în cererea de chemare in judecata contul în care urmează sa se efectueze plata, solicita sa se depună coordonatele bancare - extrasul de cont bancar.

A considerat că reclamantul nu beneficiază de scutire de la plata taxei de timbru, conform art. 29, alin. 1,lit. i) din OUG nr. 80/2013 conform căruia "sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, ordinare si extraordinare, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale si morale decurgând din acestea" întrucât, pentru a fi incidente dispoziţiile menţionate, trebuie sa fie sau să fi fost, pendinte, o cauză penală, înţelegând prin aceasta situaţia în care a fost pusă în mişcare o acţiune penală având ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor inculpate, în condiţiile legii, iar, în speţă, aceste condiţii nu sunt indeplinite.

În cauza sunt aplicabile Normele aprobate prin ##### A.S.F. nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de autovehicule.

Asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri nu pe baza delictuala, ci in baza contractului de asigurare RCA, in conformitate cu termenii si condiţiile stabilite prin ordinul menţionat, termeni si condiţii care constituie clauzele contractului de asigurare RCA.

Aşadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează in totalitate despăgubirea pe care persoana vinovata este obligata sa o plătească in conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului, statuat de art 1349 Cod civil.

Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea în parte acţiunea pentru următoarele:

O prima chestiune pe care înțelege sa o invoce este culpa ###### ##.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că atât numitul ##### cât şi a numitului ####### au avut o culpă in producerea accidentului rutier din data 13.08.2019.

Cu privire la culpa numitului ####### se observa ca din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv din Referatul cu propunere de clasare emis IPJ ### - Biroul Rutier ####### in dosarul penal nr. ####/P/2019 rezulta ca numitul ####### la momentul producerii accidentului rutier se afla în calitate de pieton pe partea carosabila.

Pietonul care se afla pe partea carosabila la momentul producerii accidentului rutier, nu este un partener pasiv la trafic, ci este la rândul lui un partener activ, care prin manierele adoptate previne instaurarea de situaţii conflictuale prin care unele pot genera accidente rutiere, cum este speţa de fata.

Aşadar, se poate aprecia ca victima, prin conduita sa in momentele premergătoare producerii accidentului, a incalcat dispoziţiile art.72 alin (1) din OUG 195/2002, in care se arata ca pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar in lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stânga a drumului, in direcţia lor de mers.

Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi sa circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile în direcţia lor de mers.

In ceea ce priveşte daunele morale solicitate, pârâta a solicitat admiterea în parte, respectiv suma de 2.000 lei (16 zile x 250 lei/zi: 2 - culpa comuna) iar la pronunţarea hotărârii sa se aibă în vedere următoarele considerente:

Daunele morale trebuie sa reprezinte o compensaţie a suferinţelor încercate, fara a se transforma într-o îmbogăţire fără justă cauză şi făcând abstracţie ca există un asigurător, care asigura de răspundere civila urmările faptelor asiguratului - vinovat de producerea accidentului rutier.

Trebuie reţinute cele statuate de către Înalta ##### de Casaţie si Justiţie, potrivit cărora: "Scopul acorda daunelor morale consta in realizarea, in primul rand, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. #### motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate si păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate in bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.

Acordarea acestor daune morale tinde sa acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar si, de aceea, întinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze într-un fel pierderea produsa, pentru a nu cădea, in caz contrar, sub incidenţa îmbogățirii fără justă cauză.

Astfel, indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte o reparare a acestuia, in sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii.

A considerat pârâta că pretenţiile sunt în cuantum exagerat de mare raportat la vătămarea suferită şi la numărul de zile de îngrijiri medicale şi nu ţin seama de faptul că stabilirea lor trebuie să se facă în mod echitabil şi proporţional cu urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsă, fara sa poată constitui o sursă de îmbogăţire.

Reclamantul nu a pierdut vreo funcţie sau un organ, accidentul nu a determinat infirmitatea acestuia iar viaţa nu i-a fost pusa în pericol, motiv pentru care a solicitat diminuarea pretenţiilor cu privire la despăgubirile morale.

Pârâta a solicitat respingerea capătului de cerere privind aplicarea penalităţilor de întârziere, întrucât a deschis dosarul de dauna EJ00865654 ca urmare a avizării primite şi a transmis oferta de despăgubire, respectând prevederile Normei ASF 20/2017.

Asfel, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA in maximum 10 zile de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească.

Solicitarea reclamantului, titularul dreptului, privind acordarea de daune morale in cuantumul liber apreciat de către acest titular, nu obligă asigurătorul să se conformeze unei asemenea cereri, deoarece aşa cum titularul dreptului are libertatea de a fixa obiectul pecuniar al daunelor morale, tot astfel asigurătorul este indreptatit sa nu fie de acord cu un astfel de obiect, sau cu cel puţin cuantumul solicitat de titular.

Prin urmare, sancţiunea acordării penalităţilor de intarziere, pentru neplata daunelor, nu poate decât sa urmeze unei hotărâri judecătoreşti definitive, deoarece penalitatea insasi reprezintă un accesoriu al debitului principal stabilit, motiv pentru care a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art 205 NCP.C, Legea 132/2017, ##### A.S.F. nr. 20/2017.

La data de 10.01.2023 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 lei reprezentând despăgubirii pentru prejudiciul cauzat de daune morale la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.Pârâta dovedind o conduită impardonabilă caută să ducă în eroare instanţa de judecată, susţinând că „a formulat oferta de despăgubire” anexând un înscris care nu a fost comunicat cu niciun prilej reclamantului, deoarece pârâta avea obligaţia legală prevăzută în art. 21 din Lg. 132/2017 să formuleze înscris o ofertă de despăgubire justificată transmisă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ori pârâta, susţine că a formulat oferta, dar nu probează că a şi trasmis-o cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, altfel, acest înscris nu are nicio valoarea probatorie.

2. Reclamantul a solicitat respingerea exceţiei netimbrării acţiunii, deoarece acţiunea a fost timbrată potrivit prevederilor art. 7 din OUG 80/2013, iar dovada în original se află la dosar.

3.

Reclamantul a solicitat respingerea cererii de a reţine culpa ###### ############, deoarece în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 72 alin 1 din OUG 195/2002, deoarece niciuna dintre susţineri nu este admisibilă, deoarece pietonul circula în parcare, care nu are trotuare, acostament şi nici margini dreapta/stânga a părţii carosabile.

4.

Având în vedere prevederile din cuprinsul art. 21 alin 2 din LG ######## potrivit cărora asigurătorul RCA avea obligaţia să notifice reclamantului în termen de 30 zile de la depunerea cererii de despăgubire, admiterea sau respingerea pretenţiilor, prevedere legală pe care pârâta nu a respectat-o, consecinţa legală fiind ca asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirilor solicitate.

5. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, deoarece, deşi a deschis dosarul de daune ca urmare a avizării primite de la reclamant, nu a transmis oferta de despăgubire, nerespectând prevederile legale.

Având în vedere considerentele ce preced reclamantul a solicitat admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar pe cale de consecinţă respingerea apărărilor pârâtei.

În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 14 august 2019 numitul ##### a condus autoturismului marca ####### ######, nr. înmatriculare ## în parcarea fabricii Pirelli de pe strada ########## din #### #######, pe o alee cu sens unic dinspre Brebeni către ####### si l-a acroşat pe reclamantul ####### care a suferit vătămări, respectiv excoriaţie picior stâng, entorsă retropicior stâng.

Persoana responsabilă de cauzarea accidentului, ##### ######, avea încheiată la momentul producerii accidentului poliţa de asigurare de răspundere civilă auto RCA valabilă de la 28.02.2019 la 27.08.2019 emisă de pârâta ####### ####### ##################### S.A.

În urma acestui incident a fost deschis dosarul penal instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria ####### sub nr. ####/P/2019, iar prin ordonanţa din data de 07.02.2020 s-a dispus cu privire la conducătorul auto ##### ###### clasarea cauzei având ca obiect "vătămare corporală din culpă" prev. şi ped. de art. 196 C.pen., în temeiul art. 16 lit. b teza a II-a C.proc.pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În prezenta cauză, instanţa reţine că a fost învestită cu o acţiune în răspundere civilă contractuală a pârâtei-asigurator RCA, faţă de reclamant – terţă persoană prejudiciată prin accident, grefată pe răspunderea civilă delictuală a intervenientului ##### ######, autor al accidentului, faţă de reclamant, de unde rezultă că pentru a fi angajată răspunderea contractuală a asiguratorului este necesară stabilirea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a autorului accidentului.

În drept, din analiza prevederilor art. 1349 C. civ., raportate la cele ale art. 1357 C. civ., rezultă faptul că cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție urmează a fi obligat să-l repare, inclusiv în ipoteza comiterii acesteia prin cea mai ușoară culpă, iar potrivit dispoziţiilor art. 1381 şi art. 1385 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, prejudiciul urmând să fie reparat integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Pe de altă parte, potrivit art. 2223 C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate, iar conform art. 2224 C. civ., drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.

Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

Potrivit art. 22 din Legea ######## # Stabilirea despăgubirilor

(1) Despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în ####### se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

Având în vedere aceste prevederi, coroborate cu cele cuprinse în art. 22 alin. 1 din Legea 132/2017, instanța reține că este reglementat și un caz particular de acțiune directă, prin care drepturile persoanelor păgubite se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă.

Astfel, ca efect al contractului de asigurare constatat prin poliţa de asigurare în discuţie, la producerea riscului asigurat - accident cu victime omeneşti şi/sau daune materiale - devine efectivă obligaţia asigurătorului de a despăgubi pe terţul victimă a accidentului produs de conducătorul autovehiculului asigurat.

În demersul său, instanţa urmează a analiza dacă sunt îndeplinite în cauză cerinţele legale pentru angajarea răspunderii juridice civile delictuale a intervenientului forţat, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, stabilirea legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu și imputabilitatea faptei ilicite persoanei cu discernământ valabil.

Prima condiţie pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acţiunea ori inacţiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau interesului legitim ce aparţine unei persoane.

În circumstanţele concrete ale cauzei, fapta ilicită imputată se referă la nerespectarea normelor care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile publice şi constă în producerea accidentului auto de către intervenientul ##### ###### care a acroşat reclamantul ce se deplasa în calitate de pieton către maşina aflată în parcarea fabricii Pirelli.

A doua condiţie cerută pentru angajarea răspunderii civile delictuale se referă la producerea unui prejudiciu, prin care se înţelege rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, fie sub aspect patrimonial, fie sub aspect moral, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Pentru reclamant prejudiciul este reprezentat de daunele morale suferite ca urmare a accidentului auto.

Prejudiciul nu a fost reparat de persoana responsabilă de producerea accidentului sau de către alte persoane .

Între faptă şi prejudiciu există un raport de cauzalitate întrucât, în lipsa acţiunii şoferului autoturismului, nu s-ar fi produs vătămarea reclamantului din prezenta cauză.

Referitor la vinovăţia persoanei responsabile de cauzarea prejudiciului, instanţa reţine că în materie de răspundere civilă delictuală autorul prejudiciului răspunde şi pentru culpa cea mai uşoară.

Totodată, din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că accidentul a fost cauzat din culpa exclusivă a intervenientului, împrejurare ce va fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor civile.

În acest sens, nu poate fi reţinută apărarea pârâtei conform căreia reclamantul a contribuit la producerea accidentului întrucât circula în calitate de pieton prin parcare, deşi avea la dispoziţie un trotuar de acces la maşina personală, întrucât din planşele foto depuse la dosarul cauzei (f. 84-88, 91, 93, 94) şi planşele foto efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului (f. 17) reiese că există un singur trotuar care înconjoară parcarea în timp ce maşinile sunt parcate şi în dreptul trotuarului, dar şi în mijlocul parcării, acesta din urmă fiind şi locul producerii evenimentului rutier.

Practic, reclamantul nu avea un trotuar la dispoziţie pentru a ajunge la maşina aflată în centrul parcării.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază ca sunt îndeplinite condiţiile prescrise de dispoziţiile art. 1357 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intervenientului #####.

Cu privire la persoana căreia îi va incumba obligația de reparare a prejudiciului cauzat prin conduita intervenientului, față de dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea ######## şi art. 2224 C. civ., instanța reține că despăgubirile se plătesc de către societatea de asigurare nemijlocit persoanelor fizice păgubite, iar acțiunea în pretenții se poate exercita direct împotriva asiguratorului.

Obligaţia asiguratorului de plată a despăgubirilor civile, în limitele legale, are un temei convențional, rezultând exclusiv din contractul de asigurare încheiat cu persoana răspunzătoare delictual de producerea pagubei.

Instanța reține că la data producerii evenimentului rutier, autoturismul marca ####### cu nr. de înmatriculare ## implicat în accidentul rutier din data de 13 august 2019 condus de conducătorul auto ##### avea o poliţă de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie emisă de ####### SA în baza contractului de asigurare civilă obligatorie, prin prezenta cerere reclamantul înţelegand să-şi îndrepte pretenţiile în mod exclusiv împotriva pârâtei - ########### S.A.

După impactul rutier, reclamantul s-a prezentat la Serviciul ######## de Medicină Legală ###, fiind emis certificatul medico-legal nr. 694/A2 din 19.08.2019 care a concluzionat că reclamantul prezenta excoriaţie picior stâng, entorsă retropicior stâng, recomandându-se imobiliarea piciorului prin atelă gambiero-podală timp de două săptămâni.

Zilele de îngrijire medicală au fost evaluate la 14-16 de la data producerii evenimentului.

Potrivit art. 22 din Norma ASF nr.20/2017, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere, în caz de vătămare corporală, următoarele:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din #######;

În privința daunelor morale solicitate instanța apreciază că este dincolo de orice îndoială faptul că reclamantului i-a fost creat un prejudiciu moral, constând în suferința fizică dar și psihică generată de vătămarea sănătății și integrității fizice.

Astfel, în speță este vorba de un prejudiciu datorat încălcării dreptului la integritate corporală și la sănătate, prejudiciu care are o alcătuire mixtă: pe de o parte care o componentă economică și pe de altă parte are o componentă morală, ambele fiind reparabile prin acordarea unor sume sub formă de despăgubiri bănești sau mai corect spus compensații bănești.

Dacă este de necontestat că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru cel prejudiciat, la fel de adevărat este faptul că nu trebuie să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să aibă un cuantum rezonabil, de natură a uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat.

Acordarea de daune morale trebuie să ţină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, însă aceste sume nu trebuie să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Scopul pentru care se acorda daunele morale este, în primul rând, realizarea unei satisfacţii morale pentru suferinţele de acelaşi ordin şi nu realizarea unei satisfacţii patrimoniale.

Pe lângă criteriul gravităţii prejudiciului moral, ţinând cont de argumentele literaturii juridice şi ale practicii judiciare, pentru stabilirea indemnizaţiei destinate reparării daunelor morale este necesar a se apela şi la criteriul echităţii.

Chiar dacă la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele speţei în scopul de a acorda despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Principiul ce se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Tolstoy Miloslovsky c.

Regatului Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

În speţă prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamant constă în trauma fizică şi psihică suferită ca urmare a accidentului, fiind nevoit să poarte un ghips şi să îşi ia concediu medical timp de două săptămâni.

Cu toate acestea, suma solicitată de reclamant cu titlu de daune morale, 60.000 de lei este disproporţionată, accidentul putând fi calificat drept unul uşor, mai ales în condiţiile în care s-a produs într-o parcare plină de maşini staţionate.

Cât priveşte modificarea vieţii cotidiene prin menţinerea unei traume fizice şi psihice o perioadă lungă de timp, acest aspect nu se confirmă, fiind greu de acceptat, în lipsa altor probe administrate de reclamant, că o excoriaţie, fără leziuni osoase şi o entorsă ce a necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale a determinat schimbarea vieţii cotidiene pe o perioadă lungă de timp.

În aceste condiţii, instanţa va acorda o despăgubire în cuantum de 6.000 de lei, considerând că este în măsură să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit.

Cât priveşte plata penalităţilor de întârziere, conform dispoziţiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 132/2017 „ în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. (4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F. 5) #### asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. ##### penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că termenul de la care curge obligaţia de plata a penalităţilor este de 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătoreşti de stabilire a despăgubirii, neputându-se considera că asigurătorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti despăgubirile cuvenite persoanelor vătămate anterior acestui moment, motiv pentru care, va obliga pârâta la plata penalităţilor de intarziere de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la data comunicării prezentei hotărâri, reţinând şi că pârâta nu a făcut dovada comunicării ofertei de despăgubire ce are o viză de ieşire la 22.06.2021, dar şi că nu poate fi obligată la întreaga despăgubire solicitată întocmai de reclamant ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii întrucât textul de lege nu prevede o astfel de sancţiune.

În temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ, va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 200 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 60).