Hotărâre nr. 5306 din 14.05.2025

Document finalizat

Cod ECLI ####

Dosar nr. .....

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. #########

Şedinţa publica din data de 14.05.2025

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: P. U. S.

Grefier: Y. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. Q., în contradictoriu cu pârâta E. G. W., având ca obiect obligaţie de a face.

Dezbaterile în fond şi susţinerile părţilor au avut loc în sedinţa publica din data de 14.04.2025 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 29.04.2025 și la data de 14.05.2025, când a hotărât:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2024, sub nr.####, reclamantul A.

Q., CNP ..., cu domiciliul in N., ..... ..... si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Societatea M.

X.

Z.

T.

D.O.

I.

K.D.H.

L.

R.H.

J.

F.

C.H.

V.

M.H.

A.

Z.

W. pârâta E.

G.

S.A., ........., CUI ###, cu sediul in ....... ....... si cu sediul procesual ales în .... .... (ca societate absorbanta a Z.

D.

O.

S.A., ########## si CUI ###, cu sediul in ... ...), a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună adaptarea pentru viitor a clauzelor de risc valutar din contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. ..... din data de 11.09.2007, ca urmare a impreviziunii și dezechilibrului financiar intervenit după data semnării contractului in sensul ca obligarii paratei la incasarea pentru viitor a ratelor lunare egale cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plătii si cursul CHF de la momentul contractării creditului, respectiv 2,02 lei, la care se va adauga valoarea CHF de Ia momentul contractării, rezultand cursul de 1 CHF = 3,57 lei, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, intre reclamant, in calitate de imprumutat, si Z.

D.

O.

S.A., in calitate de imprumutator, s-a incheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. ..... din data de 11.09.2007, avand ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale în valoare de 90.700 CHF, pe o perioadă de 336 de luni, garantat cu o ipotecă de rang I asupra unui imobil.

A precizat că solicitarea sa este grefată pe teoria impreviziunii și a dezechilibrului financiar cu privire la convenția de credit, în virtutea art. 970 C.civ. și Deciziei #### a Curții Constituționale.

Chiar dacă nu era expres reglementată, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, fiind justificată prin elemente de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudență și preluate în mare parte în actualul Cod civil, într-o formă aproximativ identică.

Așadar, instituția impreviziunii este aplicabilă și în cazul contractelor încheiate anterior datei de 01.11.2011.

Reclamantul a mai susținut că a notificat pârâta în acest sens și a propus o rezolvare amiabilă, însă aceasta a refuzat.

A arătat că la data încheierii contractului cursul CHF era de 2,02 lei, iar în prezent este de 5,12 lei, crescând de peste 2 ori.

Acest fapt a fost un eveniment imprevizibil, exterior contractului, care nu putea fi anticipat de părți.

Reclamantul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor într-o asemenea măsură, iar acest risc nu decurge din natura contractului, căci, o asemenea interpretare ar goli de conținut decizia Curții constituționale.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art, 966-970 C.civ. 1864, art. 75, 76 din Legea nr. 296/2004, Decizia nr. #########.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriu și a probei cu expertiză.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat, in principal, respingerea cererii ca neîntemeiată iar in subsidiar, in cazul admiterii, solicitam instanței sa se aiba in vedere doar riscul supraadaugat ce ar depăși creșterea de 52,6% a cursului de schimb.

În motivare, pârâta a impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice, neavând drept scop revenirea la prestațiile de la momentul încheierii contractului sau la riscul acceptat de părți la acel moment.

A mai susținut că suma împrumutată și moneda creditului sunt aspecte ce țin de libera apreciere a părților contractului de împrumut.

Odată selectată o anumită monedă a creditului, fluctuația cursului valutar este de notorietate și părțile nu ar putea porni de la premisa existenței unu curs valutar nemodificabil.

Pârâta a arătat că, fiind o excepție de la principiul pacta sunt servanta, impreviziunea trebuie să fie expres prevăzută de lege, neputând fi stabilită pe cale jurisprudențială.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca instituția impreviziunii să fie aplicabilă și contractelor încheiate înainte de intrarea ei în vigoare, ar fi prevăzut expres acest lucru, cum a făcut în cazul altor instituții.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

În dovedire, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, intre reclamant, in calitate de imprumutat, si Z.

D.

O.

S.A., societate care in prezent a fost absorbita de E.

G.

S.A. (care a dobandit calitatea de parata in cauza), in calitate de imprumutator, s-a incheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. ..... din data de 11.09.2007, avand ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale în valoare de 90.700 CHF, pe o perioadă de 336 de luni, garantat cu o ipotecă de rang I asupra unui imobil.

În ceea ce privește adaptarea contractului de credit nr. ..... din data de 11.09.2007, instanţa reţine următoarele:

În drept, cu titlu prealabil, față de data încheierii contractului, instanța reține că acesta intră sub incidența Codului civil anterior, în forma în vigoare la data de 11.09.2007.

La data încheierii contractului cursul CHF era de 2,02 lei, iar la data formulării cererii crescuse la 5,12 lei, ceea ce constituie o creștere cu 153%.

Instanţa reţine că, în prezenta cauză, reclamantul a invocat incidența instituției impreviziunii în contract, motivat de evoluția cursului monedei CHF în raport de RON, susținând că a avut loc o majorare a cursului de schimb de peste 50% față de data contractării.

Raportat la calea procesuală aleasă de reclamant pentru a solicita adaptarea contractului, respectiv formularea unei cereri pe dreptul comun, instanţa reţine că, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.77/2016, care reglementează o procedură specială, cu condiţii specifice, atât din perspectiva dreptului substanţial, cât şi din perspectiva dreptului procesual.

Or, atâta vreme cât, reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile legii speciale anterior menţionate, nu se poate reţine nici incidenţa prezumţiilor de impreviziune reglementate de acest act normativ, revenind, în consecinţă, reclamantului, sarcina de a proba existenţa unui caz de impreviziune, conform regulilor generale, respectiv a unui eveniment excepţional și exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului care ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei de restituire a împrumutului în moneda în care acesta a fost acordat.

Referitor la invocarea teoriei impreviziunii, instanţa reţine că, deşi soluţiile jurisprudenţiale izolate nu erau de natură să contureze o practică suficient de bine caracterizată pentru a se stabili că o asemenea excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului civil era acceptată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. 1271 C.civ. nefiind aplicabile contractului de credit încheiat în anul 2007, conform art. 107 din Legea nr. 71/2011, prin decizia ######### a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 53/18.01.2017 (obligatorie conform art. 147 din Constituţia României) au fost statuate următoarele:

„95.

În acest sens, Curtea reține că sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât și practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. (…) Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudență și preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art. 1.271].

...........

În esență, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta.

Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.

În acest context, Curtea reține că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credință care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ținându-se cont de ideea de risc al contractului.

Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, și unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

..........

Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice.

Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menținută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiții contractul își pierde utilitatea socială.

În consecință, Curtea reține că revine, în primul rând, părților obligația de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.

.....

Din cele de mai sus rezultă că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menținerea utilității sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestațiilor.

Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită și realizată în ansamblu, prin analiza cel puțin a calității și pregătirii economice/juridice a cocontractanților [dihotomia profesionist/ consumator], a valorii prestațiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat și suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum și a noilor condiții economice care denaturează atât voința părților, cât și utilitatea socială a contractului de credit.

Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menționate și, pe de altă parte, în funcție de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului.

Însă, odată constatată depășirea riscului inerent contractului și survenirea celui supraadăugat, intervenția asupra acestuia devine obligatorie și trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului.

.......

De asemenea, Curtea constată că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credință și echitatea, în condițiile schimbării fundamentale a condițiilor de executare a contractului.

Ca principiu general, echitatea se manifestă sub două aspecte: obiectiv — denumind principiul exactei compensații cu implicarea egalității de tratament — și subiectiv — însemnând luarea în considerare a unei situații particulare, de regulă, slăbiciunea unei părți contractante.

Rămânând la același nivel general, funcțiile echității sunt de interpretare și de completare a normelor juridice, inclusiv a voinței exprimate a părților.

Din coroborarea dispozițiilor art.969 și art.970 din Codul civil din 1864 rezultă două principii interdependente pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/forța obligatorie pe care acesta o are pentru părțile contractante, pe de o parte, și buna-credință în executarea acestuia, pe de altă parte.

Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci și toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa (art.970 alin.2 din Codul civil din 1864).

Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului.

Așadar, executarea unui contract civil este legitimă atâta timp cât este rezultatul întrunirii cumulative a celor două principii (forța obligatorie și executarea cu bună-credință), principii care nu au existență de sine stătătoare, ci se condiționează reciproc.

Teoria impreviziunii, fundamentată pe cele două principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situație imprevizibilă, însă niciuna dintre părțile contractante nu abdică de la obligațiile care îi revin potrivit executării cu bună-credință a contractului.

Așadar, echitatea, alături de buna-credință, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relația existentă între ele.

100.

Prin urmare, potrivit arhitecturii constituționale și legale, în caz de neînțelegere între părți, evaluarea existenței situației neprevăzute (condiție obiectivă) și a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor contractuale ale părților (condiții subiective), precum și a echității (ce presupune atât o latură obiectivă, cât și una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare și cade în sarcina instanței judecătorești, organ care beneficiază de garanția de independență și imparțialitate și care, pe această cale, dobândește un rol important în determinarea condițiilor de executare a contractului.

Consecința luării în considerare a criteriului bunei-credințe constituie o lărgire a rolului judecătorului în contract, dar securitatea juridică nu va fi pusă în pericol, întrucât intervenția judiciară este limitată de îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii contractuale.

..... Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea reține că impreviziunea constituie doar o aparentă excepție de la principiul autonomiei de voință a părților.”

Prin urmare, Curtea a recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

Astfel, în concepţia Curţii Constituţionale, teoria impreviziunii este fundamentată pe prevederile art. 970 C.civ. 1864 potrivit cărora: „Convențiile trebuie executate cu bună-credință.

Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.”

Cu toate acestea, instanţa apreciază că reclamantul nu este îndreptăţiț să solicite adaptarea contractului în baza impreviziunii (întemeiate pe faptul că, la data introducerii cererii, cursul leu-CHF era de 5,12 lei ), pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, instanţa reţine că analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de împrumut a fost făcută de reclamant anterior acordării creditului, având în vedere solicitarea acordării în CHF a unui credit, fiind asumate aceste riscuri ale produsului de creditare.

În acest sens, instanţa reţine că reclamantul a avut cunoştinţă de moneda în care urma a fi acordat creditul, având în vedere că acest element esenţial al contractului a fost menţionat în cererea de credit semnată de către consumator.

De asemenea, instanţa apreciază că, anterior încheierii contractului, împrumutatul a avut la dispoziţie suficient timp pentru a se informa cu privire la cursul valutar al monedei în care a solicitat acordarea creditului, toate informaţiile cu privire la care se invocă încălcarea obligaţiei pârâtei de a le aduce la cunoştinţă fiind publice astfel ca, reclamantul nu îşi poate invoca propria lipsă de diligenţă, constând în faptul că nu s-a interesat de evoluţia cursului de schimb al francului elveţian, pentru a observa că acesta a atins un minim istoric.

Instanţa are în vedere şi faptul că reclamantul a avut posibilitatea de a negocia conţinutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta între mai multe tipuri de credite în diverse monede de schimb (naţională sau în valută), alegând, în final, din portofoliul de produse bancare oferite de pârâtă, creditele cu caracteristicile pe care le-a considerat potrivite nevoilor sale.

Astfel, în speţa de faţă, instanţa stabileşte, în afara oricărui dubiu, că acordarea creditului în moneda CHF s-a făcut la solicitarea consumatorului, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.

Prin urmare, această opţiune a fost făcută conştient de către consumator, în considerarea avantajelor pe care acest tip de credit le oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alţi furnizori de produse bancare: cost mai redus şi acces la o sumă mai mare de bani.

În ceea ce priveşte aprecierea cursului CHF, instanţa reţine că această creştere a fost determinată de un context internaţional, străin de vreo acţiune sau inacţiune a băncii, clauzele în discuţie nefiind modificate unilateral de către pârâtă.

De asemenea, se impune a fi reţinut şi faptul că, este de notorietate aspectul că, la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoana fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său diferind în funcţie de moneda în care se acordă creditul şi de evoluţia sa pe piaţa financiară.

Clauza privind riscul valutar, clauză cu conţinut clar şi inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina şi practica judiciară, clauză perfect admisibilă şi în speţă, având în vedere durata îndelungată a contractului încheiat între părţi (336 de luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate şi imprevizibile ale condiţiilor sociale şi economice, faţă de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.

În ceea ce priveşte posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind nelegală, ci urmează ca, în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanţă, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situaţie subiectivă, sau în mod obiectiv, general valabil pentru toţi clienţii băncii.

În plus, instanţa va aprecia de la caz la caz dacă suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau şi de către bancă.

În speţa de faţă, banca nu a impus reclamantului suportarea riscului valutar, iar, în cazul în care cursul CHF - RON ar fi scăzut, riscul ar fi fost suportat în egală măsură de către pârâtă, menţinându-se aceeaşi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plăţii.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit, nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii CHF, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - RON, pentru a putea fi imputată băncii pârâte o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului.

Totodată, instanţa constată că, situaţia din prezenta cauză nici nu justifică aplicarea teoriei impreviziunii pentru exonerarea consumatorului de la respectarea clauzei de risc valutar, având în vedere că, riscul valutar a fost asumat în mod expres de către împrumutat, precum şi că, modificarea situaţiei avute în vedere la încheierea contractului nu poate fi calificată ca fiind excesiv de oneroasă pentru consumator, obligaţia de restituire a creditului în moneda în care a fost acordat fiind justă şi conformă dispoziţiilor legale aflate în vigoare atât la data încheierii contractului, cât şi la data soluţionării prezentei cauze.

În acest sens, instanţa reţine că reclamantul nu a făcut dovada că, în concret, această creştere a cursului de schimb CHF/RON, de la 2,02 lei (la data încheierii contractului – 11.09.2007) la 5,12 lei (la data introducerii cererii-05.06.2024), a făcut executarea obligaţiei de plată excesiv de oneroasă, deşi, potrivit art. 249 C.pr.civ., sarcina probei le revenea.

Deşi este adevărat că, în urma creşterii cursului de schimb al CHF, sunt afectate interesele financiare ale persoanelor care au beneficiat de credite în această monedă, această situaţie nu poate fi însă remediată prin adaptarea contractului de către instanţă, ci doar prin acordul de voinţă al părţilor sau prin intervenţia legiuitorului.

Cu toate acestea, reclamantul nu a indicat în mod concret motivul pentru care consideră că suma pe care o are de plătit în prezent (principal + dobândă) face ca executarea obligaţiei de plată a ratelor să fi devenit excesiv de oneroasă, nefăcând dovada scăderii semnificative a drepturilor salariale sau a celorlalte venituri.

Astfel, modificarea solicitată de către reclamant apare ca fiind inechitabilă, având în vedere faptul că, rata dobânzii a fost stabilită pentru un credit acordat în CHF, valoarea redusă a dobânzii fiind şi unul dintre motivele pentru care reclamantul a ales produsul de creditare în valută străină.

Urmare a deciziei Curții Constituționale, legiuitorul a stabilit, în materia contractelor de credit încheiate cu consumatorii, modalitatea de aplicare a impreviziunii, conform art. 4 din Legea nr. 77/2016.

L., asa cum s-a aratat mai sus, reclamantul nu a invocat dispozitiile speciale ale Legii nr.77/2016 astfel ca, în cauză, nu poate fi avut în vedere criteriul stabilit prin acest act normativ întrucât el nu este aplicabil situației deduse judecății.

Astfel, o analiză a mecanismelor de aplicare a unei legi speciale nu poate fi extinsă la norma generală.

Legea nr.77/2016 a instituit un mecanism specific de analiză a echilibrului contractual, care nu se identifică cu cel general.

Acest lucru se evidențiază cu claritate și din parcursul ulterior al actului normativ respectiv care, în forma sa actuală, prevede niște reguli particulare de analiză a impreviziunii, instituind inclusiv o serie de prezumții, dispozițiile acestea fiind suspuse de asemenea unei analize de constituționalitate și fiind constatate prin Decizia ######## ca fiind constituționale.

Asadar, instanta constata inaplicabilitatea criteriilor prevazute de Legea nr.77/2016 în afara procedurii speciale instituite de acest act normativ.

Asadar, instanța consideră, în raport de considerentele anterior expuse, că majorarea cursului nu este susceptibilă, doar prin ea însăși, să conducă la concluzia că obligația de plată a reclamantului a devenit excesiv de oneroasă și nu mai poate fi suportată de către acesta, în condiţiile în care, acesta nu a făcut dovada faptului că veniturile obținute au scăzut considerabil.

Totodată, in opinia prezentei instante, creşterea cursului de schimb valutar de la 2,02 lei la 5,12 lei, nu poate fi considerată o schimbare excepţională a împrejurărilor care au stat la baza acordării creditului.

Astfel, ţinând seama de durata creditului (336 de luni), de moneda creditului şi de art.6 şi următoarele din contract, este evident faptul că, la momentul acordării creditului, reclamantul nu putea miza pe faptul că, acest curs de schimb va rămâne neschimbat pana la încetarea contractului prin expirarea termenului contractual.

De asemenea, prin prisma aceloraşi aspecte, instanţa consideră că debitorul şi-a asumat riscul majorării cursului de schimb RON - CHF.

De altfel, în perioada 11.09.2007 (data acordării creditului) – 05.06.2024 (data sesizării instanţei), moneda naţională s-a devalorizat considerabil şi prin raportare la celelalte monede străine utilizate de băncile din Romania (USD şi EURO).

Astfel, instanța consideră că, devalorizarea leului, moneda națională a unui stat cu putere economică semnificativ mai mică decât a statului elvețian și cu o probabilitate mai ridicată de instabilitate economică și financiară, nu era un eveniment imprevizibil ce nu putea fi anticipat de părțile litigiului de față, iar devalorizarea monedei românești în decursul a 17 ani în raport de moneda CHF nu este de natură să constituie un eveniment imprevizibil și excepțional în desfășurarea unui contract de împrumut asumat de-a lungul a 28 de ani.

Clauzele contractuale nu fac decât să transpună principiul nominalismului monetar.

Orice contract de credit încheiat în altă monedă decât cea naţională este supus riscului valutar, fluctuaţiile cursului de schimb reprezentând o trăsătură firească, normală a acestor contracte.

Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa apreciază că reclamantul nu este îndreptăţit să invoce teoria impreviziunii pentru a obţine adaptarea contractului conform celor solicitate prin cererea de chemare în judecată, și anume încasarea pentru viitor a ratelor lunare la o valoare CHF egală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF la momentul plății și valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării.

Prin urmare, în raport de toate aceste considerente, instanţa va respinge cererea, ca neîntemeiată.

In final, instanta va lua act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul A.

Q., CNP ..., cu domiciliul in N., ..... ..... si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la „O.

I.

K.”, in ........ ........, în contradictoriu cu pârâta E.

G.

S.A., ........., CUI ###, cu sediul in ....... ....... si cu sediul procesual ales în .... .... (ca societate absorbanta a Z.

D.

O.

S.A.).

Ia act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunţata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, astazi, 14.05.2025.

PREŞEDINTE, GREFIER,

P. U. S. Y. B.