Hotărâre nr. 970 din 10.02.2025

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. ########

Şedinţa publică din data de 10.02.2025

Instanţa constituită din:X. ##########

GREFIER – F. Q. M.

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii S. H., S. C. W. şi S. R.. Y. şi pe pârâta A. G. U. L., având ca obiect clauze abuzive.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21.11.2024 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen în vederea pronunţării pentru data de 09.12.2024, 23.12.2204, 08.01.2025, 27.01.2025 şi pentru data de astăzi, când, a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, Bucureşti, la data de 05.03.2024, reclamanții V.

O., V.

J. și V.

D. în contradictoriu cu pârâta I.

K.

S.A. și P.

S.A. au solicitat instanței să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută iar, pe cale de consecință, neproducerea de efecte juridice asupra reclamanților a următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. ....... din data de 23.07.2008:

-Clauza care prevede dobânda variabilă, reglementată de art. 6.1 a) din contract;

-Clauza care prevede obligarea reclamanților la plata comisionului de administrare datorat lunar, în cuantum de 2.0000%, prevăzută de art. 5.1 a) din contract.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de către reclamanți cu titlu de comisioane și diferență dobândă, de la data încasării acestora, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de către împrumutat cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În fapt, între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta I.

K.

S.A. a fost încheiat Contractul de credit bancar nr. ########, având ca obiect un credit în valoare de 33.233 euro.

În etapa precontractuală nu au existat negocieri asupra conținutului contractual propus de bancă, iar informațiile despre procedura de creditare oferite de funcționarii bancari au fost aproape inexistente.

A considerat că sunt îndeplinite condițiile enunțate de Legea nr. 193/2000.

Cu privire la lipsa caracterului negociat al clauzelor contestate, contractul fiind unul de adeziune.

Negocierea efectivă a clauzelor contractuale trebuie dovedită de bancă, respectiv trebuie să facă dovada că a explicat consumatorului clauzele contractului și că acesta, înțelegând despre ce este vorba, a acceptat să semneze pentru o astfel de clauză în cunoștință de cauză.

De asemenea, trebuie să dovedească faptul că a oferit posibilitatea consumatorului de a influența cuprinsul clauzelor contractuale.

Pentru a putea fi probată negocierea este necesară existența unor acte emanate de la părți care să ateste anterior încheierii contractului existența unui schimb de oferte și contraoferte.

În lipsa acestor documente nu este posibilă răsturnarea prezumției de nenegociere instituită de art. 4 Legea nr. 193/2000.

Referitor la existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei-credințe, referitor la clauza privind dobânda variabilă, a arătat că banca își rezervă dreptul de a modifica elementele contractului, rata dobânzii fiind variabilă, în funcție de anumiți indici necunoscuți la momentul contractării și neidentificați de bancă în cuprinsul contractului. or, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 174/2008 la 27.12.2008, dobânda variabilă se calculează conform formulei Marjă fixă + EURIBOR.

În contract nu există stipulație clară pe baza contractului inițial a calculului acestei dobânzi variabile ulterioare.

Astfel, această clauză contractuală vine în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 193/2000 și cu prevederile art. 948 pct. 3 și art. 964 Cod civil din 1864, aplicabil la data încheierii contractului.

Contractul trebuia să conțină o clauză care să confere dobânzii un caracter cert determinabil pentru viitor și presupunea ca părțile să poată, la momentul exigibilității obligației, să determine în mod obiectiv întinderea acesteia.

În ceea ce privește clauza care prevede perceperea unui comision de administrare, această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat.

Totodată, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, clauza fiind nulă absolut.

Acest comision disimulează un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci.

În contract nu se prevede ce servicii bancare suplimentare sunt prestate în schimbul acestui comision de administrare, iar perceperea unor sume de bani în condițiile în care nu există o contraprestație efectivă din partea instituției financiar bancare, într-un contract de adeziune, echivalează cu existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile acestora.

În legătură cu obligarea pârâtei la restituire sumelor plătite de reclamanți cu titlu de comision și diferență dobândă, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității, de la data încasării și până la data încetării perceperii lor, a solicitat instanței să dispună repunerea părților în situația anterioară cu privire la restituirea plăților efectuate, în aplicarea principiului retroactivității, în temeiul art. 992 și 1092 și urm.

Cod civil din 1864, care reglementează plata nedatorată.

În cauză sunt întrunite condițiile plății nedatorate în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată.

Din moment ce prestația efectuată de reclamanți cu privire la comisionul de administrare care a fost achitat la momentul acordării creditului, legea nu impune condiția erorii solvens-ului din moment ce ca urmare a desființării clauzei contractuale, obligația este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele achitate în plus de la data la care au fost făcute și până la restituirea lor efectivă, a apreciat că operează răspunderea civilă delictuală, fiind incidente dispozițiile art. 3 O.G. nr. 13/2011.

În drept, a invocat dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000 și Codul civil.

În probațiune, a solicita încuviințarea probei cu înscrisuri.

De asemenea, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În temeiul art. 29 O.U.G. nr. 80/2013, acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru.

Prin întâmpinare, pârâta B.

I.

K.

S.A., a învederat instanței că a operat fuziunea prin absorbție intervenită între I.

Z.

E E.

L.

U.

U.

S.A. și obligațiile I.

K.

S.A., cu modificarea denumirii în B.

I.

K.

S.A.

Astfel, a solicitat actualizarea citativului și comunicarea actelor de procedură să fie făcută pe numele B.

I.

K.

S.A.

În fapt, a arătat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 4 Legea nr. 193/2000.

A specificat că dobânda și comisioanele sunt o componentă esențială a prețului creditului, pârâta având intenția de a acoperi prețul creditului.

Clauzele sunt clare, precise și nu necesită cunoștințe de specialitate.

Analizând clauzele contractuale astfel cum a fost modificat contractul prin Actul adițional încheiat în temeiul O.U.G. nr. 50/2010, se poate observa că acestea sunt exprimate clar și fără echivoc, nu necesită cunoștințe de specialitate, iar consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea acestora în cuprinsul contractului de credit.

Cu privire la negocierea clauzelor de la momentul încheierii contractului, a arătat că încheierea contractului a fost precedată de următoarele etape: analiza ofertei pe care banca o punea la dispoziția persoanelor interesate de contractarea unui credit, produsele fiind variate, iar ofertele detaliat descrise, astfel încât persoana interesată să poată alege pe cea mai avantajoasă; completarea cererii de creditare prin care persoana interesată opta pentru unui din produsele de creditare care potrivit analizei proprii corespundea intereselor ei financiare; analizarea condițiilor generale aplicabile contractelor de credit; particularizarea condițiilor de creditare selectate de către împrumutat.

La momentul încheierii contractului de credit reclamantul a calificat oferta băncii ca fiind corespunzătoare intereselor lui financiare, neformulând nicio obiecție la conținutul contractului prezentat spre semnare, iar părțile au convenit asupra modului de determinare și plata dobânzii.

Clauza privind dobânda nu are caracter abuziv, neexistând motive de fapt sau de drept pentru constatarea unei nulități.

În contract este prevăzută clar și inteligibil dobânda datorată, mecanismul de formare, criteriile în raport de care variază dobânda și modalitatea de comunicare a nivelului de dobândă.

Dobânda variabilă a băncii este compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja.

Dobânda de referință internă este o dobândă standardizată, unică și este afișată în permanență la sediile băncii alături de ceilalți indici în raport de a căror fluctuații sunt determinate dobânzile percepute de bancă pentru creditele acordate până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

Ca preț al produsului financiar creditul, dobânda ca orice preț are în structura lui o componentă de costuri și o componentă care este marja băncii.

Clauzele prevăzute la art. 6 din contract au fost modificate ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 prin act adițional, care a fost comunicat reclamantului prin Adresa nr. 2006/02.09.2010, prin poștă în septembrie 2010, așa cum rezultă din avizul de însoțire a mărfii către Oficiul poștal 83/17.09.2010 și Borderoul de corespondență, iar acest act adițional respectă dispozițiile care prevăd că în contractele de credit cu dobânda variabilă, dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință, în funcție de valuta creditului la care creditorul poate adăuga o anumită marjă pe toată durata derulării contractului.

În ceea ce privește cerința de bună-credință și cerința dezechilibrului contractual, reclamanții nu dovedesc îndeplinirea acestora.

Cu privire la comisionul de administrare, a arătat că această clauză a fost cunoscută reclamanților înaintea semnării contractului și respectă prevederile art. 93 lit. b O.G. nr. 21/1992.

Pe cale de consecință, a solicitat respingerea cererii, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, art. 969 Cod civil, Legea nr. 193/2000 și ale O.U.G. nr. 50/2010.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

De asemenea, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul din data de 10.10.2024, instanța, având în vedere că pârâții au fuzionat prin absorbție, a dispus modificarea citativului, în sensul că pârât în cauză va fi B.

I.

K.

S.A.

De asemenea, în temeiul art. 258 alin. 1 coroborat cu art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum și ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanții V.

O., în calitate de împrumutat, și V.

J. și V.

D., în calitate de garanți, și pârâta I.

K.

S.A., în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit nr. #########, având ca obiect acordarea unui credit, în sumă de 33233 euro (fila 9 și urm.).

Conform certificatului de înregistrare mențiuni emis de ONRC (fila 45), prin încheierea nr. ####, s-a dispus radierea pârâtei I.

K.

S.A., pentru fuziune prin absorbție cu U.

S.A. (fila 45), cea din urmă preluând toate drepturile și obligațiile primei.

Potrivit dispozițiilor art. 5.1. din contract, pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti următoarele comisioane: a) Comision de administrare a creditului 2.0000 % flat calculat asupra sumei creditului contractat; se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit.

Conform art. 6.1 din contract, pentru creditul pus la dispoziție de bancă, împrumutatul va plăti: a.

O dobândă fixă de 6,9 % pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti o dobândă variabilă a băncii, compusă din Dobânda de Referință a Băncii la care se adaugă Marja de 4,8 %, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția Dobânzii de Referință a băncii.

La data de 02.09.2010, prin adresa nr. ......., s-a comunicat reclamantului V.

O. (fila 37 și urm.) că urmare a implementării prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, modificările contractului de credit încheiat cu banca se referă la următoarele subiecte: eliminarea comisionului de administrare a contului curent în cazul clienților persoane fizice care au credite cu comision lunar de administrare etc., iar actualizarea dobânzilor pentru creditele de consum se va realiza pe baza indicilor de referință înregistrați la data de 15 august, valorile noilor indici precum și valorile anterioare putându-se regăsi în tabelul atașat, iar valorile ulterioare vor putea fi consultate la sediile băncii ori pe site-ul web al acesteia, împrumutatul putându-se prezenta la sucursala băncii pentru a primi detalii despre noile reglementări, precum și grafic de rambursare actualizat, la adresă fiind atașat și actul adițional.

Prin actul adițional s-a arătat la art. 2.1.1. că pentru creditul acordat, împrumutatul plătește băncii următoarele comisioane: comision de administrare a creditului, plătibil lunar în valoarea procentuală prevăzută în Contractul de Credit Bancar, cu excepția cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision și pentru care valoarea comisionului este 0, iar la art. 2.2.1 Dobânda curentă: 1.

Rata Dobânzii Variabile, care se aplică la soldul creditului, este compusă din Indicele de Referință EURIBOR la 3 luni, la care se adaugă Marja Băncii în cuantum de 7,255%.

La data actului aditional, aceasta era în valoare de 8,158%.

Contractul a fost semnat spre însuşire de părţi (fila 15), conform art. 268 Cod procedură civilă coroborat cu art. 969 din Codul civil 1864, în vigoare la data încheierii convenţiilor, însă actul adițional conținea mențiunea la art.

I.4 ultimul paragraf că ori de câte ori banca va dori să efectueze modificări cu privire la conținutul clauzelor, va notifica împrumutatul în scris, urmând ca acesta, în maxim 15 zile de la data primirii notificării, să își exprime noțiunea de acceptare/neacceptare, dacă este cazul, urmând a fi încheiat un act adițional în acest sens (fila 39 verso).

Pentru a face dovada comunicării actului adițional, pârâta a depus la dosarul cauzei doar borderoul de expediere la oficiul poștal (fila.40), iar nu și dovada luării efective la cunoștință de către împrumutat.

În drept, cu privire la legea aplicabilă, instanța reține că prevederile contractuale supuse analizei intră sub incidenta Legii nr. 193/2000, întrucât persoana împrumutată are calitatea de consumator, iar banca de profesionist.

În ceea ce privește principiul forței obligatorii și principiul libertății contractuale, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.

Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante.

Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri.

În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor.

Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De asemenea, potrivit dispozițiilor civile aflate în vigoare la data perfectării contractului, respectiv Codul civil din 1864 - art. 1576 - Împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate.

Art. 1578 prevedea faptul că obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.

Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăți.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 1 Legea nr. 193/ 2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Potrivit dispoziţiilor alin. 2 al aceluiaşi articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

În continuare, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant; dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În consecinţă, raportat la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, instanța constată că trebuie să verifice următoarele condiţii: a) clauza contractuală să nu fi fost negociată; b) prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; c) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe.

Statuând asupra aplicării dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 în cazul contractului de credit dedus judecăţii, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinţei părţilor, întrucât clauzele lor nu au fost negociate direct cu reclamantul ci au fost preformulate de către bancă.

Instanţa nu poate considera că actul juridic încheiat de părţi este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părţile discută şi negociază toate clauzele lor, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziţie contractuală.

Aflat pe poziţie diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parţial în întregime numai de către una dintre părţile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Prin urmare, pe de-o parte, simpla cunoaştere a clauzelor contractuale, în concordanţă cu prescripţiile lit. b) din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora, nu echivalează cu negocierea lor, consumatorul având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, elementele specificate ca fiind negociate constituie în fapt cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit fără a acorda consumatorului posibilitatea de modificare a vreunei clauze.

Pârâta nu a furnizat nicio explicaţie plauzibilă, din care să rezulte că părţile au negociat înainte de încheierea contractului, deşi această obligaţie îi revenea potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000.

Faptul că banca furnizează clientului mai multe oferte predefinite şi fixe pe care acesta le poate accepta sau nu, fără însă a le putea influenţa conţinutul, nu echivalează cu negocierea contractuală.

Condiţiile speciale de creditare reprezintă nu o dovadă a negocierii purtate între părţi, ci doar o adaptare a contractelor prefixate la particularităţile consumatorului (nume, prenume consumator/valoarea creditului/scadenţă, etc.).

Astfel, cu privire la clauzele privind comisionul de administrare al creditului și dobânda variabilă aplicată, instanța reține că potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/ CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele contractele încheiate cu consumatorii, respectiv „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.”.

De asemenea, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii C.J.U.E. pronunţate în cauza C-484/ 08 – Caja de Ahorros y R. de P. de X.

P., „dispoziţiile art. 4 alin. 2 şi art. 8 din Directiva nr. 93/13/ CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

Prin hotărârea C.J.U.E. pronunţată în cauza C-26/13 – W.

Y., T.

Káslerné Rábai/ OTP Jelzálogbank Zrt s-a reţinut că, ţinând seama şi de caracterul derogatoriu al art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 şi de cerinţa unei interpretări stricte a dispoziţiei respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noţiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziţii, trebuie înţelese ca fiind cele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale acestui contract şi care, ca atare, îl caracterizează.

Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esenţa însăşi a raportului contractual nu pot fi circumscrise noţiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13.

Cum jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru instanţele naţionale potrivit art. 20 alin. 1 Constituția României, rezultă că acestea au posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al oricăror clauze contractuale, inclusiv cele care prevăd comisioanele sau modalitatea în care variază dobânda contractuală, dacă aceste clauze nu sunt redactate în mod clar şi inteligibil.

De la început, trebuie menţionat că nu se poate fundamenta constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate pe eventuale argumente/susțineri/apărări prin care se pune în discuție o inadecvare a preţului faţă de serviciile furnizate, având în vedere că dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE interzic acest lucru.

Din toate aceste considerente, instanța apreciază că niciuna dintre clauzele criticate nu face obiectul principal al contractului.

În ceea ce privește condiția creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, instanța reține că această condiție trebuie să existe din momentul încheierii contractului, faptul că dezechilibrul a intervenit ulterior neputând conferi caracter abuziv unei clauze căreia i-a lipsit inițial acest atribut.

Totuși, nu trebuie confundat momentul în care clauza abuzivă este inserată într-un contract cu momentul în care consumatorul conștientizează faptul că acel dezechilibru semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților are un efect major asupra patrimoniului său.

Dezechilibrul semnificativ al clauzei în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților poate exista din momentul încheierii convenției, numai că persoana împrumutată poate deține resursele necesare compensării ori acoperirii acestei inegalități ori clauza nu și-a produs efectele ei maxime astfel încât consumatorul să fie sensibil afectat.

Chiar și în cazul în care o clauză abuzivă nu a produs niciun efect, aceasta nu înseamnă că își pierde caracterul abuziv.

Legea se referă la dezechilibrul pe care clauza îl creează între drepturile și obligațiile părților, în sensul unei inegalități semnificative a acestora, iar nu în ceea ce privește efectul pe care acest dezechilibru îl are asupra consumatorului ori asupra patrimoniului acestuia.

Cu privire la analiza caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 a) – comisionul de administrare, raportat la considerentele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a treia) din 3 octombrie 2019, în cauza J.

I. împotriva CIB Bank Zrt. și alții, nemenţionarea serviciilor pe care le prestează banca în schimbul plăţii comisionului de întocmire dosar nu este de natură a produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

De asemenea, este necesar ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său.

În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează.

Instanța constată că ulterior, prin actul adițional, ca urmare a modificărilor intervenite asupra legislației naționale, s-a și prevăzut eliminarea acestui comision, însă făcându-se referire doar la cele achitate lunar de către împrumutați.

Or, instanța reține că în contractul încheiat între părți s-a perceput comisionul de administrare doar o singură dată, respectiv la data primei utilizări.

În consecinţă, raportat la considerentele C.J.U.E., nu este necesar ca banca să detalieze toate serviciile furnizate în schimbul sumelor percepute, atâta timp cât în contract sunt prevăzute: (i) cuantumul comisionului; (ii) metoda de calcul şi (iii) data exigibilităţii (plătibil la momentul acordării creditului), condiţii îndeplinite în prezenta cauză.

De asemenea, instanța subliniază caracterul transparent al acestei clauze contractuale, nu doar din perspectiv înțelesului, ci și din perspectiva consecințelor juridice la care este expus consumatorul.

C.J.U.E. a mai reținut în cauza precitată că, în legătură cu examinarea existenței unui eventual dezechilibru semnificativ, aceasta nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte.

Astfel, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale (Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Constructora Principado, C 226/12, EU:C:2014:10, punctele 22 și 23) – par. ....

Pe de altă parte, reiese din articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13 că aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se efectuează luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde – par. 52.

În această privință, astfel cum s-a amintit la punctul 43 din prezenta hotărâre, faptul că serviciile furnizate în schimbul costurilor de administrare și al comisionului de acordare nu sunt detaliate nu înseamnă că clauzele aferente acestora nu îndeplinesc cerința de transparență prevăzută la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 5 din Directiva 93/13, cu condiția ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă pornind de la contractul avut în vedere în ansamblul său În ceea ce privește aspectul dacă clauzele în discuție în litigiul principal creează, în contradicție cu cerința de bună-credință, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, trebuie să se considere, astfel cum reiese din decizia de trimitere, că perceperea unor costuri de administrare și a unui comision de acordare este prevăzută în dreptul intern.

Cu excepția cazului în care serviciile furnizate în schimbul acestora nu fac parte în mod rezonabil din prestațiile efectuate în cadrul administrării sau al acordării împrumutului sau în care sumele aferente costurilor menționate și comisionului menționat aflate în sarcina consumatorului sunt disproporționate în raport cu valoarea împrumutului, nu rezultă, sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere, că aceste clauze afectează în mod defavorabil poziția juridică a consumatorului, astfel cum este prevăzută de dreptul național.– par. 54-55.

Instanța apreciază că reclamanții au putut înțelege natura comisionului de administrare, iar procentul impus acestora a fost previzibil încă de la momentul semnării contractului, neavând caracter disproporționat, fiind asumat în cunoștință de cauză, având în vedere că procentul de 2% era calculat asupra sumei creditului contractat.

În al doilea rând, raportat la legislaţia în vigoare la momentul încheierii contractului de credit stabilirea unui comision în cuantum fix, raportat la valoarea iniţială a creditului, nu era interzisă, din moment ce acest comision reprezintă un cost determinat de o activitate constantă ca volum şi intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului.

De altfel, destinaţia comisionului de gestionare reiese chiar din denumirea sa.

Totodată, acest comision este o parte a costului creditului fiind datorat pentru operaţiunile băncii desfăşurate în legătură cu utilizarea creditului.

De altfel, perceperea acestuia este destinată unor costuri reale pentru serviciile prestate de către bancă cu caracter repetitiv pe întreaga durată a creditului, pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului - servicii esenţiale pentru executarea contractului.

Astfel cum rezultă din cele enumerate mai sus, comisionul contestat corespunde unui ansamblu complex de servicii prestate de bancă, accesorii şi inseparabile faţă de creditul acordat, constând în administrarea lunară a împrumutului.

Această administrare implică unele activităţi specifice şi cu caracter repetitiv efectuate de bancă, fiind imposibil ca, la momentul acordării creditului, Banca să enumere, în cadrul contractului, în mod exhaustiv, toate activităţile ce urmează a fi prestate clientului pe un interval de timp atât de mare de timp.

Această imposibilitate se datorează, inclusiv, faptului că activităţile diferă de la caz la caz, în funcţie de tipul creditului, valoarea acestuia, perioada de derulare a împrumutului, moneda în care este acordat creditul, dobânda agreată de părţi, garanţiile constituite, eventualele restanţe/întârzieri la plată înregistrate sau reeşalonări ale creditului etc.

O parte dintre activităţile prestate de bancă, unele cu caracter repetitiv, altele prestate în situaţii specifice, ce intervin pe parcursul executării contractului sunt întreţinerea contului de credit în sistemul informatic al băncii, actualizarea lunară a informaţiilor în urma efectuării plăţilor de către client, urmărirea şi actualizarea periodică a indicelui monetar aplicabil creditului, gestiunea relaţiei cu societatea de asigurare, servicii de prelevare automată din contul curent sau din conturile alternative ale clientului, notificarea clientului, analizarea şi propunerea de variante pentru continuarea contractului de credit în ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, precum şi alte activităţi legate de administrarea creditului acordat (urmărirea garanţiilor creditului, etc.).

În cadrul acestor activităţi se încadrează şi acordarea de suport împrumutatului în cazul în care acesta întâmpină dificultăţi financiare care îl împiedică să ramburseze ratele de credit la data scadentă prin identificarea de soluţii viabile şi convenabile în scopul reeşalonării creditelor pentru împrumutaţi şi negocierea condiţiilor în care se acordă aceste facilităţi de reeşalonare a creditelor.

Banca gestionează, de asemenea, operaţiunile specifice care pot apărea în perioada de creditare, atunci când este cazul - restructurare/reînnoire facilitate/majorare/ schimbare titular credit în cazul divorţului sau decesului/ schimbare garanţie/schimbare asigurare/conversie credite etc.

Modalitatea de calcul a comisionului este detaliată explicit, nefiind de natură a produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În concret, nu există nicio disproporţie vădită între contraprestaţii, în condiţiile în care banca a fost nevoită să efectueze cheltuieli în vederea executării operaţiunilor de administrare a creditului.

Nu în ultimul rând, însăşi O.U.G. nr. 50/2010 permite perceperea comisionului de administrare la o valoare fixă, nu este nimic abuziv (i) nici în perceperea comisionului de administrare, care, chiar daca nu detaliază serviciile prestate de bancă, nu poate fi perceput decât pentru activităţile enumerate în lege, (ii) nici în stabilirea valorii fixe a acestuia, independent de formula de calcul care stă la baza calculării lui.

Banca putea sau nu să indice această formulă de calcul, fără ca, în oricare dintre aceste variante, comisionul în sine să fie considerat abuziv.

Deşi O.U.G. nr. 50/2010 nu este incidentă contractului încheiat de părţi, conform art. 95, din moment ce este încheiat anterior intrării sale în vigoare, reţinem, ca şi considerent, faptul că acest act normativ prevede posibilitatea inserării comisionului de administrare (art. 36), ceea ce întăreşte concluzia instanţei.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că art. 5.1 a) din contract nu are caracter abuziv, întrucât nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi interesele părţilor.

De aceea, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Totodată, având în vedere principiul conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, potrivit art. 30 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța va respinge și capătul de cerere privind restituirea prestațiilor, ca neîntemeiat.

Cu privire la analiza caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.1 a) din contract – dreptul băncii de a modifica unilateral dobânzile după primele 6 luni din perioada de creditare, pornind de la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa reţine considerentele expuse în cauza C-618/10, P.

Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, la par. 39, respectiv sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea din 27 iunie 2000, X.

Grupo Editorial și Z.

Editores, C240/98-C244/98, Rec., p.

I4941, punctul 25, Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza B., C168/05, Rec., p.

I10421, punctul 25, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C40/08, Rep., p.

I9579, punctul 29).”.

Astfel, constatarea unei clauze abuzive reprezintă un mecanism pentru asigurarea unui echilibru contractual, printr-o intervenţie justificată a instanţei de judecată în contractul părţilor.

Aceasta întrucât desfiinţarea unei clauze abuzive reprezintă o excepţie sui generis de la principiul relativităţii efectelor contractului, fundamentată pe o sancţiune aplicată profesionistului (banca) abuziv.

Conform par. 68, ,,Directiva 93/13 impune statelor membre, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul (1) din aceasta coroborat cu al douăzeci și patrulea considerent al acesteia, să prevadă mijloace adecvate și eficace „pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori”.

(...) par. 71 - Rezultă, prin urmare, din aceste considerații că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat în sensul că permite instanței naționale, în cazul în care constată existența unei clauze abuzive într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să modifice conținutul respectivei clauze în loc să se limiteze numai la a stabili că aceasta nu se aplică în ceea ce privește consumatorul în cauză.

Prin răspunsul oferit la cea de-a doua întrebare preliminară adresată în cauza indicată anterior, C.J.U.E. a arătat că instanţa naţională nu poate modifica conţinutul contractual într-un mod determinant, dar poate înlătura clauza sau partea maliţioasă dintr-o clauză contractuală, în măsura în care, prin acest efect, contractul nu rămâne lipsit de efecte juridice.

Conform art. 6.1 a. din contract, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 6,9% pentru primele 6 luni din perioada de creditare, după care va plăti o dobândă variabilă a băncii compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă Marja de 4,85%.

Dobânda de referință a băncii, deși conform apărării băncii în sensul că aceasta era afișată la sediile băncii și pe site-ul web, astfel că era cunoscută reclamanților chiar și fără a avea cunoștințe de specialitate, se subsuma unei dobânzi variabile modificată unilateral de către bancă, potrivit unor criterii netransparente ori care nu pot fi anticipate.

Curtea Europeană de Justiţie a pronunţat hotărârea din cauza C-26/ 13 (T.

P., G.

Kaslerne L. împotriva OTP Jelzalogbank Zrt).

Potrivit considerentelor 61 şi 62 din această hotărâre, curtea a reţinut că, în cazul în care instanţa de trimitere va considera că, având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, clauza III/ 2 se circumscrie “obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul 2 din Directiva 93/ 13, această clauză nu este exclusă totuşi de la aprecierea caracterului său abuziv decât dacă este redactată în mod clar şi inteligibil.

Astfel, în scopul garantării obiectivelor de protecţie a consumatorilor, urmărite de Directiva 93/ 13, orice transpunere a respectivului articol 4 alineatul 2 trebuie să fie completă, astfel încât interdicţia de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor să se refere exclusiv la cele care sunt redactate în mod clar şi inteligibil (Hotărârea Caja de Ahorros y R. de P. de X.).

Sintagma clar şi inteligibil trebuie să aibă în vedere faptul că profesionistul nu se află la acelaşi nivel cu consumatorul, atât în ce priveşte posibilitatea de a negocia clauzele unui contract de împrumut bancar, care de obicei sunt predefinite de către bancă, dar şi în ce priveşte cunoştinţele de specialitate, pentru a înţelege exact conţinutul concret al respectivelor clauze.

Mai mult, în speţa de faţă, nu s-a contestat preţul contractului în sine, ci mecanismul de modificare a costului contractului în ce priveşte posibilitatea modificării unilaterale a cuantumului dobânzii, în funcție de evoluția pieței financiare/a politicii băncii.

Prin contractul de credit, în general şi prin această clauză, în special, nu se indică în mod clar şi inteligibil mecanismul după care se formează dobânda care, potrivit art. 6.1 a) este variabilă.

Potrivit art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive ( fără a mai fi necesară verificarea condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000) - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora preţul contractului este revizuibil sau un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prin urmare, dispoziţiile Legii nr. 193/2000 confirmă legalitatea clauzei privind caracterul variabil al dobânzii, doar motivele prevăzute în contract pentru revizuire putând fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000.

Prin dispozițiile art. 6.1 lit. a), însă, părţile au stabilit că banca poate să modifice unilateral cuantumul dobânzii, în funcție de evoluția pieței financiare/politica de dobânzii a băncii, fără să se stabilească în mod exact când va interveni modificarea, limitele dreptului băncii de a modifica dobânda.

Or, clauza de la art. art. 6.1 lit. a) pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui dobânda, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat.

Aşa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită.

Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs.

O clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Trimiterea la evoluția pieței monetare și acordarea pentru bancă a dreptului de a aprecia când se va modifica dobânda, nu îndeplinesc această condiţie, neputându-se aprecia dacă este întemeiata sau nu decizia băncii de a modifica rata dobânzii, în lipsa unor criterii obiective care să definească aceste drepturi ale băncii.

Prin necircumstanţierea elementelor care-i permit băncii să decidă când modifica unilateral dobânda, prin neindicarea unui criteriu determinat și obiectiv care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, conform evoluției pieței financiare/politicii de dobânzi a băncii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

În consecinţă, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile necesare constatării acestei clauze ca fiind abuzive, strict cu privire la caracterul unilateral al posibilităţii băncii de a modifica un factor contractual decisiv (dobânda sau, altfel spus, preţul contractului).

Pe cale de consecinţă, instanţa va înlătura această clauză parţial abuzivă, urmând ca între părţi să continue să se aplice dobânda variabilă convenită expres în contract, respectiv 6,900% pe an.

Cu alte cuvinte, orice sumă percepută şi încasată de bancă peste această valoare, instanța apreciază că a fost achitată nedatorat, iar dacă instanţa nu ar avea posibilitatea desfiinţării parţiale a clauzei, atunci fie contractul ar rămâne în fiinţă, cu toate că această prevedere contractuală este una abuzivă (aşadar, nulă absolut), fie s-ar desfiinţa întreaga clauză, cu consecinţa neaplicării niciunei dobânzi remuneratorii, ceea ce ar fi nu doar excesiv, ci şi contrar scopului consacrat de art. 7 al Directivei 93/13, din perspectiva Judecătoriei.

Mai reţine instanţa faptul că procentul de dobândă variabilă de 6,900% este rezultatul acordului părţilor, peste care instanţa nu poate interveni, faţă de forţa obligatorie a actului juridic.

În consecinţă, instanţa va admite acest capăt de cerere, va constata caracterul abuziv al clauzei ce conferă dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, conform art. 6.1 a din contractul de credit și nulitatea absolută a clauzei ce conferă dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda.

Cu privire la restituirea sumelor încasate cu acest titlu, având în vedere efectul retroactiv al nulităţii, instanța apreciază că se impune, în vederea repunerii părţilor în situaţie anterioară, în temeiul art. 1092 Cod civil din 1864, obligarea pârâtei să restituie reclamantului sumele achitate de acesta în baza respectivei clauze.

În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că instanța este obligată să aplice, în măsura posibilului, dreptul său intern astfel încât să fie deduse toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din constatarea caracterului abuziv al clauzei în cauză pentru a atinge rezultatul stabilit la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, și anume ca o clauză abuzivă să nu creeze obligații pentru consumator (Hotărârea din 30 mai 2013, Jőrös, C-397/11, EU:C:2013:340, punctele 48 și 53).

De asemenea, acordarea dobânzii legale se impune de la momentul perceperii sumelor ca un efect al constatării nulităţii absolute a clauzelor abuzive, întrucât respectivele clauze nu mai produc efecte juridice, în mod retroactiv, de la momentul încheierii contractului de credit.

Cu privire la rata dobânzii legale penalizatoare, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 2 O.G. nr. 13/2011, conform căruia rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale, având în vedere raportul contractual consumator – profesionist, aplicabil în cauză.

Instanța reține aplicabilitatea acestor dispoziții, deoarece dreptul de a obține rambursarea sumelor se naște numai odată cu rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești, chiar dacă instanța a dispus restituirea sumelor încă de la data perceperii lor.

În consecinţă, instanţa va dispune restituirea de către pârâtă a sumelor încasate în baza clauzei constatate ca fiind abuzivă, peste dobânda de 6,900% prevăzută în contractul de credit la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achitării diferențelor de dobândă și până la data plății efective.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Aşa cum rezultă din art. 451 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată, iar prezenta cerere de chemare în judecată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Totodată, având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța va respinge cererea acesteia de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii S.

H.

CNP ......, S.

C.

W.

CNP .... şi S.

R..

Y.

CNP .......... toţi cu sediul ales în ...... ...... ........ ........ în contradictoriu cu pârâta A.

G.

U.

S.A.

CUI ### ### cu sediul în ........ .........

Constată caracterul abuziv al clauzei ce obligă pe împrumutat să plătească o dobândă variabilă a băncii după primele 6 luni din perioada de creditare, conform art. 6.1 a din contractul de credit nr. ###########.

Constată nulitatea absolută parţială a clauzei ce obligă pe împrumutat să plătească o dobândă variabilă a băncii după primele 6 luni din perioada de creditare, conform art. 6.1 a din contract.

Dispune restituirea sumelor încasate în baza clauzei constatate ca fiind abuzivă, percepute peste dobânda stabilită conform metodei de calcul iniţiale, şi anume peste dobânda de 6,900%, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achitării diferenţelor de dobândă şi până la data plăţii efective.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Respinge solicitarea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată astăzi,10.02.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.