Hotărâre nr. 0 din 27.01.2025

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECŢIA I CIVILĂ

Dosar nr. ...

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 27.01.2025

Instanţa constituită din:Y. V. K.

GREFIER – R. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. B. în contradictoriu cu pârâta T. P. Q. S.R.L., având ca obiect sechestru judiciar.

La apelul nominal efectuat în şedinţa publică a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa acordă cuvântul asupra cererii de amânare formulată de pârâtă.

Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea cererii de amânare formulată de pârâtă, având în vedere obiectul cererii, precum şi faptul că pârâta a formulat întâmpinare şi au fost ataşate înscrisuri.

Instanţa arată că în priveşte lipsa de procedură invocată de pârâtă, apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, părţile au fost citate prin agentul procedural al instanţei.

În temeiul art. 159 teza a II-a C.proc.civ. a fost scurtat termenul pentru înmânare a citaţiilor la 1 zi, părţile fiind încunoştinţate despre acest termen, pârâta a fost citat la adresa ce reiese din ONRC, aceasta fiind singura în măsură să îşi aleagă sediul procesual, astfel că este opozabilă procedură de citare îndeplinită la sediul social.

În ceea ce priveşte cererea de amânarea raportat la obiectul cauzei, instanţa urmează să o respingă.

Reclamanta, prin avocat, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.

Instanţa constată că reclamanta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.

Instanţa constată că este primul termen cu părţile legal citate şi pune în discuţie competența de soluționare a cauzei.

Reclamanta, prin avocat, arată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă general, material şi teritorial, în vederea soluţionării prezentei cauze.

Instanţa conform art. 131 C.proc.civ., îşi verifică din oficiu competința şi, potrivit art. 974 C.proc.civ., constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă general, material şi teritorial să judece prezenta cauză.

Instanţa, în baza art. 238 C.proc.civ., pune în discuţie estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.

Reclamanta, prin avocat, arată că estimează durata cercetării procesului la 30 de zile.

În temeiul art. 238 C.proc.civ., instanţa estimează durata de soluţionare a cauzei la 1 termen de judecată.

Instanţa pune în discuţie recalificarea excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare ca fiind o apărare de fond.

Reclamanta, prin avocat, solicită recalificarea excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare ca fiind o apărare de fond.

Instanţa calificarea excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare ca fiind o apărare de fond.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru formularea probelor.

Reclamanta, prin avocat, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Depune un set de înscrisuri, respectiv cererea de chemare în judecată care face obiectul fondului, facturi şi ordine de plată, acestea le deţinute şi pârâta, întrucât a făcut vorbire în conţinutul întâmpinării.

Potrivit art. 255 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că proba cu înscrisuri este admisibilă şi poate duce la soluționarea procesului şi, în temeiul art. 258 C.proc.civ., încuviințează această probă pentru părți.

Conform art. 244 alin. 1 C.proc.civ., nemaifiind probe de administrat sau alte cereri de formulat instanța declară terminată cercetarea procesului.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi motivată în fapt şi în drept, să se dispună instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului marca..

Cu cheltuieli de judecată dovedite prin înscrisuri.

Arată că între părţi intre părți a fost încheiat Contractul de amanet, clienta sa a împrumutat de la pârâtă o suma pentru care a predat cu titlu de garanție - gaj un autoturism marca..

Prin același contract reclamanta avea obligația lunară de a achita pârâtei suma de 16.250 lei cu titlu de comision de împrumut, însă că din 11 facturi, 6 facturi au fost emise şi proforma şi factura pentru comision de administrare, care conform contract era zero lei.

Plata acestui comision urma să se realizeze în baza facturii emise de către pârâtă, cu 10 zile înainte de termenul scadent, respectiv, de la data comunicării facturii emise de către pârâtă, iar reclamanta avea un termen de 10 zile la dispoziție înăuntrul căruia trebuia efectuata plata conform disp. art. 7.1 din Contract.

Susţine faptul că clienta şi-a îndeplinit cu regularitate aceasta obligație când a fost emisă factura proformă, chiar şi când nu a fost emisă factura.

La data de 02.01.2025 prin notificare pârâta i-a comunicat că figurează cu o restanță de plată în cuantum de 110.500 lei, reprezentând 17 zile de întârziere înregistrate la plata comisionului de împrumut, conform art. 7.3 din Contractul de amanet, precum și cu suma de 325.000 lei, reprezentând împrumut acordat în baza aceluiași contract, sume cărora le-a stabilit unilateral termen limită de plată data de 03.01.2025.

Arată că notificarea nu poate produce efecte câtă vreme a efectuat plățile lunar chiar și în lipsa emiterii facturilor de către pârâtă.

Menţionează faptul că potrivit dispozițiilor art. 7.3 prima teză, se stabilește că „ dacă debitorul întârzie cu plata facturii emise cu 10 zile înainte de data scadentă, acesta va suporta penalități de 6500 lei / zi calendaristica până la achitarea facturii sau până la executarea bunului", însă clienta sa nu s-a aflat niciodată în situaţia de a întârzia efectuarea plăţii peste termenul scadent de 10 zile calculat de la data emiterii facturii de către pârâta.

Consider că dispozițiile art. 7.1 din contract sunt clare și nu lasă dubiul niciunei interpretări, în sensul în care părțile au stabilit ca „debitorul va face plata comisionul de împrumut, a comisionului de administrare și a comisionului asigurare conform Anexa 1 al cestui contract, în baza unei facturi emise de către creditor cu 10 zile înainte de data scadentă.” Arată că atât comisionului de administrare, cât și comisionul asigurare sunt zero.

Prin urmare, consideră că notificarea comunicată în data de 02.01.2025, zi nelucrătoare, nu își găsește suport juridic sau contractual cât să producă efectul urmărit de către pârâtă, acela de a-și însuși autoturismul proprietatea reclamantei.

Dispozițiile art. 13.1 din contract indicat că doar „în caz de neîndeplinire la termen a obligațiilor asumate de debitor prevăzute în prezentul contract și în Anexa 1, debitorul consimte ca, după îndeplinirea formalităților legale, bunul/ bunurile specificate în art. 2 și Anexa 2 la Contract să devină proprietatea creditorului", situație în care nu se afla.

Susţine faptul că disp. art. 13.1 nu este incident în caz de neplata a unor eventuale penalități calculate arbitrar de către pârâta, plata unor eventuale penalități nefiind cuprinsa ca o obligație în contract.

Ulterior, prin notificare i s-a comunicat că s-a procedat la reținerea bunului gajat pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată, respectiv a auto marca., fără a se indica și temeiul legal al acestei acțiuni sau măsurii dispuse.

Arată că reclamanta a respectat toate obligațiile asumate la art. 5.2 din contract, respectiv plata tuturor comisioanelor de împrumut lunare, motiv pentru care nu datorez nicio suma cu titlu de penalități în condițiile în care plățile au fost efectuate cu respectarea termenelor prevăzute la art. 7.1 și Anexa 1 din contract.

Precizează faptul că la data de 08.01.2025 a depus răspuns la notificat prin are explică corect şi complet care sunt neajunsurile din contract, care sunt greşelile făcute de către societatea amanetare vis-a vis de executare contractului, solicitându-i să le remedieze şi revină în reperele contractului, respectiv să emită factura de ianuarie, şi factura de restituire împrumut.

Arată că părţile au făcut eforturi supranaturale să restituie împrumutul că nu îşi doreşte să piardă maşina, însă a primit un răspuns în care i se justifică că au fost 17 zile de întârziere din punctul său de vedere şi i se enumeră proformele, nu facturile.

Menţionează faptul că din 17 zile, două sunt greşite, pentru se calculează o plată efectuată în data de 15.08.2024, care este o zi nelucrătoare, şi pârâta a încasat plata pe data de 16.08.2024, conform ordinul de plată reiese că a achitat suma, respectiv scadenţa proformei, nu a facturii, dar cu toate acestea pârâta a calculat o zi de penalitate.

La fel s-a întâmplat şi undeva în luna iunie.

Ca atare şi dorind să dea valoare de cele susţinute de pârâtă, arată că a făcut dovada că suma pe care pârâta a pretins-o la plată cu titlu de penalitate nu este calculată corect şi necesită cel puţin un control judiciar.

Arată că, cu două zile înainte de a formula cererea de chemare în judecată având ca obiect sechestru judiciar a găsit autoturismul pe site, acesta a fost scos la vânzare de către societate.

Menţionează faptul că a luat legătura cu pârâta pentru a încerca să îi explice că nu este cazul să treacă la o acţiune atât de imediată şi cu efect iremediabil pentru clienta sa, pentru că odată valorificat gajul prin vânzare şi dacă litigiul ar avea o soluţie favorabilă reclamantei, acesta poate eventual să recupereze suma de bani şi nici în caz maşina pentru că aceasta intră în patrimoniul unui dobânditor de bună credinţă.

Solicită instanţei să constate necesitatea, oportunitatea şi justificarea acestui demers.

Solicită să se observe că prin întâmpinare pârâta justifică urgenţa demersului reclamantei, inclusiv susţinerea pârâtei, în sensul că maşina a fost deja transferată în patrimoniul pârâtei, însă susţinerea este făcută cu scopul de a pierde reclamanta dreptul de proprietate asupra autoturismului în baza căruia a formulat cererea de chemare în judecată.

Din punctul său de vedere aici se arată intenţia, respectiv aceia de a înstrăina bunul asupra căruia există un litigiu, acesta nu poate fi reala deşi pârâta a spus că a anexat Anexa 7, acesta nu a fost ataşată, respectiv dovada transferului.

Susţinerea nu poate fi reală pentru că se precizează că s-a transferat la ANAF gajul, respectiv autoturismul de la reclamantă la pârâtă, însă transferul nu se face la ANAF, ci la DITL, pentru că schimbul se face din rolul fiscal, nefiind depusă dovada acestui transfer.

ANAF nu este instituţia competentă să se ocupe de acest lucru, întrucât gajul se execută prin învestirea unui executor cu aprobarea unei cererii de încuviinţare din partea instanţei şi valorificarea prin procedura cunoscută la licitaţie, chiar dacă acesta va accesa obţinea pe care legiuitorul o dă de a participa cu propria creanţă la dobândirea ei.

Din păcate, reclamanta nu are nici o pârghie la îndemână pentru că pe portalul instanţelor nu mai sunt publice informaţiile cu privire la încuviinţările de executare silită, nu are nici o pârghie la îndemână să află să afle dacă se cerere încuviinţarea executării silite şi care anume executor judecătoresc ar putea să facă asta.

Arată că nu poate să meargă la toţi executorii judecătoreşti din Bucureşti şi să întrebe pe fiecare în parte dacă există un dosar constituit pentru a cere să intervină în acel dosar şi să ceară o eventuală suspendare până se clarifică litigiul.

Menţionează că nu datorează nici un leu cu titlu de penalitate, în nici un caz suma pretinsă de pârâtă, având în vedere că în termen de 10 zile de la emiterea fiecărei facturi conform contract şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a comisionului de împrumut.

Arată că din punct de vedere legal nu este justificat să fie executat gajul, respectiv autoturismul, şi că se impune instituirea unui sechestru ca să conservare bunul, autoturismul marcă , până se clarifică litigiu.

Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul litigiului de fond a solicitat să i se pună la dispoziţie facturile pe durata de timp de la data începerii litigiului şi până la data finalizării.

Solicită ca pârâta să îi pună la dispoziţie facturile de comision de împrumut, inclusiv factura de restituire a împrumutului pe care solicită să îl plătească, însă pârâta nu îi furnizează nici unul din aceste documente.

Solicită admiterea cererii.

În temeiul art. 392 C.proc.civ., instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei şi acordă cuvântul în dezbateri.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din data de 20.01.2025, înregistrată sub numărul ..., reclamanta D.

B., a solicitat, în contradictoriu cu T.

P.

Q.

S.R.L., instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului marca seria ..., proprietatea acesteia dar aflat în posesia pârâtei, până la soluţionarea definitivă a litigiului dedus judecății fără număr atribuit încă, în vederea conservării drepturilor reclamantei asupra acestuia, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers.

În motivare, a învederat că în fapt, între părți a intervenit Contractul de amanet nr. ... încheiat la data de , în care reclamanta deține calitatea de debitor -amanetar iar pârâta pe cea de creditor.

Prin acest contract a împrumutat de la pârâtă suma de 325.000 lei pentru care a predat cu titlu de garanţie - gaj un autoturism marca ...

Prin acelaşi contract reclamanta și-a asumat obligaţia lunară de a achita pârâtei suma de 16.250 lei cu titlu de comision de împrumut.

Plata acestui comision urma a se realiza în baza facturii emise de către pârâtă, cu 10 zile înainte de termenul scadent, respectiv, de la data comunicării facturii emise de către pârâtă, reclamanta avea un termen de 10 zile la dispoziție înăuntrul căruia trebuia efectuată plata, conform disp. art. 7.1 din Contract.

Reclamanta și-a îndeplinit cu regularitate această obligaţie, chiar și când nu a fost emisă factura, cu scopul de a își îndeplini obligațiile și nu a crește costurile generate de încheierea unui astfel de contract.

Singura care nu a respectat obligaţiile contractuale, respectiv cea de a emite factura conform contractului a fost pârâta din prezenta cauză.

Cu toate acestea, în data de 02.01.2025 prin notificarea nr. , pârâta i-a comunicat că figurează cu o restanță de plată în cuantum de 110.500 lei, reprezentând 17 zile de întârziere înregistrate la plata comisionului de împrumut, conform art. 7.3 din Contractul de amanet nr , precum şi cu suma de 325.000 lei, reprezentând împrumut acordat în baza aceluiași contract, sume cărora le-a stabilit unilateral termen limită de plată data de 03.01.2025.

Reclamanta învederează faptul că această notificare nu poate produce efecte câtă vreme a efectuat plățile lunar chiar şi în lipsa emiterii facturilor de către pârâtă.

Precizează că prin contract, respectiv dispoziţiile art. 7.3 prima teză, se stabileşte că „Dacă Debitorul - Amanetar întârzie cu plata facturii emise cu 10 zile înainte de data scadentă, acesta va suporta penalități de 6500 lei (șase mii cinci sute lei)/ zi calendaristică până la achitarea facturii sau până la executarea bunului”, însă reclamanta nu s-a aflat niciodată în situaţia de a întârzia efectuarea plății peste termenul scadent de 10 zile calculat de la data emiterii facturii de către pârâtă.

Consideră că dispoziţiile art. 7.1, din contract sunt clare şi nu lasă dubiul niciunei interpretări, în sensul în care părţile au stabilit că „Debitorul va face plata comisionul de împrumut, a comisionului de administrare şi a comisionului de asigurare conform Anexei 1 al acestui contract, în baza unei facturi emise de către Creditor cu 10 zile înainte de data scadentă.”

Prevederea este întărită ca regulă și prin anexa 1 - Grafic de rambursare unde se stipulează că toate sumele vor fi plătite în baza unei facturi emise de către creditor cu zece zile înainte de data scadentă.

Prin urmare, consideră că notificarea nr. ......... comunicată în data de 02.01.2025, zi nelucrătoare, nu își găseşte suport juridic sau contractual cât să producă efectul urmărit de către pârâtă, acela de a-şi însuși autoturismul proprietatea reclamantei.

Dispoziţiile art. 13.1 din contractul mai sus indicat prevăd că doar „În caz de neîndeplinire la termen a obligaţiilor asumate de DEBITOR prevăzute în prezentul contract și în Anexa 1, DEBITORUL consimte ca, după îndeplinirea formalităţilor legale, bunul/ bunurile specificate în art. 2 și Anexa 2 la prezentul Contract să devină proprietatea CREDITORULUI.”, situaţie în care nu se află şi drept urmare nu sunt incidente în cauză.

Valoarea acestor penalităţi, în cuantumul notificat, este calculată arbitrar de către pârâtă, în condiţiile în care nu a întârziat niciodată la plată, iar pentru anumite plăți nu au fost emise facturi nici până azi, cele care au fost emise pentru aceste sume fiind emise greşit.

Chiar și aşa, disp. art. 13.1. nu sunt incidente în caz de neplată a unor eventuale penalități calculate arbitrar de către pârâtă, plata unor eventuale penalităţi nefiind cuprinsă ca o obligaţie în contract.

Ulterior, prin notificarea nr. , i s-a comunicat că s-a procedat la reținerea bunului gajat pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată, respectiv a auto marca......., fără a se indica şi temeiul legal al acestei acţiuni/măsuri dispuse.

Până la data prezentei reclamanta a respectat toate obligaţiile asumate la art. 5.2 din contract, respectiv plata tuturor comisioanelor de împrumut lunare, motiv pentru care nu datorează nicio sumă cu titlu de penalități în condițiile în care plăţile au fost efectuate de reclamantă cu respectarea termenelor prevăzute la art. 7.1 şi Anexa 1 din contract (a se vedea data comunicării fiecărei facturi şi data fiecărei plăți).

Până la această dată contractul nu a fost reziliat de către niciuna dintre părţi.

Precizează că la data de 08.01.2025 reclamanta a notificat pârâta și a pus-o în întârziere privind posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de bună voie. Pârâta nu s-a conformat până la data formulării prezentei cereri.

Sechestrul judiciar solicitat a fi instituit se referă la indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976.

Condițiile sunt cele prevăzute de art. 973 C.proc.civ. respectiv ipoteza în care există declanșat un litigiu de fond.

Potrivit art. 973 C.proc.civ. ”(1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.”

Sechestrul judiciar este o măsură de conservare a unui anumit bun, autoturismul marca, iar nu a patrimoniului unui debitor în general.

Prin acest sechestru judiciar urmărește ca bunul cu privire la care are un drept de proprietate să fie conservat până la momentul la care dreptul său cu privire la bun va fi restabilit printr-o hotărâre finală.

Referitor la condiţia ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Faptul că legiuitorul nu menţionează în mod expres că dreptul de proprietate, de folosinţă sau posesia trebuie invocate de către reclamant, prevăzând generic care trebuie să fie obiectul cauzei, se explică prin aceea că nu doar reclamantul ci şi pârâții (sau terţii intervenienți) pot formula o astfel de cerere, însă în toate cazurile, cel care formulează cererea trebuie să invoce un drept de proprietate sau folosință ori să susțină că este posesorul bunului.

În ceea ce priveşte scopul măsurii, prin practica instanţelor s-a statuat „De plano, scopul declarat al acestei măsuri este conservarea bunului obiect al litigiului în starea în care se găseşte pentru partea care nu îl deţine în posesie, dar care intenţionează să dobândească în justiţie recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra acestui bun.”

Măsură să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Consideră că se impune sechestrul pentru a preveni o vânzare a bunului. În ceea ce privește situația bunurilor mobile, trebuie privită diferit, în lipsa unui sistem de publicitate precum este cel al Cărţilor Funciare.

Instanţa competentă pentru înființarea sechestrului judiciar este aceea învestită cu judecarea acţiunii principale în cazul prevăzut la art. 973 alin. (2), respectiv instanței în circumscripția căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 973 alin. (2), Judecătoria Sector 1 București în cazul de față.

Solicită totodată să nu se dispuneţi obligarea sa la plata unei cauțiuni, având în vedere sumele importante de bani plătite deja pârâtei precum și decapitalizarea imediată prin restituirea împrumutului, împrumut contractat tocmai ca urmare a insuficienței de capital cu care se confrunta.

Solicită admiterea cererii, constatarea existenței unui risc real de înstrăinare, că pârâta a apelat la fotografierea mașinii în scop de vânzare, că în situația executării gajului reclamanta este lipsită de posibilitatea identificării operațiunilor întreprinse de către pârâtă.

În drept, au fost invocate următoarele prevederi: disp. art. 192, art. 453 şi urm. din Codul de procedură civilă, art. 973 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În dovedire, s-au solicitat următoarele probe: înscrisuri.

Prin notele scrise din data de 27.01.2025, pârâta a solicitat respingerea ca inadmisibilă/neîntemeiată a cererii reclamantei.

În motivare, a învederat că în data de 18 februarie 2024, între aceasta și reclamantă a fost încheiat Contractul de amanet nr. ... — ANEXA nr. 1.

În cadrul acestui contract, pârâta are calitatea de creditor - amanetar, iar reclamanta de debitor - amanetat.

Obiectul prezentului Contract este următorul:

”2.1.

Obiectul contractului îl reprezintă predarea de către Debitor a bunului/bunurilor mobile din proprietatea sa, astfel cum au fost identificate în Anexa 2 al acestui contract, în amanetul Creditorului, pentru a garanta restituirea creditului (suma de bani) primit în data de 18 Februarie 2024, în cuantum de 325000 lei (trei sute douăzeci si cinci mii lei).

Primit de la creditor cu un comision de împrumut în cuantum de 5% la 30 de zile (luna) plus comisionul de administrare contract în cuantum de 0.00% pe zi calendaristică.

Sumele datorate fiind detaliate în Anexa 1 („Grafic de Rambursare”) al acestui contract.”

Conform art. 4 din Contract, termenul de rambursare al acestuia era de 30 zile. Cu toate acestea, debitoarea putea prelungi acest termen cu încă 30 de zile în cazul în care achita comisionul de împrumut.

De asemenea, art. 13 din Contract mai prevede şi faptul că:

”Art. 13.1.

În caz de neîndeplinire la termen a obligaţiilor asumate de DEBITOR prevăzute în prezentul contract şi în Anexa 1, DEBITORUL consimte ca, după îndeplinirea formalităţilor legale, bunul/bunurile specificate în art. 2 şi Anexa 2 la prezentul Contract să devină proprietatea CREDITORULUI.

Având în vedere că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, a înştiinţat-o în luna decembrie - ANEXA nr. 2 să achite toate penalitățile de întârziere pentru a nu trece la executarea bunului lăsat în gaj.

Reclamanta a ignorat însă aceste mesaje, așa că pârâta a emis Notificarea de Neplată nr. ....... din data de 2 ianuarie 2025 - ANEXA nr. 3, prin care a pus în vedere reclamantei că figurează cu o scadenţă a obligaţiei de plată a sumelor de:

- 110500 lei (o sută zece mii cinci sute lei), reprezentând penalităţi de întârziere 17 zile conform art. 7.3 al ctr. .... .... din 18 Februarie 2024

- 325000 lei (trei sute douăzeci și cinci mii lei), reprezentând împrumut conform Contract de .... .... din 18 Februarie 2024.

Având în vedere că reclamanta nu s-a conformat, i-a emis Notificarea nr. ...... referitoare la reţinerea bunului dat în gaj din data de 3 ianuarie 2025 — ANEXA nr. 4.

Reclamanta nu a dorit să colaboreze pentru a plăti aceste sume sau pentru a oferi un răspuns, ci în data de 8 ianuarie a transmis o Notificare - ANEXA nr. 5, în care a observat că i-a transmis avocatei acesteia date eronate referitoare la plăţile efectuate astfel încât să rezulte că reclamanta şi-a respectat obligaţiile.

Prin urmare, a formulat un răspuns acestei notificări - ANEXA nr. 6 prin care i-a învederat toate plățile efectuate şi facturile emise prezentând documentele doveditoare.

Având în vedere că pârâta nu și-a achitat nici creditul nici penalităţile contractuale, pârâta a executat bunul gajat de aceasta.

Organele fiscale au efectuat verificările asupra legalităţii contractului, a penalităţilor şi a facturilor, înscriind bunul pe numele pârâtei - ANEXA nr. 7.

Prin urmare, bunul a cărui sechestru se cere nu este în proprietatea reclamantei, şi nu sunt îndeplinite nici condiţiile legale pentru instituirea sa.

În primul rând, conform art. 973 C.proc.civ., pentru înfiinţarea sechestrului judiciar este necesară exista unui litigiu asupra dreptului de proprietate asupra unui bun sau a unui alt drept real principal.

Cu toate acestea, fără a ştii conţinutul cererii, în Dosarul nr. reclamanta a chemat în judecată pârâta pentru o obligație de a face, o obligaţia contractuală probabil, astfel încât este inadmisibilă prezenta cerere.

Nu există niciun litigiu asupra dreptului de proprietate a bunului amanetat de către Reclamantă, cât timp aceasta nu și-a îndeplinit obligaţiile de plată, iar bunul a fost înscris pe numele pârâtei după verificarea amănunţită a situaţiei efectuată de către organele fiscale.

În acest sens în jurisprudenţă s-a reţinut că: Dispoziţiile privind sechestrul judiciar devin incidente în cazul în care s-a declanşat litigiul pe fond, iar acesta are ca obiect fie dreptul de proprietate sau un alt drept real principal asupra unui bun mobil sau imobil, fie posesia unui bun mobil sau imobil, fie folosinţa sau administrarea unui bun proprietate comună; bunul sau bunurile în litigiu vor fi puse sub sechestru judiciar numai la cererea celui interesat si numai dacă măsura este necesară pentru conservarea dreptului. (Încheiere finală (dezinvestire) din 24.07.2012, cod ... ... ( https://rejust.ro/juris/73265824 )

În al doilea rând, înființarea unui sechestru judiciar şi desemnarea unui administrator -sechestru trebuie să fie măsuri necesare pentru conservarea dreptului asupra bunului existând pericolul înstrăinării, sau degradării acestuia.

Astfel, în jurisprudenţă s-a reţinut că: Instanţa apreciază faptul că, simpla existență a unui litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile, în cauza de față dreptul de proprietate (......) SRL, nu este suficientă prin ea însăşi pentru înfiinţarea sechestrului judiciar, ci reclamantul trebuie să justifice un interes, precum și necesitatea luării acestei măsuri, necesitate ce ar putea rezulta din pericolul înstrăinării bunurilor in litigiu. (Încheiere finală (dezinvestire) din 24.07.2012, cod ... ... ( https://rejust.ro/juris/732e5824 )).

Reclamanta nu poate justifica un interes legitim, având în vedere că aceasta este debitoarea Subscrisei pentru suma de 110500 lei (o suta zece mii cinci sute lei), reprezentând penalităţi de întârziere 17 zile conform art. 7.3 al ctr. .... .... din, 325.000 lei (trei sute douăzeci și cinci mii lei), reprezentând împrumut conform Contract de .... .... din 18 Februarie 2024.

Astfel, deşi reclamanta se află în culpă contractuală, nerespectându-şi obligaţiile de plată, dar nici cele de bună credinţă când pârâta a notificat-o pe reclamantă asupra debitelor, oferindu-i un termen de plată, însă aceasta nu a oferit niciun răspuns sau justificare pentru neplată, ci a apelat la un avocat ca să o ajute în demersurile abuzive începute împotriva sa.

În jurisprudenţă, cererile prin care debitorii contractelor de amanet solicitau instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor amanetate au fost respinse, tocmai pentru că nu putea fi justificat și dovedit interesul acestora (Încheiere finală (dezinvestire) nr. din 17.08.2020, cod ... ... ( https://rejust.ro/juris/823456654 ).

Solicită astfel instanţei să pună în balanţă interesul nelegitim al reclamantei cu interesul legitim al pârâtei care a pierd atât suma împrumutată reclamantei cât şi penalităţile de întârziere care nu au fost achitate de aceasta, executând (după efectuarea tuturor formalităţilor legale și notificarea debitoarei) bunul gajat de acesta, a cărui valoare va acoperit oricum cu greu daunele create de reclamantă.

Din momentul în care a încheiat un contract de amanet a avut reprezentarea faptului că dacă nu va achita obligaţiile sale, acest bun urmează a fi executat.

Simpla nemulţumire a reclamantei nu poate reprezenta un motiv justificat pentru instituirea sechestrului judiciar.

Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 18.02.2024 între părţi s-a încheiat Contractul de amanet nr. ... prin care pârâta în calitate de creditor a remis reclamantei, în calitate de debitor suma de 325.000 de lei, cel din urmă garantând restituirea sumei obținute cu un autoturism pe care îl deținea în proprietate - marca, nr. de înmatriculare ......., cu seria de şasiu ....

În prezent, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. având ca obiect „obligația de a face”, solicitând instanței obligarea pârâtei la stornarea facturilor nr. …, emise greșit, pentru comision de administrare care, conform contract e de 0 lei, în loc de factură pentru comision de împrumut; obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea facturilor emise corect pentru sumele achitate cu titlu de comision de împrumut conform contract așa cum sunt identificate în cerere și pentru care nu au fost emise facturi; obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea facturii aferente comisionului de împrumut datorat pentru luna ianuarie 2025 în cuantum de 16.250 lei; obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea facturii aferente pentru restituirea creditului acordat cu consecința restituirii mașinii după plata împrumutului.

În drept, conform art. 973 C.proc.civ.; „Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv”.

Astfel, procedura sechestrului judiciar are un caracter facultativ ce are drept finalitate prevenirea manoperelor unei părţi, care prin acţiunile sale creează împrejurări care să justifice luarea de măsuri conservatorii.

Astfel, se solicită sechestrul judiciar, atunci când reprezintă o măsură de conservare a bunurilor litigioase, ce are ca scop indisponibilizarea bunului până la soluţionarea litigiului de fond privitor la dreptul de proprietate.

Raportat la condiţiile care trebuie îndeplinite, prevăzute de dispozițiile art. 972 teza I, coroborat cu art. 973 alin. 1 C.proc.civ., instanţa constată că în doctrină s-au conturat două condiţii pentru admisibilitatea cererii de instituire a sechestrului judiciar, respectiv existenţa unui litigiu ce poartă asupra dreptului de proprietate, precum şi necesitatea ca măsura sechestrului judiciar să se dispună pentru conservarea dreptului respectiv.

În concret, în cauză instanţa reţine că la data de 17.01.2025 reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. având ca obiect „obligația de a face”, solicitând obligarea pârâtei la stornarea facturilor emise greșit, emiterea și comunicarea facturilor conform clauzelor contractuale cu consecința restituirii mașinii după plata împrumutului, dosarul aflându-se în prezent în procedură prealabilă, fără a avea stabilit primul termen de judecată.

În prezenta cauză instanţa nu este învestită cu analiza fondului raportului juridic dintre părţi, respectiv a dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Porsche model O., ci în acest cadru instanţa analizează doar condiţiile formale pentru instituirea măsurii sechestrului judiciar, drept măsură de conservarea a bunului, fără antamarea fondului cauzei.

Instanţa reţine că părțile își contestă reciproc dreptul de proprietate asupra bunului mobil, fiind îndeplinită condiţia existenţei unui proces asupra proprietăţii unui bun mobil.

Reclamanta a justificat necesitatea luării măsurii sechestrului judiciar printr-un pericol de înstrăinare a autovehiculului până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond, către un terţ dobânditor de bună-credinţă, caz în care ar fi dificilă și anevoioasă restabilirea situaţiei anterioare.

Instanţa, fără a intra în analiza temeiniciei vânzării efectivă a bunului în discuție, apreciază că există posibilitatea ca pârâta să exercite atributul de dispoziție a dreptului de proprietate până la rămânerea definitivă a hotărârii din dosarul nr. , astfel că se impune înfiinţarea sechestrului judiciar asupra autoturismului în litigiu, măsura fiind necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

În ce priveşte desemnarea administratorului sechestru, instanţa constată incidenţa prevederilor art. 972 C.proc.civ.:„ sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condiţiile legii, a altor bunuri, prin încredinţarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976”.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 976 alin. 1 C.proc.civ: ”Paza bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de părți de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate de instanță, care va putea fi chiar deținătorul bunului.

În acest scop, executorul judecătoresc, sesizat de partea interesată, se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru și îl va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru.

Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat și instanței care a încuviințat măsura”.

Conform dispozițiilor art. 2143 C.civ. ,,Sechestrul poate fi dispus de instanța de judecată, cu aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă și, după caz, a dispozițiilor prezentei secțiuni”, iar potrivit art. 2140 C.civ. ,,(1) Administratorul-sechestru este ținut să păzească și să conserve obiectul sechestrului cu diligența unui depozitar. (2) Dacă natura bunului o cere, administratorul-sechestru este ținut să îndeplinească acte de administrare, regulile din materia mandatului fiind aplicabile în mod corespunzător. (3) Cu autorizarea instanței judecătorești, administratorul-sechestru poate să înstrăineze bunul, în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, pentru un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară”.

Art. 2108 C.civ. prevede faptul că ,,Depozitarul nu se poate servi de bunul încredințat lui fără învoirea expresă sau prezumată a deponentului”.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale sus-menţionate, instanţa reţine că administratorul - sechestru este încredinţat strict cu paza bunului sechestrat, astfel cum rezultă şi din prevederile art. 972 şi art. 976 C.proc.civ., acesta neputând exercita acte materiale de folosinţă a bunului sechestrat, care rămâne indisponibilizat până la soluţionarea acţiunii de fond.

În ceea ce priveşte persoana administratorului-sechestru, având în vedere că părţile nu se înţeleg, instanţa îl va desemna pe numitul C.

U.

E., reprezentantul legal al pârâtei, în calitate de administrator-sechestru, să exercite paza asupra bunului.

Instanţa are în vedere faptul că autoturismul se află deja în detenția/posesia pârâtei şi are posibilitatea depozitării bunului în vederea conservării sale, fără să-l poată înstrăina, ca urmare a instituirii sechestrului judiciar.

În consecinţă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru instituirea sechestrului judiciar, instanţa va admite cererea şi va dispune înființarea sechestrului judiciar în sensul indisponibilizării bunului mobil – autoturism marca Porsche model O., cu număr de înmatriculare ......., cu seria de şasiu ..., până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr. .

Va desemna administrator – sechestru pe reprezentantul legal al pârâtei, respectiv numitul C. U. E..

Va atrage atenţia administratorului - sechestru asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 976 alin. 2 C.proc.civ..

Conform dispozițiilor art. 975 alin. 3 C.proc.civ., având în vedere că instanţa a admis cererea de instituire a sechestrului judiciar, va stabili o cauțiune în sumă de 5.605 lei în sarcina reclamantei, sumă considerată îndestulătoarea, cu termen de plată 06.02.2025, ora 10:00, sub sancţiunea desființării de drept a sechestrului judiciar în cazul nedepunerii cauțiunii până la termenul stabilit.

Va stabili termen la data de 06.02.2025, ora 14:00 pentru verificarea depunerii cauțiunii la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Aşa cum rezultă din art. 451 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Reclamanta a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum 100 lei şi a onorariului de avocat în cuantum de 9740,15 lei, conform înscrisurilor depuse la termenul de judecată.

Referitor la cuantumul onorariului avocaţial, instanţa reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 451 alin. 2 C.proc.civ., în temeiul cărora instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Instanţa reţine că în prezentul dosar s-a acordat un singur termen de judecată, iar raportat la obiectul cauzei, faptul că a fost încuviinţată şi administrată exclusiv proba cu înscrisuri, instanţa apreciază că se impune micşorarea cuantumului onorariului de la 9740,15 lei la 5.000 de lei, considerând că această sumă se încadrează într-o limită rezonabilă pentru munca efectivă depusă de către apărător.

Astfel, având în vedere solicitarea reclamantei şi în considerarea culpei procesuale a pârâtei în declanşarea litigiului de faţă, în baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanţa, în raport de soluţia dispusă, va obliga pârâta la plata sumei de 5.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, constând în taxă de timbru şi onorariu avocat redus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de sechestru judiciar formulată de reclamanta S.

J., cu domiciliul în ........ ........, CNP: ........., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în .......... .......... ...... ......

N., .......... .........., în contradictoriu cu pârâta T.

P.

Q.

S.R.L., cu sediul social în ..... ....., CUI ######, cu sediul indicat în ......... ......... ... ... și cu adresa electronică de corespondenţă email: ....

Dispune înființarea sechestrului judiciar în sensul indisponibilizării bunului mobil – autoturism marca, cu număr de înmatriculare ......., cu seria de şasiu ..., până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr..

Desemnează administrator – sechestru pe reprezentantul legal al pârâtei, respectiv numitul C. U. E..

Atrage atenţia administratorului - sechestru asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 976 alin. 2 C.proc.civ..

Stabilește cauțiune în cuantum de 5.605 lei în sarcina reclamantei, termen de plată 06.02.2025, ora 12:00, sub sancţiunea desființării de drept a sechestrului judiciar în cazul nedepunerii cauțiunii până la termenul stabilit.

Stabilește termen la data de 06.02.2025, ora 14:00 pentru verificare depunere cauțiune la dosarul cauzei.

Obligă pe pârâta T.

P.

Q.

S.R.L. la plata către reclamanta S.

J. a sumei de 5.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 100 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 5.000 de lei reprezintă onorariu avocat redus conform art. 451 alin. 2 C.proc.civ..

Cu apel în 5 zile de la pronunțare, cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 27.01.2025.