Hotărâre nr. 595 din 30.01.2025

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI

SECŢIA I CIVILĂ

Dosar nr. ........

Sentinţa ###### Nr. ##########

Şedinţa din data de 30.01.2025

Completul compus din:

PREŞEDINTE: U. L. Q.

GREFIER: ####### #######

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. Z. C., în contradictoriu cu pârâtele M. O. A. S.A. și H. Y. F. S.R.L., având ca obiect clauze abuzive.

Dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 06.12.2024, parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 18.12.2024 și apoi succesiv până azi, 30.01.2025 când, deliberând, a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus reclamantul P.

Z.

C., în contradictoriu cu pârâtele M.

O.

A.

S.A. și H.

Y.

F.

S.R.L., a solicitat constatarea caracterul abuziv și, pe cale de consecință nulitatea absolută, a următoarelor clauze contractuale din cuprinsul Contractului de credit bancar nr. 100000082907/26.08.2008:

-Cap. 2 punctul 2.2 referitor la dobânda variabilă de 9,8% pe an și este revizuibilă într-un interval de trei luni și restituirea sumelor achitate cu acest titlu

-Cap. 2 punctul 2.4 privind comisionul de acordare și restituirea sumelor achitate cu acest titlu

-Cap. 2 punctul 2.6 privind dobânda penalizatoare de 10% pe lună și restituirea sumelor achitate cu acest titlu

-Cap. 2 punctul 2.10 referitor la rezervarea dreptului unilateral de a modifica dobânda, comisioanele și anexele aplicabile și restituirea sumelor achitate cu acest titlu

-Obligarea la plata dobânzii egale și a cheltuielilor de judecată

În motivarea cererii formulate, s-au arătat, în esență, că între reclamant, în calitate de împrumutat și M.

O.

A.

S.A., a fost încheiat contractul de credit pentru nevoie personale nr. 100000082907/26.08.2008, în valoare de 20.000 lei, ce urma a fi restituit pe parcursul a 120 rate lunare, reclamantul fiind executat silit, la acest moment, pentru suma de 18307,51 lei.

A învederat că în contract sunt inserate clauze abuzive, banca având o poziție dominantă față de consumator, având obligația informării în mod complet, corect și precis a acestuia din urmă, cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit, neexistând negocieri asupra conținutului contractului contractat de bancă înainte de încheierea contractului, fiind un contract preformulat.

În ceea ce privește clauza care prevede dobânda legală penalizatoare de 10% din contract, pe lună, aceasta ar trebui să fie o clauză clară, neechivocă, nefiind negociată și punând consumatorul într-o poziție de inferioritate.

În ceea ce privește clauza privind comisionul de acordare, de 4,5% lunar, aceasta determină un echilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, neputându-se determina clar ce activități ale pârâtei sunt acoperite de comisionul de acordare, neputând reprezenta echivalentul folosirii banilor împrumutați și nici un element al prețului, acest comision reprezentând perceperea aceluiași tarif pentru a doua oară.

În drept, și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 194 Cod proc. civ., O.U.G. 50/2010, Legea 193/2000.

În drept, a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 05.05.2023 pârâta H. Y. F. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat, în esență, că în speță este vorba de un contract încheiat între reclamant și pârâta M.

O.

A.

R.

S.A., raporturile juridice născându-se între beneficiarul contractului de împrumut și creditorul cedent inițial, astfel că ea nu poate avea calitate procesuală în cauză, clauzele abuzive privind exclusiv părțile convenției, iar după data cesiunii de creanță ea nu a perceput vreun fel de comision sau dobândă.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, arătând că la momentul încheierii contractului reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște cuantumul concret al comisioanelor, precum și costul total al creditului, nefiind constrâns să semneze contractul, iar solicitarea ca instanța să intervină în convenția de credit pentru adaptarea anumitor clauze este inadmisibilă, având în vedere că legea părților este contractul încheiat de către acestea, exprimând voința lor reală.

A mai precizat că și invocarea nenegocierii contractului este inadmisibilă, deoarece nu reiese în concret dacă reclamantul a solicitat clarificări cu privire la oferta băncii, dacă și-a exprimat dorința de a modifica oferta băncii, dacă a inițiat sau nu orice alte discuții cu privire la oferta propusă de bancă.

A mai invocat prescripția dreptului material la acțiune cu privire la eventualitatea restituirii sumelor încasate și reducerea onorariului apărătorului reclamantei.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Pe parcursul procesului, instanța a încuviințat și administrat probele depuse la dosarul cauzei.

La 13.10.2023 reclamanta a precizat că solicită obligarea H. Y. F. la restituirea sumelor încasate ulterior încheierii contractului de cesiune.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Între părți s-a încheiat Contractului de credit bancar nr. 100000082907/26.08.2008 (f. 9), având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 20.000 RON pentru o perioadă de 120 luni.

Pe fondul nerespectării obligațiilor de restituire a debitului restant, s-a început executarea silită față de reclamant (f. 56 dos.ex.).

În speță, reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv a următoarelor prevederi contractuale:

-Cap. 2 punctul 2.2: Dobânda se calculează pe întreaga durată a creditului, este inclusă în rată și trebuie plătită până la rambursarea integrală a tuturor sumelor datorate în baza prezentului contract de credit.

Rata dobânzii este variabilă, revizuibilă la un interval de 3 luni(după formula ROBOR6M+2,5% marja M.

T.

K.) și va fi calculată pentru un număr de zile corespunzând anului de 360 zile conform formulei dobânzii pentru anuități egale.

-Cap. 2 punctul 2.4: Comisionul de acordare se calculează ca procent aplicat la valoarea creditului achiziționat de debitor. Comisionul de acordare este inclus în rată, urmând a fi achitat lunar de către debitor.

-Cap. 2 punctul 2.6: Pentru orice parte a principalului creditului datorat și neplătit la scadență, denumite generic „sume restante”, debitorul datorează dobândă penalizatoare, ce se cumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv această zi), prin aplicarea rate dobânzii penalizatoare de 10% pe lună la valoarea sumelor restante.

Valoarea ratei dobânzii penalizatoare poate fi modificată în timp, conform deciziei creditorului și în conformitate cu dispozițiile prezentului contract, fără a putea depăși 10 puncte procentuale.

-Cap. 2 punctul 2.10: Pe parcursul contractului de credit, creditorul își rezervă dreptul de a modifica dobânda, comisioanele și anexele aplicabile, în funcție de evoluția pieței financiare și de politica proprie de creditare.

Înștiințarea debitorului cu privire la modificarea dobânzii, comisioanelor și/sau taxelor va fi efectuată de către creditor prin notificare scrisă transmisă debitorului cu minim 30 de zile în prealabil.

Această notificare va conține și noua valoare a ratelor datorate de către debitor a DAE.

Debitorul poate accepta sau refuza modificarea.

În cazul în care debitorul notifică în scris creditorului, până cel târziu la expirarea celor 30 de zile menționate mai sus, neacceptarea modificării dobânzii, comisioanelor și/sau a taxelor, creditorul are dreptul să declare creditul, dobânda, comisioanele și orice costuri și cheltuieli, scadente și plătibile imediat și să procedeze la recuperarea tuturor și oricăror sume datorate de către debitor în baza prezentului contract de credit.

În cazul în care debitorul nu comunică în scris creditorului, în termenul de 30 de zile, neacceptarea modificării, se va considera că debitorul a acceptat tact respectiva modificare.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de către pârâtă, instanţa constată şi reţine următoarele:

Conform art. 248 alin. 1, 2 Cod proc. civ., „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.”

În privința lipsei calității procesuale pasive, în speță, debitorul reclamant a încheiat contractul de credit cu M. O. A. S.A., care ulterior a cesionat ulterior creanța către H. Y. F. S.A. (f. 280 vol. II dos. ex.).

Acţiunea care vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit încheiat cu banca trebuie introdusă împotriva tuturor părţilor care privesc acel contract, chiar dacă, ulterior încheierii acestuia, creanţa care vizează acea convenţie de credit a fost cesionată.

Astfel, atât banca are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece la data încheierii contractului de credit a fost parte contractantă, cât și H.

Y.

F.

S.A., în calitate de cesionar, scopul urmărit de reclamant fiind constatarea clauzelor abuzive din acest contract.

Pe baza acestor considerente, instanța va respinge excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de intimata H. Y. F. S.R.L., ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, prevederile contractuale supuse analizei instanței intră sub incidenta Legii nr. 193/2000, întrucât persoana împrumutată are calitatea de consumator, iar banca de profesionist.

Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, de reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului, art. 1 pct. 2 lit. a și b.

În ceea ce privește principiul forței obligatorii și principiul libertății contractuale, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

Prin Hotărârea nr. ...., D.

Espanol de Crédito vs Joaquín Calderón Camino, CJUE a arătat că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Astfel, o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator.

Este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.

Instanța națională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator și vânzător sau furnizor.

Rațiunea avută în vedere la adoptarea Legii 193/2000 l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare.

Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor.

Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1,2 și 3 din Legea 193/2000, modificată.

Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează că se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Prevederile art. 4, alin. 1,2 și 3 din același act normativ statuează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe:

1.să nu fi fost negociată

2.să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Condiția lipsei negocierii este îndeplinită, niciuna dintre prevederile contractuale ce vor fi analizate nefiind negociată direct cu clientul, în sensul Legii 193/2000.

Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar pârâta nu a dovedit eventualele concilieri, discuții, oferte privind modificarea efectivă, substanțială, vizând însăși natura clauzelor cuprinse în convenție.

Faptul că exista posibilitatea de a se încheia un alt tip de contract sau de a se încheia același tip de contract cu altă bancă, nu echivalează cu negocierea clauzelor cu clientul.

Alineatul 2 al art. 4 din lege prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.

Puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște nici din posibilitatea ce-i este oferită de bancă de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în mod special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție raportat la puterea economică a băncii.

Altfel spus, existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.

Faptul că banca furnizează produse financiare diferite cu costuri diferite de la un client la altul nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare pe care o bancă le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice a fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei bănci nu este nici pe de parte în mod absolut uniformă.

Chiar dacă respectivele clauze au putut fi cunoscute de către consumator de la momentul încheierii contractului, acest lucru nu este suficient pentru a înlătura lipsa negocierii, în condițiile în care consumatorul nu a avut posibilitatea efectivă de a influența conținutul respectivei clauze, putând doar să refuze încheierea contractului.

Or, tocmai această situație, de abuz de putere dominantă și de necesitate pentru consumator de a accepta condițiile impuse de profesionistul instituție de credit, este cea care a impus adoptarea legislației în materia protecției consumatorului, cu scopul declarat comunitar și național, de a proteja categoria consumatorilor de practicile profesioniștilor.

Mai mult decât atât, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a putut să influențeze conținutul clauzei.

Totodată, alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voință” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.

Așadar, lipsa unei negocieri este inerentă conceptului juridic de consumator, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și comerciant, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de către bancă, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.

Pe de altă parte, pentru a aprecia un contract ca fiind negociat, este necesară existenţa unor negocieri efective, iar nu doar posibilitatea teoretică în acest sens, astfel cum reiese din art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, care face vorbire expresă de „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul”, iar nu de o clauză care nu ar fi putut fi negociată cu consumatorul.

Nu reprezintă negociere nici posibilitatea oferită consumatorului de a alege dintre mai multe oferte de pe piaţă ori puse la dispoziţie de către bancă, atât timp cât nu s-a făcut dovada negocierii efective a clauzelor contestate.

Acceptarea de către împrumutat a unor clauze preformulate nu poate fi transformată într-o culpă a acestuia, de natură a înlătura protecţia oferită de legislaţia din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Raţiunea acestei legislaţii este tocmai aceea de a proteja partea aflată într-o situaţie de inferioritate contractuală, în special de natură economică, faţă de profesionist.

Aşadar, atât timp cât nu s-a făcut dovada unei negocieri efective a clauzelor contestate, instanţa apreciază că este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Condiția existenței dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților trebuie să existe din momentul încheierii contractului, faptul că dezechilibrul a intervenit ulterior neputând conferi caracter abuziv unei clauze căreia i-a lipsit inițial acest atribut.

Totuși, nu trebuie confundat momentul în care clauza abuzivă este inserată într-un contract cu momentul în care consumatorul conștientizează faptul că acel dezechilibru semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților are un efect major asupra patrimoniului său.

Dezechilibrul semnificativ al clauzei în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților poate exista din momentul încheierii convenției, numai că persoana împrumutată poate deține resursele necesare compensării ori acoperirii acestei inegalități ori clauza nu și-a produs efectele ei maxime astfel încât consumatorul să fie sensibil afectat.

Chiar și în cazul în care o clauză abuzivă nu a produs niciun efect, aceasta nu înseamnă că își pierde caracterul abuziv.

Legea se referă la dezechilibrul pe care clauza îl creează între drepturile și obligațiile părților, în sensul unei inegalități semnificative a acestora, iar nu în ceea ce privește efectul pe care acest dezechilibru îl are asupra consumatorului ori asupra patrimoniului acestuia.

În acest context se mai impune precizarea că legea nu interzice profesioniştilor utilizarea unor contracte/clauze preformulate.

Dimpotrivă, o astfel de practică este chiar oportună, în condiţiile în care ofertele se adresează unui număr mare de potenţiali clienţi, impunându-se şi necesitatea respectărilor exigenţelor de prudenţă bancară şi a normelor edictate de Banca Naţională a României.

Însă, pentru ca astfel de clauze să fie valabile, ele trebuie să respecte şi rigorile impuse de legislaţia din materia drepturilor consumatorilor, respectiv să fie clare, inteligibile, de natură a prezerva echilibrul între drepturile şi obligaţiile părţilor, conform exigenţelor bunei-credinţe.

Aşadar, în cele ce urmează, instanţa va analiza în ce măsură, raportat la clauzele contestate, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv.

I.

Cu privire la clauza contractuală prev. în cap. 2 pct. 2.2: Dobânda se calculează pe întreaga durată a creditului, este inclusă în rată și trebuie plătită până la rambursarea integrală a tuturor sumelor datorate în baza prezentului contract de credit.

Rata dobânzii este variabilă, revizuibilă la un interval de 3 luni (după formula ROBOR6M+2,5% marja M.

T.

K.) și va fi calculată pentru un număr de zile corespunzând anului de 360 zile conform formulei dobânzii pentru anuități egale, instanța reține următoarele:

Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că, prin motiv întemeiat în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită.

Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanță să poată verifica dacă acea situație, motiv de modificare a nivelului dobânzilor chiar s-a produs.

În același sens este și Hotărârea CJUE din data de 26.04.2012 în cauza C-472/10 (INVITEL-Ungaria) potrivit căreia: ”se poate aprecia ca fiind abuzivă clauza care figurează în condițiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii prin care un vânzător sau un furnizor prevede o modificare unilaterală a costurilor aferente serviciului care trebuie furnizat, fără a descrie însă în mod explicit modalitatea în care sunt stabilite respectivele costuri și fără a indica un motiv întemeiat pentru această modificare”.

Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Or în contract nu este prevăzută nicio asemenea situație, modificarea nivelului dobânzilor fiind lăsată exclusiv la latitudinea băncii.

Totodată, deși s-a stabilit că dobânda este variabilă, banca și-a rezervat dreptul de a aprecia dacă dorește sau nu să modifice această dobândă, respectiv dacă dorește să crească, să scadă sau să mențină nivelul dobânzii, fiind efectiv în prezența unei condiții pur potestative, existând o continuă variație, mai mică sau mai mare, a costului surselor de finanțare.

De asemenea, nu există niciun criteriu obiectiv de stabilire a modului în care vor influența unele situații costul creditului pentru client, ci Banca va face o apreciere subiectivă cu privire la oportunitatea modificării dobânzii, cu privire la procentul cu care ar trebui să fie modificată această dobândă, cu privire la momentul de la care va opera modificarea nivelului dobânzii, precum și cu privire la direcția în care dobânda va fi modificată, respectiv dacă dobânda va scădea ori va crește urmare a modificării criteriului „obiectiv”.

Aceste clauze denotă un dezechilibru semnificativ între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, acordând băncii un drept discreționar de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit.

Este evident că s-a produs un dezechilibru contractual atâta vreme cât banca poate modifica în mod unilateral cuantumul dobânzilor, modificare justificată prin apariția unor costuri suplimentare pe parcursul derulării contractului, costuri care nu sunt prevăzute în contract.

Inserarea în contract a tuturor acestor clauze denotă intenția evidentă a băncii de a se ține la adăpost de apariția oricărui risc care îi poate diminua câștigul prin transferarea integrală a acestuia către consumator.

Pentru motivele arătate mai sus, instanța constată că dispozițiile Cap. 2 pct. 2.2, numai secțiunile care stabilesc posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, din Contractul de credit 100000082907/26.08.2008,numai secțiunile care stabilesc posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda la un interval de 3 luni, au caracter abuziv.

II.

Cu privire la clauza contractuală prev. în cap. 2 pct. 2.4: Comisionul de acordare se calculează ca procent aplicat la valoarea creditului achiziționat de debitor.

Comisionul de acordare este inclus în rată, urmând a fi achitat lunar de către debitor, instanța reține următoarele:

Raporturile juridice dintre părți au luat naștere prin încheierea contractului de credit, astfel încât nu se justifică în niciun mod impunerea și perceperea comisionului de acordare pentru prestații ale băncii anterioare acestui moment, prestații care au fost realizate pe tărâm extracontractual.

Nu se poate susține că banca procedează la întocmirea unei documentații de credit, ulterior aprobării împrumutului, astfel că acest comision ar reprezenta o cheltuială a creditului, contravaloarea unei activități prestate de banca, din moment ce întocmirea documentației de credit face parte din activitatea profesională a instituției bancare și este răsplătită prin produsul ce a fost vândut consumatorului.

Din moment ce banca acordă credite, câștigul său fiind constituit din dobânda percepută la aceste credite, un comision suplimentar denumit „de acordare” reprezintă doar un câștig suplimentar, artificial pentru bancă, care se adaugă la câștigul provenit din perceperea dobânzii, fără a reprezenta plata unui serviciu efectiv al băncii.

Mai mult, întocmirea documentației este în sarcina împrumutatului care este obligat să prezinte băncii toate înscrisurile cerute de aceasta pentru constituirea dosarului de creditare, suportând totodată costurile obținerii acestora (inclusiv cel legat de evaluarea imobilului în cazul creditelor ipotecare) și nu se justifică de ce comisionul este direct proporțional cu cuantumul creditului, atâta vreme cât documentația este în principiu aceeași, indiferent de mărimea creditului.

Costul creditului, respectiv dobânda percepută pentru rambursarea sumei de bani împrumutate în rate lunare este de natură a asigura plata prestației Băncii de a efectua demersurile necesare în vederea semnării contractului de credit, acest tip de servicii fiind prestate de către instituția bancară în desfășurarea curentă a activității sale și nu poate fi imputată consumatorului de două, or atât prin suportarea costurilor împrumutului, a dobânzii pe care acesta o datorează pentru suma împrumutată, cât și prin plata comisionului de acordare.

Prin urmare, plata acestui comision nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece suntem în prezența unui contract sinalagmatic, acestuia i s-a perceput plata unei sume de bani fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Totodată, banca are sarcina de a-și administra propriu patrimoniu, inclusiv creditele pe care înțelege să le acorde, prin derularea de activități specifice precum urmărire achitare rate, actualizare sold, etc..

Or, în condițiile în care gestionarea modului de derulare a creditului reprezintă o activitate obligatorie din partea băncii, care o interesează în mod direct (din punct de vedere contabil, economic, managerial) și care este prestată independent de plata unui comision cu acest scop, nu există nicio rațiune pentru care consumatorul să achite un comision suplimentar pentru această activitate.

Prin cuantumul ridicat al comisionului de acordare și gestiune reținut de bancă, în condițiile neindicării și nejustificării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul reținut de bancă, clauza având un caracter abuziv.

Pentru motivele arătate mai sus, instanța constată că dispozițiile art. 2.4 din Contractul de credit (care stabilesc obligația de plată a comisionului de acordare) au caracter abuziv.

III.

Cu privire la clauza contractuală prev. în cap. 2 pct. 2.6: Pentru orice parte a principalului creditului datorat și neplătit la scadență, denumite generic „sume restante”, debitorul datorează dobândă penalizatoare, ce se cumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv această zi), prin aplicarea rate dobânzii penalizatoare de 10% pe lună la valoarea sumelor restante.

Valoarea ratei dobânzii penalizatoare poate fi modificată în timp, conform deciziei creditorului și în conformitate cu dispozițiile prezentului contract, fără a putea depăși 10 puncte procentuale, instanța reține următoarele:

Pct. i din Anexa la Legea 193/2000, declară abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist;

În 07.08.2018, prin decizia emisă în Cauzele conexate C-96/16 și C-94/17 (D.

Santander SA împotriva Mahamadou Demba, S.

B.

E. - C-96/16 și J.

G.

X.

Cortés împotriva D. de Sabadell SA -C-94/17), Curtea de Justiție a Uniunii Europene – Camera a Cincea a stabilit că ,,Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale, precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, N.) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia o clauză nenegociată a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii aplicabile este abuzivă, pentru motivul că impune consumatorului care întârzie la plată să achite o sumă disproporționat de mare drept compensație, din moment ce această rată depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite prevăzută în acest contract’’.

Așadar, poate fi considerată disproporție vădită depășirea cu două puncte procentuale rata dobânzii remuneratorii prevăzute în contract, cum este cazul în speță, astfel încât clauza contractuală prin care se stabilește o dobândă penalizatoare de 3 puncte procentuale este una abuzivă.

Fiind constatat caracterul abuziv al clauzei inițiale din contract privind dobânda penalizatoare, profesionistul nu mai poate beneficia de nicio altă penalitate, nici măcar de dobânda legală, întrucât, în caz contrar, mecanismul de protecție a consumatorului ar fi fără aplicabilitate.

Pentru motivele arătate mai sus, instanța constată că dispozițiile prevăzute la art. 2.6 din Contractul de credit care stabilesc posibilitatea Băncii de a percepe dobânda penalizatoare, au caracter abuziv.

IV.

În contract a fost reclamată ca abuzivă și clauza contractuală prev. în cap. 2 punctul 2.10: Pe parcursul contractului de credit, creditorul își rezervă dreptul de a modifica dobânda, comisioanele și anexele aplicabile, în funcție de evoluția pieței financiare și de politica proprie de creditare.

Înștiințarea debitorului cu privire la modificarea dobânzii, comisioanelor și/sau taxelor va fi efectuată de către creditor prin notificare scrisă transmisă debitorului cu minim 30 de zile în prealabil.

Această notificare va conține și noua valoare a ratelor datorate de către debitor a DAE.

Debitorul poate accepta sau refuza modificarea.

În cazul în care debitorul notifică în scris creditorului, până cel târziu la expirarea celor 30 de zile menționate mai sus, neacceptarea modificării dobânzii, comisioanelor și/sau a taxelor, creditorul are dreptul să declare creditul, dobânda, comisioanele și orice costuri și cheltuieli, scadente și plătibile imediat și să procedeze la recuperarea tuturor și oricăror sume datorate de către debitor în baza prezentului contract de credit.

În cazul în care debitorul nu comunică în scris creditorului, în termenul de 30 de zile, neacceptarea modificării, se va considera că debitorul a acceptat tact respectiva modificare.

Cu privire la această clauză, așa cum s-a arătat cu ocazia analizei clauzei de la pct. 2.2 din contract, o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Or în contract nu este prevăzută nicio asemenea situație, modificarea nivelului dobânzilor fiind lăsată exclusiv la latitudinea băncii (creditorul își rezervă dreptul de a modifica dobânda, comisioanele și anexele aplicabile, în funcție de evoluția pieței financiare și de politica proprie de creditare).

Totodată, deși s-a stabilit că dobânda este variabilă, banca și-a rezervat dreptul de a aprecia dacă dorește sau nu să modifice dobânda, comisioanele și anexele, respectiv dacă dorește să crească, să scadă sau să mențină nivelul dobânzii sau comisioanelor, fiind efectiv în prezența unei condiții pur potestative.

De asemenea, nu există niciun criteriu obiectiv de stabilire a modului în care vor influența unele situații costul creditului pentru client, ci Banca va face o apreciere subiectivă cu privire la oportunitatea modificării dobânzii, cu privire la procentul cu care ar trebui să fie modificate dobânzile/comisioanele, cu privire la momentul de la care va opera modificarea nivelului acestora, precum și cu privire la direcția în care vor fi modificate, respectiv dacă vor scădea ori vor crește urmare a modificării criteriului „obiectiv” care poate să constea inclusiv în ceea ce banca numește generic „politica proprie de creditare”.

Aceste clauze denotă un dezechilibru semnificativ între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, acordând băncii un drept discreționar de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit.

Pentru motivele arătate mai sus, instanța constată că dispozițiile Cap. 2 pct. 2.10, numai secțiunile care stabilesc posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda/comisioanele, din Contractul de credit 100000082907/26.08.2008,numai secțiunile care stabilesc posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda/comisioanele, au caracter abuziv.

Cu privire la efectele declarării caracterului abuziv al clauzelor contractuale, deși Legea 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, practic regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin Hotărârea nr. ...., D.

Espanol de Crédito vs Joaquín Calderón Camino, Curtea a considerat că articolul 6 alineatul (l) din Directiva 93/ 13/CEE, care prevede că, clauzele abuzive existente într-un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor „nu creează obligații pentru consumator”, constituie o dispoziție imperativă care, având în vedere poziția de inferioritate a uneia dintre părțile contractului, încearcă să înlocuiască echilibrul formal stabilit de acesta între drepturile și obligațiile părților cu un echilibru real care să poată restabili egalitatea între acestea.

Contractul existent între părți trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Chiar dacă este vorba despre un contract cu executare succesivă, nu va opera excepția de la principiul restitutio în integrum în cazul anulării unui asemenea act, întrucât această excepție care consacră menținerea până la data anulării a efectelor produse de un contract cu executare succesivă nu vizează contractele de credit, ci contractele în cazul cărora există imposibilitatea obiectivă de restabilire a situației anterioare (ex. contractele de locațiune), tocmai această imposibilitate justificând excepția, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor încasate în baza clauzelor declarate abuzive, acestea devenind plăți nedatorate ca urmare a anulării clauzelor în baza cărora au fost percepute, instanța va obliga pârâtele să restituie reclamantului sumele de bani percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv (pârâta H.

Y.

F.

S.A. pentru sumele percepute după data încheierii contractului de cesiune de creanță), neputându-se aprecia că o astfel de cerere s-a prescris, astfel cum a invocat pârâta H.

Y.

F.

S.A., căci termenul de prescripție curge, conform art. 2523 Cod civ., de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, or în speță dreptul de a cere restituirea sumelor încasate în baza clauzelor declarate abuzive se naște după constatarea caracterului abuziv al acestora.

Cu privire la plata dobânzii legale penalizatoare de la data achitării fiecărei sume, instanța amintește că repararea integrală a prejudiciului presupune atât recuperarea pierderii efectiv suferite (damnum emergens), cât și a beneficiului nerealizat (lucrum cessans).

În speță, pierderea efectiv suferită este reprezentată de sumele de bani achitate efectiv de către împrumutat în temeiul clauzelor abuzive, în vreme ce beneficiul nerealizat constă în sporul patrimonial pe care l-ar fi obținut reclamantul prin folosirea sumelor de bani reprezentând comisionul de risc, pe care le-au achitat în mod nejustificat pârâtei.

Or, acest beneficiu poate fi evaluat la nivelul dobânzii legale, astfel că se justifică obligarea băncii la plata dobânzii legale începând cu data producerii prejudiciului (care este data achitării sumelor în discuție) și până la data când acestea vor fi restituite efectiv împrumutatului.

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâtele să achite reclamantului dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

Cu privire la cererea de obligarea a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 452 Cod proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Văzând aceste dispoziții legale și ținând cont de faptul că reclamantul nu a depus la dosar dovada efectuării unor cheltuieli de judecată până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, care au avut loc la data de 06.12.2024, deși sarcina probei îi incumba, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de intimata H. Y. F. S.R.L., ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.

Z.

C. (cu domiciliul procesual ales în ..... ....., CNP ....), în contradictoriu cu pârâtele M.

O.

A.

S.A. (actuală I.

O.

A.

S.R.L. – cu sediul procesual ales în ..... ..... ... ...

W.

V. ....... ....... ....... .......) și H.

Y.

F.

S.R.L. (cu sediul procesual ales în ..... ..... ... ...

W.

V. ....... ....... ..... ..... 2)

Constată caracterul abuziv și, pe cale de consecință nulitatea absolută, a următoarelor clauze contractuale din cuprinsul Contractului de credit bancar nr. 100000082907/26.08.2008:

-Cap. 2 punctele 2.2 și 2.10, numai secțiunile care stabilesc posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda

-Cap. 2 punctul 2.4 privind comisionul de acordare

-Cap. 2 punctul 2.6 privind dobânda penalizatoare

Obligă intimatele să restituie reclamantului sumele încasate în baza clauzelor abuzive astfel constatate, precum și să plătească dobândă legală aferentă acestor sume, calculată de la data plății lor de către reclamant și până la data restituirii sumelor astfel percepute.

Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, astăzi, 30.01.2025.