Hotărâre nr. 1590 din 14.03.2024

Dosar nr. ####/299/2022

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI

SECŢIA I CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. ####/2024

Şedinţa publică de la 14.03.2024

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ###### ######## ######

GREFIER: ######## ####### ######

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ##### ###### şi pe pârât ######### ####, având ca obiect acţiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 31.01.2024, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 23.02.2022, reclamantul ##### ###### a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul #### #########, următoarele: 1.

Să se constate încălcarea dreptului său la imagine, onoare, demnitate si viața privata de către paratul #### #########, ca urmare a unei campanii de defăimare si denigrare, realizata de către acesta pe site-ul www.facebook.com ; 2.

Să se dispună încetarea vătămării prin obligarea paratului la înlăturarea tuturor articolelor, comentariilor si fotografiilor, care conțin imagini cu reclamantul și care au fost publicate pe www.facebook.com , care aduc atingere onoarei, demnității și imaginii reclamantului; 3.

Obligarea paratului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul de imagine, adus prin lezarea dreptului la onoare reputație si imagine; 4.

Obligarea paratului la publicarea hotărârii instanței intr-un ziar de mare circulație pe cheltuiala sa; 5.

Obligararea paratului la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea prezentei cauze,

În motivare, în esență, reclamantul a precizat că în perioada octombrie 2021 – februarie 2022 pârâtul a inițiat și susținut o companie denigratoare la adresa sa, prin intermediul platformelor online.

Prin postările sale, s-a apreciat că pârâtul #### #########, a făcut afirmații și acuzații calomnioase, defăimătoare si amenințări dure, fără nici un suport real, cu scopul de a îl denigra in mod public.

S-a mai indicat că, toate aceste afirmații calomnioase si defăimătoare ale paratului aduc atingere prestigiului profesional al reclamantului, și îi creează acestuia un real prejudiciu moral.

Datorită numeroaselor afirmații calomnioase ale paratului, a fost creat un curent de opinie defăimător, prin manipularea în acest fel a opiniei publice, care rămâne cu impresia falsă ca reclamantul ar fi înfăptuit toate faptele de care este acuzat pe nedrept.

S-a mai învederat că reclamantul ##### ###### își desfășoară in prezent activitatea in cadrul Operei Naționale București, ocupând funcția de Director #######.

Toate afirmațiile pârâtului #### ######### sunt simple supoziții, fără nici un suport real, făcute doar cu scopul de a denigra si defăima reclamantul, in fata opiniei publice.

În concret, în final, reclamantul a indicat punctual articolele criticate și a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, având în vedere și standardul Curții Europene a Drepturilor Omului în materia libertății de exprimare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1357 și urm. C.civ, art. 72, 73 și art. 253 C.civ.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba testimonială cu 3 martori și interogatoriul pârâtului.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 240 lei, conform dovezii de la fila 48 din dosar.

La data de 26.04.2022 pârâtul a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului registratură, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat de către pârât că deține funcția de președinte al Asociației Vocea Culturii, că a obținut titlul de doctor în muzică al Universității Naționale de ###### din București, și că activează ca artist instrumentist al Filarmonicii „###### ######” din București, decorat cu Ordinul „Meritul Cultural în grad de #### ######", de către Administrația Prezidențială, bursier al ######### ##### Stiftung și membru al Partidului Social ########, Filiala Sectorului 1, din 2016 și până în prezent.

Pârâtul a mai precizat că, în mediul virtual, desfășoară activități politice, de promovare artistică și de socializare, și că se implică in semnalarea diverselor situații apărute in mediul artistic si social, în această categorie fiind incluse și articolele postate pe Facebook, criticate de către reclamant in cuprinsul cererii de chemare in judecata.

În continuare, pârâtul a precizat că reclamantul nu l-a contactat pentru a-i solicita să înlăture materialele postate și nici nu i-a comunicat că postările ar conține informații/afirmații/întrebări neconforme cu realitatea.

Totodată, acesta a indicat că după ce a primit cererea de chemare în judecată a eliminat toate materialele și l-a contactat pe reclamant, pentru a-și cere scuze.

Pârâtul a mai arătat că, reclamantul are calitatea de funcționar public de conducere, motiv pentru care legea, în speță Codul administrativ, îi impune o serie de obligații, precum și faptul că el, în mediul virtual, a adresat doar întrebări sau a prezentat informații/fotografii.

În final, pârâtul a subliniat că sunt aplicabile prevederile art. 10 #### și că el doar a prezentat un adevăr, care circulă în mediul artistic bucureștean de mulți ani, propunându-și să prezinte publicului interesat contrastul dintre PR-ul public al reclamantului și partea de adevăr cunoscută în mediul artistic.

S-a mai indicat de către pârât că reclamantul a relatat într-un interviu acordat lui ###### ######, un reprezentant al trustului „Gândul", pe 2 aprilie 2022 următoarele: colegii îl contestă, „din cauza alegerilor pe care le-a făcut în trecut", iar această reacție negativă a muzicienilor contestatari s-a amplificat după ce a fost numit manager general interimar al Operei Naționale din București.

Acuzația reclamantului, precum că postările pârâtului au creat „un curent de opinie defăimător", poate fi considerată nefondată, dacă nu bizară, atâta timp cât adevărurile muzicienilor contestatari circulă prin spațiul public românesc de mulți ani și, deocamdată, nu au fost dezmințite de vreo autoritate a statului român.

În ceea ce privește afirmațiile privitoare la ”evaziunea fiscala” pârâtul a precizat că, in trecut, a participat la câteva concerte organizate de către Orchestra Simfonica București ocazie cu care nu i-a fost prezentat spre semnare niciun contract sau alt document pe care sa-l semnez pentru remunerația încasată, din acest considerent aprecierile îndreptându-se înspre acte de evaziune fiscala.

Referitor la legăturile cu Orchestra Simfonică București, pârâtul a precizat că el făcea referire la anii când reclamantul colabora frecvent cu acest ansamblu privat, iar acest adevăr rezultă inclusiv din C.V-ul lui ##### ######, încărcat pe site-urile sale de promovare, nu doar din relatările muzicienilor români care îl contestă.

În ceea ce privește sintagmele utilizate în spațiul public virtual, cu privire la ,,actul artistic” desfășurat de către Orchestra Simfonica București la Therme, reprezintă o modalitate a pârâtului de a protesta față de degradarea imaginii profesiei de muzician profesionist, prin proiectele „culturale” în costume de baie ale Orchestrei Simfonice București sau prin plata la negru a artiștilor.

Cu privire la concertul de la Therme, s-a indicat că imaginile audio-video prezentate pot genera confuzie, din cauza luminilor, gesturilor energice și particularităților fizice similare cu ale reclamantului, precum înălțime redusă, bărbă tip „cioc", păr legat la ceafă, în „coadă", manșete mult ieșite din frac.

Pârâtul a mai solicitat instanței să aibă în vedere că postările au fost făcute publice pe un grup închis, diseminarea informației fiind redusă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 – art. 208 C.pr.civ.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a probei cu interogatoriul reclamantului.

La data de 19.01.2023 reclamantul a depus precizări la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului registratură, prin care a precizat că au fost înlăturate postările de pe Facebook, motiv pentru care a rămas fără obiect cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.

Prin Încheierea din data de 07.02.2023 instanța a încuviințat probatoriul solicitat de către părți, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul încheierii de ședință.

La data de 19.12.2023 pârâtul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, apreciindu-se că pârâtul a acționat în limitele prescrise de art. 10 ####.

La data de 25.01.2024 reclamantul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele considerente:

În fapt, instanța reține că pârâtul a publicat pe un grup de Facebook intitulat Federația Muzicienilor din #######, grup ce este public și are peste 600 de membri, conform înscrisurilor depuse la dosar, o serie de articole.

În ceea ce privește primul articol din 12.12.2021( f. 20) pârâtul a solicitat demiterea reclamantului din calitatea sa de director al Operei Naționale București, pentru grave prejudicii de imagine aduse instituției.

Pârâtul a făcut pus următoarea întrebare retorică: Așa se manifestă arta în viziunea directorului ONB, ##### ######?

În lenjerie intimă?.

Totodată, pârâtul a solicitat verificări cu privire la activitatea economică a ONG-ului Orchestra Simfonică București, semnând în finalul mesajului ,,Cu dezgust, #### #########”.

A doua postare reclamată a fost publicată de pârât tot în data de 12.12.2021( f. 22), acesta menționând următoarele: ,,##### ###### și Orchestra Simfonică București sunteți o rușine pentru mediul artistic românesc!

Mi-e milă de voi fripturiștilor!”

A treia postare reclamată a fost publicată de pârât la data de 10.12.2021( f. 23), iar pârâtul a făcut următoarele afirmații: ,,Sunteți penibil, domnule ministru, atunci când îl promovați pe micuțul #####, primul dirijor care a condus o adunare simfonică în chiloți, la Therme și care este cunoscut în mediul muzical ca un practician al evaziunii fiscale; Dirijorul chiloțel va fi promovat și la Ateneul #####, peste câteva zile”

A patra postare a pârâtului datează tot din 10.12.2021( f. 25) și cuprinde afirmații de genul: ,, Doi giganți ai scenei românești ##### și Prunner, se vor prezenta în fața publicului meloman mari; Regret însă că nu voi participa la acest concert, fiindcă sunt superstițios; P.S.

Ați observat cât a ajuns să valoreze un parteneriat cu Ateneul #####: 9.500 euro...”

A cincea postare a pârâtului din 14.10.2021( f. 27) conține următoarele întrebări retorice și afirmații: ,, ...cum ați reușit să depășiți penibilul situației și să acceptați invitația managerului interimar de a susține concerte la ONB, acesta fiind cunoscut și ca primul dirijor român care a acceptat să conducă o orchestră în lenjerie intimă la Therme?

Nu vă deranjează că un astfel de tânăr manager a ajuns să conducă, chiar și temporar, Opera Națională București?; Confrații de la ONB se simt reprezentați de acest tânăr manager, acuzat de colegii săi că a practicat evaziunea fiscală?...din cauza antecedentelor tale imorale și ilegale din mediul artistic nu onorezi instituția publică pe care, în mod bizar, o conduci!

În cea de-a șasea postare( f. 29) din 25.03.2022 pârâtul face aceleași afirmații legate de presupusele activități ilegale ale reclamantului, denumindu-l evazionist, făcându-se referire la faptul că reclamantul ar fi stimulat munca la negru.

În ultimele 2 postări din 03.02.2022 pârâtul face același tip de afirmații, ca cele prezentate mai sus( f. 31-34).

Întrucât reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanța este ținută să analizeze dacă, în speță, sunt întrunite condițiile cerute de lege în acest scop, atât prin raportare la prevederile din dreptul intern, cât şi la principiile statuate în jurisprudența Curţii Europene de Justiție a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la viaţă privată şi la libertatea de exprimare.

Conform art. 21 din Constituţia României, dispoziţiile constituționale privind drepturile şi libertățile cetățenilor trebuie să fie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care ####### este parte, iar în cazul existenţei unor neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care ####### este parte, şi legile interne, se vor aplica cu prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ratificată prin Legea nr. 30/1994), instanţa reţine următoarele: Potrivit articolului anterior menţionat, „1.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2.

Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

Astfel, instanţa apreciază că aducerea la cunoştinţa publicului a unor informaţii (false sau adevărate) referitoare la o anumită persoană atrage incidenţa art. 8, având în vedere că dreptul la reputaţie este o componentă a dreptului la viaţă privată, astfel cum rezultă din jurisprudenţa #### (cauza Abeberry c.

Franţei, cauza Leempoel & S.A.

ED Ciné Revue c.

Belgiei, nr. 64772/01).

Instanţa reţine că reclamantul a criticat afirmaţiile referitoare la pretinsa săvârşire a unor fapte cu caracter penal, de evaziune fiscală, precum și punerea la îndoială a competenței sale profesionale și cele referitoare la participarea la un concert privat la Therme, afirmaţii care sunt de natură a-i afecta reputaţia.

Prin urmare, instanţa apreciază că art. 8 din Convenţie este aplicabil în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanţa reţine următoarele: ########## de exprimare este garantată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.”

De asemenea, art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare ceea ce implică dreptul de a nu fi îngrădit în opiniile sale şi dreptul de a primi şi răspândi informații pe orice cale, fără luarea în considerare a frontierelor statale.

Totodată, Pactul Internaţional privitor la Drepturile Civile şi Politice, în paragraful 1 al articolului 19 prevede că nimeni nu poate fi îngrădit în opiniile sale, iar paragraful 2 al aceluiași articol dispune că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare care cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informații şi idei de orice fel, fără luarea în considerare a frontierelor statale, sub formă orală, scrisă, imprimată sau artistică, prin orice mijloace la alegerea sa.

Astfel, instanţa constată că afirmațiile pârâtului realizate prin intermediul unor postări scrise pe un grup de Facebook, se subsumează libertăţii sale de a transmite informaţii şi dreptului publicului de a primi astfel de informaţii, deci libertăţii de informare, care este o componentă a libertăţii de exprimare.

Prin urmare, instanţa apreciază că şi art. 10 din Convenţie este aplicabil în prezenta cauză.

La nivel infraconstituţional, art. 70 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prevede: „(1) Orice persoană are dreptul la liberă exprimare. (2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75”.

Potrivit art. 58 alin. 1 din Codul civil: „Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritatea fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege”.

Conform art. 71 din Codul civil: „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală, de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 (...).”

Potrivit art. 72 din Codul civil: „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) #### interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.

De asemenea, la art. 73 din Codul civil se prevede: „(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile”.

Conform art. 75 din Codul civil: „(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care ####### este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care ####### este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune”.

Pe de altă parte, art. 252 din Codul civil prevede că „orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”.

În continuare, la art. 253 din Codul civil se arată: „(1) ######## fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei: a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. (2) Prin excepţie de la alin. 1, în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. 1 lit. b) şi c). (3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat. (4) ######## prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. (...)”

Conform art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Prin urmare, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

Potrivit art. 30 din Constituţia României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor şi libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Cu toate acestea, se prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

Atât art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât şi paragraful 3 al art. 19 al Pactului stabilesc că exercițiul dreptului la liberă exprimare trebuie făcut în anumite limite, mai ales atunci când acesta intră în conflict cu alte interese individuale sau colective.

Astfel, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Convenție „exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri şi responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparțialitatea puterii judecătorești”.

În același sens, paragraful 3 al art. 19 din Pact dispune că exercițiul acestui drept comportă îndatoriri deosebite şi responsabilități speciale, ceea ce înseamnă că acesta poate fi supus unor restricții care trebuie să fie expres prevăzute de lege, restricții care au ca scop respectarea drepturilor şi reputației altor persoane sau sunt necesare pentru salvgardarea siguranței naționale, a ordinii publice, a sănătății sau a moralei publice.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în nenumărate rânduri că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile principale ale progresului acesteia şi ale împlinirii fiecărei persoane (cauza ###### c. #######).

De asemenea, Curtea a arătat că pluralismul ideilor este fundamentul societății moderne europene, motiv pentru care art. 10 protejează nu numai ideile neutre şi informațiile brute, ci şi acele idei şi informații care șochează, neliniștesc sau ofensează populația sau o parte a acesteia (cauza Handyside c. ##### Britanie).

Pe de altă parte, în ceea ce privește art. 8 din Convenție, statului îi revine obligația de a menține un echilibru just între obligatiile sale pozitive şi asigurarea libertății de exprimare.

Printre altele, statului îi revine obligația pozitivă de a sancționa persoanele ce încalcă dreptul la reputație al altora, pentru o protecție corespunzătoare a acestui drept, atunci când „afirmațiile în cauză depășesc limitele criticilor acceptabile în temeiul art. 10 din Convenție” (cauza ####### c.

României).

În acest sens, se reţine că „art. 8 are drept obiect principal apărarea individului de ingerințele arbitrare ale puterilor publice, nelimitându-se la a pretinde statului să se abțină de la asemenea ingerințe; acestui angajament negativ i se pot alătura obligațiile pozitive (...).

Granița dintre obligațiile pozitive şi negative ale statului potrivit art. 8 nu se pretează la o definiție precisă ; principiile aplicabile sunt totuși comparabile.

Mai precis, în cele două cazuri, trebuie luată în calcul păstrarea echilibrului just dintre interesul general şi interesele individului, statul beneficiind oricum de o marjă de apreciere” (cauza ####### c.

Austriei).

Instanța reţine că, în jurisprudența sa (cauza Lingens c. #######), Curtea face o distincție importantă referitoare la afirmațiile unei persoane, calificându-le în două categorii: afirmații factuale şi judecăți de valoare.

Astfel, cele din prima categorie vizează afirmarea unor fapte determinate, caz în care autorului lor i se poate pretinde să demonstreze adevărul acestora, în timp ce judecățile de valoare privesc exprimarea opiniei unei persoane asupra calităților profesionale, morale şi personale ale altuia.

Prin urmare, în măsura în care o persoană exprimă o judecată de valoare, acesteia nu i se poate impune să facă proba verității celor afirmate, Curtea apreciind că o astfel de obligație este imposibilă şi de natură a împiedica persoanele să îşi afirme opiniile despre alții.

Cu toate acestea, nici judecățile de valoare lipsite de orice baza factuală nu sunt protejate de art. 10, Curtea statuând că „nu se poate admite că, în principiu, o judecată de valoare poate fi considerată astfel, decât dacă este însoţită de fapte pe care să se sprijine.

Necesitatea unei legături între judecată de valoare şi faptele care o sprijină poate varia de la un caz la altul în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz” (cauza Feldek c. Slovaciei).

Prin urmare, dacă drepturile unei persoane sunt lezate atât prin afirmații care ar putea fi calificate ca fiind judecați de valoare, cât şi prin imputarea unor fapte determinate, Curtea va lua în considerare tipul de afirmație care a lezat cel mai important drepturile respective, calificând în funcție de aceasta afirmația litigioasă în ansamblul ei (cauza Dichand şi alții c. #######).

Cu titlu prealabil, instanța subliniază faptul că reclamantul are calitatea de director în cadrul Operei Naționale, poziție de conducere în care a fost numit, astfel că, față de funcția publică deținută, critica cu privire la persoana acestuia poate fi una mai largă, spre deosebire de critica adresată unei persoane private.

Mai mult, în analiza speței, instanța va avea în vedere și faptul că afirmațiile pârâtului au fost propagate într-un grup de Facebook, în mod scris, fiind atașate și poze postărilor publicate de acesta.

De asemenea, instanța ia în considerare și faptul că, grupul de Facebook unde au fost diseminate informațiile este un grup cu caracter profesional ce reunește, conform denumirii acestuia muzicienii din #######

În concret, față de conținutul articolelor postate de pârât, instanța reține că afirmațiile acestuia se subsumează judecăților de valoare, acesta neputând fi obligat să facă proba verității celor afirmate.

Cu toate acestea, instanța reține că pârâtul nu a furnizat nicio minimă bază factuală pentru afirmațiile sale, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform răspunsului la interogatoriu de la fila 121 pârâtul a solicitat să fie tratat ca un avertizor de integritate.

Cu privire la acest aspect, instanța reține că avertizorul de integritate este persoana care sesizează cu bună-credință încălcări ale legii, ale deontologiei profesionale sau ale principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței, și care este încadrată în autorități publice, instituții publice, companii naționale.

În ceea ce privește invocarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, instanța reține că această lege a intrat în vigoare ulterior comiterii presupusei fapte ilicite a pârâtului ce a constat în publicarea unor articole în cadrul unui grup de Facebook, motiv pentru care dispozițiile legii nu sunt incidente.

Instanța subliniază că nu există o relație de muncă între reclamant și pârât, pârâtul desfășurându-și activitatea în cadrul unei alte instituții publice.

De asemenea, pârâtul nu a încercat să facă demersuri mai întâi pe lângă superiorul său ori pe lângă altă autoritate sau instanță competentă, înainte de publicarea articolelor, având în vedere că divulgarea către public ar trebui să fie avută în vedere doar în ultimă instanță,

În concluzie, instanța reține că pârâtul nu a acționat în calitate de avertizor de integritate.

În ceea ce privește susținerea pârâtului în sensul în care ar fi acționat în calitate de om politic, având în vedere că este membru al Partidului Social ######## și președinte al Asociației Vocea Culturii instanța o apreciază ca nefiind veridică, având în vedere că afirmațiile au fost postate de pe contul personal al pârâtului, acestea nefiind eventual aduse la cunoștința publicului în cadrul unei discuții mai largi, legate de ideologia politică promovată de pârât, iar afirmațiile aduse la cunoștința publicului fac referire strictă persoana reclamantului, pe lângă alte persoane vizate de postările pârâtului.

O anumită antagonie între părți poate fi explicată prin faptul că, din cuprinsul articolelor postate reiese faptul că reclamantul a fost numit în calitate de director al Operei Naționale București de către un ministru din cadrul unui alt partid politic, respectiv din cadrul Partidului Național Liberal.

În final, instanța apreciază că și în cadrul unor declarații politice partea are obligația de a acționa cu bună-credință în momentul propagării în public a anumitor informații prezentate ca fiind veridice.

În concret, susținerile pârâtului în sensul că reclamantul ar fi dirijat un concert la Therme sunt neadevărate, aspect recunoscut și de către pârât în cadrul răspunsului la interogatoriu, când acesta a precizat că, odată cu introducerea cererii de chemare în judecată a aflat de faptul că nu reclamantul a dirijat respectivul concert.

Faptul că nu reclamantul a dirijat concertul de la Therme este susținut și prin declarația martorei ###### ##### ######, care a participat la respectivul eveniment privat, în calitate de violonistă.

Simpla asemănare fizică între cele două persoane, asemănarea cu privire la care pârâtul a precizat că a fost indus în eroare, nu este suficientă, în opinia instanței, pentru a se concluziona în sensul că acesta ar fi acționat cu bună credință.

Mai mult, chiar dacă reclamantul a colaborat cu Orchestra Simfonică București, acest fapt nu ar trebui, prin el însuși, să conducă pârâtul la concluzia că reclamantul este cel care a dirjiat concertul de la Therme, în lipsa unei minime informări cu privire la acest aspect.

Această documentare/informare nu este o cerință excesivă, din perspectiva instanței, din moment ce pârâtul se erijează înytr-un om politic cu activitate în domeniul muzical, poziție din care ar trebui, în mod rezonabil, să aibă cunoștințe în cadrul profesiei în care activează.

Instanța apreciază că înainte de a face asemenea afirmații publice cu privire la faptul că reclamantul ar fi dirijat un concert în ,,chiloți”, afirmație pe care pârâtul o aduce la cunoștința publicului în majoritatea articolelor ce fac obiectul prezentului litigiu, buna-credință ar fi trebuit să îl determine pe acesta să facă minime cercetări cu privire la veridicitatea informației, având în vedere că la respectivul concert privat au participat mai multe persoane din mediul artistic.

În concert, referitor la susținerile pârâtului conform cărora reclamantul ar fi practicat evaziunea fiscală și ar fi încurajat-o, instanța reține că nu există niciun început de dovadă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea pârâtului.

Mai mult, în răspunsul la interogatoriu, acesta a precizat că reclamantul ar fi stimulat, tolerat și practicat evaziunea fiscală chiar sub ochii săi, dar nu a precizat mai multe detalii spațio-temporale cu privire la acest eveniment și nici nu a furnizat alte date instanței pentru a se putea concluziona că pârâtul ar fi acționat cu bună-credință sub acest aspect.

De asemenea, în cuprinsul articolelor pârâtul face mai multe afirmații cu privire la faptul că aceste aspecte sunt cunoscute în mediul artistic, precum și cu privire la faptul că fenomenul corupției ar fi prezent în mai multe instituții din domeniul cultural, fără însă a prezenta minime elemente verificabile în acest sens.

Totodată, instanța mai subliniază că pârâtul a dat de înțeles că ar fi fost prezent la anumite spectacole în cadrul cărora nu ar fi semnat vreun contract de colaborare și că nu i s-au prezentat acte pentru banii primiți, fapt ce s-ar subsuma în mod colocvial primirii unei plăți ,,la negru”, ceea ce ar însemna că însăși pârâtul ar putea fi autorul unei fapte de evaziune fiscală.

Cu toate acestea, pârâtul nu a furnizat mai multe informații instanței de judecată, deși a fost întrebat, în mod expres, în cadrul interogatoriului.

În ceea ce privește criticile referitoare la pregătirea profesională a reclamantului, instanța reține că pârâtul a făcut această distincție între dirijorul de cor și dirijorul de orchestră, distincție care, în opinia pârâtului, este relevantă, din perspectiva funcției deținută de reclamant.

Instanța arată că nu s-a probat că legislația în domeniu face o asemenea distincție între dirijorul de cor și dirijorul de orchestră, din perspectiva activităților profesionale pe care le poate întreprinde o persoană.

Cu toate acestea, având în vedere că reclamantul deține o funcție publică de conducere în cadrul unei instituții de prestigiu cultural la nivel național, respectiv Opera Națională București, având în vedere și activitățile profesionale ale reclamantului, astfel cum acestea reies din înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că afirmațiile pârâtului din cuprinsul articolelor publicate cu privire la această distincție se înscriu în limitele libertății de exprimare.

În concret, instanța arată că afirmațiile pârâtului sunt de interes public, vizând anumite atribute sau calificări profesionale pe care ar trebui să le dețină un dirijor de cor sau un dirijor de orchestră, prin raportare la activitățile artistice pe care o persoană le poate exercita.

Conform jurisprudenței #### dreptul la reputație privește și reputația profesională, dar în prezenta speță nu a existat vreo repercusiune cu privire la viața profesională a reclamantului, sub acest aspect, acesta deținând în continuare același post de conducere, astfel cum reiese din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză.

De asemenea, din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză nu reiese că s-ar fi creat un curent de opinie în cadrul profesiei defavorabil reclamantului.

Prin urmare, având în vedere că prezumția de bună-credință prevăzută de art. 14 alin. 2 şi art. 75 alin. 2 C.civ. a fost răsturnată cu privire la primele două fapte reclamante, instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada existenței a două fapte ilicite în sarcina pârâtului, acestea depășind limitele libertății de exprimare pentru motivele anterior expuse, fiind încălcat dreptul la imagine, onorare și demnitate al reclamantului.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv şi trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Dificultatea constă, însă, în evaluarea bănească a prejudiciului, mai ales în lipsa unor minime criterii legale şi în contextul unei jurisprudenţe extrem de variate.

Cu toate acestea, prejudiciul moral nu ar putea fi lă### ########### judecătorul fiind obligat să soluţioneze pricina, sub sancţiunea denegării de dreptate.

De asemenea, în materia sancționării faptelor vătămătoare la adresa imaginii și prestigiului profesional al persoanei, nu se poate aștepta de la reclamant să producă probe concrete în evaluarea prejudiciului, acestuia revenindu-i doar sarcina de a cuantifica în mod ipotetic acest prejudiciu.

De aceea, instanţa va ţine seama de circumstanţele concrete ale speţei, apreciind că afirmaţiile analizate au un potențial vătămător pentru reclamant, în condițiile în care îi pun sub semnul întrebării probitatea pe plan profesional, integritatea morală și profesională, împrejurare de natură să determine repercusiuni grave pentru acesta, date fiind şi funcția de conducere deținută.

În ceea ce priveşte vinovăţia, potrivit art.1357 alin. (2) C.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, iar din ansamblul materialului probator, instanța reține că pârâtul a acționat din culpă.

Instanţa constată că şi cea din urmă cerinţă a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acţiunea cauzatoare, în speţă faptele ilicite săvârşite de către pârât.

Pentru toate motivele de mai sus, instanța va constata încălcarea dreptului la imagine, onorare, demnitate și viață privată al reclamantului de către pârât, prin postările publicate de pârât pe Facebook și va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.000 lei cu titlu de daune morale.

Referitor la solicitarea reclamantului de a se publica hotărârea într-un ziar de largă răspândire, instanța constată că nu se justifică o astfel de sancțiune, neexistând niciun folos practic în publicarea hotărârii într-un ziar de mare triaj, având în vedere că publicul nu este același cu cel care a luat la cunoștință de comportamentul în afara legii prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

Astfel, instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cauză, instanța reține următoarele considerente.

Conform art. 451 alin. (1) C.pr.civ., „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.”.####. (2) al aceluiaşi articol prevede că “instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seamă şi de circumstanțele cauzei.

Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”

Totodată, potrivit art. 452 C.pr.civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin. (1) C.pr.civ.., „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

De asemenea, instanța mai reține și aplicabilitatea prevederilor art. 453 alin. (2) C.pr.civ.: „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. #### este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocațial în cuantum de 3.570 lei, precum și la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 240 lei.

Instanța arată că prezenta cerere va fi admisă în parte, astfel că pârâtul este în culpă procesuală, cu privire la capetele de cerere ce vor fi admise.

Astfel, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, respectiv la plata sumei de 220 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru( primul capăt de cerere va fi admis, cel de-al doilea a rămas fără obiect după introducerea cererii, iar cel de-al treilea capăt de cerere va fi admis, taxa pentru acesta fiind una fixă ce se cuvine reclamantului; cel de-al patrulea capăt de cerere va fi respins, reclamantul nefiind îndrituit la recuperarea taxei judiciare) și 2.500 lei, cu titlu de onorariu avocațial, ambele fiind acordare proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește solicitarea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, instanța reține că pârâtul a solicitat acordarea onorariului avocațial în cuantum total de 7.952,82 lei.

Conform art. 451 C.pr.civ. instanța arată că poate să reducă onorariul avocaţial atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând cont şi de circumstanţele cauzei.

#### de modul de formulare a textului legal, sunt criterii legale pentru exercitarea atribuţiei reducerii motivate a onorariului avocaţial: valoarea cauzei si munca desfăşurată de avocat, complexitatea cauzei fiind un subcriteriu component al muncii.

Totodată, este de reţinut şi practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia, partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil(cauzele ###### împotriva României, ###### împotriva României ##### si alţii României).

În acelaşi sens este de menţionat si decizia Curţii Constituţionale nr. 401/2005 prin care s-a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

#### de dispoziţiile anterior menţionate, instanţa apreciază că onorariul avocaţial stabilit pentru reprezentarea juridică a pârâtului, deşi are un caracter cert, nu îndeplineşte condiţiile de a fi necesar şi rezonabil.

În acest sens, instanţa reţine că valoarea de 7.952,82 lei este mult prea mare în raport de volumul de muncă efectiv depus de avocat pentru asistarea şi reprezentarea pârâtului în cauză, având în vedere că pârâtul a avut alt apărător inițial, apărător ce a depus întâmpinarea la dosarul cauzei.

Motivat de aceste considerente, având în vedere şi interesele legitime ale ambelor părţi, (care, pentru a păstra un just echilibru, conferă posibilitatea oricărei părţi de a angaja un avocat pentru a-l reprezenta în proces și posibilitatea de a-și recupera onorariul avansat în acest scop, cu condiția de a nu transforma acest onorariu într-o sarcină disproporționată pentru cealaltă parte, pornind de la principiul că orice sumă stabilită cu acest titlu va fi, în final, în sarcina părţii care pierde procesul, altfel, scopul legitim pentru care legea conferă părţilor litigante această posibilitate ar fi denaturat.), instanţa va reduce onorariul până la concurența sumei de 4.000 lei.

În final, față de soluția ce se va da prezentei cauze, având în vedere că în mare parte culpa procesuală aparține pârâtului, dar luând și în considerare soluția de admitere în parte a cererii, instanța va obliga reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, respectiv la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de onorariu avocațial redus și acordat proporțional cu admiterea cererii.

În concluzie, instanța va compensa cheltuielile de judecată al părților și va obliga, în final, pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE,

Admite în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamant ##### ###### cu domiciliul în sector 2, Bucureşti, B-dul Lacul ###, nr. 1-3, ### ######, ap. cam.28 şi pe pârât ######### #### cu domiciliul în sector 3, Bucureşti, aleasă #### ####### ####### ### ###, ### #, astfel cum a fost precizată.

######## încălcarea dreptului la imagine, onorare, demnitate și viață privată al reclamantului de către pârât, prin postările publicate de pârât pe Facebook.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.000 lei cu titlu de daune morale.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.03.2024.