ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI · .

Hotărâre nr. 7169 din 28.09.2023

Instanță
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Dosar
.
Obiect
Obiectul cauzei – plângere contravențională Referatul cauzei – instanța a admis plângerea contravențională formulată de petentă împotriva procesului-verbal de cconstatare a contravenției. Diferendul dintre părți vizează modalitatea de interpretare a disp.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Dosar nr. #####/299/2023

#######

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI

SECŢIA a II-a CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. #########

Şedinţa publică din data de 28.09.2023

Instanţa constituita din:

Preşedinte – ####### (####) ########-#########

Grefier – ######### ########

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ şi fiscal privind pe petentul ########## #### SA în contradictoriu cu intimatul AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA BUCURESTI ILFOV, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie-##### ANPC NR. ##########.04.2023.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, în ordinea listei de şedinţă şi în intervalul orar stabilit, se prezintă pentru petent consilier juridic ### ##### #### #####, ce depune delegație la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

La interpelarea instanței, petentul arată că instanța e competentă sub toate aspecte să soluționeze prezenta cauză.

Instanţa, verificându-și din oficiu competența în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, față de locul săvârșirii presupusei fapte contravenționale din sectorul 1, București (sediul petentei din sectorul 1).

La interpelarea instanței, petentul solicită administrarea probei cu înscrisuri. ##### că nu a putut depune cazierul contravențional, deși a efectuat demersuri în acest sens.

Instanța apreciază că nu se mai impune depunerea cazierului petentului, întrucât a luat cunoștință de dosarele înregistrate cu privire la petent de pe portalul instanțelor și de pe site-ul rejust.ro.

În temeiul art. 258 C.pr.civ. raportat la art. 255 C.pr.civ., instanţa încuviinţează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile dosarului, considerând-o pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

La interpelarea instanței, petentul estimează durata cercetării cauzei la un termen de judecată.

În baza art.238 C. C.pr.civ. raportat la actele procesuale din dosar, instanţa stabileşte ca soluţionarea cauzei să se efectueze la un termen de judecată.

În conformitate cu art. 394 C.pr.civ, instanța se socotește lămurită sub toate aspectele și dă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, anularea măsurilor dispuse prin procesul-verbal contestat și suspendarea măsurii complementare. ##### că a fost sancționat conform art. 39 din O.U.G. nr. 52/2016, în urma reclamației domnului ##### ####, care a arătat că nu înțelege modalitatea de efectuare a calculelor, dar că și-a îndeplinit obligația de informare a clientului.

A reiterat aspectele din cererea de chemare în judecată și a susținut că rata dobânzii reiese din contract, marja băncii este fixă, iar indicele I.R.C.C. apare atât pe site-ul băncii, cât și la sediile acestea.

Mai mult, înainte de sesizarea intimatei, clientul nu a făcut vreo solicitare din informare și către bancă, iar din sesizare nu rezultă că ar fi reclamat și aspectele pentru care a fost sancționat.

La interpelarea instanței, arată că A.N.P.C. se poate sesiza și din oficiu, dar aici pare că sancțiunea a fost aplicată în urma reclamației domnului #####.

La interpelarea instanței, arată că nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin măsura complementară, cel puțin la data depunerii plângerii în prezentul dosar.

Cu cheltuieli constând în taxa judiciară de timbru.

În conformitate cu dispoziţiile art. 395 C.pr.civ., instanţa de judecată reţine cauza în vederea soluționării.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 11.05.2023, sub numărul de mai sus, petentul ########## #### SA în contradictoriu cu intimatul AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA BUCURESTI ILFOV a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal ##### #### ### ####### din 11.04.2023, solicitând în principal ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal, suspendarea măsurii complementare dispuse prin procesul-verbal contestat, conform art. 12 alin. (1) lit. d). din O.U.G. nr. 52/2016, anularea măsurilor contravenționale.

În motivarea cererii, a arătat petentul că a indicat domnului ##### #### cum a evoluat valoarea ratei lunare, explicându-i pe larg din ce este formată și cum sunt influențate componentele în funcție de evoluția I.R.C.C.

A arătat că partea de capital dintr-o rată lunară se determină pe baza valorii ratei lunare totale și a dobânzii calculate pentru scadența respectivă, formula de calcul fiind valoare capital = valoare totală rată – dobânda nominal calculată, fiind redată și modalitatea de calcul a ultimelor rate.

Cu toate acestea, în urma controlului realizat de inspectorii A.N.P.C., cu privire la reclamația nr. 788 din 06.01.2023, s-a reținut că petentul nu a informat consumatorul și cu privire la noua rată a dobânzii calculată prin raportare la procentul efectiv aplicat în vederea obținerii ratei, faptă ce încalcă disp. art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 52/2016 și sancționată conform art. 121 alin. (1) lit. c) din același act normativ.

Petentului i s-a aplicat sancțiunea complementară a transmiterii prin sms, în sensul indicării procentului de dobândă astfel cum a fost descris în procesul-verbal de contravenție, conform art. 121 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 52/2016, în termen de 15 zile calendaristice.

A solicitat suspendarea acesteia, având în vedere disp.

O.G. nr. 2/2001, cu toate că O.U.G. nr. 50/2010 și nr. 52/2016 prevăd că, în cazul în care procesul-verbal e contestat în instanță, nu se suspendă de drept executarea sancțiunilor complementare dispuse, ceea ce încalcă art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva prezumției de nevinovăție.

De asemenea, este necesar să se respecte un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele utilizate, cu privire la prezumția de legalitate a procesului-verbal.

În reclamația sa, clientul nu s-a plâns de faptul că nu a fost informat cu privire la noua rată a dobânzii, reclamația sa vizând alte aspecte, iar banca informează oricum pe site și la sediile unităților sale toți clienții cu privire la valorile actualizate ale indicilor de referință din formula de calcul a dobânzii, obligație legală prev. de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016.

Prin urmare, o dezvoltare tehnică a sistemului pentru a include în textul sms pentru un singur client care nici nu a reclamat acest aspect, o informație pe care banca o comunica prin alte canale este disproporționată în raport de efectele pe care le-ar produce la nivel de informare a clienților, în sensul că nu s-ar aduce un beneficiu suplimentar.

A invocat nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal, deoarece agenții constatatori au încălcat art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016, pentru că legislația prevede obligația de a fi informat consumatorul cu privire la cuantumul modificat al ratei lunare sau informații cu privire la numărul sau frecvența plăților, dar banca nu este obligată să transmită și noul procent de dobândă în urma modificării indicelui I.R.C.C.

A arătat că și-a îndeplinit obligația de informare, inclusiv cu privire la modificarea ratei dobânzii, iar clientul a arătat prin reclamația sa că este la curent cu toate actualizările indicelui .I.R.C.C și cu privire la efectul asupra procentului de dobândă.

Mai mult, a fost sancționat pentru o faptă ce nu a fost reclamată de domnul ##### ####

Astfel, a susținut că a fost sancționată pentru o faptă contravențională care nu există.

În drept, a invocat articolele la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată.

În dovedire, a atașat cererii înscrisuri (f. 8 și urm.).

A solicitat judecata în lipsă.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei (fila 52), conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la data de 18.07.2023, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale.

Pe fondul cauzei, a arătat că petentul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 52/2016 de a transmite noua valoare a dobânzii cu procentul efectiv aplicat în vederea obținerii ratei lunare, obligație asumată și prin art. 4.5 din contract.

Cu privire la proporționalitatea măsurii, a arătat că sancțiunea reprezintă un mijloc de reglare a reporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar măsurile aplicate corespund acestui scop, făcând referire și la cauza Hndyside împotriva ##### Britanii și la cauza ###### împotriva Elveției, disputate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat instanței să facă aplicarea art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă privind reducerea onorariului de avocat, față de munca depusă de acesta și de complexitatea cauzei.

În drept, intimata și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Codului de procedură civilă, ale O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 21/1992 și O.U.G. nr. 52/2016.

A solicitat judecata în lipsă.

În dovedire, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 62 și urm.).

La data de 17.08.2023, pe rolul instanței a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare, prin care petentul a solicitat respingerea apărărilor intimatei, ca neîntemeiate (f. 188 și urm.).

Sub aspectul probatoriului, în baza art. 258 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între Raiffeisen #### și domnul ##### #### s-a încheiat contractul de credit pentru bunuri imobile nr. RBR08791748 din 20.01.2022 (filele 66 și urm.).

Conform contractului, rata dobânzii curente se calculează după formula de la art. 4.2 (D = valoarea soldului x Rd x numărul de zile din lună/numărul de zile din an), iar rata anuală a dobânzii după formula de la art. 4.3 (Rd = Indice de referință trimestrial plus ##### Băncii), unde ##### băncii era fixă, de 3,1 puncte procentuale.

Se mai prevede la art. 5.3 modificarea ratelor lunare de plată și a graficului de rambursare în funcție de modificarea ratei anuale de dobândă curentă și a rambursărilor parțiale efectuate în avans.

Graficul de rambursare a fost emis în 11.02.2022 și se regăsește la filele 75 și urm. ale dosarului.

Prin reclamaţia nr. 788/06.01.2023 depusă la CPCMB (fila 62 și urm.), petentul ##### #### a adus la cunoştinţă faptul că este nemulţumit de modalitatea în care banca operează plățile făcut.

A mai arătat că, din perspectiva sa, banca cu care a contractat creditul (petentul ########## #### S.A.) a modificat artificial valoarea totală a dobânzii plătite.

A mai arătat că scăderea sumei din totalul principal pe care o achită lunar nu face altceva decât să crească artificial valoarea dobânzii din componenta fiecărei rate.

A solicitat explicitarea mecanismului de calcul și recalcularea valorii dobânzii lunare (fila 62 verso).ș

În urma sesizării, A.N.P.C. a efectuat verificări, solicitând informații și explicații petentului.

La data de 10.04.2023, petentul a comunicat adresa nr. 1836, prin care a reținut că, din analiza documentelor prezentate atât de către petent cât şi a punctului de vedere transmis de către Raiffeisen #### au rezultat cu certitudine următoarele: Consumatorul a contractat în data de 04.02.2022 un credit garantat cu ipotecă imobiliară în valoare de 276.250,00 RON, pe o perioadă de 300 de luni, cu dobândă variabilă iar rata de dobânda aplicată este calculată prin formula de calcul: marja băncii de 3,1% + IRCC.

La acordarea creditului, valoarea ratei era de 1.449,65 Ron, iar dobânda aplicată creditului era de 4,27%, formată din 3,1% marja băncii +1,17% valoarea IRCC. ###### modificare a indicelui de referinţă a fost în data de 01.01.2023, ajungând la valoarea de 5,71%, iar dobânda finală aplicată creditului fiind de 8,81% - fila 64.

Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor ##### #### ### ####### din 11.04.2023, s-a constatat că, la data şi ora controlului în urma verificărilor efectuate asupra informărilor transmise cu privire la modificarea Indicelui de referinţă de către profesionist prin intermediul mesajelor text de tip SMS, s-a constat faptul că profesionistul în cadrul mesajelor informează consumatorul cu privire la noua valoare a ratei, însă nu îl informează cu privire la noua rata a dobânzii cu procentul efectiv aplicat în vederea obţinerii ratei lunare.

Conform prevederilor art. 39, alin. (1) din OUG 52/2016, consumatorul este informat, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în legătură cu orice modificare a ratei dobânzii aferente creditului, înainte ca modificarea să intre în vigoare."

În concluzie profesionistul prin notificările de tip SMS, (suport durabil) transmise clientului în urma modificării indicelui de referinţă I.R.C.C. aferent contractului de credit cu numărul RBRO8791748 nu a procedat la informarea acesteia cu privire la noul procent de dobândă aplicat în urma modificării prin mesajele de tip SMS consumatorul este informat doar cu privire la valoarea noi rate aplicate.

A fost aplicată amenda în cuantum de 20.000 de lei și sancțiunea complementară în sensul indicării procentului de dobândă astfel cum a fost descris în procesul-verbal de contravenție, conform art. 121 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 52/2016, în termen de 15 zile calendaristice.

Procesul-verbal a fost întocmit în prezența petentului, care a procedat la semnarea acestuia. Plângerea contravențională a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității.

Instanța constată că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică, iar sancțiunea a respectat limitele prev. de art. 121 din O.U.G. nr 52/2016.

Conform art. 26 - ,,(1) Contractul de credit specifică în mod clar şi concis următoarele: (...) g) condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula completă de calcul a acesteia, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile prevăzute anterior privind toate ratele dobânzii aplicabile;”

“Art. 121 - (1) Constituie contravenţie următoarelor fapte: (…) c) încălcarea de către creditori sau de către creditorii nonfinanciari a prevederilor art. 14 - 19, art. 20 alin. (1), (3) şi (4), art. 21 - 24, art. 26 - 30, art. 31 alin. (1), art. 32 - 48 alin. (1), (2) şi (5), art. 49, art. 50 - 52 alin. (1) şi (3), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 54 - 56 alin. (1), (3), (6) şi (7), art. 58, art. 59 alin. (1) - (4), art. 60 lit. a), art. 61, art. 66, art. 67, art. 70 alin. (1), (3) şi (4), art. 72, art. 73, art. 81, art. 82 alin. (2), art. 83, art. 84, art. 86, art. 87, art. 88, art. 90 art. 93 - 96, art. 101 alin. (3) şi (4), şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei.”

„Art. 123 - (1) Odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale principale, se pot aplica una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare: (…) c) aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de cel mult 15 zile calendaristice;”

“Art. 124 (…) - (2) Contestarea în instanţă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu suspendă de drept executarea sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse.”

Petentul a arătat că i i s-a aplicat sancțiunea complementară a transmiterii prin sms, în sensul indicării procentului de dobândă astfel cum a fost descris în procesul-verbal de contravenție, conform art. 121 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 52/2016, în termen de 15 zile calendaristice, ceea ce contravine art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva prezumției de nevinovăție.

De asemenea, a arătat că este necesar să se respecte un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele utilizate, cu privire la prezumția de legalitate a procesului-verbal.

Or, Guvernul României poate adopta ordonanțe de urgență, în baza delegării legislative, conform art. 115 din Constituția României, iar nesuspendarea sancțiunii complementare în această situație specifică este opțiunea legiuitorului, instanța neputând a înfrânge dispozițiile legale și neputând a se substitui instanței constituționale.

Mai mult, aceste dispoziții nu încalcă nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind implementarea prezumției de nevinovăție, deoarece aplicarea unei sancțiuni ce nu poate fi suspendată temporar, în caz de contestare în instanță, nu poate fi asimilată unui act contrar acestei prezumții.

Dat fiind domeniul de aplicare, unde scopul este protecția consumatorului, legiuitorul a optat pentru executorialitatea măsurii complementare, independent de contestarea titlului executoriu în instanță.

Astfel, conform art. 39 din O.U.G. nr. 52/2016, (1) Consumatorul este informat, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în legătură cu orice modificare a ratei dobânzii aferente creditului, înainte ca modificarea să intre în vigoare.

(2) Informaţiile cuprind cel puţin următoarele:a) valoarea plăţilor de efectuat după ce noua rată a dobânzii produce efecte;b) în cazul în care numărul sau frecvenţa plăţilor se modifică, informaţii în legătură cu acestea.

(3) Părţile pot conveni în contractul de credit ca informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) să fie transmise periodic, cel puţin lunar, consumatorului.

Examinând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanța reține că dispozițiile în baza cărora s-a aplicat sancțiunea nu presupun în mod obligatoriu ca verificările A.N.P.C. și luarea unor măsuri să aibă loc doar în limitele reclamației consumatorului, acestea putând să se realizeze și din oficiu.

Diferendul dintre părți vizează modalitatea de interpretare a disp. art. 39 din O.U.G. nr. 52/2016 cu privire la obligația de informare a clientului de către bancă, iar din analiza coroborată a primelor două alineate rezultă că aceasta impune transmiterea cel puțin a informațiilor de la alin. (2) lit. a) și (b).

Petentul a fost sancționat pentru că a comunicat doar valoarea ratei lunare, iar nu și valoarea procentului de dobândă aplicat, ## ############ ###### ##### ## ####### ###### ######### ########.

Or, atunci când nerespectarea unei obligații legale poate conduce la aplicarea unei sancțiuni, în cauză a uneia contravenționale, interpretarea conținutului acelei obligații trebuie realizată restrictiv, în limita conținutului expres prevăzut de lege.

Mai mult, conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001, în materie contravențională, dispozițiile se completează cu cele ale Codului penal, ceea ce presupune că și metodele de interpretare legislativă trebuie să fie preluate.

În consecință, conform principiului potrivit căruia, în caz de dubiu, orice interpretare trebuie realizată în favoarea celui acuzat (de o faptă contravențională), instanța apreciază că petentul trebuia doar să transmită valoarea plăţilor de efectuat după ce noua rată a dobânzii produce efecte, aspect ce nu a fost contestat de inspectorii A.N.P.C.

Pe cale de consecință, apreciem că petentul a îndeplinit obligația de informare, în limitele legislative, motiv pentru care instanța va admite cererea de chemare în judecată și va anula procesul-verbal contestat și sancțiunile aplicate prin acesta.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării sancţiunii complementare, instanţa o va respinge ca neîntemeiată, apreciind că art. 124 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016 derogă de la legea generală (art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001).

Prin urmare, în lipsa unei prevederi exprese care să permită o suspendare a aplicării sancţiunii complementare, distinctă de suspendarea legală, instanţa nu ar putea dispune o astfel de măsură.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) rap. la art. 451 C.pr.civ. poate pretinde cheltuieli de judecată partea care câştigă procesul. #### de admiterea în parte a cererii, ambele părți sunt în culpă procesuală, astfel că va obliga intimata la plata către petent a taxei de timbru, în cuantum de 20 de lei, și va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul ########## #### SA, având următoarele date de identificare: email: ana-#########################, telefon: ##########, sediul în sector 1, Bucureşti, ##### FLOREASCA, SKY TOWER, nr. 246C în contradictoriu cu intimatul AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA BUCURESTI ILFOV, având următoarele date de identificare: sediul în Bucureşti, sector 4, SOS.VITAN BARZESTI, nr. 11B.

Anulează procesul-verbal ##### #### ### ####### din 11.04.2023 și sancțiunile aplicate prin acesta de către intimată.

Obligă intimata la plata către petent a taxei de timbru, în cuantum de 20 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Ia act că intimata nu a pretins cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu drept de apel pe fondul cauzei, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei astăzi, 28.09.2023.