Hotărâre nr. 12633 din 29.12.2022

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI

SECŢIA I CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. ##########

Şedinţa publică de la 29 decembrie 2022

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: #####-######## #######

GREFIER: ####### #####

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii ########### ######### ### ##### şi ##### ######### în contradictoriu cu pârâta CREDIT EUROPE #### NV , având ca obiect obligaţie de a face adaptare contract de credit.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 13.12.2022, fiind consemnate în Încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei de față, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.05.2022, reclamanții ########### ######### ### ##### și ##### #########, în contradictoriu cu pârâta CREDIT EUROPE #### VN și ###### ###### ######## ### SA, au solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, sa dispună adaptarea contractului de credit nr. 105809/17.06.2008 prin reducerea soldului curent cu 25%, conversia din CHF în RON și stabilirea cursului valutar la cel de la momentul acordării creditului plus 52,6%, cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

În fapt, au arătat în esență că reclamanții au încheiat cu pârâta ###### ###### ######## ### SA contractul de credit nr. 105809/17.06.2008, garantat cu un contract de ipotecă încheiat în aceeași dată, pentru suma de 181.165 CHF.

Pe parcursul contractului, cursul valutar a evoluat de la 1 CHF = 2,2669 RON, la 1 CHF=4,79 RON.

La data de 31.03.2009 pârâta ###### ###### ######## ### SA a încheiat cu pârâta CREDIT EUROPE #### VN un contract de cesiune având ca obiect creanța rezultată din contractul de credit încheiat cu reclamanții.

Reclamanții au precizat că sunt îndeplinite conditiile de impreviziune prevazute de art. 4 alin. 11 lit a din legea nr. 77/2016, având în vedere că pragul de 52,6% prezăvut de acest text de lege a fost depășit încă din 16.06.2011.

Cu privire la reechilibrarea contractului de credit, reclamanții au susținut că această soluție este prioritară, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Lg. 77/2016.

În drept, s-au invocat prevederile art. 4 alin.11 coroborat cu art. 4 alin.4 din Legea nr. 77/2016.

În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 6916 lei.

Pârâtele a depus întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, raportat la condițiile prevăzute de Lg. 77/2016.

Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au precizat că reclamanții le-au transmis în data de 27.10.2021 o notificare.

Ulterior, s-au demarat negocieri pentru adaptarea contractului, pârâtele propunând mai multe variante, ultima dintre ele vizând o remitere de datorie cu 25% din soldul creditor.

Reclamanții au declinat această ofertă și au introdus prezenta acțiune.

Au arătat că demersul reclamanților este inadmisibil în condițiile stabilite de Lg. 77/2016, deoarece art. 4 alin. 4 din Lg.nr.77/2016 nu reprezintă un temei pentru un consumator de a obține reechilibrarea contractului în condiții speciale și favorabile acestuia.

În opinia pârâtelor, un debitor poate introduce o acțiune întemeiată pe prevederile Lg. nr. 77/2016 doar în condițiile prevăzute de art. 8 alin.1, respectiv pentru a obține darea în plată a imobilului.

În plus, au subliniat că nu sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, de vreme ce în speță creșterea cursului valutar s-a produs pe o perioadă lungă de timp (chestiune normală, având în vedere perioada lungă de timp în care s-a încheiat contractul de credit), și nu a fost o creștere bruscă, astfel încât să fie aplicabilă impreviziunea.

În ceea ce privește propunerea reclamanților privind adaptarea contractului, pârâtele au subliniat că aceasta nu este echitabilă, având în vedere că dobânda actuală la RON este cu mult mai mare decât dobânda la CHF și a solicitat să se dispună reechilibrarea contractului în sensul prevăzut în oferta băncii sau după formula următoare : să calculeze la valoarea CHF de la momentul încheierii contractului + 52,6% din această valoare + 50% din diferența dintre cursul actual CHF și cursul CHF de la momentul încheierii contractului + 52,6% din această valoare .

În dovedire, pârâta a propus proba cu înscrisuri.

Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au arătat că acțiunea depusă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Au subliniat că la data de 5.05.2022 au notificat banca solicitând adaptarea contractului și că toate celelalte condiții prevăzute de Lg.

Nr.77/2016 sunt îndeplinite.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 13.12.2022 instanța a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond.

Analizând probatoriul din cauză, instanța reţine următoarele:

În fapt, instanța constată că reclamanții au încheiat cu pârâta ###### ###### ######## ### SA contractul de credit nr. 105809/17.06.2008, garantat cu un contract de ipotecă încheiat în aceeași dată, pentru suma de 181.165 CHF.

La data de 31.03.2009 pârâta ###### ###### ######## ### SA a încheiat cu pârâta CREDIT EUROPE #### VN un contract de cesiune având ca obiect creanța rezultată din contractul de credit încheiat cu reclamanții.

Invocând în principal faptul că pe parcursul contractului, cursul valutar a evoluat de la 1 CHF = 2,2669 RON, la 1 CHF=4,79 RON, ceea ce reprezintă o creștere de peste 100%, la data de 5.05.2022, reclamanții au transmis pârâtei o notificare întemeiată pe dispozițiile Lg. nr. 77/2016, prin care au solicitat adaptarea contractului de credit, prin reducerea soldului curent cu 25%, conversia din CHF în RON și stabilirea cursului valutar la cel de la momentul acordării creditului plus 52,6%.

S-au demarat negocieri pentru adaptarea contractului, pârâtele propunând mai multe variante, însă reclamanții au declinat ofertele și au introdus prezenta acțiune.

În drept, instanța constată că principala contradicție dintre părți privește aplicarea Lg. nr. 77/2016 la prezentul litigiu, mai exact cadrul procedural în care instanța poate proceda la adaptarea contractului de credit într-o acțiune întemeiată pe Lg. nr. 77/2016.

În dezlegarea acestui aspect, instanța estimează că sunt lămuritoare considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 432 din 17.06.2021, paragrafele nr. 42 – 56, dispozițiile relevante din cadrul acestora fiind redate mai jos.

43.

Curtea reține că, pentru îndeplinirea obiectului legii, a fost reglementată, potrivit art. 5 din lege, o fază pre-procesuală (notificarea formulată de debitor). (...) Cu alte cuvinte, în cazul în care părțile sunt de acord că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din lege, acestea pot negocia pe toată perioada cuprinsă între data transmiterii notificării și cea a încheierii actului de dare în plată pentru menținerea utilității sociale a contractului de credit.

44. În caz de neînțelegeri cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din lege, faza pre-procesuală este urmată de una procesuală, și anume soluționarea contestației creditorului.

45.

Prin respingerea contestației, instanța judecătorească a stabilit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din lege, iar părțile, pentru a evita darea în plată a bunului imobil ipotecat, pot negocia în sensul adaptării contractului.

Astfel, contractul de credit nu încetează în mod automat, ci legea prevede o fază post-contestație, și anume obligația părților de a încheia actul de dare în plată [art. 7 alin. (6) din lege].

46.

În cazul în care creditorul refuză semnarea actului de dare în plată, debitorul poate formula, în temeiul art. 8 alin. (1), o acțiune prin care cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.

În acest caz, instanța, admițând acțiunea, realizează stingerea oricărei datorii a debitorului față de creditor (art. 10 din lege).

47.

Așadar, de principiu, o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare și 2 judiciare), iar în cadrul acestei proceduri, se interpune art. 4 alin. (4) din lege, care stabilește că „Echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare.

Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale“.

Rezultă că întreaga procedură reglementată de Legea nr. 77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel că fiecare fază a acestei proceduri implică aplicarea cu prioritate a soluției de adaptare a contractului în raport cu cea de încetare a acestuia.

48.

Astfel, în cele două faze extrajudiciare cele două părți pot negocia atât adaptarea, cât și încetarea contractului de credit, iar dacă se ajunge la un acord în acest sens, fără intervenția instanței, fie creditorul nu mai formulează contestație, fie debitorul nu mai formulează acțiunea în stingerea creanței, după caz.

Optându-se pentru soluția adaptării contractului se ajunge la evitarea încetării contractului de credit prin darea în plată a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a art. 4 alin. (4) teza întâi din lege.

Prin urmare, dacă art. 4 alin. (4) teza întâi din lege este o reglementare de principiu care privește relația dintre debitor și creditor, atrăgându-le atenția asupra necesității menținerii utilității sociale a contractului de credit, teza a doua aduce în discuție obligația instanței judecătorești de a aplica - în mod prioritar - soluția adaptării contractului.

49.

Astfel cum s-a arătat, învestirea instanței nu se poate realiza decât prin contestație, care are ca obiect verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate, sau printr-o cerere, care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.

Chiar dacă instanța nu este învestită cu o cerere de adaptare a contractului, iar legea nu reglementează, în mod expres, adaptarea contractului ca soluție pe care instanța ar putea să o pronunțe nu înseamnă că efectele impreviziunii în mod inexorabil echivalează cu încetarea contractului.

Din contră, odată stabilită existența impreviziunii conform art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanța judecătorească trebuie să fie preocupată de menținerea utilității sociale a contractului chiar prin aplicarea în temeiul textului criticat a dispozițiilor art. 969 și 970 din Codul civil din 1864 sau ale art. 1.271 din Codul civil, după caz, astfel că aceasta va putea dispune fie adaptarea, fie încetarea contractului de credit.

50.

Prin urmare, Curtea reține că cererea formulată în temeiul art. 8 alin. (1) din lege are ca obiect pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor, ceea ce înseamnă că legiuitorul a indicat finalitatea extremă ce poate rezulta din constatarea impreviziunii.

Cu alte cuvinte, interpretând în mod coroborat art. 4 alin. (4) teza a doua și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, Curtea reține că dispunerea soluției de încetare a contractului de credit, ca efect al impreviziunii, implică în mod inductiv imposibilitatea adaptării sale.

Or, cum judecătorul are obligația legală de a da prioritate soluției de continuare a contractului, iar adaptarea reprezintă o astfel de soluție, rezultă că cererea întemeiată pe art. 8 alin. (1) din lege urmărește încetarea contractului, dar numai ca o soluție de ultimă instanță.

Astfel, această cerere, indiferent de existența sau inexistența unei cereri distinct formalizate de adaptare a contractului, vizează, în mod implicit, mai întâi adaptarea, iar, în măsura în care această soluție nu este posibilă, încetarea contractului.

51.

Curtea mai reține că, întrucât pârâtul are în legătură cu cererea reclamantului pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, rezultă că atât debitorul, pe cale reconvențională în cadrul contestației, cât și creditorul, în cadrul acțiunii în stingerea creanței, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit.

Posibilitatea formulării unor astfel de cereri reconvenționale trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte tocmai pentru că, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor și creditor, astfel că partea nu mai trebuie să formuleze o nouă cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părți.

Prin urmare, ca o exigență a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din lege, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestație, cât și în acțiunea în stingerea obligației.

52.

În ipoteza intervenirii acordului părților pentru adaptarea contractului în cursul fazelor judiciare, instanța judecătorească va dispune adaptarea acestuia.

În schimb, în măsura în care nu se întrunește un asemenea acord, va evalua dacă în cauză există o imposibilitate vădită a continuării contractului, încetarea acestuia dispunându-se doar în această situație.

Stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și transmiterea dreptului de proprietate către creditor echivalează cu încetarea contractului, însă art. 4 alin. (4) din lege stabilește că aceasta reprezintă o ultimă soluție aplicabilă în situația constatării impreviziunii, astfel că părțile trebuie să depună toate diligențele pentru menținerea utilității sociale a contractului, iar instanța judecătorească să urmărească, în mod firesc, continuarea contractului.

(...)

56. ##### în vedere cele expuse, Curtea constată că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerințele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât stabilește în mod clar că soluția adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluții, oferă instanței judecătorești un criteriu rațional, și anume aprecierea posibilității continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestațiile la care părțile s-au obligat.

Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituție pentru că atât debitorul, cât și creditorul în faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului.

Prin urmare, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Analizând considerentele mai sus prezentate, instanța reține următoarele concluzii:

Instanța constituțională statuează în mod clar cu privire la posibilitatea adaptării contractului de credit în procedura prevăzută de Lg. nr. 77/2016.

În același timp, Curtea Constituțională precizează în mod detaliat modalitățile în care se realizează această adaptare, pentru fiecare fază, atât extrajudiciară cât și judiciară, în care se aplică Lg. nr. 77/2016.

Totodată, instanța constituțională identifică și descrie cele două faze judiciare existente sub imperiul Lg. nr. 77/2016.

Astfel, Curtea identifică prima fază procesuală ca fiind soluționarea contestației creditorului, care apare în cazul în care există neînțelegeri cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din lege (a se vedea paragraful 44).

Cea de-a doua fază procesuală intervine în cazul în care creditorul refuză semnarea actului de dare în plată.

În această situație debitorul poate formula, în temeiul art. 8 alin. (1), o acțiune prin care cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor (a se vedea paragraful 46).

Totodată, instanța constituțională precizează în mod expres că învestirea instanței în temeiul Lg. nr. 77/2016 nu se poate realiza decât prin aceste două modalități, respectiv prin contestația creditorului, care are ca obiect verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate, sau printr-o cerere a debitorului, care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor (a se vedea paragraful 49).

Curtea recunoaște în mod expres faptul că în cadrul celor două acțiuni instanța de judecată va putea dispune adaptarea contractului, chiar dacă nu este învestită cu o cerere expresă în acest sens.

În explicarea modului în care instanța de judecată va proceda la analiza unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. 1, esențiale sunt considerentele din paragraful 50 în care Curtea arată explicit că cererea întemeiată pe art. 8 alin. (1) din lege urmărește încetarea contractului, dar numai ca o soluție de ultimă instanță.

Astfel, această cerere, indiferent de existența sau inexistența unei cereri distinct formalizate de adaptare a contractului, vizează, în mod implicit, mai întâi adaptarea, iar, în măsura în care această soluție nu este posibilă, încetarea contractului.

Din aceste considerente instanța concluzionează că în cadrul acțiunii întemeiate pe art. 8 alin. 1 se pot formula cereri distincte de adaptare a contractului, dar acestea nu pot avea caracter principal și singular, din întreaga motivare a instanței de contencios constituțional desprinzându-se ideea clară că cererea principală întemeiată pe art. 8 alin. 1 vizează încetarea contractului, iar în cadrul acestei cereri principale instanța trebuie să analizeze inclusiv dacă se impune adaptarea contractului.

Nu în ultimul rând, e de reținut că instanța constituțională precizează în mod expres care este modalitatea în care instanța de judecată va analiza o cerere întemeiată pe art. 8 alin. 1.

Astfel, se precizează că, în ipoteza intervenirii acordului părților pentru adaptarea contractului în cursul fazelor judiciare, instanța judecătorească va dispune adaptarea acestuia.

În schimb, în măsura în care nu se întrunește un asemenea acord, va evalua dacă în cauză există o imposibilitate vădită a continuării contractului, încetarea acestuia dispunându-se doar în această situație.

Stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și transmiterea dreptului de proprietate către creditor echivalează cu încetarea contractului, însă art. 4 alin. (4) din lege stabilește că aceasta reprezintă o ultimă soluție aplicabilă în situația constatării impreviziunii, astfel că părțile trebuie să depună toate diligențele pentru menținerea utilității sociale a contractului, iar instanța judecătorească să urmărească, în mod firesc, continuarea contractului (a se vedea paragraful 52).

Din analiza acestor considerente instanța trage concluzia că în cadrul unei acțiuni întemeiate pe art. 8 alin. 1, în absența unui acord al părților pentru adaptarea contractului, instanța este obligată să analizeze în ce măsură există o imposibilitate vădită a continuării contractului, pentru a putea decide dacă se impune încetarea contractului sau, după caz, adaptarea.

Or, pentru a face o astfel de analiză, instanța trebuie să fie învestită cu o cerere de încetare a contractului.

Totodată, Curtea recunoaște și posibilitatea formulării unor cereri de adaptare a contractului pe cale reconvențională, menționând astfel posibilitatea pentru debitor de a formula o astfel de cerere pe cale reconvențională în cadrul contestației, iar pentru creditor, în cadrul acțiunii în stingerea creanței (a se vedea paragraful 51).

În concluzie, din întreaga argumentație prezentată mai sus, instanța apreciază că deși debitorul poate obține adaptarea contractului de credit în procedura prevăzută de art. 8 alin. 1 din Lg. nr. 77/2016, acest lucru este condiționat de exercitarea acțiunii întemeiate pe art. 8 alin. 1 din Lg. nr. 77/2016 în condițiile prevăzute de această lege.

Astfel, debitorul trebuie să formuleze o notificare serioasă privind darea în plată a imobilului ipotecat și, confruntat cu refuzul creditorului de a semna actul de dare în plată, să solicite instanței să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și transmiterea dreptului de proprietate către creditor.

În cadrul acestei acțiuni, debitorul poate obține fie soluția adaptării contractului, fie soluția încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat.

Instanța trebuie însă să fie învestită astfel încât să aibă posibilitatea de a analiza și a adopta una dintre cele două soluții.

Debitorul nu ar putea însă exclude de plano, prin modul în care formulează acțiunea, posibilitatea ca instanța să decidă încetarea contractului.

Aplicând aceste considerente la situația de fapt din speța dedusă judecății, instanța constată că reclamanții debitori au formulat o notificare prin care au solicitat băncii exclusiv adaptarea contractului, fără a menționa varianta dării în plată a imobilului ipotecat.

Totodată, reclamanții debitori nu au înțeles să învestească instanța de judecată cu o cerere prin care să-i solicite să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și transmiterea dreptului de proprietate către creditor, cerere în cadrul căreia, în aplicarea jurisprudenței Curții Constituționale, instanța era oricum în mod necesar obligată să analizeze și varianta adaptării contractului.

Reclamanții s-au limitat la a solicita adaptarea contractului, ceea ce contravine procedurii stabilite prin Lg. nr. 77/2016, astfel cum a fost ea detaliată în jurisprudența instanței constituționale.

Instanța apreciază că, de îndată ce au ales o cale procedurală, în speță Lg. 77/2016, reclamanții trebuie să își asume că li se vor aplica în totalite dispozițiile ce reglementează această procedură, inclusiv soluția stingerii obligațiilor prin darea în plată, reclamanții neavând posibilitatea de a alege să li se aplice doar o parte a acestei proceduri.

În adoptarea acestei concluzii, instanța are în vedere pe de o parte faptul că procedura prevăzută de art. 8 alin.1 din Lg. 77/2016, astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională, oferă oricum o protecție debitorilor prin faptul că adaptarea contractului va fi analizată cu prioritate.

Pe de altă parte, în adoptarea acestei soluții, instanța are în vedere că sistemul național pune la dispoziția debitorilor și varianta solicitării pe cale principală a adaptării contractului, utilizând calea dreptului comun, deschisă de dispozițiile Codului Civil.

Ținând seama de toate cele de mai sus, instanța constată că în cauză reclamanții nu au respectat prevederile Lg. nr. 77/2016 deoarece nu au urmărit și stingerea obligațiilor prin darea în plată, și, în consecință, va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de reclamanţii ########### ######### ### ##### şi ##### #########, ambii cu domiciliul ales în ######, #### ##### ###### ### #, ####### ######, în contradictoriu cu pârâta CREDIT EUROPE #### NV, cu sediul în sector 6, Bucureşti, b-dul Timişoara, ###### #####, nr. 26Z, ### #### #, ### #, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată astăzi, 29.12.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.