Hotărâre nr. 1509 din 28.02.2023

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI

SECŢIA A-II-A CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. ####/2023

Şedinţă publică din data de 28.02.2023

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : ##### ##### ########

GREFIER: ##### ####### ##########

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe petenta ############ ##### în contradictoriu cu intimata ######## ## ######## ####### ILFOV, având ca obiect - anulare proces verbal de contravenţie DSPIF ##########.01.2022.

Dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 14.02.2023, parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28.02.2023, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei ###### la data de 02.02.2022, sub nr. ####/94/2022, petenta ############ #####, în contradictoriu cu intimata DSP Ilfov, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie ##### ##### ### ####### din 04.012022

În motivarea plângerii, petenta a indicat că nu este vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale întrucât, astfel cum vor dovedi probele la prezenta, formularul PLF a fost completat de petentă în termenul legal, respectiv cu 12 ore înainte de intrarea în ţară.

Mai mult, la punctul de verificare al Formularelor PLF, inspectorul DSP i-a adus la cunoştinţă că formularul PLF completat de ea a fost identificat în baza de date corespunzătoare.

Prin urmare sancționarea sa a fost realizată ca urmare a unei erori de sistem, petenta îndeplinind toate demersurile legale necesare pentru conformitatea intrării în țară, inclusiv prin completarea formularului.

În drept, au fost invocate art. 31 şi urm. din O.G. nr. 2/2001.

În susţinerea cererii, petenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (f. 5-11)

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 12).

La data de 13.04.2022, prin serviciul registratură, intimat a depus întâmpinare (f. 19), prin care, în principal, a solicitat să se constate decontravenţionalizarea faptei, iar, în subsidiar, să se respingă plângerea ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 11.03.2022, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 245 OUG nr. 22/2022, prin care s-a decontravenționalizat fapta prevăzută de art. 4 alin. (1) din OUG nr. 129/2021, întrucât prin art.

I al OUG nr. 22/2022 a fost abrogat actul normativ ce prevede atât conduita sancționată, cât și sancțiunea contravențională ce se aplică.

Intimata a invocat art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 12 alin. (1) din OG nr. 2/2001, precum și decizia Curții Constituționale nr. 228/2007.

De asemenea, a arătat că din corelarea art. 1 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, având în vedere și dispozițiile art. 4 alin. (3) din OUG nr. 129/2021, art. 47 din OG nr. 2/2001 și art. 7 C.pen., rezultă că OUG nr. 129/2021 a fost o lege a cărei aplicare a fost limitată prin natura temporară a situației care a impus adoptarea sa, legiuitorul prevăzând aplicarea sa pe perioada pandemiei de SARS-CoV-2, și nu pe perioada stării de alertă, nefăcându-se referire nicăieri în textul OUG nr. 129/2021 la perioada stării de alertă, astfel încât nu are legătură cu starea de alertă.

În acest sens, intimata a învederat instanței că, la acest moment, pandemia declarată la nivel mondial nu este încheiată, nici OMS, nici statele membre nedeclarând sfârșitul pandemiei, ceea ce înseamnă că prin OUG nr. 22/2022 actul normativ a fost abrogat în interiorul perioadei în care trebuia să fie aplicat, respectiv înainte de finalizarea intervalului de timp în care trebuia să-și producă efectele, intervenind în această situație decontravenționalizarea faptei.

Astfel, în opinia intimatei, legea contravențională mai favorabilă se prezintă sub forma unei legi de abrogare, OUG nr. 22/2022 aplicându-se retroactiv cu privire la toate contravențiile sancționate în baza OUG nr. 129/2021, atât cele neaplicate, cât și cele aplicate.

În același sens, a invocat și decizia Curții Constituționale nr. 228/2007 și art. 15 alin. (2) din Constituția României.

În lumina celor menționate, intimata a solicitat să se rețină efectul decontravenționalizării, ce constă în imposibilitatea sancționării contravențiilor comise, considerându-se că acestea nu au fost niciodată contravenții.

Pe fondul cauzei, intimata a menționat că, în lipsa legii de decontravenționalizare, procesul-verbal contestat este legal și temeinic, neexistând motive de nulitate absolută ce pot fi constate din oficiu sau motive de nulitate relativă, fiind întocmit în conformitate cu prevederile OUG nr. 129/2021 și OG nr. 2/2001.

Totodată, a apreciat că amenda contravențională a fost aplicată în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din OUG nr. 129/2021, fapta fiind constatată de către inspectorii din cadrul DSP Ilfov în baza datelor valide, furnizate de Sistemul informatic integrat Formular digital de intrare în #######.

Conform susținerilor intimatei, procesul-verbal cuprinde toate elementele prevăzute de art. 16 alin. (1) și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia.

Totodată, constatarea faptei a avut loc în lipsa contravenientului, prin accesarea sistemului SII-FDIR, însă petentul nu a făcut dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

De asemenea, a invocat art. 4 alin. (2) din OUG nr. 129/2021, învederând faptul că fapta contravențională se constată pe baza datelor și informațiilor SII-FDIR, agenții constatatori punând doar în aplicare dispozițiile stabilite de legiuitor în baza datelor furnizate de aplicația informatică.

Totodată, a evidențiat faptul că OUG nr. 129/2021 a suferit modificări prin OUG nr. 5/2022, care modifică termenul de completare a formularului digital (cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ####### și 24 ore după intrarea în țară) și instituie o categorie de persoane exceptate de la completarea formularului, precizându-se că la completarea procesului-verbal este exceptată menționarea locului în care a fost săvârșită fapta și specificându-se cuantumul diminuat al amenzii.

Cu privire la cheltuielile de judecată, intimata a precizat că motivul pentru care procesul-verbal este lipsit de orice efect este adoptarea OUG nr. 22/2002, deci voința legiuitorului, și nu acțiunile Direcției de ######## ####### a Județului Ilfov, apreciind că nu se poate reține vreo culpă a intimatei în declanșarea procesului sau vreo culpă procesuală dacă procesul-verbal va fi anulat ca urmare a faptului că au intervenit împrejurări ulterioare încheierii acestuia.

Conform susținerilor intimatei, DSP Ilfov era obligată să constate contravenția reglementată printr-un act normativ în vigoare la data completării procesului-verbal, neputând interveni asupra propriului proces-verbal pentru a-l anula, odată ce acesta a intrat în circuitul civil, concursul instanței de judecată fiind obligatoriu.

În opinia intimatei, nu poate fi reținută culpa agenților constatatori, motiv pentru care a solicitat instanței să fie exonerată de la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a solicitat să se constate că, fiind instituție publică, orice cheltuială trebuie să fie prevăzută în bugetul anual aprobat de către ordonatorul principal de credite (Ministerul Sănătății), astfel că se impune reducerea cheltuielilor de judecată, conform art. 451 alin. (2) C.proc.civ., în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, prezenta cauză fiind, în aprecierea intimatei, de complexitate redusă.

Referitor la restituirea amenzii achitate, dacă este cazul, a invocat prevederile art. 8 din OG nr. 2/2001, arătând că amenda nu constituie venit al Direcției de ######## ####### a Județului Ilfov, astfel că nu are posibilitatea restituirii acestor sume.

În drept, a mai invocat dispoziţiile OUG nr. 22/2022, ale OUG nr. 129/2021 și ale OG nr. 2/2001.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (f. 25-32).

În şedinţa publică din 05.12.2022, Judecătoria ##### a declinat cauza prezentei instanţe.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria DSP IF nr. 2817/04.01.2022 (f. 25-26) petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției constând în nerespectarea obligaţiei instituite de art. 2 alin. (4) din OUG nr. 129/2021, cu amendă în cuantum de 3.000 lei, conform art. 4 alin. (1) din același act normativ.

În sarcina acesteia s-a reținut că, la data de 04.01.2022, nu a completat formularul digital de intrare în ####### în termen de 24 de ore de la intrarea în ţară.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalităţii sale, potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 (forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal), în vederea identificării contacților unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României, persoanele au obligația de a completa Formularul digital de intrare în #######, denumit în continuare formular.

Potrivit art. 2 alin. (4) din acelaşi act normativ, formularul se completează individual, în format digital, de către fiecare persoană care intră pe teritoriul României în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), iar pentru persoanele care se prezintă în punctele de trecere a frontierei fără să dețină un formular, acestora le revine obligativitatea de a completa formularul în maximum 24 de ore de la intrarea în țară.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1), nerespectarea de către persoana care intră pe teritoriul României a obligației de a completa Formularul digital de intrare în ####### în termen de 24 de ore de la intrarea în țară constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Instanța constată că petenta a fost sancționată în baza OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în #######, care a intrat în vigoare la data de 15.12.2021, actul normativ fiind modificat la data de 09.02.2022 prin OUG nr. 5/2022, și, ulterior, abrogat prin OUG nr. 22/2022 începând cu data de 11.03.2022.

Potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală şi constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului ####### al Municipiului București.

Prin această prevedere, legiuitorul a reglementat principiul legalității incriminării și sancționării contravențiilor.

Astfel, legalitatea presupune trăsătura contravenției și a sancționării acesteia de a fi prevăzută de lege.

În consecință, nicio persoană nu poate răspunde contravențional în lipsa unei norme care să stabilească că fapta comisă constituie contravenție (nullum crimen sine lege) și nicio persoană nu poate fi supusă unei sancțiuni contravenționale pe care legea nu o mai prevede (nulla poena sine lege).

Totodată, instanța reține că norma juridică iese din vigoare, în sensul că încetează să mai producă efecte juridice, prin abrogare, ajungere la termen, cădere în desuetudine sau ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale prin care se declară neconstituționalitatea acesteia.

Astfel cum a fost reținut anterior, prin art.

I al OUG nr. 22/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 245/11.03.2022, actul normativ incriminator – O.U.G. nr. 129/2021 a fost abrogat în totalitate.

Prin urmare, la momentul soluționării prezentei cauze nu există nicio lege în vigoare care să guverneze raportul juridic contravențional.

În consecință, instanța reține incidența în cauză a art. 15 alin. (2) din Constituția României, conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Totodată, instanța are în vedere și prevederile art. 12 din OG nr. 2/2001, conform cărora dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

În acest sens, instanța observă că legea contravențională, alături de legea penală, constituie singurele excepții de la principiul neretroactivității legii.

Din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituția României, o lege contravențională mai favorabilă presupune intervenția unui act normativ ulterior săvârșirii contravenției, act normativ care fie stabileşte că o anumită conduită socială nu mai are caracter contravențional, situație în care vorbim despre dezincriminare, fie impune un tratament sancționator mai blând, ipoteză în care suntem în prezența unei legi contravenționale mai favorabile în accepțiune restrânsă.

Dezincriminarea poate interveni fie prin abrogarea normei care descria și sancționa comportamentul ce constituia contravenție, fie prin modificarea elementelor de tipicitate ale contravenției respective.

Efectele dezincriminării constau în imposibilitatea sancționării contravențiilor comise, având în vedere că faptele săvârșite în concret nu mai sunt prevăzute de legea contravențională.

#### faptele au fost săvârșite în timpul activității OUG nr. 129/2021, dată fiind succesiunea de legi ulterioare datei comiterii contravenției, legea antereferită nu poate ultraactiva și nu poate fi aplicată în continuare pentru a da o dezlegare acestei cauze.

Motivul pentru care ordonanța de urgență nu poate ultraactiva este dat de art. 12 alin. (1) din OG nr. 2/2001, precitat, astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. ###/2007 a Curții Constituționale, din care rezultă că acest text de lege este constituțional numai în măsura în care se referă și la faza de executare a sancțiunii, nu numai la faza de constatare și aplicare a sancțiunii.

Așadar, prin abrogarea OUG nr. 129/2021 a operat dezincriminarea faptei contravenționale pe care contravenienta ar fi săvârșit-o.

Cu alte cuvinte, în prezent, nu mai există niciun suport legal al sancțiunii aplicate petentei și aceasta nu mai poate subzista sau fi pusă în executare în baza procesului-verbal contestat, din moment ce principiul legalității incriminării nu mai este respectat, astfel cum este statuat în art. 1 teza a II-a din OG nr. 2/2001, precitat.

În continuare, instanţa apreciază că OUG nr. 129/2021 nu reprezintă o lege temporară, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

#### adevărat că, potrivit art. 47 din OG nr. 2/2001, dispoziţiile acestui act normativ se completează cu cele din Codul penal, iar potrivit art. 7 alin. (2) C.pen., legea penală temporară este legea care prevede data ieşirii ei din vigoare (lege temporară proprie) sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa (lege temporară improprie, excepțională).

În examinarea caracterului temporar al legii menționate nu se impune analiza legii temporare proprii, fiind evident că O.U.G. nr. 129/2021 nu se încadrează în această categorie deoarece nici prin preambulul şi nici prin conţinutul acesteia legiuitorul nu a prevăzut data ieşirii ei din vigoare.

Drept urmare, rămâne de analizat problema legii temporare improprii/excepţionale.

Astfel, pentru ca o lege să fie considerată lege temporară excepţională, aceasta trebuie să fie adoptată în împrejurări excepţionale (stare de asediu, stare de urgenţă, calamităţi naturale etc.), iar durata aflării ei în vigoare să coincidă cu perioada cât se menţine această stare, caz în care caracterul temporar rezultă şi din conţinutul expunerii de motive, unde se face referire la împrejurarea care a determinat adoptarea legii în cauză.

Așadar, pentru ca o lege contravențională să fie considerată lege temporară improprie trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: intrarea în vigoare a legii să fie determinată de o împrejurare excepţională; împrejurarea excepţională care impune adoptarea legii să justifice şi ieșirea din vigoare a legii odată cu încetarea împrejurării; să se cunoască sau să se poată determina cu previzibilitate şi aproximație data sau momentul ieşirii din vigoare a legii, moment determinat de încetarea situației care a generat adoptarea actului normativ.

În ceea ce privește prima condiție (intrarea în vigoare a legii să fie determinată de o împrejurare excepţională), instanța apreciază că aceasta este îndeplinită, actul normativ fiind adoptat ca urmare a noului val epidemic de SARS-CoV-2, pentru a controla răspândirea și impactul variantelor emergente SARS-CoV-2 cu transmisibilitate crescută, aspect ce reiese din însăși nota de fundamentare a OUG nr. 129/2021, legiuitorul motivând adoptarea actului normativ prin existența noului val pandemic.

Referitor la cea de-a doua condiție (împrejurarea excepţională care impune adoptarea legii să justifice şi ieşirea din vigoare a legii odată cu încetarea împrejurării), instanța apreciază că aceasta nu este îndeplinită, având în vedere considerentele expuse în continuare.

În primul rând, instanța constată că nu există criterii, nici precise, şi nici aproximative, în virtutea cărora justițiabilii sau organele judiciare să poată aprecia când anume a încetat valul pandemic la care s-a referit legiuitorul.

În al doilea rând, însuşi legiuitorul nu justifică abrogarea OUG nr. 129/2021 de încetarea sau dispariția valului pandemic, ci de o cu totul altă împrejurare/eveniment, și anume încetarea stării de alertă instituite pe teritoriul României, considerând că incriminarea faptei contravenţionale nu mai este oportună strict post factum, doar după încetarea stării de alertă pe teritoriul României.

Cu toate acestea, criteriul existenţei stării de alertă nu a fost avut în vedere sub nicio formă de legiuitor la momentul adoptării OUG nr. 129/2021.

De altfel, cu ușurință se poate observa că starea de alertă exista pe teritoriul României cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 129/2021, iar aceasta a încetat cu 3 zile înainte ca legiuitorul să abroge OUG nr. 129/2021 prin OUG nr. 22/2022.

Prin urmare, instanța conchide că OUG nr. 129/2021 a intrat în vigoare raportat la o anumită împrejurare, cea a valului pandemic (criteriu care este el însuşi incert şi greu de apreciat în mod previzibil), împrejurare care nu a generat, însă, aşa cum cere a doua condiţie a legii temporare excepţionale, şi ieşirea din vigoare a legii.

În orice caz, nici pandemia nu ar putea justifica ieşirea din vigoare a OUG nr. 129/2021, din moment ce aceasta nu a încetat după data de 11.03.2022.

Cu privire la cea din urmă condiție (să se cunoască sau să se poată determina cu previzibilitate şi aproximație data sau momentul ieşirii din vigoare a legii, moment determinat de încetarea situației care a generat adoptarea actului normativ), instanța apreciază că aceasta nu este îndeplinită, față de argumentele prezentate în continuare.

În primul rând, instanța apreciază că pandemia, deși este o situație excepțională, nu are o durată rezonabil limitată în timp, ea putând continua pe o perioadă nedefinită, existând posibilitatea reală ca acest virus să nu fie eradicat și să prezinte în continuare un pericol pentru sănătatea publică, chiar după încetarea stării de alertă, iar efectele pandemiei producându-se în timp, după încetarea stării de alertă care a determinat adoptarea OUG nr. 22/2022.

De asemenea, având în vedere toate considerentele expuse cu ocazia analizării condiției ca împrejurarea excepţională care impune adoptarea legii să justifice şi ieşirea din vigoare a legii odată cu încetarea împrejurării, instanța consideră ca fiind evident aspectul că nimeni nu a putut cunoaște, încă de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 129/2021, nici cu certitudine, dar nici cu o aproximație previzibilă, care va fi data sau perioada care va genera încetarea aplicării OUG nr. 129/2021, ceea ce este de esenţă unei legi temporare, fie ea proprie sau excepţională.

Cu alte cuvinte, în cazul legii temporare, nu este permis ca legiuitorul să aleagă numai post factum, pe perioada aplicării actului normativ, un moment discreționar în care să abroge actul normativ (moment care, după cum s-a arătat în precedent, nu este legat de împrejurarea de la momentul intrării în vigoare).

A legitima o atare abordare şi a considera că şi o astfel de lege rămâne una temporară ar însemna a nesocoti prevederile art. 7 #### referitoare la condiţiile de previzibilitate a legii penale sau contravenţionale, raportat la faptul că o lege temporară, fie penală sau contravenţională, poate avea consecinţe semnificative asupra situaţiei juridice a unei persoane, dat fiind faptul că ultraactivează.

În concluzie, având în vedere că OUG nr. 129/2021 nu se încadrează nici în categoria legii contravenționale temporare proprii, nici în categoria legii contravenționale improprii sau excepționale, aceasta nu poate fi considerată lege temporară, chiar dacă a fost în vigoare o scurtă perioadă de timp, fiind ulterior abrogată prin OUG nr. 22/2022.

Instanța consideră că nu e suficientă intuirea unei posibile aplicabilități temporare a unei legi pentru a o cataloga, din punct de vedere juridic, ca lege temporară.

De asemenea, nu trebuie făcută o confuzie între conceptul laic de aplicabilitate temporară şi instituţia juridică a legii temporare, care impune condiţii şi rigori suplimentare faţă de aplicabilitatea temporară.

Or, după cum a arătat în cele ce preced, instanța apreciază că nu se poate lega atât intrarea, cât şi ieşirea din vigoare a OUG nr. 129/2021 nici de pandemie, nici de starea de alertă şi nici de alt criteriu obiectiv, previzibil, care să fie cunoscut de la intrarea în vigoare a legii, atât timp cât criteriul valului pandemic nu poate fi apreciat prin el însuşi, juridic, după criterii previzibile, și nici nu a determinat ieșirea din vigoare a legii.

Doar faptul că OUG nr. 129/2021 a fost abrogată după încetarea stării de alertă instituite pe teritoriul României nu conduce automat la concluzia că aceasta a avut caracterul unei legi temporare. ###### temporară a legii trebuie să rezulte cu claritate din textul său, orice dubiu impunându-se a fi interpretat în favoarea contravenientului, având în vedere că în materie penală legea este de strictă interpretare și aplicare, regulă de interpretare derivată din principiul legalității incriminării și pedepsei, care nu permite interpretarea și aplicarea extensivă a legii penale în defavoarea acuzatului, principiu cu valoare constituțională și totodată convențională (art. 7 par. 1 ####).

#### fiind aceste considerente, instanța apreciază că se impune anularea procesului-verbal contestat, deoarece fapta reținută în sarcina petentei și sancționată conform art. 4 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 nu mai este prevăzută de legea contravențională, ca urmare a abrogării actului normativ.

Pe cale de consecinţă, constatând nelegalitatea procesului-verbal, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanţa va admite plângerea şi va anula procesul-verbal seria DSP IF nr. 2817 din data de 04.01.2022, apreciind a fi de prisos cercetarea procesului-verbal sub aspectul temeiniciei în ceea ce privește această contravenție, întrucât doar un proces-verbal de contravenţie legal întocmit poate face dovada situaţiei de fapt reţinute în cuprinsul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea contravenţională formulată de către petenta ############ #####, CNP #############, cu domiciliul în Popești Leordeni, #### ######### ### ### bis, ### #, ### #, #### #####., în contradictoriu cu intimata Direcţia de ######## ####### a Județului Ilfov, cu sediul în Bucureşti, #### ####### ########## ### ##, sector 1.

Dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DSP IF nr. 2817 din data de 04.01.2022.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată astăzi, 28.02.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.