Hotărâre nr. 12347 din 21.12.2022

Dosar nr. ####/299/2022

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. ##########

Şedinţa publică de la 21 Decembrie 2022

Completul compus din:

PREŞEDINTE ####### ######### ########

Grefier ### ######## ####

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant #### ####### - ## ########## ####, reclamant #### ####### #### şi pe pârât ########## #### SA, având ca obiect obligaţie de a face ÎNGHEŢARE CURS.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 2.11.2022 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.02.2022, sub nr. ####/299/2022, reclamantul #### ####### și #### ####### a chemat în judecată pe pârâta ########## #### SA, solicitând instanţei să dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu la nivelul cursului de la data încheierii contractului de credit RM ##############.08.2007.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat contractul de credit RM ##############.08.2007, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 77219 CHF.

În continuare, a susţinut, în esență, că această hiper-valorizarea CHF, ce constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert, care nu putea fi prevăzut de către o persoană care nu are cunoștințe de specialitate, pune părțile pe poziții de inegalitate și instituie în sarcina băncii o poziție dominantă în raport de consumator.

A apreciat că era în sarcina operatorului economic obligația de informare completă a consumatorului, obligație pe care banca nu a îndeplinit-o , în etapa pre-contractuală neexistând negocieri.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 193/2000.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 13.05.2022, pârâta ########## #### S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat, în esenţă, că banca a creat toate condiţiile ca prevederile contractului de credit să fie negociate, consumatorul având totodată posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de credit de pe piaţa financiar - bancară.

Consumatorul a optat pentru unul dintre produsele bancare oferite de pârâtă întrucât la acel moment acel produs bancar era printre cele mai bune de pe piaţă, reclamantul optând în cele din urmă şi pentru o refinanţare a creditului iniţial.

În dovedire, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Instanţa a unit excepția prescripției cu fondul cauzei și a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

##### ########## #### S.A. în calitate de creditor şi reclamantul #### ####### și #### #######, în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul împrumut nr. RM ##############.08.2007, pentru suma de 78377,29 CHF, pentru o perioadă de 360 luni.

În drept, faţă de situaţia de fapt expusă, se impune, în primul rând, precizarea că, având în vedere încheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 şi art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că părțile au încheiat contractul de credit în anul 2007 pentru o perioadă de 360 luni. ##### în vedere că, în speță, contractul de credit este încă în derulare, instanța apreciază că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea termenului de prescripție și urmează a respinge excepția ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei instanța reține că potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, fiind interzis comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 4 din această #### stabileşte că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În ceea ce priveşte Contractul de credit nr.

RM ##############.08.2007, instanţa stabileşte că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfăşurarea relaţiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.

Susţinerile pârâtei referitoare la „caracterul negociat” al clauzelor sunt vădit neîntemeiate, întrucât aducerea la cunoştinţa clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului.

De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.

De altfel, deşi pârâta a susţinut că exista posibilitatea modificării anumitor clauze contractuale, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor clienţi, nu a făcut nicio dovadă în sensul existenţei unei negocieri în cazul contractelor de credit pentru persoane fizice, nefiind depusă la dosar corespondenţa specifică unei asemenea etape anterioare încheierii contractului sau contracte încheiate cu alţi clienţi, în aceeaşi perioadă, şi care să cuprindă modificări ale clauzelor a căror înlăturare se solicită de către reclamantă.

Cum banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu reclamantul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deşi această probă îi incumbă, prezumţia relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.

În atare situaţie, instanța reţine că prezentul contract de credit analizat este preformulat de bancă, standardizate, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă şi completă asupra tuturor condiţiilor de creditare, neavând niciun fel de relevanţă apărările pârâtei referitoare la studiile juridice ale reclamanţilor, aceştia neavând studii economice de specialitate şi nedesfăşurând o activitate profesională în domeniul bancar.

În acest sens, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 4 alin 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Astfel,în speță, observând convenția de credit intervenită între reclamanţi şi pârâtă, este evident ca acesta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenției fiindu-i impusă de către bancă.

În ce priveşte capătul de cerere având ca obiect caracterul abuziv al clauzei referitoare la riscul valutar instanţa reţine că părțile nu au convenit plata sumelor datorate de reclamanţi la un anumit curs de schimb, ci au convenit asupra plății sumelor în valuta în care a fost primit creditul.

Cursul oficial de schimb RON-CHF se stabilește de către B.N.R., nu de către pârâtă.

Contractul a fost încheiat în CHF la solicitarea expresă a reclamanţilor, fiind semnat prin acordul părților, devenind incidente prev. art.969 C.civ., cu atât mai mult cu cât împrumutaţii nu au solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă cu privire la moneda creditului.

Chiar dacă reclamantul nu aveau cum să prevadă ca şi nişte consumatori medii o evoluţie atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elveţian, spre deosebire de #####, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piaţa interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru îngheţarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.

O asemenea soluție ar defavoriza în mod deosebit cealaltă parte contractantă, în speță pârâta, ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000.

Practic, reclamanţii solicită modificarea contractului de o manieră avantajoasă exclusiv pentru aceştia, fără a ține cont și de interesele/drepturile Băncii ce derivă din convenția de credit.

Potrivit regulamentului BNR nr. 22/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, o #####, dacă se împrumută în CHF, este obligată să acorde credite în CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate în CHF, astfel încât poziția netă dintre ele să nu depășească 10% din fondurile proprii.

În consecinţă, pârâta, acordând finanţări în CHF, trebuie să deţină sume suficiente în aceeaşi monedă, pe care şi le procură inclusiv din rambursările creditelor acordate în CHF.

Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziţia împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preţ.

Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Prin urmare, instanţa trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numeşte dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestaţia pe care banca o primeşte pentru punerea la dispoziţia reclamantului a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 360 de luni.

Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi şi obligaţii între care se face comparaţia, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele şi componentele lor.

Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Or, contractul de credit încheiat cu reclamantul prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei analizate, dar şi obligaţia acesteia de a pune deîndată la dispoziţia consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval de timp îndelungat (360 de luni).

Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul şi dreptul consumatorului de a primi deîndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.

În plus, pe lângă obligaţiile directe asumate de părţi prin convenţiile de credit, există şi o serie întreagă de obligaţii pe care banca le are faţa de ceilalţi actori ai pieţei financiare şi care pun la dispoziţie sumele necesare asigurării plăţii imediate a acestor credite de consum.

Pentru fiecare convenţie de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.

Aşadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor şi obligaţiilor globale ale fiecărei părţi, iar în cauza de faţă, raportat la obligaţiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziţia reclamantului şi intervalul de timp îndelungat acordat debitorilor pentru restituirea împrumutului (360 de luni), instanţa apreciază că dispoziţiile art. 5.1 inserate în convenţia de credit nu sunt de natură să dea naştere unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor, şi în consecinţă, nu pot fi considerate abuzive.

Protecția instituită de Legea nr. 193/2000 și celelalte prevederi în materia protecției consumatorului nu au scopul de a deforma contractul încheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atât mai puțin pentru a obține un avantaj economic al consumatorului, pe care reclamanţii tind să îl obțină, urmărind în fapt exonerarea (prin intermediul instanței) de obligația principală asumată de restituire a creditului în CHF, moneda în care a fost contractat, încălcându-se prin aceasta principiul autonomiei de voință a părților consacrat de art. 969 C.civ. și cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 C.civ. de la 1864.

Legislația protecției consumatorului reprezintă un instrument de asigurare a unui echilibru juridic între părțile semnatare ale unei convenții de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii și ofertei, neexistând nicio o normă legală care să oblige ##### să primească suma în lei la cursul de schimb de la data acordării creditului în schimbul valutei acordate împrumutatului, care se rambursează în rate pe durata a 360 de luni.

De altfel, prin această solicitare, reclamantul pretind modificarea unei obligații esențiale, solicitând instanței să intervină în însăși cauza contractului de credit, aspect ce excede protecției oferite de prevederile Legii nr.193/2000.

Pe de altă parte, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în cauză și nu poate justifica modificarea contractului în sensul dorit de reclamant, întrucât convențiile de credit sunt guvernate de norme speciale (Legea 99/2006, OUG nr.50/2010 etc.), ce se aplică în mod prioritar.

În lumina tuturor argumentelor expuse mai sus, instanța consideră că este neîntemeiată cererea reclamantului de înghețare a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de credit.

Clauzele referitoare la moneda creditului şi la riscul valutar ţin de aplicarea şi prevederea în mod expres în cuprinsul contractului dintre părţi a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportată de cel căruia i se opune (în speţa de faţă, deprecierea este suportată de reclamant).

Instanţa reţine că acest fapt era cunoscut de către reclamant la data încheierii convenţiei de credit sau cel puţin trebuia cunoscut, reclamantul fiind obligaţi la a depune un minim de diligenţă şi de interes în lecturarea contractului încheiat cu banca.

####### cu privire la impactul financiar privind moneda de împrumut a fost făcută de reclamant anterior acordării creditului, având în vedere solicitarea acordării în franci elveţieni a unui credit de refinanţare şi pentru satisfacerea unor nevoi personale, împrumutatul asumându-şi aceste riscuri ale produsului de creditare.

Instanţa are în vedere că reclamantul au avut posibilitatea de a negocia conţinutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta între mai multe tipuri de credite în diverse monede de schimb (naţională sau în valută), alegând, în final, din portofoliul de produse bancare oferite de pârâtă, creditele cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivite nevoilor lor.

Astfel, în speţa de faţă, instanţa stabileşte, în afara oricărui dubiu, că acordarea creditelor în moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamantului, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.

Această opţiune a fost făcută conştient de către consumator, în considerarea avantajelor pe care acest tip de credit le oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât şi de alţi furnizori de produse bancare: cost mai redus şi acces la o sumă mai mare de bani.

Prin urmare, instanţa nu va reţine lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului şi riscul valutar, fiind evident faptul că a fost opţiunea împrumutatului de a accesa un credit în franci elveţieni.

Întrucât cele trei condiţii pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată, în concret, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se reţine lipsa de negociere în speţa de faţă, instanţa va concluziona că obligaţia reclamantului de restituire a împrumutului în moneda în care a fost acordat nu poate fi considerată o clauză abuzivă.

În ceea ce priveşte aprecierea cursului francului elveţian, instanţa reţine că această creştere a fost determinată de un context internaţional, străin de vreo acţiune sau inacţiune a băncii, clauzele în discuţie nefiind modificate unilateral de către pârâtă.

De asemenea, se impune a fi reţinut şi faptul că este de notorietate aspectul că, la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoană fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său diferind în funcţie de moneda în care se acordă creditul şi de evoluţia sa pe piaţa financiară.

Astfel, reclamantul nu au fost obligaţi să se supună unor condiţii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligaţiilor lor.

Referitor la posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă şi abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanţă, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situaţie subiectivă, sau în mod obiectiv, general valabil pentru toţi clienţii băncii.

În plus, instanţa va aprecia de la caz la caz dacă suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau şi de către bancă.

În speţa de faţă, nu s-a reclamat că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. ##### nu a impus reclamantului suportarea riscului valutar, iar în cazul în care cursul CHF-RON ar fi scăzut, riscul ar fi fost suportat în egală măsură de către pârâtă, menţinându-se aceeaşi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plăţii.

Totodată, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantului.

La data scadentă a ratei lunare, acesta este obligat să depună suma datorată în franci elveţieni, deoarece suma împrumutată a fost acordată în franci elveţieni şi, conform înţelegerii parţilor, rambursarea se face în aceeaşi monedă.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii francului elveţian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru a putea fi imputată băncii pârâte o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului.

Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileşte nu prin raportare la obligaţia de informare, ci prin raportare la obligaţia de negociere şi la obligaţia de necauzare a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile parţilor.

Or, reclamantul a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care îşi încasează venitul.

Clauzele contractuale ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elveţieni, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar.

Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esenţă, că în cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat să restituie aceeaşi sumă de bani în aceeaşi valută primită.

Acordarea de credite în valută şi încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operaţiuni li se aplică dispoziţiile art. 2 şi art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Totodată, reglementări precum ##### BNR nr. 10/2005, ##### BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.

Solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-RON de la data încheierii contractului de credit, instanţa va reţine că aceasta este contrară clauzelor cuprinse în contractul de credit, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 şi de art. 1584 Cod civil din 1864.

Astfel, având în vedere că, în speţă, creditul a fost acordat de către banca pârâtă în franci elveţieni, în conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil în speţă în temeiul art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligaţia principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen, aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului şi acela al plăţii.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat în moneda ,,CHF’’, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeaşi monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede că obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar în cazul intervenirii unei creşteri sau scăderi a preţului monedelor, înainte de a sosi data plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, nefiind obligat a restitui această sumă decât în moneda aflată în curs în momentul plăţii.

Valabilitatea acestui principiu a fost menţinută în Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede că, în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora, iar în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel.

Creditul în litigiu a fost acordat în CHF, astfel încât şi rambursarea acestuia se va face în moneda în care s-a acordat, pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piaţă (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare.

Prin urmare, în speţă nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat” în CHF, cum se încearcă să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. ”Denominat” înseamnă că suma creditului a fost înregistrată şi calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) şi restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda naţională.

Aceasta este de altfel diferenţa esenţială dintre situaţia dedusă judecăţii în prezentul dosar şi situaţia din Ungaria, vizată prin hotărârea C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza C - 26/13, ###### împotriva băncii.

În timp ce în Ungaria reclamanţii au primit împrumutul în moneda naţională (forinţi), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referinţă, în #######, Regulamentul B.N.R. nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operaţiuni, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.

Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 şi alin. 11 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută», care se pot efectua şi în valută, iar plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu). ####, conform art. 3 alin. 2 din Regulament, toate celelalte operaţiuni între rezidenţi care nu fac obiectul alin. 1 şi alin. 11 pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută.

De asemenea, C.J.U.E. a stabilit că articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

## privire la articolul 6 alineatul 1 din Directiva 93/13 s-a arătat că trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.

În speţă, în virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale deduse judecăţii care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF).

Clauzele considerate ca fiind abuzive de către reclamant, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elveţieni) nu sunt nelegale, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar, iar banca pârâtă nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei străine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel încât nu se poate reţine o diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine.

Pentru aceste considerente, având în vedere că prin formularea acestui petit, se urmăreşte de către reclamant modificarea contractului de credit, deşi clauzele nu sunt abuzive, solicitarea acestuia fiind contrară art. 969, art. 1073 şi art. 1578 Cod civil din 1864, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului.

##### în vedere soluţia de respingere a cererii formulate de către reclamantă și culpa procesuală a acesteia, potrivit prevederilor art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. ## toate acestea instanţa constată că pârâta nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli conform art. 452 C.pr.civ. şi astfel va respinge cererea acesteia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepția prescripției ca neîntemeiată.

Respinge cererea privind pe reclamant #### ####### ## ########## #### în Bucureşti, sector 2, #### ######## ### ##, reclamant #### ####### #### ## ########## #### în Bucureşti, sector 2, #### ######## ### ## şi pe pârât ########## #### SA cu sediul în Bucureşti, sector 1, ##### FLOREASCA, SKY TOWER, nr. 246, ca neîntemeiată.

## drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 21.12.2022.