Sentință civilă nr. 2016 din 30.09.2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPUC:2016:001.######

Dosar nr. ####/283/2014

R O M A N I A

JUDECATORIA ######## – JUDEŢUL #########

SENTINŢA CIVILĂ NR. ####/2016

Şedinţa publică din data de 30.09.2016

Instanţa constituită din :

Preşedinte - ###### #########

Grefier - ##### ####### ######

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile având ca obiect ”constatare nulitate act juridic”, formulată de reclamanţii ##### ######### ####### şi ##### ####, ambii domiciliaţi în Târgovişte, str. ###### ########, ### ##, ### #, ### #, ### ##, judeţul #########, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la S.C.A. #### şi Asociaţii, cu sediul în Târgovişte, B-dul I.C. ########, nr. 7A, ### #, judeţul #########, în contradictoriu cu pârâta ########## #### SA, cu sediul în Bucureşti, Clădirea Sky Tower, ##### Floreasca, nr. 246C, sector 1, prin Agenţia ########, cu sediul în ########, str.

Republicii, ### #####, judeţul #########.

Prezenţa şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 22.09.2016, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, pentru a da posibilitatea reclamanţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 30.09.2016, dată la care a pronunţat următoarea hotărâre:

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 05.11.2014 sub nr. ####/283/2014 reclamanţii ##### ######### ####### şi ##### #### au solicitat în contradictoriu cu pârâta ########## #### SA, constatarea nulităţii clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit nr.RFI43243700661/28.08.2007, respectiv art.3 pct.3.1 lit.b, pct.3.3., pct.3.7, art.4 pct.4.4, art.6 alin.1 lit.I, art.11, pct.11.4; eliminarea, ab initio, din contractul de credit nr.RFI43243700661/28.08.2007 a clauzelor constatate drept abuzive; obligarea pârâtei la compensaţia în lei a creditului acordat în franci elveţieni (CHF), în funcţie de cursul de schimb valabil la data acordării creditului, cu menţiunea condiţiilor de creditare stabilite prin prezentul contract – excepţie făcând clauzele abuzive defăimate; stabilirea în funcţie de rata de schimb CHF/lei de la momentul plăţii, a sumei rambursate de reclamanţi; obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani achitate în plus, în baza clauzelor abuzive, actualizate cu rata dobânzii şi indexate cu indicele de inflaţie; stabilirea, vis-a-vis de primele 5 capete de cerere, a sumei pe care o mai datorează pârâtei; obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanţii arată că între ei şi societatea finanţatoare a fost încheiat contractul de credit nr.RFI43243700661/28.08.2007, reclamanta ##### ####### având calitatea de împrumutat, iar reclamantul ##### #### având calitatea de codebitor.

Precizează că defăimează ca abuzive condiţiile de creditare din contractul de credit menţionat, condiţii de creditare stabilite unilateral, discreţionar şi cu încălcarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor.

Solicită instanţei să observe că sunt înserate în contractul de credit clauze abuzive în sensul că sunt stipulate dobânzi viabile, ce sunt lăsate la libera apreciere a creditoarei, care au crescut constant pe durata finanţării, fără a avea vreo justificare, şi mai mult, calculând accesorii inclusiv la accesorii. ####### anuală efectivă a creditelor este una ascunsă, ea fiind formată nu numai din dobânzi, dar şi dintr-o multitudine de comisioane nejustificate şi împovărătoare care au condus la o îmbogăţire fără justă cauză a creditoarei.

Astfel, contractul de finanţare conţine clauze nule şi abuzive care prevăd comisioane de risc, dobânzi fixe care se pot modifica, dobânzi variabile care au variat numai în sens crescător în timp de EURIBOR/##### scădeau sau dobânzi variabile calculate după indici interni şi netransparenţi ai finanţatorului.

Precizează reclamanţii, că în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este nulă sau discreţionară şi nici abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat.

Motivele menţionate în contractul de credit menţionat respectiv „Condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare”, „evoluţia pieţei financiare”, „politica de credite a băncii” nu îndeplinesc această condiţie.

În ceea ce priveşte perceperea comisioanelor scopul este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în contractul încheiat de pârâtă, pentru ca împrumutaţii să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision.

În dovedirea cererii au solicitat proba cu înscrisuri, expertiză tehnică contabilă (cu obiectivele: expertul să verifice, funcţie de clauzele defăimate drept abuzive şi nule, precum şi cu luarea în calcul a denominării creditului la cursul de schimb de la data contractării aplicabil inclusiv ratelor de credit plătite, care este datoria reală către finanţator), precum şi orice altă probă necesară şi utilă cauzei.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii 193/2000, art. 948, pct.4, 966, 969, 992, 1086, 1073 şi urm., 1075, 1143, 1145, 1864 din Vechiul C. civ., Legea 193/2000.

La data de 16.12.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-26/13 nu priveşte şi nu tranşează chestiunea riscului valutar.

Pârâta arată că banca se împrumută în CHF astfel încât obligaţia corelativă de a rambursa este aceea pentru suma în a cărei monedă a fost efectuat creditul.

Variaţia CHF nu este un produs al pârâtei pentru ca banca să aibă obligaţia de a-l informa pe consumator, fiind de notorietate faptul că valuta nu are niciodată un raport fix cu altă valută fiind îndeobşte cunoscut că valoarea valutelor creşte sau scade în funcţie de economie.

Faptul că acest risc s-a produs într-o pondere mai mare decât au sperat reclamanţii nu înseamnă că aceştia nu au prevăzut sau conştientizat acest risc.

În ceea ce priveşte clauzele referitoare la modul de stabilire a dobânzii nu sunt abuzive deoarece pe perioada de derulare a contractului banca va trebuie să atragă resurse la costuri pe care nu le poate anticipa rezonabil.

Apare prin urmare justificată inserarea clauzei prin care părţile au convenit ca dobânda să se modifice în funcţie de evoluţia pieţei financiare.

Reclamanţii nu fac dovada unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, cerinţă esenţială a art. 4 din Legea 193/2000.

În ceea ce priveşte comisionul de administrare prev. de art.3.7 din contract, arată că acest comision este perceput în acord cu prevederile art.36 din OUG 50/2010.

Pentru aceste considerente a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Instanţa a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate cu obiectivele : stabilirea sumelor de bani, care ar fi în opinia reclamanţilor achitate în plus, prin raportate la clauzele apreciate prin raportare la clauzele apreciate de reclamantă ca fiind abuzive şi menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată la lit. a); stabilirea sumei pe care reclamanta o mai datorează pârâtei, urmând a se formulat două variante de răspuns, respectiv a se avea în vedere atât clauzele apreciate ca fiind abuzive, cât şi suma totală fără a avea în vedere aceste clauze.

Ulterior, reclamanţii au solicitat completarea obiectivelor raportului de expertiză cu obiectivul ca expertul să procedeze la conversia în lei a creditului având în vedere valoarea în lei a francului la momentul acordării creditului, urmând ca din această sumă să procedeze la scăderea ratelor achitate de reclamantă şi a celorlalte comisioane şi să precizeze suma rămasă de achitat în prezent.

Expertul a răspunsul obiectivelor stabilite iniţial de instanţă, iar în ceea ce priveşte noul obiectiv a arătat că expertiza nu poate să formuleze un răspuns corect, rezultat al unor calcule aritmetice adevărate şi logice deoarece creditul a fost acordat în franci, iar totul se raportează la această valută şi nu la alte valute, este posibilă transformarea creditului în lei, dar au fost achitate pe parcursul derulării contractului sume în franci elveţieni şi nu în lei, iar un calcul al dobânzii având la bază nivelul ##### la un credit transformat în lei este impropriu.

Instanţa a revenit cu adresă al expertul în specialitatea contabilitate pentru ca acesta să procedeze la întocmirea raportului de expertiză urmând a răspunde şi obiectivului mai sus menţionat, iar la termenul de judecată din data de 22.09.2016 expertul din proprie iniţiativă s-a prezentat în faţa instanţei şi a reiterat aspectele mai sus menţionate, arătând că lipsa unui răspuns la acest obiectiv nu reprezintă un refuz de întocmire a expertizei şi are la bază considerentele mai sus menţionate.

Instanţa socotindu-se lămurită în ceea ce priveşte raportul de expertiză întocmit în cauză şi având în vedere precizările expertului în sensul că nu poate proceda la stabilirea cuantumului sumei pe care reclamanţii o mai au de achitat în situaţia conversiei creditului, având în vedere că acesta a fost acordat în moneda franci elveţieni, iar plăţile au fost efectuate în lei, a apreciat că nu se mai impune amânarea cauzei în vederea completării raportului de expertiză şi nemaifiind alte cereri formulate în cauză a rămas în pronunţare, amânând pronunţarea pentru ca părţile să poată depune concluzii scrise.

Analizând înscrisurile ataşate dosarului, instanţa constată că între părţi a intervenit în data de 28.08.2007 contractul de credit nr.RFI43243700661 prin care pârâtul a acordat reclamanţilor un credit în valoare de 44.968 de franci elveţieni, pe o durată a creditului de 120 de luni de la data utilizării creditului până la scadenţa finală.

Potrivit prevederilor art. 3.3 din contractul de credit, rata dobânzii curente a fost stabilită ca fiind 4,9 % p.a., iar din al doilea an de creditare rata dobânzii curente devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcţia de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.11.4 din contract, modificările clauzelor prezentului contract se efectuează în baza acordului părţilor urmând a fi consemnate în act adiţional cu excepţia celor privind valoarea ratelor de credit şi rata dobânzii curente care se vor opera de către bancă în condiţiile prezentului contract.

Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Noţiunile de bună-credinţă şi dezechilibru semnificativ nu sunt definite de lege, astfel încât eventuala îndeplinirea a caracterului abuziv are loc pe calea interpretării relevantă fiind în acest sens jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cu privire la noţiunile de dezechilibru semnificativ, Curtea a arătat că acesta poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul în calitate de parte la contractul în cauză în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unor restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale (hotărârea C.J.U.E. din 16.01.2014, pronunţată în cauza ############ ########## SA. împotriva #### ######## #######).

În ceea ce priveşte condiţia bunei-credinţe, în literatură s-a arătat că buna-credinţă este acea regulă morală care exprimă sau impune o voinţă sau un comportament conform cu aşteptările celorlalţi şi, în cele din urmă, conform regulilor dreptului.

În materia protecţiei consumatorului, în practica judiciară s-a apreciat că buna-credinţă reprezintă însuşirea de a fi onest şi de a nu profita de poziţia sa de superioritate în raport cu consumatorul.

Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se trage concluzia că mai există un element care conduce la concluzia caracterului abuziv şi anume lipsa transparenţei.

Astfel, Curtea a arătat că instanţa naţională trebuie să stabilească, ţinând cont de criteriile prevăzute la art. 3 alin. 1 şi la art. 5 din Directiva 93/13, dacă având în vedere împrejurările proprii ale speţei, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei-credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă (C.J.U.E. hotărârea din 23.04.2015 pronunţată în cauza #### ###### ### #### împotriva ### ########## SA).

Cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale, consacrate de Directiva 93/13, se întemeiază pe ideea că, în ceea ce priveşte, printre altele, nivelul de informare, consumatorul se află într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau furnizor, această cerinţă privind transparenţa trebuie înţeleasă în mod extensiv.

Astfel clauza trebuie să fie formulată astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte (C.J.U.L. hotărârea din 30.04.2014 pronunţată în cauza ###### şi Kaslerne #####).

Curtea a mai arătat de asemenea, că pentru un consumator informarea înaintea încheierii unui contract, cu privire la condiţiile contractuale şi la consecinţele respectivei încheieri este de o importanţă fundamentală.

Acesta din urmă decide, în special pe baza respectivei informări, dacă doreşte să se oblige potrivit condiţiilor redactate în prealabil de un vânzător sau furnizor (C.J.U.E. hotărârea din 21.03.2013 pronunţată în cauza RWE Vertrieb).

Rezultă din cele ce preced că în opinia Curţii obligaţia de transparenţă este strâns legată de obligaţia de informare.

În concluzie, analiza în fond a unei clauze trebuie să se facă global cu ajutorul celor trei indicatori interdependenţi şi anume, echilibrul contractual, bună-credinţă şi transparenţă.

Instanţa apreciază că în ceea ce priveşte criteriul transparenţei, acesta nu poate fi apreciat ca fiind separat de cel al echilibrului semnificativ, lipsa transparenţei conducând însă la existenţa dezechilibrului semnificativ.

De asemenea, în situaţia în care convenţia încheiată între părţi determină un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, aceasta este considerată prin ea însăşi contrară cerinţei de bună-credinţă.

În acest sens, Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, a decis că interpretarea corectă este aceea că trebuie să existe un dezechilibru semnificativ, iar în situaţia dovedirii acestuia, lipsa bunei-credinţe este prezumată.

A mai arătat că în sprijinul legii, un dezechilibru semnificativ este interpretat ca fiind contrar bunei-credinţe, tocmai pentru a evita folosirea acestui criteriu ca o cale de scăpare pentru profesionişti, reducându-se astfel nivelul de protecţie al consumatorilor (decizia civilă ######## a ÎCCJ).

Raportând criteriile mai sus menţionate clauzelor inserate de părţi în cadrul convenţiei de credit supusă analizei instanţei, instanţa reţine în ceea ce priveşte caracterul abuziv al comisionului de administrare lunar că acesta a fost inserat în cuprinsul contractului art.3.7 prevăzându-se un cuantum al acestui comision de 0,23 % care se aplică la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit, începând cu al doilea an de creditare în funcţie de politica de credite a băncii, de evoluţia pieţii de credit sau de politica de credite a băncii, de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului. ##### poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs, urmând a analiza anual oportunitatea renunţării la încasarea comisionului de administrare.

Instanţa reţine din modul de formulare a acestei clauze că pârâta a înţeles să perceapă un comision denumit „comision de administrare” în procent de 0,23% pentru „monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului precum şi a îndeplinirii oricăror obligaţii asumate de acesta în baza contractului de credit”.

Instanţa constată că pârâta încasează o sumă fără însă a efectua decât la nivel afirmativ o contraprestaţie comisionul încasat.

Astfel, monitorizarea de către bancă a derulării contractului nu reprezintă decât o îndeplinire a obligaţiilor contractuale, respectiv acelea de primire a plăţii sau de efectuarea demersurilor privind urmărirea debitorului şi recuperarea sumei.

Instanţa reţine prin urmare, o încălcare a cerinţelor bunei-credinţe, pârâta încasând un comision fără a exista o contraprestaţie clară care să beneficieze împrumutatului.

În ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ, între drepturile şi obligaţiile părţilor, instanţa reţine şi exista acestui dezechilibru care este atât de natură economică şi rezultă atât din valoarea totală a sumei care urma a fi plătită în raport de valoarea creditului, dar şi de natură juridică nerezultând în mod clar care este contraprestaţia specifică acestui comision.

Pentru motivele care preced instanţa urmează a reţine caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.7 din contractul de credit referitor la comisionul de administrare.

Sancţiunea care intervine în ipoteze caracterului abuziv este aceea a nulităţii absolute, normele legii ######## protejând un interes general.

Se reţin în acest sens prevederile art. 12 şi 13 din legea ######## care fac referire la eliminarea clauzelor abuzive din contract, iar art. 6 din cuprinsul aceluiaşi act normativ face referire la faptul că aceste nu vor mai produce efecte asupra consumatorului.

Un argument important în sensul naturii normelor prevăzute de dispoziţiile legii 193/2000, rezultă din jurisprudenţa C.J.U.E., curtea arătând în cauza Pohotovost s.r.o. împortiva ##### Korckovsca că dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care directiva 93/2013 o asigură consumatorilor, art. 6 din aceasta trebuie considerat o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă, rangul de norme interne de ordine publică.

Curtea a statuat de asemenea şi în cauza ##### ##### Mostaza ##### împotriva Centromovil Milenium SL că, dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care directiva 93/13 o asigură consumatorilor, justifică faptul că judecătorul naţional este ţinut să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei cauze contractuale.

Nu în ultimul rând, instanţa reţine că şi Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie a statuat că sancţiunea incidentă în situaţia constatării abuzive este aceea a nulităţii absolute (decizia civilă ###/2013).

Mergând mai departe, instanţa reţine în ceea ce priveşte cea de-a doua clauză apreciată de reclamantă ca fiind abuzivă că în cuprinsul convenţiei de credit – art. 3.3 s-a menţionat faptul că banca îşi rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că o clauză standard care permite o astfel de adaptare unilaterală trebuie să respecte cerinţele de bună-credinţă, echilibru şi transparenţă.

Prezintă o importanţă esenţială în acest scop aspectul dacă, pe de-o parte, în contract se indică în mod transparent metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat şi motivele acestei variaţii, astfel încât consumatorul să poată să prevadă pe baza unor criterii clare şi inteligibile eventualule modificări ale acestor costuri.

În practica Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie (decizia civilă #########) de asemenea, s-a reţinut că pentru a se respecta cerinţa de caracter inteligibil a limbajului trebuie sa existe posibilitatea pentru consumator să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta în ceea ce-i priveşte.

Sintagma „schimbări semnificative pe piaţa monetară” se încadrează în mod clar în prevederile art. 4 alin. 1 din legea 193/2000, deoarece această formulare nu surprinde într-un limbaj clar şi uşor inteligibil mecanismul de revizuire a ratei dobânzii, acest mecanism fiind lăsat la aprecierea unilaterală a băncii, care poate stabili, potrivit propriilor interese, ce înseamnă schimbări semnificative pe piaţa monetară şi poate să comunice consumatorului noua rată a dobânzii, fără ca acesta să se poată opune sau negocia, fiind evident că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Analizând în speţă prevederile art. 3.3 din contractul încheiat între părţi instanţa reţine că pârâta si-a rezervat dreptul de revizui dobânda fără menţionarea unor criterii clare care să dea posibilitatea reclamantului consumator să prevadă în viitor costurile de creditare pe care va trebui să le suporte.

Pârâta a menţionat în cuprinsul convenţiei un criteriu general cel al evoluţiei pieţei financiare sau de politica de credite a băncii încălcându-se în acest fel cerinţa de previzibilitate.

Nu se poate reţine sub acest aspect apărarea pârâtei că modificarea dobânzii are la bază o motivaţie întemeiată, însă în cauză nu s-a făcut dovada acestei motivaţii şi nici nu s-a stipulat în mod clar care este motivaţia.

Instanţa reţine că justificarea invocată de pârâtă nu poate fi primită deoarece nu implică voinţa ambelor părţi ci doar pe cea a băncii pârâte în mod necondiţionat, exclusiv şi doar în favoarea sa.

Caracterul ambiguu al acestei clauze, conduce la concluzia că pârâta şi-a construit un instrument în baza căruia, în mod discreţionar procedează la modificarea ratei dobânzii pe perioada derulării contractului.

#### adevărat că furnizorul de servicii bancare poate modifica conform precizărilor de mai sus rata dobânzi, însă această operaţiune este condiţionată de existenţa motivului întemeiat prevăzut în contract care să permită pârâtei să procedeze în situaţia intervenirii acestui motiv la modificarea dobânzii conform clauzelor convenite de părţi la încheierea contractului.

Pe cale de consecinţă, instanţa urmează a constata şi în privinţa acestei clauze caracterul abuziv, şi a dispune pentru motivele anterior arătate înlăturarea clauzei sancţionată cu nulitatea absolută.

Instanţa va proceda la înlăturarea acestei clauze fără a avea posibilitatea să-i modifice conţinutul, deoarece în această situaţie instanţa ar proceda la suplinirea consimţământului părţilor pe care le-ar obliga, posibil împotriva voinţei acestora la acceptarea unei alte forme de calcul a dobânzii decât cea convenită de părţi.

Această problemă se pune în practică şi în speţă ori de câte ori, prin înlăturarea unei clauze abuzive contractul nu se mai poate derula în continuare în lipsa clauzei înlăturate.

În această privinţă Curtea a recunoscut posibilitatea instanţei naţionale de a înlocui o clauză abuzivă cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv, cu condiţia ca această înlocuire să permită restabilirea unui echilibru real între drepturile şi obligaţiile cocontractanţilor, această posibilitate fiind limitată la situaţia în care anularea în ansamblu a contractului ar expune consumatorul unor consecinţe care l-ar prejudicia (C.J.U.E. hotărârea ###### şi Kaslerne #####).

În speţă instanţa reţine că părţile au stabilit o rată a dobânzii curente într-un procent de 4,9 %, dobândă care însă potrivit prevederilor clauzei constatate abuzive, poate fi modificată unilateral de pârât.

Prin înlăturarea acestei clauze abuzive contractul poate fi în continuarea derulat deoarece convenţia dintre părţi prevede o rată a dobânzii stipulată în mod clar şi la care părţile se pot raporta în stabilirea costurilor şi a ratelor scadente.

Prin urmare, instanţa nu se află în situaţia de a înlocui clauza abuzivă cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv deoarece contractul poate continua conform prevederilor mai sus menţionate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la denominarea financiară a creditului de la momentul acordării acestora, respectiv 28.08.2007, instanţa reţine că potrivit convenţiei încheiate între părţi moneda creditului a fost stabilită ca fiind franci elveţieni.

Pentru înlocuirea monedei creditului, instanţa trebuie să reţină o dispoziţie legală incidentă în cauză care să-i permită să intervină în cadrul contractului încheiat între părţi şi să procedeze în baza acestei dispoziţii la modificarea contractului.

Legislaţia internă însă, nu permite instanţei conversia în lei a creditelor acordate în valută.

Instanţa reţine că părţile au convenit ca durata creditului să fie de 180 de luni, împrejurare din care rezultă că reclamantul procedând la încheierea unei convenţii de credit pe o perioadă lungă de timp, într-o monedă străină alta decât cea în care se fac plăţile pe teritoriul statului al cărui cetăţean este, şi-a asumat implicit riscul fluctuaţiilor monedei în care a înţeles să contracteze creditul.

În materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluţiile economice să influenţeze obligaţiile asumate de împrumutat.

Sub acest aspect, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1578 din Codul Civil de la 1864, incident în cauză prin raportare la momentul încheierii contractului (28.08.2007), „obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.

Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii”.

Rezultă că principiul nominalismului monetar are o reglementare legală, astfel încât achitarea ratelor în moneda acordată indiferent de fluctuaţiile acestora nu poate fi considerată neconformă dreptului cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătata anterior nici legislaţia naţională şi de altfel nici cea comunitară nu conţin elemente care să determine înlăturarea aplicării acestui principiu.

Pentru aceste considerente instanţa urmează a respinge capătul de cerere cu privire la denominarea creditului.

Constatând caracterul abuziv al clauzelor mai sus menţionate, instanţa urmează a obliga pârâta la plata sumei de 7910,30 CHF în favoarea reclamanţilor sumă rezultată din calculele efectuate de expertul în specialitatea contabilitate potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză – raport suplimentar, răspuns la obiecţiuni (fila 17 vol.

II) şi care reprezintă contravaloarea sumelor achitate în plus în baza clauzelor abuzive, sume care vor fi actualizate cu rata dobânzii şi indexate cu indicele de inflaţie.

Va dispune totodată pe cale de consecinţă şi înlăturarea clauzelor aflate în directă legătură cu clauzele constatate ca fiind abuzive, respectiv art.4.4, art.11.1 şi 11.4 din contract.

În ceea ce priveşte suma pe care reclamanţii o mai au de achitat pârâtei la data de 13.07.2015 în varianta păstrării dobânzii iniţiale de 4,9% şi a eliminării comisionului de administrare lunar ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestor clauze legate de cuantumul dobânzii şi de acordarea comisionului de administrare lunar, este de 12.343,77 CHF, dintre care 11.688,50 CHF credit şi 655,27 CHF dobândă.

Referitor la capătul de cerere privind stabilirea cuantumului sumei achitate de către reclamanţi pârâtei pe parcursul derulării creditului, instanţa reţine potrivit raportului de expertiză că până la data de 13.07.2015 reclamanţii au achitat suma de 52.537,78 CHF, din care 33.963,58 CHF credit, 13.210,76 CHF dobândă şi 6.363,44 CHF comision de administrare lunar.

Reclamanţii au mai solicitat instanţei şi constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în art.6 alin.1 lit. l din contract, care impune debitorului să înştiinţeze banca despre contractarea altor credite de la terţe bănci, instituţii de credit, societăţi de leasing şi alte asemenea, precum şi despre cumpărarea de bunuri cu plata în rate.

Cu privire la această clauză contractuală instanţa nu poate reţine caracterul abuziv al acestei clauze deoarece banca prin inserarea acestei obligaţii în sarcina debitorului împrumutat nu a intenţionat decât să cunoască riscul intervenirii unei insolvabilităţi a debitorului împrumutat, risc generat de acţiunile întreprinse de acesta în sensul contractării altor credite şi achiziţionării de bunuri, acţiuni care cresc în mod evident gradul de îndatorare al clientului băncii.

Prin inserarea acestei clauze banca a dorit de asemenea cel mai probabil să cunoască modalitatea în care va acţiona în viitor în situaţia neîndeplinirii de către împrumutat a obligaţiei de rambursare la termen a ratelor scadente.

Ori adoptarea de către bancă a unei conduite preventive şi luarea de măsuri în acest scop nu poate fi apreciată de instanţă ca fiind abuzivă, reclamanţii debitori ai băncii având obligaţia să achite a termen ratele scadente şi să manifeste bună credinţă pe tot parcursul derulării creditului.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a respinge acest capăt de cerere.

Va obliga pârâta potrivit art. 453 alin. 2 CPC la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite in parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii ##### ######### ####### şi ##### ####, ambii domiciliaţi în Târgovişte, str. ###### ########, ### ##, ### #, ### #, ### ##, judeţul #########, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la S.C.A. #### şi Asociaţii, cu sediul în Târgovişte, B-dul I.C. ########, nr. 7A, ### #, judeţul #########, în contradictoriu cu pârâta ########## #### SA, cu sediul în Bucureşti, Clădirea Sky Tower, ##### Floreasca, nr. 246C, sector 1, prin Agenţia ########, cu sediul în ########, str.

Republicii, ### #####, judeţul #########.

######## caracterul abuziv al clauzelor 3.1 lit. b, 3.3, 3,7, 4.4, 11.1, 11.4 din contractul de credit nr. RFI43243700661/28.08.2007

Înlătură clauzele abuzive menţionate în cuprinsul art. 3.1 lit. b, 3.3, 3,7, 4.4, 11.1, 11.4 din contractul de credit nr. RFI43243700661/28.08.2007 încheiat între părţi.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 7910, 30 CHF, reprezentând c/val. sumelor achitate în plus de către reclamantă în baza clauzelor constatate ca având caracter abuziv.

######## ca reclamanţii mai au de achitat pârâtei la data de 13.07.2015 suma de 12.343,77 CHF, dintre care 11.688,50 CHF credit şi 655,27 CHF dobândă.

######## că reclamanţii au achitat pârâtei până la data de 13.07.2015 suma de 52.537,78 CHF, din care 33.963,58 CHF credit, 13.210,76 CHF dobândă şi 6.363,44 CHF comision de administrare lunar.

Respinge restul capetelor de cerere.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea onorariului expertului in specialitatea contabilitate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria ########.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.09.2016.

PREŞEDINTE GREFIER

###### ######### ##### ####### ######

RED.####

TEHN.####

5 EX/25.10.2016