ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria PIATRA-NEAMT · .

Hotărâre nr. 3704 din 01.11.2024

Instanță
Judecătoria PIATRA-NEAMT
Dosar
.
Obiect
Contestație la executare, suspendare executare silită, întoarcere executare silită
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Cod ECLI ECLI:RO:JDPNT:2024:001.######

Dosar nr. ####/279/2024

Cod operator ####

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ###### #####

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. ####

Şedinţa publică din 01.11.2024

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : ####### ######

GREFIER : ####### ########

Se examinează cauza civilă referitoare la acţiunea formulată de contestatoarea ######-##### ####### ####### în contradictoriu cu intimata ### ###### ####### ######## SA, având ca obiect contestaţie la executare, suspendare executare silită, întoarcere executare silită (ds. executare nr. 743/2023).

Încheierile de amânare a pronunţării fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

La data de 20.09.2024, instanţa a dispus amânarea pronunţării soluţiei, din lipsă de timp pentru deliberare, în considerarea dispoziţiilor art. 396 alin. 1 noul Cod procedură civilă, ulterior s-a amânat pronunţarea succesiv pentru data de 04.10.2024, 18.10.2024, respectiv pentru data de astăzi, 01.11.2024 şi a dispus următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ###### ##### la data de 09.02.2024, sub nr. ####/279/2024, contestatoarea ######-##### ####### #######, în contradictoriu cu intimata ### ###### ####### ######## S.A., a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat anularea încheierii pronunţată la data de 08.01.2024 de Judecătoria ######-##### în camera de consiliu în dosarul nr. #####/278/2023 prin care a fost încuviinţată executarea silită pornită împotriva sa; anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul nr. 743/2023 al Biroului Executorului Judecătoresc ##### #####; anularea executării silite; suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare; întoarcerea executării silite în sensul restituirii sumelor de bani reţinute în contul executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că a semnat în calitate de co-împrumutat la data de 11.07.2016 Contractul de credit nr. 5728138, calitatea de împrumutat (creditul a fost acordat pentru nevoi personale) având-o doar soţul său, ##### ##########.

Astfel, conform documentului „Condiţii generale” rezultă că doar numitul ##### ########## a avut calitatea de împrumutat, a beneficiat de suma împrumutată şi s-a obligat să o restituie cu tot cu dobândă.

A precizat că împrumutatul ##### ########## a fost beneficiarul exclusiv al creditului (art. 3, art. 5, art. 7, art. 8) în valoare de 49.800 lei acordat pentru perioada 11.07.2016 — 11.07.2021 şi s-a obligat la rambursarea acestuia, garantând cu ipotecă mobiliară asupra contului său bancar (art. 10).

În mod evident, creditul i-a fost acordat acestuia şi au fost luate în considerare exclusiv veniturile lui, veniturile contestatoarei nefiind analizate sub nicio formă.

Din tot cuprinsul documentului invocat rezultă că doar ##### ########## a împrumutat suma de bani şi s-a obligat la restituirea acesteia.

În plus, a arătat că s-a încheiat o poliţă de asigurare de viaţă doar pentru împrumutatul ##### ########## cu societatea BRD AV (BRD Asigurări de ##### S.A.), având nr. ###############11.07.2016, asigurător care practic a preluat riscul contractului, urmând ca în caz de deces al asiguratului, rambursarea creditului să fie efectuată de către asigurator, în condiţiile în care în acelaşi sens s-a prevăzut şi în Contractul de ipotecă mobiliară nr. ##########.07.2016 încheiat cu creditoarea BRD (art. 1.1, art. 1.2. art. 1.3), prin care a fost instituită o ipotecă exclusiv asupra contului bancar al împrumutatului.

A relatat că numitul ##### ########## a decedat în urma unui accident rutier produs din culpa exclusivă a unui conducător auto, aşa cum a fost reţinut de Judecătoria ###### ##### în dosarul nr. ###/279/2022 prin Sentinţa penală nr. ###/25.11.2022, definitivă conf.

Deciziei penale nr. ###/02.03.2023 pronunţată în apel de Curtea de Apel #### (prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părţile civile), decesul împcumutatului ##### ########## s-a produs la data de 23.11.2020 ca urmare a leziunilor suferite în urma acestui accident rutier, el aflându-se în traversare pe trecerea de pietoni.

Sentinţa stabileşte culpa exclusivă a inculpatei ######## ###### ######### (conducător auto) în producerea accidentului şi menţionează că nu se poate reţine culpa victimei ##### ##########.

A mai stabilit instanţa, pe baza materialului probator, faptul că victima ##### ########## a traversat regulamentar, pe trecerea de pietoni, prezenţa acestuia putând fi observată de un conducător auto atent la condiţiile de drum.

Consideră că actele de executare sunt nule ca şi executarea silită care a fost încuviinţată în mod neîntemeiat şi nelegal.

În dovedire a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 712 – 720 Cod de procedură civilă.

La data de 14.03.2024, intimata ### ###### ####### ######## S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca rămasă fără obiect având în vedere ca în data de 12.02.2024 a încetat executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. ##########.07.2016 întrucât la data de 08.02.2024 s-a realizat integral obligaţia prevazută în titlul executoriu, fiind achitate şi cheltuielile de executare,

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, din cuprinsul contestatiei nerezultând critici privind legalitatea actelor de executare emise, iar din analiza actului contestat nu rezultă că acesta ar fi fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care contestaţia este nefondată.

În fapt, a precizat că a fost încheiat contractul de credit nr. ##########.07.2016, cu debitorul ##### ##########, respectiv co-împrumutatul ##### #######-#######, prin care aceştia au beneficiat de un credit de nevoi personale, în cuantum de 49.800 lei, pe o perioadă de 60 luni, obligându-se totodată să ramburseze împrumutul acordat de intimată, precum şi dobânzile, comisioanele aferente până la stingerea tuturor creanţelor.

În vederea garantării obligaţiei de restituire a creditului, s-a încheiat Contractul de ipotecă mobiliară prin care s-a constituit în favoarea intimatei o ipotecă mobiliară asupra: a) creanţelor rezultând din poliţa de asigurare de viaţă nr. ###############/11.07.2016 cu societatea BRD AV, precum şi orice altă poliţă de asigurare de viaţă a debitorului ipotecar ce va înlocui această poliţă; b) a tuturor drepturilor, titlurilor, intereselor ş beneficiilor cu privire la conturile curente identificate În Anexa I a contractului de credit, precum şi asupra soldului creditor la orice moment.

În baza cererii individuale de asigurare de viaţă din 28.06.2016, împrumutatul a aderat la contractul de asigurare de viaţă încheiat între ### ### SA si BRD Asigurări de ##### SA.

La data de 23.11.2020 a intervenit decesul asiguratului ##### ##########.

Ca urmare a producerii evenimentului asigurat, reclamanta ##### #######-#######, în calitate de co-împrumutat, la data de 04.12.2020, a formulat cerere de despăgubire către BRD-Asigurări de ##### S.A. (în calitate de asigurator),

Aşa cum rezultă din adresa din data de 15.04.2021, BRD-Asigurari de Viaţă S.A a comunicat contestatoarei ##### #######-Mii-##### decizia de a nu acorda plata beneficiului de asigurare motivat de faptul că la acel moment lipseau documentele care să poată proba justeţea acordării despăgubirii.

Astfel, acest fapt a condus la exonerarea societăţii de asigurare de la plata indemnizaţiei de asigurare conform condiţiilor contractului de asigurare.

Întrucât asigurătorul a refuzat plata beneficiului de asigurare şi în condiţiile în care reclamanta ##### #######-####### semnatară a contractului de credit în calitate de co-împrumutat nu a achitat împrumutul, în temeiul art. 1522 Cod civil şi a prevederilor contractuale, intimata în calitate de creditoare, a procedat la declararea scadenţei anticipate a creditului, notificând debitoarea în acest sens conform notificării nr. 26666/08.07.2021, înregistrată şi comunicată prin intermediul executorului judecătoresc ### #### ###### sub nr. 4924 din data de 09.07.2021.

În condiţiile existenţei unor întârzieri înregistrate cu privire la plata ratelor lunare, în temeiul contractului de credit nr. 5728138/1, prin cererea nr. 8481 din data de 11.12.2023 creditoarea BRD a formulat cerere de executare silită mobiliară, imobiliară şi prin poprire asupra veniturilor şi conturilor bancare asupra bunurilor imobile, mobile, veniturilor, titlurilor de credit şi sumelor de bani aparţinând debitorilor din contractul de credit, pe care a adresat-o ### ##### ##### pentru plata sumei de 8.557,91 lei, fiind constituit dosarul de executare silită nr. 743/2023.

Prin Încheierea nr. ##/08.01.3024, pronunţată în dosar nr. #####/279/2023 al Judecătoriei ###### #####, a fost admisă cererea formulată de ### ##### ##### şi s-a încuviinţat executarea silită a debitoarei pentru sumele rezultate din titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. ##########.07.2016 emis de creditoarea ### ###### ####### ######## SA până la concurenţa creanţei rezultate din titlul executoriu.

La data de 08.02.2024 contestatoarea a achitat integral creanţa restantă, respectiv suma de 10.073.78 lei - conform Recipisei de consemnare nr.

BREL ############Libra ####, executorul judecătoresc constatând astrel că obligaţia de plată a creditului restant în cuantum de 8557,91 lei a fost îndeplinită de debitoarea ##### #######-#######, fiind încheiat Procesul verbal de constatare îndeplinire obligaţie din 09.02.2024, iar în aceste condiţii a înţeles să invoce excepţia lipsei de obiect a contestaţiei, având în vedere că la data când a fost înregistrată contestaţia la executare, debitoarea achitase integral suma restantantă, executarea silită încetând ca urmare a realizării integrale a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

A mai precizat că din analiza contractului de credit nr. #### ######.07.2016 rezultă fără niciun dubiu faptul că acest contract a fost semnat în nume propriu şi în calitate de co-împrumutat de către contestatoare, aşa încât nu pot fi reţinute dubii privind calitatea de co-împrumutat la încheierea contractului de împrumut de către aceasta.

De asemenea, dacă nu se plătesc la scadenţă ratele şi dobânzile aferente creditului acordat, ##### este în drept să solicite de îndată rambursarea acestuia şi a dobânzilor şi să procedeze la recuperarea creanţelor sale prin orice mijloace prevăzute de lege, inclusiv prin debitarea conturilor curente în lei sau in valută şi a eventualelor depozite constituite la BRD ale împrumutatului, sau prin recuperarea acestor creanţe de la coîmprumutaţi şi giranţi.

În cazul în care creditul este declarat scadent anticipat, împrumutatul şi coîmprumutatul vor rămâne responsabili faţă de ##### pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte care decurg din declararea exigibilităţii anticipate a acestuia, plătind Băncii creditul şi dobânzile aferente până la rambursarea integrală a datoriei.

Totodată, a menţionat că trebuie avut în vedere dreptul de opţiune al creditorului, forma de manifestare a principiului disponibilităţii în faza executării silite, exprimat prin facultatea oricărui creditor de a alege bunurile debitorului pe care vrea să le urmarească, iar în cazul în care sunt mai mulţi debitori obligaţi solidar, cum este şi cazul de faţă, posibilitatea de a decide împotriva căruia dintre aceştia să se îndrepte urmărirea.

Mai mult, prin contractul de credit nr. ##########.07.2016, încheiat şi semnat de către contestatoare în calitate de co-împrumutat, se specifică expres, faptul că pe toata durata garanţiei, împrumutaţii sunt obligaţi solidar şi indivizibil faţă de bancă.

Practic, co-împrumutatul ##### #######-####### răspunde în solidar cu împrumutatul ##### ##########, asupra tuturor bunurilor sale mobile şi/sau imobile, prezente şi viitoare.

A arătat că intimata BRD — ###### ####### ######## S.A. (în calitate de beneficiar al asigurării) nu are nicio culpă în refuzul asigurătorului BRD-Asigurări de viata S.A. de a despăgubi riscul asigurat. ##### în vedere refuzul motivat al asiguratorului, intimata în mod corect a procedat la demararea procedurii de executare silită în vederea recuperării debitului rezultat din titlu executoriu reprezentând contractul de credit nr. ##########.07.2016.

În drept, a invocat textele de lege menţionate în întâmpinare.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, inclusiv înscrisurile depuse de către contestatoare.

La termennul de judecată din data de 07.06.2024, contestatoarea şi-a precizat acţiunea în sensul că îşi menţine contestaţia la executare referitor la petitul din cererea principală şi anume întoarcerea executării silite privind cheltuielile de executare, având în vedere că la data de 15.04.2024 asigurătorul, BRD-Asigurări de viata S.A., a procedat la plata sumei restante din credit, iar contestatoarea a retras suma de 8815,89 lei.

La termenul de judecată din data de 20.09.2024, contestatoarea, prin apărător, a adus la cunoştinţă instanţei că şi-a schimbat numele prin căsătorie, ######-##### ####### #######, depunând dovezi în acest sens, instanţa dispunând efectuarea modificărilor necesare.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei de obiect a contestaţiei, invocată de intimată prin întâmpinare, şi a reţinut cauza în pronunţare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 11.07.2016, între intimata BRD — ###### ####### ######## S.A. şi numitul ##### ##########, în calitate împrumutat, şi contestatoarea ######-##### ####### #######, în calitate de co-împrumutat, s-a încheiat contractul de credit nr. 5728138, prin care i s-a acordat un credit de nevoi personale, împrumutatului ##### ##########, în cuantum de 49.800 lei, pe o perioadă de 60 luni.

La data de 23.11.2020 împrumutatul ##### ########## a decedat în urma unui accident auto produs din culpa exclusivă a conducătorului auto, ca urmare a leziunilor suferite în urma acestui accident rutier, acesta aflându-se în traversare pe trecerea de pietoni.

La data de 09.07.2021, intimata a procedat la declararea scadenţei anticipate a creditului, ca urmare a neachitării debitului restant, iar la data de 19.12.2023 intimata a depus cerere de executare silită împotriva debitoarei ##### ####### ####### (actuala ######-##### ####### #######), deschizându-se dosarul de executare nr. 743/2023, pe rolul biroului executorului judecătoresc ##### #####.

Conform art. 248 alin. 1 C. proc. civ. „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Cu privire la excepţia lipsei de obiect a contestaţiei, instanţa reţine dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură civilă: „(1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.”

Din textul legal mai sus menţionat rezultă că pentru exercitarea acţiunii civile este necesar ca o persoană să pretindă/să solicite un drept sau să se prevaleze de o situaţie juridică pentru a cărei realizare este necesar a apela la instanţele de judecată/la forţa statului deci, să formuleze o pretenţie.

Obiectul acţiunii, şi implicit, excepţia lipsei acestuia, sunt reglementate, în principal, de art. 32 alin. 1 lit. c şi art. 194 lit. c Cod procedură civilă.

Aplicând aceste consideraţii de drept la situaţia de fapt dedusă judecăţii instanţa reţine că această excepţie este neîntemeiată.

Contestaţia la executare este mijlocul procesual specific fazei de executare silită, prin care se realizează controlul judecătoresc asupra legalităţii actelor de executare sau asupra executării silite însăşi, precum şi asupra încheierilor întocmite de executorul judecătoresc în cadrul executării silite.

Chiar dacă debitul principal fusese achitat de către contestatoare, aşa cum a susţinut intimata, acest aspect nu echivalează cu lipsa obiectului prezentei contestaţii, cu atât mai mult cu cât, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat si întoarcerea executării silite.

Indiferent de cursul procedurii execuţionale, nu se poate suţine că finalizarea acesteia – în speţă, prin emiterea încheierii de încetare a executării ca urmare a achitării debitului – este de natură să lipsească acţiunea civilă de obiect.

Chiar şi în ipoteza încetării executării silite, contestatoarea este îndreptăţită ca, sub rezerva respectării termenelor procedurale şi justificării interesului precizat de dispoziţiile procedurale, să solicite concursul instanţei de executare pentru verificarea legalităţii demarării executării, în condiţiile în care pretinde că nu are obligaţii faţă de intimată.

Contestaţia la executare vizează legalitatea executării silite.

Obiectul contestaţiei la executare îl constituie executarea silită în sine şi orice acte de executare realizate cu nerespectarea dispoziţiilor legale, a căror desfiinţare se poate solicita instanţei pe această cale de către cei vătămaţi în drepturile lor.

Or, în cazul de faţă, instanţa a fost învestită cu analiza actelor de executare întocmite în dosarul execuţional nr. 743/2023 şi de a stabili dacă procedura executării silte a fost demarată în mod legal sau nu, rezultând că în prezenta cauză obiectul cererii există.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că în dosarul execuţional nr. 743/2023 al ### ##### ##### s-a demarat executarea silită împotriva contestatoarei ##### ####### ####### (actuala ######-##### ####### #######), în calitate de debitor, ca urmare a cererii de executare formulate la data de 19.12.2023 de către intimata BRD — ###### ####### ######## S.A.

Executarea a fost începută în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. ##########.06.2017, în vederea recuperării unei creanţe în cuantum de 8.557,91 lei.

Executarea silită a fost încuviinţată prin Încheierea civilă nr. ##/08.01.2024 pronunţată de Judecătoria ###### ##### în dosarul nr. #####/279/2023.

La data de 31.01.2024, printre alte adrese, executorul judecătoresc a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită (f. 84), comunicate contestatoarei la data de 02.02.2024, conform dovezii de înmânare de la fila 97 verso.

La data de 08.02.2024 contestatoarea a achitat întregul debit în cuantum de 10.073,78 lei (f. 128), iar la data de 12.02.2024, executorul a emis încheierea de încetare a executării silite, reţinând că s-a realizat integral obligaţia stabilită prin titlul executoriu, fiind achitate integral creanţa şi cheltuielile de executare (f. 114).

La data de 15.04.2024 intimata BRD — ###### ####### ######## S.A. i-a returnat contestatoarei suma de 8815,89 lei, ca urmare a încasării indemnizaţiei din asigurarea de viaţă.

Chiar dacă obligaţia principală a fost stinsă prin plată, ca instanţa să poată analiza temeinicia capătului de cerere cu care a rămas învestită, şi anume întoarcerea executării silite, trebuie mai întâi să analizeze dacă prezenta executare silită a fost demarată cu respectarea dispoziţiilor legale sau nu.

În drept, potrivit art. 1443 Cod civil, „######### este solidară între debitori atunci când toţi sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate să fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalţi faţă de creditor.”

Conform art. 1447 alin. (1) Cod civil, „Creditorul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune.”

În speţă, instanţa reţine că între BRD — ###### ####### ######## S.A. şi numitul ##### ##########, în calitate împrumutat, şi contestatoarea ######-##### ####### #######, în calitate de co-împrumutat, s-a încheiat contractul de credit nr. 5728138.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că toate contractele au fost semnate de contestatoare în calitate de co-împrumutat, cât şi în calitate de debitor ipotecar.

Principalul argument al contestatoarei în demararea prezentului litigiu a constat în faptul că împrumutul a fost acordat exclusiv debitorului ##### ##########, că în cadrul analizării condiţiilor de creditare au fost avute în vedere doar veniturile debitorului ##### ########## şi că intimata nu ar fi avut dreptul legal de a porni procedura executării silite împotriva acesteia.

Or, aceste susţineri nu pot fi primite raportat la faptul că numita ######-##### ####### #######, prin semnarea tuturor contractelor în calitate de co-împrumutat, şi-a asumat obligaţia faţă de intimată să achite creditul în solidar cu debitorul ##### ##########.

Nu are relevanţă faptul că veniturile sale nu au fost analizate, atât timp cât aceasta a semnat actele de creditare în cunoştinţă de cauză şi a înţeles clauzele contractuale, cu precădere art. 8.5 din contractul de credit nr. ##########.07.2016 – Condiţii Generale, care prevede: „În cazul în care creditul este declarat scadent anticipat, Împrumutatul şi Co-împrumutaţii sunt responsabili faţă de ##### pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte care decurg din declararea scadenţei anticipate a acestuia şi sunt obligaţi să plătească Băncii creditul, dobânzile comisioanele, primele de asigurare şi celelalte cheltuieli care derivă din Contract până la stingerea integrală a datoriei.” şi 15 din contractul de credit nr. ##########.07.2016 – Condiţii Generale, care prevede: „Obligaţiile Împrumutatului/Co-împrumutaţilor/Garanţilor: 15.1.

Să respecte prevederile din contract şi din contractele de ipotecă sau orice alte contracte încheiate pentru garantarea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin prezentul contract. 15.2.

Să restituie Băncii creditul primit, să plătească dobânzile, comisioanele, primele de asigurare şi toate cheltuielile aferente acestuia, aşa cum au fost stabilite în Condiţiile particulare, la termenele şi în sumele convenite prin Contract. (. ..) 15.8.

Cu excepţia unor prevederi exprese, toate obligaţiile Împrumutatului/Co-împrumutaţilor/Garanţilor rezultând din sau în legătură cu prezentul Contract sunt obligaţii de rezultat.”

Co-împrumutatul (codebitorul sau coplătitorul) este persoana care garantează rambursarea creditului alături de împrumutat; acesta se obligă ca împreună cu debitorul principal (împrumutatul) să plătească obligaţiile care vin în urma semnării contractului de credit, în cazul în care împrumutatul nu o face sau este imposibil să o facă.

Obligaţiile co-împrumutatului sunt aceleaşi cu ale titularului creditului, ambii fiind responsabili solidar pentru rambursarea sumelor împrumutate.

În cazul în care creditul devine restant, veniturile şi bunurile codebitorilor pot fi executate silit.

Conform art. 1481, alin. 1 din Codul civil obligaţiile de rezultat sunt cele în care „debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis.” În cazul acestor obligaţii nu are importanţă conduita debitorului, cât de diligent sau nu a fost acesta, important este atingerea rezultatului.

Neatingerea rezultatului echivalează cu o neexecutare a obligaţiei asumată de către debitor, indiferent de motivul care a dus la acest deznodământ, iar această situaţie dă dreptul creditorului de a pune în executare titlul executoriu pe care-l deţine.

În ceea ce priveşte poliţa de asigurare de viaţă nr. ###############/11.07.2016 încheiată cu societatea BRD Asigurări de ##### S.A., instanţa reţine că, la data de 04.12–2020, după decesul împrumutatului ##### ##########, contestatoarea a formulat o cerere de despăgubire pentru a fi acordat beneficiul de asigurare pentru deces (f. 157).

La data de 15.04.2021, Asiguratorul a transmis către contestatoare decizia acestuia de a nu acorda indemnizaţia de despăgubire raportat la faptul că din documentele anexate cererii de despăgubire lipsea copia după raportul poliţiei privind circumstanţele de producere a accidentului (f. 162), înscris de care contestatoarea avea cunoştinţă că trebuie anexat la cererea de despăgubire.

Or, raportat la data la care contestatoarea a primit decizia, din partea Asigurătorului, de a nu acorda indemnizaţia de despăgubire (15.04.2021) şi data la care intimata a demarat procedura executării silite (19.12.2023), instanţa constată că aceasta a rămas în pasivitate, fără a demara procedurile legale pe care le avea la dispoziţie, în cazul în care considera că a fost neîndreptăţită faţă de refuzul de a i se acorda indemnizaţia de asigurare.

Faptul că la data de 01.04.2024 Asigurătorul a acordat, în cele din urmă, beneficiul de asigurare în cuantum de 8948,98 lei, nu duce la concluzia că intimata din prezenta cauză a demarat procedura executării silite împotriva sa în mod nelegal.

De asemenea, instanţa nu reţine existenţa unor motive de ordine publică care să atragă anularea executării silite.

În acest sens, se are în vedere că executarea silită a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu, astfel cum acesta este prevăzut de art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

Au fost respectate condiţiile prevăzute de lege în ceea ce priveşte demararea executării silite.

Referitor la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite având ca obiect cheltuielile de executare efectuate în dosarul nr. 743/2023, instanţa reţine că aceste cheltuieli sunt întemeiate şi au fost stabilite în limitele legale.

Instanţa reţine dispoziţiile art. 670, alin. 2 din Codul de procedură civilă: „Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.

De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite, sau după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 688, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efective îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea desfăşurată de aceştia.”

Cheltuielile de executare au fost încuviinţate prin Încheierea nr. ##/08.01.2024 pronunţată de către Judecătoria ###### #####, iar debitoarea nu a achitat debitul de bună voie, obligând intimata să recurgă la procedura executării silite.

Instanţa reţine faptul că cererea de începere a executării silite formulată de intimată a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc în data de 19.12.2023, iar dosarul de exucutare a fost închis în data de 12.02.2024, perioadă de timp în care executorul judecătoresc a întreprins demersuri specifice acestei proceduri ce au necesitat cheltuieli.

Instanţa reţine şi dispoziţiile art. 723 din Codul de procedură civilă, care prevăd situaţiile în care se poate dispune întoarcerea executării silite: „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.”

Singurele critici ale contestatoarei în susţinerea petitului de cerere privind întoarcerea executării silite avand ca obiect cheltuielile de executare au fost raportate la faptul că executarea silită s-a demarat împotriva sa în mod nelegal.

Nu s-au adus critici referitoare la cuantumul acestora sau la modul de stabilire de către executorul judecătoresc.

Din dispoziţiile legale menţionate anterior reise faptul că doar în situaţia în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării.

Prin prezenta contestaţia nu s-a desfiinţat titlul executoriu şi nici nu s-a dispus desfiiţarea executării silite, aşadar capătul de cerere privind întoarcerea executării silite este neîntemeiat.

În ce priveşte cererea de suspendare a executării până la soluţionarea contestaţiei, având în vedere că cererea dedusă judecăţii a fost soluţionată, instanţa urmează să respingă această cerere ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, faţă de soluţia de respingere a contestaţiei la executare, aşa cum a fost precizată, instanţa va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei de obiect invocată de intimată prin întâmpinare.

Respinge contestaţia la executare aşa cum a fost precizată de contestatoarea ######-##### ####### #######, CNP #############, cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat ###### ###### #######, cu sediul în Bacău, str.

Pasajul Revoluţiei, jud.

Bacău în contradictoriu cu intimata ### ###### ####### ######## S.A., cu sediul în Bucureşti, b-dul ### #########, nr.1-7, sector 1, ca nefondată.

Respinge cererea privind întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a restituirii taxei judiciare de timbru formulată de contestatoarea ######-##### ####### ####### în contradictoriu cu intimata ### ###### ####### ######## S.A.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria ###### #####.

Pronunţată astăzi, 01.11.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Preşedinte, Grefier,

####### ###### ####### ########

_________ ________

Red. ####/20.01.2025

Tehn. ####/I.C./20.01.2025

Ex. 4/com. 2 ex.

Către,

Biroul Executorului Judecătoresc

##### #####

Bacău, #### ###### ### ##### ####, ####, ####, jud. Bacău