Judecătoria PIATRA-NEAMT · .
Sentință penală nr. 321 din 09.05.2024
JUDECĂTORIA ###### #####
SENTINŢA PENALĂ NR. ###
ŞEDINŢA ####### DIN DATA DE: 09.05.2024
INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:
PREŞEDINTE: ####### ###### ####
GREFIER: ###### ###### ####
Ministerul ###### – Parchetul de pe langă Judecătoria ###### ##### a fost reprezentat de procuror ##### ######## ######.
Pe rol se află soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul ###### #####-########, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 şi 4 din Codul penal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22.01.2024, fiind consemnate în încheierea de şedinţă, care face parte integrantă din prezenta, când s-a stabilit termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 15.03.2024, dată la care s-a amânat, succesiv, pronunţarea, la data de 12.04.2024 şi astăzi, 09.05.2024.
INSTANŢA,
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
I. Situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi alte date reţinute în rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr. ####/P/2021 din data de 29.04.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria ###### #####, înregistrat pe rolul Judecătoriei ###### ##### la data de 29.04.2022, sub nr. ####/279/2022, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului ###### #####-######## (fiul lui ##### şi al ######, născut la data de ########## în #### ########, #### #########, domiciliat sat Vădurele, #### ######## ### #, #### ######### ### ###, #### #####, cetăţean român, căsătorit, stagiu militar neefectuat, fără ocupaţie, fără antecedente penale, CNP #############), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 şi 4 din Codul penal.
În fapt, în cuprinsul actului de sesizare s-a arătat, în esență, că, în noaptea de 27/28.05.2021, în jurul orei 01.48, numitul ###### #####-######## a aruncat cu două sticle incendiare în partea superioară a peretelui casei persoanei vătămate ### ######, situată în sat Vădurele, #### ######## ### #, #### ######### ### ###, #### #####, iar după ce acestea au ricoşat şi au căzut la sol au provocat aprinderea părţii din spate dreapta a autoturismului marca Hyundai I20, cu nr. de înmatriculare B104YUI, fiind cauzat un prejudiciu estimat la suma de 5000 lei.
Prin comiterea infracţiunii au fost puse în pericol atât locuinţa persoanei vătămate, cât şi viaţa sa şi a soţiei sale, ### ######## #####, ambii aflându-se în interiorul imobilului vizat.
Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare s-a menţionat că a fost reţinută în baza următoarelor mijloace de probă:
VOLUMUL I: Declaraţiile persoanei vătămate ### ###### (f. 24,26,27); Procesul verbal de cercetare la faţa locului din 28.05.2021 şi planşa foto anexată (f. 29-39); Dcumente privind autovehiculul marca Hyundai I20 (f. 30-31); Proces verbal de investigaţii din 28.05.2021 (f. 42); Declaraţiile martorilor ########## ##### ##########, ######### ####, #### ##### #########, ###### ###### ###### (f. 43-65); Procese verbale de investigaţii din datele de 01.06.2021 (f. 66-69); Proces verbal de vizionare a înregistrărilor video din 01.06.2021 (f. 70-79); Proces verbal de vizionare a înregistrărilor video din 03.06.2021 (f. 80-82); Proces verbal de investigaţii din 08.03.2022 (f. 91-93); Suporturile optice nr. 129/02.07.2021 şi nr. 104/08.06.2021 (f. 94, 96); Proces verbal de redare a discuţiei telefonice purtată de ###### ##### ######## în data de 07.06.2021 cu soţia sa ###### ###### (f. 136); Raport de expertiză Criminalistică nr. 535967 din 25.11.2021 (f. 142-155); Raport de expertiză criminalistică nr. 2423744 din 25.05.2022 (f. 160-163); Procese verbale de recoltare a probelor biologice din 04.02.2022, declaraţii de consimţământ, rapoarte probă (f. 164-173); Proces verbal de investigaţii din 07.04.2022 (f. 175 – 179); Declaraţia martorului ###### ###### (f. 180-181); Declaraţia inculpatului ###### #####-######## (f. 187-188); Suporturile optice DVD-R cu nr. : 873449 din 04.06.2021, 873450 din 04.06.2021, 873451 din 04.06.2021, 873452 din 04.06.2021, 873453 din 04.06.2021, 873454 din 04.06.2021, 873455 din 04.06.2021, 873456 din 04.06.2021, 873457 din 04.06.2021, 873458 din 04.06.2021, 873459 din 04.06.2021, 873460 din 04.06.2021, 873461 din 04.06.2021, 873462 din 04.06.2021, 873476 din 24.06.2021 + un memory stick marca ########, 873477 din 24.06.2021, 873478 din 24.06.2021, 873479 din 24.06.2021 şi trei suporturi optice f.n. ( toate ambalate în plicul numerotat 233).
VOLUMUL AL II-LEA: Procese verbal de transcriere a interceptărilor (f. 76-85);Adresa nr. ##########.06.2021 înaintată de IPJ ##### – B.A.I şi suportul optic nr. 128/18.06.2021 (f. 95-96); Adresa nr. ##########.06.2021 înaintată de IPJ ##### – B.A.I şi suportul optic nr. 113/11.06.2021 (f. 101-102); Declaraţiile martorilor ######## ########, ####### #####, ##### ###### ######, ###### #######, ######### ######### ######### (f. 106-119); Procese verbale de investigaţii din 08.06.2021 şi 01.06.2021 (f. 121-127); Proces verbal din 19.07.2021, suportul optic nr. 17/######## 2021 (f. 142-144); Proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexată (f. 144-153); Proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice (f. 154-164); Proces verbal din 29.05.2021 (f. 165); Dovezi de predare din 09.06.2021 şi 04.08.2021 (f. 167-168); Adresa nr. 6944/28.05.2021 înaintată de Primăria Comunei ######### cel ### (f. 178-179); Procese verbale de investigaţii (f. 180-185); Procesul verbal din 16.06.2021 şi suportul optic marca Verbatim înaintate de ####### de Operaţiuni Speciale Bacău (f. 187-189); Procesul verbal din 17.06.2021 şi suportul optic nr. 101/17.06.2021 înaintate de ####### de Operaţiuni Speciale Bacău (f. 190-192); Proces verbal de vizionare a înregistrărilor video din 01.06.2021 (f. 193 – 199); Raport de constatare nr. 702633/11.08.2021 (f. 201-204); Procese verbale de vizionare şi investigaţii din 28.05.2021 şi 02.06.2021 (f. 209-211); Raport de constatare nr. 878072/20.06.2021 (f. 219-222).
Cu privire la persoana inculpatului ###### #####-########, s-a menţionat că acesta este cetățean român, are vârsta de 32 de ani, studii superioare, stagiu militar nesatisfăcut, este căsătorit şi nu figurează cu loc de muncă.
Analizându-se fișa de cazier judiciar a acestuia (f. 189, vol I) s-a constatat că inculpatul nu figurează cu antecedente penale.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Cu privire la latura civilă, s-a menţionat că persoana vătămată ### ###### s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5000 de lei.
II. ###### preventive dispuse în cursul urmăririi penale:
Prin ordonanţa organului de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului ###### ##### din data de 09.03.2022 s-a dispus reţinerea inculpatului ###### #####-######## pentru o perioadă de 24 de ore, până la data de 10.03.2022 ora 12:19.
Prin Încheierea nr. ##/DL din data de 10.03.2022, pronunţată în dosarul nr. ####/279/2022 al Judecătoriei ###### ##### (definitivă prin Încheierea penală nr. ##/CDL din 15.03.2022 a Tribunalului #####), a fost respinsă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria ######-#####, privind luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, faţă de inculpatul ###### ##### ########, fiul lui ##### şi #####, născut la ########## în #### ########, #### #########, cetăţean român, studii superioare, căsătorit, stagiu militar neefectuat, fără loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în #### ######### ### ###, ##### ########, str.
Vădurele nr. 4, #### #####, CI seria NZ nr. 099545, CNP #############, cercetat cercetat în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 1 şi 4 Cod penal, dispunându-se luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10.03.2022 până la data de 08.05.2022 inclusiv, faţă de inculpatul ###### ##### ########.
III. Camera Preliminară:
Prin Încheierea finală de camera preliminară nr. 714/02.06.2022, pronunţată în dosarul nr. ####/279/2022/a1 al Judecătoriei ###### ##### (definitivă prin necontestare), judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. ####/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria ###### #####, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii în prezenta cauză.
IV. Situaţia măsurii preventive în procedura de cameră preliminară
Prin Încheierea nr. ###/04.05.2022, pronunţată în dosarul nr. ####/279/2022/a1.1 al Judecătoriei ###### ##### (definitivă prin necontestare), a fost revocată măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul ###### #####-########.
V. Procedura în fața instanței de judecată
La solicitarea instanței, I.P.J. ##### – Cazier Judiciar a comunicat copie actualizată după cazierul judiciar al inculpatului ###### #####-######## (f. 16 dosar instanţă).
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ###### ##### la data de 05.09.2022, persoana vătămată ### ######, prin apărător ales (d-nul av. ####### ##### ####, conform Împuternicirii avocațiale ##### ## ### ######/01.09.2022 – f. 23 dosar instanță), a precizat că înțelege să solicite despăgubiri de la inculpat, după cum urmează: 1.314 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale (f. 22 dosar instanță).
În fața instanței, în ședința publică din data de 31.10.2022, inculpatul ###### #####-########, asistat de apărător ales (d-na av. #### ###### #####, conform Împuternicirii avocațiale ##### ## ### ######/03.05.2022 – f. 10 dosar instanță), a arătat că nu recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriul nr. ####/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria ###### #####, contestând probele administrate în cursul urmăririi penale.
În consecință, s-a dispus efectuarea cercetării judecătorești, în cadrul căreia au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului ###### #####-######## (f. 58-59 dosar instanță), declarația persoanei vătămate ### ###### (f. 114-115 dosar instanță), declarația martorului ###### ###### ###### (f. 105-106 dosar instanță), declarația martorului ########## ##### ########## (f. 107 dosar instanță), declarația martorei ###### ###### (f. 130 dosar instanță).
La solicitarea instanței, ##### Națională de Mediu – Comisariatul ####### a comunicat situația sesizărilor efectuate de către persoana vătămată ### ###### la adresa inculpatului ###### #####-########, precum și actele întocmite cu ocazia verificărilor efectuate (f. 77-95 dosar instanță), Parchetul de pe lângă Judecătoria ###### ##### a comunicat copie după soluția dispusă în dosarul nr. ####/P/2021, împreună cu referatul organului de cercetare penală (f. 73-74 dosar instanță), iar I.P.J. ##### a comunicat că singura sesizare făcută de persoana vătămată împotriva inculpatului ###### #####-######## a fost cea de natură penală, cu privire la care s-a dispus o soluție de clasare, în dosarul nr. ####/P/2021 (f. 96-99 dosar instanță).
Totodată, la solicitarea instanței, I.M.L. #### a comunicat că urmele biologice de pe probele identificate au fost consumate în cursul examinării, astfel că o nouă expertiză genetică nu are șanse să conducă la un alt rezultat (f. 113 dosar instanță), constatându-se imposibilitatea efectuării unei expertize medico-legale genetice ADN în acest sens.
Instanța a dispus efectuarea de către I.P.J.
Bacău a unei constatări criminalistice a imaginilor video care au surprins locul săvârșirii faptei, însă, din cauza calității scăzute a înregistrărilor video, nu s-au putut stabili cu certitudine elemente generale și/sau individuale ale fizionomiei, înălțimii, constituției, mersului sau vestimentației autorului faptei, pentru a fi comparate cu cele ale inculpatului (f. 120 dosar instanță).
La solicitarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria ###### #####, cu acordul inculpatului, a fost încuviințată efectuarea unei constatări criminalistice privind identificarea comportamentului simulat, raportul de constatare criminalistică nr. 288.879 din 22.05.2023 întocmit de către I.G.P.R. – Institutul Național de Criminalistică – Punct de lucru I.P.J.
Bacău fiind depus la dosar la data de 24.05.2023 (f. 142-150 dosar instanță).
În circumstanțiere, a fost administrată proba cu înscrisuri (f. 32-55, 181-207 dosar instanță).
Pe latura civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri (f. 126-129 dosar instanță).
Prin încheierea din data de 27.11.2023, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea formulată de către apărătorul persoanei vătămate ### ######, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 şi 4 C.pen. în infracţiunile de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 C.pen. rap la art. 189 alin. 1 lit. a C.pen., şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 şi 4 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.
VI. Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului ###### #####-########, instanţa reţine următoarele:
În fapt, din materialul probator administrat în cauză rezultă că, în noaptea de 27/28.05.2021, în jurul orei 01:48, inculpatul ###### #####-######## a aruncat din dreptul porţii cu două sticle incendiare în direcţia locuinţei persoanei vătămate ### ######, după ce în prealabil a aprins materialul textil, ambele dispozitive lovindu-se de perele imobilului.
Sticlele au căzut în apropierea autovehiculului marca Hyundai I 20 cu nr. de înmatriculare B 104 YUI, spărgându-se, una dintre ele provocând aprinderea unei movile de nisip și a părţii din spate dreapta a autoturismului marca Hyundai I20, cu nr. de înmatriculare B104YUI, incendiul fiind stins cu repeziciune de către persoana vătămată, fără intervenția pompierilor.
Astfel, după cum rezultă din declaraţiile persoanei vătămate ### ###### (f. 24, 26, 27 dosar urmărire penală, f. 114-115 dosar instanță), aceasta domiciliază la adresa din ##### ########, str.
Vădurele nr. 2, #### ######### ### ###, #### #####, locuinţa sa învecinându-se cu cea a inculpatului ###### #####-######## de la imobilul cu nr. 4.
Între persoana vătămată ### ###### și vecinul său, inculpatul ###### #####-########, exista în luna mai 2021 o situaţie conflictuală, generată în principal de nemulţumirile pe care persoana vătămată le manifesta cu privire la activitatea de dezmembrări auto desfăşurată de inculpat.
#### inculpatul a negat că desfășura activități de dezmembrare auto, desfășurarea acestei activități în perioada respectivă a fost confirmată de martorul ######### ####, care îl ajuta pe inculpatul ###### #####-######## la activitățile dezmembrare auto (f. 51-54 vol.
I dosar urmărire penală), dar și de procesul verbal de investigații întocmit de către organul de cercetare penală la data de 01.06.2021, în urma discuțiilor purtate cu vecinii fiind evidențiată starea conflictuală existentă între cei doi din cauza activităților de dezmembrare auto desfășurate de inculpat (f. 66 dosar urmărire penală), declarațiile martorilor ########## ##### ########## și ###### ###### (f. 107, 130 dosar instanță) fiind subiective sub acest aspect, martorul ########## ##### ########## având o relație de amiciție cu inculpatul, astfel cum rezultă din procesul verbal de investigații întocmit de către organul de cercetare penală la data de 01.06.2021, iar martora ###### ###### este soția inculpatului, fiind evidentă încercarea acestor martori de a-l ajuta pe inculpat.
Pe de altă parte, din procesul verbal de investigații întocmit de către organul de cercetare penală la data de 01.06.2021 (f. 68 dosar urmărire penală) rezultă că persoana vătămată ### ###### este cunoscut printre locuitorii satului Vaduri ca fiind o persoană dificilă, conflictuală, formulând mai multe reclamații împotriva diferitelor persoane fără o motivație anume, ci doar că nu era corect ce făceau aceștia și din spirit civic, comportament care e deranjant pentru cei care desfășurau activități neautorizate, cum era inculpatul ###### #####-########.
Într-adevăr, ##### Națională de Mediu – Comisariatul ####### a comunicat situația sesizărilor efectuate de către persoana vătămată ### ###### la adresa inculpatului ###### #####-########, precum și actele întocmite cu ocazia verificărilor efectuate (f. 77-95 dosar instanță), din aceste înscrisuri rezultând că persoana vătămată ### ###### a înaintat două sesizări la această instituție cu privire la desfășurarea de către inculpat a unor activități de dezmembrare auto, în datele 12.07.2022 și 23.08.2022, fără a se confirma aspectele reclamate, sesizări efectuate la mai bine după un an de la săvârșirea faptei, aceste înscrisuri nefiind de natură să confirme susținerile inculpatului referitoare la lipsa unui conflict cu persoana vătămată la momentul săvârșirii faptei, dovedind însă că aceste nemulțumiri ale persoanei vătămate din cauza activităților de dezmembrare auto desfășurate de inculpat au continuat și după data de 27.05.2021, până în iulie-august 2022. ####, aceste date nu sunt complete, chiar inculpatul recunoscând că înainte de data de 27.05.2021, persoana vătămată ### ###### a făcut o sesizare la ##### de Mediu cu privire la deținerea unor portiere în curtea locuinței, prezentându-se la domiciliu său un inspector care i-a spus să ducă portierele la un centru de colectare fier vechi, inculpatul recunoscând astfel nemulțumirile persoanei vătămate de la momentul săvârșirii faptei, și implicit conflictul existent dintre ei, ceea ce i-a oferit inculpatului un motiv de răzbunare (f. 59 dosar instanță).
Tot potrivit declarației persoanei vătămate ### ######, în data de 27.05.2021, în jurul orei 13:58, aceasta s-a deplasat la sediul Primăriei Comunei ######### cel ###, unde a achitat o sumă de bani cu titlu de impozit, casier fiind martora ###### ######, soţia inculpatului.
Cu această ocazie, persoana vătămată ### ###### i-ar fi reproşat activitatea neautorizată pe care o desfăşoară la domiciliu, solicitându-i lămuriri cu privire la o eventuală autorizaţie de mediu.
De altfel, martora ###### ###### a recunoscut că persoana vătămată a întrebat-o dacă deține acte pe garajul pe care-l construiesc, confirmând implicit că persoana vătămată avea nemulțumiri cu privire la activitățile desfășurate de inculpat în acest garaj (f. 180-181 dosar urmărire penală, f. 130 dosar instanță).
Declarația persoanei vătămate ### ###### se coroborază sub acest aspect cu datele de trafic şi localizare transmise de către operatorii de comunicaţii rezultând că, la orele 13:59 şi 14:03, martora ###### ###### l-a apelat pe soţul său, cel mai probabil fiind purtate conversaţii referitoare la discuţia avută cu persoana vătămată ### ###### (f. 92-94 dosar urmărire penală).
Tot potrivit declarațiilor persoanei vătămate ### ######, în noaptea de 27/28.05.2021, în jurul orei 01:30, în timp ce se afla la domiciliu, a fost trezită de către soție, întrucât aceasta auzese o explozie care s-a manifestat cu multă lumină.
Astfel, cu calm, a ieșit pe balcon să vadă ce se întâmplă, iar o persoană care se afla pe drumul public a întrebat-o dacă are nevoie de ajutor, persoana vătămată răspunzându-i că se descurcă, după care a coborât repede, a luat o mătură și s-a dus să stingă incendiul care se desfășurase în fața casei, în fața și în spatele unuia dintre cele două autoturisme parcate în curte, în fața autoturismului fiind o flacără la o movilă de nisip care s-a stins singură, iar în spatele autoturismului era o flacără care se extinsese și la autoturism.
După ce persoana vătămată a stins flăcăra din spatele autoturismului, a sunat la 112.
Martorul ###### ######-###### a declarat că, în timp ce se deplasa cu autovehiculul pe strada din apropierea locuinţei, a observat o flacără pe peretele casei persoanei vătămate ### ###### (flacăra produsă în urma lovirii sticlelor incendiare de peretele casei persoanei vătămate), iar după ce a oprit autoturismul a observat că flacăra era lângă casă, lângă maşina parcată în curte, alertându-i pe proprietarii imobilului de existența flăcărilor, fără să fi observat persoana care a aruncat cele două sticle incendiare.
Acest martor a observat starea de calm a persoanei vătămate ### ######, stare care nu este de natură să sugereze o înscenare din partea persoanei vătămate, fiind posibil ca persoana vătămată să fie o persoană calmă, care nu se panichează, stare care a fost susținută și de consecințele minore ale acestor dispozitive incendiare și de ușuritatea cu care au fost stinse flăcările (f. 62-65 dosar urmărire penală, f. 105-106 dosar instanță.
Ca urmare a apelului la nr. de urgenţă 112 la faţa locului s-au deplasat organele de poliţie, fiind desfăşurat procedeul probatoriu al cercetării la faţa locului.
Astfel, au fost identificate urme de ardere în apropierea autovehiculului marca Hyundai, fiind de asemenea, găsite şi ridicate în vederea cercetărilor şi fragmente din sticlă şi material textil ale dispozitivelor incendiare, aspecte care confirmă faptul că prin comiterea faptei au fost puse în pericol locuința persoanei vătămate și viața persoanelor care locuiesc în aceasta (f. 29-39 dosa urmărire penală).
Aşa cum rezultă din procesele verbale de vizionare a înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere din proximitatea locului faptei, se constată că în jurul orei 01:30, autorul s-a deplasat de pe str.
Uzinei, pe lângă partea laterală a locuinţei persoanei vătămate, deplasându-se către un teren viran, unde a rămas până la ora 01:47, moment la care a sărit gardul şi s-a deplasat spre poarta locuinţei lui ### ###### şi a aprins cele două dispozitive incendiare (f. 70-82 dosar urmărire penală).
Prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 04.08.2021 s-a dispus efectuarea unei expertize fizico-chimice cu privire la obiectele ridicate de la locul faptei, experţii din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică stabilind prin raportul nr. 535967 din 25.11.2021 că o parte din materialele puse la dispoziţie prezentau urme de compuşi chimici care se regăsesc în componenţa produselor petroliere inflamabile.
S-a stabilit, de asemenea, un profil genetic majoritar al unei persoane de sex masculin, extras dintr-o microurmă de pe un fragment din sticlă, care, însă, nu avea corespondent în bazele de date naţională şi europeană (f. 142-155 dosar urmărire penală).
#### fiind aceste rezultate, organul de cercetare penală a dispus efectuarea unui expertize genetice, fiind puse la dispoziţie spre comparare profilele genetice ale numiţilor ########## ##### ##########, ######### #### şi ###### #####-########.
Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. ##########.02.2022 s-a concluzionat că profilul genetic al inculpatului ###### #####-######## este identic cu profilul genetic notat URM0026989 obţinut în urma genotipării microurmei notate URM0026989 prelevată de pe proba notată PRB013032 – „cioburi sticlă găsite pe alee în partea dreaptă faţă de poarta de acces” ce a făcut obiectul raportului de expertiză criminalistică nr. 535967 din 25.11.2021.
Frecvenţa esetimată de regăsire a profilului genetic notat URM0026989, identic cu cel al numitului ###### ##### ######## este de 2,1680 x 10-27 (f. 160-163 dosar urmărire penală).
#### la începutul cercetărilor, inculpatul ###### #####-######## s-a prevalat de dreptul la tăcere, cu ocazia declarațiilor date în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei ###### ##### la momentul dezbaterii propunerii de luare a măsurii preventive și în cadrul cercetării judecătorești, acesta a negat acuzaţia formulată împotriva sa.
A precizat că nu a avut o stare conflictuală cu persoana vătămată, iar cu privire la profilul genetic identificat pe resturile provenite de la dispozitivele incendiare s-a apărat invocând că persoana vătămată are amplasată o cameră de supraveghere în direcţia porţii de la locuinţa sa, acesta monitorizându-l, existând astfel posibilitatea să extragă o sticlă din pubela de gunoi.
Apărările inculpatului nu pot fi avute în vedere, în condiţiile în care s-a stabilit că la data comiterii faptei persoana vătămată avea amplasată la locuinţa sa o singură cameră de supraveghere în balconul din podul casei (direcţionată spre curtea imobilului său), ulterior fiind montată o cameră de supraveghere lângă contorul de gaz, aceasta fiind îndreptată către poarta de acces a imobilului.
Totodată, inculpatul locuia la momentul respectiv cu încă 3 persoane adulte și un copil, iar posibilitatea ca cineva să fi luat din tomberon sticle care să conțină profilul genetic al inculpatului și care să fie folosite la săvârșirea faptei este infimă, cu atât mai mult cu cât inculpatul a recunoscut că gunoiul selectat (sticla, plasticul, cartonul) era colectat doar o dată la două săptămâni, astfel că gunoiul depozitat în fața locuinței chiar înainte de momentul săvârșirii faptei, în care se aflau profilele genetice ale cel puțin 4 persoane, era unul consistent, ceea ce făcea imposibilă idetificarea sticlelor cu profilul genetic al inculpatului.
De altfel, lipsa de sinceritate a inculpatului ###### #####-######## în declarații este susținută și de concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 288.879 din 22.05.2023 întocmit de către I.P.J.
Bacău – Serviciul Criminalistic (f. 142-150 dosar instanță), potrivit cărora răspunsurile inculpatului ###### #####-######## la întrebările relevante cauzei ("În noaptea de 27/28 mai 2021, tu ai aruncat două sticle incnediare în curtea lui ### ######?" - Răspuns: NU; "În noaptea de 27/28 mai 2021, tu ai dat foc proprietății lui ### ######?" – Răspuns: NU; " Profilul tău genetic, identificat pe ciobul de sticlă, a fost creat de tine cu ocazia incendiului produs la proprietatea lui ### ######?" – Răspuns: NU) au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat.
Totodată, este avut în vedere și faptul că din înscrisurile depuse în circumstanțiere rezultă că inculpatul ###### #####-######## este voluntar de mai mulți ani de zile pentru activități în domeniul situațiilor de urgență, astfel că acesta deține informații legate de materialele incendiare și capacitatea acestora de incendiere, având astfel cunoștințele necesare pentru confecționarea celor două sticle incendiare și folosirea acestora, fără ca să fie pusă în pericol locuința inculpatului, situată chiar lângă cea a persoanei vătămate.
#### apărătorul inculpatului a susținut că nu pot fi avute în vedere concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 288.879 din 22.05.2023 întocmit de către I.P.J.
Bacău – Serviciul Criminalistic, întrucât s-a constatat un comportament simulat și în cazul altor persoane bănuite de săvârșirea faptei, în cazul inculpatului acest raport se coroborează cu raportul de expertiză criminalistică nr. ##########.02.2022, profilul genetic al inculpatului fiind găsit pe cioburile de sticlă găsite în curte, fiind dovedită atât starea conflictuală existentă între inculpat și persoana vătămată, cât și deținerea de către inculpat a aptitudinilor necesare pentru implicarea în activități incendiare, fără a fi produse urmări grave, cum a fost în situația de față.
Astfel, din modalitatea de săvârşirea a faptei nu a fost relevată intenţia suprimăriii vieţii persoanei vătămate şi a soţiei acesteia, şi nici de distrugere prin incendiere a locuinţei persoanei vătămate, ci doar intenţia de a produce teamă sau chiar de a produce pagube în exteriorul locuinţei, în scop de răzbunare, starea conflictuală dintre părţi putând justifica o asemenea acţiune din răzbunare.
Instanţa concluzionează că probele analizate anterior conduc spre concluzia că fapta reţinută în sarcina inculpatului ###### #####-######## există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţia prevăzută de lege, urmând a fi atrasă răspunderea penală a inculpatului.
VII. Încadrarea juridică a faptei reţinute de către instanţă
În drept, fapta inculpatului ###### #####-########, care, cu intenţie, în noaptea de 27/28.05.2021, în jurul orei 01.48, a aruncat cu două sticle incendiare în partea superioară a peretelui casei persoanei vătămate ### ######, situată în sat Vădurele, #### ######## ### #, #### ######### ### ###, #### #####, iar după ce acestea au ricoşat şi au căzut la sol au provocat aprinderea părţii din spate dreapta a autoturismului marca Hyundai I20, cu nr. de înmatriculare B104YUI, incendiul fiind stins cu repeziciune de către persoana vătămată, fără intervenția pompierilor, fiind cauzat un prejudiciu minor cu privire la caroseria autoturismului (remediată de persoană vătămată prin vopsirea cu un spray), prin comiterea infracţiunii fiind puse în pericol atât locuinţa persoanei vătămate, cât şi viaţa sa şi a soţiei sale, ### ######## #####, care se aflau în interiorul imobilului vizat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 şi 4 din Codul penal.
Infracţiunea de distrugere este o infracţiune îndreptată patrimoniului persoanei.
Urmarea imediată a infracţiunii de distrugere constă în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate ### ###### (deteriorarea caroseriei autoturismului), precum şi punerea în pericol a locuinţei acesteia și vieților proprietarilor, prin producerea unui incendiu, cu urmări imprevizibile.
Acţiunea inculpatului a fost săvârşită, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie indirectă, în sensul art. 16 alin. 3 litera b Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Astfel, aruncarea sticlelor incendiare în peretele casei, urmată de producerea unor flăcări ca urmare a spargerii sticlelor în urma lovirii de perete și/sau prin cădere la sol este rezultatul unei acţiuni intenţionate, modul de folosire a sursei de aprindere dovedind caracterul intenţionat al acţiunii infracţionale, excluzându-se culpa.
VIII. Individualizarea judiciară a pedepsei
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului ###### #####-########, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În concret, instanţa apreciază că infracţiunea săvârşită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere că inculpatul a aruncat cu două sticle incendiare în partea superioară a peretelui casei persoanei vătămate ### ######, situată în sat Vădurele, #### ######## ### #, #### ######### ### ###, #### #####, iar după ce acestea au ricoşat şi au căzut la sol au provocat aprinderea părţii din spate dreapta a autoturismului marca Hyundai I20, cu nr. de înmatriculare B104YUI, prin comiterea infracţiunii fiind puse în pericol atât locuinţa persoanei vătămate, cât şi viaţa sa şi a soţiei sale, ### ######## #####, ambii aflându-se în interiorul imobilului vizat, împrejurarea că în cauză s-a produs un incendiu minor, doar la caroseria autoturismului marca Hyundai I20, remediată de persoană vătămată prin vopsirea cu un spray, astfel cum probabil a fost și intenția inculpatului, nefiind de natură să diminueze gravitatea faptei, consecințele putând fi mult mai grave, chiar dacă nu erau urmărite de inculpat, condițiile meteo și intervenția promptă a persoanei vătămate favorizând producerea de daune minime.
De asemenea, sub aspectul circumstanţelor personale ale inculpatului ###### #####-########, instanţa reţine faptul că acesta este cetăţean român, în vârstă de 34 de ani, este căsătorit, are studii superioare, nu are niciun loc de muncă şi nu are antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală.
Aşadar, având în vedere şi atitudinea de nerecunoaștere a faptei de către inculpat, dar şi înscrisurile depuse la dosar care reflectă faptul că inculpatul are o reputaţie bună în comunitatea din care face parte, instanţa apreciază că pedeapsa aplicată (2 ani și 6 luni) este proporţională cu gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite şi că este just individualizată în raport cu toate împrejurările cauzei, fiind necesară în vederea reeducării inculpatului în sensul adoptării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi al conştientizării efectelor negative ale acţiunilor sale.
####, având în vedere că inculpatul este la primul contact cu legea penală, neexistând astfel la dosar dovezi din care să rezulte că acesta nu are posibilităţi de îndreptare, instanţa apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate ar fi aptă să atingă scopul pedepsei rezultante şi să determine o schimbare în comportamentul inculpatului, nefiind necesară executarea efectivă a pedepsei aplicate, urmând ca inculpatul să fie obligat și la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
Aşadar, instanţa reţine dispoziţiile art. 91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă fiind de 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, acesta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului şi a avut o atitudine cooperantă în faţa instanţei, respectând şi obligaţiile impuse odată cu luarea măsurii controlului judiciar, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Drept urmare:
În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală raportat la art. 253 alin. 1 și 4 Cod penal, se va dispune condamnarea ###### #####-######## (fiul lui ##### şi al ######, născut la data de ########## în #### ########, #### #########, domiciliat sat Vădurele, #### ######## ### #, #### ######### ### ###, #### #####, cetăţean român, căsătorit, stagiu militar neefectuat, fără ocupaţie, fără antecedente penale, CNP #############), la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (din data de 27/28.05.2021, persoană vătămată ### ######).
În temeiul art. 91 Cod penal, se va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului ###### #####-########, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul ###### #####-######## va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune #####, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 literele c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune #####.
În temeiul art. 93 alin. 2 litera b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, se va impune inculpatului ###### #####-######## obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate,
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul ###### #####-######## va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile, în cadrul Primăriei Comunei ######### cel ###, ####### #####, sau în cadrul Primăriei Mun. ###### #####, ####### #####, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune #####, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, se va atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere de 3 ani, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare.
IX. Situaţia duratei măsurii privative de libertate dispuse în cauză
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 Cod penal, se va lua act că inculpatul ###### #####-######## a fost reţinut pentru 24 de ore, în intervalul 09.03.2022, ora 12:19 - 10.03.2022, ora 12:19.
X. Soluționarea laturii civile a cauzei
În ceea ce privește pretențiile părții civile ### ######, instanţa constată, aşadar, îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită (reprezentând infracţiunea de distrugere), vinovăţia (intenţia directă), prejudiciul cert şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (rezultă din coroborarea probatoriului administrat).
#### de menţionat că principiul general, aplicabil şi în cauză, este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, în sensul că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), răspunderea sa fiind antrenată atât pentru prejudiciile previzibile, dar şi pentru cele neprevizibile la data comiterii faptei ilicite.
Cu privire la prejudiciul material suferit ca urmare a faptei de distrugere săvârşită de inculpat, instanţa constată că persoana vătămată ### ###### și-a evaluat acest prejudiciu la suma de 1.314 lei, acest prejudiciu constând în contravaloarea camerelor de supraveghere montate după săvârșirea faptei (montate pentru siguranța persoanei vătămate, a cărei liniște a fost tulburată de fapta inculpatului), contravaloarea unui spray folosit pentru remedierea degradării caroseriei autoturismului în urma arderii și contravaloarea asigurării locuinței (asigurare realizată tot pentru siguranța persoanei vătămate, a cărei liniște a fost tulburată de fapta inculpatului), persoana vătămată depunând la dosar dovada achitării sumei de 801,95 pentru o asigurare valabilă pentru perioada 19.08.2021-18.08.2026 (deși în decursul anului 2023 persoana vătămată și-a vândut casa, ca urmare a declanșării proceduri de executare silită), precum și dovada achitării sumei de 1.213,80 lei pentru achiziționarea camerelor de supraveghere, astfel că, având în vedere și principiul disponibilității care guvernează dreptul civil, instanța apreciază că suma de 1.314 lei reprezintă o evaluare echitabilă a cheltuielilor pe care persoana vătămată a fost nevoită să le efectueze ca urmare a faptei inculpatului, inclusiv pentru a se simți în siguranță, pentru a fi repusă în situația anterioară săvârșiiri faptei.
Cu privire la prejudiciul moral suferit de partea civilă ca urmare a faptei de distrugere săvârşită de inculpat, instanţa arată că stabilirea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii cum ar cele referitoare la consecințele negative suferite de părţile civile, în cazul de faţă în plan emoţional şi psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
În general, repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii victimelor, pe cât posibil, în situaţia anterioară (restitutio in integrum).
Potrivit inclusiv jurisprudenţei instanţei supreme, despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului, fiind de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiul reparaţiei integrale a prejudiciului.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogaţire fără justǎ cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferință certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.
Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, în măsura să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale (Decizia nr. ####/2011, Secţia Civilă a Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie).
#### suferinţa morală este, practic, ireparabilă, instanţa apreciază că acordarea sumei de 5.000 lei părții civile cu titlu de daune morale reprezintă o măsură reparatorie rezonabilă pentru a reprezenta o compensare a suferinţei acesteia ca urmare a faptei inculpatului.
La stabilirea acestei sume, instanța are în vedere că incendiul cauzat de inculpat nu a avut urmări grave, cele două sticle incendiare aruncate în partea superioară a peretelui casei persoanei vătămate ### ###### au ricoşat şi au căzut la sol, provocând doar aprinderea unei movile de nisip și a părţii din spate dreapta a autoturismului marca Hyundai I20, cu nr. de înmatriculare B104YUI, incendiul fiind stins cu repeziciune de către persoana vătămată, fără intervenția pompierilor, starea de temere a persoanei vătămate cu privire la siguranța sa și a soției sale, ceea ce a determinat-o să-și achiziționeze camere de supraveghere care să aibă vizibilitate și pe drumul public, dar și să-și asigure locuința, justificând acordarea unor daune morale, doar în sumă de 5.000 lei.
Instanţa apreciază că nu prezintă relevanţă aspectele relatate de către numitul ####-###### ######, persoana care a cumpărat imobilul persoanei vătămate ### ######, fiind evidentă starea conflictuală existentă între aceasta şi persoana vătămată ### ###### (f. 181-207 dosar instanţă), iar deşi s-a dovedit faptul că persoana vătămată nu era o persoană agreată în comunitatea din care făcea parte la momentul săvârşirii faptei, fiind considerată o persoană conflictuală, acest aspect nu justifică comportamentul inculpatului, justificând însă reducerea pretenţiilor solicitate de persoana vătămată cu titlu de daune morale.
Aşa fiind, instanţa apreciază că prin acordarea sumei de 5.000 lei se asigură o reparaţie bazată pe un raport echitabil între fapta inculpatului şi prejudiciul suferit în plan psihic de victimă.
Așadar, în temeiul art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357, art. 1385 şi art. 1386 Cod civil, se va admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă ### ###### (cu domiciliul în ##### ########, str.
Vădurele nr. 2, #### ######### ### ###, #### #####) şi va fi obligat inculpatul ###### #####-######## să plătească părţii civile suma de 1.314 lei reprezentând daune materiale și suma de 5.000 lei reprezentând daune morale.
XI. Cheltuielile de judecată
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 22.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 20.000 lei cheltuieli avansate în cadrul urmăririi penale şi suma de 2.600 lei cheltuieli avansate în cadrul procedurii camerei preliminare şi a judecăţii.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat şi stabilite în sarcina inculpatului, instanţa a stabilit cheltuieli judiciare avansate de stat aferente procedurii de cameră preliminară şi judecăţii în cuantum de 2.600 lei, având în vedere activităţile desfăşurate cu ocazia verificării măsurii preventive dispuse faţă de inculpat, cu ocazia finalizării procedurii de cameră preliminară şi cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, fiind stabilite cheltuieli judiciare de 200 lei/termen de judecată.
La stabilirea cheltuielilor judiciare avansate de stat în procesul penal, instanţa a avut în vedere şi cheltuielile judiciare avansate de stat stabilite pentru faza de urmărire penală în cuantum de 20.000 lei, astfel cum au fost reţinute prin Rechizitoriul nr. ####/P/2021 din data de 29.04.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria ###### #####.
Instanţa apreciază că suma de 20.000 lei reprezintă o sumă rezonabilă şi proporţională cu amplele activităţi judiciare desfăşurate în cadrul urmăririi penale în vederea identificării autorului faptei sesizate de către persoana vătămată ### ######, având în vedere că nu există acte normative prin care să se stabilească un cuantum orientativ al diverselor activităţi desfăşurate în cadrul urmăririi penale, evaluarea acestora fiind lăsată la latitudinea organelor judiciare.
Aşadar, suma de 20.000 lei a fost justificată de costurile generate de: cheltuielile pentru efectuarea cercetării la faţa locului, ridicarea/conservarea mijloacelor de probă, analizarea înregistrărilor video, examinări criminalistice, obţinerea listingurilor telefonice, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, punerea în executare a mandatului de percheziţie informatică; deplasările numeroase cu autospecialele poliţiei pentru efectuarea de investigații; angrenarea unui număr amplu de lucrători de poliţie.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 276 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, inculpatul ca fi obligat să plătească persoanei vătămate/părții civile ### ###### suma de 6.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de persoana vătămată/partea civilă cu ocazia soluţionării prezentului dosar (constând în onorariul avocatului).
Se va lua act că inculpatul și persoana vătămată/partea civilă au fost asistați de apărători aleși.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală raportat la art. 253 alin. 1 și 4 Cod penal, condamnă pe inculpatul ###### #####-######## (fiul lui ##### şi al ######, născut la data de ########## în #### ########, #### #########, domiciliat sat Vădurele, #### ######## ### #, #### ######### ### ###, #### #####, cetăţean român, căsătorit, stagiu militar neefectuat, fără ocupaţie, fără antecedente penale, CNP #############), la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (din data de 27/28.05.2021, persoană vătămată ### ######).
În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului ###### #####-########, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul ###### #####-######## trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune #####, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 literele c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune #####.
În temeiul art. 93 alin. 2 litera b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului ###### #####-######## obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate,
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul ###### #####-######## va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile, în cadrul Primăriei Comunei ######### cel ###, ####### #####, sau în cadrul Primăriei Mun. ###### #####, ####### #####, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune #####, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere de 3 ani, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 Cod penal, ia act că inculpatul ###### #####-######## a fost reţinut pentru 24 de ore, în intervalul 09.03.2022, ora 12:19 -10.03.2022, ora 12:19.
În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357, art. 1385 şi art. 1386 Cod civil, admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă ### ###### (cu domiciliul în ##### ########, str.
Vădurele nr. 2, #### ######### ### ###, #### #####) şi obligă inculpatul ###### #####-######## să plătească părţii civile suma de 1.314 lei reprezentând daune materiale și suma de 5.000 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 22.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 20.000 lei cheltuieli avansate în cadrul urmăririi penale şi suma de 2.600 lei cheltuieli avansate în cadrul procedurii camerei preliminare şi a judecăţii.
În temeiul art. 276 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească persoanei vătămate/părții civile ### ###### suma de 6.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de persoana vătămată/partea civilă cu ocazia soluţionării prezentului dosar (constând în onorariul avocatului).
Ia act că inculpatul și persoana vătămată/partea civilă au fost asistați de apărători aleși.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunţată, azi, 09.05.2024, prin punerea soluției la dispoziția inculpatului, a persoanei vătămate/părții civile şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanței.
Preşedinte, Grefier,
####### ###### #### ###### ###### ####