ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria PIATRA-NEAMT ·

Sentință civilă nr. 2720 din 13.06.2024

Instanță
Judecătoria PIATRA-NEAMT
Dosar
Obiect
Succesiune
Soluție
Sursa
portal.just.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ######-#####

SECŢIA CIVILĂ

JUDEŢUL #####

SENTINŢA CIVILĂ NR.####

Şedinţa publică din data de 13.06.2024

Instanţa constituită din:

Preşedinte – ##### ####### - judecător

Grefier – ####### ####

La ordine se află pronunţarea asupra cauzei având ca obiect succesiune formulată de reclamanţii ######## ###### #### şi ######## ##### în contradictoriu cu pârâta ####### ########.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 16.05.2024, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 30.05.2024, când s-a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, 13.06.2024.

Încheierile de amânare a pronunţării fac parte din prezenta hotărâre.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei ###### ##### la data de 13.10.2021, sub nr. #####/279/2021, reclamanţii ######## ###### #### şi ######## ##### a solicitat în contradictoriu cu pârâta ####### ######## să constate că la data de 21.11.1999 s-a deschis prin deces succesiunea defunctei ######## ##### cu ultimul domiciliu în ###### ########, #########, masa succesorală rămasă de pe urma acesteia, calitatea de succesori legali ai acesteia și cotele cuvenite şi partajarea averii succesorale rămase de pe urma acesteia, masă de partaj pe care au evaluat-o la suma de 99.591 lei.

În motivarea acţiunii, a arătat că ######## ##### a fost căsătorită cu ####### (decedat la data de 21.11.1977 ), căsătorie din care au rezultat doi copii: - ######## ########, decedat la data de 06.11.2011( care are ca moștenitori legali pe reclamanta ######## #####, în calitate de soție supraviețuitoare și pe reclamantul ######## ######-####, în calitate de descendent) și pe pârâta ####### #######.

Au arătat că la data de 21.11.1999 s-a deschis prin deces succesiunea defunctei ######## #####, cu ultimul domiciliu în ###### ########, #########.

A învederat că masa succesorală după defuncta ######## ##### se compune din suprafața totală de teren de 2 ha și 9623 m.p înscrisă în titlul de proprietate nr. ##########.10.1999 în valoare totală de 99.591 lei, respectiv:

-suprafața de 9740 m.p teren arabil extravilan Borlești, sola 97, parcela 1060/51, în valoare de 18.974 lei ( 9740 m.p x 0,40 euro/mp x 4,87 lei/euro ),

-suprafața de 7200 m.p teren arabil extravilan Borlești, sola 84, parcela 908/46, în valoare de 12.272 lei ( 7200 m.p x 0,35 euro/mp x 4,87 lei/euro );

-suprafața de 3600 m.p teren pășune extravilan Borlești, sola 82, parcela 898/92, în valoare de 6136 lei ( 3600 m.p x 0,35 euro mp x 4,87 lei/euro );

-suprafața de 2500 m.p teren fânețe extravilan Borlești, sola 90, parcela 963/24, în valoare de 4261 lei ( 2500 m.p x 0,35 euro mp x 4,87 lei/euro );

-suprafața de 2500 m.p teren fânețe extravilan Borlești, sola 91, parcela 986/68, în valoare de 4261 lei ( 2500 m.p x 0,35 euro/mp x 4,87 lei/euro );

-suprafața de 2124 m.p teren arabil și curți construcții intravilan Borlești, care cuprinde suprafața de 572 m.p curți construcții, sola 51, parcela 1088/1 și suprafața de 1552 m.p teren arabil, sola 51, parcela 1088/2, în valoare totală de 27.928 lei ( 2124 m.p x 2,7 euro/mp x 4,87 lei/euro );

-suprafața de 1959 m.p teren arabil intravilan Borlești, sola 51, parcela 1066/1, în valoare de 25.759 lei ( 1959 m.p x 2,7 euro/mp x 4,87 lei/euro ).

A arătat că au vocație succesorală la succesiunea defunctei ######## #####, ######## ########, în calitate de descendent de gradul I, postdecedat lui de cujus, a cărei cotă de 1/2 va fi culeasă în indiviziune de reclamanții ######## ##### și ######## ###### ####, în calitate de soție supraviețuitoare și descendent de gradul I., precum şi pârâta ####### ########, care vine la succesiune în calitate de descendentă de gradul I, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală.

În ceea ce privește opțiunea de lotizare, a solicitat ca în lotul lor să revină suprafața de 1959 m.p teren intravilan, sola 51, parcela 1066/1, pe care îl dețin, iar terenurile din extravilan să fie împărțite în părți egale, conform cotelor legale.

În drept, a invocat dispozițiile art.651, art.659, art.669 și art.728 din vechiul Cod civil, raportat la data deschiderii succesiunii.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză topografică.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 4980 lei – fila 5.

Pârâta a fost legal citată şi nu a depus întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi cu expertiză în specialitatea topografie ca fiind admisibile şi putând conduce la soluţionarea cauzei.

Raportul de expertiză în specialitatea topografie a fost întocmit de expert ####### ##### ###### depus la filele 49-53.

În cauză, a fost pronunţată încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 10.02.2023, care a fost îndreptată din oficiu prin încheierea pronunţată la data de 12.06.2024, prin care instanţa a constatat deschisă succesiunea defunctei ######## #####, decedată la 21.11.1999, cu ultimul domiciliu în ###### ########, #### #####, la data de 21.11.1999, şi calitatea de moştenitori a părţilor, respectiv a stabilit componenţa masei succesorale şi a dispus efectuarea unei expertize de lotizare.

La data de 29.08.2023 a fost depus la dosar raportul de lotizare întocmit de expertul în specialitatea topografie, nefiind formulate obiecţiuni.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 984 din Codul de procedură civilă, “(1) #### părțile nu ajung la o înțelegere sau nu încheie o tranzacție potrivit celor arătate la art. 983, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate ###### ## #### ############## ## ## #### #### ## #####. #### se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii.(2) Instanța va face împărțeala în natură.

În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor.

În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.”

Potrivit art. 990 Codul de procedură civilă, “La cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.”

Potrivit art. 1143 din noul Cod civil, “(1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel.(2) Dispozițiile art. 669-686 se aplică și partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.”

Potrivit art. 676 din noul Cod civil, “Regulile privitoare la modul de împărțire - (1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.(2) #### bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.”

Instanţa menţionează că dispoziţiile noului Cod civil privitoare la partaj sunt incidente şi în ceea ce priveşte masa succesorală rămasă după defunctul ##### #######, întrucât art. 66 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil prevede că “(2) De asemenea, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil.”

În fapt, aşa cum s-a reţinut şi în încheierea de admitere în principiu, masa de partaj se compune din bunurile imobile terenuri identificate şi evaluate prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar ####### ##### ######.

Astfel, instanţa a constatat că au calitatea de moştenitori legali ai defunctei reclamanții ######## ##### și ######## ######-#### (moștenitori prin retransmitere), cu o cotă indiviză de ½ din masa succesorală şi pârâta ####### ########, în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă de ½ din masa succesorală.

Prin prisma dispoziţiilor legale mai sus enunţate, având în vedere şi opţiunea ###### # ######## ## ########### ## #### # #### ######### ## ####### ## ########## ######### ###########, instanţa va dispune ieşirea din indiviziune a părţilor şi va atribui bunurile conform variantei de lotizare întocmite de către expertul topo ####### ##### ######, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 988 Cod procedură civilă.

Inegalitatea valorică a loturilor va fi compensată reprezentând sultă egalizatoare conform art. 990 Cod procedură civilă care prevede că: la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească.

##### în vedere că la procesul de partaj fiecare parte trebuie să contribuie la cheltuielile de judecată potrivit cotei ce i se cuvine din masă, precum şi principiul disponibilităţii părţilor, instanţa reţine că reclamanții ######## ######-#### și ######## ##### au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 9486,2 lei compuse din: suma de 4980 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 1504,5 lei onorariu expert topografie, 501,7 lei onorariu expert topografie pentru lotizare, 2.500 lei onorariu avocat, astfel că fiecare ### trebuie să contribuie cu suma de 4.743,1 lei la cheltuielile de judecată.

##### în vedere prevederile art. 453 Cod procedură civilă, precum şi cele expuse anterior, instanţa va obliga pârâta ####### ######## la plata către reclamanţii ######## ###### #### şi ######## ##### a sumei de 4.743,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamanții ######## ######-####, CNP #############, cu domiciliul procesual ales în ###### #####, Bd. 9 Mai, nr. 21, ### ###, ### #, ### ##, Jud. #####, la Cabinet de Avocat #### Manuela&Dumitrescu #######, și ######## #####, CNP #############, domiciliată în ###### #####, Bd. #######, nr. 96, ### ##, ### #, ### ##, Jud. #####, în contradictoriu cu pârâta ####### ########, CNP #############, domiciliată în Borleşti, Jud. ######

Dispune ieşirea din indiviziune conform variantei de lotizare întocmite de către expertul în specialitatea topografie ####### ##### ######, astfel:

Lotul nr. 1 se atribuie reclamanţilor ######## ###### #### si ######## ##### care se compune din:

1.Terenul de 4870 mp din Anexa nr. 3 la raportul de expertiză, parte a terenului arabil de 9740 mp din extravilanul comunei Borlești, ##### #####, corespunzător tarlalei 97, parcela 1061/51, punct Ursești din Titlu de proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999.

Vecinătățile acestui teren sunt: #### - ### 2, Sud - Anegrului ######## NC 51147, Est - Drum Exploatare și Vest - Drum ########, cu o valoare de 8301 lei.

2.Terenul arabil de 7200 mp din Anexa nr. 3 la raportul de expertiză din extravilanul comunei Borlești, ##### #####, corespunzător tarlalei 84, parcela 908/46, punct Pârloage din Titlu de proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999.

Vecinătățile acestui teren sunt: #### - Drum exploatare, Sud - ##### ########, Est - Drum exploatare și Vest - Drum exploatare, cu o valoare de 12272 lei.

3.Terenul arabil de 1871 mp din Anexa nr. 4 la raportul de expertiză din intravilan Borlești, ###### ########, ##### #####, corespunzător solei 51, parcela 1066/1, cătun Puriceni din Titlu de proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999 (1959 mp în Titlu de proprietate).

Vecinătățile acestui teren sunt: #### - ###### Gh. #######, Sud - ###### N. ###, Est - Drum Sătesc și Vest - ###### I. #######, cu o valoare de 19681 lei.

4.Terenul de 3600 mp aflat în extravilanul comunei Borlești, punct Devălmășie ###### Mărului, corespunzător tarlalei 82, parcela 898/92 din Titlu de Proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999.

Vecinătățile din Titlu de Proprietate ale acestui teren sunt: #### - intravilan Borlești, Sud - Pârâul #######, Est - Pârâul Nechițel și Vest - intravilan Borlești, cu o valoare de 4909 lei.

Reclamanților li se cuvin bunuri în valoare de 41312 lei.

Primesc bunuri în valoare de 45163 lei.

Lotul nr. 2 se atribuie pârâtei ####### ######## care se compune din:

1.Terenul de 4870 mp din Anexa nr. 3 la raportul de expertiză, parte a terenului arabil de 9740 mp din extravilanul comunei Borlești, ##### #####, corespunzător tarlalei 97, parcela 1061/51, punct Ursești din Titlu de proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999.

Vecinătățile acestui teren sunt: #### - Armnu N. ########, Sud - ### 1, Est - Drum Exploatare și Vest - Drum ########, cu o valoare de 8301 lei.

2.

Terenul fânețe de 2500 mp din Anexa nr. 3 la raportul de expertiză din extravilanul comunei Borlești, ##### #####, corespunzător tarlalei 90, parcela 963/24, punct ##### Rediului din Titlu de proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999.

Vecinătățile acestui teren sunt: #### - Drum Exploatare , Sud - ##### la Dispoziția Comisiei, Est - ###### ###### și Vest - ###### M. ########, cu o valoare de 3409 lei.

3.

Terenul fânețe de 2500 mp din Anexa nr. 3 la raportul de expertiză extravilanul comunei Borlești, ##### #####, corespunzător tarlalei 91, parcela 986/68, punct ##### Rediului din Titlu de proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999.

Vecinătățile acestui teren sunt: #### - Pârâul ########, Sud - Drum Exploatare, Est - #### T. ####### și Vest - Hîșie N. #######, cu o valoare de 3409 lei.

4.

Terenul de 2124 mp din Anexa nr. 4 la raportul de expertiză din intravilan Borlești, ###### ########, ##### #####, corespunzător solei 51, parcela 1088/1/2, cătun Puriceni din Titlu de proprietate nr. 14/1163 din 27.10.1999.

Vecinătățile acestui teren sunt: #### -##### ########, Sud - ###### ######, Est-##### și Vest - Drum Sătesc, cu o valoare de 22343 lei.

Pârâtei ####### ######## i se cuvin bunuri în valoare de 41313 lei.

Primește bunuri în valoare de 37462 lei.

Obligă reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 3851 lei reprezentând sultă.

######## că reclamanții ######## ######-#### și ######## ##### au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 9486,2 lei compuse din: suma de 4980 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 1504,5 lei onorariu expert topografie, 501,7 lei onorariu expert topografie pentru lotizare, 2.500 lei onorariu avocat.

Fiecare ### trebuie să contribuie cu suma de 4.743,1 lei la cheltuielile de judecată.

Obligă pârâta ####### ######## la plata către reclamanţii ######## ###### #### şi ######## ##### a sumei de 4.743,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria ######-#####.

Pronunţată astăzi, 13.06.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

PREŞEDINTE, GREFIER,

##### ####### ####### ####