ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria PIATRA-NEAMT · .

Sentință civilă nr. 810 din 01.11.2024

Instanță
Judecătoria PIATRA-NEAMT
Dosar
.
Obiect
Contestație la executare
Soluție
Sursa
portal.just.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ######-#####

SECŢIA CIVILĂ

JUDEŢUL #####

ÎNCHEIERE NR. ####

Şedinţa publică din data de 01.11.2024

Instanţa constituită din:

Preşedinte – ####### ###### - judecător

Grefier – ####### ####

La ordine se află pronunţarea asupra cauzei formulată de contestatoarea ####### ###### în contradictoriu cu intimatele ### ###### ####### ######## SA, BRD SUCURSALA ###### #####, având ca obiect contestaţie la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 04.10.2024, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 18.10.2024, când s-a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, 01.11.2024.

Încheierile de amânare a pronunţării fac parte din prezenta hotărâre.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. ####/279/2023 în data de 27.07.2023 pe rolul Judecătoriei ###### #####, contestatoarea ####### ###### a solicitat constatarea prescriptiei dreptului de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 34 (2162844) din 09.05.2007, modificat și completat prin Actul adițional nr. 1 din 30.07.2009, Actul adițional nr. 2 din 25.03.2010, Actul adițional nr. 3 din 29.10.2010 și Actul adițional nr. 4 din 29.12.2011, și pe cale de consecință, să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 265/2023 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc ####### ######## ######, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt, contestatoarea a arătat că a încheiat Contractul de credit nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007 cu ### ###### ####### ######## S.A., intimata acordând acesteia un credit de nevoi personale nenominalizat - refinanțare cu opțiune de reîncărcare, în cuantum de 41.000 euro, pe o perioada de 228 luni.

Creditul a fost reeșalonat prin Actul adițional nr. 1 din data de 30.07.2009, Actul adițional nr. 2 din data de 25.03.2010, Actul adițional nr. 3 din data de 29.10.2010 și Actul adițional nr. 4 din data de 29.12.2011.

Ulterior, având în vedere că nu a mai reușit contestatoarea să achite creditul restant datorat, intimata a declarat, în temeiul art. 6.9 din Contractul de credit nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007 - Condiții generale, scadența anticipată a creditului în anul 2013 sąu 2014, toate obligațiile contestatoarei - debitoare devenind astfel scadente la data declarării scadenței anticipate, împrejurare care a antamat și nașterea în patrimoniul intimatei a dreptului la acțiune pentru valorificarea drepturilor sale, inclusiv a dreptului de a solicita executarea silită.

A precizat că în condițiile în care de la momentul declarării scadenței anticipate a Contractului de credit nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007 de către intimată și până la momentul depunerii cererii de executare silită de către aceasta, prin intermediul căreia s-a deschis dosarul execuțional nr. 265/2023 de către Biroul Executorului Judecătoresc ####### ######## ###### - având ca obiect executarea contractului de credit anterior individualizat - fiind învestită și Judecătoria ###### ##### în dosarul nr. ####/279/2023 cu o cerere de încuviințare a executării silite a contestatoarei, potrivit Încheierii nr. ####/21.06.2023, au trecut peste 9 sau 10 ani, rezultând că dreptul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 706, art. 712 alin. 1 coroborat cu art. 720, alin.1 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, a anexat, în copie acte din dosarul de executare.

La data de 30.08.2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, iar pe fondul cauzei respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea de fapt, a arătat că împotriva contestatoarei mai este deschis un dosar de executare silită, în baza aceluiaşi titlu executoriu, dosar nr. 233/2014 – executare silită imobiliară – iar în cadrul acestui dosar nu a fost invocată excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, fiind depăşit termenul pentru a solicita anularea tuturor actelor de execuatre silită.

Referitor la excepţia tardivităţii, intimata a precizat faptul că este depăşit termenul de 15 zile prevăzut de art. 715, alin. 1 din Codul de procedură civilă, termen care începe să curgă de la data când: „contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă; cel interesat a primit comunicarea ori dupa caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. #### poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.”

Totodată, a menţionat faptul că în cauză, având în vedere că în baza aceluiaşi titlu executoriu mai este deschis un dosar de executare silită imobiliară, în cadrul căruia sunt formulate mai multe contestaţii la executare aflate pe rolul Judecătoriei ###### #####, rezultă că nu se mai poate invoca anularea întregii executări silite prin invocarea prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită.

Contractele de credit au fost semnate şi asumate de către contestatoare în calitate de împrumutat/garant ipotecar. ##### în vedere că obligaţiile asumate de aceasta nu au fost îndeplinite la termenele prevăzute în contract, înregistrând restanţe în cuantum ridicat, intimata a procedat la declararea scadenţei anticipate a creditelor, în temeiul prevederilor contractuale.

Astfel, în temeiul contractelor de credit nr. 91 (2757012) din 18.09.2008 (împrumutat ##### #######) şi a contractul de credit nr. 34 (2162844) din 09.05.2007, împotriva debitorilor contestatori a fost demarată procedura executării silite, în cadrul dosarului execuţional nr. 233/2014 al ### ####### ######## ######.

Consideră că în această situaţie, este evident că în cazul acestui titlu executoriu a operat întreruperea prescripţiei, având în vedere că executarea silită a început încă din anul 2014, astfel încât în cauză nu este prescris dreptul de a cere executarea silită prin toate formele prevăzute de lege.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, precum şi ataşarea dosarului de executare si a dosarelor de contestatie la executare nr. #####/279/2022 si nr. ####/279/2023.

În drept, cererea nu a fost motivată.

La data de 02.02.2024 a fost depus dosarul de executare nr. 265/2023, iar la termenul de judecată din data de 04.10.2024, instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia tardivităţii contestaţiei la executare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 09.05.2007 între contestatoarea ####### ###### şi intimata ### ###### ####### ######## S.A. a intervenit Contractul de credit nr. 34 (2162844), prin care intimata a oferit contestatoarei un împrumut de nevoi personale în cuantum de 41.000 euro, pe o perioadă de 228 luni.

Creditul a fost garantat cu constituirea unei ipoteci asupra imobilului Apartament compus din două camere, situat în ###### #####, #### #### ##### ### #, ### #, parter, ### #, înscris în CF nr. 7373/N/S, cu nr. cadastral 1912/1, în suprafaţă utilă de 50,79 mp, încheindu-se în acest sens contractul de ipotecă nr. 34/09.05.2007.

Din cauza faptului că debitoarea ####### ###### a întâmpinat dificultăţi financiare, creditul acordat acesteia a fost reeşalonat, succesiv, prin următoarele acte adiţionale: Actul nr. 1 din data de 30.07.2009, Actul adițional nr. 2 din data de 25.03.2010, Actul adițional nr. 3 din data de 29.10.2010 și Actul adițional nr. 4 din data de 29.12.2011, prin care debitoarea a adus în garanţie alte bunuri imobiliare şi garantul imobiliar în persoana numitului ##### #######.

La data de 27.05.2014 (f. 86) contestatoarea a primit o notificare din partea intimatei, prin care i se pune în vedere să achite în termen de 5 zile de la comunicare debitul restant faţă de bancă, în caz contrar, toate datoriile debitoarei devenind exigibile anticipat, fără nicio punere în întârziere sau altă formalitate prealabilă, rezultând că datoria a devenit exigibila anticipat la data de 02.06.2014.

La data de 29.05.2023, intimata a înaintat o cerere de executare silită către ### ####### ######## ###### în vederea punerii în executare, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007, cerere pe care executorul judecătoresc a admis-o şi a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 265/2023.

Conform art. 248 alin. 1 C.proc.civ. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

În drept, conform art. 712 alin. 1 şi 3 C.proc.civ. „(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. (...)” „(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.”

Potrivit art. 713 alin. 3 C.proc.civ.: „Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații.

Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.”

Conform art. 715 alin. 1 pct. 2 şi 3.

C.proc.civ. „#### prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. #### poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.”

De asemenea, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. „Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.”

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, instanţa reţine că petenta este în termen să formuleze contestaţie la executare în ceea ce priveşte executarea silită demarată în cadrul dosarului execuţional nr. 265/2023.

Contestatoarea a luat la cunoştinţă de prezentul dosar de executare la data de 10.07.2023 (f. 99 verso), când i-au fost comunicate primele acte de executare efectuate în dosarul nr. 265/2023, iar prezenta contestaţie la executare s-a formulat la data de 26.07.2023 (f. 10) şi a fost trimisă prin email, la ora 20:00, drept urmare, instanţa reţine că a fost respectat termenul legal de 15 zile, stipulat de art. 715 alin. 1 pct.

C.proc.civ.

În vederea stabilirii faptului că termenul legal de 15 zile a fost respectat, instanţa a avut în vedere şi Decizia nr. ##/2020, pronunţată de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, care a stabilit: „actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen.”

Nu pot fi primite argumentele intimatei referitoare la faptul că această contestaţie este tardivă prin prisma faptului că împotriva aceleiaşi debitoare mai este deschis un dosar de executare silită imobiliară şi nu se mai poate invoca anularea întregii executări silite.

Instanţa reţine că în dosarul nr. 265/2023 s-au efectuat alte acte de executare, de care contestatoarea nu avea cunoştinţă, şi drept urmare a introdus contestaţia la executare în termenul prevăzut de legiuitor din momentul în care a luat la cunoştinţă de acestea.

Pe fondul cauzei, cu respectarea principiului disponibilității procesului civil prevăzut de art. 9 din Codul de procedură civilă, instanța va proceda la analiza temeiniciei contestației la executare strict prin raportare la motivele de contestație la executare invocate de debitoare.

Sub acest aspect, instanța constată că debitoarea a invocat ca argument în susținerea contestației la executare intervenirea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007.

În susţinerea acestui motiv, contestatoarea a precizat faptul că de la momentul de când a fost declarat scadent anticipat creditul, respectiv de la data la care s-a născut dreptul de a solicita executarea silită, au trecut mai bine de 9 – 10 ani, rezultând că termenul de prescripţie prevăzut de lege, cel de 3 ani, s-a împlinit, iar intimata nu mai avea posibilitatea legală de a demara executarea silită împotriva sa.

Instanţa notează faptul că nu toate actele efectuate în cadrul executării silite sunt susceptibile de a întrerupe cursul prescripţiei, ci doar cele care duc la îndestularea creditorului (popriri, vânzări la licitaţie, etc.)

Din verificările efectuate din oficiu de către instanţă, în dosarul nr. #####/279/2022 ce a fost soluţionat prin Încheierea nr. ####/19.09.2024, dosar ce se află în calea apelului, precum şi din apărările formulate de către intimată, rezultă că prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a titlului executoriu, constând în contractul de credit nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007, nu este împlinită.

Potrivit art. 706 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.”

Instanţa reţine şi dispoziţiile art. 709 din Codul de procedură civilă: „(1)Cursul prescripţiei se întrerupe: 1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; 2. pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; 3. pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori; 4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; 5. pe data depunerii cererii de reluare a executării; 6. în alte cazuri prevăzute de lege. (2) După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. (3) Prescripţia nu este întreruptă dacă executarea silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.”

Intimata, la data de 07.07.2014, a solicitat executarea silită imobiliară a titlurilor constând în contractele de credit nr. 91 (2757012) din data de 18.09.2008 şi nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007, în urma căruia s-a deschis dosarul de executare nr. 233/2014 pe rolul executorului judecătoresc ####### ######## ######.

La data de 03.11.2014, prin Încheierea pronunţată în dosarul nr. ####/279/2014, Judecătoria ###### ##### a încuviinţat executarea silită împotriva debitorilor ####### ###### şi ##### #######, în baza titlurilor executorii constând în contractele de credit nr. 91 (2757012) din data de 18.09.2008 şi nr. 34 (2162844) din data de 09.05.2007.

Pe parcursul anilor ######### s-au efectuat acte de executare silită care au avut drept efect întreruperea cursului prescripţiei de a obţine executarea silită, iar executorul judecătoresc a avut obligaţia legală de a încheia procese verbale potrivit art. 679 din Codul de procedură civilă (convocarea părţilor în vederea stabilirii preţului pentru vânzarea unui imobil, desemnarea unui expert în vederea evaluării bunului imobil, efectuarea raportului de expertiză, stabilirea datei la care va avea loc vânzarea prin licitaţie a imobilului, mai multe încercări de vânzare a bunurilor imobile la licitaţie).

În perioada 03.03.2016 – 25.03.2016 noul termen de prescripţie de 3 ani a curs, în temeiul art. 708, alin. 3 din Codul de procedură civilă, având în vedere că intimata a depus o cerere de suspendare a executării silite.

Pe data de 25.03.2016 termenul de prescripţie a fost din nou întrerupt în baza cererii formulată de intimată privind reluarea executării silite prin stabilirea unui nou termen de licitaţie, începând să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani.

Pe data de 26.04.2016 a avut loc o nouă vânzare la licitaţie care nu s-a concretizat cu nicio ofertă.

Pe data de 12.05.2016, Judecătoria ###### ##### a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare formulată de debitorii ####### ###### şi ##### #######, contestaţie ce a făcut obiectul dosarului nr. ####/279/2016.

La data de 14.06.2019, Judecătoria ###### ##### a respins contestaţia la executare prin Sentinţa Civilă nr. ####, rezultând că noul termen de prescripţie a început să curgă din nou la data de 14.06.2019, potrivit art. 708, alin. 1 pct. 2 şi alin. 4 din Codul de procedură civilă.

La data de 26.01.2021 intimata a depus o cerere de stăruinţă în executarea silită, iar noul termen de prescripţie a fost întrerupt.

Prin Încheierea din data de 01.07.2021 pronunţată de Tribunalul ##### în dosarul nr. ####/103/2021, s-a dispus suspendarea executării silite demarată în dosarul execuţional nr. 233/2014, rezultând că si termenul de prescripţie a fost suspendat până la data de 24.11.2021, când Curtea de Apel Bacău a modificat Încheierea de suspendare în sensul respingerii capătului de cererea privind suspendarea executării silite, rezultând faptul că termenul de prescripţie a început din nou să curgă.

La data de 15.11.2022, Tribunalul ##### a stabilit intervenirea perimării privind cererea formulată în dosarul nr. ####/103/2021.

La data de 04.01.2022, intimata a depus din nou o cerere de reluare a executării silite în cadrul dosarului execuţional nr. 233/2014, iar la data de 10.01.2022 s-a reluat procedura de vânzare la licitaţie prin întocmirea actelor de executare aferente acesteia.

Executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării la data de 21.01.2022, ca urmare a cererii creditoarei BRD în vederea evaluării imobilului la valoarea actuală de piaţă, rezultând că termenul de prescripţie a început să curgă până la data de 12.09.2022, când intimata a formulat cerere de continuare a executării silite şi drept urmare cursul prescripţiei a fost întrerupt.

La data de 03.10.2022, executorul judecătoresc a reluat procedura de vânzare la licitaţie întocmind actele de executare aferente acesteia.

Intimata a solicitat executorului judecătoresc, la data de 09.11.2022, suspendarea executării silite în temeiul art. 701, alin. 2 din Codul de procedură civilă, iar termenul de prescripţie a curs în continuare, în baza art. 708, alin. 3 din Codul de procedură civilă.

##### în vedere derularea în timp a executării silite din cadrul dosarului nr. 233/2014, raportat la data ultimului act efectuat în acesta (03.10.2022), care a întrerupt termenul de prescripţie, începând să curgă unul nou, şi raportat la data la care intimata a solicitat demararea executării silite împotriva debitoarei ####### ###### (29.05.2023), având la bază acelaşi titlu executoriu, instanţa constată că dreptul intimatei de a obţine îndestularea creanţei sale prin procedura executării silite nu este prescris.

Contestatoarea nu a înţeles să invoce vreun motiv de nelegalitate specific, care să privească executarea silită demarată în dosarul execuţional nr. 265/2023, iar instanţa nu reţine existenţa unor motive de ordine publică care să atragă anularea executării silite

În acest sens, se are în vedere că executarea silită a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu, astfel cum acesta este stabilit de art. 632, alin. 1Cod procedură civilă raportat la art 120 din OUG nr. 99/2006.

Au fost respectate condiţiile prevăzute de lege în ceea ce priveşte demararea executării silite, iar creanţa a cărei executare se solicită este certă, lichidă şi exigibilă.

Pentru motivele de mai sus, instanţa va respinge contestaţia la executare ca nefondată.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, faţă de soluţia de respingere a contestaţiei la executare, instanţa va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D I S P U N E:

Respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii invocată de intimata ### ###### ####### ######## S.A., cu sediul procedural ales în Bucureşti, B-dul ### #########, nr. 1-7, sector 1, Turn BRD, prin întâmpinare.

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea ####### ######, CNP #############, cu domiciliul în ###### #####, Bd. #######, nr. 14, ### #+10, ### #, ### ##, jud. ##### şi adresă email pentru corespondenţă electronică ###############################, ca nefondată.

Obligă contestatoarea să achite către ### ####### ######## ###### suma de 504,56 lei, reprezentând contravaloarea copierii dosarului de executare nr. 265/2023.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria ###### #####.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.11.2024.

PREŞEDINTE, GREFIER,

####### ###### ####### ####