Hotărâre nr. 1708 din 15.05.2024

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ######-##### la data de 11.01.2023, sub nr. de dosar ###/279/2023, reclamantul ##### ###### a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CAR Salariaţi ######-#####, constatarea nulităţii absolute a clauzelor referitoare la dobândă, inserate în cuprinsul art. 3.1, 3.4, 3.5, 3.6 ale contractului de împrumut nr. 284/31.03.2014, obligarea pârâtei la plata sumelor achitate în plus cu titlu de dobândă şi dobândă majorată, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat, în calitate de împrumutat, convenţia de credit nr. 284/31.03.2014 cu pârâta, în calitate de împrumutător, aceasta din urmă acordând un împrumut în cuantum de 12.500 lei, pe o perioadă de 36 de luni.

Reclamantul a precizat că convenţia de credit menţionată cuprinde mai multe clauze abuzive privitoare la cuantumul dobânzii, în cuprinsul contractului neexistând vreo clauză sau vreun criteriu obiectiv şi transparent pentru a determina cuantumul acestei dobânzi, clauzele existente fiind contradictorii în privinţa acestei valori.

De asemenea, nu sunt prevăzute criterii de majorare a dobânzii, modificarea acesteia s-a realizat unilateral şi fără o notificare prealabilă, nefiind nici negociată cu reclamantul.

Acesta a indicat faptul că orice interpretare care s-ar da contractului ar trebui realizată în favoarea sa, având în vedere calitatea de consumator.

În continuare, reclamantul a menţionat că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, dacă doar anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul, acest aspect nu exclude aplicarea prevederilor legislaţiei privind regimul juridic al clauzelor abuzive şi a celei referitoare la protecţia consumatorului pentru restul contractului.

Clauzele inserate de pârâtă sunt neclare, echivoce, putând induce în eroare consumatorul, conferind drepturi exclusiv pârâtei.

Cu privire la clauza 3.6 privind dobânda penalizatoare, reclamantul a arătat că aceasta are un caracter evident abuziv, prin prisma caracterului ambiguu şi neclar al clauzei, nefiind prevăzut un cuantum exact al dobânzii penalizatoare, pârâta putând modifica unilateral această valoare.

Totodată, reclamantul a indicat faptul că, nefiind achitat debitul principal de către acesta, pârâta a formulat cerere de executare silită, fiind deschis dosarul de executare silită nr. 324/2017, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc ###### ######.

Reclamantul a mai precizat faptul că Jurisprudenţa CJUE statuează în sensul că instanţa este obligată să invoce din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate cu consumatorii.

Pentru a se putea reţine caracterul abuziv, conform legislaţiei în vigoare, trebuie constatată îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct, iar aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţei bunei-credinţe (art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000).

În ceea ce priveşte prima condiţie, reclamantul a arătat că este evidentă natura contractului de împrumut ca fiind unul de adeziune, clauzele sale fiind prestabilite în întregime de una dintre părţi, cealaltă fiind liberă să le accepte sau nu, fără posibilitatea de negociere.

Legislaţia internă şi cea europeană impun profesioniştilor dovada caracterului negociat al clauzelor ca garanţie a exprimării acordului neconstrâns al consumatorilor. ####### probei faptului că prevederile contractuale au fost negociate cu consumatorul în cazul contractelor preformulate revine profesionistului.

Nu este relevant faptul că un contract a fost pus în executare, analiza caracterului abuziv realizându-se în raport cu momentul încheierii şi negocierii contractului, sancţiunea nulităţii, în cazul aplicării acesteia, având un caracter retroactiv.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, a indicat faptul că pârâta a aplicat dobânzi colosale, în cuantum de 15%. 16,08% sau 7,69%, modul de calcul al dobânzii fiind nelegal, prin raportare la dispoziţiile O.G. 13/2001, dobânda în raporturile ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi trebuind să fie diminuată cu 20%, iar dobânda rezultantă neputând depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, ale Directivei CEE 93/13 şi ale Legii ######## privind Codul consumului.

În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiză contabilă.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus la dosar contractul de împrumut, încheiere încuviinţare executare, încheiere executor, somaţie, adresă înfiinţare poprire, sentinţă civilă.

Pârâta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat respingerea cererii.

Cu titlu preliminar, a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a solicita caracterul abuziv al clauzelor din contractul încheiat, având în vedere faptul că nulitatea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor este una relativă, având la bază viciile de consimţământ existente în momentul încheierii contractului şi vizând în pricipal protecţia intereselor economice ale consumatorului.

Normele Legii 193/200 nu ocrotesc un interes general, ci unul particular.

Condiţiile care trebuie analizate în cazul clauzelor abuzive se evaluează exclusiv prin raportare la un consumator dat, iar nu la un consumator general şi abstract. ##### în vedere faptul că se poate solicita constatarea nulităţii relative în termenul de prescripţie de un an, dreptul material la prezenta acţiune este prescris.

Cu privire la fondul cauzei, pârâta a arătat, referitor la lipsa de negociere a clauzelor contractuale, că a fost acordat creditul în baza cererii reclamantului, acesta fiind membru CAR, contractul nu este unul tipizat, ci este adaptat pentru fiecare persoană în parte, iar condiţiile contractului au fost clare, reclamantul citind şi fiind de acord cu obligaţiile pe care le are.

Mai mult, reclamantul a garantat respectarea clauzelor contractuale cu un girant.

Referitor la condiţia privind dezecilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, pârâta a precizat că au fost agreate şi asumate de către reclamant clauzele contractuale, prin semnarea contractului acesta asumându-şi obligaţiile, astfel cum au fost menţionate în contract.

Pârâta nu face altceva decât să prezinte clienţilor abţiunile existente, contractele fiind circumstanţiale în funcţie de opţiunile acestora.

Întotdeauna părţile la un contract vor avea interese contrare, depinzând de fiecare parte să îşi apere cât mai bine interesele.

Reclamantul contestă clauzele contractuale după 9 luni de la încheierea contractului, fapt ce denotă că acesta a înţeles clauzele contractuale şi a fost de acord cu nivelul dobânzii.

Faptul că în general contractele de credit conţin şi clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia că, indiferent de situaţie, consumatorul nu a cunoscut condiţiile de creditare, cât timp acestea nu au fost prevăzute clar în contract.

Consumatorul nu este oprit să iniţieze negocieri cu ofertantul, acesta din urmă putând fi dispus la adaptarea condiţiilor în funcţie de cerinţele consumatorului.

Totodată, pârâta a precizat că oricând clienţii nemulţumiţi ai unei instituţii de credit pot apela la o refinanţare a creditului din partea unei societăţi concurente.

În materia contractelor de credit, existenţa unei pieţe concurenţiale bancare şi a unui număr mare şi diversificat de produse bancare face să se prezume absolut existenţa negocierii cu privire la caluzele referitoare la preţul contractului de credit.

Consumatorul are datoria de a da dovadă de o minimă diligenţă în momentul semnării contractului, protecţia oferită de legislaţia în vigoare neputând fi absolută. ########## de voinţă în asumarea de obligaţii implică şi responsabilitatea alegerii.

O eventuală lipsă de înţelegere sau negociere este imputabilă reclamantului, iar nu pârâtei.

În continuare, a precizat faptul că nu sunt contrare bunei-credinţe clauzele contractuale, această noţiune trebuind a fi interpretată prin prisma dispoziţiilor art. 4–7 din Legea ######## care reglementează practicile înşelătoare.

La încheierea unui contract, instituţia de credit urmărete obţinerea unui profit, iar nu o cauză ilicită.

O decizie de eliminare a clazelor abuzive ar fi de natură să creeze un dezechilibru contractual în defavoarea băncii.

Reclamantul profită de dispoziţiile Legii ######## în vederea evitării consecinţelor atrase de propriile fapte culpabile, pentru a evita răspunderea pentru neexecutarea contractului.

Atât dobânda, cât şi comisioanele, au fost stipulate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii contractului, iar clauza inserată la punctul 3.6 nici nu a fost completată, astfel încât ea nici să nu producă efecte.

De asemenea, a arătat că dispoziţiile art. 4 din Legea ######## se opun analizării prevederilor contractuale referitoare la preţul contractului, preţ care, într-un contract bancar, este reprezentat chiar de dobândă.

Mai mult, preţul contractului cuprinde toate costurile contractuale percepute clientului ca urmare a serviciilor prestate de instituţia bancară.

La baza stabilirii ratei dobânzii se găsesc factori obiectivi, precum indicele de referinţă ROBOR/###, dobânda curentă nevariind în mod discreţionar, ci în funcţie de factori obiectivi.

Mai mult, reclamantul nu a depus la dosar vreo notificare scrisă adresată pârâtei prin care să solicite modificarea sau negocierea clauzelor contractuale, astfel încât nu poate susţine că nu cunoştea clauzele sau că a încercat negocierea acestora.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile Legii 193/2000, ale Legii 363/2007, ale Directivei CEE 93/13.

În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertize de specialitate.

La termenul din data de 02.05.2023, instanţa a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Sub aspectul cererilor de probatorii, instanţa a încuviinţat, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 C. proc. civ. , pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă proba cu expertiză în specialitatea contabilitate, apreciindu-le ca fiind admisibile, concludente şi utile soluţionării cauzei.

La data de 04.12.2023, a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert ######### ######.

La data de 29.02.2024, reclamantul a depus note scrise, prin care a precizat că din cuantumul diferit al dobânzilor prevăzute în clauzele contractuale rezultă caracterul abuziv al acestora.

În privinţa dobânzii penalizatoare, în contract nu este trecută nicio valoare a dobânzii.

Clauzele contractuale trebuie negociate individual cu consumatorul, iar nu prin prezentarea unor contracte cu clauze preformulate.

Reclamantul solicită instanţei să reţină numai în parte concluziile expertului prin raportare la suma ce trebuie restituită de către pârâtă, având în vedere că dobânda depăşeşte cu mai mult de 50% dobânda legală, iar din expertiză rezultă că pârâta ar datora doar diferenţa dintre dobânda percepută şi cea legală, ## #### ###### #### #### ## #####, pârâta este decăzută din dreptul de a percepe dobânda legală.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa expune următoarele considerente:

La data de 31.03.2014, între reclamantul ##### ######, în calitate de împrumutat, şi pârâta CAR a salariaţilor din Municipiul ######-##### – IFN (a cărei denumire a fost modificată în #### de Ajutor Reciproc Municipal ###### ##### – fila 37), în calitate de împrumutător, a fost încheiat contractul de împrumut nr. 284, prin care pârâta s-a obligat la acordarea unui împrumut în cuantum de 12.500 lei, iar reclamantul s-a obligat la restituirea sumei împrumutate împreună cu dobânzile aferente, într-un număr de 36 de rate lunare, începând cu data de 30.04.2014. (filele 9–11).

Prin prezenta cerere, reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze din contractul menţionat:

-Art. 3.1 -”Împrumutul se acordă cu o dobândă fixă de 15,00% pe an la sold”;

-Art. 3.4 -”Valoarea totală plătibilă de împrumutat la data semnării prezentului contract este în valoare de 15.385,00 lei şi este formată din:

-împrumutul în valoare de 12.500,00 lei;

-dobânda totală în valoare de 2.885,00 lei – reprezintă 7,69% pe an din suma împrumutată”

-Art. 3.5 -”####### anuală efectivă (###), la data semnării prezentului contract, este de 16,08% pe an. Costul total al împrumutului cuprinde numai valoarea dobânzii calculate.”

-Art. 3.6 -”Nerambursarea împrumutului angajat la termenul stabilit în contract atrage după sine plata de către ÎMPRUMUTAT de dobânzi penalizatoare de până la. ..% pe an, dar nu mai mult de nivelul dobânzii legale.”

Cu titlu preliminar, instanţa constată că raportul juridic dintre părţi intră sub incidenţa Legii ######## privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, având în vedere faptul că reclamantul este un consumator în înţelesul dat de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat, fiind o persoană fizică care a acţionat la încheierea contractului în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

De asemenea, reclamanta este un profesionist, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 2 indicat, fiind o persoană juridică ce a acţionat la încheierea contractului în scopuri comerciale.

Statuând cu prioritate asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocată de pârâtă şi unită cu fondul cauzei, instanţa o constată neîntemeiată, având în vedere următoarele:

Contrar susţinerilor pârâtei, sancţiunea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze este nulitatea absolută, iar nu cea relativă. #### dispoziţiile legale în vigoare nu prevăd în mod expres sancţiunea care intervine, caracterul absolut al nulităţii rezultă din ansamblul dispoziţiilor Legii 193/2000.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din legea menţionată, „se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”, această normă fiind una imperativă şi de ordine publică.

De asemenea, art. 12 alin. (4) prevede că „Dispoziţiile alin. 1–3 nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.”.

Potrivit art. 1250 din Codul civil, „Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.”, în situaţia de faţă sancţiunea fiind una evidentă, interesul consumatorilor care este ocrotit prin Legea ######## fiind, în mod evident, unul general.

Totodată, se reţine dispoziţiile art. 1247 şi 1248 din Codul civil:

„ART. 1247

Nulitatea absolută

(1) #### nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.

(2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.

(3) Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.

(4) Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege.

ART. 1248

Nulitatea relativă

(1) Contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil.

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată.

(3) Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească.

(4) Contractul anulabil este susceptibil de confirmare.”.

Pe cale de consecinţă, spre deosebire de nulitatea relativă, instanţa reţine că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, atât de către părţi, cât şi de instanţă din oficiu.

Aplicabilitatea instituţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru a se putea reţine tardivitatea formulării cererii principale, aşa cum solicită intimata, în baza art. 1249 din Codul civil, putea fi reţinută doar în cazul incidenţei nulităţii relative, or, aşa cum s-a arătat anterior, regimul nulităţii absolute înlătura orice limitare temporală cu privire la invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale în baza dispoziţiilor Legii 193/2000.

##### în vedere aspectele menţionate, instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, prin raportarea la calitatea părţilor în raportul contractual stabilite între acestea şi dedus judecăţii, instanţa constată că acest raport intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, interpretate în lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, întrucât reclamantul are calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. (1) actul normativ menţionat, fiind o persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activităţilor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta are calitatea de profesionist în sensul art. 2 alin. (2) din ####, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

În acest sens, potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 93/2009, instituţiile financiare nebancare sunt entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de prezenta lege.

Conform art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor,

O clauză contractuală este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi clauzele din contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (6) din actul normativ indicat, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. #### acesta pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Totodată, art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C 40/08).

Instanţa constată că Legea ######## prevede cazuri de excludere de la analiza caracterului abuziv al clauzelor (fine de neprimire), instanţa urmând a analiza incidenţa unui astfel de caz în situaţia clauzelor indicate de reclamant.

În primul rând, nu se poate analiza caracterul abuziv al unei clauze în situaţia în care aceasta a fost negociată cu consumatorul.

Cu privire la acest aspect, instanţa reţine că un contract care a fost negociat cuprinde clauze al căror conţinut este rezultatul voinţelor concordante ale tuturor părţilor contractante, în timp ce un contract care nu a fost negociat cuprinde clauze care nu au fost discutate de părţi, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părţi la oferta celeilalte.

Contractul de împrumut în discuţie încheiat între părţi reprezintă un contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, între reclamant, aflat în nevoia obţinerii unei sume de bani, şi pârâtă, partea contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, existând o poziţie de inegalitate economică.

Contrar susţinerilor pârâtei, potrivit Jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea pronunţată în cauza C-211/17, Topaz), „simplul fapt că consumatorul a semnat întregul contract nu este suficient pentru a răsturna prezumţia potrivit căreia clauzele redactate în prealabil de profesionist nu au făcut obiectul unei negocieri individuale, dat fiind că semnarea întregului contract nu este de natură să dovedească faptul că clauzele contestate de consumatorul respectiv au făcut efectiv obiectul unei astfel de negocieri între profesionist şi acesta.

Astfel, a considera în mod automat că simpla semnare a contractului este o dovadă a existenţei unei negocieri individuale a clauzelor contractuale ar însemna ca art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13, în special ultimul paragraf al acestuia, să fie lipsit de efectul său util.”

Cu privire la condiţia negocierii, sarcina probei este inversată, potrivit 4 alin. (3) teza a II-a din ####, profesionistul fiind cel care trebuie să dovedească faptul că a negociat contractul încheiat.

Or, în speţă, pârâta nu a făcut dovada modificării vreunei clauze din iniţiativa destinatarului ofertei sau a faptului că reclamantul a avut şi alte opţiuni decât cea de a adera sau nu la contract.

Împrejurarea că a existat o informare a consumatorului în legătură cu condiţiile de acordare a împrumutului sau în legătură cu ofertele pârâtei nu reprezintă o dovadă a negocierii, negocierea fiind diferită de respectarea obligaţiei de informare, informarea fiind esenţială, însă neconfundânu-se cu negocierea.

#### împrejurarea că, la data încheierii fiecărui contract, exista o varietate de oferte nu conduce la concluzia că aceste contracte au fost negociate, fiecare consumator nefăcând altceva decât să adere tot la un tip de contract preformulat.

Nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor profesionişti, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de acelaşi profesionist.

Prin urmare, instanţa constată că nu este incident în cauză cazul de excludere de la analiza caracterului abuziv al clauzelor constând în existenţa negocierii acestora, toate cele patru clauzele aduse în atenţia instanţei, respectiv art. 3.1, art. 3.4, art. 3.5 şi art. 3.6, fiind nenegociate.

În continuare, instanţa constată că nu poate proceda la analiza caracterului abuziv în situaţia clauzelor care definesc obiectul principal al contractului.

Potrivit răspunsului oferit de avocatul general Verica Trstenjak în concluziile formulate în cauza C-484/08, Caja de Ahorros y ##### de ###### de ######”, Directiva 93/13 nu elimină complet autonomia de voinţă, întrucât art. 4 alin. 2 exclude de la aprecierea caracterului abuziv clauzele care se referă la „obiectul principal al contractului” şi la „caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”.

Nu trebuie să fie instituită o protecţie generală a consumatorului care l-ar împiedica pe acesta să încheie un contract dezavantajos.

Dimpotrivă, acesta este deja protejat în mod suficient prin concurenţă în ceea ce priveşte prestaţiile principale”.

Instanţa constată, cu privire la art. 3.1, 3.4 şi 3.5 din contractul în cauză, că reclamantul solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze privind cuantumul dobânzii, dobânda totală datorată şi dobânda anuală efectivă.

Într-un contract de împrumut, din sfera obiectului principal sunt considerate ca făcând parte obligaţia de restituire a sumei propriu-zis împrumutate şi obligaţia de plată a dobânzii.

Ambele obligaţii sunt caracteristice acestui contract, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 2167 C. civ. , conform cărora”dispoziţiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naşte şi o obligaţie de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea şi executarea acelei obligaţii.” Prin urmare, clauzele 3.1, 3.4 şi 3.5 indicate de reclamant arată valoarea dobânzii, fiind astfel considerate ca ţinând de obiectul principal al contractului în cauză, acesta neputând exista din punct de vedere juridic fără precizarea cuantumului acestei dobânzi remuneratorii.

Astfel, situaţia în care poate fi analizat caracterul abuziv al acestor clauze, conform art. 4 alin. (6) din Legea 193/2000, este cea în care acestea nu sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Instanţa constată că nivelul dobânzii este prevăzut într-un limbaj uşor inteligibil, având în vedere că este prevăzut în art. 3.1 într-un cuantum fix de 15%, existând şi un grafic de rambursare a împrumutului acordat, cu dobânda calculată în acest cuantum.

Mai mult, în cuprinsul art. 3.4 este indicată în lei suma totală reprezentând dobânzi, sumă indicată şi în graficul de rambursare, neputându-se astfel considera că reclamantul nu a cunoscut sau prevăzut încă de la data încheierii contractului obligaţiile financiare pe care şi le-a asumat.

De asemenea, conform concluziilor Raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert ######### ###### (60–81), dobânzile percepute de reclamant sunt în procent de 15% pe an, deci astfel cum a fost indicat în mod clar în contract.

În ceea ce priveşte art. 3.5, susţinerile reclamantului în sensul că dobânda anuală efectivă (###) ar fi neclar precizată sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că, astfel cum reiese din O.U.G. nr. 50/2010 (art. 72 şi anexa nr. 1 pct.

I), modul de calcul al acesteia nu depinde doar de dobânda anuală procentuală, ci şi de alţi factori, precum numărul de rambursări, valoarea rambursărilor, intervalul dintre data primei trageri şi data fiecărei rambursări.

Faptul că aceste dobânzi se calculează prin anumite formule care au un anumit grad de tehnicitate nu este relevant în cauză, deoarece art. 3.1 şi 3.4. din contract, precum şi graficul de rambursare, sunt complet edificatoare pentru consumator în sensul că ele prevăd în mod clar cuantumul sumelor care trebuie achitate.

Statuând în sensul că a fost realizată redactarea clauzelor într-un limbaj clar şi inteligibil, instanţa reţine că nu poate proceda în continuare la analiza caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 3.1, 3.4 şi 3.5 din contract, urmând a respinge cererea formulată cu privire la acestea.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută în cuprinsul art. 3.6 referitoare la dobânda penalizatoare, instanţa reţine că aceasta nu ţine de obiectul principal al contractului de împrumut în cauză, acesta putând exista şi în lipsa acestei clauze.

Reţinând, astfel cum a fost menţionat, că această clauză nu a fost negociată cu consumatorul şi nu se referă la obiectul sau preţul contractului, instanţa va proceda la analiza caracterului abuziv al acesteia, urmând a verifica dacă această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei credinţe.

Potrivit jurisprudenţei CJUE (cauza C-415/11, ####) „pentru a şti dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se ţină seama în special de normele aplicabile în dreptul naţional în lipsa unui acord între părţi în acest sens.

Instanţa naţională va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă şi, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare.”

Instanţa constată că valoarea dobânzii penalizatoare nu este prevăzută în contract, menţionându-se doar că este de”. ..” pe an, dar nu mai mult de nivelul dobânzii legale.

Contrar susţinerilor reclamantului, instanţa, având în vedere neindicarea unui cuantum al dobânzii, interpretează această clauză în sensul în care nu se percep dobânzi penalizatoare.

Concluziile raportului de expertiză susţin această interpretare, din acestea rezultând că pârâta nu a calculat şi nici perceput dobânzi cu acest titlu.

Chiar dacă nu s-ar da o asemenea interpretare acestei clauze şi pârâta ar fi procedat la pretinderea acestei dobânzi, în temeiul acestei clauze, cuantumul ar fi putut fi mai mic sau cel mult egal cu cel al dobânzii legale, prin urmare reclamantul putându-se afla într-o situaţie mai favorabilă decât cea rezultată din dispoziţiile legale şi în niciun caz într-una mai puţin favorabilă (în speţă Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar).

Reţinând astfel faptul că nu s-a creat prin prevederea clauzei 3.6 în contract un dezechilibru în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, instanţa constată că această clauză nu are un caracter abuziv, urmând a respinge cererea de chemare în judecată şi cu privire la aceasta.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului formulate prin notele scrise cu privire la nulitatea clauzei privind dobânda remuneratorie prin raportare la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. 13/2011, instanţa constată că limitarea impusă de acest text de lege cu privire la cuantumul dobânzii nu este aplicabilă raportului juridic născut între părţi, având în vedere că acesta este un raport care decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum a fost menţionat anterior, pârâta având calitatea de profesionist, întrucât a contractat în cadrul exploatării întreprinderii cu scop lucrativ.

##### în vedere aspectele menţionate, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Totodată, având în vedere pierderea procesului de către reclamant, la solicitarea pârâtei, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. , va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei 1800 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Respinge, ca nefondată, acţiunea principală având ca obiect „clauze abuzive”, formulată de reclamantul ##### ######, CNP #############, domiciliat în ######-#####, #### #####, str. ##### ####### nr. 36, ### ##, ### #, ### ##, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat ########## ###-#####, cu sediul în ######-#####, #### #####, în ##### Viorelelor, ### ##, ### #, ### #, ### ##” în contradictoriu cu pârâta #### ## ###### ######### ## SALARIAŢILOR ###### #####, cu sediul în #### ###### #####, b-dul #####, ### ##, ### ##, jud. #####.

Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria ######-#####.

Pronunţată la data de 15.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.