Sentință civilă nr. 239 din 27.05.2019

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub număr de dosar xxx/260/27.05.2019, reclamanta M.I.

SRL a solicitat obligarea pârâtei T.

SRL la plata sumei de 103864,81 lei reprezentând penalităţi întârziere datorate conform contractului părților.

Cu cheltuieli de judecată.

A arătat creditoarea, în esență, că a furnizat debitorului marfă conform contractului, fiind emise în acest sens facturi fiscale.

Deşi, a notificat debitorul în repetate rânduri să achite debitul, aceasta nu a dat curs obligaţiei, motiv pentru care se impune admiterea cererii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 şi următoarele Cod Civil.

În susţinerea cauzei au fost depuse înscrisuri şi a fost achitată taxă judiciară de timbru în cuantum de 3185 lei.

Debitorul, legal citat, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată, susținând în esență că reclamanta nu poate cumula executarea în natură a obligației cu clauza penală, iar pe de altă parte, creditoarea a renunțat la aplicarea penalităților de întârziere, fapt care rezultă din neînregistrarea în contabilitate a penalităților.(f.40 vol.

I)

Sub aspect reconvențional, pârâta a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei 4.6 din contractul părților privitoare la penalitățile de întârziere, pentru cauză ilicită sau imorală, această clauză fiind abuzivă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1246 și urm. din Codul Civil.

A fot administrată proba cu înscrisuri și a fost efectuată o expertiză contabilă.

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Între părţi s-au desfăşurat relaţii contractuale în baza contractului de nr. 11/10.01.2014 respectiv 2992/30.12.2016 cu acte adiționale, în baza cărora reclamanta în calitate de vânzător, a livrat pârâtei marfă, iar pârâta, în calitate de cumpărător, s-a obligat să plătească prețul.

Potrivit art. 4.6 din contractul părților, în caz de depășire a termenului de plată prevăzut la pct. 4.2(30 zile de la emiterea facturii) cumpărătorul este de drept în întârziere, iar vânzătorul are dreptul la penalități de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere. (f.8 vol.

I)

În executarea acestor raporturi, reclamanta a emis facturi fiscale. Acestea se coroborează cu concluziile raportului de expertiză, care confirmă cuantumul total al penalităților de întârziere.(f.70 vol II)

Totodată, pârâta nu a tăgăduit nici existenţa şi întinderea penalităților, dar a susținut că reclamanta nu poate cumula executarea în natură a obligației cu clauza penală, iar pe de altă parte, creditoarea a renunțat la aplicarea penalităților de întârziere, fapt care rezultă din neînregistrarea în contabilitate a penalităților.

Aceste susțineri nu pot fi reținute, deoarece în cererea principală nu se solicită cumulul clauzei penale cu executarea în natură a obligației principale, ci daune moratorii, datorate pentru executarea cu întârziere a obligației principale.

Prin dispozițiile art. 4.6 din contract, părțile nu au evaluat prejudiciul datorat pentru neexecutarea obligației, ci au stabilit echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligației de către debitor.

Pe de altă parte, eventuala neînregistrare în contabilitate a penalităților de întârziere nu poate fi interpretată ca o renunțare la acestea, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Dintr-un alt punct de vedere, instanța constată că nu există argumente pentru care aceste prevederi contractuale sunt imorale sau ilicite.

De asemenea, nu se poate reține caracterul lor abuziv, de vreme ce, aceste clauze au fost negociate, nu impuse, și reprezintă o practică uzuală între comercianți.

În drept, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1270 din Noul Cod civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, iar potrivit dispoziţiilor art. 1771 şi 1719 Noul Cod civil principala obligaţie a cumpărătorului este de a plăti preţul vânzării.

De asemenea, conform art.1516 Noul Cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei şi potrivit art. 1350 din Noul Cod civil orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

Atunci când, fără justificare nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.

Potrivit art. 1535 Cod Civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Faţă de aceste considerente şi având în vedere textele legale menţionate, instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 103864,81 lei reprezentând penalităţi întârziere datorate conform contractului părților.

În temeiul art. 1031 C.proc. civ., reţinând culpa procesuală a pârâtei, instanţa va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 4185 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert, precum şi la plata către expertul PM a sumei de 2940 lei reprezentând diferenţă onorariu neachitată.