Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI · 677/248/2019
Sentință civilă nr. 87 din 18.03.2020
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA Dosar nr.677/248/2019
ÎNTORSURA BUZĂULUI
SENTINŢA CIVILĂ NR.87
Şedinţa publică din data de 18 martie 2020
Instanţa constituită din :
Preşedinte: M. T.- judecător
Grefier: L. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cererii formulate de contestatorii B. C. şi B. L. D. în contradictoriu cu intimata I. LTD, având ca obiect „contestaţie la executare”.
Procedură fără citarea părţilor, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă prin care s-au evidenţiat părţile, obiectul litigiului şi stadiul procesual.
Se constată că dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 4 martie 2020, iar conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, instanţa, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 18 martie 2020.
Judecătoria, în urma deliberării, a pronunţat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORIA,
1. Obiectul contestaţiei la executare.
Prin contestaţia la executare formulată, ulterior precizată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului sub nr.677/248/2019 la data de 02.08.2019, contestatorii B.
C. şi B.
L.- D. în contradictoriu cu intimata I.
LTD au solicitat următoarele:
- Anularea încheierii dată la 22.07.2019 în dosar de executare nr.157/2013 al BEJ G. G.-C., prin care, s-au stabilit cheltuieli de executare suplimentare în cuantum de 6902,10 lei;
- Anularea încheierii dată la 06.08.2019 în dosar de executare nr.157/2013 al BEJ G.G.-C., prin care, la solicitarea intimatei a fost actualizat debitul principal cu suma de 4711,93 CHF;
- Să se dispună încetarea executării silite în dosar de executare nr.157/2013 al BEJ G. G.-C.;
- Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, în esenţă, contestatorii au arătat că în dosarul de executare al BEJ G.
G.-C. s-a încuviinţat executarea silită a debitului rezultat din contractul de credit nr.0712060365 încheiat la data de 27.12.2007 cu Banca (...) SA.
S-a arătat că a fost emisă somaţia prin care li s-a pus în vedere să achite creditoarei suma de 16.390,26 CHF la cursul BNR din ziua plăţii şi suma de 7127,68 lei cu titlu de cheltuieli de executare iar creanţa a fost executată prin modalitatea de poprire lunară a venitului contestatoarei B.
L.-D. iar o parte dintr-un cont, astfel că la data de 22.07.2019 a solicitat BEJ G.
G.-C. să încetez executarea silită deoarece creanţa a fost executată, însă acesta a refuzat a înceta executarea, susţinând că mai este de executat suma de 4711,93 CHF, echivalentul a 17.562,31 lei, actualizare potrivit ratei inflaţiei şi cheltuieli suplimentare de executare de 690,10 lei.
Concluzionând, au arătat contestatorii că a fost rambursată suma ce reprezintă debit restant de 16.390 CHF cât şi cheltuielile de executare, fiind netemeinică actualizarea creanţei şi cheltuielile de executare suplimentare.
Contestaţia nu a fost motivată în drept.
Alăturat contestaţie s-au depus în fotocopie înscrisuri.
2. Poziţia procesuală a intimatei.
Situându-se pe o poziţie procesual contradictorie, intimata I. LTD a depus întâmpinare (filele 15-19) prin care:
Pe cale de excepţie a invocat netimbrarea contestaţiei la executare, argumentându-şi excepţia, doar prin reiterarea dispoziţiilor legale şi susţinând că în cazul în care contestaţia nu este timbrată, să fie anulată.
S-a invocat şi tardivitatea formulării contestaţiei la executare, intimata la fel reiterând doar prevederile art.715 alin.1 Cod procedură civilă, fără însă a-şi motiva în fapt excepţia.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că toate actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale iar privitor la cheltuielile de executare, acestea au fost stabilite în mod temeinic şi legal potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr.2550/C din 14.11.2006, modificat iar potrivit art.670 alin.2 Cod procedură civilă, debitorul este ţinut să suporte cheltuielile de executare.
Privitor la susţinerea contestatorilor cum că au rambursat întregul credit, intimata a invocat prevederile art.249 Cod procedură civil, susţinând că cel ce face o susţinere trebuie să o dovedească.
S-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Intimata nu a alăturat întâmpinării vreun înscris.
3. Probele solicitate şi încuviinţate.
În temeiul art.254 Cod procedură civilă, s-a încuviinţat pentru contestatori proba cu înscrisurile ataşate cererii şi depuse pe parcursul procesului.
S-a depus în fotocopie, de către BEJ G. G.-C., dosarul de executare nr.157/2013 ( fila 112 vol.I. vol.II, vol.III, fila 22 vol.IV)
Din oficiu, s-au solicitat date şi explicaţii privitor la cuantumul debitului executat în dosarul de executare nr.157/2013, de la BEJ G. G.-C.. ( filele 108-109)
4. Taxa judiciară de timbru.
Potrivit art.10 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a achitat taxa judiciară în cuantum de 983 lei. (fila 26 vol.I)
5. Asupra contestaţiei la executare.
5.1. Starea de fapt.
La data de 27.12.2007, între contestatorii B.
C. şi B.
L.-D. şi Banca (...) SA, s-a încheiat contractul de credit nr.0712060365, cea de pe urmă acordând contestatorilor un credit în cuantum de 18700 CHF cu termen de rambursare în 120 de rate (10 ani) , cu dobândă, stabilindu-se şi comisioane bancare. (filele 115-17 vol.I)
La data de 15.03.2013 creditoarea Banca (...) SA s-a adresat cu o cerere de executare silită către BEJ G.
G.-C.( fila 112 vol.I), prin care a solicitat demararea procedurii faţă de contestatorii-debitori B.
C. şi B.
L.-D., pentru recuperarea creanţei datorate de 16.390,26 CHF reprezentând: 13.668,47 CHF debit restant, 1526,18 CHF , dobândă restantă, 617,05 CHF, comision de administrare şi 578,56 CHF, dobândă penalizatoare, fiind încuviinţată executarea silită pentru creanţa de 16.390,26 CHF şi accesorii cât şi a cheltuielilor de executare, prin încheierea pronunţată la data de 22.05.2013 în dosar nr.12866/197/2013 de Judecătoria Braşov( fila 137), formându-se de către BEJ G.
G.-C., dosarul de executare nr.157/2013.
În cadrul proceduri de executare silită, a fost emisă încheierea din data de 04.06.2013 prin care s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 7127,68 lei, ce însă nu a fost contestată, sau cel puţin contestatorii nu au făcut dovada că ar fi fost anulată.(fila 138) Au fost emise somaţii la data de 04.06.2013, prin care li s-a pus în vedere celor doi contesatori-debitori să achite debitul în cuantum de 16.390,26 CHF la cursul BNR din ziua plăţii cât şi cheltuielile de executare în cuantum de 7127,68 lei (filele 139-140) şi s-au înfiinţat popriri ( filele 141-151).
Contestatorii considerând că, au rambursat întregul debit cât şi cheltuielile de executare, la data de 20.07.2019 s-au adresat cu o cerere BEJ G.
G. – C. pentru a dispune încetarea executării silite ( fila 53), cel de pe urmă comunicând contestatorilor debitori că nu poate da curs solicitării, deoarece mai sunt de executat cheltuielile de executare suplimentare în cuantum de 690,10 lei şi un debit restant de 4711,93 CHF. (fila46)
Rezultă din datele comunicate de BEJ G.
G.-C. ( filele 108-109 vol.I) că începând cu data de 13.06.2013 şi până la data de 18.07.2019, au fost executate următoarele sume: cheltuieli de executare în cuantum de 7487,85 lei mai mult cu 360,17 lei decât cheltuielile stabilite prin încheierea din 04.06.2013 şi debit obiect al executării, în cuantum de 15.813 CHF din debitul încuviinţat pentru executare de 16.390,26 CHF, diferenţa de executat fiind de 577,26 CHF.
La data de 22.07.2019, BEJ G.
G.- C. a emis încheierea de stabilire cheltuieli de executare suplimentare în cuantum de 690,10 lei ( fila 8 vol.I) iar la solicitarea instanţei a comunicat prin înscrisul depus la fila 40 vol.I, ce reprezintă aceste cheltuieli.
Intimata- creditor prin cererea depusă la 18.07.2019 în dosarul de executare 157/2013, a stăruit în executare şi a solicitat actualizarea debitului (fila 49), BEJ G.
G.-C., emiţând la data de 06.08.2019 încheierea prin care în temeiul art.628 alin.3 Cod procedură civilă a actualizat creanţa ce a fost încuviinţată silit, cu suma de 4711,93 CHF, fără a fi incluse cheltuielile de executare.
Pentru aceste motive, prin prezenta contestaţie la executare, contestatorii au solicitat anularea încheierii prin care s-au stabilit cheltuieli suplimentare de executare de 690,10 lei şi a încheierii prin care s-a actualizat creanţa cu un debit de 4711,93 CHF, solicitând instanţei şi a dispune închiderea executării silite.
5.2. Dispoziţii legale aplicabile.
- art.628 alin.(2) şi (3) Cod procedură civilă - (2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii. (3) De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu.
În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri;
- art.703 alin.(1) pct.1 Cod procedură civilă - (1) Executarea silită încetează dacă: 1. s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii;
- art.670 Cod procedură civilă - (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop.
Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.
De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia. (3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită;4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite. (4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.
Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta.
Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.
5.3. Asupra excepţiei netimbrării contestaţiei la executare şi a tardivităţii formulării contestaţiei.
Instanţa s-a pronunţat asupra celor două excepţii invocate de către intimată, acestea fiind respinse, argumentele în fapt şi în drept fiind expuse în conţinutul încheierii din data de 27.11.2019. (fila 80)
5.4. Soluţia instanţei de judecată.
Având în vedere cererea adresată de contestatori, BEJ G.
G.-C. la data de 20.07.2019 prin care au solicitat acestuia a dispune închiderea executării silite, instanţa reţine din datele comunicate de BEJ G.
G.-C. ( filele 108-109 vol.I) că începând cu data de 13.06.2013 şi până la data de 18.07.2019, au fost executate următoarele sume: cheltuieli de executare în cuantum de 7487,85 lei mai mult cu 360,17 lei decât cheltuielile stabilite prin încheierea din 04.06.2013 şi debit obiect al executării, în cuantum de 15.813 CHF din debitul încuviinţat pentru executare de 16.390,26 CHF, diferenţa de executat fiind de 577,26 CHF.
Pe parcursul soluţionării prezentei contestaţii la executare, cum contestatorii nu au solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei, au mai fost executate în dosarul de executare nr.157/2013, următoarele sume, începând cu luna septembrie 2019 şi până la data de 20.02.2020 : cheltuieli de executare în cuantum de 690,6 lei şi debit în cuantum de 2550,61 CHF.( fila 109)
Sub aspectul actualizării creanţei cu suma de 4711,CHF potrivit încheierii emise de BEJ G.
G.-C. la data de 06.08.2019 în temeiul art.628 alin.3 Cod procedură civilă ( fila 47) instanţa reţine că potrivit dispoziţiile legale invocate în conţinutul încheierii, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu.
În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.
Rezultă că în mod legal şi temeinic, executorul judecătoresc a actualizat creanţa ţinând seamă de prevederile art.628 alin.(2) şi (3) Cod procedură civilă, actualizarea fiind solicitată de creditor prin cererea depusă la data de 22.07.2019 iar contestatorii, în conţinutul contestaţiei la executare formulată, nu şi-au motivat în fapt care este motivul pentru care actualizarea creanţei ar fi netemeinică.(fila 10)
În ceea ce priveşte cheltuielile de executare suplimentare, stabilite la suma de 690,10 lei de BEJ G.
G.-C., prin încheierea de stabilire cheltuieli de executare suplimentare din data de 22.07.2019, ( fila 8 vol.I) la solicitarea instanţei s-a comunicat prin înscrisul depus la fila 40 vol.I, ce reprezintă aceste cheltuieli, respectiv: 2 trimiteri poştale, 1 emitere adresă, emitere încheiere cheltuieli suplimentare şi 55 încheieri de eliberări de sume către creditor.
Nici cu privire la cheltuielile de executare suplimentare, contestatorii nu au indicat în conţinutul cererii, care ar fi motivul pentru care acestea ar fi fost stabilite nelegal sau netemeinic, instanţa reţinând că potrivit art.670 alin.(3) pct.7 Cod procedură civilă, suma de 690,10 lei, reprezintă cheltuieli necesare executării silite, astfel cum rezultă din conţinutul fotocopiei dosarului de executare nr.157/2013 ( vol.I, II,III şi IV), fiind astfel justificate.
Însă, se poate constata potrivit datelor comunicate de BEJ G.
G.-C. (filele 108-109) că în afara cheltuielilor de executare suplimentare în cuantum de 690,10 lei, au fost executate cheltuieli de executare în cuantum de 7487,85 lei mai mult cu 360,17 lei decât cheltuielile stabilite prin încheierea din 04.06.2013 în cuantum de 7127,68 lei, urmând ca BEJ G.
G.-C., să aibă în vedere acest aspect. ( fila 138 vol.I)
În ceea ce priveşte solicitarea contestatorilor, de a se dispune încetarea executării silite, instanţa reţine potrivit art.703 alin.(1) pct.1 Cod procedură civilă, că nu s-a realizat integral obligaţia stabilită prin încheierea de actualizare a creanţei în cuantum de 4711,93 CHF, motiv pentru care nu se poate dispune încetarea executării silite.
Pentru considerentele prezentate, contestaţia la executare formulată de contestatorii B. C.şi B. L.-D., este neîntemeiată, urmând a se respinge.
5.5. Cheltuieli de judecată.
Se va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia netimbrării contestaţiei la executare invocată de intimata I. LTD, ca neîntemeiată.
Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimata I. LTD, ca neîntemeiată.
Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorii B.
C. şi B.
L.-D. ambii cu domiciliul în oraşul (...), strada (...), nr. (...), judeţul (...), în contradictoriu cu intimata I.
LTD cu sediul social în (...) şi sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la K.
R.
SRL din municipiul (...), bulevardul (...), nr. (...), judeţul (...), ca neîntemeiată.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prezenta hotărâre rămasă definitivă se comunică al BEJ G. G.-C..
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.
Pronunţată azi 18 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
PREŞEDINTE GREFIER
M. T. L. M.
Reactat.Jud.M.T.
Tehnored.Jud.M.T.
30.03.2020 / 5 ex