ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria GURA HUMORULUI ·

Sentință civilă nr. 1050 din 08.11.2013

Instanță
Judecătoria GURA HUMORULUI
Dosar
Obiect
Plângere contravențională
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Petenta BR, în contradictoriu cu intimatul IPJ S., a solicitat anularea PV de contravenţie, motivând că fapta a fost săvârşită la altă dată decât cea consemnată în procesul-verbal de contravenţie atacat.

Plângerea contravenţională a fost admisă, iar procesul-verbal de contravenţie atacat a fost anulat.

Din probatoriu (înregistrarea video) depus de intimat rezultă cu certitudine că petenta a condus un autoturism pe drumul public cu depăşirea vitezei maxime admise, însă la data de 10.06.2013 şi nu la data consemnată în procesul-verbal atacat de 10.08.2013, astfel că fapta din 10.08.2013 nu există, nefiind săvârşită de petentă.