ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria GURA HUMORULUI ·

Sentință civilă nr. 1796 din 21.12.2011

Instanță
Judecătoria GURA HUMORULUI
Dosar
Obiect
Obligația de a face
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Reclamantul OCA , în contradictoriu cu pârâtul SM si IPJ Suceava – Serviciul Înmatriculari, a solicitat radierea autoturismului cu nr. SV -08 –HDO motivând ca a vândut masina primului pârât.

Instanta a respins actiunea având în vedere potrivit art. 8 din Ordinul MAI, NR. 1501/2006, operatiunea de transcriere se efectueaza pe baza documentelor prevazute de acelasi articol ( cererea noului proprietar, fisa de înmatriculare, carte de identitate vehicul în original si copie, documentul care atesta dreptul de proprietate al solicitantului, actul de proprietate al solicitantului, dovada ITP, copia RCA, dovada de plata a taxei de înmatriculare, certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, placutele cu numerele de înmatriculare, etc.) , la întocmirea carora trebuie sa participe fostul si actualul proprietar, ca noul proprietar nu a efectuat nici un demers în acest sens, la data transcrierii înregistrându-se automat si încetarea calitatii de titular, a fostului proprietar.